O vânzătoare de armament şi mare conducătoare de Loterie se luptă pentru deputăţie cu o fostă vedetă care a făcut din manele un fenomen acceptabil la televizor.
Două ţaţe. Una de cartier şi una de ecran. Nu pot spune decât că faţă de Irina Loghin e o evoluţie.
Mă întreb dacă e respectat Statutul PDL, ei nu, aşa că întrebarea mea e inutilă. Nu l-au respectat dar nici eu nu-s mai portocaliu decât Boc. O să intre Teo Trandafir la Comisia de Cultură, normal. Şi madam Loto la Comisia de Apărare, normal.
Dacă o nefericită poziţionare geografică m-ar supune la supliciul de a vota una dintre cele două amazoane aş alege-o pe Teo. Încă n-are încrâncenarea aia specifică PDL. Dar nu-i timpul pierdut.
Singura veste bună este că în Parlament nu poate intra decât una singură.
miercuri, 31 martie 2010
Să pui sau nu link
Mă interesează în mod deosebit acţiunea celor 300 de magistraţi care încearcă să schimbe Justiţia. Petiţia pusă pe site-ul Societăţii Academice din România trebuie să fie văzută, să se vadă că există în rândul magistraţilor oameni oneşti. Să înţelegem că fără Justiţie nu o să avem niciodată o ţară normală.
Acţiunea a fost susţinută de varii surse online. Printre ele două ziare cu ştaif. Aici şi aici.
Acum când scriu primul articol are aproape 9000 de vizualizări, e cotat cu 5 stele din 5 şi are aproape 60 de comentarii. Nu există link către Petiţie. Cel de-al doilea are 13 voturi, şi peste 70 de comentarii. Presupun că are un număr de vizualizări comparabil cu primul. Acesta din urmă precizează linkul SAR, nu al articolului cu Petiţia, şi nu poţi să te duci direct la Petiţie.
Povestea mea de ieri a fost preluată de Hotnews cu link-ul spre Petiţie cu tot. Articolul a avut doar puţin peste 1200 de vizualizări.
Rezultatele, eu cu Hotnews şi cele 2 ziare. Noi,peste 500 de afişări ale Petiţiei pe SAR, cele două ziare 37. Mai trebuie spus că noi am scris mult mai târziu decât ei. Înainte să apară pe Hotnews avea cam 550 de semnături, acum are aproape 850 (cifrele de trafic sunt de la ora 15 de ieri).
De ce să te străduieşti să aperi o cauză dacă nu ai nici măcar minima înţelepciune să-i trimiţi pe oameni s-o susţină. Am şi poze pentru tot ce am spus dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt. Totdeauna pune un link, merită. Chiar de două ori. Semnaţi Petiţia lăsând un comentariu cu un nume. Mulţumesc.
De ce o ţin langa cu Petiţia? Pentru că am impresia că acum trebuie să facem presiune să schimbăm sistemul. Şi acum avem şi o şansă.
Acţiunea a fost susţinută de varii surse online. Printre ele două ziare cu ştaif. Aici şi aici.
Acum când scriu primul articol are aproape 9000 de vizualizări, e cotat cu 5 stele din 5 şi are aproape 60 de comentarii. Nu există link către Petiţie. Cel de-al doilea are 13 voturi, şi peste 70 de comentarii. Presupun că are un număr de vizualizări comparabil cu primul. Acesta din urmă precizează linkul SAR, nu al articolului cu Petiţia, şi nu poţi să te duci direct la Petiţie.
Povestea mea de ieri a fost preluată de Hotnews cu link-ul spre Petiţie cu tot. Articolul a avut doar puţin peste 1200 de vizualizări.
Rezultatele, eu cu Hotnews şi cele 2 ziare. Noi,peste 500 de afişări ale Petiţiei pe SAR, cele două ziare 37. Mai trebuie spus că noi am scris mult mai târziu decât ei. Înainte să apară pe Hotnews avea cam 550 de semnături, acum are aproape 850 (cifrele de trafic sunt de la ora 15 de ieri).
De ce să te străduieşti să aperi o cauză dacă nu ai nici măcar minima înţelepciune să-i trimiţi pe oameni s-o susţină. Am şi poze pentru tot ce am spus dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt. Totdeauna pune un link, merită. Chiar de două ori. Semnaţi Petiţia lăsând un comentariu cu un nume. Mulţumesc.
De ce o ţin langa cu Petiţia? Pentru că am impresia că acum trebuie să facem presiune să schimbăm sistemul. Şi acum avem şi o şansă.
marți, 30 martie 2010
Apel
68% dintre respondenţi vor referendum pentru retragerea cetăţeniei romilor infractori. La întrebarea privind oportunitatea unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea, 50% dintre răspunsuri au fost favorabile, iar 44% negative. Mai multe aici.
Poza e de aici.
Unde mergem? Răspunsul e dat în Procesul de la Nürnberg, e în clipul de mai jos. Şi totul se evită printr-o Justiţie corectă. Pentru asta semnaţi Petiţia celor 300 de magistraţi lăsând un comentariu cu numele aici. Mulţumesc.
PS Tot sondajul.
Poza e de aici.
Unde mergem? Răspunsul e dat în Procesul de la Nürnberg, e în clipul de mai jos. Şi totul se evită printr-o Justiţie corectă. Pentru asta semnaţi Petiţia celor 300 de magistraţi lăsând un comentariu cu numele aici. Mulţumesc.
PS Tot sondajul.
luni, 29 martie 2010
Care e rata şomajului
"In partea a doua a anului, rata somajului va incepe sa scada, astfel incat, in decembrie, sa ajungem la o rata de 7,5%, apropiata de cea a anului trecut. Este drept, rata somajului nu va scadea la 4%, dar ne aflam intr-o situatie relativ buna, media pe tara fiind de 10,2%." - Mihai Şeitan
Păi parcă era 8 şi ceva media şomajului? Sau 8 e pentru public şi 10 pentru cunoscători. Exact cele două procente cu care ne lăudam că suntem sub media UE. Pe ăia de la Comisie i-am minţit atât de grosolan că au reacţionat public.
De ce politicianul român nu are curajul să spună adevărul. De ce minte? Sau acum s-au prins că nu mai sunt în ţară vreo 2 milioane de persoane? Prevăd un viitor nu prea roz pentru ministrul Şeitan. Dar nu-i o pierdere.
Parcă la cifra asta avea cineva ceva de făcut.
Păi parcă era 8 şi ceva media şomajului? Sau 8 e pentru public şi 10 pentru cunoscători. Exact cele două procente cu care ne lăudam că suntem sub media UE. Pe ăia de la Comisie i-am minţit atât de grosolan că au reacţionat public.
De ce politicianul român nu are curajul să spună adevărul. De ce minte? Sau acum s-au prins că nu mai sunt în ţară vreo 2 milioane de persoane? Prevăd un viitor nu prea roz pentru ministrul Şeitan. Dar nu-i o pierdere.
Parcă la cifra asta avea cineva ceva de făcut.
sâmbătă, 27 martie 2010
Reforma în educaţie
Un punct de vedere atât de banal dar atât de rar spus. Facem de 20 de ani reformă în educaţie. Dar întrebarea este "Pentru ce-i pregătim?". Cei care intră acum la şcoală o să iasă la pensie în 2070. Pentru ce-i pregătim? Cum o să arate lumea în 2045? O posibilă soluţie e mai jos. Tot de la TED. Are şi subtitrare în română, omul este savuros.
vineri, 26 martie 2010
Mesaj din Africa
Cred că în zilele astea e cel mai important mesaj. Are traducere în română. Ascultaţi şi luaţi aminte. Pentru că asta e ieşirea din criză, nu grevele. Statul nu mai poate face faţă. E vremea pentru oamenii simpli care schimbă lumea.
joi, 25 martie 2010
Mister Wolf
Cătălin Voicu, dacă-i citeşti spusele mai mult sau mai puţin inteligibile, se autodescrie ca fiind un adevărat rezolvitor de probleme. Este un adevărat Winston Wolf care intră pe uşă cu replica "I solve problems." şi care când pleacă lasă în urmă aparenţele normalităţii.
Pulp Fiction e un film, Cătălin Voicu e un personaj real. Winston Wolf e un personaj până la sfârşit simpatic prin cinismul şi eficienţa lui. Despre Cătălin Voicu numai că e simpatic nu putem spune.
Dar toată telenovela de ieri cu intratul şi ieşitul din spital ne spune că în ciuda aspectului tragicomic al situaţiei jalnicul nostru Winston Wolf luptă. Şi o face bine. Dacă nu poate influenţa Justiţia poate, în schimb, influenţa lumea medicală. O să fiu acuzat că fac proces de intenţie.
Păi Hayssam era cărat pe braţe, ziceai că-şi dă sufletul pe treptele tribunalului. Şi muribundul ţuşti. Cine ştie pe unde joacă la păcănele ca alt bolnav care nu suportă detenţia.
Iar acum, văd că nimeni nu bagă de seamă, dar s-a spus de mai multe ori că pe lângă problemele cardiace împricinatul nostru are şi probleme neurologice.
Păi cum să-l scoţi pe om nevinovat mai simplu decât să spui că are ceva la cap? O să fie mult mai complicat decât pare. Jalnic, penibil, neaoş dar Winston Wolf al nostru s-ar putea să-şi rezolve problema. Cu aparenţe de normalitate şi cu cinismul şi eficienţa personajului din film.
Realitatea nu e mult diferită de film. Voicu nu intră prea bine în pielea lui Harvey Keitel.
Pulp Fiction e un film, Cătălin Voicu e un personaj real. Winston Wolf e un personaj până la sfârşit simpatic prin cinismul şi eficienţa lui. Despre Cătălin Voicu numai că e simpatic nu putem spune.
Dar toată telenovela de ieri cu intratul şi ieşitul din spital ne spune că în ciuda aspectului tragicomic al situaţiei jalnicul nostru Winston Wolf luptă. Şi o face bine. Dacă nu poate influenţa Justiţia poate, în schimb, influenţa lumea medicală. O să fiu acuzat că fac proces de intenţie.
Păi Hayssam era cărat pe braţe, ziceai că-şi dă sufletul pe treptele tribunalului. Şi muribundul ţuşti. Cine ştie pe unde joacă la păcănele ca alt bolnav care nu suportă detenţia.
Iar acum, văd că nimeni nu bagă de seamă, dar s-a spus de mai multe ori că pe lângă problemele cardiace împricinatul nostru are şi probleme neurologice.
Păi cum să-l scoţi pe om nevinovat mai simplu decât să spui că are ceva la cap? O să fie mult mai complicat decât pare. Jalnic, penibil, neaoş dar Winston Wolf al nostru s-ar putea să-şi rezolve problema. Cu aparenţe de normalitate şi cu cinismul şi eficienţa personajului din film.
Realitatea nu e mult diferită de film. Voicu nu intră prea bine în pielea lui Harvey Keitel.
miercuri, 24 martie 2010
Reformă în PD-L, pardon, în PDL
Dictatorul Antonescu e egalat de dictatorul Boc. Tot pe liste o să fie votul la marii reformişti portocalii. Ca să fie la egalitate în reforme propun ca PNL să bage o cratimă prin prescurtarea numelui partidului.
Să organizeze un Congres Excepţional, cu referendum în partid, şi să-l acuze pe Băsescu că a mânărit rezultatele. Că a ieşit P-NL în loc de mult mai democraticul PN-L.
Partide de dreapta? A fost mai frumos la PSD. Vrăjitoare, Vanghelie, Pandele, flacără violet, suspans, înfierări. Şi fără liste.
La nivel de partide făcurăm reforma clasei politice. Ce succesuri! Trecem la nivelul următor.
Era să-i uit pe ăştia noi, UNPR, care-şi scriu în Statut că o dau cotită cu doctrina dacă interesul o cere. Ăla naţional.
PS Se observă roşul frumos de peste tot, asumat sau nu. :-) Şi cum la sfârşit se albesc toţi. Unii pe alţii.
Să organizeze un Congres Excepţional, cu referendum în partid, şi să-l acuze pe Băsescu că a mânărit rezultatele. Că a ieşit P-NL în loc de mult mai democraticul PN-L.
Partide de dreapta? A fost mai frumos la PSD. Vrăjitoare, Vanghelie, Pandele, flacără violet, suspans, înfierări. Şi fără liste.
La nivel de partide făcurăm reforma clasei politice. Ce succesuri! Trecem la nivelul următor.
Era să-i uit pe ăştia noi, UNPR, care-şi scriu în Statut că o dau cotită cu doctrina dacă interesul o cere. Ăla naţional.
PS Se observă roşul frumos de peste tot, asumat sau nu. :-) Şi cum la sfârşit se albesc toţi. Unii pe alţii.
marți, 23 martie 2010
Gura demagogului...
"Guvernul Tăriceanu sfidează din nou în manieră dictatorială, şi sunt atent la ce spun, dictatorială legile ţării, Parlamentul României, Curtea Constituţională, instituţia prezidenţială. În democraţie Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului. Aşa spune şi în Constituţia României în art. 109. Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului. În consecinţă un Guvern ori aplică o lege adoptată de Parlament, ori îşi dă demisia şi pleacă acasă.
Numai în România un Guvern în loc să fie practic executantul legilor Parlamentului, se transformă în stăpânul Parlamentului şi dă lecţii de macroeconomie prin prim ministru. Nu avem nevoie de un prim ministru care să sfideze legile ţării. Avem nevoie de un prim ministru care să execute legile votate de Parlament. Dacă poate rămâne, dacă nu pleacă acasă. Cel ce spunea foarte clar într-un alt context că numai cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, nimeni nu deţine monopolul adevărului. Un Guvern ori aplică legea, şi repet, ori pleacă acasă.
Ceea ce li s-a întâmplat acum profesorilor li se poate întâmpla mâine medicilor, funcţionarilor publici. Dacă lăsăm un Guvern abuziv să ne umilească şi să ne sfideze. Moţiunea de cenzură este o revoltă împotriva abuzului de putere al unui Guvern iresponsabil care sfidează instituţiile statului de drept. Un Guvern care sfidează, repet, legea trebuie să plece acasă. Altă alternativă nu există. Nu te încăpăţânezi, rămâi pe scaun şi încerci să mai dai şi lecţii. "
Sursa
Acum nu se mai respectă nici hotărâri judecătoreşti definitive, nici legi, nimic. Şi mai eşti dat în judecată şi de 175000 de profesori. Şi chiar dacă pierzi dai o Ordonanţă că se aplică mai târziu. E halucinant, domnule Boc, urmaţi-vă sfaturile.
Numai în România un Guvern în loc să fie practic executantul legilor Parlamentului, se transformă în stăpânul Parlamentului şi dă lecţii de macroeconomie prin prim ministru. Nu avem nevoie de un prim ministru care să sfideze legile ţării. Avem nevoie de un prim ministru care să execute legile votate de Parlament. Dacă poate rămâne, dacă nu pleacă acasă. Cel ce spunea foarte clar într-un alt context că numai cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit, nimeni nu deţine monopolul adevărului. Un Guvern ori aplică legea, şi repet, ori pleacă acasă.
Ceea ce li s-a întâmplat acum profesorilor li se poate întâmpla mâine medicilor, funcţionarilor publici. Dacă lăsăm un Guvern abuziv să ne umilească şi să ne sfideze. Moţiunea de cenzură este o revoltă împotriva abuzului de putere al unui Guvern iresponsabil care sfidează instituţiile statului de drept. Un Guvern care sfidează, repet, legea trebuie să plece acasă. Altă alternativă nu există. Nu te încăpăţânezi, rămâi pe scaun şi încerci să mai dai şi lecţii. "
Sursa
Acum nu se mai respectă nici hotărâri judecătoreşti definitive, nici legi, nimic. Şi mai eşti dat în judecată şi de 175000 de profesori. Şi chiar dacă pierzi dai o Ordonanţă că se aplică mai târziu. E halucinant, domnule Boc, urmaţi-vă sfaturile.
luni, 22 martie 2010
Avem şi veşti bune
Jean Claude, prietenul meu care-mi mai furnizează informaţii, mi-a dat un link care schimbă multe din temerile, inclusiv ale mele, despre viitorul apropiat al lumii.
Ideea este veche şi a fost pusă, cu un oarecare succes, în practică de Germania nazistă, transformarea cărbunelui în benzină. Procesul are la bază metoda Fischer–Tropsch. Nu a fost pusă în practică industrial după război pentru că era costisitoare şi pe vremea aceea tehnologia funcţiona pentru cărbuni de bună calitate.
Universitatea Texas din Arlington a reuşit să transforme lignitul, care este un cărbune de proastă calitate, în benzină. Preţul barilului de benzină este de sub 30 de dolari iar poluarea în timpul procesului este zero. US are o treime din rezervele de cărbune ale lumii.
Această reuşită schimbă total situaţia mondială. Dă o lovitură mortală marilor producători de petrol, se ştiu ei. Permite independenţa multor state care erau dependente de importul de petrol, rentabilizează industria mineritului cărbunelui, practic e vorba de un boom economic viitor. Cu toate consecinţele lui.
Două sunt consecinţele majore pentru noi, US rămân în frunte şi să vezi acum cum se vând minele de la noi.
Pe termen lung e o amânare de 100 de ani a terminării rezervelor de combustibili fosili şi avem mult mai mult timp să găsim o soluţie ştiinţifică la toate problemele energetice pe care le avem.
Hai să pun şi link-ul. Aici. Asta este cea mai importată ştire, merci Jean Claude.
Ideea este veche şi a fost pusă, cu un oarecare succes, în practică de Germania nazistă, transformarea cărbunelui în benzină. Procesul are la bază metoda Fischer–Tropsch. Nu a fost pusă în practică industrial după război pentru că era costisitoare şi pe vremea aceea tehnologia funcţiona pentru cărbuni de bună calitate.
Universitatea Texas din Arlington a reuşit să transforme lignitul, care este un cărbune de proastă calitate, în benzină. Preţul barilului de benzină este de sub 30 de dolari iar poluarea în timpul procesului este zero. US are o treime din rezervele de cărbune ale lumii.
Această reuşită schimbă total situaţia mondială. Dă o lovitură mortală marilor producători de petrol, se ştiu ei. Permite independenţa multor state care erau dependente de importul de petrol, rentabilizează industria mineritului cărbunelui, practic e vorba de un boom economic viitor. Cu toate consecinţele lui.
Două sunt consecinţele majore pentru noi, US rămân în frunte şi să vezi acum cum se vând minele de la noi.
Pe termen lung e o amânare de 100 de ani a terminării rezervelor de combustibili fosili şi avem mult mai mult timp să găsim o soluţie ştiinţifică la toate problemele energetice pe care le avem.
Hai să pun şi link-ul. Aici. Asta este cea mai importată ştire, merci Jean Claude.
Jocul de-a Justiţia
Fenomenale înregistrările cu monstruosul Cătălin Voicu. Dacă sunt adevărate, şi presupun că sunt, ne povestesc cum a fost condusă ţara în ultimii 20 de ani. Într-un mod mafiot.
Cred că este primul peştişor mai mare. Şi care o să tragă după el şi pe alţii. Cât mai mulţi sper. Dar să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul.
Problema esenţială este: cum a fost posibilă apariţia unui asemenea personaj? Păi omul a fost "promovat". Sub nasul lui Ion Iliescu, la Cotroceni. Apoi a intrat în anturajul primarului "care este". Şi era gata, gata să ajungă ministru. La Interne, în cadrul primului Guvern Boc.
A pierdut atunci din cauza luptelor intestine din PSD. Şi atunci a fost ales "şeful mafiei lui Năstase", Gabriel Oprea, care a demisionat, şi-a luat a patra stea, a sărit în altă barcă şi a ajuns Ministrul Apărării. Altă poveste. De fapt aceeaşi.
De data asta sper ca PSD să nu-l apere, să-l lase să intre în puşcărie. Cererea de suspendare trebuie votată de ciracii lui Vanghelie. Cred că e doar un joc de imagine în favoarea lui Ponta pe spinarea lui Vanghelie. La votul din Parlament vedem ce se întâmplă cu adevărat. Şi mai apoi în Justiţie. Mai sunt ani până atunci. Nu uitaţi ce v-am spus.
Ar fi primul semn că Ponta nu e Năstase. Sau că Năstase nu-l conduce pe Ponta. S-ar putea să avem şi surprize şi să se termine în coadă de peşte. Prin înţelegerea părţilor.
Stenogramele sunt deja o armă de care abuzează toate taberele. De ce tot apar în presă? Pentru că fac parte din jocul de-a Justiţia pe care noi, în prostia noastră, îl numim Justiţie.
Cred că este primul peştişor mai mare. Şi care o să tragă după el şi pe alţii. Cât mai mulţi sper. Dar să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul.
Problema esenţială este: cum a fost posibilă apariţia unui asemenea personaj? Păi omul a fost "promovat". Sub nasul lui Ion Iliescu, la Cotroceni. Apoi a intrat în anturajul primarului "care este". Şi era gata, gata să ajungă ministru. La Interne, în cadrul primului Guvern Boc.
A pierdut atunci din cauza luptelor intestine din PSD. Şi atunci a fost ales "şeful mafiei lui Năstase", Gabriel Oprea, care a demisionat, şi-a luat a patra stea, a sărit în altă barcă şi a ajuns Ministrul Apărării. Altă poveste. De fapt aceeaşi.
De data asta sper ca PSD să nu-l apere, să-l lase să intre în puşcărie. Cererea de suspendare trebuie votată de ciracii lui Vanghelie. Cred că e doar un joc de imagine în favoarea lui Ponta pe spinarea lui Vanghelie. La votul din Parlament vedem ce se întâmplă cu adevărat. Şi mai apoi în Justiţie. Mai sunt ani până atunci. Nu uitaţi ce v-am spus.
Ar fi primul semn că Ponta nu e Năstase. Sau că Năstase nu-l conduce pe Ponta. S-ar putea să avem şi surprize şi să se termine în coadă de peşte. Prin înţelegerea părţilor.
Stenogramele sunt deja o armă de care abuzează toate taberele. De ce tot apar în presă? Pentru că fac parte din jocul de-a Justiţia pe care noi, în prostia noastră, îl numim Justiţie.
duminică, 21 martie 2010
sâmbătă, 20 martie 2010
Sunt 99 la sută sigur
Să zicem că avem o populaţie de x persoane din care y au o anumită calitate. Cineva vine pe piaţă şi ne spune că are un test care detectează cu 99 de procente certitudine calitatea y a unui om. Care e probabilitatea ca în urma testului ieşit pozitiv să aveţi proprietatea y?
Păi 99 la sută e răspunsul standard, dar e fals.
Probabilitatea este numărul de cazuri corect prezise pe numărul de cazuri prezise. Deci, din cele y cazuri avem 99 procente de cazuri corect prezise. Din cele x-y cazuri de oameni fără proprietate avem 1 procent consideraţi posesori ai proprietăţii dar care nu sunt.
În cifre avem 99y/(98y+x). În procente avem 99(y/x)/(98(y/x)+1). Să zicem că 40 de procente au calitatea y, adică y/x=0.4, dacă testul iese pozitiv probabilitatea să am calitatea y este de 0.985. Dar dacă y/x=0.01 probabilitatea să am calitatea y este de 0,5. Adică habar n-am dacă o am sau nu.
Cu 99 de procente certitudine n-aţi înţeles ce vreau să spun. Am vrut să spun că a fi 99 la sută sigur în faţa fenomenelor, întâmplărilor, faptelor foarte rare nu înseamnă de fapt nimic. Doar că-ţi dai cu părerea.
Păi 99 la sută e răspunsul standard, dar e fals.
Probabilitatea este numărul de cazuri corect prezise pe numărul de cazuri prezise. Deci, din cele y cazuri avem 99 procente de cazuri corect prezise. Din cele x-y cazuri de oameni fără proprietate avem 1 procent consideraţi posesori ai proprietăţii dar care nu sunt.
În cifre avem 99y/(98y+x). În procente avem 99(y/x)/(98(y/x)+1). Să zicem că 40 de procente au calitatea y, adică y/x=0.4, dacă testul iese pozitiv probabilitatea să am calitatea y este de 0.985. Dar dacă y/x=0.01 probabilitatea să am calitatea y este de 0,5. Adică habar n-am dacă o am sau nu.
Cu 99 de procente certitudine n-aţi înţeles ce vreau să spun. Am vrut să spun că a fi 99 la sută sigur în faţa fenomenelor, întâmplărilor, faptelor foarte rare nu înseamnă de fapt nimic. Doar că-ţi dai cu părerea.
vineri, 19 martie 2010
Lumea aşa cum e
Părerile preconcepute despre lumea în care trăim sunt demontate într-un filmuleţ de 10 minute. Face toţi banii. Are şi subtitrări.
Şi alta cu traducere.
TED
Şi alta cu traducere.
TED
joi, 18 martie 2010
Politica de cadre
Elena Udrea dă citate din Goebbels, şi ştie pe cine citează. Ponta se compară cu Che Guevara şi-l bagă şi pe Antonescu în peisaj pe post de Fidel Castro.
Lipsa de maturitate, nu de maturitate politică, ne spune că avem parte de personaje ajunse mult prea departe peste nivelul de competenţă. Sau de cultură.
Cele două personaje, alături de multe altele, reprezintă politrucul de partid. Omul care nu are nicio meserie şi a făcut din politică o meserie.
Ideea tâmpită a lui Ponta, cu Senatul ales de consilierii locali, este egalată de ideea, la fel de tâmpită, a Elenei Udrea de a vinde casele ANL la preţ unic pe ţară.
Pe ici colo, prin toate partidele, mai există urme de competenţă care sunt însă eliminate prin două mecanisme. Un om care se pricepe într-un domeniu nu acceptă păreri imbecile de la şeful politic. Un om competent îşi alege colaboratorii în funcţie de competenţa acestora nu în funcţie de culoarea politică şi pupincurism.
Până n-o să se ajungă la concluzia că nu obedienţa este calitatea principală a unui om politic n-o să se întâmple nimic bun. Cum la PDL lucrurile sunt clare, PNL merge cu paşi mari pe urmele PDL iar PSD e condus de Che Guevara nu prevăd nimic bun.
Politica de cadre e de tot c..., iar ţara o urmează.
Să n-o uităm pe Norica în jacuzzi, îmbrăcată, printre răţuşte de plastic. Sau pe Boc, pudicul domn cu coasa. Oamenii ăştia au simţul ridicolului?
Lipsa de maturitate, nu de maturitate politică, ne spune că avem parte de personaje ajunse mult prea departe peste nivelul de competenţă. Sau de cultură.
Cele două personaje, alături de multe altele, reprezintă politrucul de partid. Omul care nu are nicio meserie şi a făcut din politică o meserie.
Ideea tâmpită a lui Ponta, cu Senatul ales de consilierii locali, este egalată de ideea, la fel de tâmpită, a Elenei Udrea de a vinde casele ANL la preţ unic pe ţară.
Pe ici colo, prin toate partidele, mai există urme de competenţă care sunt însă eliminate prin două mecanisme. Un om care se pricepe într-un domeniu nu acceptă păreri imbecile de la şeful politic. Un om competent îşi alege colaboratorii în funcţie de competenţa acestora nu în funcţie de culoarea politică şi pupincurism.
Până n-o să se ajungă la concluzia că nu obedienţa este calitatea principală a unui om politic n-o să se întâmple nimic bun. Cum la PDL lucrurile sunt clare, PNL merge cu paşi mari pe urmele PDL iar PSD e condus de Che Guevara nu prevăd nimic bun.
Politica de cadre e de tot c..., iar ţara o urmează.
Să n-o uităm pe Norica în jacuzzi, îmbrăcată, printre răţuşte de plastic. Sau pe Boc, pudicul domn cu coasa. Oamenii ăştia au simţul ridicolului?
miercuri, 17 martie 2010
Să nu mai pierdem vremea şi să copiem
Armenia, Taiwan, Sri Lanka şi Ucraina, ce au în comun? Sunt singurele ţări cu Parlament unicameral şi sistem semiprezidenţial. De aici şi aici.
Indexul democraţiei ne dă poziţiile: Armenia locul 113 din 167, Taiwan 33, Sri Lanka 57, Ucraina 53. Datele sunt din 2008, noi eram pe locul 50.
Între cele 30 de democraţii depline există un singur regim semiprezidenţial, Franţa pe locul 24, şi 4 sisteme prezidenţiale SUA, Koreea de Sud, Costa Rica şi Uruguay. Din acestea Parlament unicameral au Coreea de Sud şi Costa Rica. Ca poziţie, prima situată este SUA pe locul 18.
Ucraina - sistem de vot proporţional, Armenia - sistem mixt, Sri Lanka - proporţional, Taiwan - mixt.
Dacă adoptăm toate ideile PDL o să fim unici în lume.
Deci, e de preferat o republică parlamentară. Dacă tot facem reformă ce-ar fi, aşa cum am mai făcut în 1923, să copiem o Constituţie, a Islandei de pildă, şi să terminăm circul ăsta penibil. Chiar seamănă cu a noastră.
Vă garantez că iar o să facem o struţo-cămilă. Şi următorul preşedinte, mai jucător, o să aibă ideea să modifice din nou Constituţia. Ştiu că Alin Fumurescu spune că ăsta e visul lui Băsescu, să devină Prim Ministru pe termen nedefinit. Prostii.
Să nu mai pierdem vremea şi să copiem şi cu asta basta. În felul ăsta terminăm şi cu isteria PDL cu "reforma statului" şi cu cocoşismele PNL şi PSD şi cu penibilii independenţi.Şi, mai ales, cu toţi "jucătorii".
Aveţi alte argumente aici şi o hartă destul de clară.
Indexul democraţiei ne dă poziţiile: Armenia locul 113 din 167, Taiwan 33, Sri Lanka 57, Ucraina 53. Datele sunt din 2008, noi eram pe locul 50.
Între cele 30 de democraţii depline există un singur regim semiprezidenţial, Franţa pe locul 24, şi 4 sisteme prezidenţiale SUA, Koreea de Sud, Costa Rica şi Uruguay. Din acestea Parlament unicameral au Coreea de Sud şi Costa Rica. Ca poziţie, prima situată este SUA pe locul 18.
Ucraina - sistem de vot proporţional, Armenia - sistem mixt, Sri Lanka - proporţional, Taiwan - mixt.
Dacă adoptăm toate ideile PDL o să fim unici în lume.
Deci, e de preferat o republică parlamentară. Dacă tot facem reformă ce-ar fi, aşa cum am mai făcut în 1923, să copiem o Constituţie, a Islandei de pildă, şi să terminăm circul ăsta penibil. Chiar seamănă cu a noastră.
Vă garantez că iar o să facem o struţo-cămilă. Şi următorul preşedinte, mai jucător, o să aibă ideea să modifice din nou Constituţia. Ştiu că Alin Fumurescu spune că ăsta e visul lui Băsescu, să devină Prim Ministru pe termen nedefinit. Prostii.
Să nu mai pierdem vremea şi să copiem şi cu asta basta. În felul ăsta terminăm şi cu isteria PDL cu "reforma statului" şi cu cocoşismele PNL şi PSD şi cu penibilii independenţi.Şi, mai ales, cu toţi "jucătorii".
Aveţi alte argumente aici şi o hartă destul de clară.
marți, 16 martie 2010
Puţintică istorie, Elisabeta Bathory de Făgăraş
Sunt un cetăţean, recunosc, puţin atipic, care ştie cam tot despre criminalii în serie.
Am plecat de la articolul ăsta. Foarte interesant, Erzsébet Báthory, contesa sângeroasă pare a fi nepoata singurului valah, trecut la catolicism şi înnobilat, care a ajuns stăpân al Ţării Făgăraşului, Ştefan Mailat, ajuns vremelnic şi voievod al Transilvaniei, 1534–1536 .
Erzsébet Báthory, contesa sângeroasă, este fiica lui György Báthory şi a Annei Báthori din Somlyó - de aici la A2 B1 C1 D1 E4 F2 G2
Nepoata lui Mailat, Erzsébet, apare aici la A10 B2 C3 D2
E adevărat că e o amestecătură şi cele două personaje erau rude dar, din păcate sau din fericire, ungurii rămân cu cea mai mare criminală în masă din istorie. Nu apare niciunde, în afară de Wikipedia, faptul că s-au născut şi au murit în acelaşi an. Printre nepoţii lui Mailat se găsesc viitori principi ai Transilvaniei. Mai e de spus că soţul contesei sângeroase era rudă cu soţia lui Mailat.
Că tot e la modă subiectul unguresc.
Am plecat de la articolul ăsta. Foarte interesant, Erzsébet Báthory, contesa sângeroasă pare a fi nepoata singurului valah, trecut la catolicism şi înnobilat, care a ajuns stăpân al Ţării Făgăraşului, Ştefan Mailat, ajuns vremelnic şi voievod al Transilvaniei, 1534–1536 .
Erzsébet Báthory, contesa sângeroasă, este fiica lui György Báthory şi a Annei Báthori din Somlyó - de aici la A2 B1 C1 D1 E4 F2 G2
Nepoata lui Mailat, Erzsébet, apare aici la A10 B2 C3 D2
E adevărat că e o amestecătură şi cele două personaje erau rude dar, din păcate sau din fericire, ungurii rămân cu cea mai mare criminală în masă din istorie. Nu apare niciunde, în afară de Wikipedia, faptul că s-au născut şi au murit în acelaşi an. Printre nepoţii lui Mailat se găsesc viitori principi ai Transilvaniei. Mai e de spus că soţul contesei sângeroase era rudă cu soţia lui Mailat.
Că tot e la modă subiectul unguresc.
luni, 15 martie 2010
Nea Nicu, ai o ţuică de la mine
Nea Nicu Văcăroiu a început o campanie de "demascare" a matrapazlâcurilor făcute de onorabilul, cu ghilimele, Guvern Tăriceanu.
Întâi i-a dat-o la geoale lui Vosganian, care a mânărit Fondul Naţional de Dezvoltare. De aici.
Apoi a trecut la afacerea Sterling, şi-l cam ameninţă cu puşcăria pe Tăriceanu. - aici
Cu avânt face praf şi CEC-ul. - aici
Ce l-a apucat pe Văcăroiu? Chiar nu mă interesează. Merită o ţuică. O dau în calitate de contribuabil. Şi mai e şi de la PSD. De fapt, Nea Nicu e o instituţie naţională. Cred că faptele lui Nea Nicu sunt cele mai importante din ambele mandate ale Preşedintelui Băsescu. Pentru asta-i dau o ţuică şi lui Băse. Dacă serveşte.
PS Ştiu că Nea Nicu nu serveşte, o ştiu de la un nene care stătea pe Strada Timonierului, unde stătea pe vremuri Nea Nicu. Dar cu acţiunile astea şi-a transformat porecla în renume. Despre celălalt n-am date. Să ne trăieşti Nea Nicule.
Întâi i-a dat-o la geoale lui Vosganian, care a mânărit Fondul Naţional de Dezvoltare. De aici.
Apoi a trecut la afacerea Sterling, şi-l cam ameninţă cu puşcăria pe Tăriceanu. - aici
Cu avânt face praf şi CEC-ul. - aici
Ce l-a apucat pe Văcăroiu? Chiar nu mă interesează. Merită o ţuică. O dau în calitate de contribuabil. Şi mai e şi de la PSD. De fapt, Nea Nicu e o instituţie naţională. Cred că faptele lui Nea Nicu sunt cele mai importante din ambele mandate ale Preşedintelui Băsescu. Pentru asta-i dau o ţuică şi lui Băse. Dacă serveşte.
PS Ştiu că Nea Nicu nu serveşte, o ştiu de la un nene care stătea pe Strada Timonierului, unde stătea pe vremuri Nea Nicu. Dar cu acţiunile astea şi-a transformat porecla în renume. Despre celălalt n-am date. Să ne trăieşti Nea Nicule.
O zi obişnuită
Ungurii iar ne iau Ardealul. Preşedintele se întâlneşte cu partidele ca să schimbe Constituţia. Reforma continuă. Ca şi grevele. Pensii "nesimţite", salarii "nesimţite". Pe Doc îl enervează madam Udrea. În Cisiordania se pregăteşte războiul anual între arabi şi evrei sau invers. Cel mai bun comentariu din ultima vreme.
"V-ati gandit cat teren, energie si resurse am economisi daca am deveni vegetarieni ? :)
Am o vaga impresie ca secolul 21 va deveni pentru industria de carne ceea ce secolul 20 a fost pentru cea a tutunului.
Stiu ca toti "fumatorii" vor protesta in sinea lor acum, dar e o chestie pe marginea careia ati putea medita un pic... ;-)" - Flavian
O zi obişnuită. Mult zgomot pentru nimic. La un articol despre centrale nucleare se face reclamă la curăţirea colonului. Acum totul se leagă.
"Şi atuncea mă adaptez, ce dracu' să fac, să mor? Vreau să supravieţuiesc" - Marian Vanghelie
"V-ati gandit cat teren, energie si resurse am economisi daca am deveni vegetarieni ? :)
Am o vaga impresie ca secolul 21 va deveni pentru industria de carne ceea ce secolul 20 a fost pentru cea a tutunului.
Stiu ca toti "fumatorii" vor protesta in sinea lor acum, dar e o chestie pe marginea careia ati putea medita un pic... ;-)" - Flavian
O zi obişnuită. Mult zgomot pentru nimic. La un articol despre centrale nucleare se face reclamă la curăţirea colonului. Acum totul se leagă.
"Şi atuncea mă adaptez, ce dracu' să fac, să mor? Vreau să supravieţuiesc" - Marian Vanghelie
Scutul antirachetă. Istoric
Ideea de scut antirachetă a apărut chiar de la apariţia rachetei ca armă, în cel de-al Doilea Război Mondial. Primele atacuri cu V-1, prima rachetă rezonabilă ca eficienţă, au început în vara anului 1944 şi au vizat Londra şi Anvers. Principala problemă pe care naziştii au rezolvat-o este controlul direcţiei şi altitudinii. Rata de atingere a ţintei era de 25 de procente. Ţinta era un oraş. Erau lansate de la sol sau de pe bombardiere. Aveau peste 2 tone, 850 de kilograme sarcină utilă, viteza de 640 de kilometri şi 250 de kilometri era distanţa până la care puteau atinge o ţintă.
Care erau măsurile luate de englezi ca să le oprească, primul "scut antirachetă"? Au folosit tunuri antiaeriene pe mai multe linii, fără efect. Laboratoarele Bell au îmbunătăţit sistemul de localizare şi tragere folosind un calculator analog. S-a ajuns până la o rată de 82 de procente de doborâre a "bombelor zburătoare". S-au pus baraje de baloane, nemţii au pus lame pe aripile rachetelor care tăiau cablurile care ţineau baloanele. S-au organizat escadrile de avioane care zburau foarte sus, aveau viteza mai mică, interceptau rachetele, când reuşeau, şi la început, într-un mod foarte riscant, trăgeau în ele cu riscul să "sară în aer" împreună cu racheta. Apoi au reuşit să dezechilibreze rachetele ridicând cu aripa avionului aripa rachetei.
Următoarea rachetă V-2, tot nemţească, a însemnat un cu totul alt nivel. 12, 5 tone, încărcătură 1 tonă, altitudine maximă 88 de kilometri şi viteza maximă de 5500 kilometri pe oră, distanţa 320 de kilometri. Era lansată de la sol. A început producţia în toamna anului 1944. Pentru epoca respectivă orice idee de scut era ridicolă. S-a încercat oprirea lansării prin bombardarea locurilor de lansare.
Şi acum începem să înţelegem ce înseamnă scutul antirachetă. Cei 320 de kilometri erau străbătuţi în 3 minute iar racheta cădea de la aproape 100 de kilometri înălţime. Efectul în desfăşurarea războiului a fost nul dar V-2 este începutul erei spaţiale. A fost lansată o rachetă V-2 de pe o platformă montată pe un submarin.
Wernher von Braun, şeful programului V-2, membru SS, a condus programul spaţial american. Altă poveste.
După război mai multe ţări au fost capabile să fabrice rachete cu varii capabilităţi. Şi de aici încercările de construire a unei apărări antirachetă.
Ideea scutului antirachetă are începuturile în anii 50.
Că a fost prea mult zgomot pentru nimic.
sâmbătă, 13 martie 2010
Puţin despre agricultură
Am avut o discuţie lungă ieri despre faptul că o să se ajungă la probleme cu alimentaţia. Mi s-a spus că sunt alarmist.
Să vedem. În fiecare an prin fotosinteză se crează o anumită masă vegetală. Respectiva este consumată de animale iar noi, ca vârf al lanţului trofic, consumăm fie vegetale, fie animalele respective.
Două studii, unul de la Stanford, altul al unui biolog au stabilit că noi, oamenii, consumăm 40 de procente din această producţie primară generată de fotosinteză.
De aici avem rata de extincţie a celorlalte animale, nu le mai lăsăm "producţie primară". Prin trei plante orez, porumb şi grâu omul a reuşit să stocheze cea mai mare cantitate de carbohidraţi.
Fiecare calorie vegetală pe care o mâncăm are în spate între 1 şi 10 calorii consumate din petrol. În US în 1940 se producea 2,3 calorii stocate în hrană pentru 1 calorie consumată de combustibil fosil, în 1974 raportul era de 1 la 1. În 1940 EROEI era de 100, acum este de cel mult 10. Mai multe aici despre eficienţa producerii hranei.
De asemenea un factor despre care nu se prea vorbeşte este consumul cărnii, 1 calorie din carne are în spate 10 calorii vegetale care au în spate între 10 şi 100 de calorii din petrol.
Hrana ieftină bazată pe petrol a condus, conform paradoxului lui Jevons, la o creştere a cantităţii de hrană consumată în ţările în curs de dezvoltare, la trecerea la agricultură industrială în statele sărace, cu toate consecinţele nefaste ale folosirii îngrăşămintelor chimice, eroziunea solului, ploi acide, scăderea suprafeţei cultivabile, scăderea cantităţii de apă potabilă disponibilă. Plus problema obezităţii.
O altă problemă este folosirea producţiei agricole pentru obţinerea bio-fuelului, acest proces conduce la o scădere şi mai mare a suprafeţei arabile destinate hrănirii populaţiei.
Din 1960 suprafaţa arabilă disponibilă pentru fiecare persoană s-a înjumătăţit. Datorită eroziunii solului se pierd în fiecare an 1,3 procente din suprafaţa arabilă. Adică 0,4 din suprafaţa României. Adică tot terenul arabil al României se pierde an de an.
E destul de uşor să spui că totul e în regulă. Şi că sunt alţii alarmişti. Se cheamă naivitate.
Să vedem. În fiecare an prin fotosinteză se crează o anumită masă vegetală. Respectiva este consumată de animale iar noi, ca vârf al lanţului trofic, consumăm fie vegetale, fie animalele respective.
Două studii, unul de la Stanford, altul al unui biolog au stabilit că noi, oamenii, consumăm 40 de procente din această producţie primară generată de fotosinteză.
De aici avem rata de extincţie a celorlalte animale, nu le mai lăsăm "producţie primară". Prin trei plante orez, porumb şi grâu omul a reuşit să stocheze cea mai mare cantitate de carbohidraţi.
Fiecare calorie vegetală pe care o mâncăm are în spate între 1 şi 10 calorii consumate din petrol. În US în 1940 se producea 2,3 calorii stocate în hrană pentru 1 calorie consumată de combustibil fosil, în 1974 raportul era de 1 la 1. În 1940 EROEI era de 100, acum este de cel mult 10. Mai multe aici despre eficienţa producerii hranei.
De asemenea un factor despre care nu se prea vorbeşte este consumul cărnii, 1 calorie din carne are în spate 10 calorii vegetale care au în spate între 10 şi 100 de calorii din petrol.
Hrana ieftină bazată pe petrol a condus, conform paradoxului lui Jevons, la o creştere a cantităţii de hrană consumată în ţările în curs de dezvoltare, la trecerea la agricultură industrială în statele sărace, cu toate consecinţele nefaste ale folosirii îngrăşămintelor chimice, eroziunea solului, ploi acide, scăderea suprafeţei cultivabile, scăderea cantităţii de apă potabilă disponibilă. Plus problema obezităţii.
O altă problemă este folosirea producţiei agricole pentru obţinerea bio-fuelului, acest proces conduce la o scădere şi mai mare a suprafeţei arabile destinate hrănirii populaţiei.
Din 1960 suprafaţa arabilă disponibilă pentru fiecare persoană s-a înjumătăţit. Datorită eroziunii solului se pierd în fiecare an 1,3 procente din suprafaţa arabilă. Adică 0,4 din suprafaţa României. Adică tot terenul arabil al României se pierde an de an.
E destul de uşor să spui că totul e în regulă. Şi că sunt alţii alarmişti. Se cheamă naivitate.
Que hora es?
Simona Tache, geniul feminin al Academiei Caţavencu, acum defunctă, Academia nu Simona, ne aduce prima telenovelă la care promit că o să mă uit deşi nu ştiu o boabă de spaniolă.
vineri, 12 martie 2010
Despre naivitate, inflaţie, globalizare şi funcţia exponenţială
Prietenul meu virtual, Flavian, mi-a pus la dispoziţie un film pe care de mult îl căutam.
Am să-l pun la sfârşit ca să stric celor cu răbdare sfârşitul de săptămână. Ne uităm, cu gura căscată, când Guvernele se bat în piept cu creşteri economice de x procente, anual. Şi credem că aşa ceva e posibil. Să luăm o creştere de 5 procente anual şi s-o proiectăm pe o perioadă de 30 de ani. Pentru China nu e o exagerare. Ne aduce la o economie de 4,3 ori mai mare. Mare brânză. Nu e chiar aşa.
Pentru că toată această creştere are la bază un consum de energie. Care energie, deşi avem o introducere în sistem gratuită, de la Soare, nu poate creşte în ritmul consumului, exponenţial. Acum avem o creştere a consumului de energie, la nivel mondial, de 3 procente pe an. În 30 de ani de 2,4 ori o să fie mai mare consumul. Dacă o să avem de unde. Ştiu că e un film lung dar e o lecţie pe care nu trebuie s-o uitaţi niciodată. Niciodată.
Avem viitorul la îndemână. Noroc cu criza.
Am să-l pun la sfârşit ca să stric celor cu răbdare sfârşitul de săptămână. Ne uităm, cu gura căscată, când Guvernele se bat în piept cu creşteri economice de x procente, anual. Şi credem că aşa ceva e posibil. Să luăm o creştere de 5 procente anual şi s-o proiectăm pe o perioadă de 30 de ani. Pentru China nu e o exagerare. Ne aduce la o economie de 4,3 ori mai mare. Mare brânză. Nu e chiar aşa.
Pentru că toată această creştere are la bază un consum de energie. Care energie, deşi avem o introducere în sistem gratuită, de la Soare, nu poate creşte în ritmul consumului, exponenţial. Acum avem o creştere a consumului de energie, la nivel mondial, de 3 procente pe an. În 30 de ani de 2,4 ori o să fie mai mare consumul. Dacă o să avem de unde. Ştiu că e un film lung dar e o lecţie pe care nu trebuie s-o uitaţi niciodată. Niciodată.
Avem viitorul la îndemână. Noroc cu criza.
joi, 11 martie 2010
Punctul 8 de la Timişoara
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii in ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost insa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al Romaniei ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.
A rămas la fel de actual.
A rămas la fel de actual.
Până unde mergem
Ieri, şi nu numai, am spus că totul este o perdea de fum în spatele căreia este ascuns un dezastru economic ca şi drumul spre dictatură. Tot ieri Oxford Analytica, tot aia care i-a făcut praf pe mogulii Vântu şi Voiculescu, ne spune:
"Geoana, who has already lost his position as head of the opposition Social Democrats, is fighting for his political life. The motion is another step in President Traian Basescu's long-term goal of consolidating his personal power at the expense of all political parties."
"Political games distract minds from economy The ruling Democratic Liberals submitted a motion to oust Mircea Geoana as speaker of the Senate on March 4."
Cum nu avem acces la tot articolul trebuie să ne păstrăm nişte rezerve. Dar rezumatul este susţinut de consilierul Cătălin Avramescu, acesta reiterează atacurile la adresa partidelor.
Democraţia în absenţa partidelor este o iluzie. Ca multe altele care în spate ascund un sistem autoritar. Nu-mi place nici Antonescu, nici Ponta dar nici Băsescu. Primii doi nu sunt în poziţia de a-şi creşte influenţa politică, ultimul da.
Mătrăşirea lui Geoană, nu prea constituţională, încalcă noţiunea de Republică prin dictatura majorităţii, care este tot o dictatură.
Argumentul comun, cum că aşa a făcut şi PSD, e un fals argument. Este ceva de genul "nesimţirea ta o justifică pe a mea", am fost şi eu iluzionat că PDL înseamnă altceva decât PSD, când PDL şi susţinătorii se autocompară cu PSD argumentele sunt inutile. E aceeaşi Mărie.
Şi ce înseamnă majoritate? Păi în decembrie era cu totul altceva decât azi. Atunci era necesar să fie instituţionalizată. Acum nu. Că aşa-i în tenis. Şi poate să-mi spună cineva ce a făcut atât de grav Geoană? Cu ce e mai rău decât Văcăroiu? Care e miza?
Depinde doar de noi cât suportăm.
"Geoana, who has already lost his position as head of the opposition Social Democrats, is fighting for his political life. The motion is another step in President Traian Basescu's long-term goal of consolidating his personal power at the expense of all political parties."
"Political games distract minds from economy The ruling Democratic Liberals submitted a motion to oust Mircea Geoana as speaker of the Senate on March 4."
Cum nu avem acces la tot articolul trebuie să ne păstrăm nişte rezerve. Dar rezumatul este susţinut de consilierul Cătălin Avramescu, acesta reiterează atacurile la adresa partidelor.
Democraţia în absenţa partidelor este o iluzie. Ca multe altele care în spate ascund un sistem autoritar. Nu-mi place nici Antonescu, nici Ponta dar nici Băsescu. Primii doi nu sunt în poziţia de a-şi creşte influenţa politică, ultimul da.
Mătrăşirea lui Geoană, nu prea constituţională, încalcă noţiunea de Republică prin dictatura majorităţii, care este tot o dictatură.
Argumentul comun, cum că aşa a făcut şi PSD, e un fals argument. Este ceva de genul "nesimţirea ta o justifică pe a mea", am fost şi eu iluzionat că PDL înseamnă altceva decât PSD, când PDL şi susţinătorii se autocompară cu PSD argumentele sunt inutile. E aceeaşi Mărie.
Şi ce înseamnă majoritate? Păi în decembrie era cu totul altceva decât azi. Atunci era necesar să fie instituţionalizată. Acum nu. Că aşa-i în tenis. Şi poate să-mi spună cineva ce a făcut atât de grav Geoană? Cu ce e mai rău decât Văcăroiu? Care e miza?
Depinde doar de noi cât suportăm.
miercuri, 10 martie 2010
Se apropie scadenţa
O mare "realizare" a primului Guvern Boc a fost atingerea parametrilor impuşi de FMI. Dar rămâne întrebarea, au fost atinşi aceşti parametri? Iar răspunsul este negativ.
Nereturnări de TVA şi neplata serviciilor prestate de mediul privat. Estimate la 8 miliarde lei. Statul are de recuperat 4,2 miliarde de lei. Adică, încă un procent la deficit. Ne apropiem de blocajul financiar. Nu se mai fac privatizări. Suntem ca în epoca Guvernului Văcăroiu.
Şomajul a atins 8,3 procente. Grevele au început.
PIB-ul estimat pe 2010 prevede o creştere de 1,3 procente iar deficitul prognozat este de 5,9 din PIB. Să ne aducem aminte că în 2009 au estimat o creştere de 2,5 şi un deficit de 2 procente din PIB. A ieşit o scădere de 7,1 şi un deficit bugetar de 7,2. Un fleac. Ne-au ciuruit. Şi au crescut şi cheltuielile faţă de 2008.
Am încredere în estimările lor aşa cum am avut şi anul trecut. Deloc. Ne mai spun cei de la BERD că Guvernul nu a făcut nimic anul trecut. Şi că în scenariul pesimist o să avem o creştere a PIB-ului de 0,2 procente. Eu cred că sunt optimişti. Andrei Gheorghe ne descrie atmosfera de la Finanţe.
O să fie mult mai rău ca anul trecut. Avem de plătit şi datoriile. Cu banii de la FMI am câştigat timp, pentru alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Cu banii de la FMI cei doi candidaţi au cumpărat 1 an de linişte. Ţara a pierdut un an. Pe care o să-l plătim toţi.
Se apropie scadenţa. La Geoană ea se apropie de sfârşit. La Băsescu acum începe. De ce a dispărut? Nu pentru că-i bolnav, prostii. Pentru că ştie că scadenţa se apropie şi de el. Şi dacă mai luăm un împrumut ne apropiem încă un pas de Grecia şi mai amână Preşedintele scadenţa. Dar nu-l salvează.
Circul arestărilor spectaculoase, modificările constituţionale, eliminarea lui Geoană, dosarele Revoluţiei, reuşitele externe sunt doar circ (toate măsurile sunt corecte dar inutile în contextul economic). Băsescu e acum leul care se învârte în cuşcă. Nu mai există pâine.
Perdeaua de fum e groasă dar o să ne usture întâi buzunarele. Nici măcar de răbdare n-avem nevoie.
Nereturnări de TVA şi neplata serviciilor prestate de mediul privat. Estimate la 8 miliarde lei. Statul are de recuperat 4,2 miliarde de lei. Adică, încă un procent la deficit. Ne apropiem de blocajul financiar. Nu se mai fac privatizări. Suntem ca în epoca Guvernului Văcăroiu.
Şomajul a atins 8,3 procente. Grevele au început.
PIB-ul estimat pe 2010 prevede o creştere de 1,3 procente iar deficitul prognozat este de 5,9 din PIB. Să ne aducem aminte că în 2009 au estimat o creştere de 2,5 şi un deficit de 2 procente din PIB. A ieşit o scădere de 7,1 şi un deficit bugetar de 7,2. Un fleac. Ne-au ciuruit. Şi au crescut şi cheltuielile faţă de 2008.
Am încredere în estimările lor aşa cum am avut şi anul trecut. Deloc. Ne mai spun cei de la BERD că Guvernul nu a făcut nimic anul trecut. Şi că în scenariul pesimist o să avem o creştere a PIB-ului de 0,2 procente. Eu cred că sunt optimişti. Andrei Gheorghe ne descrie atmosfera de la Finanţe.
O să fie mult mai rău ca anul trecut. Avem de plătit şi datoriile. Cu banii de la FMI am câştigat timp, pentru alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Cu banii de la FMI cei doi candidaţi au cumpărat 1 an de linişte. Ţara a pierdut un an. Pe care o să-l plătim toţi.
Se apropie scadenţa. La Geoană ea se apropie de sfârşit. La Băsescu acum începe. De ce a dispărut? Nu pentru că-i bolnav, prostii. Pentru că ştie că scadenţa se apropie şi de el. Şi dacă mai luăm un împrumut ne apropiem încă un pas de Grecia şi mai amână Preşedintele scadenţa. Dar nu-l salvează.
Circul arestărilor spectaculoase, modificările constituţionale, eliminarea lui Geoană, dosarele Revoluţiei, reuşitele externe sunt doar circ (toate măsurile sunt corecte dar inutile în contextul economic). Băsescu e acum leul care se învârte în cuşcă. Nu mai există pâine.
Perdeaua de fum e groasă dar o să ne usture întâi buzunarele. Nici măcar de răbdare n-avem nevoie.
marți, 9 martie 2010
Continuă dialogul despre sistemul de pensii de Stat
Văd că subiectul pensiilor e pasionant. A început aici şi a continuat cu intervenţia Casandrei aici.
Cristi Pârvan continuă dialogul.
Abordarea asta cu “noaptea celor 100 de ani” de la Bismarck la Boc ignora unele repere pe care “sociologii si economistii” le-au tot pus de-a lungul vremii:
1. varianta finantarilor publice din razboaie publice s-a dovedit nefunctionala pe termen mediu.
2. ameliorarea conditiilor de viata si dezvoltarea sistemului sanitar a prelungit durata de viata deci si a duratei de “beneficii” de la sistemul de pensii
3. prelungirea perioadei de scolarizare a scurtat perioada de “contributie”
4. dezvoltarea securitatii muncii a micsorat numarul de “accidente” micsorand astfel numarul de persoane care erau contributori neti
5. natalitatea variaza clar cu gradul de dezvoltare sociala si generatiile tinere (contributoare)au inceput sa fie mai mici decat generatiile in varsta (beneficiare)
6. politicile de imigratii prin care se importa populatii active (contributoare) are in lumea globala si efectul invers ca de undeva emigreaza populatie activa si mareste decalajul. In momentul in care sursa de imigranti nu este o tara cu natalitate mare si speranta de viata mica … lucrurile devin dramatice pentru acea tara.
7. materialele de constructii, modurile de a construi, improvementurile pe microclimat au favorizat atomizarea locuirii micsorand numarul de membrii de familie si implicit si “ajutorul social” din familie.
8. subdezvoltarea infrastructurii mari contribuie si ea la aglomerari urbane si la imposibilitatea perpetuarii familiilor mari (cu mai multe generatii)
9. Exista guverne inconstiente care desi stiu toate astea actioneaza in sensul agravarii problemei de dragul unor voturi punctuale:
9.1 sprijinina achizitia de case de catre tineri si separarea de familia extinsa.
9.2 egalizeaza pensiile fara sa tina cont ca asta are efect si in aplatizarea contributiilor (la ce bun sa contribui mai mult decat minim daca oricum risc ca peste X ani sa vina un Boc sa micsoreze diferentele.
9.3 ii condamna public pe cei care “tin firme” doar pentru a plati contributii la pensii
9.4 ii condamna public pe cei care pe langa pensie incearca sa aiba si salarii obligandu-i sa se transforme in beneficiari neti ai pensiilor si refuzandu-le contributia suplimentara
9.5 vantura iminenta colapsului sistemului de pensii si nevoia de hotarare administrativa a cuantumului beneficiilor fara sa realizeze ca aceste informatii au efect mai ales asupra celor ce au puterea de a decide daca mai platesc pentru pensia pe care unii ca Boc o sa le-o returneze peste zeci de ani.
9.6 pentru ca voturile sunt egale si nevoia de voturi e uneori mai actuala decat agravarea problemei pensiilor … se introduc pensii minime, sau asistenta sociala minima independente de contributii … eliminand astfel unul din principaleleargumente pentru contributorii care aleg daca sa plateasca sau nu.
9.7 incertitudinea data de lipsa de decizie creeaza fenomene punctuale aparent nesemnificative la nivel de populatie intreaga dar foarte importanta pe grupuri tinta care avand acelasi sens prin insumare devin semnificative.
9.7.1 cand zici ca s-ar putea sa maresti varsta de pensionare fara s-o maresti efectiv toti cei aflati in intervalele vizate se vor intreba daca nu cumva e mai bine sa se pensioneze inainte sa apara masura
9.7.2. cand zici ca modifici conditiile de pensionare fara sa le modifici efectiv toti cei care pot se vor intreba daca nu cumva e bine sa prinda oferta veche
9.7.3 cand zici ca vei inaspri conditiile de pensionare medicala fara sa le faci efectiv, toti cei care nu stiu daca o sa se mai poata incadra in noile conditii vor incerca sa profite de cele actuale.
9.8 populatia e entuziastmata de “masurile” explicate frumos si continua sa crediteze “rationalitatea” guvernelor irationale.
Istoria cu angajatorul dornic sa-si asigure angajatii de beneficii la pensie are ca si conditie necesara aprecierea angajatului ca acea contributie este importanta pentru el.
Cat timp angajutul e convins ca pensia depinde mai mult de boci decat de contributia sa … e posibil sa aleaga alte mecanisme prin care sa-si “asigure batranetile”. Iar asta se vede in cifre din ce in ce mai limpede.
Flavian mai aduce argumente.
Natalitatea sustenabila desi scade baza de colectare, vine cu avantajul scaderii necesarului de resurse. De exemplu cei 1-2 copii ai unui cuplu actual nu vor trebui sa isi construiasca fiecare casa lui ca pe vremea cand erau 5-6 frati intr-o familie.
In plus, constientizand populatia de avantajul productiei bunurilor cu utilizare indelungata in loc de cele cu inlocuire rapida, se poate beneficia per total la intreg nivelul societatii. Prin redistribuirea fortei de munca sau chiar reducerea acesteia in multe cazuri.
Casandra răspunde.
"Nimeni nu stie cat va trai si, mai ales, cat va trai batran fiind. Media statistica a perioadei de plata a pensiei este importanta doar pentru calculul economic, dar pentru fiecare om in parte nu are nicio relevanta.Unii dintre asiguratii activi merg la Cer inainte de a incasa o singura pensie. Altii triesc si au nevoie de venituri si 4 decenii dupa pensionare. De aceea este nevoie de sistemul PAYG, pentru ca asigura un venit pana in ultima clipa a vietii, un venit previzibil (in tarile civilizate, unde statul nu face legi cu efect retroactiv niciodata, nu in Romania lui Boc!).
Acumularea privata, dincolo de riscurile mult mai mari legate de investire, mai are cateva aspecte mai putin cunoscute:
1. Din suma acumulata, la pensionare, se poate stabili plata unei rente lunare penru o anumita perioada de tim. Daca pensionarul decedeaza, familia primeste restul sumei. Daca pensionarul traieste mai mult, ramane fara venit!
2. Din suma acumulata se stabileste o pensie lunara (mai mica decat renta de la pct. anterior) care se plateste pana la sfarsitul vietii. Suma se stabileste prin calcul actuarial si depinde esential de genul pensionarului. In Chile, acum, o femeie medic primeste o pensie cu 45% mai mica decat un barbat medic pensionar, pentru aceeasi perioada de contributie si aceeasi contributie platita. Doar pentru ca speranta medie statistica de viata este mai mare la femei. Dar nu neaparat la femeia-medic respectiva, ea poate trai 2 ani din pensie si apoi....
Tot in Chile, s-a constatat dupa primii ani de plata a pensiilor din pilonul II ca societatile de administrare au cam luat multi bani, prea multi!, din sumele asiguratilor. E un intreg scandal!
Sa-ti amintesc ca FMI (ca avocat al societatilro de administrare a fondurilor de la noi) insista ca guvernul sa nu impuna garantarea unui randament cel putin egal cu inflatia?
Pai, daca nici inflatia nu este luata in calcul - nu mai vorbim de ceva participare la profit pentru asigurati! -, in conditiile in care legea obliga pe cetatenii de anumite varste sa se asigure, despre ce poveste capitalista minunata mai vorbim? Cu ce sunt obligati salariatii sa constituie fonduri, care sa participe in piata, si sa-si asume o parte din riscurile investitionale - ce desteapta metoda de gestiune a riscului au inventat marii detinatori de capitaluri!- daca nu-si recupereaza nici macar banii cu care contribuie, la valoarea reala a lor?
Pentru fondurile private de pensii private optionale, alta este situatia, acolo nimeni nu-i obliga pe oameni sa-si asume riscul."
Până una, alta situaţia pensiilor viitoare e sumbră. Iar asta trebuie să ne facă mai atenţi la ce face Statul cu banii noştri.
Cristi Pârvan continuă dialogul.
Abordarea asta cu “noaptea celor 100 de ani” de la Bismarck la Boc ignora unele repere pe care “sociologii si economistii” le-au tot pus de-a lungul vremii:
1. varianta finantarilor publice din razboaie publice s-a dovedit nefunctionala pe termen mediu.
2. ameliorarea conditiilor de viata si dezvoltarea sistemului sanitar a prelungit durata de viata deci si a duratei de “beneficii” de la sistemul de pensii
3. prelungirea perioadei de scolarizare a scurtat perioada de “contributie”
4. dezvoltarea securitatii muncii a micsorat numarul de “accidente” micsorand astfel numarul de persoane care erau contributori neti
5. natalitatea variaza clar cu gradul de dezvoltare sociala si generatiile tinere (contributoare)au inceput sa fie mai mici decat generatiile in varsta (beneficiare)
6. politicile de imigratii prin care se importa populatii active (contributoare) are in lumea globala si efectul invers ca de undeva emigreaza populatie activa si mareste decalajul. In momentul in care sursa de imigranti nu este o tara cu natalitate mare si speranta de viata mica … lucrurile devin dramatice pentru acea tara.
7. materialele de constructii, modurile de a construi, improvementurile pe microclimat au favorizat atomizarea locuirii micsorand numarul de membrii de familie si implicit si “ajutorul social” din familie.
8. subdezvoltarea infrastructurii mari contribuie si ea la aglomerari urbane si la imposibilitatea perpetuarii familiilor mari (cu mai multe generatii)
9. Exista guverne inconstiente care desi stiu toate astea actioneaza in sensul agravarii problemei de dragul unor voturi punctuale:
9.1 sprijinina achizitia de case de catre tineri si separarea de familia extinsa.
9.2 egalizeaza pensiile fara sa tina cont ca asta are efect si in aplatizarea contributiilor (la ce bun sa contribui mai mult decat minim daca oricum risc ca peste X ani sa vina un Boc sa micsoreze diferentele.
9.3 ii condamna public pe cei care “tin firme” doar pentru a plati contributii la pensii
9.4 ii condamna public pe cei care pe langa pensie incearca sa aiba si salarii obligandu-i sa se transforme in beneficiari neti ai pensiilor si refuzandu-le contributia suplimentara
9.5 vantura iminenta colapsului sistemului de pensii si nevoia de hotarare administrativa a cuantumului beneficiilor fara sa realizeze ca aceste informatii au efect mai ales asupra celor ce au puterea de a decide daca mai platesc pentru pensia pe care unii ca Boc o sa le-o returneze peste zeci de ani.
9.6 pentru ca voturile sunt egale si nevoia de voturi e uneori mai actuala decat agravarea problemei pensiilor … se introduc pensii minime, sau asistenta sociala minima independente de contributii … eliminand astfel unul din principaleleargumente pentru contributorii care aleg daca sa plateasca sau nu.
9.7 incertitudinea data de lipsa de decizie creeaza fenomene punctuale aparent nesemnificative la nivel de populatie intreaga dar foarte importanta pe grupuri tinta care avand acelasi sens prin insumare devin semnificative.
9.7.1 cand zici ca s-ar putea sa maresti varsta de pensionare fara s-o maresti efectiv toti cei aflati in intervalele vizate se vor intreba daca nu cumva e mai bine sa se pensioneze inainte sa apara masura
9.7.2. cand zici ca modifici conditiile de pensionare fara sa le modifici efectiv toti cei care pot se vor intreba daca nu cumva e bine sa prinda oferta veche
9.7.3 cand zici ca vei inaspri conditiile de pensionare medicala fara sa le faci efectiv, toti cei care nu stiu daca o sa se mai poata incadra in noile conditii vor incerca sa profite de cele actuale.
9.8 populatia e entuziastmata de “masurile” explicate frumos si continua sa crediteze “rationalitatea” guvernelor irationale.
Istoria cu angajatorul dornic sa-si asigure angajatii de beneficii la pensie are ca si conditie necesara aprecierea angajatului ca acea contributie este importanta pentru el.
Cat timp angajutul e convins ca pensia depinde mai mult de boci decat de contributia sa … e posibil sa aleaga alte mecanisme prin care sa-si “asigure batranetile”. Iar asta se vede in cifre din ce in ce mai limpede.
Flavian mai aduce argumente.
Natalitatea sustenabila desi scade baza de colectare, vine cu avantajul scaderii necesarului de resurse. De exemplu cei 1-2 copii ai unui cuplu actual nu vor trebui sa isi construiasca fiecare casa lui ca pe vremea cand erau 5-6 frati intr-o familie.
In plus, constientizand populatia de avantajul productiei bunurilor cu utilizare indelungata in loc de cele cu inlocuire rapida, se poate beneficia per total la intreg nivelul societatii. Prin redistribuirea fortei de munca sau chiar reducerea acesteia in multe cazuri.
Casandra răspunde.
"Nimeni nu stie cat va trai si, mai ales, cat va trai batran fiind. Media statistica a perioadei de plata a pensiei este importanta doar pentru calculul economic, dar pentru fiecare om in parte nu are nicio relevanta.Unii dintre asiguratii activi merg la Cer inainte de a incasa o singura pensie. Altii triesc si au nevoie de venituri si 4 decenii dupa pensionare. De aceea este nevoie de sistemul PAYG, pentru ca asigura un venit pana in ultima clipa a vietii, un venit previzibil (in tarile civilizate, unde statul nu face legi cu efect retroactiv niciodata, nu in Romania lui Boc!).
Acumularea privata, dincolo de riscurile mult mai mari legate de investire, mai are cateva aspecte mai putin cunoscute:
1. Din suma acumulata, la pensionare, se poate stabili plata unei rente lunare penru o anumita perioada de tim. Daca pensionarul decedeaza, familia primeste restul sumei. Daca pensionarul traieste mai mult, ramane fara venit!
2. Din suma acumulata se stabileste o pensie lunara (mai mica decat renta de la pct. anterior) care se plateste pana la sfarsitul vietii. Suma se stabileste prin calcul actuarial si depinde esential de genul pensionarului. In Chile, acum, o femeie medic primeste o pensie cu 45% mai mica decat un barbat medic pensionar, pentru aceeasi perioada de contributie si aceeasi contributie platita. Doar pentru ca speranta medie statistica de viata este mai mare la femei. Dar nu neaparat la femeia-medic respectiva, ea poate trai 2 ani din pensie si apoi....
Tot in Chile, s-a constatat dupa primii ani de plata a pensiilor din pilonul II ca societatile de administrare au cam luat multi bani, prea multi!, din sumele asiguratilor. E un intreg scandal!
Sa-ti amintesc ca FMI (ca avocat al societatilro de administrare a fondurilor de la noi) insista ca guvernul sa nu impuna garantarea unui randament cel putin egal cu inflatia?
Pai, daca nici inflatia nu este luata in calcul - nu mai vorbim de ceva participare la profit pentru asigurati! -, in conditiile in care legea obliga pe cetatenii de anumite varste sa se asigure, despre ce poveste capitalista minunata mai vorbim? Cu ce sunt obligati salariatii sa constituie fonduri, care sa participe in piata, si sa-si asume o parte din riscurile investitionale - ce desteapta metoda de gestiune a riscului au inventat marii detinatori de capitaluri!- daca nu-si recupereaza nici macar banii cu care contribuie, la valoarea reala a lor?
Pentru fondurile private de pensii private optionale, alta este situatia, acolo nimeni nu-i obliga pe oameni sa-si asume riscul."
Până una, alta situaţia pensiilor viitoare e sumbră. Iar asta trebuie să ne facă mai atenţi la ce face Statul cu banii noştri.
luni, 8 martie 2010
Drept la replică. Sistemul de pensii de Stat, o explicaţie
Am spus că nu paradisul este destinaţia actualei clase muncitoare. Casandra, predestinat nume, ni-a cerut un drept la replică. Pe care sunt onorat să-l acord. O altă viziune asupra pensiilor.
"Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.
Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.
Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?
Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.
Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.
Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.
Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".
La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.
În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.
În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.
În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.
Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.
În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.
În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.
Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.
În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.
Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!
Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".
Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.
Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.
Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.
În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.
Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.
Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?
Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.
De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.
Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.
Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.
Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!"
Lipsa de mişcare a capitalului o să conducă la o profundă lipsă de capitalizare a economiei româneşti, la o scădere a nivelului salarial şi, în concluzie, la lipsa finanţării sistemului de pensii actual, renovat sau nu de Boc. Soluţia propusă de tine este adecvată la un nivel politic, UE, care nu există. Să vedem lipsa de ajutor pe care o încasează meritat Grecia.
Şi asta ar reduce şi mai mult competitivitatea Europei în faţa restului lumii.
Ce propui tu este o sărăcie generalizată în locul sacrificării actualei generaţii de pensionari, cinică soluţie, pe care o propun eu în speranţa unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Dar asta e de discutat. Sunt gata oricând să păstrez vie discuţia. Rămân la ideea că economii personale şi cât mai mulţi copii sunt soluţia. Nu creşterea pensiilor ci a alocaţiilor prin reduceri semnificative de impozite, nu finanţare directă.
La mulţi ani tuturor femeilor!
"Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.
Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.
Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?
Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.
Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.
Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.
Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".
La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.
În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.
În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.
În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.
Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.
În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.
În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.
Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.
În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.
Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!
Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".
Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.
Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.
Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.
În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.
Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.
Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?
Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.
De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.
Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.
Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.
Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!"
Lipsa de mişcare a capitalului o să conducă la o profundă lipsă de capitalizare a economiei româneşti, la o scădere a nivelului salarial şi, în concluzie, la lipsa finanţării sistemului de pensii actual, renovat sau nu de Boc. Soluţia propusă de tine este adecvată la un nivel politic, UE, care nu există. Să vedem lipsa de ajutor pe care o încasează meritat Grecia.
Şi asta ar reduce şi mai mult competitivitatea Europei în faţa restului lumii.
Ce propui tu este o sărăcie generalizată în locul sacrificării actualei generaţii de pensionari, cinică soluţie, pe care o propun eu în speranţa unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Dar asta e de discutat. Sunt gata oricând să păstrez vie discuţia. Rămân la ideea că economii personale şi cât mai mulţi copii sunt soluţia. Nu creşterea pensiilor ci a alocaţiilor prin reduceri semnificative de impozite, nu finanţare directă.
La mulţi ani tuturor femeilor!
duminică, 7 martie 2010
Opinii despre Congresul PNL
Sursa foto
Dacă-i citeşti pe cei de la PDL când vorbesc despre Congresul PNL vezi numai partea stângă a fotografiei, dacă-i citeşti pe cei de la PNL vezi numai partea dreaptă.
Realitatea e undeva la mijloc.
sâmbătă, 6 martie 2010
Vizita de lucru a primului-ministru Emil Boc în judeţul Sălaj
Primul-ministru Emil Boc a vizitat Fabrica de mobilă „SIMEX” din localitatea Şimleu Silvaniei.
Galerie de imagini. Şi filmul vizitei.
"Premierul Emil Boc a vizitat, vineri, fabrica de mobilă Simex din Şimeul Silvaniei, unde a tăiat un lemn la fierăstru circular, spunând că aşa făcea în copilărie, când lucra rame pentru icoane împreună cu mama sa...În altă secţie, premierul a polizat nişte bucăţi de lemn." - Mediafax
Conferinţa de presă
La conferinţa de presă susţinută de primul-ministru Emil Boc, la Zalău, după întâlnirea cu autorităţile locale, acesta a declarat:
"...am luat o critică constructivă de la domnul deputat Lucian Bode, când, în cadrul unei şedinţe, ne-a spus că, 2009 şi în 2010, niciun ministru PD-L nu a ajuns în judeţ. Am luat foarte în serios acest lucru şi ne-am propus să deschidem seria prezenţelor miniştrilor, începând chiar cu primul-ministru. Acum, trecând peste această parte care a urgentat cumva prezenţa noastră în Sălaj, suntem aici, în primul rând, să rezolvăm problemele cu care Sălajul se confruntă."
Galerie foto şi prima parte a conferinţei de presă.
Veşti bune pentru autostrăzi
Redactor: Domnule premier, revenim la autostrada Transilvania, domnul ministru Berceanu declara că se vor realiza încă 50 de km de autostradă. Vorbeaţi doar de 28 de km. Sau aici se includ şi alţi km?
Emil Boc: Mai avem autostrada Bucureşti-Ploieşti, în lucru, unde sunt 20 şi ceva de kilometri, care se vor finaliza anul acesta şi pe acel tronson. Mai avem şi Bucureşti - Moara Vlăsiei - Ploieşti, în lucru. Aţi văzut şi anul trecut că am vizitat de mai multe lucrări acel şantier. Va continua lucrarea şi acolo. Va continua lucrarea şi la autostrada Transilvania. Datele concrete, o să vă rog să îmi permiteţi să vi le ofer după întâlnirea cu Bechtel. În esenţă, cam asta urmărim. Să lucrăm acolo unde se poate lucra, şi mă refer aici la Câmpia Turzii - Gilău, Gilău graniţă - pe porţiunea pe care se poate, unde este proiectarea făcută - şi la Suplacu de Barcău. Acolo, la Suplacu de Barcău este front de lucru, numai că nu poate fi utilizat imediat. Tot ce am spus până acum - şi Gilău - partea spre graniţă, - ar asigura o mai bună conexiune cu Zalăul, ca variantă de tranzit direct. Partea de la Câmpia Turzii la Turda, o cunoaşteţi şi ştiţi ce impact are. La Suplacu de Barcău se continuă lucrările, dar acolo este un tronson închis. Deocamdată, el nu poate fi utilizat, ca element de legătură între o localitate sau alta sau de decongestionare a traficului. Dar, pe aceste tronsoane se poate lucra.
Veşti bune şi pentru sălăjeni
Emil Boc a asigurat autorităţile locale de preocuparea Guvernului în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor zonei şi a trecut în revistă câteva dintre cele mai importante proiecte şi programe susţinute la nivel guvernamental de care beneficiază sau urmează, în continuare, să beneficieze judeţul. - vezi lista proiectelor
Lupta cu abuzurile continuă
Reporter: Declaraţia domnului preşedinte părea un pic îngrijorată. Se îngrijorează că am putea ajunge la un nou împrumut.
Emil Boc: Noi am făcut ceea ce trebuie. Legea care vizează salarizarea unitară a eliminat abuzurile din sistemul public de salarizare. Important este că aceste lucruri să fie respectate în continuare de toate autorităţile, şi de la nivel naţional, şi de la nivel local. Asta este ceea ce vă pot spune, în continuare, că nu o să luăm banii cu împrumut ca să plătim sporul de zâmbet. Asta e ideea pe care vreau să o înţelegeţi şi dumneavoastră. - citeşte mai mult
PS Se poate face presă comunistă online? Se poate. Cu materialul clientului.
Galerie de imagini. Şi filmul vizitei.
"Premierul Emil Boc a vizitat, vineri, fabrica de mobilă Simex din Şimeul Silvaniei, unde a tăiat un lemn la fierăstru circular, spunând că aşa făcea în copilărie, când lucra rame pentru icoane împreună cu mama sa...În altă secţie, premierul a polizat nişte bucăţi de lemn." - Mediafax
Conferinţa de presă
La conferinţa de presă susţinută de primul-ministru Emil Boc, la Zalău, după întâlnirea cu autorităţile locale, acesta a declarat:
"...am luat o critică constructivă de la domnul deputat Lucian Bode, când, în cadrul unei şedinţe, ne-a spus că, 2009 şi în 2010, niciun ministru PD-L nu a ajuns în judeţ. Am luat foarte în serios acest lucru şi ne-am propus să deschidem seria prezenţelor miniştrilor, începând chiar cu primul-ministru. Acum, trecând peste această parte care a urgentat cumva prezenţa noastră în Sălaj, suntem aici, în primul rând, să rezolvăm problemele cu care Sălajul se confruntă."
Galerie foto şi prima parte a conferinţei de presă.
Veşti bune pentru autostrăzi
Redactor: Domnule premier, revenim la autostrada Transilvania, domnul ministru Berceanu declara că se vor realiza încă 50 de km de autostradă. Vorbeaţi doar de 28 de km. Sau aici se includ şi alţi km?
Emil Boc: Mai avem autostrada Bucureşti-Ploieşti, în lucru, unde sunt 20 şi ceva de kilometri, care se vor finaliza anul acesta şi pe acel tronson. Mai avem şi Bucureşti - Moara Vlăsiei - Ploieşti, în lucru. Aţi văzut şi anul trecut că am vizitat de mai multe lucrări acel şantier. Va continua lucrarea şi acolo. Va continua lucrarea şi la autostrada Transilvania. Datele concrete, o să vă rog să îmi permiteţi să vi le ofer după întâlnirea cu Bechtel. În esenţă, cam asta urmărim. Să lucrăm acolo unde se poate lucra, şi mă refer aici la Câmpia Turzii - Gilău, Gilău graniţă - pe porţiunea pe care se poate, unde este proiectarea făcută - şi la Suplacu de Barcău. Acolo, la Suplacu de Barcău este front de lucru, numai că nu poate fi utilizat imediat. Tot ce am spus până acum - şi Gilău - partea spre graniţă, - ar asigura o mai bună conexiune cu Zalăul, ca variantă de tranzit direct. Partea de la Câmpia Turzii la Turda, o cunoaşteţi şi ştiţi ce impact are. La Suplacu de Barcău se continuă lucrările, dar acolo este un tronson închis. Deocamdată, el nu poate fi utilizat, ca element de legătură între o localitate sau alta sau de decongestionare a traficului. Dar, pe aceste tronsoane se poate lucra.
Veşti bune şi pentru sălăjeni
Emil Boc a asigurat autorităţile locale de preocuparea Guvernului în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor zonei şi a trecut în revistă câteva dintre cele mai importante proiecte şi programe susţinute la nivel guvernamental de care beneficiază sau urmează, în continuare, să beneficieze judeţul. - vezi lista proiectelor
Lupta cu abuzurile continuă
Reporter: Declaraţia domnului preşedinte părea un pic îngrijorată. Se îngrijorează că am putea ajunge la un nou împrumut.
Emil Boc: Noi am făcut ceea ce trebuie. Legea care vizează salarizarea unitară a eliminat abuzurile din sistemul public de salarizare. Important este că aceste lucruri să fie respectate în continuare de toate autorităţile, şi de la nivel naţional, şi de la nivel local. Asta este ceea ce vă pot spune, în continuare, că nu o să luăm banii cu împrumut ca să plătim sporul de zâmbet. Asta e ideea pe care vreau să o înţelegeţi şi dumneavoastră. - citeşte mai mult
PS Se poate face presă comunistă online? Se poate. Cu materialul clientului.
vineri, 5 martie 2010
Antonie Solomon, motiv de schimbare a Constituţiei
Toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar când cineva e acuzat de fapte de corupţie apar de la preoţi la bolnavi psihici să-l apere pe presupusul vinovat. Prezumţia de nevinovăţie presupune să-l considerăm nevinovat dar acţiunile de stradă înseamnă presiuni asupra Justiţiei.
Las la o parte cazul halucinant al primarului Gutău care a devenit cetăţean de onoare în închisoare fiind.
Cel mai sinistru fapt este că angajaţii Primăriei Craiova sunt în stradă. Ei sunt angajaţii administraţiei locale, ai Statului Român, nu ai primarului Solomon. Ca şi angajaţii Teatrului Liric unde sunt ridicate ode pentru eliberarea prea pomenitului primar. Şi ei dependenţi de Primărie, nu de primar.
Asta ne conduce la ideea că în România se conduce după principii de tip feudal, vasalii apără seniorul. Ideea de Justiţie ca organism al Statului care împarte dreptatea este neglijată, mai ales de masele populare, care cu o mentalitate de Ev Mediu apelează de la rugăciuni la balade populare sau culte sau proteste în stradă pentru a-şi exprima susţinerea. Nimeni nu ştie faptele. Susţinerea e iraţională. Nu mă refer la cei care sunt plătiţi s-o facă.
A cui e vina? A unei lungi istorii care a încetăţenit ideea de "tătuc", de om care ia hotărârile în numele celor mulţi. Şi care nu poate greşi.
După comunismul care a dus ideea la paroxism au urmat "tătucii" Iliescu şi acum Băsescu.
Dacă ar depinde de mine, primul lucru pe care l-aş schimba ar fi tipului de republică, din semi-prezidenţială, produsă pentru Ion Iliescu, cu o republică parlamentară cu un preşedinte de paie, ales cu scop decorativ de către Parlament.
După ceva timp s-ar induce ideea cooperării, nu obedienţei, ca metodă de a merge înainte. Oamenii sunt mult mai ataşaţi de persoane decât de partide sau idei. Ar presupune mai multă raţiune şi mai puţine sentimente. Şi cred că asta ar fi de bun augur pentru România.
O asemenea idee este fără speranţă. Cel puţin acum.
Las la o parte cazul halucinant al primarului Gutău care a devenit cetăţean de onoare în închisoare fiind.
Cel mai sinistru fapt este că angajaţii Primăriei Craiova sunt în stradă. Ei sunt angajaţii administraţiei locale, ai Statului Român, nu ai primarului Solomon. Ca şi angajaţii Teatrului Liric unde sunt ridicate ode pentru eliberarea prea pomenitului primar. Şi ei dependenţi de Primărie, nu de primar.
Asta ne conduce la ideea că în România se conduce după principii de tip feudal, vasalii apără seniorul. Ideea de Justiţie ca organism al Statului care împarte dreptatea este neglijată, mai ales de masele populare, care cu o mentalitate de Ev Mediu apelează de la rugăciuni la balade populare sau culte sau proteste în stradă pentru a-şi exprima susţinerea. Nimeni nu ştie faptele. Susţinerea e iraţională. Nu mă refer la cei care sunt plătiţi s-o facă.
A cui e vina? A unei lungi istorii care a încetăţenit ideea de "tătuc", de om care ia hotărârile în numele celor mulţi. Şi care nu poate greşi.
După comunismul care a dus ideea la paroxism au urmat "tătucii" Iliescu şi acum Băsescu.
Dacă ar depinde de mine, primul lucru pe care l-aş schimba ar fi tipului de republică, din semi-prezidenţială, produsă pentru Ion Iliescu, cu o republică parlamentară cu un preşedinte de paie, ales cu scop decorativ de către Parlament.
După ceva timp s-ar induce ideea cooperării, nu obedienţei, ca metodă de a merge înainte. Oamenii sunt mult mai ataşaţi de persoane decât de partide sau idei. Ar presupune mai multă raţiune şi mai puţine sentimente. Şi cred că asta ar fi de bun augur pentru România.
O asemenea idee este fără speranţă. Cel puţin acum.
joi, 4 martie 2010
Religie, OTV, drepturile omului şi IQ
Cu cât ateismul este mai răspândit într-o naţiune cu atât este mai mare coeficientul de inteligenţă. Există o corelaţie pozitivă între cele două fenomene.
În US liberalii şi ateiştii au un coeficient de inteligenţă mai ridicat.
Ca de obicei statistica minte. Diavolul stă în cifre. Care se opun bunului mers al ţării spre Ev Mediu. Ce nesimţire.
Sau aşa, cu savoare naţională. Sau aşa:
Iar dovada că noi trăim în Evul Mediu este amenda primită de extravaganta televiziune OTV, care nu l-a oprit pe ultra-extravagantul Pavel Coruţ să atace Biserica noastră naţională. Asta într-o emisiune aberantă despre "flacăra violet".
Că OTV-ul are invitaţi nu prea sănătoşi la cap este o constantă, că bubulii-l bântuie pe Coruţ se ştie, dar că se cer dovezi, de către CNA, lui Coruţ, pentru a dovedi ca adevărată aserţiunea "Isus nu este fiul lui Dumnezeu." este prea mult pentru Statul nostru, presupus laic.
La circul respectiv era un popă la telefon. Era atât de mare circul că întâmplător am văzut toată paranghelia. Nu chiar toată că prea băteau câmpii.
Ce ne facem cu musulmanii din România care nu sunt de acord cu chestia asta? Cu chinezii de pe şantiere? Cu ateii? Să-mi aducă Trinitas Tv dovezi că "Isus este fiul lui Dumnezeu."
Cu drepturile omului, cu libertatea de exprimare? Şi mai râdem de musulmanii fanatici. Şi ca să mergem până la capăt, Isus a fost declarat ca fiind Fiul lui Dumnezeu în urma Primului Conciliu de la Niceea de un grup de episcopi. Cu oarece scandal. Unii ziceau că e doar înfiat.
Cele două statistici de la început spun totul. Sau mai bine să-l prăjim în direct, tot la OTV, pe Coruţ. Şi pe ăia cu statisticile şi pe mine.
PS La postul ăsta sunt foarte mulţi co-autori. Le mulţumesc. Se recunosc ei.
În US liberalii şi ateiştii au un coeficient de inteligenţă mai ridicat.
Ca de obicei statistica minte. Diavolul stă în cifre. Care se opun bunului mers al ţării spre Ev Mediu. Ce nesimţire.
Sau aşa, cu savoare naţională. Sau aşa:
Iar dovada că noi trăim în Evul Mediu este amenda primită de extravaganta televiziune OTV, care nu l-a oprit pe ultra-extravagantul Pavel Coruţ să atace Biserica noastră naţională. Asta într-o emisiune aberantă despre "flacăra violet".
Că OTV-ul are invitaţi nu prea sănătoşi la cap este o constantă, că bubulii-l bântuie pe Coruţ se ştie, dar că se cer dovezi, de către CNA, lui Coruţ, pentru a dovedi ca adevărată aserţiunea "Isus nu este fiul lui Dumnezeu." este prea mult pentru Statul nostru, presupus laic.
La circul respectiv era un popă la telefon. Era atât de mare circul că întâmplător am văzut toată paranghelia. Nu chiar toată că prea băteau câmpii.
Ce ne facem cu musulmanii din România care nu sunt de acord cu chestia asta? Cu chinezii de pe şantiere? Cu ateii? Să-mi aducă Trinitas Tv dovezi că "Isus este fiul lui Dumnezeu."
Cu drepturile omului, cu libertatea de exprimare? Şi mai râdem de musulmanii fanatici. Şi ca să mergem până la capăt, Isus a fost declarat ca fiind Fiul lui Dumnezeu în urma Primului Conciliu de la Niceea de un grup de episcopi. Cu oarece scandal. Unii ziceau că e doar înfiat.
Cele două statistici de la început spun totul. Sau mai bine să-l prăjim în direct, tot la OTV, pe Coruţ. Şi pe ăia cu statisticile şi pe mine.
PS La postul ăsta sunt foarte mulţi co-autori. Le mulţumesc. Se recunosc ei.
miercuri, 3 martie 2010
Clasa muncitoare nu merge în paradis
Să presupunem un salariu mediu brut de 1500 de lei. Din el 450 de lei se duc la CAS (de la angajat şi de la angajator).
De la 21 de ani la 61 de ani avem 480 de luni, deci un om obişnuit plăteşte în cursul vieţii 216000 lei. Să zicem că stă la pensie 12 ani (mult), cu o pensie medie de 700 de lei. Primeşte 100800. Adică de peste 2 ori mai puţin decât banii plătiţi.
Dar la noi media de pensionare e la 54 de ani. Şi se stă la pensie 19 ani. Dă la CAS 178200 şi primeşte 159600. Deci nici măcar în acest caz omul nu ia din banii altora.
Păi să nu munceşti la negru? Punctul meu de pensie este de peste 46 de procente.
Oricine munceşte în ţara asta este jefuit. Nu asta înseamnă solidaritate. Aici este istoria dezastrului. Ceauşescu ne-a lăsat cu un sistem care avea plusuri. Nu trebuie, de data asta, să dăm vina pe greaua moştenire.
Iar istoria ne spune că toţi foştii guvernanţi sunt vinovaţi. Acum cu criza tragem ponoasele.
Când generaţiile ceauşiste o să iasă la pensie raportul pensionari angajaţi o să fie total nesustenabil. Aşa că dacă vrem să mai avem un sistem de pensii trebuie cumva să reducem pensiile, ce înseamnă să nu vreau voturi, şi să creştem natalitatea. Să scădem CAS-ul ca să creştem baza de impozitare. Să ajutăm afacerile private, nu să le îngropăm în taxe şi impozite. Să construim autostrăzi din banii de la FMI, nu să plătim pensiile. Cu riscul mişcărilor sociale. Altfel îngropăm definitiv viitorul şi ne plângem precum Isărescu de lipsa autostrăzilor. Să încurajăm Pilonul II, nu să-l sabotăm. Şi să spunem clar că fără economii personale şi copii care să aibă grijă la bătrâneţe, actuala clasă muncitoare ajunge fix în partea opusă paradisului.
De la 21 de ani la 61 de ani avem 480 de luni, deci un om obişnuit plăteşte în cursul vieţii 216000 lei. Să zicem că stă la pensie 12 ani (mult), cu o pensie medie de 700 de lei. Primeşte 100800. Adică de peste 2 ori mai puţin decât banii plătiţi.
Dar la noi media de pensionare e la 54 de ani. Şi se stă la pensie 19 ani. Dă la CAS 178200 şi primeşte 159600. Deci nici măcar în acest caz omul nu ia din banii altora.
Păi să nu munceşti la negru? Punctul meu de pensie este de peste 46 de procente.
Oricine munceşte în ţara asta este jefuit. Nu asta înseamnă solidaritate. Aici este istoria dezastrului. Ceauşescu ne-a lăsat cu un sistem care avea plusuri. Nu trebuie, de data asta, să dăm vina pe greaua moştenire.
Iar istoria ne spune că toţi foştii guvernanţi sunt vinovaţi. Acum cu criza tragem ponoasele.
Când generaţiile ceauşiste o să iasă la pensie raportul pensionari angajaţi o să fie total nesustenabil. Aşa că dacă vrem să mai avem un sistem de pensii trebuie cumva să reducem pensiile, ce înseamnă să nu vreau voturi, şi să creştem natalitatea. Să scădem CAS-ul ca să creştem baza de impozitare. Să ajutăm afacerile private, nu să le îngropăm în taxe şi impozite. Să construim autostrăzi din banii de la FMI, nu să plătim pensiile. Cu riscul mişcărilor sociale. Altfel îngropăm definitiv viitorul şi ne plângem precum Isărescu de lipsa autostrăzilor. Să încurajăm Pilonul II, nu să-l sabotăm. Şi să spunem clar că fără economii personale şi copii care să aibă grijă la bătrâneţe, actuala clasă muncitoare ajunge fix în partea opusă paradisului.
marți, 2 martie 2010
Băsescianism
"La noi, în România, această amalgamare a fost şi mai accentuată de faptul că personajele care au devenit lideri politici la un moment dat seamănă între ele. Cu vreo trei excepţii notabile, pe care nu ezit să le şi numesc, Ion Iliescu, Corneliu Coposu şi Traian Băsescu – fiecare dintre cei trei fiind personalităţi atât de puternice încât imitaţia a devenit imposibilă – cam toţi oamenii noştri politici au multe în comun." - Sever Voinescu
Bun, avem trei oameni care sunt de neimitat, Nea Nelu, stânga socialistă. Corneliu Coposu, creştin-democraţie. Dar Traian Băsescu?
Ce e aia băsescianism? Ăla de care ne spune Sever Voinescu. Nu-mi este deloc clar. Toate -ismele care au avut în faţă un nume de persoană au fost cam extremiste. Stalinismul şi hitlerismul se exclud, sunt prea extremiste. Să căutăm alte -isme personificate.
Gaullism, peronism, franchism, brejnevism, thatcherism, reaganism. Dau afară numerele 2, 3 şi 4, să spunem că şi acestea sunt prea extremiste. Rămânem la gaullism, thatcherism, reaganism.
Naţionalism, independenţă, politică de dreapta, câteodată exagerată. Cam asta ne spune un -ism personificat şi rezonabil. Ceea ce nu e rău pentru România în situaţia în care se află. Vorbim teoretic.
Cred că practica ne omoară. Noi avem o schimbare de găşti. Ce vedem este o schimbare a tăricenismului care a schimbat năstăsismului, care a schimbat haosul care provine din văcăroism, urmaş direct al ceauşismului.
Oricum, avem prea mult oportunism şi prea puţin profesionalism, băsescianismul nu există. Sau poate chiar asta înseamnă. Şi nu e deloc nou. Avem deja prea mult.
O explicaţie, ceva? Să ştim şi noi ce ne aşteaptă. A venit şi explicaţia.
”Presedintele intotdeauana a gandit lucrurile pe cinci sau zece ani inainte.” Sebastian Lăzăroiu
Băsescianismul e de partid sau de Stat? Sau e tot aia. Mai curând e vorba de jupânism.
Bun, avem trei oameni care sunt de neimitat, Nea Nelu, stânga socialistă. Corneliu Coposu, creştin-democraţie. Dar Traian Băsescu?
Ce e aia băsescianism? Ăla de care ne spune Sever Voinescu. Nu-mi este deloc clar. Toate -ismele care au avut în faţă un nume de persoană au fost cam extremiste. Stalinismul şi hitlerismul se exclud, sunt prea extremiste. Să căutăm alte -isme personificate.
Gaullism, peronism, franchism, brejnevism, thatcherism, reaganism. Dau afară numerele 2, 3 şi 4, să spunem că şi acestea sunt prea extremiste. Rămânem la gaullism, thatcherism, reaganism.
Naţionalism, independenţă, politică de dreapta, câteodată exagerată. Cam asta ne spune un -ism personificat şi rezonabil. Ceea ce nu e rău pentru România în situaţia în care se află. Vorbim teoretic.
Cred că practica ne omoară. Noi avem o schimbare de găşti. Ce vedem este o schimbare a tăricenismului care a schimbat năstăsismului, care a schimbat haosul care provine din văcăroism, urmaş direct al ceauşismului.
Oricum, avem prea mult oportunism şi prea puţin profesionalism, băsescianismul nu există. Sau poate chiar asta înseamnă. Şi nu e deloc nou. Avem deja prea mult.
O explicaţie, ceva? Să ştim şi noi ce ne aşteaptă. A venit şi explicaţia.
”Presedintele intotdeauana a gandit lucrurile pe cinci sau zece ani inainte.” Sebastian Lăzăroiu
Băsescianismul e de partid sau de Stat? Sau e tot aia. Mai curând e vorba de jupânism.
luni, 1 martie 2010
Anticomunismul de partid
Politizarea ia forme groteşti, ne împinge FMI-ul să dăm afară pe toată lumea care nu se supune culorii guvernamentale? Să fim serioşi. Asta ne spune Boc.
“Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest Statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal.” - Vladimir Tismăneanu
Anticomunism sadea.
Şi câteva date despre luptătorul anticomunist. Aveţi aici povestea conflictului Oprea - Tismăneanu. Oprea dezgropa morţii, la propriu.
''Deocamdata ne-am focalizat pe trei judete: Alba, Cluj si Caras-Severin. Vrem sa analizam judet cu judet pentru ca, din estimarile noastre, sunt in jur de 10.000 de oameni care au fost executati ilegal de catre Securitate. In cele mai multe cazuri raspundem si sesizarilor rudelor celor executati si care parctic ne solicita sa le gasim osemintele bunicilor sau parintilor lor si sa le redam familiei. Ulterior, in fiecare caz, osemintele sunt reinhumate cu ceremonial crestin si lasam in urma noastra oameni linistiti si impacati pentru ca mortii li se intorc acasa.
Ar trebui sa vedeti privirile urmasilor celor ucisi, ar trebui sa vedeti linistea care ii cuprinde dupa ce le redam tatal sau bunicul despre care au stiut doar ca a fost ridicat candva, demult, de acasa si de atunci nu l-au mai vazut. Din nefericire, aceasta este singura noastra bucurie, pentru ca statul nu face nimic pentru a-i condamna pe cei vinovati de aceste crime.'' - Marius Oprea
Acum o să avem doar studii teoretice. Şi foarte multă propagandă. Denazificarea s-a făcut prin eliminarea naziştilor. La noi decomunizarea se face prin promovarea comuniştilor de partid. Când cineva trece de la vorbe la fapte este eliminat.
“Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest Statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal.” - Vladimir Tismăneanu
Anticomunism sadea.
Şi câteva date despre luptătorul anticomunist. Aveţi aici povestea conflictului Oprea - Tismăneanu. Oprea dezgropa morţii, la propriu.
''Deocamdata ne-am focalizat pe trei judete: Alba, Cluj si Caras-Severin. Vrem sa analizam judet cu judet pentru ca, din estimarile noastre, sunt in jur de 10.000 de oameni care au fost executati ilegal de catre Securitate. In cele mai multe cazuri raspundem si sesizarilor rudelor celor executati si care parctic ne solicita sa le gasim osemintele bunicilor sau parintilor lor si sa le redam familiei. Ulterior, in fiecare caz, osemintele sunt reinhumate cu ceremonial crestin si lasam in urma noastra oameni linistiti si impacati pentru ca mortii li se intorc acasa.
Ar trebui sa vedeti privirile urmasilor celor ucisi, ar trebui sa vedeti linistea care ii cuprinde dupa ce le redam tatal sau bunicul despre care au stiut doar ca a fost ridicat candva, demult, de acasa si de atunci nu l-au mai vazut. Din nefericire, aceasta este singura noastra bucurie, pentru ca statul nu face nimic pentru a-i condamna pe cei vinovati de aceste crime.'' - Marius Oprea
Acum o să avem doar studii teoretice. Şi foarte multă propagandă. Denazificarea s-a făcut prin eliminarea naziştilor. La noi decomunizarea se face prin promovarea comuniştilor de partid. Când cineva trece de la vorbe la fapte este eliminat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
