vineri, 31 octombrie 2008
Soarta ţării se hotărăşte la Mizil
Habar n-am cine-i Staicu Mircea dar ştiu cine e Adrian Năstase. Şi-l doresc fără imunitate. Şi nu-l confund cu PSD. Dacă Adrian Năstase nu intră în Parlament înseamnă că se poate schimba ceva. Nu sunt din PDL, nu sunt din Mizil. Dar făcutul de curăţenie e o îndatorire cetăţenească. Aşa cum posesorii de cai au datoria să ia rahatul calului din stradă aşa trebuie şi mizilenii să ia rahatul din politică.
Istoria are motoare nebănuite
Piperul, scorţişoara, ghimbirul sunt cunoscute de mii de ani. Arabii erau tartorii comerţului cu mirodenii. Acestea erau aduse în Ceylon, Sri Lanka de azi, de chinezi şi erau preluate de arabi. Chinezii le obţineau din Insulele Moluce, din Malaezia.
Prin secolul X Veneţia a intrat pe fir pentru distribuţia în Europa. Până pe la începutul secolului XV veneţienii au avut monopol, asta în cârdăşie cu vigurosul Imperiu Otoman care preluase de la arabi afacerea.
Ca orice monopol, Veneţia, impunea nişte preţuri exorbitante, piperul era plătit în aur la paritatea de unu la unu, un kil de aur contra un kil de piper. Nervii europenilor au început să cedeze.
Aici apare în povestire un personaj fascinant, Henric Navigatorul.
Un personaj liniştit. Fără nervi vărsaţi pe sfătuitori, fără scandal, un personaj obscur ca temperament. Dar nu ca obiective.
Dezvoltă, pentru epoca respectivă o idee vizionară, o şcoală de cartografie şi de navigaţie. Începe explorarea Africii. Cucereşte insulele Canare şi Azore. Înfiinţează nucleul viitoarei Universităţi a Portugaliei. Şi după dezvoltarea unui nou tip de barcaz prin 1448 ajunge în Senegalul de azi. Depăşise lumea musulmană. Începe, cu voioşie, comerţul cu sclavi. Portugalia începe să prospere. În 1460 personajul moare dar nimic nu-i mai putea opri pe portughezi.
În 1482 Bartolomeo Dias ajunge la Capul Bunei Speranţe. În 1498 Vasco da Gama ajunge în India. Monopolul veneţiano-otoman asupra comerţului cu mirodenii se terminase.
În vremea asta spaniolii, cam frustraţi de reuşitele portugheze, acţionează la rândul lor şi descoperă Lumea Nouă, căutau aceleaşi mirodenii.
Pe la 1600, la Amsterdam, ia fiinţă Compania Olandeză a Indiei de Est. Olandezii pun mâna pe afacerea cu mirodenii. Aceasta este practic prima multinaţională. Capitalismul începuse.
Când n-ai apă sau grâu eşti gata de un război cu vecinii. Când problema se pune la nivelul produselor cerute de piaţă dar neesenţiale vieţii faci descoperiri ştiinţifice. După aia le pui în practică şi dai naştere unei firme prin care să valorifici ce ai descoperit.
Şi totul de la câteva boabe de piper. Care au împins lumea înainte.
Prin secolul X Veneţia a intrat pe fir pentru distribuţia în Europa. Până pe la începutul secolului XV veneţienii au avut monopol, asta în cârdăşie cu vigurosul Imperiu Otoman care preluase de la arabi afacerea.
Ca orice monopol, Veneţia, impunea nişte preţuri exorbitante, piperul era plătit în aur la paritatea de unu la unu, un kil de aur contra un kil de piper. Nervii europenilor au început să cedeze.
Aici apare în povestire un personaj fascinant, Henric Navigatorul.
Un personaj liniştit. Fără nervi vărsaţi pe sfătuitori, fără scandal, un personaj obscur ca temperament. Dar nu ca obiective.
Dezvoltă, pentru epoca respectivă o idee vizionară, o şcoală de cartografie şi de navigaţie. Începe explorarea Africii. Cucereşte insulele Canare şi Azore. Înfiinţează nucleul viitoarei Universităţi a Portugaliei. Şi după dezvoltarea unui nou tip de barcaz prin 1448 ajunge în Senegalul de azi. Depăşise lumea musulmană. Începe, cu voioşie, comerţul cu sclavi. Portugalia începe să prospere. În 1460 personajul moare dar nimic nu-i mai putea opri pe portughezi.
În 1482 Bartolomeo Dias ajunge la Capul Bunei Speranţe. În 1498 Vasco da Gama ajunge în India. Monopolul veneţiano-otoman asupra comerţului cu mirodenii se terminase.
În vremea asta spaniolii, cam frustraţi de reuşitele portugheze, acţionează la rândul lor şi descoperă Lumea Nouă, căutau aceleaşi mirodenii.
Pe la 1600, la Amsterdam, ia fiinţă Compania Olandeză a Indiei de Est. Olandezii pun mâna pe afacerea cu mirodenii. Aceasta este practic prima multinaţională. Capitalismul începuse.
Când n-ai apă sau grâu eşti gata de un război cu vecinii. Când problema se pune la nivelul produselor cerute de piaţă dar neesenţiale vieţii faci descoperiri ştiinţifice. După aia le pui în practică şi dai naştere unei firme prin care să valorifici ce ai descoperit.
Şi totul de la câteva boabe de piper. Care au împins lumea înainte.
joi, 30 octombrie 2008
Economist, caut şoareci pentru testat produs financiar
De ce nu funcţionează ştiinţele economice corect? Dacă luăm fizica sau chimia şi avem tragica benevolenţă să le comparăm cu ştiinţele economice înapoierea acestora din urmă este catastrofică.
Şi nu trebuie să fii cine ştie ce geniu să vezi diferenţa dintre fizica şi chimia anului 1929 şi fizica şi chimia de azi. În afară de palavre, în ştiinţele economice, nu văd nimic revoluţionar, a prezis un nene criza, la câţi economişti sunt unul trebuia s-o facă şi pe asta. A prezis-o şi un prieten de-al meu fără studii de specialitate. L-a crezut cineva pe nenea âla sau pe prietenul meu? Nu!
Poate că nu e o ştiinţă? Şi atunci ce e? De ce sunt nenumărate şcoli care produc pe tot mapamondul cetâţeni care-şi dau cu părerea despre economie? Să ne uităm la noi, Tăriceanu şi Băsescu au exact aceleaşi cifre. Unul se dă de ceasul morţii celălalt ne spune să stăm liniştiţi. Şi noi pe cine să credem? Şi nu-mi spuneţi de campania electorală că n-are legătură, există un adevăr indiferent de aceasta.
E greu să prevezi şi să scrii legi despre oameni şi comportamentul acestora. Dar totuşi, când sunt mulţi, oamenii au un comportament statistic. Ce legi stau la baza ştiinţelor economice? Cică astea de mai jos.
1. Că agenţii economici sunt raţionali.
2. Că urmăresc să-şi mărească profitul.
3. Că pentru atingerea acestui scop acţionează în cel mai bun mod cu putinţă, şi asta este spre binele societăţii ca întreg.
4. Preţurile produselor şi serviciilor respectă datele cunoscute de cumpărător despre acestea, piaţa reglează preţurile.
Şi economiştii consideră chestiile de mai sus axiome. Pot să fiu de acord doar cu axioma a 2-a. Restul sunt cel puţin incomplete dacă nu false. Şi orice fizician ştie că dacă modelul nu se potriveşte cu realitatea, modelul e greşit. Economiştii gândesc invers, ei încearcă să modeleze realitatea dupâ teoria lor. Şi realitatea nu vrea.
De ce au ei impresia că pot adapta realitatea modelului şi nu fac precum fizicienii care adaptează modelul realităţii? În opinia mea, pentru că modelul se referă la oameni, pe care cred că-i pot influenţa să se comporte conform teoriei lor (băgaţi reclamă), câteodată reuşesc.
Şi partea proastă este că prostiile astea se învaţă în şcoli. În fizică este cunoscut de un secol că mici perturbaţii pot conduce la haos. În economie află chestia asta pe pielea noastră. Ca orice produse, produsele financiare, trebuie testate în condiţii extreme în laborator, nu pe pielea clientului. Cred că, de fapt, produsele financiare sunt făcute precum cele din nenumăratele episoade pamfletare ale lui Dan Popa.
Şi ăsta nu e un atac la capitalism ci la sistemul de învăţământ economic, şi nu e un atac e o comparaţie.
E capabil cineva să-mi dea cu cifre o explicaţie dacă salariile profesorilor afectează echilibrul economic românesc? Dacă nu, puteţi să vă ştergeţi undeva cu diplomele de economişti. Iar experimentele voastre sunt ca ăsta de mai jos.
Şi nu trebuie să fii cine ştie ce geniu să vezi diferenţa dintre fizica şi chimia anului 1929 şi fizica şi chimia de azi. În afară de palavre, în ştiinţele economice, nu văd nimic revoluţionar, a prezis un nene criza, la câţi economişti sunt unul trebuia s-o facă şi pe asta. A prezis-o şi un prieten de-al meu fără studii de specialitate. L-a crezut cineva pe nenea âla sau pe prietenul meu? Nu!
Poate că nu e o ştiinţă? Şi atunci ce e? De ce sunt nenumărate şcoli care produc pe tot mapamondul cetâţeni care-şi dau cu părerea despre economie? Să ne uităm la noi, Tăriceanu şi Băsescu au exact aceleaşi cifre. Unul se dă de ceasul morţii celălalt ne spune să stăm liniştiţi. Şi noi pe cine să credem? Şi nu-mi spuneţi de campania electorală că n-are legătură, există un adevăr indiferent de aceasta.
E greu să prevezi şi să scrii legi despre oameni şi comportamentul acestora. Dar totuşi, când sunt mulţi, oamenii au un comportament statistic. Ce legi stau la baza ştiinţelor economice? Cică astea de mai jos.
1. Că agenţii economici sunt raţionali.
2. Că urmăresc să-şi mărească profitul.
3. Că pentru atingerea acestui scop acţionează în cel mai bun mod cu putinţă, şi asta este spre binele societăţii ca întreg.
4. Preţurile produselor şi serviciilor respectă datele cunoscute de cumpărător despre acestea, piaţa reglează preţurile.
Şi economiştii consideră chestiile de mai sus axiome. Pot să fiu de acord doar cu axioma a 2-a. Restul sunt cel puţin incomplete dacă nu false. Şi orice fizician ştie că dacă modelul nu se potriveşte cu realitatea, modelul e greşit. Economiştii gândesc invers, ei încearcă să modeleze realitatea dupâ teoria lor. Şi realitatea nu vrea.
De ce au ei impresia că pot adapta realitatea modelului şi nu fac precum fizicienii care adaptează modelul realităţii? În opinia mea, pentru că modelul se referă la oameni, pe care cred că-i pot influenţa să se comporte conform teoriei lor (băgaţi reclamă), câteodată reuşesc.
Şi partea proastă este că prostiile astea se învaţă în şcoli. În fizică este cunoscut de un secol că mici perturbaţii pot conduce la haos. În economie află chestia asta pe pielea noastră. Ca orice produse, produsele financiare, trebuie testate în condiţii extreme în laborator, nu pe pielea clientului. Cred că, de fapt, produsele financiare sunt făcute precum cele din nenumăratele episoade pamfletare ale lui Dan Popa.
Şi ăsta nu e un atac la capitalism ci la sistemul de învăţământ economic, şi nu e un atac e o comparaţie.
E capabil cineva să-mi dea cu cifre o explicaţie dacă salariile profesorilor afectează echilibrul economic românesc? Dacă nu, puteţi să vă ştergeţi undeva cu diplomele de economişti. Iar experimentele voastre sunt ca ăsta de mai jos.
Bă, te-am cucerit! Ăăăă?
Frumuseţea crizei în care ne afundăm este că ştim că începem să ne găsim în ochiul ciclonului, ca o tradiţie ancestrală, ne facem că nu vedem. Ceea ce poate să nu fie atât de rău, psihologic vorbind.
Ne face doar să suportăm mai uşor consecinţele, nu să schimbăm ceva în bine. Talentul infailibil pe care-l posedăm e să neglijăm realitatea şi să avem un incredibil simţ de supravieţuire. Nu ştim să trăim normal. Aşa am ales sau aşa am fost nevoiţi să alegem. E opţiunea noastră ca neam. Şi nu e mai bună sau mai rea decât altele, asta e doar impresia noastră de moment că este greşită sau e corectă.
E doar normală şi specifică.
Ne face doar să suportăm mai uşor consecinţele, nu să schimbăm ceva în bine. Talentul infailibil pe care-l posedăm e să neglijăm realitatea şi să avem un incredibil simţ de supravieţuire. Nu ştim să trăim normal. Aşa am ales sau aşa am fost nevoiţi să alegem. E opţiunea noastră ca neam. Şi nu e mai bună sau mai rea decât altele, asta e doar impresia noastră de moment că este greşită sau e corectă.
E doar normală şi specifică.
miercuri, 29 octombrie 2008
Radu F. Alexandru
Ţin să-i precizez candidatului din Drumul Taberei că nu suntem în campanie încă. Modul agresiv în care se autoinvită, la modul propriu şi cu ajutorul administratorului de bloc pe post de deschizător de uşă, în casele oamenilor şi cere în mod imperativ să fie votat nu exprimă decât prostie şi lipsă de bun simţ.
Adunările lui de către 30 de inşi, la fel de agresivi ca şi Radu F. Alexandru, cu care ia cu asalt un bloc, nu sunt decât un alt mod de a arăta inadaptarea personajului la viaţa reală şi la modul de comportament civilizat.
El şi personajul din umbră Daniel Geantă, candidat la Cameră, sper să priceapă că tot demersul lor este ilegal şi nesimţit. Iar prostia de a agresa alegătorul nu le foloseşte, prefer o pupăză care croşetează la televizor decât un bou care-mi arde soneria.
Adunările lui de către 30 de inşi, la fel de agresivi ca şi Radu F. Alexandru, cu care ia cu asalt un bloc, nu sunt decât un alt mod de a arăta inadaptarea personajului la viaţa reală şi la modul de comportament civilizat.
El şi personajul din umbră Daniel Geantă, candidat la Cameră, sper să priceapă că tot demersul lor este ilegal şi nesimţit. Iar prostia de a agresa alegătorul nu le foloseşte, prefer o pupăză care croşetează la televizor decât un bou care-mi arde soneria.
Ion Iliescu despre capitalism
Aşa speră Ion Iliescu să se termine criza, o să moară cu speranţa. Cum mai mobilizează el masele.
Depărtare
De o vreme nu mai scriu despre situaţia din România. Cred că tot acest circ este inutil, nu schimbă esenţa lucrurilor ci doar actorii dramei pe care o trăim. Ce o să urmeze o să fie mult mai grav decât toate răfuielile de maidanezi pe care politicienii noştri le efectuează cu talent. Ei sunt doar oglinda, mai mult sau mai puţin deformată, a societăţii româneşti.
Votul pe care trebuie să-l dăm într-o lună se crede că o să fie esenţial, eu cred că nu. Orice partid sau coaliţie câştigătoare e la fel de aberantă. Şi nu o să schimbe esenţa societăţii româneşti. Cu salariile mărite profesorii n-o să trăiască mai bine. Şi nici pensiile mărite n-o să schimbe nimic.
Avem iluzii pe care le întreţinem, ca o religie naţională, în speranţa unei schimbări care să apară fără ca noi să facem nimic, să se schimbe de undeva de sus, de la Băsescu sau Tăriceanu. Şi bine intenţionaţi nu pot să facă o schimbare fără popor. Iar acesta nu vrea schimbarea.
Cred că o criză reală şi sănătoasă o să ne trezească la realitate. Cu şomaj, cu curbe de sacrificiu, ce mişto sună, cu tot ceea ce înseamnă un dezastru. Şi o să revenim la valorile reale ale unei societăţi normale, munca, cinstea, morala, bunul simţ. Totul o să ne coste îngrozitor de mult. Îngrozitor. Dar să ne păstrăm simţul umorului şi buna dispoziţie.
Votul pe care trebuie să-l dăm într-o lună se crede că o să fie esenţial, eu cred că nu. Orice partid sau coaliţie câştigătoare e la fel de aberantă. Şi nu o să schimbe esenţa societăţii româneşti. Cu salariile mărite profesorii n-o să trăiască mai bine. Şi nici pensiile mărite n-o să schimbe nimic.
Avem iluzii pe care le întreţinem, ca o religie naţională, în speranţa unei schimbări care să apară fără ca noi să facem nimic, să se schimbe de undeva de sus, de la Băsescu sau Tăriceanu. Şi bine intenţionaţi nu pot să facă o schimbare fără popor. Iar acesta nu vrea schimbarea.
Cred că o criză reală şi sănătoasă o să ne trezească la realitate. Cu şomaj, cu curbe de sacrificiu, ce mişto sună, cu tot ceea ce înseamnă un dezastru. Şi o să revenim la valorile reale ale unei societăţi normale, munca, cinstea, morala, bunul simţ. Totul o să ne coste îngrozitor de mult. Îngrozitor. Dar să ne păstrăm simţul umorului şi buna dispoziţie.
marți, 28 octombrie 2008
Este religia o adaptare la evoluţie?
Când am scris contra lui Darwin ateii au sărit ca arşi. Acum să încercăm o altă abordare.
Oamenii religioşi, indiferent de religie, vorbesc despre lucruri nevăzute, spun poveşti neverificabile şi acceptă existenţa unor forţe supranaturale. Dar dacă existenţa religiei este un rezultat al evoluţiei?
Asta e o întrebare care o să pună pe jar pe toată lumea. Oamenii religioşi nu vor accepta, din principiu, evoluţia. Ceilalţi vor refuza ideea că tocmai teoria pe care o susţin a dat naştere duşmanului ideologic.
Dar faptele aşa par a sta. Aici o simulare sociologică încearcă să răspundă acestei întrebări.
Până acum se considera că religia şi dezvoltarea acesteia are legătură doar cu viaţa socială şi nu are legătură cu biologia. Şi pare perfect natural. Dar dacă nu este aşa?
Dacă religia este doar un transfer de idei în cadrul populaţiei? Şi dacă impactul transferului de idei în cadrul populaţiei face să crească adaptarea la mediu şi adaptarea la acesta şi totul e transferat prin gene?
Două articole care susţin asta "ALCORTA C S, Sosis R (2005) Ritual, Emotion, and Sacred Symbols: The Evolution of Religion as an Adaptive Complex. Human Nature, 16(4), pp. 323-359., BULBULIA J (2004a) The Cognitive and Evolutionary Psychology of Religion. Biology and Philosophy, 19(5), pp. 655-686. "
Mai simplu, există din naştere o anumită aprehensiune pentru religie, pe care o avem în creier.
Şi vă las să vă delectaţi cu modelul.
Ştiinţa are tainele ei şi nu se uită la ideologii. Chiar dacă pentru fiecare subiect există un Savonarola. Acum pe acelaşi subiect avem doi. Şi întotdeauna trebuie să ne arătăm simpatia pentru diavol, acesta este motorul cunoaşterii ştiinţifice. Pentru că întrebările pe care le punem sunt totdeauna contrare unor lucruri deja stabilite, fie de religii, fie de ideologii, fie de tirani, fie de lucruri care astăzi înseamnă corectitudine politică.
Oamenii religioşi, indiferent de religie, vorbesc despre lucruri nevăzute, spun poveşti neverificabile şi acceptă existenţa unor forţe supranaturale. Dar dacă existenţa religiei este un rezultat al evoluţiei?
Asta e o întrebare care o să pună pe jar pe toată lumea. Oamenii religioşi nu vor accepta, din principiu, evoluţia. Ceilalţi vor refuza ideea că tocmai teoria pe care o susţin a dat naştere duşmanului ideologic.
Dar faptele aşa par a sta. Aici o simulare sociologică încearcă să răspundă acestei întrebări.
Până acum se considera că religia şi dezvoltarea acesteia are legătură doar cu viaţa socială şi nu are legătură cu biologia. Şi pare perfect natural. Dar dacă nu este aşa?
Dacă religia este doar un transfer de idei în cadrul populaţiei? Şi dacă impactul transferului de idei în cadrul populaţiei face să crească adaptarea la mediu şi adaptarea la acesta şi totul e transferat prin gene?
Două articole care susţin asta "ALCORTA C S, Sosis R (2005) Ritual, Emotion, and Sacred Symbols: The Evolution of Religion as an Adaptive Complex. Human Nature, 16(4), pp. 323-359., BULBULIA J (2004a) The Cognitive and Evolutionary Psychology of Religion. Biology and Philosophy, 19(5), pp. 655-686. "
Mai simplu, există din naştere o anumită aprehensiune pentru religie, pe care o avem în creier.
Şi vă las să vă delectaţi cu modelul.
Ştiinţa are tainele ei şi nu se uită la ideologii. Chiar dacă pentru fiecare subiect există un Savonarola. Acum pe acelaşi subiect avem doi. Şi întotdeauna trebuie să ne arătăm simpatia pentru diavol, acesta este motorul cunoaşterii ştiinţifice. Pentru că întrebările pe care le punem sunt totdeauna contrare unor lucruri deja stabilite, fie de religii, fie de ideologii, fie de tirani, fie de lucruri care astăzi înseamnă corectitudine politică.
luni, 27 octombrie 2008
Lumea Nouă
De aici, o idee destul de pitorească, imposibilă încă, dar valabilă peste 20 sau 30 de ani. Drumuri, numai dus, spre Marte. În definitiv America era puţin mai aproape de Europa decât este Marte de Pământ acum 500 de ani, doar puţin.
Nu avem încă navele necesare unui Cristofor Columb, nu-l avem nici pe acesta dar cred că n-ar fi o problemă găsirea unui grup de nebuni care să încerce să colonizeze Marte.
Cred că n-avem un Filip şi o Isabelă care să sponsorizeze expediţia, poate doar China în dorinţa de a arăta că devine o mare putere. Şi aşa am putea reîncepe ciclul dezvoltării care ne-a dus din Evul Mediu până pe Lună.
Şi daţi-o dracului de criză. Lumea Nouă s-a transformat deja în Lumea Veche, avem nevoie de o nouă Lume Nouă.
Nu avem încă navele necesare unui Cristofor Columb, nu-l avem nici pe acesta dar cred că n-ar fi o problemă găsirea unui grup de nebuni care să încerce să colonizeze Marte.
Cred că n-avem un Filip şi o Isabelă care să sponsorizeze expediţia, poate doar China în dorinţa de a arăta că devine o mare putere. Şi aşa am putea reîncepe ciclul dezvoltării care ne-a dus din Evul Mediu până pe Lună.
Şi daţi-o dracului de criză. Lumea Nouă s-a transformat deja în Lumea Veche, avem nevoie de o nouă Lume Nouă.
Milenarism de octombrie 2008 în România
Oamenii ţării acesteia au luat-o razna. Se bat ca în Evul Mediu să fie în preajma tuturor moaştelor disponibile. Biserica face din ce în ce mai mult circ, Neagoe Basarab e sfânt.
Pe partea cealaltă supermarket-urile anunţă profituri în creştere. Lumea cumpără şi consumă, nu se mai produce.
Clasa politică zgârâie la porţile logicii dar nu trece de uşă. Bursa se apropie de zero. Dacă şi Gigi Becali a cedat şi a renunţat la speranţe totul e pe sfârşite.
Ne comportăm ca o ţară aflată înaintea unei prăbuşiri. Sper, ca orice optimist, să fie doar o impresie.
Pe partea cealaltă supermarket-urile anunţă profituri în creştere. Lumea cumpără şi consumă, nu se mai produce.
Clasa politică zgârâie la porţile logicii dar nu trece de uşă. Bursa se apropie de zero. Dacă şi Gigi Becali a cedat şi a renunţat la speranţe totul e pe sfârşite.
Ne comportăm ca o ţară aflată înaintea unei prăbuşiri. Sper, ca orice optimist, să fie doar o impresie.
sâmbătă, 25 octombrie 2008
Opţiune
Poza e luată de aici. Fiecare dintre partide încearcă în mod suav să ne facă o gaură-n cap şi să ne vâre o poveste. Pentru unii e necesară o singură gaură. Unii o să aibă câte partide sunt minus unu pentru că n-o să accepte o gaură de la UDMR şi una de la Româmia Mare. Cei mai mulţi din cei care se vor duce la vot o să aibă trei găuri. Majoritatea nu mai vor nicio trepanaţie şi o să stea acasă.
Cred că ar trebui să nu ne lăsăm trepanaţi dar să mergem la vot. Şi să votăm UDMR. Aşa cum a făcut Sibiul cu nemţii. N-avem destui nemţi dar avem suficienţi unguri.
vineri, 24 octombrie 2008
Pe drum
De-a lungul timpului creierul uman a fost comparat cu mecanismul unui ceas, cu un motor şi acum e comparat cu un calculator. Există o dorinţă, nespusă cu o voce prea răsunătoare, ca obiectele cele mai complexe create de om să se apropie de complexitatea creierului uman.
Cât de departe suntem de atingerea unui asemenea deziderat? Foarte departe!
În primul rând creierul uman e un singur lucru nu două ca un calculator: o platformă hardware şi o sumă de programe software fiecare dedicate fie unei operaţiuni sau scop. Să dăm exemple. Memoria e acelaşi lucru cu procesorul şi cu software-ul în cazul creierului lucru diferit de orice calculator existent.
Calculatorul nu se autoadaptează la mediu, platforma software rămâne aceeaşi fără intervenţie umană, creierul se autoadaptează. Un calculator cu o problemă harware nu mai funcţionează, dacă are un bug software funcţionează greşit. Creierul poate găsi sisteme diferite care să "repare" nefuncţionalitatea. Vezi cazul lui John Nash din "A Beautiful Mind".
Creierul funcţionează mai mult ca o reţea de calculatoare decât ca unul singur. Dar diferit. La cuvântul găină creierul aduce în minte pasărea cu numele respectiv, imaginea păsării, colega poreclită aşa din şcoala generală, bancul cu găina care se împiedică, e ca un căutător de informaţii pe Internet. Răspunsurile nu sunt însă aceleaşi şi nici în aceeaşi ordine, procesul e dinamic ca şi în cazul răspunsurilor Google la aceeaşi căutare la momente diferite de timp dar spre deosebire de Google răspunsurile depind şi de starea din acel moment a creierului nu numai de starea în care se află informaţia.
Şi are mult mai multe componente decât orice calculator actual.
Nu cred că drumul actual al dezvoltării calculatoarelor poate duce la un creier artificial dar ca orice vis frumos ne duce înainte.
Cât de departe suntem de atingerea unui asemenea deziderat? Foarte departe!
În primul rând creierul uman e un singur lucru nu două ca un calculator: o platformă hardware şi o sumă de programe software fiecare dedicate fie unei operaţiuni sau scop. Să dăm exemple. Memoria e acelaşi lucru cu procesorul şi cu software-ul în cazul creierului lucru diferit de orice calculator existent.
Calculatorul nu se autoadaptează la mediu, platforma software rămâne aceeaşi fără intervenţie umană, creierul se autoadaptează. Un calculator cu o problemă harware nu mai funcţionează, dacă are un bug software funcţionează greşit. Creierul poate găsi sisteme diferite care să "repare" nefuncţionalitatea. Vezi cazul lui John Nash din "A Beautiful Mind".
Creierul funcţionează mai mult ca o reţea de calculatoare decât ca unul singur. Dar diferit. La cuvântul găină creierul aduce în minte pasărea cu numele respectiv, imaginea păsării, colega poreclită aşa din şcoala generală, bancul cu găina care se împiedică, e ca un căutător de informaţii pe Internet. Răspunsurile nu sunt însă aceleaşi şi nici în aceeaşi ordine, procesul e dinamic ca şi în cazul răspunsurilor Google la aceeaşi căutare la momente diferite de timp dar spre deosebire de Google răspunsurile depind şi de starea din acel moment a creierului nu numai de starea în care se află informaţia.
Şi are mult mai multe componente decât orice calculator actual.
Nu cred că drumul actual al dezvoltării calculatoarelor poate duce la un creier artificial dar ca orice vis frumos ne duce înainte.
miercuri, 22 octombrie 2008
UAV
UAV vine de la Uncrewed Airborn Vehicles, adică avion fără pilot. Este folosit, în general, în acţiuni militare. Sunt mici, sunt mari, fac spionaj, pot să atace la sol. Dar ca orice obiect folosit în scop militar, după un timp, vine momentul folosirii în scopuri civile. Ce bine ar fi dacă eforturile politicienilor de a ajunge la putere s-ar materializa la un moment dat în favoarea cetăţenilor, măcar în aceeaşi măsură ca eforturile cercetării militare.
marți, 21 octombrie 2008
De la tăiatul plăcilor de pal la Darwin
Am avut norocul în viaţă să particip la 2 proiecte care au implicat inteligenţa artificială. Primul era un program de optimizare pentru tăierea plăcilor de pal. Cel de-al doilea recunoştea numărul unei maşini dintr-o poză.
În dezvoltarea ambelor a fost implicată noţiunea de algoritm genetic. Un program care imită evoluţia. Dacă-i spui care-i scopul adaptează soluţiile până la rezultate pe care orice algoritm cu o logică directă ar fi invidios. Imitarea evoluţiei dărâmă orice gândire logică. Am avut prieteni care nu acceptau că o cutie neagră cu câteva reguli putea genera asemenea rezultate.
Aceste experienţe mi-au spus că Darwin nu are dreptate. De ce?
Câte simţuri are omul? Cele 5 pe care le ştim dar în lumea animală mai există şi altele. Radiolocaţia liliecilor, sonarul delfinilor, termodetecţia şerpilor. Poate mai sunt şi altele. Dar nu asta contează.
Contează o întrebare la care nu există răspuns. Cum un animal fără un anumit simţ, să zicem văzul, a ajuns să-l dezvolte? Care este algoritmul naturii care face un lucru despre care nu ştim că există să producă un organ care să se folosească de percepţiile necunoscute. Asta e întrebarea care-l pune pe Darwin între paranteze. Nu e corectă politic.
Şi să gândim logic. Cum se creează un organ care percepe nişte lucruri despre care corpul iniţial nu ştie că există? Poate că toate percepţiile există de la început, ideea de organ există dar în procesul evolutiv nu se dezvoltă. OK. Şi atunci cine, la început, face lista simţurilor posibile?
Dacă nu băgăm un Dumnezeu în afacere e practic posibil orice simţ, putem să ascultăm telefoanele mobile fără telefon, doar că n-am dezvoltat simţul ăsta. Şi de ce atunci nu avem mai multe decât cele 5? De ce radiolocaţia nu ne e permisă? Şi liliecilor da! Din experienţa mea dacă aveam posibilitatea o fructificam, un algoritm genetic scoate totul dintr-o posibilitate. E o contradicţie cu însăşi ideea de evoluţie. Evoluţia nu permite ratarea şanselor.
Şi atunci cine alege simţurile pe care o anumită specie le are? Şi cum sunt distribuite? Şi de ce aşa? Şi de ce evoluţia n-a funcţionat?
Una este să te adaptezi la mediu şi alta să-ţi crească un organ cu care să "vezi" pe întuneric. De aia Darwin nu prea ştie ce zice. Şi nici altă teorie în afară de aia cu Dumnezeu n-avem. Dar e politic corect să-l scoatem pe băiatul ăla de sus din afacere.
În dezvoltarea ambelor a fost implicată noţiunea de algoritm genetic. Un program care imită evoluţia. Dacă-i spui care-i scopul adaptează soluţiile până la rezultate pe care orice algoritm cu o logică directă ar fi invidios. Imitarea evoluţiei dărâmă orice gândire logică. Am avut prieteni care nu acceptau că o cutie neagră cu câteva reguli putea genera asemenea rezultate.
Aceste experienţe mi-au spus că Darwin nu are dreptate. De ce?
Câte simţuri are omul? Cele 5 pe care le ştim dar în lumea animală mai există şi altele. Radiolocaţia liliecilor, sonarul delfinilor, termodetecţia şerpilor. Poate mai sunt şi altele. Dar nu asta contează.
Contează o întrebare la care nu există răspuns. Cum un animal fără un anumit simţ, să zicem văzul, a ajuns să-l dezvolte? Care este algoritmul naturii care face un lucru despre care nu ştim că există să producă un organ care să se folosească de percepţiile necunoscute. Asta e întrebarea care-l pune pe Darwin între paranteze. Nu e corectă politic.
Şi să gândim logic. Cum se creează un organ care percepe nişte lucruri despre care corpul iniţial nu ştie că există? Poate că toate percepţiile există de la început, ideea de organ există dar în procesul evolutiv nu se dezvoltă. OK. Şi atunci cine, la început, face lista simţurilor posibile?
Dacă nu băgăm un Dumnezeu în afacere e practic posibil orice simţ, putem să ascultăm telefoanele mobile fără telefon, doar că n-am dezvoltat simţul ăsta. Şi de ce atunci nu avem mai multe decât cele 5? De ce radiolocaţia nu ne e permisă? Şi liliecilor da! Din experienţa mea dacă aveam posibilitatea o fructificam, un algoritm genetic scoate totul dintr-o posibilitate. E o contradicţie cu însăşi ideea de evoluţie. Evoluţia nu permite ratarea şanselor.
Şi atunci cine alege simţurile pe care o anumită specie le are? Şi cum sunt distribuite? Şi de ce aşa? Şi de ce evoluţia n-a funcţionat?
Una este să te adaptezi la mediu şi alta să-ţi crească un organ cu care să "vezi" pe întuneric. De aia Darwin nu prea ştie ce zice. Şi nici altă teorie în afară de aia cu Dumnezeu n-avem. Dar e politic corect să-l scoatem pe băiatul ăla de sus din afacere.
luni, 20 octombrie 2008
“O să-ţi găuresc curu’ bă frumosule!”
Contracandidatul lui Bombonel, Mircea Staicu, are parte de primiri festive de la aplaudacii pesedişti de Mizil. Şi nici n-a început oficial campania.
În vremea asta posesorul mătuşii Tamara ne scrie despre sărăcie. O atât de mare ipocrizie nu poate fi măsurată decât în comparaţie cu contorsionările pe care le au legile din România ca să-l apere pe ministrul, prim ministrul, bloggerul, iubitorul de cocori ornamentali de întâlnirea cu Justiţia.
Intelectuali susţinătorii lui Bombonel, şi plini de respect. Cu un program politic pe măsura candidatului pe care-l susţin.
În vremea asta posesorul mătuşii Tamara ne scrie despre sărăcie. O atât de mare ipocrizie nu poate fi măsurată decât în comparaţie cu contorsionările pe care le au legile din România ca să-l apere pe ministrul, prim ministrul, bloggerul, iubitorul de cocori ornamentali de întâlnirea cu Justiţia.
Intelectuali susţinătorii lui Bombonel, şi plini de respect. Cu un program politic pe măsura candidatului pe care-l susţin.
Istoria se repetă
"Anatomy of Revolution" este o carte scrisă de Crane Brinton în 1938.
Ne spune că o revoluţie are, în general, 4 faze.
1. Clasa de mijloc începe să se revolte, doar vocal, împotriva situaţiei economice. Guvernul se dovedeşte incapabil să facă faţă. Intelectualii devin adversarii Guvernului.
2. Încep mişcările de stradă. Guvernul se prăbuşeşte. Moderaţii fac un nou guvern. Situaţia e complicată, economia e în cădere, populaţia e în stradă, se scrie o nouă Constituţie.
3. Moderaţii sunt înlăturaţi de radicali, prin forţă. Opoziţia e înlăturată prin forţă. Totul începe să se tempereze. Situaţia socială e atât de grea încât lucrurile se opresc de la sine.
4. Un lider puternic vine la putere şi temperează situaţia. Extremiştii revoluţionari sunt excluşi. Poporul uită scopurile revoluţiei.
Una peste alta se ajunge de unde s-a plecat. Se schimbă imaginea societăţii nu esenţa ei, sunt făcute reforme, cele mai rele manifestări ale vechii societăţi sunt înlăturate. Aceeaşi clasă socială revine la putere.
Toată scrierea respectivă nu e un mod absolut infailibil de a descrie o revoluţie.
Dar e destul de evidentă existenţa, mai mult sau mai puţin delimitată, a fazelor revoluţiei din 1989 din România.
Şi începuturile unei noi revoluţii.
Ne spune că o revoluţie are, în general, 4 faze.
1. Clasa de mijloc începe să se revolte, doar vocal, împotriva situaţiei economice. Guvernul se dovedeşte incapabil să facă faţă. Intelectualii devin adversarii Guvernului.
2. Încep mişcările de stradă. Guvernul se prăbuşeşte. Moderaţii fac un nou guvern. Situaţia e complicată, economia e în cădere, populaţia e în stradă, se scrie o nouă Constituţie.
3. Moderaţii sunt înlăturaţi de radicali, prin forţă. Opoziţia e înlăturată prin forţă. Totul începe să se tempereze. Situaţia socială e atât de grea încât lucrurile se opresc de la sine.
4. Un lider puternic vine la putere şi temperează situaţia. Extremiştii revoluţionari sunt excluşi. Poporul uită scopurile revoluţiei.
Una peste alta se ajunge de unde s-a plecat. Se schimbă imaginea societăţii nu esenţa ei, sunt făcute reforme, cele mai rele manifestări ale vechii societăţi sunt înlăturate. Aceeaşi clasă socială revine la putere.
Toată scrierea respectivă nu e un mod absolut infailibil de a descrie o revoluţie.
Dar e destul de evidentă existenţa, mai mult sau mai puţin delimitată, a fazelor revoluţiei din 1989 din România.
Şi începuturile unei noi revoluţii.
duminică, 19 octombrie 2008
Vremuri
Imperiul Roman s-a prăbuşit. La fel şi Babilonul, Maya sau aztecii, sau URSS. Bizanţul nu mai există, ca şi Grecia Antică, China a fost o mare civilizaţie, acum e o copie tristă a lumii Occidentale. Islamul nu mai produce decât copii şi petrol. Prea mulţi copii şi prea puţin petrol.
E posibil ca să ne prăbuşim în ruine aşa cum a făcut-o Imperiul Roman? Problema e nu dacă ne prăbuşim ci când?
Şi trebuie să ne uităm în jur. Azi membrii OPEC anunţă scăderea producţiei de petrol. Producţia de energie pe cap de vită furajată este în scădere. Suprafaţa de teren agricol pentru fiecare cetăţean e în scădere. Sistemul bancar se clatină. Resursele de apă sunt în scădere. E cam cald afară.
Milenarismul şi teoria conspiraţiei sunt o modă. Sarkozi dă o mână de ajutor cerând un soi de guvern mondial. Pentru că trăim într-o lume globală. Ce se petrece e mai curând drumul spre apogeul civilizaţiei în care trăim decât apusul ei. Acestea sunt chinurile facerii nu spasmele morţii.
A face managementul tuturor problemelor cu care omenirea se confruntă cere centralizarea deciziilor. E natural. Şi cumva vom ajunge la o dictatură globală. Pentru că nu avem altă soluţie. Raţionalizarea consumului o să ducă la prăbuşirea sistemului economic actual. Prăbuşirea acestuia şi a resurselor de energie vor conduce la fenomenul invers urbanizării. Marile oraşe vor dispărea sub propria greutate. Şi de aici se va revitaliza noţiunea de familie, tradiţională.
Lipsa de forţă de muncă în Europa va conduce la schimbarea populaţiilor. O să avem negrii la Chişinău la fel de normal ca şi chinezii din Ploieşti. Fragmentarea societăţii va duce la enclavizare şi pierderea specificului naţional. Totul o să se transforme într-un lung şir de târguri comunale legate prin fire economice subţiri. Fără Guvernul central asigurarea necesităţilor de bază ale unei societăţi se va destrăma.
O societate nu poate exista fără energie, fără şcoală, sistem sanitar, forţe de ordine şi chef de viaţă. N-o să ne ameninţe nimeni decât foamea şi bolile. Războaiele vor fi locale, mai curând răzmeriţe decât războaie sau avem varianta războaielor religioase. Agricultura o să fie domeniul de ocupaţie principal. Mâncarea o să fie naturală pentru că n-o să avem petrol să facem îngrăşeminte. Populaţia o să scadă pentru că n-o să avem atâta mâncare ca să suportăm 7 miliarde de cetăţeni. Transportul o să devină un lux. Oamenii o să moară pe unde s-au născut, cum au făcut-o mii de ani. Energia electrică o să domine piaţa de energie. Medicamentele o să fie fenomenal de scumpe iar dezvoltarea lor drastic încetinită. Ştiinţa şi şcoala cum o ştim azi o să dispară. Marile proiecte de orice fel nu vor putea fi suportate economic. Fiecare casă o să aibă propria sursă de energie. Şi propria puşcă. Şi propriile legi şi regulamente.
V-am povestit Mad Max. Nimic din toate astea n-o să se întâmple.
E posibil ca să ne prăbuşim în ruine aşa cum a făcut-o Imperiul Roman? Problema e nu dacă ne prăbuşim ci când?
Şi trebuie să ne uităm în jur. Azi membrii OPEC anunţă scăderea producţiei de petrol. Producţia de energie pe cap de vită furajată este în scădere. Suprafaţa de teren agricol pentru fiecare cetăţean e în scădere. Sistemul bancar se clatină. Resursele de apă sunt în scădere. E cam cald afară.
Milenarismul şi teoria conspiraţiei sunt o modă. Sarkozi dă o mână de ajutor cerând un soi de guvern mondial. Pentru că trăim într-o lume globală. Ce se petrece e mai curând drumul spre apogeul civilizaţiei în care trăim decât apusul ei. Acestea sunt chinurile facerii nu spasmele morţii.
A face managementul tuturor problemelor cu care omenirea se confruntă cere centralizarea deciziilor. E natural. Şi cumva vom ajunge la o dictatură globală. Pentru că nu avem altă soluţie. Raţionalizarea consumului o să ducă la prăbuşirea sistemului economic actual. Prăbuşirea acestuia şi a resurselor de energie vor conduce la fenomenul invers urbanizării. Marile oraşe vor dispărea sub propria greutate. Şi de aici se va revitaliza noţiunea de familie, tradiţională.
Lipsa de forţă de muncă în Europa va conduce la schimbarea populaţiilor. O să avem negrii la Chişinău la fel de normal ca şi chinezii din Ploieşti. Fragmentarea societăţii va duce la enclavizare şi pierderea specificului naţional. Totul o să se transforme într-un lung şir de târguri comunale legate prin fire economice subţiri. Fără Guvernul central asigurarea necesităţilor de bază ale unei societăţi se va destrăma.
O societate nu poate exista fără energie, fără şcoală, sistem sanitar, forţe de ordine şi chef de viaţă. N-o să ne ameninţe nimeni decât foamea şi bolile. Războaiele vor fi locale, mai curând răzmeriţe decât războaie sau avem varianta războaielor religioase. Agricultura o să fie domeniul de ocupaţie principal. Mâncarea o să fie naturală pentru că n-o să avem petrol să facem îngrăşeminte. Populaţia o să scadă pentru că n-o să avem atâta mâncare ca să suportăm 7 miliarde de cetăţeni. Transportul o să devină un lux. Oamenii o să moară pe unde s-au născut, cum au făcut-o mii de ani. Energia electrică o să domine piaţa de energie. Medicamentele o să fie fenomenal de scumpe iar dezvoltarea lor drastic încetinită. Ştiinţa şi şcoala cum o ştim azi o să dispară. Marile proiecte de orice fel nu vor putea fi suportate economic. Fiecare casă o să aibă propria sursă de energie. Şi propria puşcă. Şi propriile legi şi regulamente.
V-am povestit Mad Max. Nimic din toate astea n-o să se întâmple.
Blog pe-o sursă
Doamna Lizica de la chioşcul de ziare din staţie de la Favorit ne spune că Preşedintele Republicii s-a dat în stambă pe la Moghioroş, în Drumul Taberei. Nu garantăm veridicitatea datelor.
sâmbătă, 18 octombrie 2008
Butterfly efect
Povestea e comună. Ne aflăm în anul 1961, un cetăţean pe nume Lorenz, Edward Lorenz, cu ajutorul unui calculator, dovedea ceva despre meteorologie. Că o mică schimbare într-un loc poate schimba în mod dramatic vremea în altul. O bătaie de aripă a unui fluture în Singapore schimbă starea vremii în Paraguay. Nu-i mai înjuraţi pe băieţii de la vreme, pot să spună cu ceva siguranţă doar vremea pe 2 zile.
Chestia asta a fost dovedită pe 3 amărâte de ecuaţii diferenţiale, cine ştie despre ce e vorba, ştie că genul e minor în matematică dar nu nesemnificativ, are multe, enorm de multe, aplicaţii practice. Modelează multe din lucrurile din jurul nostru.
Buuuuun. Deci ideea stă cam aşa. Dacă se schimbă foarte puţin în condiţiile iniţiale, alea de unde plecăm, nu mai ştim unde ajungem. Nu e general valabil. Nu totdeauna. Nu în orice condiţii. Nu există o regulă generală. Dar fenomenul există. Şi nu numai în matematică.
Să dăm exemple şi să vedem cât de uşor istoria putea să fie schimbată de lucruri minore.
Mama lui Adolf Hitler, incredibil dar a avut aşa ceva, a vrut să facă avort. Doctorul n-a lăsat-o!
În 2000, în Palm Beach, Florida, un nene conţopist a făcut ca votul să fie, din pură greşeală, favorabil lui Bush. Şi a ajuns George W. Bush preşedinte.
Sunt suficiente cele două exemple? Winston Churchill era să moară într-un accident de maşină înainte de război. Penicilina a fost inventată din greşeală. Sunt sute de întâmplări care ne-au dus în locul în care suntem.
Şi acum vă întreb dacă vă duceţi la vot?
Chestia asta a fost dovedită pe 3 amărâte de ecuaţii diferenţiale, cine ştie despre ce e vorba, ştie că genul e minor în matematică dar nu nesemnificativ, are multe, enorm de multe, aplicaţii practice. Modelează multe din lucrurile din jurul nostru.
Buuuuun. Deci ideea stă cam aşa. Dacă se schimbă foarte puţin în condiţiile iniţiale, alea de unde plecăm, nu mai ştim unde ajungem. Nu e general valabil. Nu totdeauna. Nu în orice condiţii. Nu există o regulă generală. Dar fenomenul există. Şi nu numai în matematică.
Să dăm exemple şi să vedem cât de uşor istoria putea să fie schimbată de lucruri minore.
Mama lui Adolf Hitler, incredibil dar a avut aşa ceva, a vrut să facă avort. Doctorul n-a lăsat-o!
În 2000, în Palm Beach, Florida, un nene conţopist a făcut ca votul să fie, din pură greşeală, favorabil lui Bush. Şi a ajuns George W. Bush preşedinte.
Sunt suficiente cele două exemple? Winston Churchill era să moară într-un accident de maşină înainte de război. Penicilina a fost inventată din greşeală. Sunt sute de întâmplări care ne-au dus în locul în care suntem.
Şi acum vă întreb dacă vă duceţi la vot?
vineri, 17 octombrie 2008
Rezolvări inginereşti la probleme metafizice
Suntem în cadrul Bisericii Catolice. Vine cineva la preot şi se confesează că a otrăvit vinul de împărtăşanie. Preotul rămâne lat.
Dacă spune asta dezvăluie taina confesiunii. Dacă nu spune o să aibă pe conştiinţă vieţile cetăţenilor. Ce trebuie făcut?
Să se împiedice şi să verse vinul!
Toată povestea e luată dintr-un film de pe MGM. De multe ori există asemenea soluţii dar nu vrem să le acceptăm. Pentru că suntem precum "corul îngerilor" inventat de Bleen. Orgoliile şi principiile blochează mersul înainte.
Dacă spune asta dezvăluie taina confesiunii. Dacă nu spune o să aibă pe conştiinţă vieţile cetăţenilor. Ce trebuie făcut?
Să se împiedice şi să verse vinul!
Toată povestea e luată dintr-un film de pe MGM. De multe ori există asemenea soluţii dar nu vrem să le acceptăm. Pentru că suntem precum "corul îngerilor" inventat de Bleen. Orgoliile şi principiile blochează mersul înainte.
Puritanism
O definiţie a unui puritan a fost dată de H.L. Mencken: "Un puritan este cineva continuu suspicios că undeva, cineva se simte bine."
Pare absurd dar asemenea manifestări există în două domenii, în religie şi în politică. În religie vârful puritanismului a fost Ayatollahul Khomeini care declara: "Allah did not create man so that he could have fun. The aim of creation was for mankind to be put to the test through hardship and prayer. An Islamic regime must be serious in every field. There are no jokes in Islam. There is no humor in Islam. There is no fun in Islam. There can be no fun and joy in whatever is serious. [quoted in Amir Taheri, The Spirit of Allah: Khomeini and the Islamic Revolution, Adler & Adler, 1986, p.259]".
Asemenea manifestări au apărut şi în creştinism şi în iudaism şi poate şi în alte religii. Încă de la începuturile lor şi până azi.
Dar să trecem la politică. Statul s-a separat de biserică după Revoluţia Franceză. Şi credeam că puritanismul a dispărut din civilizaţia occidentală. Fals.
Puritanismul şi-a luat hăinuţe ideologice şi a mers mai departe. Întâi sub forma comunismului apoi a fascismului şi nazismului sau a luat chipul senatorului McCarthy. Vârful puritanismului ca ideologie de stat a fost Cambodgia "democratică". Au fost interzise sentimentele interumane ca fiind contrarevoluţionare.
"Normal family life, including love and sorrow, was impossible in some villages. Children were taken away from their parents to live and work in labor brigades. If they died of fatigue or disease, which many did, their parents would eventually be informed. At this point what emotion the parents showed could mean life or death. If they wept or displayed extreme unhapppiness, this showed bourgeois sentimentality. After all, their children had sacrificed themselves for the revolution and the parents should be proud, not unhappy. Similarly, a wife expressing grief over an executed husband -- an enemy of the revolution -- was explicitly criticizing the Khmer Rouge. This unforgivable act of sentimentality and individuality could mean death. R.J. Rummel's Death by Government [Transaction Publishers, 1994, pp.186-187]".
S-au dus şi astea. Puritanismul nu a murit. Acum se întoarce sub forma unor idei noi şi pline de substanţă. Întâi feminismul care refuză ideea de frumuseţe a femeii. Dacă este considerată frumoasă e automat şi considerată obiect sexual. Practic se interzice ideea de frumuseţe. Şi e dusă la absurd de ideea de corectitudine politică. Au fost acoperite statui ale Justiţiei pentru că se vedea un sân. De marmură.
Şi merge mai departe prin modificarea limbajului de zi cu zi. Prin introducerea de stereotipii în şcoli şi deci în modul de gândire. Ba mai mult, încep sâ fie introduse în legislaţia oficială a unor ţări Occidentale regulile religiei Islamice. Care am văzut cât de "veselă" este. Şi astfel ajungem de unde am plecat.
Au fost şi momente frumoase. Şi femei frumoase. Şi Charlie Chaplin.
Şi când vedeţi pe cineva care se simte bine, gândiţi-vă dacă nu e cumva ultimul sau dacă nu cumva sunteţi suspicios.
Pare absurd dar asemenea manifestări există în două domenii, în religie şi în politică. În religie vârful puritanismului a fost Ayatollahul Khomeini care declara: "Allah did not create man so that he could have fun. The aim of creation was for mankind to be put to the test through hardship and prayer. An Islamic regime must be serious in every field. There are no jokes in Islam. There is no humor in Islam. There is no fun in Islam. There can be no fun and joy in whatever is serious. [quoted in Amir Taheri, The Spirit of Allah: Khomeini and the Islamic Revolution, Adler & Adler, 1986, p.259]".
Asemenea manifestări au apărut şi în creştinism şi în iudaism şi poate şi în alte religii. Încă de la începuturile lor şi până azi.
Dar să trecem la politică. Statul s-a separat de biserică după Revoluţia Franceză. Şi credeam că puritanismul a dispărut din civilizaţia occidentală. Fals.
Puritanismul şi-a luat hăinuţe ideologice şi a mers mai departe. Întâi sub forma comunismului apoi a fascismului şi nazismului sau a luat chipul senatorului McCarthy. Vârful puritanismului ca ideologie de stat a fost Cambodgia "democratică". Au fost interzise sentimentele interumane ca fiind contrarevoluţionare.
"Normal family life, including love and sorrow, was impossible in some villages. Children were taken away from their parents to live and work in labor brigades. If they died of fatigue or disease, which many did, their parents would eventually be informed. At this point what emotion the parents showed could mean life or death. If they wept or displayed extreme unhapppiness, this showed bourgeois sentimentality. After all, their children had sacrificed themselves for the revolution and the parents should be proud, not unhappy. Similarly, a wife expressing grief over an executed husband -- an enemy of the revolution -- was explicitly criticizing the Khmer Rouge. This unforgivable act of sentimentality and individuality could mean death. R.J. Rummel's Death by Government [Transaction Publishers, 1994, pp.186-187]".
S-au dus şi astea. Puritanismul nu a murit. Acum se întoarce sub forma unor idei noi şi pline de substanţă. Întâi feminismul care refuză ideea de frumuseţe a femeii. Dacă este considerată frumoasă e automat şi considerată obiect sexual. Practic se interzice ideea de frumuseţe. Şi e dusă la absurd de ideea de corectitudine politică. Au fost acoperite statui ale Justiţiei pentru că se vedea un sân. De marmură.
Şi merge mai departe prin modificarea limbajului de zi cu zi. Prin introducerea de stereotipii în şcoli şi deci în modul de gândire. Ba mai mult, încep sâ fie introduse în legislaţia oficială a unor ţări Occidentale regulile religiei Islamice. Care am văzut cât de "veselă" este. Şi astfel ajungem de unde am plecat.
Au fost şi momente frumoase. Şi femei frumoase. Şi Charlie Chaplin.
Şi când vedeţi pe cineva care se simte bine, gândiţi-vă dacă nu e cumva ultimul sau dacă nu cumva sunteţi suspicios.
joi, 16 octombrie 2008
O rază de speranţă
Ăsta e un clip din 1939, adică acum aproape 70 de ani. Django Reinhardt a fost un ţigan, exprimare incorectă politic, genial, din Belgia. Cânta la chitară cu doar două degete la mâna stângă. Dacă un asemenea om a fost în stare să realizeze ce a realizat poate putem şi noi să facem mai mult.
Wild horses
Ieri mi-a murit un prieten. Cum spunea un alt prieten "este omul care mi-a schimbat percepţia despre umor".
Dumnezeu să-l ierte!
miercuri, 15 octombrie 2008
Despre jocuri
Multă lume crede că toate jocurile au următoarea natură; când cineva câştigă altcineva pierde. Suma implicată în joc este aceeaşi la sfârşitul lui cu suma de la început.
Şi în economie unii cred că bogăţia este neapărat obţinută prin spolierea altora, că e practic un furt făcut de cei bogaţi în detrimentul celor săraci.
Într-o economie liberă jocurile sunt, în general, cu sumă pozitivă. Toată lumea câştigă într-o măsură mai mică sau mai mare. Pe parcursul activităţii economice s-a produs plusvaloare.
" If A had more corn than he can consume, but wants cattle, and B has more cattle but wants corn, an exchange is a gain to each; hereby the common stock of comforts in life is increas'd. [1783]" - Benjamin Franklin
Numărul de vite şi cantitatea de porumb sunt egale la sfârşitul tranzacţiei dar vitele lui B au ce să mânînce iar A poate creşte şi el vite, sau le poate mânca, treaba lui. Amândoi o duc mai bine.
Şi aici este vorba de un compromis, cei doi trebuie să se înţeleagă la preţ. Fără asta jocul e cu sumă nulă.
Un joc cu sumă negativă e hoţia, cel furat pierde totul iar hoţul nu poate recupera întreaga valoare a bunului pe care l-a furat, suma e mai mică după furt decât înainte. Aici trebuie să intervină statul.
De ce-şi mai bagă nasul statul în economie? Pentru că sunt cazuri în care un joc cu sumă pozitivă e nedrept. Să zicem că prin pădure aveţi o întâlnire cu ursul care hotărăşte să vă mănânce. Apare şi vânătorul care vă spune că vă scapă de urs dar trebuie să intraţi în sclavie. Jocul e cu sumă pozitivă, unul scapă cu viaţă celălalt se alege cu un sclav. Aici intervine statul şi zice că aşa ceva e ilegal. E un exemplu exagerat dar semnificativ.
Putem să exagerăm şi să inventăm din nou Marxismul. Să spunem întotdeauna că jocul deşi are sumă pozitivă e nedrept şi deci ilegal.
Şi acum să vorbim despre angajaţi. Dacă există un singur angajator e ca în povestea cu ursul, angajaţii n-au unde se ducă şi au salariile impuse de unicul angajator. Dar, în general, există mai mulţi angajatori care o să mărească salariile ca să aibă angajaţi competenţi şi astfel între angajatorul respectiv şi angajaţii săi are loc un joc cu sumă pozitivă. De asta s-au dat legile antimonopol. Să nu se solidarizeze angajatorii şi să ţină salariile jos sau preţurile sus.
Există un caz special, dacă eu sunt singurul producător de, să zicem, tratament pentru cancer, şi pun un preţ exorbitant ajungem în situaţia cu ursul, nu există competiţie, piaţa nu este liberă. Doar aparent, pentru că este posibilă competiţia, poate apărea oricând o nouă firmă care să facă un nou produs cu preţul la jumătate. Şi tot aşa, cu o condiţie, ca statul să ajute competiţia prin taxe mai mici pentru noile afaceri, să încurajeze aceste afaceri prin diferite mijloace.
Deci treaba statului e să elimine hoţia, să declare ilegale acţiunile monopoliste şi să încurajeze noile afaceri.
Actualul Guvern este ca vânătorul cu profesorii, nu negociază, am spus că fără negociere suma jocului e nulă, dacă profesorii intră în grevă se transformă într-un joc cu sumă negativă, pierd copiii, dacă se dau mai mulţi bani decât e sustenabil economic pierdem toţi din cauza inflaţiei. De asta s-a dus calitatea educaţiei în România, e un proces de 18 ani.
Actualul Guvern patronează hoţia din care pierdem toţi, vezi cazul Bancorex, Petrom, maşinile de ieri pentru Poliţie.
Actualul Guvern nu sprijină sub nicio formă dezvoltarea de noi afaceri. Astfel angajatorii din Europa au plătit mai mult decât cei de aici şi angajaţii au plecat acolo unde era mai bine. Acum e o lipsă notorie de capital uman.
Când vorbesc despre Guvern mă refer la toată clasa politică din ultimii 18 ani.
Şi în economie unii cred că bogăţia este neapărat obţinută prin spolierea altora, că e practic un furt făcut de cei bogaţi în detrimentul celor săraci.
Într-o economie liberă jocurile sunt, în general, cu sumă pozitivă. Toată lumea câştigă într-o măsură mai mică sau mai mare. Pe parcursul activităţii economice s-a produs plusvaloare.
" If A had more corn than he can consume, but wants cattle, and B has more cattle but wants corn, an exchange is a gain to each; hereby the common stock of comforts in life is increas'd. [1783]" - Benjamin Franklin
Numărul de vite şi cantitatea de porumb sunt egale la sfârşitul tranzacţiei dar vitele lui B au ce să mânînce iar A poate creşte şi el vite, sau le poate mânca, treaba lui. Amândoi o duc mai bine.
Şi aici este vorba de un compromis, cei doi trebuie să se înţeleagă la preţ. Fără asta jocul e cu sumă nulă.
Un joc cu sumă negativă e hoţia, cel furat pierde totul iar hoţul nu poate recupera întreaga valoare a bunului pe care l-a furat, suma e mai mică după furt decât înainte. Aici trebuie să intervină statul.
De ce-şi mai bagă nasul statul în economie? Pentru că sunt cazuri în care un joc cu sumă pozitivă e nedrept. Să zicem că prin pădure aveţi o întâlnire cu ursul care hotărăşte să vă mănânce. Apare şi vânătorul care vă spune că vă scapă de urs dar trebuie să intraţi în sclavie. Jocul e cu sumă pozitivă, unul scapă cu viaţă celălalt se alege cu un sclav. Aici intervine statul şi zice că aşa ceva e ilegal. E un exemplu exagerat dar semnificativ.
Putem să exagerăm şi să inventăm din nou Marxismul. Să spunem întotdeauna că jocul deşi are sumă pozitivă e nedrept şi deci ilegal.
Şi acum să vorbim despre angajaţi. Dacă există un singur angajator e ca în povestea cu ursul, angajaţii n-au unde se ducă şi au salariile impuse de unicul angajator. Dar, în general, există mai mulţi angajatori care o să mărească salariile ca să aibă angajaţi competenţi şi astfel între angajatorul respectiv şi angajaţii săi are loc un joc cu sumă pozitivă. De asta s-au dat legile antimonopol. Să nu se solidarizeze angajatorii şi să ţină salariile jos sau preţurile sus.
Există un caz special, dacă eu sunt singurul producător de, să zicem, tratament pentru cancer, şi pun un preţ exorbitant ajungem în situaţia cu ursul, nu există competiţie, piaţa nu este liberă. Doar aparent, pentru că este posibilă competiţia, poate apărea oricând o nouă firmă care să facă un nou produs cu preţul la jumătate. Şi tot aşa, cu o condiţie, ca statul să ajute competiţia prin taxe mai mici pentru noile afaceri, să încurajeze aceste afaceri prin diferite mijloace.
Deci treaba statului e să elimine hoţia, să declare ilegale acţiunile monopoliste şi să încurajeze noile afaceri.
Actualul Guvern este ca vânătorul cu profesorii, nu negociază, am spus că fără negociere suma jocului e nulă, dacă profesorii intră în grevă se transformă într-un joc cu sumă negativă, pierd copiii, dacă se dau mai mulţi bani decât e sustenabil economic pierdem toţi din cauza inflaţiei. De asta s-a dus calitatea educaţiei în România, e un proces de 18 ani.
Actualul Guvern patronează hoţia din care pierdem toţi, vezi cazul Bancorex, Petrom, maşinile de ieri pentru Poliţie.
Actualul Guvern nu sprijină sub nicio formă dezvoltarea de noi afaceri. Astfel angajatorii din Europa au plătit mai mult decât cei de aici şi angajaţii au plecat acolo unde era mai bine. Acum e o lipsă notorie de capital uman.
Când vorbesc despre Guvern mă refer la toată clasa politică din ultimii 18 ani.
marți, 14 octombrie 2008
Cât au furat ăştia la maşinile poliţiei
Io nu mă pricep la maşini, dar la căutat da. Cât costă o maşină de poliţie? Lasă că vă spun eu cât costă, pentru maşinile americane, care trebuie să meargă în locuri grele cu împuşcături, să alerge după băieţii ăia nervoşi, pe mii de mile nu pe la Văscăuţi.
De aici cităm.
"The E7 would go from 0 to 60 mph in 6 seconds, with a top speed of 155 mph, and a slew of humble-sounding improvements, like seats that can accommodate radios and other bulky equipment. According to Li, the E7 would start in the high-20s, climbing up to as much as $70,000 with options like license-plate-reading cameras and even WMD sensors. In the long run, the E7 could prove more cost-effective than current patrol cars: Carbon Motors claims it will be 40 percent more fuel efficient, with a life span of 250,000 miles (most models used as police cars are expected to last for 70,000 miles). "
Deci începe la 30000 de dolari şi ajunge la 70000 când pui pe ea chestii excentrice. Şi dacă o compari cu un Logan eşti pur şi simplu idiot. Echipamentele fac 40000 de dolari adică 27000 euro, nu 47000. În 30000 de dolari intră toate chestiile alea cu separarea infractorului, radio, sirene şi alte prostii specifice. Adică dacă nu vreau la Văscăuţi să recunoască maşina automat cine trece pe lângă ea mă costă 20000 de euro.
Adică au umflat preţul de 3 ori. Face 20000 o maşină dotată şi care ajunge la 250 kmh şi e făcută pentru 400000 de km şi ajunge la 100 în 6 secunde.
Dar asta e în US. Că noi suntem ţară bogată nu ca amărâţii ăia. Şi Băsescu e vinovat şi de asta.
Pendulul lui Foucault
Să simplificăm cazul şi să spunem că este o sfoară cu o greutate atârnată la capăt. Şi e atârnat de lustra din sufragerie, din sufrageria voastră. Şi începe să se balanseze, nimerim bine şi nu are o mişcare de rotaţie, greu de făcut, uşor de spus. Să zicem că frecarea din punctul de legătură cu lustra şi cu aerul e atât de mică încât n-o băgăm în seamă. Nu-i aşa în realitate, ne facem că nu vedem. Singura şmecherie este că acesta se poate bălăngăni în orice direcţie, nu are o direcţie preferenţială ca pendula bunicii care se mişca de la stânga la dreapta când te uitai la ea, nu din faţă-n spate.
Direcţia după care oscilează se schimbă pentru că Pământul de sub pendul se roteşte în jurul propriei axe. Dacă-l punem la Polul Nord sau Sud se întoarce cam în 24 de ore la direcţia iniţială. E o formulă, la Ecuator nu-şi modifică direcţia. Aici o să vedeţi o descriere a experimentului. Primul pendul a fost montat de Foucault în 1851 în Pantheon-ul din Paris.
Şi de aici începe suspansul. Faţă de ce stă fix planul în care se mişcă pendulul? Faţă de Pământ nu. Faţă de Soare? Ne mişcăm cu Pământ cu tot în jurul Soarelui. Faţă de stelele depârtate? Ne mişcăm cu Sistem Solar cu tot faţă de ele.
Faţă de ce stă fix planul respectiv? Totul se mişcă în jurul planului respectiv, el stă fix. Pâi atunci pendulul legat de lustră e o chestie absolută, de referinţă, e buricul lumii, de lustra voastră stă atârnat absolutul. De fiecare lustră, din fiecare sufragerie, din toate casele din toate ţările, de pe toate continentele atârnă absolutul. Fiecare lustră e buricul Universului. Totul se mişcă în jurul lui.
Dar dacă fiecare are acasă un buric al Universului, care este cel corect? Cel veritabil? Pendulul lui Foucault ne spune că toate sunt la fel, buricul Universului e ceva comun, uzual, obişnuit, ordinar, fără o prea mare importanţă, nesemnificativ, insignifiant.
Şi acum ridicaţi privirea şi vedeţi cum totul se mişcă în jurul vostru.
Direcţia după care oscilează se schimbă pentru că Pământul de sub pendul se roteşte în jurul propriei axe. Dacă-l punem la Polul Nord sau Sud se întoarce cam în 24 de ore la direcţia iniţială. E o formulă, la Ecuator nu-şi modifică direcţia. Aici o să vedeţi o descriere a experimentului. Primul pendul a fost montat de Foucault în 1851 în Pantheon-ul din Paris.
Şi de aici începe suspansul. Faţă de ce stă fix planul în care se mişcă pendulul? Faţă de Pământ nu. Faţă de Soare? Ne mişcăm cu Pământ cu tot în jurul Soarelui. Faţă de stelele depârtate? Ne mişcăm cu Sistem Solar cu tot faţă de ele.
Faţă de ce stă fix planul respectiv? Totul se mişcă în jurul planului respectiv, el stă fix. Pâi atunci pendulul legat de lustră e o chestie absolută, de referinţă, e buricul lumii, de lustra voastră stă atârnat absolutul. De fiecare lustră, din fiecare sufragerie, din toate casele din toate ţările, de pe toate continentele atârnă absolutul. Fiecare lustră e buricul Universului. Totul se mişcă în jurul lui.
Dar dacă fiecare are acasă un buric al Universului, care este cel corect? Cel veritabil? Pendulul lui Foucault ne spune că toate sunt la fel, buricul Universului e ceva comun, uzual, obişnuit, ordinar, fără o prea mare importanţă, nesemnificativ, insignifiant.
Şi acum ridicaţi privirea şi vedeţi cum totul se mişcă în jurul vostru.
luni, 13 octombrie 2008
Principiul antropic
Ce ne spune acest principiu. Că trăim în aceast Univers pentru că este singurul în care putem trăi, oricare altul, cu alte legi ale fizicii, nu ne-ar permite să existăm şi deci să-l observăm. Legile fizicii sunt cele care sunt obligate să respecte ideea apariţiei omului, totul ne este subsumat. Totul există, cu parametrii ştiinţifici măsuraţi, ca noi să putem să existăm şi să observăm că asta e lumea fizică în care trăim.
Şi există şi explicaţii.
1. Trăim într-o lume virtuală care este creaţia cuiva care a făcut un Univers care să ne permită existenţa.
2. Dumnezeu a făcut acest Univers tocmai ca să existăm.
3. Există atâtea Universuri încât noi existăm în cel care ne-a permis să existăm, printr-un număr enorm de încercări s-a nimerit unul care să ne permită să existăm.
4. Există numai Universuri care duc la conştiinţă, noi, oamenii suntem conştiinţa acestui Univers.
5. Orice Univers dă naştere unei specii cu conştiinţă.
6. A fost o întâmplare.
Şi să trecem totul în societatea românească.
1. E o teorie a conspiraţiei, toţi au ceva cu noi, ne-au făcut destinul de ani, n-avem nicio putere.
2. Ce ne este dat o să ducem.
3. Un neam ca românii trebuia să existe, ne-am nimerit aici.
4. Trebuia să locuiască cineva şi aici, şi suntem noi.
5. Nu ştim cine suntem dar suntem aici.
6. Ăştia suntem, ăştia defilăm.
Unde ne situăm? Cine suntem? De ce suntem aici? Ce vrem? Unde mergem şi de ce?
Distractivă incursiune. Şi vreau să vă spun că are foarte multă legătură cu politica. La asta trebuie să răspundă societatea românească. Noi trebuie să alegem. Şi să alegem o clasă politică respectuoasă faţă de alegerile noastre. Este pur şi simplu ce trebuie clasa politică să facă. Asta e democraţia sau ar trebui să fie. Dar sunt sigur că ei nu şi-au pus întrebările de mai sus. Şi nici noi.
Şi există şi explicaţii.
1. Trăim într-o lume virtuală care este creaţia cuiva care a făcut un Univers care să ne permită existenţa.
2. Dumnezeu a făcut acest Univers tocmai ca să existăm.
3. Există atâtea Universuri încât noi existăm în cel care ne-a permis să existăm, printr-un număr enorm de încercări s-a nimerit unul care să ne permită să existăm.
4. Există numai Universuri care duc la conştiinţă, noi, oamenii suntem conştiinţa acestui Univers.
5. Orice Univers dă naştere unei specii cu conştiinţă.
6. A fost o întâmplare.
Şi să trecem totul în societatea românească.
1. E o teorie a conspiraţiei, toţi au ceva cu noi, ne-au făcut destinul de ani, n-avem nicio putere.
2. Ce ne este dat o să ducem.
3. Un neam ca românii trebuia să existe, ne-am nimerit aici.
4. Trebuia să locuiască cineva şi aici, şi suntem noi.
5. Nu ştim cine suntem dar suntem aici.
6. Ăştia suntem, ăştia defilăm.
Unde ne situăm? Cine suntem? De ce suntem aici? Ce vrem? Unde mergem şi de ce?
Distractivă incursiune. Şi vreau să vă spun că are foarte multă legătură cu politica. La asta trebuie să răspundă societatea românească. Noi trebuie să alegem. Şi să alegem o clasă politică respectuoasă faţă de alegerile noastre. Este pur şi simplu ce trebuie clasa politică să facă. Asta e democraţia sau ar trebui să fie. Dar sunt sigur că ei nu şi-au pus întrebările de mai sus. Şi nici noi.
duminică, 12 octombrie 2008
Despre statistică şi Warren Buffett
Oamenii văd lucruri acolo unde nu există. Lipsa de ştiinţă matematică poate face pe oricine să vadă corelaţii între evenimente, corelaţii care nu există.
Dacă dai de 20 de ori cu banul, care e probabilitatea să cadă de 4 ori la rând pe aceeaşi parte? De 50%.
Dacă eu încep să mă uit la prima aruncare şi strig după trei aruncări că e măsluit jocul, la a patra aruncare sunt validat, şi am creat în percepţia publică un fals. La a cincea aruncare nu se mai uită nimeni şi am distrus reputaţii şi instituţii. Mai ales dacă acestea depind de percepţia emoţională.
La fel se întâmplă cu jucătorii de baschet care "sunt în mână". Şi cu multe altele. Ce vreau să spun cu asta. Că fără calcule oricine poate spune orice şi poate părea credibil. Şi este atâta informaţie că nimeni n-o poate verifica.
De aia-mi place de Warren Buffett. El cumpără când lumea vinde. Pentru că se uită la cifre şi-şi stăpâneşte emoţiile, şi e cel mai bogat din lume.
Dacă dai de 20 de ori cu banul, care e probabilitatea să cadă de 4 ori la rând pe aceeaşi parte? De 50%.
Dacă eu încep să mă uit la prima aruncare şi strig după trei aruncări că e măsluit jocul, la a patra aruncare sunt validat, şi am creat în percepţia publică un fals. La a cincea aruncare nu se mai uită nimeni şi am distrus reputaţii şi instituţii. Mai ales dacă acestea depind de percepţia emoţională.
La fel se întâmplă cu jucătorii de baschet care "sunt în mână". Şi cu multe altele. Ce vreau să spun cu asta. Că fără calcule oricine poate spune orice şi poate părea credibil. Şi este atâta informaţie că nimeni n-o poate verifica.
De aia-mi place de Warren Buffett. El cumpără când lumea vinde. Pentru că se uită la cifre şi-şi stăpâneşte emoţiile, şi e cel mai bogat din lume.
sâmbătă, 11 octombrie 2008
Impotenţă mentală
Am jucat, echipa naţională de fotbal, 30 de minute. De ce sunt masochist, nu ştiu, iar m-am uitat la meciul naţionalei. După 30 de minute iar am încurcat lăţimea cu lungimea terenului. Şi n-am mai făcut nimic o oră. Ne-au fugărit şi ne-au dat 2 goluri.
De ce nu vrem să-i batem cu 8 la zero, nu ştiu. Singura dată când am făcut altfel, în ultima vreme, e când am bătut Germania cu 5 la 1, practic în prima repriză. Atunci ne-a ţinut o repriză.
Parcă suntem nişte inşi care, din cauza vârstei, scurtează lungimea actului sexual din cauză de impotenţă. Şi cred că asta e. O impotenţă reală şi o mentalitate în concordanţă cu realitatea, de echipă impotentă, sau, mai curând, de antrenor cu impotenţă mentală.
De ce nu vrem să-i batem cu 8 la zero, nu ştiu. Singura dată când am făcut altfel, în ultima vreme, e când am bătut Germania cu 5 la 1, practic în prima repriză. Atunci ne-a ţinut o repriză.
Parcă suntem nişte inşi care, din cauza vârstei, scurtează lungimea actului sexual din cauză de impotenţă. Şi cred că asta e. O impotenţă reală şi o mentalitate în concordanţă cu realitatea, de echipă impotentă, sau, mai curând, de antrenor cu impotenţă mentală.
Dow Jones
Media Dow Jones pe 365 de zile scade între ianuarie 1930 şi iunie 1933 de la 304 la 62. O cădere de aproape 80%. Care se recuperează în noiembrie 1954.
Creşte până în 1966 când ajunge la un maxim de 920. Oscilează în jurul acestei valori până în 1983. Până în 1995 creşte constant până la 3700 când se schimbă ritmul. Creşte până în ianuarie 2001 până la 10700. Scade până la 8800 în 2003. Şi iar o ia în sus până în aprilie 2008 când ajunge la 12950. Şi începe sâ coboare. Totul e de aici.
Deci din 33 până în 83, în 50 de ani a crescut de la 60 la 920, de 15 ori, dacă începem din 1954 numărătoarea, doar de 4 ori. Apoi stagnează 17 ani. În urmâtorii 12 ani creşte de 4 ori. Apoi în 6 ani de 3 ori. Apoi creşte cu aproape 50% între 2003 şi 2008.
În cei 50 de ani până în 83 a avut o creştere de 5,5% pe an, adică bursa-mi oferea puţin mai mult decât un depozit de economii, foarte puţin. Din 1983 până în 2008 în 25 de ani a avut o creştere de peste 10%, mult mai mult decât orice depozit.
Dar dacă cei 50 de ani au reprezentat o creştere sănătoasă atunci Dow Jones ar trebui să fie cam 3500.
Să fim mai optimişti, Mergem până în 95 când este un punct clar de inflexiune. Este locul din care e clar că lucrurile au luat-o razna. Până atunci creşterea e de 7.1%. Şi atunci Dow Jones ar trebui să fie de 10.600. Media. Acum e în jur de 12700. Cu toatâ scăderea din ultimele zile.
Dacă avem o criză ca în anii 30 o să ajungem la 3500 media şi o sâ recuperăm, dacă putem, în 20 de ani. Dacă e una trecătoare se va ajunge la o medie de 10600 şi recuperăm cam în 2, 3 ani. Putem să fim pe un platou ca între 66 şi 83 şi ne agităm degeaba, sau în pragul unui dezastru. Eu cred că e doar o agitaţie de tip 66 - 83 pentru că tehnologia informaţiei apărută după 83 şi-a încetat influenţa. Trebuie să inventăm un lucru nou.
Puţintică răbdare că ne dumirim repede.
Creşte până în 1966 când ajunge la un maxim de 920. Oscilează în jurul acestei valori până în 1983. Până în 1995 creşte constant până la 3700 când se schimbă ritmul. Creşte până în ianuarie 2001 până la 10700. Scade până la 8800 în 2003. Şi iar o ia în sus până în aprilie 2008 când ajunge la 12950. Şi începe sâ coboare. Totul e de aici.
Deci din 33 până în 83, în 50 de ani a crescut de la 60 la 920, de 15 ori, dacă începem din 1954 numărătoarea, doar de 4 ori. Apoi stagnează 17 ani. În urmâtorii 12 ani creşte de 4 ori. Apoi în 6 ani de 3 ori. Apoi creşte cu aproape 50% între 2003 şi 2008.
În cei 50 de ani până în 83 a avut o creştere de 5,5% pe an, adică bursa-mi oferea puţin mai mult decât un depozit de economii, foarte puţin. Din 1983 până în 2008 în 25 de ani a avut o creştere de peste 10%, mult mai mult decât orice depozit.
Dar dacă cei 50 de ani au reprezentat o creştere sănătoasă atunci Dow Jones ar trebui să fie cam 3500.
Să fim mai optimişti, Mergem până în 95 când este un punct clar de inflexiune. Este locul din care e clar că lucrurile au luat-o razna. Până atunci creşterea e de 7.1%. Şi atunci Dow Jones ar trebui să fie de 10.600. Media. Acum e în jur de 12700. Cu toatâ scăderea din ultimele zile.
Dacă avem o criză ca în anii 30 o să ajungem la 3500 media şi o sâ recuperăm, dacă putem, în 20 de ani. Dacă e una trecătoare se va ajunge la o medie de 10600 şi recuperăm cam în 2, 3 ani. Putem să fim pe un platou ca între 66 şi 83 şi ne agităm degeaba, sau în pragul unui dezastru. Eu cred că e doar o agitaţie de tip 66 - 83 pentru că tehnologia informaţiei apărută după 83 şi-a încetat influenţa. Trebuie să inventăm un lucru nou.
Puţintică răbdare că ne dumirim repede.
vineri, 10 octombrie 2008
Andreea Marin vs Mihaela Radulescu
Se observă cum Andreea Marin luase caimacul Mihaelei Rădulescu de la jumătatea lunii iulie în apariţiile din presa online. Când, din senin, pac campania contra fumatului. Nu cred că s-au lăsat mai mult de opt fumători de ignobilul viciu dar rezultatele de imagine ale Mihaelei Rădulescu au spulberat-o pe Andreea Marin. Campania a fost făcută pe bani publici. Datele sunt de la www.newsmix.ro, şi da, fac parte din ăia care l-au dezvoltat.
PS Se vede că n-a fost singura care a beneficiat de mediatizare.
Despre Sparta şi civilizaţia Occidentală
Asta ne face diferiţi de restul. Şi asta distrugem acum. Omul ăsta n-a ajuns singur până aici, a fost ajutat de oameni. Şi de Dumnezeu. Care nu mai există. Pentru că suntem politic corecţi şi l-am ucis. Şi aveţi răbdare până la sfârşit şi gândiţi-vă dacă la noi omul ăsta avea o şansă.
joi, 9 octombrie 2008
Blog pe cifre
Capitalizarea bursieră
3 ianuarie 2008
Capitalizare bursieră - BVB 23.621.236.568,51 Euro, Rasdaq 6.670.106.487,96 Euro. Total 30.291.343.056,47 Euro
8 octombrie 2008
Capitalizare bursieră - BVB 17.983.748.187,53 Euro, Rasdaq 3.822.046.734,47 Euro. Total 21.805.794.922,00 Euro
Diferenţă - 8.485.548.134,47 Euro
Rezerva BNR
3 ianuarie 2008 - 25,3 miliarde de euro
1 octombrie 2008 - 26 miliarde euro
Diferenţă + 700.000.000 Euro - cu aproximaţie
Datoria externă
1 ianuarie 38,4 miliarde de Euro
1 septembrie 45,3 miliarde de Euro
Diferenţă - 6.900.000.000 Euro
Venituri şi ieşiri particulare (1 ianuarie - 1 iulie)
Venituri - 4.000.000.000 Euro
Ieşiri - 1.400.000.000 Euro
Total + 2.600.000.000 Euro, pe an probabil 5.500.000.000 Euro
Investiţii externe
Aproximativ 10.000.000.000 Euro
Produsul Intern Brut
În 2007 a fost în jur de 121.000.000.000 Euro
În 2008 PNB spune că este în jur de 505 miliarde RON (depinde de valoarea raportului Euro/RON), la 3.7 Euro/RON este de 136.5 mld. Euro, la 3.82 Euro/RON avem 9 procente creştere adică 132.000.000.000.
Diferenţă + 11.000.000.000 Euro
Şi dacă adunăm rezerva BNR cu creşterea datoriei externe cu veniturile particulare şi cu investiţiile externe avem o creştere de 9.7 miliarde Euro. Şi nu ştim creşterea datoriilor străine negarantate de stat. Adică din 11 miliarde creşterea PIB doar 1.3 miliarde s-ar putea să fie creştere. Dar cred că suntem sub creşterea datoriei negarantate.
Şi de fapt suntem mai săraci cu 8.5 miliarde din scăderea bursei. Şi dacă mai importăm forţă de muncă, un factor de externalizare al banilor care vin de la cei plecaţi, această sursă dispare încet, încet. Nu m-am uitat la cifrele datoriei interne şi alte chestii care se spală în familie.
Toate cifrele astea se găsesc în presă, la BVB sau BNR.
Şi mi-a luat o oră să aflu toate chestiile astea domnule Tăriceanu.
3 ianuarie 2008
Capitalizare bursieră - BVB 23.621.236.568,51 Euro, Rasdaq 6.670.106.487,96 Euro. Total 30.291.343.056,47 Euro
8 octombrie 2008
Capitalizare bursieră - BVB 17.983.748.187,53 Euro, Rasdaq 3.822.046.734,47 Euro. Total 21.805.794.922,00 Euro
Diferenţă - 8.485.548.134,47 Euro
Rezerva BNR
3 ianuarie 2008 - 25,3 miliarde de euro
1 octombrie 2008 - 26 miliarde euro
Diferenţă + 700.000.000 Euro - cu aproximaţie
Datoria externă
1 ianuarie 38,4 miliarde de Euro
1 septembrie 45,3 miliarde de Euro
Diferenţă - 6.900.000.000 Euro
Venituri şi ieşiri particulare (1 ianuarie - 1 iulie)
Venituri - 4.000.000.000 Euro
Ieşiri - 1.400.000.000 Euro
Total + 2.600.000.000 Euro, pe an probabil 5.500.000.000 Euro
Investiţii externe
Aproximativ 10.000.000.000 Euro
Produsul Intern Brut
În 2007 a fost în jur de 121.000.000.000 Euro
În 2008 PNB spune că este în jur de 505 miliarde RON (depinde de valoarea raportului Euro/RON), la 3.7 Euro/RON este de 136.5 mld. Euro, la 3.82 Euro/RON avem 9 procente creştere adică 132.000.000.000.
Diferenţă + 11.000.000.000 Euro
Şi dacă adunăm rezerva BNR cu creşterea datoriei externe cu veniturile particulare şi cu investiţiile externe avem o creştere de 9.7 miliarde Euro. Şi nu ştim creşterea datoriilor străine negarantate de stat. Adică din 11 miliarde creşterea PIB doar 1.3 miliarde s-ar putea să fie creştere. Dar cred că suntem sub creşterea datoriei negarantate.
Şi de fapt suntem mai săraci cu 8.5 miliarde din scăderea bursei. Şi dacă mai importăm forţă de muncă, un factor de externalizare al banilor care vin de la cei plecaţi, această sursă dispare încet, încet. Nu m-am uitat la cifrele datoriei interne şi alte chestii care se spală în familie.
Toate cifrele astea se găsesc în presă, la BVB sau BNR.
Şi mi-a luat o oră să aflu toate chestiile astea domnule Tăriceanu.
miercuri, 8 octombrie 2008
Despre emoţie în politică
Abramburica a ţinut un discurs emoţionant în Parlament. Despre drama profesorilor români. A uitat să spună ceva despre rezultatele elevilor români sau despre cât câştigă ea din legea creşterii salariale a profesorilor.
Emoţiile au copleşit Parlamentul. Şi nu fac mişto. S-a creat o stare pe care Gustave le Bon o descrie în "Psihologia mulţimilor". Exact ce se întâmplă pe stadion când oameni normali luaţi în parte se comportă total anormal în grup.
Senzaţia de putere a grupului, judecata în alb şi negru, negarea argumentelor raţionale când acestea sunt puse în faţa unei decizii absurde sau greşite, imposibilitatea schimbării unei decizii deja luate, toate acestea descriu votul din Parlament. Plus ruşinea de a aduce argumente raţionale în faţa unei mulţimi entuziasmate de hotărârea deja luată. Şi doar alt discurs de natură emoţională poate schimba hotărârea nu unul cu argumente raţionale.
Sunt necesare caractere tari, nu Adomniţei, să poată aduce raţiunea în faţa emoţiilor unei mulţimi. Hitler, nu vreau s-o compar pe Abramburica, autoarea discursului, cu personajul, s-a folosit de această slăbiciune a oamenilor şi a făcut ce a făcut din poporul german. Se cheamă pur şi simplu manipulare. Şi toţi adevăraţii lideri politici au acest talent.
Folosirea emoţiilor este specifică artei, orice mare artist de scenă, că-i actor, muzician sau face pantomimă creează acea stare care transformă publicul în turmă după care o fascinează şi o duce spre finalul grandios al aplauzelor nestăpânite.
Reţeta n-ar trebui folosită şi în politică. Pentru că politica nu e un spectacol. Şi dupâ ce se răspândeşte euforia raţiunea-ţi dă două peste nas.
Vezi cazul sindicatelor, perfect îndreptăţite raţional să ceară măriri de salarii. Şi de aia se votează singur şi se opreşte campania cu 24 de ore înainte. Să se mai ducă euforia. Dacă se stătea pe afară o jumătate de oră înainte de vot altul era rezultatul.
Şi că aşa s-a votat mi-a spus György Frunda. La televizor.
Emoţiile au copleşit Parlamentul. Şi nu fac mişto. S-a creat o stare pe care Gustave le Bon o descrie în "Psihologia mulţimilor". Exact ce se întâmplă pe stadion când oameni normali luaţi în parte se comportă total anormal în grup.
Senzaţia de putere a grupului, judecata în alb şi negru, negarea argumentelor raţionale când acestea sunt puse în faţa unei decizii absurde sau greşite, imposibilitatea schimbării unei decizii deja luate, toate acestea descriu votul din Parlament. Plus ruşinea de a aduce argumente raţionale în faţa unei mulţimi entuziasmate de hotărârea deja luată. Şi doar alt discurs de natură emoţională poate schimba hotărârea nu unul cu argumente raţionale.
Sunt necesare caractere tari, nu Adomniţei, să poată aduce raţiunea în faţa emoţiilor unei mulţimi. Hitler, nu vreau s-o compar pe Abramburica, autoarea discursului, cu personajul, s-a folosit de această slăbiciune a oamenilor şi a făcut ce a făcut din poporul german. Se cheamă pur şi simplu manipulare. Şi toţi adevăraţii lideri politici au acest talent.
Folosirea emoţiilor este specifică artei, orice mare artist de scenă, că-i actor, muzician sau face pantomimă creează acea stare care transformă publicul în turmă după care o fascinează şi o duce spre finalul grandios al aplauzelor nestăpânite.
Reţeta n-ar trebui folosită şi în politică. Pentru că politica nu e un spectacol. Şi dupâ ce se răspândeşte euforia raţiunea-ţi dă două peste nas.
Vezi cazul sindicatelor, perfect îndreptăţite raţional să ceară măriri de salarii. Şi de aia se votează singur şi se opreşte campania cu 24 de ore înainte. Să se mai ducă euforia. Dacă se stătea pe afară o jumătate de oră înainte de vot altul era rezultatul.
Şi că aşa s-a votat mi-a spus György Frunda. La televizor.
marți, 7 octombrie 2008
Manifestaţi pentru creşterea salariilor
O depreciere a monedei naţionale cu 10 procente duce la o creştere, neserioasă economic, în preţurile bunurilor alimentare de 30 de procente. Dacă mai creşte leul cu 10 procente până la 4.4 lei o să ajungă creşterea la 50 de procente.
Deci să aşteptăm încă o săptămână, salariile profesorilor crescute cu 50 de procente vor fi la fel ca pe 20 septembrie, înainte de tot circul ăsta. Şi uite aşa nu e o dramă mărirea salariilor. O să-şi ia mai mulţi bani şi o să cumpere tot atâţi cartofi.
Partea proastă este că preţurile sunt pentru toţi. Iar ce vedem noi este o gaşcă de incompetenţi care se joacă cu viaţa noastră. Şi nu e o problemă creşterea salariilor, pensiilor, pomenilor. Are grijă inflaţia să ne pună cu botul pe labe.
Şi dacă nu învăţăm nimic, propun să se dea orice creşteri oricui. Pentru că nu ajută pe nimeni. Şi prostia trebuie plătită. A Guvernului, clasei politice şi populaţiei. Şi încep grevele. O glumă. Toţi liderii sindicali sunt corupţi.
Nimeni nu va lua nimic în plus, nici profesorii, nici restul. Doar că de proşti ne-am belit propria stabilitate de dragul elucubraţiilor generate de Geoană, isteriilor Guvernului şi demagogiei parlamentare.
Ce nu face alegătorul pentru doi mici, o bere şi o găleată? Dă şi jumătate din pensie sau salariu. Dar ce găleată frumoasă!
Este pozitivă o pomană în găleţi în comparaţie cu creşterea salariului cu preţul unei găleţi. Asta e o lecţie de economie esenţială.
Deci să aşteptăm încă o săptămână, salariile profesorilor crescute cu 50 de procente vor fi la fel ca pe 20 septembrie, înainte de tot circul ăsta. Şi uite aşa nu e o dramă mărirea salariilor. O să-şi ia mai mulţi bani şi o să cumpere tot atâţi cartofi.
Partea proastă este că preţurile sunt pentru toţi. Iar ce vedem noi este o gaşcă de incompetenţi care se joacă cu viaţa noastră. Şi nu e o problemă creşterea salariilor, pensiilor, pomenilor. Are grijă inflaţia să ne pună cu botul pe labe.
Şi dacă nu învăţăm nimic, propun să se dea orice creşteri oricui. Pentru că nu ajută pe nimeni. Şi prostia trebuie plătită. A Guvernului, clasei politice şi populaţiei. Şi încep grevele. O glumă. Toţi liderii sindicali sunt corupţi.
Nimeni nu va lua nimic în plus, nici profesorii, nici restul. Doar că de proşti ne-am belit propria stabilitate de dragul elucubraţiilor generate de Geoană, isteriilor Guvernului şi demagogiei parlamentare.
Ce nu face alegătorul pentru doi mici, o bere şi o găleată? Dă şi jumătate din pensie sau salariu. Dar ce găleată frumoasă!
Este pozitivă o pomană în găleţi în comparaţie cu creşterea salariului cu preţul unei găleţi. Asta e o lecţie de economie esenţială.
luni, 6 octombrie 2008
Despre presă
"Dacă nu citeşti ziarele eşti neinformat, dacă le citeşti eşti dezinformat." Mark Twain
duminică, 5 octombrie 2008
Despre dictatură
"Totul ar fi pierdut dacă aceeaşi persoană sau acelaşi grup de oameni influenţi - nobili sau simpli cetăţeni, ar deţine controlul asupra tuturor celor trei puteri: puterea de a emite legi, de a executa deciziile şi de a da verdicte juridice." Montesquieu - Spiritul legilor
Parlamentul este organ legislativ.
Prin şantaj, datorită slăbiciunii actualului Guvern, Parlamentul obligă Guvernul să execute deciziile sale. Deci se transformă în putere executivă.
De nenumărate ori în ultimul an Parlamentul a luat hotărâri de natură juridică prin blocarea trimiterii în justiţie a diferitelor persoane.
Ce zicea băiatul ăla, Montesquieu, despre 322?
Parlamentul este organ legislativ.
Prin şantaj, datorită slăbiciunii actualului Guvern, Parlamentul obligă Guvernul să execute deciziile sale. Deci se transformă în putere executivă.
De nenumărate ori în ultimul an Parlamentul a luat hotărâri de natură juridică prin blocarea trimiterii în justiţie a diferitelor persoane.
Ce zicea băiatul ăla, Montesquieu, despre 322?
Olduvai
Olduvai este o teorie simplă. Cu un singur parametru. Richard Duncan este autorul ei în 1989. Walter Youngquist a tras şi el nişte concluzii.
Pe scurt. Parametrul teoriei Olduvai este cantitatea de energie consumată raportată la numărul de cetăţeni ai lumii. Iar creşterea a fost până în 1979, adică acum 30 de ani. Între 1945 şi 1973 a crescut cu 3,45 procente pe an. Creşterea a căzut la 0,64 pe an până în 1979. Din 1979 până în 1999 scade cu 0,33 procente pe an. A mers în jos şi-n sus şi pentru resursele neregenerabile stă situaţia cam aşa. Adică suntem în vârful din care începem să scădem inexorabil. Şi nu numai declinul resurselor e de vină ci şi creşterea populaţiei.
Luată de aici. Nu mai avem timp să înlocuim resursele neregenerabile cu resurse înlocuibile. Şi nu putem să înlocuim combustibilul lichid cu altceva în transporturi.
Şi ce mai zice antropologul. Că numărul de copii e direct proporţional cu cantitatea de energie avută la dispoziţie, asta în ţările dezvoltate. Şi sunt două legături. Cantitatea de hrană avută la dispoziţie e direct proporţională cu cantitatea de hidrocarburi consumată, pesticide, consum de energie în agricultură. Iar a doua legătură e simplă, ţine de percepţia, subiectivă poate, a oamenilor de a putea să-şi crească copiii în siguranţă. Ca să-ţi menţii nivelul de trai, consumist, nu mai faci copii cu toate că din mâncarea aruncată poţi să hrăneşti 8 africani.
Şi nu e nevoie să fii vreun geniu ca să vezi că situaţia mondială e instabilă. Că războaiele pe energie au început în Irak şi Georgia. Că sistemul economic, aşa cum ştim că a fost nu mai e când US face naţionalizări. Şi anunţ că India, China sau Brazilia nu vor ajunge niciodată mari puteri. Nu vor avea cu ce. Râzboiul e tot ăla vechi cu care am fost obişnuiţi.
Şi ce-i cerem noi producţiei de energie e cam aşa:
Pe scurt. Parametrul teoriei Olduvai este cantitatea de energie consumată raportată la numărul de cetăţeni ai lumii. Iar creşterea a fost până în 1979, adică acum 30 de ani. Între 1945 şi 1973 a crescut cu 3,45 procente pe an. Creşterea a căzut la 0,64 pe an până în 1979. Din 1979 până în 1999 scade cu 0,33 procente pe an. A mers în jos şi-n sus şi pentru resursele neregenerabile stă situaţia cam aşa. Adică suntem în vârful din care începem să scădem inexorabil. Şi nu numai declinul resurselor e de vină ci şi creşterea populaţiei.
Luată de aici. Nu mai avem timp să înlocuim resursele neregenerabile cu resurse înlocuibile. Şi nu putem să înlocuim combustibilul lichid cu altceva în transporturi.
Şi ce mai zice antropologul. Că numărul de copii e direct proporţional cu cantitatea de energie avută la dispoziţie, asta în ţările dezvoltate. Şi sunt două legături. Cantitatea de hrană avută la dispoziţie e direct proporţională cu cantitatea de hidrocarburi consumată, pesticide, consum de energie în agricultură. Iar a doua legătură e simplă, ţine de percepţia, subiectivă poate, a oamenilor de a putea să-şi crească copiii în siguranţă. Ca să-ţi menţii nivelul de trai, consumist, nu mai faci copii cu toate că din mâncarea aruncată poţi să hrăneşti 8 africani.
Şi nu e nevoie să fii vreun geniu ca să vezi că situaţia mondială e instabilă. Că războaiele pe energie au început în Irak şi Georgia. Că sistemul economic, aşa cum ştim că a fost nu mai e când US face naţionalizări. Şi anunţ că India, China sau Brazilia nu vor ajunge niciodată mari puteri. Nu vor avea cu ce. Râzboiul e tot ăla vechi cu care am fost obişnuiţi.
Şi ce-i cerem noi producţiei de energie e cam aşa:
sâmbătă, 4 octombrie 2008
Mugur Isărescu faţă în faţă cu leul românesc
Mai comentăm peste câteva zile. Mişcarea lui Geoană e genială.
Esenţa răului
"How can you prove you are not a bad person? You can't prove that."
Mahmoud Ahmadinejad
În 14 cuvinte este sintetizată esenţa oricărui sistem totalitar, de stânga, de dreapta, militar, religios, dictatură personală şi ce mintea bolnavă a omenirii a mai inventat.
Pentru că acuză pe toată lumea şi pentru că relativizează valorile. Dacă toată lumea e rea, toată lumea e egală şi vinovată. Valorile de orice fel sunt puse între paranteze şi judecate în funcţie de criteriile de bine sau rău ale celor care conduc nu de conţinutul lor şi valoarea de adevăr pe care o transmit.
De altfel şi adevărul e relativ. Este adevărat doar ce convine, restul este o minciună care dovedeşte că autorul este o persoană rea.
Se pune în paranteză şi legea, legea e cea care se subsumează intereselor grupului care conduce, nu binelui populaţiei, populaţia e de altfel vinovată că nu respectă legile strâmbe.
Şi totul e transmis printr-o uriaşă maşină propagandistică care diabolizează pe oricine spune că lucrurile sunt strâmbe.
Mahmoud Ahmadinejad
În 14 cuvinte este sintetizată esenţa oricărui sistem totalitar, de stânga, de dreapta, militar, religios, dictatură personală şi ce mintea bolnavă a omenirii a mai inventat.
Pentru că acuză pe toată lumea şi pentru că relativizează valorile. Dacă toată lumea e rea, toată lumea e egală şi vinovată. Valorile de orice fel sunt puse între paranteze şi judecate în funcţie de criteriile de bine sau rău ale celor care conduc nu de conţinutul lor şi valoarea de adevăr pe care o transmit.
De altfel şi adevărul e relativ. Este adevărat doar ce convine, restul este o minciună care dovedeşte că autorul este o persoană rea.
Se pune în paranteză şi legea, legea e cea care se subsumează intereselor grupului care conduce, nu binelui populaţiei, populaţia e de altfel vinovată că nu respectă legile strâmbe.
Şi totul e transmis printr-o uriaşă maşină propagandistică care diabolizează pe oricine spune că lucrurile sunt strâmbe.
vineri, 3 octombrie 2008
3.872
Aici v-am spus că e nasol. A trecut o săptămână. Un euroi tocmai s-a făcut 3.872 RON. Şi nu suntem încă loviţi de criza externă, vine şi ea. Deficitul imens extern pe care-l avem face ca Banca Naţională să nu se lanseze în stabilizarea monedei. Şi vorba lui Baltazar, cineva trebuie să le-o dea peste bot idioţilor care compun clasa politică. Sunt pentru neintervenţia Băncii Naţionale până la momentul în care Guvernul demisionează. Unde-i creşterea economică domnule Prim Ministru?
Sunteţi nişte idioţi domnilor guvernanţi şi domnilor parlamentari, mai aveţi bani pentru alegeri sau vă dăm jos cu parul? Ce ziceţi de o mărire cu 1000 la sută a pensiilor ca să aibă pensionarii cu ce să se şteargă la fund după pâinea goală pe care o s-o mănânce la iarnă, în frig?
Sunteţi nişte idioţi domnilor guvernanţi şi domnilor parlamentari, mai aveţi bani pentru alegeri sau vă dăm jos cu parul? Ce ziceţi de o mărire cu 1000 la sută a pensiilor ca să aibă pensionarii cu ce să se şteargă la fund după pâinea goală pe care o s-o mănânce la iarnă, în frig?
Ce să facă Traian Băsescu acum?
Încrâncenarea presei şi a partidelor, altele decât PDL, împotriva lui Traian Băsescu a făcut ca puţinele voci care-l susţineau să devină nişte paria, un soi de scursură de pe vapor.
Când, acum ani buni, a vrut un guvern cu susţinere politică solidă în Parlament s-a spus că vrea să reintroducă dictatura. Când a condamnat comunismul numai scuipat n-a fost. Când acum 3 săptămâni a anunţat că ne aflăm în pragul unei crize economice Parlamentul nici măcar nu l-a auzit.
Şi acum?
După votul absolut iresponsabil din Parlament, se cere convocarea CSAT. Unde sunt cele 9 procente de creştere economică? Se transformă în praf. Noi suntem proşti, am greşit nenea Băsescu şi vrem la anul ce vine să mai avem o ţară din care să furăm.
Astea sunt primele măsuri luate de Geoană prin şantaj cu mâna lui Tăriceanu. Chiar el, Geoană, ne-a spus-o. Şi nici nu s-au pus în practică şi cele 9 procente au dispărut din valoarea leului. Pentru că investitorii ştiu că între campanie electorală şi respectarea promisiunilor e o mare diferenţă.
Aceşti oameni s-au comportat ca nişte părinţi care au vândut pantofii copiilor ca să-i cumpere unuia trenuleţ. Şi vine iarna.
Ce să facă Traian Bîsescu acum? Să ia trenuleţul profesorilor şi să recupereze pantofii sau să ne lase desculţi pe toţi şi să ne pedepsească pentru prostie. Şi asta în timp ce-l înjurăm.
Când, acum ani buni, a vrut un guvern cu susţinere politică solidă în Parlament s-a spus că vrea să reintroducă dictatura. Când a condamnat comunismul numai scuipat n-a fost. Când acum 3 săptămâni a anunţat că ne aflăm în pragul unei crize economice Parlamentul nici măcar nu l-a auzit.
Şi acum?
După votul absolut iresponsabil din Parlament, se cere convocarea CSAT. Unde sunt cele 9 procente de creştere economică? Se transformă în praf. Noi suntem proşti, am greşit nenea Băsescu şi vrem la anul ce vine să mai avem o ţară din care să furăm.
Astea sunt primele măsuri luate de Geoană prin şantaj cu mâna lui Tăriceanu. Chiar el, Geoană, ne-a spus-o. Şi nici nu s-au pus în practică şi cele 9 procente au dispărut din valoarea leului. Pentru că investitorii ştiu că între campanie electorală şi respectarea promisiunilor e o mare diferenţă.
Aceşti oameni s-au comportat ca nişte părinţi care au vândut pantofii copiilor ca să-i cumpere unuia trenuleţ. Şi vine iarna.
Ce să facă Traian Bîsescu acum? Să ia trenuleţul profesorilor şi să recupereze pantofii sau să ne lase desculţi pe toţi şi să ne pedepsească pentru prostie. Şi asta în timp ce-l înjurăm.
joi, 2 octombrie 2008
Când macaronarul e italian şi ungurii români
În afara unei lupte eroice a Vasluiului pentru calificare n-am văzut eroismele sperate şi întoarcerile de şanse pe care le aşteptam, din cinci echipe niciuna calificată e deja statistică. E un fenomen nu o întâmplare. E neputinţa specifică.
Steaua n-a ascultat de indicaţiile de la palat. A făcut egal şi e pe locul ei specific, ultimul, în grupe. Ce spune Gigi poate spune oricine, că ei băteau Chelsea, n-au avut şansa să joace cu Chelsea, au avut pe cine să bată dar n-au făcut-o.
Iar macaronarul cu nume ridicol ne-a dat o lecţie. Un italian adevărat. Cu o echipă făcută din neamurile fotbalistice ale lumii, adunate de pe trei continente, finanţat de un ungur cu cetăţenie română ne-a demonstrat că şi ungurii sunt români şi că macaronarii sunt italieni, atunci când vor. Şi o fac des, nouă nu ne reuşeşte să fim români.
Mulţumesc neamurilor care ne reprezintă şi lui Trică şi Stăncioiu!
Steaua n-a ascultat de indicaţiile de la palat. A făcut egal şi e pe locul ei specific, ultimul, în grupe. Ce spune Gigi poate spune oricine, că ei băteau Chelsea, n-au avut şansa să joace cu Chelsea, au avut pe cine să bată dar n-au făcut-o.
Iar macaronarul cu nume ridicol ne-a dat o lecţie. Un italian adevărat. Cu o echipă făcută din neamurile fotbalistice ale lumii, adunate de pe trei continente, finanţat de un ungur cu cetăţenie română ne-a demonstrat că şi ungurii sunt români şi că macaronarii sunt italieni, atunci când vor. Şi o fac des, nouă nu ne reuşeşte să fim români.
Mulţumesc neamurilor care ne reprezintă şi lui Trică şi Stăncioiu!
Manifest politic
Bă, eu m-am săturat.
Prea suntem conduşi de proşti şi răi. Trebuie să facem ceva, n-avem bani, nu suntem uniţi, practic suntem utopici. Suntem nişte oameni care suportăm aşa zisul regim şi înţelegem că suntem continuu puşi în paranteze. Mă doare în cur de UE, de licurici, şi de alte lighioane. Neamul ăsta nu e făcut numai din rataţi şi susţinuţi economic, aşa cum ne tratează clasa politică.
Să fim serioşi, ţara asta are alte probleme, lipsa de bun simţ, comunismul subînţeles ca a doua natură a neamului, lipsa de responsabilitate a clasei politice, corupţia, de la şpaga pentru depăşirea vitezei legale până la licitaţiile măsluite. Asta e ţara în care boii ăia de politicieni fac legea fără să ţină seama de noi. Nu ţin seama de realitate, de nevoi, de viitor, de ce ne înconjoară.
Am ajuns la concluzia că tâmpiţii ăia n-au nimic în plus faţă de noi, suntem mai deştepţi decât ei, ăsta e defectul nostru principal, suntem decenţi şi avem bun simţ. Şi suntem laşi şi nu ne implicăm pentru că ne place să stăm pe margine şi să ne plângem soarta şi să ne dovedim superioritatea prin neimplicare. Să nu ne închipuim că sunt superiori. dacă-i considerăm superiori ne merităm soarta, mai bine plecăm dracului din ţară şi ne punem viaţa în mâinile altora. dar nici ăia nu-s mai buni, vezi dezastrul economic pe care-l păstoresc.
Suntem egali cu oricare alţii, numai că ăia ca noi, la un moment dat, au dat de pământ cu dobitocii care-i conduceau. Să facem la fel. Că urâţii sunt din nou la putere e vina lor, noi nu am avut niciodată şansa să radem o clasă politică.
Nu vreau revoluţii, vreau o schimbare democratică, o nouă direcţie politică, de stânga sau dreapra, habar n-am, dar cinstită, care să considere poporul român ca unul normal nu o adunare de tâmpiţi şi leneşi şi proşti, nu suntem aşa.
Vreau să uit de toate partidele politice actuale, toate sunt o urmare a comunismului, nu există nimic care să-i facă diferiţi de comunism. Toţi sunt la fel. Să ne punem problema priorităţilor României, nu a alegerilor, dacă pierzi asta e, dar dacă câştigi? Trebuie să avem puterea de a câştiga. Şi trebuie să fim practici.
Şi propun:
1. Găsirea unui mod de a ne organiza, şi a unui nume.
2. Ce ne propunem, ce facem cu România,
3. Programul politic, aici e greu,
4. Cum ne susţimem financiar, ????
5. Cum ne dezvolăm, ????
Şi aşa mai departe.
Trebuie să facem un plan. Şi trebuie să ne ţinem de el. Dacă nu noi atunci cine? Dacă nu peste patru ani atunci când?
Sunt naiv? Şi?
Nu mai vreau să comentez, vreau să mergem înainte. Şi nimic nu e la mişto. Să-i belim pe ăştia. Credeţi că o să le ducă dorul cineva?
Prea suntem conduşi de proşti şi răi. Trebuie să facem ceva, n-avem bani, nu suntem uniţi, practic suntem utopici. Suntem nişte oameni care suportăm aşa zisul regim şi înţelegem că suntem continuu puşi în paranteze. Mă doare în cur de UE, de licurici, şi de alte lighioane. Neamul ăsta nu e făcut numai din rataţi şi susţinuţi economic, aşa cum ne tratează clasa politică.
Să fim serioşi, ţara asta are alte probleme, lipsa de bun simţ, comunismul subînţeles ca a doua natură a neamului, lipsa de responsabilitate a clasei politice, corupţia, de la şpaga pentru depăşirea vitezei legale până la licitaţiile măsluite. Asta e ţara în care boii ăia de politicieni fac legea fără să ţină seama de noi. Nu ţin seama de realitate, de nevoi, de viitor, de ce ne înconjoară.
Am ajuns la concluzia că tâmpiţii ăia n-au nimic în plus faţă de noi, suntem mai deştepţi decât ei, ăsta e defectul nostru principal, suntem decenţi şi avem bun simţ. Şi suntem laşi şi nu ne implicăm pentru că ne place să stăm pe margine şi să ne plângem soarta şi să ne dovedim superioritatea prin neimplicare. Să nu ne închipuim că sunt superiori. dacă-i considerăm superiori ne merităm soarta, mai bine plecăm dracului din ţară şi ne punem viaţa în mâinile altora. dar nici ăia nu-s mai buni, vezi dezastrul economic pe care-l păstoresc.
Suntem egali cu oricare alţii, numai că ăia ca noi, la un moment dat, au dat de pământ cu dobitocii care-i conduceau. Să facem la fel. Că urâţii sunt din nou la putere e vina lor, noi nu am avut niciodată şansa să radem o clasă politică.
Nu vreau revoluţii, vreau o schimbare democratică, o nouă direcţie politică, de stânga sau dreapra, habar n-am, dar cinstită, care să considere poporul român ca unul normal nu o adunare de tâmpiţi şi leneşi şi proşti, nu suntem aşa.
Vreau să uit de toate partidele politice actuale, toate sunt o urmare a comunismului, nu există nimic care să-i facă diferiţi de comunism. Toţi sunt la fel. Să ne punem problema priorităţilor României, nu a alegerilor, dacă pierzi asta e, dar dacă câştigi? Trebuie să avem puterea de a câştiga. Şi trebuie să fim practici.
Şi propun:
1. Găsirea unui mod de a ne organiza, şi a unui nume.
2. Ce ne propunem, ce facem cu România,
3. Programul politic, aici e greu,
4. Cum ne susţimem financiar, ????
5. Cum ne dezvolăm, ????
Şi aşa mai departe.
Trebuie să facem un plan. Şi trebuie să ne ţinem de el. Dacă nu noi atunci cine? Dacă nu peste patru ani atunci când?
Sunt naiv? Şi?
Nu mai vreau să comentez, vreau să mergem înainte. Şi nimic nu e la mişto. Să-i belim pe ăştia. Credeţi că o să le ducă dorul cineva?
miercuri, 1 octombrie 2008
Sub deviza
"I use emotion for the many and reserve reason for the few."
Adolf Hitler,
ca semn că partidele politice au şi cultură politică, vă dedic acest filmuleţ reprezentând viitorul luminos al campaniei.
Adolf Hitler,
ca semn că partidele politice au şi cultură politică, vă dedic acest filmuleţ reprezentând viitorul luminos al campaniei.
Mai vorbim
Am să vă aduc aminte câteva spuse băsesciene că tot a trecut sezonul de înjurături la El Prezidente.
1. Discursul va rămâne în Monitorul Oficial.
2. Voi coopera cu orice Guvern eliberat de oligarhi.
3. Le-a spus să nu se ia de el.
Băsescu nu se îndepărtează de PDL. Băsescu se foloseşte de lăcomia PNL-ului şi PSD-ului pe care-i lasă să ajungă la putere. O să-l numească pe Geoană prim ministru că PSD-ul n-are oligarhi, aşa a zis Vanghelie. Ăla o să se bucure. După care să vezi cum toate pomenile electorale date cu furie de PNL, câteodată forţat de PSD, şi susţinute, pe tăcute, în ultima vreme de PDL, plus degringolada din economia mondială, o să conducă la o minunată recesiune economică. Nasoală rău. Când economia se va prăbuşi o să se spargă totul în capul Prostănacului, o să-i tragă şi pe penelei după el că se vor înghesui la guvernare.
Soluţia salvatoare? Cine a mai rămas? PDL. Cu sau fără alegeri anticipate.
Fără opoziţie, în poziţie de salvatori, cu artificii, cai albi şi înfrânţi în cuşti. Şi nu uitaţi că Stolo se pricepe la naţionalizări.
Dacă se duce dracu' şandramaua înainte de prezidenţiale e simplu. El Prezidente a spus-o. Dacă nu, vă garantez că o să stea Băse cuminte. Cine o să-l înjure din poziţia de preşedinte cooperant. Şi pe cine o să aducă PSD sau PNL contracandidat? Vezi sondajele şi mai priviţi odată la Bombonel sau la .... de la PNL.
Băsescu i-a pus pe pedelei să-şi ţină gura şi să meargă înainte. Circul va fi după ce alianţa PSD-PNL va ajunge la putere. Ăia o să aibă majoritate, eventual, de proşti, o să-l suspende iar. Se va întoarce ca victimă şi aşa mai departe. PDL va urla. Băse o să tacă şi va încerca, de formă, să medieze. Numai un cretin vrea să guverneze dîn 2009 încolo. Din fericire de ăştia nu ducem lipsă.
Şi uite aşa fiecare pasăre pe limba ei piere.
1. Discursul va rămâne în Monitorul Oficial.
2. Voi coopera cu orice Guvern eliberat de oligarhi.
3. Le-a spus să nu se ia de el.
Băsescu nu se îndepărtează de PDL. Băsescu se foloseşte de lăcomia PNL-ului şi PSD-ului pe care-i lasă să ajungă la putere. O să-l numească pe Geoană prim ministru că PSD-ul n-are oligarhi, aşa a zis Vanghelie. Ăla o să se bucure. După care să vezi cum toate pomenile electorale date cu furie de PNL, câteodată forţat de PSD, şi susţinute, pe tăcute, în ultima vreme de PDL, plus degringolada din economia mondială, o să conducă la o minunată recesiune economică. Nasoală rău. Când economia se va prăbuşi o să se spargă totul în capul Prostănacului, o să-i tragă şi pe penelei după el că se vor înghesui la guvernare.
Soluţia salvatoare? Cine a mai rămas? PDL. Cu sau fără alegeri anticipate.
Fără opoziţie, în poziţie de salvatori, cu artificii, cai albi şi înfrânţi în cuşti. Şi nu uitaţi că Stolo se pricepe la naţionalizări.
Dacă se duce dracu' şandramaua înainte de prezidenţiale e simplu. El Prezidente a spus-o. Dacă nu, vă garantez că o să stea Băse cuminte. Cine o să-l înjure din poziţia de preşedinte cooperant. Şi pe cine o să aducă PSD sau PNL contracandidat? Vezi sondajele şi mai priviţi odată la Bombonel sau la .... de la PNL.
Băsescu i-a pus pe pedelei să-şi ţină gura şi să meargă înainte. Circul va fi după ce alianţa PSD-PNL va ajunge la putere. Ăia o să aibă majoritate, eventual, de proşti, o să-l suspende iar. Se va întoarce ca victimă şi aşa mai departe. PDL va urla. Băse o să tacă şi va încerca, de formă, să medieze. Numai un cretin vrea să guverneze dîn 2009 încolo. Din fericire de ăştia nu ducem lipsă.
Şi uite aşa fiecare pasăre pe limba ei piere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
