Insomar
Senat: PSD - 35,9%, PD-L - 31.1%, PNL - 19,9%, UDMR - 6,7%
Camera Deputaţilor: PSD - 36,2%, PD-L - 30.3%, PNL - 20,4%, UDMR - 6,7%
Sondaj CCSB
Camera Deputaţilor: PSD -PC: 36,5%, PD-L - 30,6%, PNL 20,4%, UDMR - 6,7
Senat: PSD-PC - 36%, PD-L - 30,9%, PNL - 20,2%, UDMR - 7,3%
Ca să nu ne aberăm: PSD-36, PDL-31, PNL-20, UDMR-7 şi după redistribuire cam 38, 33, 21.5, 7,5.
Geoană a câştigat alegerile, Tăriceanu a câştigat alegerile, Boc a câştigat alegerile. Toţi sunt fericiţi. Să privim faptele bune, nu mai avem PRM, nu a intrat PNG.
Nea Nelu nu vrea să facă mariaj cu PDL. Se pupează cu "Fuck You Mr. Geoană!". Adică-l trimite pe Geoană să se pupeze. Geoană, normal, are, în ingenuitatea lui, impresia că postul de Prim Ministru e la picioarele lui, mai curând Postul Crăciunului. Boc se învârte în jurul PNL-ului, pare cam stingher, că tot a câştigat dreapta. Tăriceanu ascultă "Take a chance on me". Geoană hiperbolizează şi aritmetica în numărul de mandate după redistribuire, a trecut de 40 de procente
Toate cele trei partide uită trei factori. Unul mic şi doi mari.
1. PC, iar intrat în Parlament, PSD-ul fără PC după redistribuire s-ar putea să nu fie primul, iar să ne bazăm pe onoarea motănelului e iluzoriu.
2. Preşedintele Băsescu, omul care a comunicat că n-o să-l nominalizeze pe Geoană şi nici pe Tăriceanu, şi nici nu-l pot obliga.
3. Criza care o să vină. Şi chiar nu ne putem permite să ne aberăm, lucrul ăsta-l ştie toată lumea mai puţin Geoană care-l declamă.
Scriam pe 31 iulie despre logica politică. Până acum toate previziunile sunt îndeplinite. Dacă logica de atunci funcţionează, n-aveam criză atunci, o să intre la guvernare UDMR şi PDL iar Tăriceanu trebuie să-şi aducă aminte cum s-a rupt Tătărăscu de PNL, dacă vrea să rămână Şef de Cameră, să zicem, şi să nu-i plece partidul de sub fund.
Şi, pentru că, pentru media, câştigătorul e Geoană, să-i oferim o dedicaţie.
duminică, 30 noiembrie 2008
Un vis imposibil
Îmbrăcaţi frumos ne ducem să votăm şi ne zâmbim când ne întâlnim. Aşteptăm rezultatele vorbind despre viitorul pe care-l avem. Învinşii felicită învingătorii. Aceştia mulţumesc şi promit că-i vor consulta. Preşedintele mulţumeşte alegătorilor pentru participarea masivă şi lipsa de evenimente. La fel şi învinşii ca şi învingătorii. De mâine ne continuăm drumul plini de încredere. E ziua noastră. La mulţi ani! E ziua voastră, Andreea şi Andrei. La mulţi ani!
E imposibil? Merită să încercăm.
E imposibil? Merită să încercăm.
sâmbătă, 29 noiembrie 2008
Elementary, Mr. Watson
Filmuleţul bântuie toate blogurile. E editat, deci e mai lung. Rătăceanu nu are nicio reacţie când Bogdan Olteanu laudă deşănţat PDL-ul şi-l nominalizează pe Fenechiu. Ultima replică a lui Rătăceanu e cu zâmbetul pe buze. Apar umbre şi sticle de apă pe jos, au hărtii în braţe. Bogdan Olteanu are o sumă de dezacorduri peste limita normală a unui Preşedinte de Cameră. Dan Andronic spune că era într-un antrenament pentru o emisiune. Spune că a fost obţinut de SRI prin subtilizare.
Toate acestea sunt fapte.
1. E evident că e la o repetiţie. Apa, hărtiile, dezacordurile, lipsa de reacţie, Fenechiu, zâmbetul lui Tăriceanu ne spun că este antrenamentul pentru emisiune.
2. Înjurătura lui Tăriceanu este făcută după terminarea antrenamentului, e în picioare, cineva trage firele de pe el, zâmbetul spune clar că e adresată unui cunoscut, nu o declaraţie "oficială", e o glumă.
Cui foloseşte?
PSD - nu poate atrage decât nehotărâţii PSD care văd că, cică, PNL se dă cu PDL şi-l găureşte pe dăbulean. Nu sunt mulţi pe net.
PNL - poate atrage nehotărâţii PNL care nu vor alianţă cu PSD. Sunt mulţi pe net. Replica de final dă bine la tineretul "cool". Foarte mulţi pe net.
PDL - Poate atrage doar nostalgicii fostei alianţe, foarte puţini. Nu mulţi pe net pentru că nu sunt mulţi de fel.
PNL nu face decât să încerce să-şi atragă propriul electorat la urne, plus, că mai dă o dată la glezna prezidenţială prin replica lui Dan Andronic cu Serviciile. Şi-l sacrifică niţel pe Fenechiu care şi-a cumpărat poziţia viitoare şi pe care-l doare-n bască de acest fapt, ăia de la el din cartier nu sunt pe internet.
Băieţi, râd Fincălştainii de voi. E mult mai simplu. Campania trebuie continuată până în ultima clipă. Unde se mai poate? Pe net. Cum? Prin scandal. Toată lumea vorbeşte despre ei. Inclusiv, ca un bou, eu.
Întâi gândim, reacţionăm după.
Toate acestea sunt fapte.
1. E evident că e la o repetiţie. Apa, hărtiile, dezacordurile, lipsa de reacţie, Fenechiu, zâmbetul lui Tăriceanu ne spun că este antrenamentul pentru emisiune.
2. Înjurătura lui Tăriceanu este făcută după terminarea antrenamentului, e în picioare, cineva trage firele de pe el, zâmbetul spune clar că e adresată unui cunoscut, nu o declaraţie "oficială", e o glumă.
Cui foloseşte?
PSD - nu poate atrage decât nehotărâţii PSD care văd că, cică, PNL se dă cu PDL şi-l găureşte pe dăbulean. Nu sunt mulţi pe net.
PNL - poate atrage nehotărâţii PNL care nu vor alianţă cu PSD. Sunt mulţi pe net. Replica de final dă bine la tineretul "cool". Foarte mulţi pe net.
PDL - Poate atrage doar nostalgicii fostei alianţe, foarte puţini. Nu mulţi pe net pentru că nu sunt mulţi de fel.
PNL nu face decât să încerce să-şi atragă propriul electorat la urne, plus, că mai dă o dată la glezna prezidenţială prin replica lui Dan Andronic cu Serviciile. Şi-l sacrifică niţel pe Fenechiu care şi-a cumpărat poziţia viitoare şi pe care-l doare-n bască de acest fapt, ăia de la el din cartier nu sunt pe internet.
Băieţi, râd Fincălştainii de voi. E mult mai simplu. Campania trebuie continuată până în ultima clipă. Unde se mai poate? Pe net. Cum? Prin scandal. Toată lumea vorbeşte despre ei. Inclusiv, ca un bou, eu.
Întâi gândim, reacţionăm după.
vineri, 28 noiembrie 2008
Electorală, de final, cu Nea Nelu
"Liberalii reprezintă categoriile avute. Societate mai dreaptă, mai echitabilă. De ce creştinismul a avut succes în rândul celor săraci? Tobe, ţimbale, trompeţici. A apărut feudalismul. Piaţa impune dominaţia unei categorii, de înstăriţi. Mişcarea muncitorească. Sarea şi piperul vieţii îl dau cei care produc."
Şi de când dai mata exemple creştine? De când creştinismul face parte din ideologia de stânga? Că era opiu acum vreo sută jumate de ani, prietenul ăla al tău, Groucho Marx, nu este de acord.
Şi poţi să produci o grămadă de sare şi piper, dacă nu le vinzi, nu-ţi folosesc la nimic. Nu a produce e greu, presupune pasiune şi muncă, a vinde e greu, presupune şi inteligenţă, emoţională, relaţii cu oamenii şi multe altele.
Oricum întinezi idealurile comunismului. Ce nu faci tu, Nea Nelule, pentru Prostănac?
Puneţi Mircică în loc de Matilda.
Şi de când dai mata exemple creştine? De când creştinismul face parte din ideologia de stânga? Că era opiu acum vreo sută jumate de ani, prietenul ăla al tău, Groucho Marx, nu este de acord.
Şi poţi să produci o grămadă de sare şi piper, dacă nu le vinzi, nu-ţi folosesc la nimic. Nu a produce e greu, presupune pasiune şi muncă, a vinde e greu, presupune şi inteligenţă, emoţională, relaţii cu oamenii şi multe altele.
Oricum întinezi idealurile comunismului. Ce nu faci tu, Nea Nelule, pentru Prostănac?
Puneţi Mircică în loc de Matilda.
neamţu, ţiganu
Aseară, pe o filieră relativ obscură, am ajuns aici. Şi din comentariu în comentariu am văzut o dedicaţie, asta de mai jos, de la neamţu, ţiganu.
Încrâncenarea, de ultimă zi a campaniei, poate că merită temperată de Traviata. Clipul Madonnei răzbate.
N-am să-l uit niciodată pe Pavarotti când a venit Papa. Eram pe deal, lângă nişte băieţi care beau bere, nişte ruşi în excursie, americance în rochii de seară şi un nene cu o bicicletă. Şi cântam toţi.
Mergeţi la vot. Fără sentimente, cum spune Doc. Muzica poate să-ţi stârnească sentimente. Nu sunt de folos când dai cu ştampila. Dar votul e mai important decât muzica. Şi am şi un motiv.
Pentru că merităm! Să trăieşti neamţu ţiganu. Pentru că detaşarea ta mi-a spus că ne putem uita de sus la clasa politică. Traviata rămâne continuu, ăştia se schimbă la 4 ani.
Încrâncenarea, de ultimă zi a campaniei, poate că merită temperată de Traviata. Clipul Madonnei răzbate.
N-am să-l uit niciodată pe Pavarotti când a venit Papa. Eram pe deal, lângă nişte băieţi care beau bere, nişte ruşi în excursie, americance în rochii de seară şi un nene cu o bicicletă. Şi cântam toţi.
Mergeţi la vot. Fără sentimente, cum spune Doc. Muzica poate să-ţi stârnească sentimente. Nu sunt de folos când dai cu ştampila. Dar votul e mai important decât muzica. Şi am şi un motiv.
Pentru că merităm! Să trăieşti neamţu ţiganu. Pentru că detaşarea ta mi-a spus că ne putem uita de sus la clasa politică. Traviata rămâne continuu, ăştia se schimbă la 4 ani.
joi, 27 noiembrie 2008
Romania obiectivă
Aici e o poveste cu căţei şi pompieri. Incredibilă. În România? Da, în România. Aia obiectivă, care nu e atât de rea, nesimţită, neîndurătoare, cum, cu indolenţă, o considerăm.
"În drum spre meditaţii (că îmi ocup timpul şi stresat copiii cu engleză şi română), am trecut pe la Vitan, pe lângă Dâmboviţa. Şi am oprit să îmi iau ţigări. Văd oameni pe malul gârlei. Mă uit mai bine. În apă căzuse un căţel. Alb, blănos, frumos, frumos, cu un botic mare, cu ochi disperaţi. Ud leoarcă. Pe frigul ăla sinistru. Reuşise să se urce pe o bucată de beton, dar era înconjurat de apa aia îngheţată şi murdară. Cum vedea oameni, cum începea să latre. Cerea ajutor, bietul. Unii comentau aiurea. Doar un tip tânăr şi simpatic a făcut mult mai mult. A sunat la 112. Şi a spus ce se întâmpla. Nu-mi venea să cred că mai există oameni care să facă aşa ceva. "N-o să vină, dom'le, nimeni pentru un câine". Recunosc, aveam şi eu sufletul plin de îndoială. Doar trăim în România, nu în filme americane unde pompierii salvează pisici din copaci.
În viaţa mea nu m-am bucurat mai tare că m-am înşelat. În fix 6 minute, cu sirene, cu claxoane, cu girofar, ditamai maşina de pompieri. Cei mai eroi oameni necunoscuţi de când mă ştiu. Au venit şi cu un scafandru."...
Poate să arate şi aşa România.
"În drum spre meditaţii (că îmi ocup timpul şi stresat copiii cu engleză şi română), am trecut pe la Vitan, pe lângă Dâmboviţa. Şi am oprit să îmi iau ţigări. Văd oameni pe malul gârlei. Mă uit mai bine. În apă căzuse un căţel. Alb, blănos, frumos, frumos, cu un botic mare, cu ochi disperaţi. Ud leoarcă. Pe frigul ăla sinistru. Reuşise să se urce pe o bucată de beton, dar era înconjurat de apa aia îngheţată şi murdară. Cum vedea oameni, cum începea să latre. Cerea ajutor, bietul. Unii comentau aiurea. Doar un tip tânăr şi simpatic a făcut mult mai mult. A sunat la 112. Şi a spus ce se întâmpla. Nu-mi venea să cred că mai există oameni care să facă aşa ceva. "N-o să vină, dom'le, nimeni pentru un câine". Recunosc, aveam şi eu sufletul plin de îndoială. Doar trăim în România, nu în filme americane unde pompierii salvează pisici din copaci.
În viaţa mea nu m-am bucurat mai tare că m-am înşelat. În fix 6 minute, cu sirene, cu claxoane, cu girofar, ditamai maşina de pompieri. Cei mai eroi oameni necunoscuţi de când mă ştiu. Au venit şi cu un scafandru."...
Poate să arate şi aşa România.
O întrebare pentru Marx şi Ion Iliescu
Domnii mei, vă întreb în ordinea vârstei. Cum nu mă aştept ca Marx să-mi răspundă, aştept un răspuns de la domnul Ion Iliescu.
Vă cunosc opţiunile de stânga, ba mai mult, am şi suferit din cauza lor, asta e o problemă personală care nu merită discutată public. Susţineţi că sunteţi sărac şi cinstit. Lucru pe care-l cred. În calitatea Dvs. de reprezentant autentic, fără glumă, al stângii româneşti vreau să vă întreb cum coabitaţi cu membrii marcanţi ai partidului care exhibează o opulenţă demnă de un star de cinema? E o întrebare sinceră şi la care aştept răspuns.
Pozele sunt de aici, nu e o făcătură, domnul Mazăre pozează cu obiectul aici.
Social democraţia pe care o propovăduiţi e mai curând de domeniul lui Groucho Marx.
Vă cunosc opţiunile de stânga, ba mai mult, am şi suferit din cauza lor, asta e o problemă personală care nu merită discutată public. Susţineţi că sunteţi sărac şi cinstit. Lucru pe care-l cred. În calitatea Dvs. de reprezentant autentic, fără glumă, al stângii româneşti vreau să vă întreb cum coabitaţi cu membrii marcanţi ai partidului care exhibează o opulenţă demnă de un star de cinema? E o întrebare sinceră şi la care aştept răspuns.
Pozele sunt de aici, nu e o făcătură, domnul Mazăre pozează cu obiectul aici.
Social democraţia pe care o propovăduiţi e mai curând de domeniul lui Groucho Marx.
37, 31, 16, 7, 4, 3, 2
Un domn cu mustaţă mi-a şoptit aceste numere. Neglijăm faptul că nu avem garanţia că sunt bune şi mai neglijăm şi ce e sub 5, că aşa zice legea. Şi rămânem cu 37, 31, 16, 7. Şi credem noi că avem o marjă de eroare de 2.2 procente.
Adunate dau 91. Să redistribuim proporţional cele 9 procente rămase. 3.7, 3.1, 1.6, 0.6, cam aşa, cu o mică aproximaţie, am luat de la UDMR, şi avem după asta 40.7, 34.1, 17.6, 7.6 plus minorităţile. Am presupus că nu mai intră nimeni pe varianta aia cu 6 locuri la Cameră şi 3 la Senat.
Să facem Guvernul.
Locul 1 + Locul 2 - improbabil, mai au puţin şi se bat la televizor plus că nu-i lasă cârmaciul;
Locul 1 + PNL - posibil cu ceva negocieri, te vor trăda Tări, te vor trăda;
Locul 2 + PNL - posibil cu ceva negocieri, să vedem ce zice şi Băsescu;
Locul 1 + UDMR + minorităţi - visul de aur bocic sau geoanic;
Acum cine e pe primul loc? A dracu' hipertensiunea electorală. Aşa, de exerciţiu intelectual, pentru de dimineaţă. Se joacă fiecare vot. Şi fiecare vot contează.
Adunate dau 91. Să redistribuim proporţional cele 9 procente rămase. 3.7, 3.1, 1.6, 0.6, cam aşa, cu o mică aproximaţie, am luat de la UDMR, şi avem după asta 40.7, 34.1, 17.6, 7.6 plus minorităţile. Am presupus că nu mai intră nimeni pe varianta aia cu 6 locuri la Cameră şi 3 la Senat.
Să facem Guvernul.
Locul 1 + Locul 2 - improbabil, mai au puţin şi se bat la televizor plus că nu-i lasă cârmaciul;
Locul 1 + PNL - posibil cu ceva negocieri, te vor trăda Tări, te vor trăda;
Locul 2 + PNL - posibil cu ceva negocieri, să vedem ce zice şi Băsescu;
Locul 1 + UDMR + minorităţi - visul de aur bocic sau geoanic;
Acum cine e pe primul loc? A dracu' hipertensiunea electorală. Aşa, de exerciţiu intelectual, pentru de dimineaţă. Se joacă fiecare vot. Şi fiecare vot contează.
miercuri, 26 noiembrie 2008
1911
În 1911 un tânăr pe nume Winston Churchill era Secretar de Stat în Guvernul, pe atunci măreţului, Imperiu Britanic. Se opunea frenetic dezvoltării Marinei spunând că un război cu Germania era o utopie.
Asta până în ziua de 1 iulie 1911 când în portul marocan Agadîr a intrat nava Panther a Kaizerului Wilhelm. A fost semnul care a schimbat părerile lui Churchill. Pentru el, din acea zi, războiul cu Germania era o problemă de timp. A fost avansat Lord al Amiralităţii unde a făcut o schimbare istorică.
A înlocuit combustibilul navelor, cărbune până în acel moment, cu petrol. De atunci nevoia de petrol a omenirii a condus la războaie, revoluţii, prăbuşiri de imperii, crime, dictaturi. A condus la masele plastice, transport ieftin, oraşe de milioane de cetăţeni, agricultură intensivă, un progres incredibil.
Dacă nu o făcea el o făcea altul. Întrebarea este dacă a meritat sau nu? Cum ar fi lumea dacă n-aveam petrol? Cât de înapoiaţi sau avansaţi eram?
Măcar să simulăm puţin ce o să trăiască urmaşii noştri.
Vremuri de criză, kitt-ul tocilarului
Criza ne bântuie în toate domeniile. În vremuri de criză prietenii cumpără pietre de polizor, 60 de lei, de băgat în bormaşină, 50 lei preţul acesteia, de proastă calitate.
Cu 110 lei, din uşă în uşă, micii întreprinzători satisfac o cerinţă universală, veche de milenii, ascuţitul cuţitelor gospodăreşti.
Ascuţitul cuţitelor e o problemă naţională, nimeni nu oferă la uşă servicii de tocilărie mobilă. Acum există soluţii.
N-o să putem să ascuţim toţi, obsedaţi, tot ce vedem tăios în faţa ochilor, dar unii o să o facă. Spre cinstea liberei iniţiative şi dezastrul statului paternalist. Nea Nelule n-o să-ţi meargă. Mai bine ascut cuţite din uşă în uşă decât să las prostiile tale comunistoide să triumfe.
Trăiască kitt-ul tocilarului independent.
Cu 110 lei, din uşă în uşă, micii întreprinzători satisfac o cerinţă universală, veche de milenii, ascuţitul cuţitelor gospodăreşti.
Ascuţitul cuţitelor e o problemă naţională, nimeni nu oferă la uşă servicii de tocilărie mobilă. Acum există soluţii.
N-o să putem să ascuţim toţi, obsedaţi, tot ce vedem tăios în faţa ochilor, dar unii o să o facă. Spre cinstea liberei iniţiative şi dezastrul statului paternalist. Nea Nelule n-o să-ţi meargă. Mai bine ascut cuţite din uşă în uşă decât să las prostiile tale comunistoide să triumfe.
Trăiască kitt-ul tocilarului independent.
marți, 25 noiembrie 2008
Poporul român
În toată povestea asta cu criza mondială, care o să ne lovească peste glezne, e şi o cantitate substanţială de campanie electorală. Să nu fim ipocriţi şi să recunoaştem că România trăieşte, cu rare momente de ieşire, în criză. Nu e un lucru nou, nu e o chestie de care n-am mai auzit, e într-un fel normalitatea României. Economia României după ce a duduit două luni o să gâfâie 4 ani. Şi? În subconştientul nostru ştiam toţi că aşa e. O nouă palavră iluzorie a unui guvern. De când credem noi în guverne?
Suntem imposibil de guvernat şi supravieţuitori. Că e istoria de vină sau gena de român, nu contează. Aşa suntem. În acest moment în toate casele româneşti se fac planuri de supravieţuire personală. Nimeni nu crede ce spune Preşedintele sau Primul Ministru. Ei au treaba lor să ne mintă, noi avem treaba noastră să nu-i credem şi să supravieţuim. Dacă putem să-i păcălim să ne mai dea ceva e în regulă. Dacă nu, vedem noi la următoarele alegeri.
Unii, isterici, o să spună că suntem aşa şi pe dincolo, nişte inadaptaţi la marile cuceriri pe care civilizaţia Occidentală le-a făcut. Le-a făcut! Şi? O să dispară când litrul de petrol o să fie 30 de dolari. Peste vreo 30 de ani. Şi să-i văd atunci pe occidentalii care la o pană de electricitate se omoară şi se fură mult mai urât decât noi.
Să-i văd trăind fără cărţile de credit care o să le facă explozie în nas peste căteva zile sau luni. O să facă şi la noi un fâsâit. Nesemnificativ.
E uşor să fii inteligent, sclipitor, glamour când totul e în regulă, când nimic nu zguduie sistemul. Când sistemul se dă cu capul de pământ să vedem cum se descurcă. De data asta bunul simţ, neaoş, ăla de tipul, "N-ai bă de unde să plăteşti, nu-ţi dau!" la noi a funcţionat. La ei nu.
Şi cu asta am încheiat. Cel mai adaptat supravieţuieşte. Să vedem care pe care că nu prea mai e loc pentru toţi. Noi avem vreo 2000 de ani de experienţă. De mult căutam o dovadă ştiinţifică pentru teoria supravieţuirii ca grup. De neînţeles pentru alţii. E aici.
Şi nu ştiu dacă e bine sau rău dacă suntem aşa.
Suntem imposibil de guvernat şi supravieţuitori. Că e istoria de vină sau gena de român, nu contează. Aşa suntem. În acest moment în toate casele româneşti se fac planuri de supravieţuire personală. Nimeni nu crede ce spune Preşedintele sau Primul Ministru. Ei au treaba lor să ne mintă, noi avem treaba noastră să nu-i credem şi să supravieţuim. Dacă putem să-i păcălim să ne mai dea ceva e în regulă. Dacă nu, vedem noi la următoarele alegeri.
Unii, isterici, o să spună că suntem aşa şi pe dincolo, nişte inadaptaţi la marile cuceriri pe care civilizaţia Occidentală le-a făcut. Le-a făcut! Şi? O să dispară când litrul de petrol o să fie 30 de dolari. Peste vreo 30 de ani. Şi să-i văd atunci pe occidentalii care la o pană de electricitate se omoară şi se fură mult mai urât decât noi.
Să-i văd trăind fără cărţile de credit care o să le facă explozie în nas peste căteva zile sau luni. O să facă şi la noi un fâsâit. Nesemnificativ.
E uşor să fii inteligent, sclipitor, glamour când totul e în regulă, când nimic nu zguduie sistemul. Când sistemul se dă cu capul de pământ să vedem cum se descurcă. De data asta bunul simţ, neaoş, ăla de tipul, "N-ai bă de unde să plăteşti, nu-ţi dau!" la noi a funcţionat. La ei nu.
Şi cu asta am încheiat. Cel mai adaptat supravieţuieşte. Să vedem care pe care că nu prea mai e loc pentru toţi. Noi avem vreo 2000 de ani de experienţă. De mult căutam o dovadă ştiinţifică pentru teoria supravieţuirii ca grup. De neînţeles pentru alţii. E aici.
Şi nu ştiu dacă e bine sau rău dacă suntem aşa.
Lista ruşinii naţionale
Cum mătuşa Tamara e considerată nemuritoare iar nepotul invincibil, încerc pe această cale să trag niţel eşarfa de pe ochii Justiţiei, pe 30 noiembrie cazată la Mizil, poate-l zăreşte şi pe baricadatul din Parlament. Justiţia populară sau cea divină reprezentată de redistribuirea mandatelor.
După ce i-am numărat, toată naţiunea, ouăle timp de patru ani, cred că a venit momentul să-i lase pe cei de la DNA să le numere. Dacă nu ouăle măcar următoarele obiecte aduse din China cea cu două sisteme:
"ciucuri draperii, peruci, biciclete, aparate de curăţat scame, aparate de tăiat ouă, maşini pentru tăiat tăieţei, flori şi legume artificiale, strecurători, clopoţei, ceasuri breloc, rafturi sculptate, maşini de gătit cu gaz, statui din fier şi bronz, pămătufuri pentru şters maşina, armuri, coif, cocori şi elefanţi decorativi, sacoşe din rafie, paftale, jardiniere, tocătoare de bucătărie, scaune cu dragoni de jad, fotoliu cu dragoni, ligheane din bronz, instalaţii din piatră, pagode din piatră, fierbătoare, perne, hamace, clanţe, scotch, clopoţei, instalaţii pentru pom, palmieri artificiali, prăjitoare pâine, lampioane, oale sub presiune, pitici de grădină, abajururi, candelabre din piatră, brazi pentru Crăciun, oale inox, ligheane, ladă de zestre, insecticid, prăjitoare pâine, seturi prosoape, ceas deşteptător".
Lista asta, absolut aiuritoare, e de la DNA şi a apărut în presă. Ea nu trebuie uitată pentru că reprezintă nivelul României în materie de mizerie politică. Dacă era un cont în Elveţia era mai puţin ruşinos decât un coif lângă o oală sub presiune asezonate cu cocori artificiali şi ligheane din bronz, toate apărate cu preţul ridiculizării democraţiei din România de Parlamentul acestei ţări.
Fiecare vot dat altui candidat la Mizil, că e de la PNL, PDL sau UDMR, face să dispară din lista de mai sus câte un obiect. Votaţi ca să nu mai fim o ţară în care se face trafic cu pagode, fierbătoare şi palmieri artificiali.
Pentru o zi, 30 noiembrie, mi-aş dori să trăiesc la Mizil, să fac să dispară o strecurătoare din lista ruşinii naţionale.
După ce i-am numărat, toată naţiunea, ouăle timp de patru ani, cred că a venit momentul să-i lase pe cei de la DNA să le numere. Dacă nu ouăle măcar următoarele obiecte aduse din China cea cu două sisteme:
"ciucuri draperii, peruci, biciclete, aparate de curăţat scame, aparate de tăiat ouă, maşini pentru tăiat tăieţei, flori şi legume artificiale, strecurători, clopoţei, ceasuri breloc, rafturi sculptate, maşini de gătit cu gaz, statui din fier şi bronz, pămătufuri pentru şters maşina, armuri, coif, cocori şi elefanţi decorativi, sacoşe din rafie, paftale, jardiniere, tocătoare de bucătărie, scaune cu dragoni de jad, fotoliu cu dragoni, ligheane din bronz, instalaţii din piatră, pagode din piatră, fierbătoare, perne, hamace, clanţe, scotch, clopoţei, instalaţii pentru pom, palmieri artificiali, prăjitoare pâine, lampioane, oale sub presiune, pitici de grădină, abajururi, candelabre din piatră, brazi pentru Crăciun, oale inox, ligheane, ladă de zestre, insecticid, prăjitoare pâine, seturi prosoape, ceas deşteptător".
Lista asta, absolut aiuritoare, e de la DNA şi a apărut în presă. Ea nu trebuie uitată pentru că reprezintă nivelul României în materie de mizerie politică. Dacă era un cont în Elveţia era mai puţin ruşinos decât un coif lângă o oală sub presiune asezonate cu cocori artificiali şi ligheane din bronz, toate apărate cu preţul ridiculizării democraţiei din România de Parlamentul acestei ţări.
Fiecare vot dat altui candidat la Mizil, că e de la PNL, PDL sau UDMR, face să dispară din lista de mai sus câte un obiect. Votaţi ca să nu mai fim o ţară în care se face trafic cu pagode, fierbătoare şi palmieri artificiali.
Pentru o zi, 30 noiembrie, mi-aş dori să trăiesc la Mizil, să fac să dispară o strecurătoare din lista ruşinii naţionale.
luni, 24 noiembrie 2008
Despre eficienţă
Aseară frigiderul şi-a dat duhul, nu mai răcea, frigider Arctic. Ăsta e scopul lui. Azi la 9 fără un minut caut pe internet, cu Google, "reparaţii frigidere". Al doilea rezultat era o firmă. Primul era cu anunţuri. Dama din dotare, să sune la reprezentanţa Arctic, pe telefonul verde. Sună, nu poţi opri o damă! Obţine un număr de telefon de la Găeşti. O pun să sune la nenea ăla de pe locul doi. Omul în două minute află adresa şi declară "Vin la 12!". La 12 şi 3 minute intră pe uşă. Scobeşte prin spatele frigiderului, porneşte motorul şi zice că dacă nu are piesa în maşină se duce după ea. N-o are. La şi 20 pleacă după piesă. La şi 40 e înapoi. La şi 50 ne dăm mâna. Frigiderul merge. Total 120 lei. Jos pălăria.
PS - El a făcut şi site-ul de internet, şi nu acţionează decât în sectoarele 5 şi 6.
PS - El a făcut şi site-ul de internet, şi nu acţionează decât în sectoarele 5 şi 6.
Execuţia
N-am să cred niciodată că ultimul glonţ a venit din spate, aşa cum e oficial. Au trecut 45 de ani.
vineri, 21 noiembrie 2008
Scepticism
Siguranţa pe care unii cetăţeni o au în susţinerea părerilor pe care le au mă sperie. Nu o să discut despre comentatorii plătiţi de pe forumuri, ziariştii plătiţi care scriu la comandă sau susţinătorii intrasigenţi din interes direct. Aceştia au o motivaţie pecuniară, şi deci logică, în demersul lor.
În afară de textele despre ştiinţă sau lucruri evidente tot ce scriu sunt întrebări. Foarte rar am o părere, şi atunci comunic interlocutorului că spusele mele sunt subiective. Există o etichetă a postării. Vreau mai curând un dialog, opinii, răspunsuri sau măcar o glumă.
Încrâncenarea cu care se susţin opiniile, de multe ori fără logică sau discernământ, fără susţinere faptică, e neconvingătoare, şi, mai mult, o jignire la inteligenţa interlocutorului.
Şi nu cred că replici care nu lasă răspuns pot convinge pe cineva, pot doar cere un răspuns de aceeaşi natură, violent şi iraţional. Escaladarea intransigenţei este o măsură a prostiei. De care toţi ne facem vinovaţi, mai mult sau mai puţin, mai des sau mai rar.
A fi nesigur poate părea un semn de slăbiciune, câteodată este. Dar în acelaşi timp poate însemna un semn de putere, înseamnă să fii capabil la adaptare, ăsta e semnul adaptării la realitate, al supravieţuirii.
Există intransigenţa opiniei susţinută de o aparentă cultură, ca la Vadim câteodată, omul dă citate, în general fără legătură cu subiectul, valoarea susţinerii date de citate face vreo 300 de euro, cât e o enciclopedie pe un cd.
Există intransigenţa opiniei susţinută de violenţă verbală, ca la Gigi Becali, te spurcă dacă nu eşti de acord cu el. Necondiţionat. Cu el nu există dialog.
A supralicita este o altă tehnică, dacă eu spun că am 5 butoane la aparatul foto el spune că are 6, ca Geoană. Există metoda declaraţiei definitive "Eşti un prost, nu înţelegi nimic!", e fără replică. Mai există metoda răspunsului aiurea, ca în povestirea lui Caragiale, la orice întrebare răspunsul e despre castraveţi. Mai e şi tehnica refuzului dialogului fără explicaţii. Şi aşa mai departe.
Ce vreau să spun cu toată povestea asta? Că fără dialog real totul e vânare de vânt. Iar campania prin care trecem, dublată de criza reală, fără dialog ne va duce spre prăpastie, mai ales din orgolii stupide.
Şi asta e valabil de la vlădică la opincă.
joi, 20 noiembrie 2008
Despre măsurile anticriză
Stau şi mă întreb, ca întreg poporul român, a făcut cineva, din Guvernul actual sau din opoziţia actuală, un adevărat plan anticriză?
Ba trebuie stimulat consumul, ba trebuie stimulată producţia, ba să cumpărăm produse româneşti, ba că piaţa internă nu are lichidităţi să înghită producţia (care e oricum subţire).
Trebuie mărite veniturile să crească vânzările, nu trebuie mărite veniturile că o să crească inflaţia.
Trebuie să depreciem moneda ca să stimulăm exportul şi să scadă deficitul comercial, nu trebuie s-o depreciem ca să menţinem capabilitatea de rambursare a creditelor interne în valută.
Trebuie să facem investiţii publice în infrastructură, trebuie să sprijinim sectorul privat, avem bani pentru ambele?
Există o lipsă de forţă de muncă în România, o să fim inundaţi de şomaj. Vin căpşunarii!
Mai pot să-mi dau cu părerea, noroc că nu sunt şi nu o să fiu la guvernare. Cred că ar fi mai simplu să ne lase în pace că ne descurcăm noi.
Ei cu porcii lor, noi cu criza noastră.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Évariste Galois
Matematica e plină de personaje ciudate. Până acum avem un Girolamo Cardano şi pe Fibonacci. Să trecem la personaje mai proaspete, n-am de gând să fiu cronologic. Évariste Galois, francez de origine, cam 21 de ani de viaţă a apucat, născut fiind în 1811.
De ce e mare omul ăsta? Păi trebuie să ştim care era una din dramele aritmeticii în epocă. Am scris la Cardano că băieţii reuşiseră să rezolve la modul general ecuaţiile algebrice polinomiale de gradul până la 4. Faptul că le-a mers i-a făcut, câteva sute de ani, să încerce să meargă mai încolo.
Şi au fost tot felul de nume mari care şi-au rupt dinţii în problema asta.
La 12 ani ajunge şi el la şcoală, ia premiul întâi la latină şi la 14 ani se apucă de matematică. Citea cărţile grele de matematică ca pe povestiri, şi pricepea ce scrie acolo, nu ca elevii noştri care nu înţeleg "Povestea porcului".
Vrea să intre la Politehnică dar nu-l primesc pentru că la oral nu explica ce face. Presupun că, de fapt, nu înţelegeau profesorii ce spunea el, o supoziţie.
Intră la o şcoală mai de mâna a doua, se apucă de ecuaţiile de grad mai mare de 4, scrie două lucrări, ambele respinse de Cauchy. E dubios să spunem că mahărul aritmeticii n-a priceput, a fost rău intenţionat, a vrut să facă o capodoperă din lucrările lui Galois sau pur şi simplu nu a citit.
Pentru ca viaţa să-i fie mai voioasă, tatăl lui Évariste, mare republican, se sinucide după o dispută politică. Ce vremuri, ce oameni! Évariste dă iar la Politehnică şi nu intră. Există legenda că a şters, la propriu, cu examinatorul tabla, mă rog.
A mai trimis el lucrările alea mai vechi cu ecuaţiile, cât a trăit nu au fost publicate, şi din ghinion, nu numai din rea voinţă sau indolenţă.
A scris şi a publicat trei lucrări care au pus bazele "Teoriei lui Galois" dar despre asta nu se poate scrie pe blog că-l închid. L-au dat afară din Şcoala Normală la care intrase. Pentru activităţi politice.
I se cere o lucrare despre ecuaţii. Este socotită de neînţeles. Se enervează şi o publică pe banii lui, pe 29 aprilie 1832, după ce o combină cu lucrările anterioare. Toată acţiunea are loc în închisoare. Pe 30 mai moare.
Şi acum viaţa paralelă.
Ne aflăm în epoca de după Revoluţia Franceză, în vremea Restauraţiei. Tatăl lui Évariste fiind mare republican l-a tras spre Republică şi pe Galois Jr.
Ideea era că regele Charles X a pierdut sprijinul politic, a încercat o lovitură de stat care n-a mers, a ieşit de-o mică revoluţie specifică francezilor din epocă, suntem în 1830, şi ajunge Louis-Philippe rege.
Băieţii de la Politehnică erau în stradă, ăia de la Şcoala Normală, cu Galois printre ei, erau ţinuţi sub lacăt. Galois face scandal prin presă împotriva directorului şi-l dau afară din şcoală.
În vremea asta se înscrie în Garda Naţională Republicană la artilerie. Care e desfiinţată de frica unei revolte anti-guvernamentale. Şefii sunt băgaţi la închisoare pentru complot. Sunt eliberaţi şi se dă un chef la care Galois se află în treabă şi propune un toast în cinstea noului rege cu un cuţit în mână. E băgat la puşcărie dar e eliberat. De ziua Bastiliei îmbrăcat în uniforma Gărzii care nu mai exista, înarmat până în dinţi, e şeful răutăţilor şi intră pentru 6 luni la închisoare. Acolo opera lui e desăvârşită şi publicabilă.
Cu 5 zile înainte de ziua fatală trimite o scrisoare în care face referire la o relaţie amoroasă ratată. Se pare că subiectul afacerii a fost fata unui doctor. Pescheux d'Herbinville sau Ernest Duchatelet sunt cei doi cetăţeni presupuşi adversari în duelul în care Galois şi-a pierdut viaţa. Nu e clar. Teoria conspiraţiei nu dispare, regaliştii sunt cei care ar fi intervenit ca să provoace duelul, puţin credibil.
Galois presimte că va muri şi lasă posterităţii, pe lângă scrisori personale, şi o scrisoare în care îşi descrie viziunea matematică.
Moare la o zi după duel împuşcat în abdomen.
Opera sa e publicată în 1843. Dovedise că nu există soluţii generale, prin radicali, pentru ecuaţii polinomiale de grad mai mare ca 4. Câteodată e bine să ştii că nu există soluţii şi să te concentrezi pe managementul consecinţelor.
Desenul e de aici.
Pentru de dimineaţă
Ieri doi prieteni mi-au făcut două recomandări muzicale. Prima ilustrează în mod perfect sintagma "economia României duduie", părere exprimată de o anumită parte a clasei politice. Freddie King interpretează.
A doua recomandare exprimă părerea altei părţi a clasei politice. Nat King Cole interpretează.
Cântecul din urmă mai are o conotaţie, globalizarea, e la origine franţuzesc, compus de un evreu ungur, cântat în japoneză şi engleză de un afro-american. Cum firmele şi băncile externe cad precum frunzele toamna vă las să trageţi concluziile.
Cele două recomandări erau doar muzicale, eu le-am vopsit aşa. E doar un post "pentru de dimineaţă".
A doua recomandare exprimă părerea altei părţi a clasei politice. Nat King Cole interpretează.
Cântecul din urmă mai are o conotaţie, globalizarea, e la origine franţuzesc, compus de un evreu ungur, cântat în japoneză şi engleză de un afro-american. Cum firmele şi băncile externe cad precum frunzele toamna vă las să trageţi concluziile.
Cele două recomandări erau doar muzicale, eu le-am vopsit aşa. E doar un post "pentru de dimineaţă".
marți, 18 noiembrie 2008
Harababura din mintea noastră
Un clip despre necampania electorală, lipsit de mesaj dar evident reprezentativ pentru România. Se poate neglija că l-au făcut toţi praf.
Şi aşa cum părerile sunt total împărţite aşa vor rămâne până pe 30 noiembrie. Nimic din campania electorală nu pare să pună lucrurile în ordine. Nu există apariţii convingătoare. Se duc lupte pe panouri, pe afişe, pe spaţii verzi, pe criză, pe necriză, pe blonde, pe brunete, pe clipuri, pe ce nu vă trece prin cap.
Legea nu permite votul "în deplasare", vor fi milioane de cetăţeni care nu vor putea să-şi exercite dreptul de vot. Cine e în general "în deplasare", persoanele active. Pe lângă lehamitea generalizată se adaugă şi faulturile legislative. Nu era greu să poţi vota oriunde cu niţică minte din partea legiuitorului dar de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.
Există o metodă logică de a vedea măcar partidul mai responsabil, şi cum habar n-avem cine sunt piţiponcii şi piţipoancele care candidează, măcar să nimerim partidul. Cum nu pot să analizez programele de guvernare, PSD nici n-are decât câteva pagini scrise mare şi cu poze, mergem invers, ne uităm ce trebuie să nu facem.
Strategia de dezvoltare durabilă a României este un document care radiografiază situaţia actuală a ţării şi propune ce trebuie făcut. Am mai vorbit despre ea dar să vedem care sunt pericolele interne (pag. 99):
"• Ajustarea conjucturala a politicilor economice ca urmare a instabilitaţii politice si/sau a nerespectarii principiilor dezvoltarii durabile, în funcţie de configuraţia majoritaţii parlamentare sau de doctrinele partidelor politice aflate la guvernare;
• Întârzierea implementarii unui sistem îmbunataţit de luare a deciziilor si de
crestere a responsabilitaţii instituţiilor publice în raport cu rezultatele politicilor promovate, analizelor de impact si utilizarii tehnicilor de monitorizare sistematica si activa;
• Continuarea actualelor tendinţe demografice negative, accentuarea declinului demografic si producerea unor dezechilibre structurale cu profunde implicaţii de natura economica si sociala;
• Accentuarea neîncrederii faţa de imparţialitatea, transparenţa si operativitatea actului de justiţie;
• Cooperarea formala si ineficienta a instituţiilor publice cu sectorul privat
(patronatele), asociaţiile profesionale si partenerii sociali în elaborarea si implementarea politicilor publice si a masurilor pentru cresterea competitivitatii bazate pe sporirea productivitaţii resurselor materiale consumate si a muncii, precum si pe promovarea prioritara a exportului si asigurarea echilibrelor macroeconomice;
• Selectarea dupa principii clientelare a prioritaţilor în alocarea financiara a
fondurilor cu caracter public în detrimentul proiectelor cu impact economico-social major si efecte pozitive asupra mediului, bazate pe evaluarea competenta a raportului efect/efort financiar, pe termen mediu si lung;
• Întârzierea descentralizarii si a masurilor pentru cresterea substanţiala a capacitaţii administrative, a potenţialitaţii de a genera proiecte eligibile pentru finanţare din punctul de vedere al eficienţei economice, sociale si ecologice si de a executa asemenea proiecte în cadrul termenelor stabilite prin studiile de fezabilitate; amânarea acestor masuri poate reduce gradul de accesare a fondurilor UE si a posibilitaţilor de acoperire a deficitului de cont curent;
• Eficienţa limitata a politicilor orientate spre continuarea procesului de dezinflaţie, ceea ce poate avea o influenţa nefavorabila serioasa asupra echilibrelor macroeconomice si cresterii economice sustenabile;
• Capacitatea limitata de a anticipa apariţia unor fenomene meteorologice extreme ca urmare a schimbarilor climatice (perioade prelungite de seceta, inundaţii, epidemii) si de a lua masuri pentru limitarea efectelor posibile ale acestora asupra sanataţii si bunastarii populaţiei, agriculturii si preţurilor la produsele agro-alimentare;
• Continuarea tendinţelor de crestere exagerata a creditelor de consum si a
importurilor pentru consumul curent;
• Cresterea veniturilor în neconcordanţa cu evoluţia productivitaţii muncii ca
urmare a adoptarii unor decizii populiste în perioadele pre-electorale;
• Amânarea implementarii politicilor adecvate pentru reducerea intensitaţii
energetice si a masurilor pentru asigurarea necesarului de energie, în condiţii sustenabile,pentru funcţionarea economiei si consumul populaţiei;
• Utilizarea ineficienta a fondurilor publice destinate formarii iniţiale si continue a resurselor umane si stimularii activitaţilor de cercetare-dezvoltare-inovare care reprezinta domenii de importanţa majora pentru dezvoltarea durabila."
Poate ajută pe cineva.
Şi aşa cum părerile sunt total împărţite aşa vor rămâne până pe 30 noiembrie. Nimic din campania electorală nu pare să pună lucrurile în ordine. Nu există apariţii convingătoare. Se duc lupte pe panouri, pe afişe, pe spaţii verzi, pe criză, pe necriză, pe blonde, pe brunete, pe clipuri, pe ce nu vă trece prin cap.
Legea nu permite votul "în deplasare", vor fi milioane de cetăţeni care nu vor putea să-şi exercite dreptul de vot. Cine e în general "în deplasare", persoanele active. Pe lângă lehamitea generalizată se adaugă şi faulturile legislative. Nu era greu să poţi vota oriunde cu niţică minte din partea legiuitorului dar de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.
Există o metodă logică de a vedea măcar partidul mai responsabil, şi cum habar n-avem cine sunt piţiponcii şi piţipoancele care candidează, măcar să nimerim partidul. Cum nu pot să analizez programele de guvernare, PSD nici n-are decât câteva pagini scrise mare şi cu poze, mergem invers, ne uităm ce trebuie să nu facem.
Strategia de dezvoltare durabilă a României este un document care radiografiază situaţia actuală a ţării şi propune ce trebuie făcut. Am mai vorbit despre ea dar să vedem care sunt pericolele interne (pag. 99):
"• Ajustarea conjucturala a politicilor economice ca urmare a instabilitaţii politice si/sau a nerespectarii principiilor dezvoltarii durabile, în funcţie de configuraţia majoritaţii parlamentare sau de doctrinele partidelor politice aflate la guvernare;
• Întârzierea implementarii unui sistem îmbunataţit de luare a deciziilor si de
crestere a responsabilitaţii instituţiilor publice în raport cu rezultatele politicilor promovate, analizelor de impact si utilizarii tehnicilor de monitorizare sistematica si activa;
• Continuarea actualelor tendinţe demografice negative, accentuarea declinului demografic si producerea unor dezechilibre structurale cu profunde implicaţii de natura economica si sociala;
• Accentuarea neîncrederii faţa de imparţialitatea, transparenţa si operativitatea actului de justiţie;
• Cooperarea formala si ineficienta a instituţiilor publice cu sectorul privat
(patronatele), asociaţiile profesionale si partenerii sociali în elaborarea si implementarea politicilor publice si a masurilor pentru cresterea competitivitatii bazate pe sporirea productivitaţii resurselor materiale consumate si a muncii, precum si pe promovarea prioritara a exportului si asigurarea echilibrelor macroeconomice;
• Selectarea dupa principii clientelare a prioritaţilor în alocarea financiara a
fondurilor cu caracter public în detrimentul proiectelor cu impact economico-social major si efecte pozitive asupra mediului, bazate pe evaluarea competenta a raportului efect/efort financiar, pe termen mediu si lung;
• Întârzierea descentralizarii si a masurilor pentru cresterea substanţiala a capacitaţii administrative, a potenţialitaţii de a genera proiecte eligibile pentru finanţare din punctul de vedere al eficienţei economice, sociale si ecologice si de a executa asemenea proiecte în cadrul termenelor stabilite prin studiile de fezabilitate; amânarea acestor masuri poate reduce gradul de accesare a fondurilor UE si a posibilitaţilor de acoperire a deficitului de cont curent;
• Eficienţa limitata a politicilor orientate spre continuarea procesului de dezinflaţie, ceea ce poate avea o influenţa nefavorabila serioasa asupra echilibrelor macroeconomice si cresterii economice sustenabile;
• Capacitatea limitata de a anticipa apariţia unor fenomene meteorologice extreme ca urmare a schimbarilor climatice (perioade prelungite de seceta, inundaţii, epidemii) si de a lua masuri pentru limitarea efectelor posibile ale acestora asupra sanataţii si bunastarii populaţiei, agriculturii si preţurilor la produsele agro-alimentare;
• Continuarea tendinţelor de crestere exagerata a creditelor de consum si a
importurilor pentru consumul curent;
• Cresterea veniturilor în neconcordanţa cu evoluţia productivitaţii muncii ca
urmare a adoptarii unor decizii populiste în perioadele pre-electorale;
• Amânarea implementarii politicilor adecvate pentru reducerea intensitaţii
energetice si a masurilor pentru asigurarea necesarului de energie, în condiţii sustenabile,pentru funcţionarea economiei si consumul populaţiei;
• Utilizarea ineficienta a fondurilor publice destinate formarii iniţiale si continue a resurselor umane si stimularii activitaţilor de cercetare-dezvoltare-inovare care reprezinta domenii de importanţa majora pentru dezvoltarea durabila."
Poate ajută pe cineva.
luni, 17 noiembrie 2008
Aştept să mă duc să-mi cumpăr o carte
Cine mai citeşte şi ce? Eu, pentru că nu cred că palavrele care se varsă prin tuburile catodice înseamnă valoare, o fac.
Aici există nişte oameni care citesc şi recenzează cărţi. Habar n-am cine sunt. Dar fac o treabă bună.
Azi am citit recenzia cărţii "A TREIA FORŢĂ: ROMÂNIA PROFUNDĂ" de Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, n-am auzit de ei. Cartea se va lansa pe 23, luna asta, în librării.
Şi am să citez din carte, via recenzie.
“România îşi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie ţărănească prosperă şi 200 de soiuri de vin bun”
“Intelectualii spiritualişti se vor introvertiţi într-o “biserică interioară”. Vor să fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multă bibliografie ca să ajungă acolo. Unui ţăran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin părţile Basarabiei, şi câteva gâturi de tărie.”
“Dacă sistemul economic actual, îţi oferă o prostituată, personalismul îţi propune o nevastă drăgăstoasă; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul maşinii, o friptură într-o grădină de vară, la un pahar de vorbă; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colţ unde vânzătorul îţi spune pe nume; în loc de o filozofie abstractă, un om întreg care-ţi vorbeşte; în loc de revoluţii, utopii şi experimente, născute din haos şi plictiseală, evenimente desfăşurate în rânduială.”
Bucolic şi utopic. Dar clar mai bun decât ce avem acum. Am să mă duc să-mi cumpăr cartea. Dacă nu putem să punem în practică măcar să avem un plan de rezervă.
Aici există nişte oameni care citesc şi recenzează cărţi. Habar n-am cine sunt. Dar fac o treabă bună.
Azi am citit recenzia cărţii "A TREIA FORŢĂ: ROMÂNIA PROFUNDĂ" de Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, n-am auzit de ei. Cartea se va lansa pe 23, luna asta, în librării.
Şi am să citez din carte, via recenzie.
“România îşi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie ţărănească prosperă şi 200 de soiuri de vin bun”
“Intelectualii spiritualişti se vor introvertiţi într-o “biserică interioară”. Vor să fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multă bibliografie ca să ajungă acolo. Unui ţăran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin părţile Basarabiei, şi câteva gâturi de tărie.”
“Dacă sistemul economic actual, îţi oferă o prostituată, personalismul îţi propune o nevastă drăgăstoasă; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul maşinii, o friptură într-o grădină de vară, la un pahar de vorbă; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colţ unde vânzătorul îţi spune pe nume; în loc de o filozofie abstractă, un om întreg care-ţi vorbeşte; în loc de revoluţii, utopii şi experimente, născute din haos şi plictiseală, evenimente desfăşurate în rânduială.”
Bucolic şi utopic. Dar clar mai bun decât ce avem acum. Am să mă duc să-mi cumpăr cartea. Dacă nu putem să punem în practică măcar să avem un plan de rezervă.
Suntem dintr-o zonă defavorizată, şi aşa am rămas
Viaţă unui om nu este nimic dar nimic nu este cât o viaţă de om. O solidaritate umană pe care n-o credeam existentă în România. Dar ea există. Oameni care mor ca să salveze oameni. Cu un curaj nebun, dintr-o solidaritate peste puterile obişnuite de înţelegere.
Oamenii ăia trăiesc sub semnul camaraderiei. Cine n-a cărat niciodată trupul zdrobit al unui prieten nu ştie ce înseamnă. E ca în război. Aşa sunt şi cei de la Smurd. Şi pompierii. Şi scafandrii. Şi salvamontiştii. Toţi oamenii care văd zilnic moartea şi-şi riscă zilnic viaţa. Soldaţii din Irak şi Afganistan.
Noi, restul, citim presa de scandal, ne uităm la politicieni, ne dăm cu părerea. Şi habar n-avem că există oameni solidari, inclusiv cu noi. Pentru că ne place să aducem totul la nivelul nostru. Ăla minor.
Sunt patetic, dar oamenii ăia există. Şi toţi depindem la un moment dat de ei. Numai că ei sunt neglijaţi.
Şi, de fapt, noi suntem dintr-o zonă defavorizată. Şi poate încercăm să ieşim din ea. Sau nu.
Iar solidaritatea umană face lucruri imposibile, cum e Unirea Urziceni. Ştiţi vreun jucător? Zone defavorizate. Sau pe Florin Şerban din finala campionatului de şah prin corespondenţă. Sau Carol Eduard Novak? E vicecampion olimpic. Să fim solidari cu ei.
Şi cu sufletul alături de cei 8 care au murit şi cei 4 care au murit din solidaritate.
Puian Nicolae
Frăţilă Daniel
Elekes Attila
Vişan Trandafir
Dumnezeu să-i ierte!
Oamenii ăia trăiesc sub semnul camaraderiei. Cine n-a cărat niciodată trupul zdrobit al unui prieten nu ştie ce înseamnă. E ca în război. Aşa sunt şi cei de la Smurd. Şi pompierii. Şi scafandrii. Şi salvamontiştii. Toţi oamenii care văd zilnic moartea şi-şi riscă zilnic viaţa. Soldaţii din Irak şi Afganistan.
Noi, restul, citim presa de scandal, ne uităm la politicieni, ne dăm cu părerea. Şi habar n-avem că există oameni solidari, inclusiv cu noi. Pentru că ne place să aducem totul la nivelul nostru. Ăla minor.
Sunt patetic, dar oamenii ăia există. Şi toţi depindem la un moment dat de ei. Numai că ei sunt neglijaţi.
Şi, de fapt, noi suntem dintr-o zonă defavorizată. Şi poate încercăm să ieşim din ea. Sau nu.
Iar solidaritatea umană face lucruri imposibile, cum e Unirea Urziceni. Ştiţi vreun jucător? Zone defavorizate. Sau pe Florin Şerban din finala campionatului de şah prin corespondenţă. Sau Carol Eduard Novak? E vicecampion olimpic. Să fim solidari cu ei.
Şi cu sufletul alături de cei 8 care au murit şi cei 4 care au murit din solidaritate.
Puian Nicolae
Frăţilă Daniel
Elekes Attila
Vişan Trandafir
Dumnezeu să-i ierte!
duminică, 16 noiembrie 2008
Avem un calificat într-o finală de campionat mondial
Florin Şerban s-a calificat în finala campionatului mondial de şah prin corespondenţă. Felicitări. Fără suporteri violenţi, fără mitocănie, fără sponsori, fără presă. Într-o competiţie care presupune minte şi perseverenţă. Semifinala a început pe 10 februarie 2007. În ultimul joc are deja asigurată remiza şi calificarea.
Cam 50000 - 60000
Ce se poate spune despre 16 noiembrie? Că în această dată în 1532 Francesco Pizarro l-a capturat pe regele Inca şi încă o civilizaţie a dispărut. Că în 1849 Dostoevsky a fost condamnat la moarte. Că în 1945 Von Braun a fost "subtilizat" din Germania fostă nazistă pentru programul dezvoltării rachetelor americane. I-a dus pe Lună în 1969. Că s-a înfiinţat, tot în 45, UNESCO. Că în 79 s-a deschis prima linie de metrou din Bucureşti.
De născut, nu s-a născut nimeni realmente important pe 16 noiembrie. Şi nici n-a murit.
Dar o socoteală simplă ne spune că azi e ziua de naştere a cam 50000, 60000 de români. Un întreg oraş. Printre ei sunt oameni singuri, bogaţi, copii, bătrâni, săraci, piţipoance, patroni, şmecheri, călugări, politicieni, puşcăriaşi. 16 noiembrie este o zi absolut banală.
La Mulţi Ani!
De născut, nu s-a născut nimeni realmente important pe 16 noiembrie. Şi nici n-a murit.
Dar o socoteală simplă ne spune că azi e ziua de naştere a cam 50000, 60000 de români. Un întreg oraş. Printre ei sunt oameni singuri, bogaţi, copii, bătrâni, săraci, piţipoance, patroni, şmecheri, călugări, politicieni, puşcăriaşi. 16 noiembrie este o zi absolut banală.
La Mulţi Ani!
sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Societatea de Antropologie Comparată, la Bere. Istorie, evoluţie, viitor
SACB este o organizaţie obscură înfiinţată în România în 2005. Are deja trei ani de funcţionare şi în întrunirile ei s-au discutat fapte nebănuite, de la "De ce părul pubian este întotdeauna buclat? Cu explicaţii ştiinţifice care chiar există." sau sondaje interne de genul "Vă ştergeţi la fund întotdeauna cu aceeaşi mână?" până la teorii care răspund la dubiul "Din cunoscut în cunoscut sunteţi la cel mult şapte persoane de orice persoană în viaţă?"
Aici răspunsurile sunt chiar interesante. Eu-0, Varujan Pambuccian-1, Mircea Geoană-2, John McCain-3, Barack Obama-4. Patru paşi. E mai greu să ştiu cum ajung la un pigmeu, asta e o problemă mult mai complicată şi Societatea nu are încă o părere conturată dar părerile tind să fie pozitive.
Societatea, în vremurile ei de glorie, a avut 4 membri plini şi 2 membri corespondenţi, acum mai are 3 membri plini şi, se pare, că unul o să fie retrogradat la nivelul de corespondent. Un membru plin are 2 voturi, unul corespondent 1.
Statutul acesteia este simplu dar trebuie urmat întocmai.
1. Toate întrunirile au loc într-o cârciumă.
2. E statutară orice adunare care adună cel puţin jumătate din voturi.
3. Un membru plin trebuie să bea în timpul întrunirii cel puţin două beri.
4. Un membru corespondent trebuie să bea doar o bere.
5. Un membru poate fi dat afară fără explicaţii cu peste jumătate din voturi la propunerea oricui.
6. Un membru nou poate fi admis la propunerea a cel puţin 3 voturi, cu votul a jumătate din voturile Societăţii. Nota de investire o plăteşte noul intrat.
7. Nu sunt discutate la întruniri subiecte ca familia, copiii, banii, şeful sau boli, acestea din urmă putând fi abordate doar ştiinţific. E permisă bârfa dar cu măsură.
8. Societatea este discriminatorie şi nu admite dame, acestea pot participa la întruniri dar spusele lor vor fi considerate neimportante şi nu vor fi luate în consideraţie decât cu moderaţie de membrii Societăţii.
9. Nu se urmăreşte vreun scop cu orice conotaţie materială.
10. Se plăteşte nemţeşte dacă nu există momente de efuziune inerente spaţiului de desfăşurare, acestea trebuie aprobate fără orice fel de împotrivire.
11. Societatea se autodesfiinţează când mai rămân 2 voturi.
12. Orice alt dubiu se hotărăşte cu jumătate din voturi, acestea pot fi obţinute telefonic.
13. Nu există înscrisuri ale Societăţii, acestea sunt penibile.
14. Orice acţiune politică e permisă dar, de preferat, de neglijat sau chiar combătut.
Lucrări. Societatea nu şi-a expus rezultatele. Singura ieşire publică a Societăţii este aici.
Viitorul societăţii e trist, cu "s" mic societatea.
Cacofonia părelnică din titlu e voită ca şi lipsa de sens. Societatea chiar există. Încă mai are adunări statutare. Încă.
Aici răspunsurile sunt chiar interesante. Eu-0, Varujan Pambuccian-1, Mircea Geoană-2, John McCain-3, Barack Obama-4. Patru paşi. E mai greu să ştiu cum ajung la un pigmeu, asta e o problemă mult mai complicată şi Societatea nu are încă o părere conturată dar părerile tind să fie pozitive.
Societatea, în vremurile ei de glorie, a avut 4 membri plini şi 2 membri corespondenţi, acum mai are 3 membri plini şi, se pare, că unul o să fie retrogradat la nivelul de corespondent. Un membru plin are 2 voturi, unul corespondent 1.
Statutul acesteia este simplu dar trebuie urmat întocmai.
1. Toate întrunirile au loc într-o cârciumă.
2. E statutară orice adunare care adună cel puţin jumătate din voturi.
3. Un membru plin trebuie să bea în timpul întrunirii cel puţin două beri.
4. Un membru corespondent trebuie să bea doar o bere.
5. Un membru poate fi dat afară fără explicaţii cu peste jumătate din voturi la propunerea oricui.
6. Un membru nou poate fi admis la propunerea a cel puţin 3 voturi, cu votul a jumătate din voturile Societăţii. Nota de investire o plăteşte noul intrat.
7. Nu sunt discutate la întruniri subiecte ca familia, copiii, banii, şeful sau boli, acestea din urmă putând fi abordate doar ştiinţific. E permisă bârfa dar cu măsură.
8. Societatea este discriminatorie şi nu admite dame, acestea pot participa la întruniri dar spusele lor vor fi considerate neimportante şi nu vor fi luate în consideraţie decât cu moderaţie de membrii Societăţii.
9. Nu se urmăreşte vreun scop cu orice conotaţie materială.
10. Se plăteşte nemţeşte dacă nu există momente de efuziune inerente spaţiului de desfăşurare, acestea trebuie aprobate fără orice fel de împotrivire.
11. Societatea se autodesfiinţează când mai rămân 2 voturi.
12. Orice alt dubiu se hotărăşte cu jumătate din voturi, acestea pot fi obţinute telefonic.
13. Nu există înscrisuri ale Societăţii, acestea sunt penibile.
14. Orice acţiune politică e permisă dar, de preferat, de neglijat sau chiar combătut.
Lucrări. Societatea nu şi-a expus rezultatele. Singura ieşire publică a Societăţii este aici.
Viitorul societăţii e trist, cu "s" mic societatea.
Cacofonia părelnică din titlu e voită ca şi lipsa de sens. Societatea chiar există. Încă mai are adunări statutare. Încă.
vineri, 14 noiembrie 2008
Ei şi noi
Clipurile Caţavencilor sunt cenzurate. Pentru că spun că în rândul candidaţilor sunt oameni pătaţi. O decizie simplă care ne fereşte de adevăr. Dată de o instituţie care are ca scop principal respectarea adevărului. Aşa este presa condusă împotriva poporului pe care trebuie să-l informeze.
Dacă stau la Buzău e evident că pot să candidez la Turnu Severin. Dacă sunt alegător e evident că nu pot vota la Turnu Severin dacă stau la Buzău. Asta este diferenţa între o lege făcută de parlamentari pentru parlamentari şi o lege făcută de parlamentari pentru poporul pe care-l reprezintă.
O judecătoare băută, găsită în trafic, este exonerată de orice vină, din motive tehnice. Aceleaşi motive tehnice trimit la puşcărie oameni obişnuiţi, nu că n-ar trebui trimişi. Asta înseamnă o anchetă făcută de anchetatori între ei, nu pentru poporul căruia trebuie să-i facă dreptate.
În campanie se vorbeşte despre big-banguri şi amnistii fiscale. Despre big-bang numai de bine. Amnistia fiscală deja presupune un Guvern care să aleagă cui i se şterg datoriile. O guvernare pentru ei nu pentru cei pe care ar trebui să-i conducă.
N-am auzit pe nimeni în campanie spunând că o să îndrepte legile strâmbe sau că evidentele cazuri din justiţie nu vor mai fi muşamalizate.
Mai ştie cineva ceva de dama aia care a omorât pe trecerea de pietoni o studentă din Moldova?
Dacă stau la Buzău e evident că pot să candidez la Turnu Severin. Dacă sunt alegător e evident că nu pot vota la Turnu Severin dacă stau la Buzău. Asta este diferenţa între o lege făcută de parlamentari pentru parlamentari şi o lege făcută de parlamentari pentru poporul pe care-l reprezintă.
O judecătoare băută, găsită în trafic, este exonerată de orice vină, din motive tehnice. Aceleaşi motive tehnice trimit la puşcărie oameni obişnuiţi, nu că n-ar trebui trimişi. Asta înseamnă o anchetă făcută de anchetatori între ei, nu pentru poporul căruia trebuie să-i facă dreptate.
În campanie se vorbeşte despre big-banguri şi amnistii fiscale. Despre big-bang numai de bine. Amnistia fiscală deja presupune un Guvern care să aleagă cui i se şterg datoriile. O guvernare pentru ei nu pentru cei pe care ar trebui să-i conducă.
N-am auzit pe nimeni în campanie spunând că o să îndrepte legile strâmbe sau că evidentele cazuri din justiţie nu vor mai fi muşamalizate.
Mai ştie cineva ceva de dama aia care a omorât pe trecerea de pietoni o studentă din Moldova?
322
Să vorbim despre 322. În România numărul ăsta are conotaţie politică. E simbolul Parlamentului mânat de Furii pentru atacarea stabilităţii patriei străbune. Mânate de interese obscure PRM şi UDMR, PSD şi PNL uită orice ideologie şi suspendă Preşedintele.
Ce înseamnă 322? Păi singura legătură pe care o găsim este cu celebra organizaţie "Skull and bones" - Craniu şi oase.
Ce-i cu organizaţia asta?
Păi e o organizaţie secretă bazată pe absolvenţii Universităţii Yale fiinţată de prin 1832. În 2004 ambii candidaţi la preşedinţie erau membri. Emblema este cam ca un steag de pirat peste numărul 322. Nimeni nu ştie de unde vine 322-ul. Că e secretă organizaţia. Cică W avea numele "Temporary" iar părintele, tatăl actualului preşedinte, Magog, ăla cu mai multă experienţă sexuală. Un fel de ţurcan - vezi în dexonline ce înseamnă ca adjectiv şi uitaţi referirea la lână. E în poză pe centru stânga.
Dacă vreţi să vedeţi toate "legăturile" cu teoriile conspiraţioniste aveţi linkul aici.
Şi atunci, nu cumva, toată afacerea are legătură cu conspiraţiile guvernului mondial căruia Băsescu i se opune?
Ce ştie Parlamentul şi noi nu ştim? De fapt cine sunt parlamentarii români? Cineva ne apără şi cineva ne atacă din umbră? Conspiraţia mondială iudeo-masonică e aici şi noi nu ştim?
Ce ar trebui să ştim e în comunicatele Asociaţiei Psihologilor Britanici. Şi tot acolo aflăm că pe unul pe care-l apucă teoria conspiraţiei nu mai scapă de ea. Şi la asta contribuie şi presa care e în stare să scrie orice doar de dragul tirajului. Şi ceva boli psihice, ca băiatul ăla care şi-a dat foc pentru că l-a ruinat guvernul din Coreea de Sud.
Cu orice număr se poate face o teorie a conspiraţiei, număr sub 1000.
Oricând putem considera Bolero-ul o piesă care te dispune la conspiraţie.
Ce înseamnă 322? Păi singura legătură pe care o găsim este cu celebra organizaţie "Skull and bones" - Craniu şi oase.
Ce-i cu organizaţia asta?
Păi e o organizaţie secretă bazată pe absolvenţii Universităţii Yale fiinţată de prin 1832. În 2004 ambii candidaţi la preşedinţie erau membri. Emblema este cam ca un steag de pirat peste numărul 322. Nimeni nu ştie de unde vine 322-ul. Că e secretă organizaţia. Cică W avea numele "Temporary" iar părintele, tatăl actualului preşedinte, Magog, ăla cu mai multă experienţă sexuală. Un fel de ţurcan - vezi în dexonline ce înseamnă ca adjectiv şi uitaţi referirea la lână. E în poză pe centru stânga.
Dacă vreţi să vedeţi toate "legăturile" cu teoriile conspiraţioniste aveţi linkul aici.
Şi atunci, nu cumva, toată afacerea are legătură cu conspiraţiile guvernului mondial căruia Băsescu i se opune?
Ce ştie Parlamentul şi noi nu ştim? De fapt cine sunt parlamentarii români? Cineva ne apără şi cineva ne atacă din umbră? Conspiraţia mondială iudeo-masonică e aici şi noi nu ştim?
Ce ar trebui să ştim e în comunicatele Asociaţiei Psihologilor Britanici. Şi tot acolo aflăm că pe unul pe care-l apucă teoria conspiraţiei nu mai scapă de ea. Şi la asta contribuie şi presa care e în stare să scrie orice doar de dragul tirajului. Şi ceva boli psihice, ca băiatul ăla care şi-a dat foc pentru că l-a ruinat guvernul din Coreea de Sud.
Cu orice număr se poate face o teorie a conspiraţiei, număr sub 1000.
Oricând putem considera Bolero-ul o piesă care te dispune la conspiraţie.
joi, 13 noiembrie 2008
Parole, parole
E un adevărat Corn al Abundenţei în România. Premierul Tăriceanu ne promite fapte nebănuite în viitorul său mandat, săreau sutele de milioane ca stropii după aruncarea unei pietre într-un butoi cu zeamă de varză. Asta ca să aducem şi mirosul în discuţie. Noroc că n-o să existe acest al doilea mandat.
PDL-ul face planuri anti-criză. De parcă ar sta criza la citit şi şi-ar zice în barba ei "Ce-mi place planul ăsta anti-criză al lui Stolojan, pe ăsta-l pun în practică". Despre Geoană care iese din atentate traumatizat nu pot comenta.
Băsescu vede lovituri de stat. Cum Hrebenciuc umblă mascat, precum Zorro, pe sub gardul Cotrocenilor, încercând să-i deseneze pe frunte Preşedintelui nişte trandafiri, să nu mai poată acesta să iasă să spună că nu-l pune pe Geoană Prim Ministru.
Într-un cort mic asezat strategic în faţa sediului Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului încearcă să afle ce are de contestat mâine. Sindicatele sunt neînfricate în lupta lor cot la cot cu Parlamentul, lipsit de cvorum ca Preşedintele de plete, în contra Guvernului.
Oana Mizil umblă cu vidanja. Iliescu, Năstase, Băsescu şi Tăriceanu sunt laureaţi la Premiile Bula Demnitarului, parcă mai trebuia să se facă şi un bal pentru asta că noi nu ştiam.
Euro e doar 3,83 RON. Dacia, Arcelor Mittal, Kraft Foods închid, mai mult sau mai puţin, porţile. Oltchim reduce activitatea.
Iar fraierii ăia din Parlamentul European o aleg Femeia Europei pe Monica Macovei. Ca să vezi cât de tari suntem, noi am dat-o afară de incompetentă.
PDL-ul face planuri anti-criză. De parcă ar sta criza la citit şi şi-ar zice în barba ei "Ce-mi place planul ăsta anti-criză al lui Stolojan, pe ăsta-l pun în practică". Despre Geoană care iese din atentate traumatizat nu pot comenta.
Băsescu vede lovituri de stat. Cum Hrebenciuc umblă mascat, precum Zorro, pe sub gardul Cotrocenilor, încercând să-i deseneze pe frunte Preşedintelui nişte trandafiri, să nu mai poată acesta să iasă să spună că nu-l pune pe Geoană Prim Ministru.
Într-un cort mic asezat strategic în faţa sediului Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului încearcă să afle ce are de contestat mâine. Sindicatele sunt neînfricate în lupta lor cot la cot cu Parlamentul, lipsit de cvorum ca Preşedintele de plete, în contra Guvernului.
Oana Mizil umblă cu vidanja. Iliescu, Năstase, Băsescu şi Tăriceanu sunt laureaţi la Premiile Bula Demnitarului, parcă mai trebuia să se facă şi un bal pentru asta că noi nu ştiam.
Euro e doar 3,83 RON. Dacia, Arcelor Mittal, Kraft Foods închid, mai mult sau mai puţin, porţile. Oltchim reduce activitatea.
Iar fraierii ăia din Parlamentul European o aleg Femeia Europei pe Monica Macovei. Ca să vezi cât de tari suntem, noi am dat-o afară de incompetentă.
miercuri, 12 noiembrie 2008
Futakuchi-onna
Deşi numele poate stârni zâmbete personajul e interesant. Mitic şi japonez. Înseamnă femeia cu două guri. Am luat poza de aici.
Care-i e povestea?
Femeia are două guri, una obişnuită şi cealaltă în spatele capului, ascunsă sub păr. De obicei este soţia unui personaj zgârcit, au şi japonezii un Hagi Tudose al lor, cum au şi englezii un Shylock şi cred că nu există literatură care să nu portretizeze tipul ăsta de caracter.
Futakuchi-onna mănâncă foarte puţin. Este cea mai bună soţie pentru un zgârcit. Un simbol al cumpătării şi chibzuinţei. Câteodată zgârcitul părăseşte o altă soţie pentru un mariaj cu o futakuchi-onna, asta ca povestea să devină mai dramatică. Pe de altă parte, a capului, se naşte o gură care înjură şi ameninţă dacă nu e hrănită, ba mai mult, părul se transformă în şerpi care o hrănesc. Şi o hrănesc dublu decât normal.
De asta în ultima vreme mă uit la ceafa politicienilor români nu la faţa lor. Asta e de fapt o poveste cu profesori şi Loganuri, cu proiecte şi borduri sau autostrăzi, cu social democraţie şi averi de sute de milioane.
Personajul mitic japonez e doar un personaj comun în România.
marți, 11 noiembrie 2008
Corneliu Coposu
Azi sunt 13 ani de când a plecat Corneliu Coposu. Am stat până la ora asta pentru că am aşteptat să apară cineva din "presa mare" care să-şi aducă aminte. Doar Ziua şi Jurnalul Naţional. Unde sunt partidele? În campanie.
Aşa că mă simt eu dator să omagiez ultimul om politic adevărat de care România a avut parte.
Dumnezeu să-l odihnească!
Aşa că mă simt eu dator să omagiez ultimul om politic adevărat de care România a avut parte.
Dumnezeu să-l odihnească!
Martor ocular
Cea mai convingătoare dovadă în justiţie este degetul acuzator, al unui martor, îndreptat spre acuzat şi însoţit de cuvintele "El a fost!". Tragic, această dovadă de netăgăduit, de multe ori este fără suport faptic. Este, pur şi simplu, eronată. Oameni nevinovaţi intră pentru ani lungi după gratii după ce un deget acuzator a fost îndreptat asupra lor. Şi nu mă refer la martorii rău intenţionaţi ci la veridicitatea sintagmei "Am văzut cu ochii mei!".
În US, din 200 de acuzaţi eliberaţi pe baza probelor ADN, 75 de procente erau acuzaţi pe baza depoziţiilor unor martori oculari. În Marea Britanie cauza principală a erorilor judiciare în cazurile majore sunt martorii oculari.
Cauzele sunt de sistem dar şi "obiective", în sensul greşelilor, inocente, ale martorilor. Modul de identificare al acuzaţilor conduce la o multitudine de erori. Există însă erori care nu pot fi atribute autorităţilor, din cauza memoriei martorilor, care se prăbuşeşte în obiectivitate în două zile şi care, cu timpul, este influenţată de diferiţi factori.
O poveste sinistră despre adevăr. Aşa cum e văzut chiar cu ochii noştri. Siguranţa unor aserţiuni este de multe ori doar o impresie, câteodată sinceră, a unor greşeli de percepţie de care toţi ne putem face vinovaţi. Chiar fiind nevinovaţi de asta consecinţele sunt dezastruoase şi câteodată acuzaţii suntem chiar noi înşine.
În România scepticismul este un viciu, de care, cu mândrie, eu mă fac vinovat. Iar siguranţa pe care majoritatea oamenilor o au în susţinerea cauzelor pe care le apără mă face să mă îndoiesc de intenţiile lor. Asta pentru că, de ieri, sunt, într-un fel, membru al echipei Hotnews şi vreau să ştiţi cu cine aveţi de-a face.
În US, din 200 de acuzaţi eliberaţi pe baza probelor ADN, 75 de procente erau acuzaţi pe baza depoziţiilor unor martori oculari. În Marea Britanie cauza principală a erorilor judiciare în cazurile majore sunt martorii oculari.
Cauzele sunt de sistem dar şi "obiective", în sensul greşelilor, inocente, ale martorilor. Modul de identificare al acuzaţilor conduce la o multitudine de erori. Există însă erori care nu pot fi atribute autorităţilor, din cauza memoriei martorilor, care se prăbuşeşte în obiectivitate în două zile şi care, cu timpul, este influenţată de diferiţi factori.
O poveste sinistră despre adevăr. Aşa cum e văzut chiar cu ochii noştri. Siguranţa unor aserţiuni este de multe ori doar o impresie, câteodată sinceră, a unor greşeli de percepţie de care toţi ne putem face vinovaţi. Chiar fiind nevinovaţi de asta consecinţele sunt dezastruoase şi câteodată acuzaţii suntem chiar noi înşine.
În România scepticismul este un viciu, de care, cu mândrie, eu mă fac vinovat. Iar siguranţa pe care majoritatea oamenilor o au în susţinerea cauzelor pe care le apără mă face să mă îndoiesc de intenţiile lor. Asta pentru că, de ieri, sunt, într-un fel, membru al echipei Hotnews şi vreau să ştiţi cu cine aveţi de-a face.
luni, 10 noiembrie 2008
- The only way is up
Cine-i blonda şi cine-s negrii pe 30 noiembrie?
O blondă bătrână spune uneia tinere:
- Noi blondele avem totdeauna o mare dragoste în viaţă.
-Care?
-Marinarii maică, marinarii.
E luat de pe blogul Elenei Udrea. Din comentarii. Şi ăla din faţă titlului e semnul minus nu o greşeală.
O blondă bătrână spune uneia tinere:
- Noi blondele avem totdeauna o mare dragoste în viaţă.
-Care?
-Marinarii maică, marinarii.
E luat de pe blogul Elenei Udrea. Din comentarii. Şi ăla din faţă titlului e semnul minus nu o greşeală.
Inconsistenţa opiniilor
Cine citeşte comentariile din presă vede mai multe tipuri de comentatori. Am să exclud comentatorii plătiţi, pe cei care în mod evident sunt iraţionali, conduşi de sentimentele de moment, şi rămânem cu cei care au impresia că sunt obiectivi.
Între candidatura şi alegerea lui Obama au trecut câteva zile. Peste tot anti-americanismul aproape a dispărut. De ce?
Pentru că într-un mod absurd US erau similare cu George W Bush iar acum cu Barrack Obama. Ambele aserţiuni sunt false. Nici măcar schimbarea lui Băsescu din funcţia de preşedinte nu schimbă România iar schimbarea unui preşedinte al US cu atât mai puţin schimbă US. Avem, noi românii, evidenţa faptului că schimbarea conducătorilor nu schimbă sistemul. Dar continuăm să ne amăgim. Acum cu un sistem mult mai inerţial decât ne putem imagina, Statele Unite.
Nu există nici măcar o şansă spre socialism, cum văd unii, cum nu există nici măcar o şansă de a scoate din poziţia conducătoare "establishment-ul" pe care-l credem zdruncinat de criză. Sunt iluzii deşarte, amăgiri electorale, glume bune sau cum vreţi să le consideraţi.
Schimbările semnificative se fac prin revoluţie sau război nu prin vot şi asta e simplu de văzut în istorie. Nimic nu s-a schimbat prin vot doar s-a adaptat şi îmbunătăţit, cel mult, dacă n-a mers mai rău, vezi Hitler care a ajuns Fuhrer printr-o lovitură de stat ulterioară alegerilor.
Ridicolul PSD-ului în a susţine că o creştere a salariilor profesorilor cu 50 de procente va duce la creşterea calităţii sistemului de educaţie e evident, ideea e lipsită de orice bază logică, fără argumente, doar o speranţă. Nu există o revoluţie în sistem. La PSD se adaugă la fel de demagogic şi PDL.
Ideea că PNL apără economia românească de criză e la fel de falsă. Mişcările sociale pe care le generează prin lipsa de dialog nu fac decât să provoace şi mai mult condiţiile favorabile crizei în schimbul voturilor celor care nu trec la pasul doi logic, ce se întâmplă dacă nu se măresc salariile?
Toate cele trei partide, pentru voturi, îndreaptă ţara spre criză, conştiente de asta. Lupta pentru putere şi deci resurse, e gata să calce în picioare orice raţiune politică, două dintre ele vor conduce ţara, ideea de responsabilitate politică a căzut precum Boc în cap dar nu s-a mai ridicat de acolo.
Aici e un mod corect de abordare al problemei. Pentru că nu vreau să fiu acuzat că nu am şi soluţii.
Între candidatura şi alegerea lui Obama au trecut câteva zile. Peste tot anti-americanismul aproape a dispărut. De ce?
Pentru că într-un mod absurd US erau similare cu George W Bush iar acum cu Barrack Obama. Ambele aserţiuni sunt false. Nici măcar schimbarea lui Băsescu din funcţia de preşedinte nu schimbă România iar schimbarea unui preşedinte al US cu atât mai puţin schimbă US. Avem, noi românii, evidenţa faptului că schimbarea conducătorilor nu schimbă sistemul. Dar continuăm să ne amăgim. Acum cu un sistem mult mai inerţial decât ne putem imagina, Statele Unite.
Nu există nici măcar o şansă spre socialism, cum văd unii, cum nu există nici măcar o şansă de a scoate din poziţia conducătoare "establishment-ul" pe care-l credem zdruncinat de criză. Sunt iluzii deşarte, amăgiri electorale, glume bune sau cum vreţi să le consideraţi.
Schimbările semnificative se fac prin revoluţie sau război nu prin vot şi asta e simplu de văzut în istorie. Nimic nu s-a schimbat prin vot doar s-a adaptat şi îmbunătăţit, cel mult, dacă n-a mers mai rău, vezi Hitler care a ajuns Fuhrer printr-o lovitură de stat ulterioară alegerilor.
Ridicolul PSD-ului în a susţine că o creştere a salariilor profesorilor cu 50 de procente va duce la creşterea calităţii sistemului de educaţie e evident, ideea e lipsită de orice bază logică, fără argumente, doar o speranţă. Nu există o revoluţie în sistem. La PSD se adaugă la fel de demagogic şi PDL.
Ideea că PNL apără economia românească de criză e la fel de falsă. Mişcările sociale pe care le generează prin lipsa de dialog nu fac decât să provoace şi mai mult condiţiile favorabile crizei în schimbul voturilor celor care nu trec la pasul doi logic, ce se întâmplă dacă nu se măresc salariile?
Toate cele trei partide, pentru voturi, îndreaptă ţara spre criză, conştiente de asta. Lupta pentru putere şi deci resurse, e gata să calce în picioare orice raţiune politică, două dintre ele vor conduce ţara, ideea de responsabilitate politică a căzut precum Boc în cap dar nu s-a mai ridicat de acolo.
Aici e un mod corect de abordare al problemei. Pentru că nu vreau să fiu acuzat că nu am şi soluţii.
duminică, 9 noiembrie 2008
A imita sau a fi diferit. Despre modă
Principiile după care se formează moda au fost teoretizate acum mai bine de 100 de ani de Georg Simmel în "Fashion", International Quarterly, 10(1), October 1904, pp. 130-155.
Fiecare om are tendinţa de a imita şi, simultan, de a fi diferit. Unii aleg conformismul şi deci alăturarea majorităţii, alţii aleg fronda şi deci excentricitatea, diferenţierea.
Situaţia nu este stabilă, în momentul când prea mulţi urmează o anumită modă se creează natural tendinţa de ieşire din aceasta din cauza impulsului natural spre diferenţiere. Moda dispare fulgerător şi în urma unei lupte alt pol de coagulare apare, o nouă modă.
Dispariţia rapidă a unei mode se datorează chiar modei de a nu mai fi legat de moda deja trecută.
Imitarea are ca modele nu persoanele apropiate ci oameni consideraţi superiori "fashion icons" şi asta presupune o societate stratificată. În societatea actuală moda e generată de apariţiile la televizor, acolo se manifestă "modelele". Economiştii au introdus noţiunea de "cerere a snobilor" ca modelare a fenomenului. De asemenea există fenomenul cumpărării prin imitaţie, efectul de turmă. Toate acestea dau o mare doză de iraţionalitate în luarea deciziilor, factorul economic - preţul este aproape neglijat în luarea deciziei achiziţionării unui anumit bun aflat la modă.
Invidia faţă de "clasa superioară" conduce la achiziţionarea unui bun la modă, moda se generalizează, toată lumea are obiectul respectiv, am revenit în clasa mea socială, apare alt obiect la modă care-mi dă impresia ieşirii din clasa socială în care sunt de fapt şi tot aşa.
În tot acest fenomen apar inovatorii, cei care la un moment dat fac să fie imitaţi de mase prin inventarea unor bunuri sau idei noi. Ideea inovatoare este atât de nouă încât conduce la o aderare masivă la ea, asta e moda, şi induce în rândul celor care n-o urmează un soi de jenă sau ruşine de a nu fi la modă. Contează foarte puţin dacă ideea sau bunul respectiv este valabilă sau valoros.
Există şi un alt fenomen, anti-moda, modelele sunt luate din rândul unor minorităţi şi a obiceiurilor sociale ale acestora. Vezi muzica rap sau costumaţiile de tip gangster, obiecte şi comportamente cu origini cât mai exotice, tangoul, jazz-ul, yoga şi multe altele. Acestea pleacă din straturile de jos ale societăţii sunt adoptate de elite şi se întorc înapoi în clasele de jos.
Tensiunile din modă au o paralelă evidentă cu individualismul şi socialismul, lupta internă între a fi diferit sau a imita este similară cu lupta între ideile capitaliste şi cele socialiste. Alternanţa democratică între stânga şi dreapta urmează valurile pe care le are moda.
Există apariţii meteorice, extravagante, ieşite din tiparul politic care coagulează, în mod iraţional opiniile, sunt la modă, şi câştigă în ciuda oricărei abordări raţionale a situaţiei. Hitler, Băsescu, Oprescu sau Obama, fără a introduce asemănări între personaje, toţi au câştigat pentru că au fost la modă, au creat o modă. Nu fac judecăţi de valoare dacă era mai bine să câştige contracandidaţii lor, în afara lui Hitler, la care e evident că nemţii au ales greşit.
Fenomenul de a-l suspenda pe Băsescu a fost un exemplu clar de greşeală logică, Băsescu a reuşit instantaneu să creeze o modă, cei 322, Parlamentul n-a reuşit nimic şi a pierdut zdrobitor.
PSD şi PNL au încercat prin izolarea PDL să creeze o modă, au şi reuşit să menţină în presă ideea că dacă susţii PDL sau pe Băsescu nu eşti la modă dar spre surprinderea lor ca orice modă a trecut, şi a trecut înainte de alegeri. Încercările lor de a menţine moda sunt deja inutile, moda s-a schimbat aşa cum face de fiecare dată.
Ideea a fost bună dar a fost pusă în practică prea devreme. Aşa e când te bazezi pe iraţional şi nu pe logică.
Fiecare om are tendinţa de a imita şi, simultan, de a fi diferit. Unii aleg conformismul şi deci alăturarea majorităţii, alţii aleg fronda şi deci excentricitatea, diferenţierea.
Situaţia nu este stabilă, în momentul când prea mulţi urmează o anumită modă se creează natural tendinţa de ieşire din aceasta din cauza impulsului natural spre diferenţiere. Moda dispare fulgerător şi în urma unei lupte alt pol de coagulare apare, o nouă modă.
Dispariţia rapidă a unei mode se datorează chiar modei de a nu mai fi legat de moda deja trecută.
Imitarea are ca modele nu persoanele apropiate ci oameni consideraţi superiori "fashion icons" şi asta presupune o societate stratificată. În societatea actuală moda e generată de apariţiile la televizor, acolo se manifestă "modelele". Economiştii au introdus noţiunea de "cerere a snobilor" ca modelare a fenomenului. De asemenea există fenomenul cumpărării prin imitaţie, efectul de turmă. Toate acestea dau o mare doză de iraţionalitate în luarea deciziilor, factorul economic - preţul este aproape neglijat în luarea deciziei achiziţionării unui anumit bun aflat la modă.
Invidia faţă de "clasa superioară" conduce la achiziţionarea unui bun la modă, moda se generalizează, toată lumea are obiectul respectiv, am revenit în clasa mea socială, apare alt obiect la modă care-mi dă impresia ieşirii din clasa socială în care sunt de fapt şi tot aşa.
În tot acest fenomen apar inovatorii, cei care la un moment dat fac să fie imitaţi de mase prin inventarea unor bunuri sau idei noi. Ideea inovatoare este atât de nouă încât conduce la o aderare masivă la ea, asta e moda, şi induce în rândul celor care n-o urmează un soi de jenă sau ruşine de a nu fi la modă. Contează foarte puţin dacă ideea sau bunul respectiv este valabilă sau valoros.
Există şi un alt fenomen, anti-moda, modelele sunt luate din rândul unor minorităţi şi a obiceiurilor sociale ale acestora. Vezi muzica rap sau costumaţiile de tip gangster, obiecte şi comportamente cu origini cât mai exotice, tangoul, jazz-ul, yoga şi multe altele. Acestea pleacă din straturile de jos ale societăţii sunt adoptate de elite şi se întorc înapoi în clasele de jos.
Tensiunile din modă au o paralelă evidentă cu individualismul şi socialismul, lupta internă între a fi diferit sau a imita este similară cu lupta între ideile capitaliste şi cele socialiste. Alternanţa democratică între stânga şi dreapta urmează valurile pe care le are moda.
Există apariţii meteorice, extravagante, ieşite din tiparul politic care coagulează, în mod iraţional opiniile, sunt la modă, şi câştigă în ciuda oricărei abordări raţionale a situaţiei. Hitler, Băsescu, Oprescu sau Obama, fără a introduce asemănări între personaje, toţi au câştigat pentru că au fost la modă, au creat o modă. Nu fac judecăţi de valoare dacă era mai bine să câştige contracandidaţii lor, în afara lui Hitler, la care e evident că nemţii au ales greşit.
Fenomenul de a-l suspenda pe Băsescu a fost un exemplu clar de greşeală logică, Băsescu a reuşit instantaneu să creeze o modă, cei 322, Parlamentul n-a reuşit nimic şi a pierdut zdrobitor.
PSD şi PNL au încercat prin izolarea PDL să creeze o modă, au şi reuşit să menţină în presă ideea că dacă susţii PDL sau pe Băsescu nu eşti la modă dar spre surprinderea lor ca orice modă a trecut, şi a trecut înainte de alegeri. Încercările lor de a menţine moda sunt deja inutile, moda s-a schimbat aşa cum face de fiecare dată.
Ideea a fost bună dar a fost pusă în practică prea devreme. Aşa e când te bazezi pe iraţional şi nu pe logică.
Cum am devenit oameni
Am vrut să fiu şmecher şi să scriu despre cum ne-am tras din maimuţă. Nu puteam să descriu decât o vagă imagine a drumului. Aici există un film documentar interactiv despre subiectul în cauză. E fascinant şi plin de informaţii. Puteţi să-l vedeţi pe site sau să faceţi download şi să-l instalaţi. Sunt zeci de materiale despre orice întrebare vă trece prin cap despre subiect. Există o listă lungă de site-uri de unde se pot obţine informaţii.
Cred ar trebui făcut un manual despre subiect. Vizionare plăcută. Azi am tras chiulul la scris.
Cred ar trebui făcut un manual despre subiect. Vizionare plăcută. Azi am tras chiulul la scris.
sâmbătă, 8 noiembrie 2008
N-am fost niciodată fan Michael Jackson
Dar ce e de admirat e de admirat. Orice realizare extraordinară presupune renunţări, ciudăţenii. inadaptare.
Dilema "funcţia urmează forma" sau "forma urmează funcţia"
Avem o clădire sau un aparat de radio sau orice obiect făcut de om. Aproape întotdeauna "forma urmează funcţia". N-am să construiesc o clădire fără acoperiş, de dragul unei forme frumoase, pentru că distrug funcţia pentru care o construiesc, de adăpost.
Aceasta a fost şi este legea dezvoltării civilizaţiei umane. Există şi "contraexemple". Toată lumea avea ceas înaintea existenţei de masă a telefoanelor celulare. Ceasul implementat în telefoane, ca o funcţie în plus, a dus şi la folosirea telefonului pe post de ceas. Dar scopul unui telefon este să vorbeşti, nimeni n-a dezactivat funcţia principală de dragul ceasului. E un fals contraexemplu cum se pot inventa multe. Dacă dezactivez telefonul reinventez ceasul care urmează regula "forma urmează funcţia".
Există realmente un domeniu în care nu se aplică "forma urmează funcţia", matematica şi fizica teoretică. Sunt mii de articole care descriu concepte fără nicio legătură cu realitatea actuală, de multe ori se dovedesc foarte folositoare după ani de zile. Sunt exemple de "funcţie care urmează forma".
Ce ne spune teoria evoluţiei? Că "funcţia urmează forma" ca principiu al evoluţiei. Nu mă refer la microevoluţie, cum a crescut gâtul girafei ca să mănânce frunzele de la 5 metri. Asta e evident şi incontestabil.
Problema e la macroevoluţie. Şi provenienţa omului din maimuţă nu intră aici. Şi asta e evidentă. Mai corectă este aserţiunea că au avut strămoşi comuni.
Problema e în apariţia unor forme care-şi găsesc mai târziu funcţia. Să zicem că sunt acum ceva sute bune de milioane de ani. Cumva-mi, greu de explicat, apar nişte celule fotosensibile. Care sesizează lumina. La ce-mi folosesc când nu "înţeleg" ce-mi transmit? De ce sunt eu mai bun decât colegul care nu le are? Caut eu, care eu, o funcţie nouă la care să folosesc noile achiziţii? O să-mi spuneţi că sunt mai adaptat la mediu. Cu ce sunt mai adaptat dacă nu ştiu, pentru că nu există nimeni care să ştie la ce e bună noua capacitate, la mediu? Şi atunci mă întorc la matematică şi fizică teoretică. Domenii care presupun inteligenţă şi o anumită curiozitate, maniacală recunosc, spre cunoaştere. Şi o cunoaştere "a priori" a mediului în care are loc dezvoltarea.
Cam asta e întrebarea la care trebuie să răspundă biologia duşmanului "hard" - creaţionismul sau "soft" - "intelligent design". Sper că am fost suficient de obiectiv.
Şi chiar dacă biologia poate să explice nu putem trage decât o concluzie. Suntem nenaturali. Acţionăm împotriva naturii, nu e greu de văzut acest lucru. Şi atunci cum evoluţia a produs un concept care distruge chiar baza ei, natura.
Do you know who I am ?
Poza e de aici.
Aceasta a fost şi este legea dezvoltării civilizaţiei umane. Există şi "contraexemple". Toată lumea avea ceas înaintea existenţei de masă a telefoanelor celulare. Ceasul implementat în telefoane, ca o funcţie în plus, a dus şi la folosirea telefonului pe post de ceas. Dar scopul unui telefon este să vorbeşti, nimeni n-a dezactivat funcţia principală de dragul ceasului. E un fals contraexemplu cum se pot inventa multe. Dacă dezactivez telefonul reinventez ceasul care urmează regula "forma urmează funcţia".
Există realmente un domeniu în care nu se aplică "forma urmează funcţia", matematica şi fizica teoretică. Sunt mii de articole care descriu concepte fără nicio legătură cu realitatea actuală, de multe ori se dovedesc foarte folositoare după ani de zile. Sunt exemple de "funcţie care urmează forma".
Ce ne spune teoria evoluţiei? Că "funcţia urmează forma" ca principiu al evoluţiei. Nu mă refer la microevoluţie, cum a crescut gâtul girafei ca să mănânce frunzele de la 5 metri. Asta e evident şi incontestabil.
Problema e la macroevoluţie. Şi provenienţa omului din maimuţă nu intră aici. Şi asta e evidentă. Mai corectă este aserţiunea că au avut strămoşi comuni.
Problema e în apariţia unor forme care-şi găsesc mai târziu funcţia. Să zicem că sunt acum ceva sute bune de milioane de ani. Cumva-mi, greu de explicat, apar nişte celule fotosensibile. Care sesizează lumina. La ce-mi folosesc când nu "înţeleg" ce-mi transmit? De ce sunt eu mai bun decât colegul care nu le are? Caut eu, care eu, o funcţie nouă la care să folosesc noile achiziţii? O să-mi spuneţi că sunt mai adaptat la mediu. Cu ce sunt mai adaptat dacă nu ştiu, pentru că nu există nimeni care să ştie la ce e bună noua capacitate, la mediu? Şi atunci mă întorc la matematică şi fizică teoretică. Domenii care presupun inteligenţă şi o anumită curiozitate, maniacală recunosc, spre cunoaştere. Şi o cunoaştere "a priori" a mediului în care are loc dezvoltarea.
Cam asta e întrebarea la care trebuie să răspundă biologia duşmanului "hard" - creaţionismul sau "soft" - "intelligent design". Sper că am fost suficient de obiectiv.
Şi chiar dacă biologia poate să explice nu putem trage decât o concluzie. Suntem nenaturali. Acţionăm împotriva naturii, nu e greu de văzut acest lucru. Şi atunci cum evoluţia a produs un concept care distruge chiar baza ei, natura.
Do you know who I am ?
Poza e de aici.
vineri, 7 noiembrie 2008
Robert Recorde
Alt personaj simpatic din istoria matematicii. Omul s-a născut prin 1510 în Ţara Galilor într-o familie bună. Intră la Oxford şi se hotărăşte să se facă doctor, pentru asta se mută la Cambridge.
Ajunge doctorul regelui Eduard IV şi al reginei Maria, decapitată ulterior de Elizabeta I.
Intră în politică, e acuzat de defăimare, băgat la puşcărie pentru datorii şi moare acolo în 1558.
Partea interesantă e alta. Omul a ajuns printre altele editor de texte matematice pe la 1540. Prima lui realizare este că reuşeşte să promoveze semnul "+" pentru adunare în 1543. Nu face avere dar începe să aibă ceva notorietate.
Are o nouă încercare de a promova simbolul "=" pentru egalitate, sună ciudat, nu? A luptat cu "//" dar mai ales cu nemţescul, şi stupidul, "[;". A învins.
De la el avem semnul de egalitate.
Ajunge doctorul regelui Eduard IV şi al reginei Maria, decapitată ulterior de Elizabeta I.
Intră în politică, e acuzat de defăimare, băgat la puşcărie pentru datorii şi moare acolo în 1558.
Partea interesantă e alta. Omul a ajuns printre altele editor de texte matematice pe la 1540. Prima lui realizare este că reuşeşte să promoveze semnul "+" pentru adunare în 1543. Nu face avere dar începe să aibă ceva notorietate.
Are o nouă încercare de a promova simbolul "=" pentru egalitate, sună ciudat, nu? A luptat cu "//" dar mai ales cu nemţescul, şi stupidul, "[;". A învins.
De la el avem semnul de egalitate.
Mircea Geoană la Craiova
"Nimic nu mai poate salva economia românească decât statul". Nimic nu-l mai poate salva pe Geoană decât internarea într-o instituţie psihiatrică de stat.
Catastofismul Prostănacului e egalat doar de cererile lui Vosganian de convocare a CSAT. Pentru rahatul ăla de post de Prim Ministru, Geoană e în stare să aducă pe toată lumea mai slabă de înger la isterie. Pumnii se împart în toată ţara. Cumpărările de izmene sunt în creştere. Isteria cuprinde toate domeniile.
În criză primul lucru pe care NU trebuie să-l faci e să intri în panică. Chiar dacă noi am rezista ne bagă clasa politică în ea.
Nişte idioţi iresponsabili.
Catastofismul Prostănacului e egalat doar de cererile lui Vosganian de convocare a CSAT. Pentru rahatul ăla de post de Prim Ministru, Geoană e în stare să aducă pe toată lumea mai slabă de înger la isterie. Pumnii se împart în toată ţara. Cumpărările de izmene sunt în creştere. Isteria cuprinde toate domeniile.
În criză primul lucru pe care NU trebuie să-l faci e să intri în panică. Chiar dacă noi am rezista ne bagă clasa politică în ea.
Nişte idioţi iresponsabili.
Fibonacci
Prin anul 1170, lângă Pisa, s-a născut un băiat, botezat Leonardo, şi cu originalitatea vremurilor, numit Leonardo Pisano. Tatăl său avea porecla Bonacci, bine făcut, sper că am tradus bine, şi de aici redenumirea lui Leonardo în Fibonacci adică fiul lui Bonacci.
La 12 ani Fibonacci pleacă împreună cu tatăl său în Algeria pentru afaceri. Italienii la vremea respectivă se antrenau să devină primii bancheri din Europa. Aveau, însă, o mare problemă. Încercaţi să faceţi împărţirea MCMXXVIII la XIX fără să treceţi în cifrele actuale. Eu nu-s în stare şi dă şi cu virgulă.
Ce-şi aduce aminte personajul în cauză.
"I was still a child, and having an eye to usefulness and future convenience, desired me to stay there and receive instruction in the school of accounting. There, when I had been introduced to the art of the Indians’ nine symbols through remarkable teaching, knowledge of the art very soon pleased me above all else and I came to understand it, for whatever was studied by the art in Egypt, Syria, Greece, Sicily and Provence [a region in France], in all its various forms."
Ca să vedem ce ne-a adus contabilitatea. Şi să nu ne mai uităm chiorâş la contabili. Versiunea a doua a cărţii Liber Abaci din 1228 a dus la răspândirea cifrelor arabe, de fapt indiene, în Europa.
În cartea cu pricina Fibonacci rezolva probleme practice. La vremea aia afacerile se făceau în diferite monede, Fibonacci a introdus nişte valori de schimb între diferitele monede, a unificat sistemele de măsură, să ştie lumea că 2 monede din Bizanţ fac 3 din Pisa şi că 8 coţi din Algeria fac 9 în Egipt. Astea-s de la mine, valorile nu ideile. Toate lucrurile din carte aveau un scop precis, capabilitatea contabililor să măsoare profitul unei afaceri. Capitalismul îşi pregătea instrumentele, globalizarea e doar o consecinţă a sistemului.
Omul a mai scris cărţi, a fost gratulat de Împâratul Sfântului Imperiu Roman şi în 1240 s-a ales cu pensie de la oraşul Pisa. N-a făcut grevă să i-o mărească.
Liber Quadratorum - Cartea pătratelor se ocupă de matematică pură. Află cum să genereze triunghiuri dreptunghice cu valori numere naturale. Not a big deal pentru epoca noastră dar pentru anii 1200 mare.
În a treia parte a Liber Abaci pune o problemă cu iepuri. Am o pereche de iepuri (mascul şi femelă) care face în fiecare lună o pereche nouă (mascul şi femelă), aceasta din urmă creşte o lună şi apoi intră şi ea în producţie în acelaşi ritm. Câte perechi am după un număr de luni? Problema e tâmpită, rezultatul nu.
Răspunsul stă în şirul 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21....
Fiecare termen nou e suma celor doi anteriori, poartă numele de şirul lui Fibonacci. Şi la ce ne foloseşte, iepurii nu cresc aşa. Iepurii nu, dar plantele se dezvoltă urmând valorile şirului lui Fibonacci. Margaretele de exemplu sau floarea soarelui. Sau pânzele de păianjen. E o lege a naturii pe care oamenii au folosit-o încă înainte de a şti că există.
13/21 = 0.619047, 144/233 = 0.618037, cu cât mergem mai departe în raportul dintre doi termeni din şir ne apropiem de 0.618034, număr care defineşte secţiunea de aur sau raportul de aur.
Aproximările acestui număr sunt folosite încâ din Antichitate în arhitectură. Istoria lui porneşte de la Euclid şi i-a cam lăsat cu gura căscată pe adepţii lui Pitagora, altă istorie. Dimensiunile sediului Naţiunilor Unite de la New York respectă acest raport. E folosit de la picturile Renaşterii, la colile A4. Teste făcute de psihologi au arătat că în mod natural ne place secţiunea de aur. De ce e un mister.
Fibonacci a făcut legătura între Antichitate şi Renaştere.
La 12 ani Fibonacci pleacă împreună cu tatăl său în Algeria pentru afaceri. Italienii la vremea respectivă se antrenau să devină primii bancheri din Europa. Aveau, însă, o mare problemă. Încercaţi să faceţi împărţirea MCMXXVIII la XIX fără să treceţi în cifrele actuale. Eu nu-s în stare şi dă şi cu virgulă.
Ce-şi aduce aminte personajul în cauză.
"I was still a child, and having an eye to usefulness and future convenience, desired me to stay there and receive instruction in the school of accounting. There, when I had been introduced to the art of the Indians’ nine symbols through remarkable teaching, knowledge of the art very soon pleased me above all else and I came to understand it, for whatever was studied by the art in Egypt, Syria, Greece, Sicily and Provence [a region in France], in all its various forms."
Ca să vedem ce ne-a adus contabilitatea. Şi să nu ne mai uităm chiorâş la contabili. Versiunea a doua a cărţii Liber Abaci din 1228 a dus la răspândirea cifrelor arabe, de fapt indiene, în Europa.
În cartea cu pricina Fibonacci rezolva probleme practice. La vremea aia afacerile se făceau în diferite monede, Fibonacci a introdus nişte valori de schimb între diferitele monede, a unificat sistemele de măsură, să ştie lumea că 2 monede din Bizanţ fac 3 din Pisa şi că 8 coţi din Algeria fac 9 în Egipt. Astea-s de la mine, valorile nu ideile. Toate lucrurile din carte aveau un scop precis, capabilitatea contabililor să măsoare profitul unei afaceri. Capitalismul îşi pregătea instrumentele, globalizarea e doar o consecinţă a sistemului.
Omul a mai scris cărţi, a fost gratulat de Împâratul Sfântului Imperiu Roman şi în 1240 s-a ales cu pensie de la oraşul Pisa. N-a făcut grevă să i-o mărească.
Liber Quadratorum - Cartea pătratelor se ocupă de matematică pură. Află cum să genereze triunghiuri dreptunghice cu valori numere naturale. Not a big deal pentru epoca noastră dar pentru anii 1200 mare.
În a treia parte a Liber Abaci pune o problemă cu iepuri. Am o pereche de iepuri (mascul şi femelă) care face în fiecare lună o pereche nouă (mascul şi femelă), aceasta din urmă creşte o lună şi apoi intră şi ea în producţie în acelaşi ritm. Câte perechi am după un număr de luni? Problema e tâmpită, rezultatul nu.
Răspunsul stă în şirul 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21....
Fiecare termen nou e suma celor doi anteriori, poartă numele de şirul lui Fibonacci. Şi la ce ne foloseşte, iepurii nu cresc aşa. Iepurii nu, dar plantele se dezvoltă urmând valorile şirului lui Fibonacci. Margaretele de exemplu sau floarea soarelui. Sau pânzele de păianjen. E o lege a naturii pe care oamenii au folosit-o încă înainte de a şti că există.
13/21 = 0.619047, 144/233 = 0.618037, cu cât mergem mai departe în raportul dintre doi termeni din şir ne apropiem de 0.618034, număr care defineşte secţiunea de aur sau raportul de aur.
Aproximările acestui număr sunt folosite încâ din Antichitate în arhitectură. Istoria lui porneşte de la Euclid şi i-a cam lăsat cu gura căscată pe adepţii lui Pitagora, altă istorie. Dimensiunile sediului Naţiunilor Unite de la New York respectă acest raport. E folosit de la picturile Renaşterii, la colile A4. Teste făcute de psihologi au arătat că în mod natural ne place secţiunea de aur. De ce e un mister.
Fibonacci a făcut legătura între Antichitate şi Renaştere.
joi, 6 noiembrie 2008
Stânga şi dreapta
Spuneţi repede, cu voce tare, cu ce culoare e scris fiecare cuvânt de mai jos.
Destul de greu exerciţiu. Asta pentru că aveţi două emisfere.
Stânga gândeşte liniar, bucată cu bucată şi trage o concluzie. Dreapta vede pădurea întâi şi apoi copacii. Cei care folosesc mai mult emisfera dreaptă nu pot învăţa dacă nu au imaginea generală a subiectului. Aceştia sunt oamenii care au nevoie de un motiv pentru a face ceva.
Cei care folosesc preponderent emisfera stângă gândesc în propoziţii. Ei fac liste. Fac planuri amănunţite cu termene de îndeplinit. Cei cu dreapta mai folosită sar întâmplător dintr-un loc în altul de la un subiect la altul, e o adevărată problemă planificarea sau respectarea termenelor.
Cei cu stânga la putere procesează foarte uşor simbolurile. Sunt buni la matematică şi în lingvistică. Cei cu dreapta puternică vor să vadă, să atingă, să simtă lucrurile. Cei stângaci gândesc logic, bucată cu bucată pentru a ajunge la o concluzie. Cei cu dreapta gândesc intuitiv. Au soluţia înainte de a putea explica logic cum au ajuns la ea. Câteodată sunt incapabili să explice cum au ajuns la o concluzie. La o întrebare de genul "Cum ajung la gară?" se obţin două tipuri de răspunsuri.
Stânga - Mergi 200 de metri, faci a treia la stânga apoi 500 de metri şi a patra la dreapta.
Dreapta - Mergi înainte, la benzinărie faci la stânga apoi la McDonald's faci la dreapta.
Cei cu dreapta puternică au nevoie de imagini, de ilustraţii. Ei trebuie atunci când scriu să facă mai multe verificări pentru a spune ce au voit de fapt să spună. Cei cu stânga puternică se adaptează la mediu, cei cu dreapta puternică adaptează ei mediu. Stănga vrea să ştie regulile, dacă nu există le inventează şi urmează. Cei cu dreapta puternică nu le urmează, asta în cazul în care află că există, sunt creativi şi emoţionali.
Normalitatea presupune ambele emisfere. Ca şi în politică.
Destul de greu exerciţiu. Asta pentru că aveţi două emisfere.
Stânga gândeşte liniar, bucată cu bucată şi trage o concluzie. Dreapta vede pădurea întâi şi apoi copacii. Cei care folosesc mai mult emisfera dreaptă nu pot învăţa dacă nu au imaginea generală a subiectului. Aceştia sunt oamenii care au nevoie de un motiv pentru a face ceva.
Cei care folosesc preponderent emisfera stângă gândesc în propoziţii. Ei fac liste. Fac planuri amănunţite cu termene de îndeplinit. Cei cu dreapta mai folosită sar întâmplător dintr-un loc în altul de la un subiect la altul, e o adevărată problemă planificarea sau respectarea termenelor.
Cei cu stânga la putere procesează foarte uşor simbolurile. Sunt buni la matematică şi în lingvistică. Cei cu dreapta puternică vor să vadă, să atingă, să simtă lucrurile. Cei stângaci gândesc logic, bucată cu bucată pentru a ajunge la o concluzie. Cei cu dreapta gândesc intuitiv. Au soluţia înainte de a putea explica logic cum au ajuns la ea. Câteodată sunt incapabili să explice cum au ajuns la o concluzie. La o întrebare de genul "Cum ajung la gară?" se obţin două tipuri de răspunsuri.
Stânga - Mergi 200 de metri, faci a treia la stânga apoi 500 de metri şi a patra la dreapta.
Dreapta - Mergi înainte, la benzinărie faci la stânga apoi la McDonald's faci la dreapta.
Cei cu dreapta puternică au nevoie de imagini, de ilustraţii. Ei trebuie atunci când scriu să facă mai multe verificări pentru a spune ce au voit de fapt să spună. Cei cu stânga puternică se adaptează la mediu, cei cu dreapta puternică adaptează ei mediu. Stănga vrea să ştie regulile, dacă nu există le inventează şi urmează. Cei cu dreapta puternică nu le urmează, asta în cazul în care află că există, sunt creativi şi emoţionali.
Normalitatea presupune ambele emisfere. Ca şi în politică.
Aproape 500 de ani de istorie
În 1562 John Hawkins, finanţat de oamenii de afaceri din Londra, începe prima expediţie spre Guineea pentru începutul unei noi afaceri, traficul de sclavi spre Americi. Prin mijloace specifice, de la mită la omor şi trădare, vinde 300 de sclavi negri în insula Hispaniola şi se întoarce cu perle, zahăr şi ghimbir în Anglia. Poporul este şocat şi regina Elizabeta I declară "...if any of the Africans were carried away without their own consent, it would be detestable, and call down the vengeance of Heaven upon the undertakers.".
Declaraţia are efect zero şi traficul continuă sub pretextul răspândirii civilizaţiei şi Creştinismului.
Acum să nu ne închipuim că spaniolii nu făceau chiar ei trafic, ca şi portughezii şi genovezii. Englezii intrau în afacere cumva sub presiunea concurenţei. După 10 ani palavrele Elizabetei erau uitate, se vindeau sclavi în Anglia.
Afacerea se generalizează şi după revoluţia lui Cromwell traficul e la liber iar după 1713, timp de 30 de ani, companiile engleze alimentează toată piaţa Americilor aflate sub dominaţia Spaniei. A fost o înţelegere la nivel de state iar Anglia s-a angajat să livreze aproape 150000 de sclavi spaniolilor.
În coloniile englezeşti din America primul transport de sclavi a fost adus de olandezi care nici ei nu rataseră afacerea. Coloniştii aveau pe la mijlocul anilor 1600 păreri împărţite asupra sclaviei. În Georgia sclavia e interzisă. Legile prosclavie şi care interziceau, sub diferite pedepse, mariajele mixte devin regulă. Se creează o legislaţie privind sclavii şi sclavia. Pe la 1760 în Virginia încep să se schimbe opiniile dar metropola interzice schimbarea legilor locale. Georgia se uită la celelalte colonii şi ajunge la concluzia că trebuie permisă sclavia. Deja sub o formă mascată aceasta începuse şi aici. După puţin scandal e introdusă şi aici. Merită remarcat că nemţii, grup masiv de colonişti, s-au opus, au fost persecutaţi şi s-a legalizat sclavia şi în Georgia.
Ca să nu mai existe nicio problemă Parlamentul londonez permite comerţul cu sclavi din orice parte a Africii şi umple coloniile cu sclavi. Scopul era de a ţine coloniştii ocupaţi cu sclavii, oricând gata de revoltă, să nu le treacă prin cap idei ca independenţa.
James Somerset, un sclav negru din Anglia, refuză să se mai supună. Ajunge în faţa Judecătorului Suprem Mansfield şi în 1771 acesta hotărăşte că sclavia e ilegală în Anglia, toţi sclavii din Anglia, 14000, sunt eliberaţi. Sclavia e interzisă în Anglia.
În colonii începe revoluţia. Băieţii, în dubiu asupra subiectului în cauză, bagă o clauză în Constituţie, (art. I, sec. 9, clauza 1), în care permit până în 1808 traficul de sclavi, contra taxe bineînţeles. Deja erau acum state, foste colonii, care aveau legi împotriva traficului de sclavi. Traficul în coloniile din Nord era, în principiu, interzis. Oricum în 1782 când s-a încheiat pacea cu Anglia în tratat era stipulată existenţa şi traficul de sclavi în US. Legislaţia se schimbă de la stat la stat în general în defavoarea comerţului cu sclavi şi a sclaviei.
La începutul secolului XIX, US ocupă un teritoriu imens care cere o cantitate imensă de mână de lucru pe plantaţiile de bumbac. Sclavia se înviorează în zonă. În general traficul este intern. În 1824 US şi Imperiul Britanic trec la patrularea coastelor Africii, US, şi teritoriilor spaniole pentru a preveni traficul de sclavi. Nu vă închipuiţi că spaniolii sau portughezii aveau vreun interes să oprească traficul, afacerea era foarte bănoasă.
Până în 1860 statele se împart, în general, în nordice unde sclavia e abolită şi sudice unde sclavia e permisă. Şi e ales Abraham Lincoln preşedinte din partea Partidului Republican. Propovăduia abolirea sclaviei. Câştigă alegerile şi ca răspuns şapte state sudice formează Confederaţia şi se rup de US. Ăia din Nord declară că e rebeliune şi începe războiul care durează până în 1865 când Nordul câştigă. Mor 620000 de soldaţi plus pagube colaterale. O adevărată hecatombă.
În 1865 practic sclavia dispare din istoria US.
Până în 1876 se reconstruieşte ţara. Oricum foştii sclavi devin cetăţeni ai US. Cu drepturi de vot ciuntite, cu drepturi civile ciuntite şi segregare rasială plus exploatare cruntă şi violenţe, vezi KKK. Ca să scurtăm povestea până prin 1950 nu se prea schimbă nimic semnificativ. Are loc o migraţie de milioane de persoane de culoare din statele din Sud spre Nord.
În 1954 se încheie segregarea din şcoli. Acesta este începutul Mişcării pentru Drepturi Civile ale Afro-Americanilor. Durează din 1955 până în 1968. Mişcarea este de nesupunere civilă. Se boicotează mersul în transportul public bazat pe segregare în 1955 iniţiat de o tanti, Rosa Parks, care n-a vrut să dea locul unui alb. Au loc marşuri şi între 1964 şi 1968 legal nu mai există discriminare. Chipul care se desprinde este Martin Luther King, ucis în condiţii neclare în 1968 în Memphis şi Malcolm X ucis în 1965, acesta din urmă introduce în sânul comunităţii ideea trecerii la Islam.
Black Power este următoare mişcare între 1968 şi 1975. Se dorea autodeterminarea afro-americanilor. Ba mai mult segregarea, superioritatea rasială şi independenţa economică. Se ajunge la acţiuni violente. Apar idei socialiste precum şi mişcări artistice specifice. Chiar în sânul comunităţii existau mari diferenţe de opinie.
Restul sunt zilele noastre până ieri. Prea corecte politic.
Declaraţia are efect zero şi traficul continuă sub pretextul răspândirii civilizaţiei şi Creştinismului.
Acum să nu ne închipuim că spaniolii nu făceau chiar ei trafic, ca şi portughezii şi genovezii. Englezii intrau în afacere cumva sub presiunea concurenţei. După 10 ani palavrele Elizabetei erau uitate, se vindeau sclavi în Anglia.
Afacerea se generalizează şi după revoluţia lui Cromwell traficul e la liber iar după 1713, timp de 30 de ani, companiile engleze alimentează toată piaţa Americilor aflate sub dominaţia Spaniei. A fost o înţelegere la nivel de state iar Anglia s-a angajat să livreze aproape 150000 de sclavi spaniolilor.
În coloniile englezeşti din America primul transport de sclavi a fost adus de olandezi care nici ei nu rataseră afacerea. Coloniştii aveau pe la mijlocul anilor 1600 păreri împărţite asupra sclaviei. În Georgia sclavia e interzisă. Legile prosclavie şi care interziceau, sub diferite pedepse, mariajele mixte devin regulă. Se creează o legislaţie privind sclavii şi sclavia. Pe la 1760 în Virginia încep să se schimbe opiniile dar metropola interzice schimbarea legilor locale. Georgia se uită la celelalte colonii şi ajunge la concluzia că trebuie permisă sclavia. Deja sub o formă mascată aceasta începuse şi aici. După puţin scandal e introdusă şi aici. Merită remarcat că nemţii, grup masiv de colonişti, s-au opus, au fost persecutaţi şi s-a legalizat sclavia şi în Georgia.
Ca să nu mai existe nicio problemă Parlamentul londonez permite comerţul cu sclavi din orice parte a Africii şi umple coloniile cu sclavi. Scopul era de a ţine coloniştii ocupaţi cu sclavii, oricând gata de revoltă, să nu le treacă prin cap idei ca independenţa.
James Somerset, un sclav negru din Anglia, refuză să se mai supună. Ajunge în faţa Judecătorului Suprem Mansfield şi în 1771 acesta hotărăşte că sclavia e ilegală în Anglia, toţi sclavii din Anglia, 14000, sunt eliberaţi. Sclavia e interzisă în Anglia.
În colonii începe revoluţia. Băieţii, în dubiu asupra subiectului în cauză, bagă o clauză în Constituţie, (art. I, sec. 9, clauza 1), în care permit până în 1808 traficul de sclavi, contra taxe bineînţeles. Deja erau acum state, foste colonii, care aveau legi împotriva traficului de sclavi. Traficul în coloniile din Nord era, în principiu, interzis. Oricum în 1782 când s-a încheiat pacea cu Anglia în tratat era stipulată existenţa şi traficul de sclavi în US. Legislaţia se schimbă de la stat la stat în general în defavoarea comerţului cu sclavi şi a sclaviei.
La începutul secolului XIX, US ocupă un teritoriu imens care cere o cantitate imensă de mână de lucru pe plantaţiile de bumbac. Sclavia se înviorează în zonă. În general traficul este intern. În 1824 US şi Imperiul Britanic trec la patrularea coastelor Africii, US, şi teritoriilor spaniole pentru a preveni traficul de sclavi. Nu vă închipuiţi că spaniolii sau portughezii aveau vreun interes să oprească traficul, afacerea era foarte bănoasă.
Până în 1860 statele se împart, în general, în nordice unde sclavia e abolită şi sudice unde sclavia e permisă. Şi e ales Abraham Lincoln preşedinte din partea Partidului Republican. Propovăduia abolirea sclaviei. Câştigă alegerile şi ca răspuns şapte state sudice formează Confederaţia şi se rup de US. Ăia din Nord declară că e rebeliune şi începe războiul care durează până în 1865 când Nordul câştigă. Mor 620000 de soldaţi plus pagube colaterale. O adevărată hecatombă.
În 1865 practic sclavia dispare din istoria US.
Până în 1876 se reconstruieşte ţara. Oricum foştii sclavi devin cetăţeni ai US. Cu drepturi de vot ciuntite, cu drepturi civile ciuntite şi segregare rasială plus exploatare cruntă şi violenţe, vezi KKK. Ca să scurtăm povestea până prin 1950 nu se prea schimbă nimic semnificativ. Are loc o migraţie de milioane de persoane de culoare din statele din Sud spre Nord.
În 1954 se încheie segregarea din şcoli. Acesta este începutul Mişcării pentru Drepturi Civile ale Afro-Americanilor. Durează din 1955 până în 1968. Mişcarea este de nesupunere civilă. Se boicotează mersul în transportul public bazat pe segregare în 1955 iniţiat de o tanti, Rosa Parks, care n-a vrut să dea locul unui alb. Au loc marşuri şi între 1964 şi 1968 legal nu mai există discriminare. Chipul care se desprinde este Martin Luther King, ucis în condiţii neclare în 1968 în Memphis şi Malcolm X ucis în 1965, acesta din urmă introduce în sânul comunităţii ideea trecerii la Islam.
Black Power este următoare mişcare între 1968 şi 1975. Se dorea autodeterminarea afro-americanilor. Ba mai mult segregarea, superioritatea rasială şi independenţa economică. Se ajunge la acţiuni violente. Apar idei socialiste precum şi mişcări artistice specifice. Chiar în sânul comunităţii existau mari diferenţe de opinie.
Restul sunt zilele noastre până ieri. Prea corecte politic.
miercuri, 5 noiembrie 2008
Între ruşine şi mândrie
Aici se sintetizează drama presei, puterii politice şi poporului român. E descrierea efectelor lui Adrian Sârbu prin intrarea sa în presa mare în 1995. El este autorul moral, copiat şi depăşit de actuala realitate, al degradării presei până la limitele OTV.
Este descrisă starea în care presa tratează normalitatea unui om, cu bunele şi relele lui, singurătatea unui om care încearcă să facă ceva. Traian Băsescu şi respectul pentru valoare, sportivă de data asta. Prin omisiune.
E descrisă emoţia de neaflat a unui "minoritar" care trăieşte în România, câştigă pentru România şi e neştiut de România.
Şi răzbate tristeţea şi răzvrătirea jurnalistului care vorbeşte despre adevăr şi valoare fără ca glasul lui să se alăture vreodată "valorilor" mânjite din presă.
Trei personaje tragice şi o mână de comentatori care fac, parcă, o întâlnire de taină pentru a sărbătorii o veste de nespus pentru România. Că mai are valori.
Jos pălăria pentru cei trei.
Este descrisă starea în care presa tratează normalitatea unui om, cu bunele şi relele lui, singurătatea unui om care încearcă să facă ceva. Traian Băsescu şi respectul pentru valoare, sportivă de data asta. Prin omisiune.
E descrisă emoţia de neaflat a unui "minoritar" care trăieşte în România, câştigă pentru România şi e neştiut de România.
Şi răzbate tristeţea şi răzvrătirea jurnalistului care vorbeşte despre adevăr şi valoare fără ca glasul lui să se alăture vreodată "valorilor" mânjite din presă.
Trei personaje tragice şi o mână de comentatori care fac, parcă, o întâlnire de taină pentru a sărbătorii o veste de nespus pentru România. Că mai are valori.
Jos pălăria pentru cei trei.
Moş Neagu
Dacă admir o persoană publică aceasta este Neagu Djuvara. Pentru operă şi pentru inegalabilul aer nobiliar pe care-l degajă. Şi pentru viaţa fabuloasă pe care a trăit-o şi o trăieşte încă.
Azi am cumpărat "Plai cu boi". Şi-am citit un articol absolut seducător, scris cu atâta ştiinţă a cuvântului românesc, de către Neagu Djuvara încât m-am hotărât să fac exerciţii de scris de acum. Şi să-i urmez sfaturile cu sfinţenie.
Sănătate Moş Neagu!
Cu plecăciune!
Azi am cumpărat "Plai cu boi". Şi-am citit un articol absolut seducător, scris cu atâta ştiinţă a cuvântului românesc, de către Neagu Djuvara încât m-am hotărât să fac exerciţii de scris de acum. Şi să-i urmez sfaturile cu sfinţenie.
Sănătate Moş Neagu!
Cu plecăciune!
Etan Patz
Ne aflăm în New York pe 25 mai 1979. Mama lui Etan Patz urmăreşte cum puştiul de 6 ani se duce spre staţia de autobuz. Copilul se duce la şcoală. Când la ora 3 vecina care trebuia să-l ia de la autobuz vede că nu coboară şi află că, de fapt, n-a ajuns la şcoală crede că acesta nici nu a plecat spre şcoală. Mama lui Etan se impacientează, află că e dispărut şi cheamă poliţia. 100 de poliţişti încep căutările prin cartier. Începe ploaia, câinii care să-i urmărească urmele apar a doua zi dimineaţa. Prea târziu.
Presa întră pe fir şi bate câmpii că e în Boston. Se pun afişe, se lărgeşte aria de căutare. Apare primul martor care spune că a văzut un băiat care vorbea cu un tip la câteva străzi mai încolo. Face, sub hipnoză şi o descriere a tipului. Pe 6 iunie căutările sunt suspendate. Cazul rămâne deschis.
Detectivul care s-a ocupat de caz rămâne singurul care se mai interesează, ani de zile trece prin cartier încercând să afle ce s-a întâmplat. Etan e primul copil dispărut a cărui imagine a apărut pe o cutie de lapte.
În 1982 detectivii din Bronx arestează un pedofil, Ramos, pentru că încerca să ademenească doi băieţi într-un canal în care locuia. Canalul era plin de poze cu băieţi care semănau cu Etan. Este întrebat despre Etan, spune că nu-l cunoaşte dar recunoaşte că o ştie pe vecina care-l conducea la autobuz. Nu spune decât că în 79 a avut o cădere nervoasă care l-a făcut violent.
Când e interogată femeia recunoaşte că a fost păcălită de Ramos care i-a molestat băieţelul dar că nu a depus plângere. Poliţia nu are nicio dovadă.
În 1985 cazul revine Procurorului Federal, GraBois, care este somat de Rudy Giuliani, viitorul primar, pe atunci procuror al US să obţină o condamnare în cazul lui Etan. Procuroru-l aduce din închisoare pe Ramos pentru un interogatoriu, acesta credea că e adus pentru evaziune fiscală. Urmează o oră şi jumătate de interogatoriu foarte cordial, mai mult o discuţie despre viaţa lui Ramos când GraBois pune întrebarea "De câte ori ai făcut sex cu Etan Patz?".
Acesta se arată dispus să mărturisească. Spune că a văzut un băiat care semăna cu Etan Patz şi care se juca, prin cartier, cu o minge. L-a convins să vină să se uite la televizor. Recunoaşte că sexul a fost motivaţia. Spune că a încercat să-l molesteze dar băiatul "n-a fost interesat" şi atunci l-a condus la metrou pentru ca băiatul să viziteze o mătuşă într-un cartier în care acesta nu avea nicio rudă.
Nimeni nu-l crede dar Ramos o ţine pe-a lui. Şi cere un avocat. Poliţia nu are dovezi. GraBois continuă lupta. Şi află că Ramos umbla cu un puşti blond cam de vârsta pe care trebuia s-o aibă Etan şi pe care-l părăseşte pentru că era iar acuzat de molestarea unui copil. Interogatoriile continuă, Ramos se poartă tot mai excentric dar rămâne la declaraţia iniţială.
GraBois află despre nişte acuzaţii mai vechi, retrase din cauza unor greşeli de procedură, şi-l ameninţă că preia acel caz. Găseşte aparatul foto al puştiului cu care umbla Ramos şi descoperă fotografiile unui puşti care seamănă izbitor cu Etan. Găseşte puştiul şi ADN-ul nu se potriveşte, nu era Etan. Oricum reuşeşte în 1990 să-l mai bage odată la pârnaie pe Ramos pentru acuzaţii mai vechi pentru o perioadă între 10 şi 20 de ani.
În 1985 în Israel apăruse o fotografie a unui puşti cu numele Etan Ben-Haim, fotografie care nu apăruse în presă, fotografie făcută de tatăl lui Etan şi pe care acesta o dăduse prietenilor şi rudelor. GraBois pleacă în Israel dar nu găseşte sursa fotografiei.
În 2000 poliţia scotoceşte toată casa în care locuia Ramos în 1979 în speranţa unei urme de ADN, fără succes.
Sentinţa lui Ramos se termină în 2014. Anul acesta Etan ar trebui să aibă 36 de ani. Etan a fost declarat mort în 2001. Părinţii lui Etan au câştigat un proces civil împotriva lui Ramos care are să le dea 2 milioane. 25 mai este Ziua Copiilor Dispăruţi.
De asta sunt americanii ce sunt, oficialităţilor le-au trebuit 21 de ani ca să renunţe. Şi sunt sigur că încă mai caută. La noi nu se ajungea la Ramos. Dacă se ajungea era călcat în picioare şi spunea orice. Dar drepturile lui au fost respectate. Pentru că ei au un sistem. Am ales povestea asta pentru că nu are happy-end. Şi de aia e destul de puţin important pe cine au votat americanii. Asta e măreţia Americii. Cu toate greşelile conducătorilor ei trecuţi, prezenţi sau viitori.
Povestea e luată de aici.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
