joi, 30 septembrie 2010

miercuri, 29 septembrie 2010

Aur, 1309,1 de dolari uncia



Cam asta înseamnă globalizare. :-)
Şi decadenţă.

Planurile pentru 2025 sunt aici.

PS Ăia chiar sunt Corul Armatei Roşii

marți, 28 septembrie 2010

Despre stângaci, la modul propriu

Când eram mic am fost stângaci, m-a "dresat" şcoala din acea vreme. Lucrurile neînvăţate de la cineva le fac cu stânga, cele învăţate cu dreapta. De multe ori îmi e greu să folosesc obiecte pentru mâna dreaptă, de multe ori mi-e indiferent cum folosesc mâinile.

Dar fiică-mea e un stângaci veritabil, ochi, mână, picior. Eu eram doar la mâini. Şi am lăsat-o în pace. Foloseşte mâna stângă la aproape toate acţiunile mai fine, desenat, bastonaşe, (a început şcoala), prinsul lucrurilor, folosirea mouse-ului, n-am schimbat butoanele, singurul lucru pe care-l face cu ambele mâini e să folosească lingura sau furculiţa.

Şi de aici începe drama, toate obiectele sunt făcute pentru dreptaci. I-am găsit stilouri pentru mâna stângă (după lupte seculare care au durat o jumătate de oră şi un scotocit pe la toate standurile), stilourile sunt simetrice doar la exterior, canalul prin care curge cerneala e optimizat pentru o înclinare spre dreapta.

Dar ce te faci cu ascuţitorile? Încercaţi să folosiţi o ascuţitoare tinând creionul în mâna stângă. Ea a reuşit într-o variantă în care ţine creionul vertical, habar n-am cum. Şi sunt multe lucruri care sunt făcute doar pentru dreptaci. Proporţia de stângaci, am citit pe undeva, este egală cu cea a celor care folosesc preponderent mâna dreaptă. Dar sunt forţaţi de mici să-şi schimbe "opţiunea". Acum s-a mai schimbat optica, unde a nimerit ea nu e nicio problemă.

Ce e trist este că la noi democraţia pare făcută pentru dreptaci iar noi suntem cu toţii stângaci. Iar "scule" nu există. Sau invers, noi suntem dreptaci şi "sculele" sunt pentru stângaci.

duminică, 26 septembrie 2010

Liniştea dinaintea furtunii

Am citit două articole din revista Nature, 1, 2, sunt pe bani. Ce ne spun?

Că atunci când avem un sistem complex cum ar fi creierul uman, un ecosistem, societatea, bursa, cutremurele, evoluţia populaţiei de plancton, fără să putem modela matematic fenomenul doar analizând comportamentul acestuia putem găsi comportamente generice, care nu depind de sistem, care ne semnalează apariţia unei schimbări majore în starea sistemului.

Aceste sisteme, în majoritatea timpului, oscilează în jurul unei stări de echilibru. Mai mult sau mai puţin haotic. Ele continuu "încearcă" să revină la echilibru. Autorii articolelor au observat că înaintea unei schimbări majore viteza de revenire scade şi modul de revenire e dat de un semnal autocorelat, repetitiv şi asimetric. O perturbaţie minoră poate conduce la o catastrofă.

Mai pe scurt, "liniştea dinaintea furtunii" nu este o vorbă în vânt. Vă mai amintiţi de "dansul pinguinului", de vara liniştită? Nu erau de bine, erau de rău. Sper ca scandalul care escaladează acum să nu fie un eveniment declanşator.

Consider realmente că în faţa unui comportament iresponsabil al poliţiştilor Traian Băsescu a făcut o greşeală politică în a renunţa la serviciile Poliţiei. Doar dialogul real şi calm, pe care Blaga l-a evitat, şi pe care Preşedintele Băsescu trebuia să-l medieze poate păstra o situaţie normală. Sper să nu se declanşeze furtuna.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Care sunt motivele crizei

Care sunt motivele crizei? Putem spune, traiul pe datorie, lăcomia, inventivitatea prost înţeleasă din sistemul financiar. Capitalismul sau Statul asistenţial pot fi, la rândul lor, puse la colţ. Şi mai putem inventa.

Dar cred că undeva în spatele tuturor acestor răspunsuri mai există unul. Mai adânc. Este faptul că am transformat totul în bunuri vandabile şi servicii. Şi acum nu prea mai avem ce să transformăm în bunuri vandabile şi servicii de oferit. Am ajuns la capăt. Totul e pe bani.

Şi dacă totul e pe bani şi banii sunt luaţi cu împrumut, deci trebuie daţi înapoi mai mulţi bani, dacă nimic nu mai poate fi transformat în bunuri şi servicii de unde să plăteşti mai mulţi bani?

Totdeauna evoluţia tehnologiei a adus noi bunuri şi servicii şi lumea a progresat. Industrializarea, căile ferate, automobilul, tranzistorul, computerul, internetul au fost paşii prin care am mers înainte. Care e următorul pas? De fapt de aici o să vină ieşirea din criză, restul soluţiilor sunt palavrele economiştilor care au impresia că deţin adevărul printr-o teorie sau alta.

Inventivitatea umană ne va scoate din criză. Trebuie să inventăm noi bunuri şi servicii pe care oamenii să fie dispuşi să plătească bani. Restul e cancan, economic. La noi e doar cancan.

joi, 23 septembrie 2010

Resetăm sistemul?

poza e opera lui Khris.

Dacă ne uităm la cifre vedem o pierdere de, sunteţi pe scaun sper, aproape 4,6 milioane de locuri de muncă. Tăriceanu nu a stimulat formarea de locuri de muncă, a angajat la Stat. E şi el pe undeva în zona zero.

În această vreme au ieşit la pensie aproape 2,7 milioane de persoane. Între 1989 şi 2010 am pierdut cel puţin 2 milioane de cetăţeni. Prin deces sau emigraţie, părerea mea este că suntem în ţară în jur de 20 de milioane. Ca să vedem cum arată structura populaţiei care face ceva ne uităm din nou la Khris. Şi vedem foarte mulţi oameni care sunt pur şi simplu independenţi, aproape fără legătură cu Statul, aşteptând, unii dintre ei, pensia (pensionarii nu sunt asistaţi social) sau ajutoarele, alţii nimic, descurcându-se singuri, prin troc sau muncă la negru.

Avem apoi o viziune despre comunism, luată de la CSOP, via Călin Hera.



Sondaj care ne arată că doar o treime din cetăţeni au înţeles ce s-a întâmplat în comunism. Lipsa de educaţie îşi spune cuvântul. Dar să continuăm cu furtul de poze, de data asta de la Turambar, vedem reala evoluţie a punctului de pensie în funcţie de inflaţie. Curios este că Năstase a păstrat constant punctul de pensie iar Tăriceanu l-a crescut iresponsabil.



Şi acum să judecăm raţional, fără influenţe politice. Legea pensiilor e absolut necesară şi implacabilă, PDL are dreptate. Dar a o trece prin Parlament în modul în care a avut loc e o încălcare a oricărei norme de democraţie. Punctul de pensie nu poate să fie 45 de procente din salariul mediu brut, e o aberaţie economică. Dar a fura înseamnă a fura, nu suntem în Mizerabilii iar PDL nu este Jean Valjean. De fapt se comportă exact ca Javert.

Comunismul nu a dispărut, clasa politică habar nu are decât să câştige voturi, apelează la orice, inclusiv la furt, oamenii fac două lucruri, se descurcă sau fug. Se adaptează clasei politice sau dispar.

Comunismul nu a dispărut timp de 20 de ani, a fost doar un sistem perpetuat, sub alte chipuri sau înfăţişări, până azi.

Fără locuri de muncă toate tăierile sunt inutile, o să ne meargă şi mai rău, oamenii se descurcă sau fug, fără măsuri pentru creştere economică totul e inutil. Se va ajunge la convulsii sociale. Nimeni nu poate aduce o viaţă mai bună, Puterea e imbecilă, Opoziţia la fel. Şi Dan Diaconescu sau Remus Cernea nu sunt o soluţie.

Trebuie să resetăm sistemul, dar în mod controlat nu prin scoaterea din priză. Aviz celor interesaţi.

Dragoste, respect şi entuziasm

Deseori m-am întrebat care e cea mai bună intrepretare live a unui cântec. Cred că asta. De gustibus non est disputandum.



Liza are poşeta după ea. totul e o improvizaţie genială. Nu am replică. Cam asta e mentalitatea de care avem nevoie. Şi de modelele, chiar dubioase, ca Frank, şi de respectul şi admiraţia Lizei. Şi mai avem nevoie de entuziasm.

Fără dragoste, respect şi entuziasm totul e inutil. Şi un pic de ridicol, asumat.

miercuri, 22 septembrie 2010

Foarte, foarte departe

Pe 10 mai 2010 erau 11 milioane de asistaţi social. Ieri, erau 13,9 milioane. O creştere de 2,9 milioane în 4 luni. Ce dinamică avem.

Puterea fie nu ştie, fie se preface că nu ştie care e situaţia reală. Care e situaţia reală? Las la o parte că nu avem o definiţie a "asistatului social", un copil cu alocaţie e asistat social? Pensionarii care nu primesc niciun ajutor sunt asistaţi social?

Haosul din declaraţii este atât de mare că de fapt toată lumea intoxică pe toată lumea cu informaţii false, din răutate sau prostie. O să ajungem departe. Foarte departe.



PS Ca să mergem cu aberaţiile până la capăt.




În Ziarul Financiar de azi dimineaţă era un text în care se spunea că Preşedintele Băsescu greşeşte când spune că salariile, pensiile şi ajutoarele sociale fac 70 de procente din veniturile Statului, fac doar 55 de procente. De aici am luat poza, care e o copie de pe ZF. De altfel articolul e citat şi de Costi Rogozanu. În primul rând. Acum acolo e alt articol, oricât am încercat să-l găsesc pe cel original, nu mai există. A greşit ZF, a greşt Traian Băsescu, eu de unde să ştiu. Departe, foarte departe.

marți, 21 septembrie 2010

"Cream", adică smântână

Fac brânză pe balcon. Afirmaţia e aproape falsă, eu sunt negrul din dotare. Sunt transportator, ţin ulcelele şi fac alte munci necalificate, care or fi alea.

În cartier s-au instalat, sau s-a instalat un automat care dă lapte proaspăt, doar filtrat. Prin mijloace strămoşeşti am făcut smântână şi brânză din el (din lapte, nu din dozator). În balcon. Nu vă spun reţeta că nu o ştiu.

Din 2 litri de lapte am făcut cam 50 de grame de smântână (cu indulgenţă), de cea mai bună calitate, şi cam 300 de grame de brânză. 6 lei laptele Preţul gazelor e nesemnificativ, nici munca nu se pune.





Experienţa e foarte interesantă. Data viitoare trecem la 5 litri. Şi cum orice aventură merită ilustrată cum se cuvine:



PS O să mă rugaţi să vă dau reţeta. Oare mă scot ăştia de la ajutoarele pentru încălzire? Huo, că n-am.

Pe lumea asta se mai întâmplă şi altceva

Hai că prea au luat-o razna ăştia din politică. Cine nu se uită "nici nu ştie ce pierde".



Merci, JC. Muzica îmi aduce aminte de cineva.

PS De Prince, 1999

luni, 20 septembrie 2010

Pe cine credem?

"Toata ajustarea, cu adevarat necesara, este impinsa pe taramul fiscal-bugetar, fara a se folosi cele doua supape - cursul si inflatia - pe care tocmai neparticiparea la euro le ofera pentru a se depasi dificultatile. Nu intamplator, tensiunile din economie cresc si sunt canalizate spre scaderea economica in cerc vicios.

Aceasta blocheaza bugetul, ceea ce reclama noi constrangeri s.a.m.d... Se pare ca interese imense sunt in joc pentru a nu acomoda cumva cursul la starea economiei.
" - Ilie Şerbănescu

"O depreciere sensibilă a leului ar diminua (prin inflaţie şi "efectul avuţiei"/wealth effect) veniturile reale, ceea ce ar afecta negativ consumul. Cum în România ponderea consumului în PIB este mai mare decât în alte ţări, influenţa via consum ar compensa, probabil, efectul de stimulare via exporturi.
A gândi că un curs, de pildă, de cca. 5 lei pentru 1 euro nu ar bulversa situaţia internă denotă superficialitate.
În acelaşi timp, teza că flotarea completamente liberă nu comportă riscuri semnificative este discutabilă. Cu ani în urmă "soluţiile extreme" (corner solutions) "adică flotare liberă, sau legarea de o monedă convertibilă, prin consiliu monetar" erau în vogă . Şi teza merge în perioade de relativă acalmie a pieţelor financiare şi când politici interne sunt suficient de puternice/consistente.
" - Daniel Dăianu

Acum, noi ce să credem?

duminică, 19 septembrie 2010

Rezerva fracţionară

Să continuăm povestea de ieri. Primii bancheri au fost bijutierii. Ei au înţeles că oamenii nu vin simultan să-şi ridice aurul depozitat. Şi atunci au început să emită mai multe bancnote decât erau acoperite în aur. Practic, au creat bani din nimic.

O perioadă de timp Statul nu a făcut nimic, el era doar un debitor. Dar Statul a preluat, prin înfiinţarea băncilor centrale, monopolul emiterii de monedă. O vreme a fost "cinstit", în sensul că moneda era, cât de cât, acoperită în aur. Din 1971, când Nixon a fost obligat să renunţe la acoperirea dolarului în aur, totul a rămas pe baza hârtiilor şi încrederii.

Dar băncile nu s-au oprit aici. Au continuat "opera" bijutierilor. În US depozitele unei bănci permit acestora să dea credite de 10 ori mai mari. Acesta este sistemul bancar cu rezervă fracţionară, şi la noi e la fel, cu altă limită, mai mare. Dar rezerva băncilor scade continuu.

Ce ne spune Nicolae Cinteză, director în BNR, "E adevărat că băncile au sărit calul în multe cazuri, dar ce se întâmplă acum ne pune în faţa unui risc major...Băncile nu au fost fete mari" - de aici.

Asta e o mentalitate de "peşte", câtă vreme "duduiam" era totul în regulă, când "fetele" au făcut sifilis şi nu mai pot presta, tot ele sunt vinovate. Păi cine făcea controlul "fetelor"? Aşa că situaţia noastră de azi, asta din România, are o lungă istorie în spate.

Bonus, ascultaţi, cu răbdare, până la sfârşit.



Cool, aah?

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Bani, bănci, impozite, stat social

E o istorie lungă. înarmaţi-vă cu răbdare şi tutun.

Suntem pe vremea când toate monedele erau acoperite în aur (sau chiar erau de aur sau argint). Să zicem la sfârşitul secolului XIX. Banii sunt un mijloc de schimb, aur, argint, sare, vite, scoici sau ţigări, toate au fost folosite ca mijloc de schimb. O poveste interesantă despre nişte pietre de 4 metri folosite pe post de monedă poate fi găsită aici, s-a terminat cu hiperinflaţie când un aventurier irlandez a inundat piaţa cu pietroaie.

Mijlocul de schimb, banii, trebuie să aibă nişte calităţi, să fie durabil, să fie divizibil, să fie acceptat de actorii economici, să fie uşor transportabil şi, pe vremea aceea, să poarte o valoare intrinsecă. Această ultimă proprietate s-a pierdut. Oamenii, în general, au ales aurul şi argintul ca fiind mijloace de schimb convenabile. Asta ne-a condus la diviziunea socială a muncii, la specializare şi la creşterea activităţii economice şi deci a comerţului.

După adoptarea metalelor preţioase ca bani, erau preţioase tocmai pentru că erau alese ca mijloc de schimb, noţiunea de bancă a apărut natural. Din mai multe motive. Primul, şi cel mai important, era frica. Marii negustori preferau să nu transporte cu ei mari cantităţi de monedă. Depuneau banii în oraşul A, primeau o hârtie (o bancnotă) cu care mergeau în oraşul B unde o transformau în bani palpabili.

De asemenea tot frica a făcut ca băncile să devină locul în care se ţineau banii, în schimbul bancnotelor care la rândul lor au devenit un mijloc de schimb. Pentru că băncile aveau cantităţi importante de bani au început să împrumute, să spunem frumos, finanţeze, contra dobândă, diferite acţiuni economice şi să ofere dobândă, natural mai mică, deponenţilor.

Cum funcţionau băncile când banii erau "adevăraţi"?

Pentru că nu toţi deponenţii veneau simultan să-şi ridice aurul din bănci acestea păstrau doar o fracţiune din aurul şi argintul depus în tezaurul din subsol (nu era neapărat în subsol dar sună bine). Moment poetic, neapărat de văzut.



Să revenim. Deci băncile aveau doar o parte din aurul depus în tezaurul propriu. Dar ele nu puteau împrumuta sume arbitrare pentru actorii economici, exista oricând frica unui iureş al deponenţilor care-şi cereau aurul înapoi.

Când debitorii pe care îi finanţau plăteau împrumutul repede, adică făceau afaceri profitabile şi rapide, banca putea să menţină dobânzile constante, când afacerile mergeau prost bancherii ridicau dobânzile pentru a restrânge creditul, pentru a păstra un raport constant credit vis a vis de aurul deţinut.

Aici e un punct care merită subliniat, când afacerile mergeau prost dobânzile creşteau, astfel era favorizat falimentul afacerilor neviabile sau restructurarea lor. Cu toate consecinţele, oamenii de afaceri fie falimentau, fie îşi îmbunătăţeau profitabilitatea pentru a putea obţine un nou împrumut.

Un standard universal, aurul, făcea ca întreaga economie mondială să funcţioneze unitar. Nicio ţară nu-şi putea permite să scadă unilateral dobânzile pentru că banii "zburau" în alte ţari unde dobânda era mai mare, scăderea cantităţii de aur deţinut de bănci conducea imediat la creşterea dobânzilor.

Cam aşa funcţiona economia mondială înainte de Primul Război Mondial, cantitatea de aur limitată nu permitea Statului să intervină prea mult în economie, acesta era asemeni unui actor economic obişnuit, limitat la veniturile obţinute din impozite şi taxe şi neputând să-şi permită deficite prea mari.

Şi aici apar intervenţioniştii, cu următoarea idee "dacă băncile nu pot împrumuta oricâţi bani, de ce să nu găsim o metodă să alimentăm cu bani băncile astfel încât împrumuturile să poată creşte nestingherit?".

Cum? Păi înfiinţăm o bancă dispusă să emită bancnote nu acoperite în aur ci în viitoarele încasări ale Statului din impozite. Aceasta poate finanţa (împrumuta) băncile cu sume noi de bani, fără acoperire în aur ci bazate pe încrederea că hârtiile emise de Stat sunt la fel de solvabile ca hârtiile acoperite în aur. FED-ul a fost înfiinţată în 1913, din acel moment standardul aur nu a mai existat practic, a devenit un standard aur-hârtii emise de Stat. Hârtiile emise de Banca Centrală puteau plăti depozitele în aceeaşi măsură ca şi aurul.

Nou moment poetic. Ăsta poate fi sărit deşi ar merita văzut, mai ales de partea masculină. Misoginule!



Sărim o parte din istorie şi spunem că frenetic FED a pompat hârtii, pe post de bani, în economie care s-au dus în acţiuni, când frenezia a luat sfârşit, ca de atâtea ori în decursul istoriei, neapărat trebuie citită "Economia crizelor" de Roubini şi Mihm, ne-am ales cu criza din 1929. Cu consecinţele cunoscute.

Bineînţeles că noua realitate a banilor de hârtie, garantaţi de Stat, a condus la posibilitatea acestuia de a avea un deficit constant, bazat pe hârtii emise de Banca Centrală. Prin impozite şi taxe, cu scopul de a obţine puterea, oamenii politici, bazându-se pe deficit, au început să redistribuie bogăţia, au luat de la bogaţi şi au dat la săraci. Abandonarea aurului a dat posibilitatea guvernelor să facă tot felul de cheltuieli exorbitante. Care au avut, sau nu, efecte economice tangibile.

În acelaşi timp deficitele bugetare au fost acoperite prin inflaţie, toată lumea a pierdut. Ba, mai mult, s-a creat în mintea guvernanţilor ideea că inflaţia ajută creşterea economică. Prin înfiinţarea unei dobânzi de referinţă, arbitrară, dependentă de voinţa Băncii Centrale, în momentele de scădere economică băncile centrale au avut posibilitatea să ofere împrumuturi ieftine, salvând astfel afaceri neviabile de la faliment şi introducând hazardul moral ca instituţie, asta trăim noi acum.

Subliniem din nou, când afacerile merg prost Băncile Centrale scad dobânda şi oferă, fără discernământ, împrumuturi ieftine. Invers ca pe vremea aurului. Merită citit.

Să vedem ce se petrece în societate după introducerea banilor de hârtie. Politicienii, de dragul puterii, având la îndemână două instrumente, inflaţia şi deficitul bugetar, pe care le-au folosit fără discernământ au cheltuit aberant. Au cheltuit fără frică şi când n-au mai putut plăti au emis hârtii. Cu sărăcirea tuturor. Dar mai ales a celor săraci. Pentru că Statul a împrumutat de la cei bogaţi, le-a plătit dobânzi şi i-a făcut şi mai bogaţi, a lansat proiecte de într-ajutorare pentru cei săraci, făcându-i dependenţi de ajutoarele de la Stat. A înfiinţat salariul minim prin care a eliminat de pe piaţa muncii o parte a populaţiei făcând-o total dependentă sau muritoare de foame.

Mai mult, a acaparat domenii de activitate, Sănătate sau Educaţie, pe care le-a transformat după bunul plac. Banii, fără număr, aflaţi la dispoziţia Statului au dus la corupţie. Valoarea şi competenţa şi-au pierdut valoarea. Fiecare generaţie de demagogi a adâncit deficitul bugetar. Exact criza pe care o trăim. Creditul ieftin a condus la consumerism, datoriile Statelor sau indivizilor au ajuns la cote ameţitoare.

În 71, Nixon a renunţat la orice legătură a dolarului cu aurul. Avem doar cursuri flotante. Băncile Centrale nu mai pot decât în mică măsură să aibă o politică proprie. Moment poetic tragic, neapărat de văzut.



Mai am de tras o concluzie. O las la îndemâna cititorului. Nu fără o sugestie. S-ar putea să fim pe marginea unui colaps economic.



PS Aştept omagii şi înjurături. :-)
PPS Picanterii despre bani aveţi aici.
PPPS Dedicaţie lui Schumpeter. Am schimbat ultimul clip.

joi, 16 septembrie 2010

O sticlă de vin

Aseară am stat, ca doi moşi, cu Turambar şi am băut vin pe o terasă, de fapt era un amărât de trotuar. Am vorbit despre situaţia politică şi cum cresc bălăriile peste câmpuri sau care sunt obiceiurile la nesfârşitele pomeni pe care le tot punem în practică.

Am văzut cum s-a lăsat seara, am admirat fetele, frumoase, şi cablurile atârnate, urâte. A fost o seară minunată. Doi oameni care nu au decât spritul în comun au băut o sticlă de vin privind lumea în care trăim. A fost frumos. Şi ne-am bucurat, cu moderaţie, şi la golurile CFR-ului.

Faza cu fetele nu trebuie s-o afle nevestele. Cea cu cablurile ţine de Primărie, care ar trebui să se sesizeze. În rest, cred că mai avem o şansă. Dacă vedem lucrurile mici ca fiind mari, pentru că aşa sunt. Sunt normale şi importante. Cum ar fi să bei o sticlă de vin cu un prieten.


PS Doar una?

miercuri, 15 septembrie 2010

Nu ştiu ce titlu să-i pun

Am găsit un articol care aduce un subiect foarte departe de subiectele presei actuale. Ne spune, sau o să ne spună, cum putem trece peste moartea persoanelor dragi. E aici. E o situaţie inevitabilă. Doar dacă "ai şansa" să mori tu primul.

Subiectul e foarte intim, dar pentru că a scris cineva deja despre asta am curajul să scriu. Chiar e vorba de curaj, cel puţin aşa simt eu.

Tatăl meu a fost un personaj fabulos. Era total în afara lumii obişnuite, un personaj cu o lume a lui, un luptător. Cu o condiţie fizică de invidiat, prietenii îi spuneau Jesse, de la Jesse Owens, avea plămânii unui campion mondial, nu şi inima. Alerga fenomenal 50 de metri şi dezastruos 100. Era profesor de sport. Care chiar făcea ceva pentru condiţia fizică a copiilor. Noi nu jucam fotbal. Dar nu despre asta e vorba.

În 89 a făcut cancer laringian. Am mers la spitalul ORL din Panduri, acum se cheamă "Hociotă", am găsit un doctor minunat, Călăraşu, l-a operat, aproape l-a decapitat dar l-a salvat. În 2007 am ştiut că e iar bolnav, de ziua lui a fost la spital, am aflat, el nu, că mai are trei luni de trăit, avea cancer pulmonar. I-am spus, i-am prezentat variantele, chimioterapie, cu şansa de a muri din cauza efectelor secundare sau a merge acasă şi a aştepta sfârşitul. A ales varianta a doua.

Au urmat trei luni de agonie, îngrozitoare. Pe 31 decembrie 2007 a murit. A fost greu, Revelionul nu mai înseamnă nimic pentru mine.

Pe 19 aprilie 2008 eram la bere cu 2 prieteni, unul era "cel mai bun prieten al meu", nu există aşa ceva, prietenii sunt prieteni, nu e unul mai bun decât altul, sunt prieteni. Dar în mod sigur era cel mai bun prieten al copilului meu. Ne ştiam de 20 de ani. Luni, pe 21, am aflat că murise într-un accident pe munte, lângă Râmnicu Vâlcea. Marţi dimineaţă am luat de la morgă trupul zdrobit şi l-am cărat o jumătate de ţară până la Piatra Neamţ. Nu-mi venea să cred prin ce treceam. Mulţumesc Nelule, şoferul, pentru drumul acela. Ai fost puternic şi uman.

În ziua când Hotnews a început să mă preia, prin octombrie 2008, în acea zi am îngropat un bun prieten, cu 10 zile înainte se plângea că-l doare spatele. Avea cancer generalizat, habar n-avea. Este omul care, vorba unui prieten de-al meu, "mi-a schimbat percepţia despre ce înseamnă umor". Să-ţi fie ţărâna uşoară, Onuţ!

Pe 31 ianuarie 2009, la 3 noaptea a sunat telefonul, mi-a murit mama, atac de cord. Ştiam că e bolnavă dar nu credeam că o să fie atât de repede. Dar s-a întâmplat. O altă înmormântare.

Apoi s-a oprit. Sau nu, nu ştiu. Oricum, mi-e frică de fiecare telefon care sună. Nu ştiu dacă am trecut peste toate astea. Într-un fel sunt obligat, am de crescut un copil, am de trecut printr-o criză. Trebuie să merg înainte. Nu mă pot opri dar asta nu înseamnă că undeva, în mintea mea, nu există tot acest trecut pe care trebuie să mi-l asum şi, mai mult, îmbrăţişez.

Aveţi grijă de cei dragi şi de voi. Aş vrea să spun că n-o să se întâmple. Bucuraţi-vă cât sunt lângă voi.



PS Nu ştiu dacă am făcut bine să postez textul ăsta.

marți, 14 septembrie 2010

Strălucitorul argint

Pe 24 decembrie anul trecut v-am spus povestea investirii în argint. Singurul care a priceput atunci, în euforia Crăciunului, a fost Flavian, el ştia, de fapt. Mulţi au crezut că este doar o poveste de Crăciun.



11 procente în 30 de zile? O glumă, nu? Asta e de ieri, azi a ajuns la 20,45 până unde o să ajungă? Până când speculaţiile o să devină istorie. Şi atunci o să vedem cu surprindere un preţ de cam 80 de dolari pe uncie. Asta dacă nu se prăbuşeşte dolarul. Aici e "live" evoluţia.

Dar vă sfătuiesc să nu cumpăraţi, să nu existe cerere, să cumpăr numai eu. :-)

luni, 13 septembrie 2010

Hiperinflaţie



În Germania anilor 1923-1924 era mai rentabil să arzi bani în sobă decât lemne, pentru că banii ardeau mai mult decât lemnele pe care le puteau cumpăra. Poza e de aici. Asta înseamnă hiperinflaţie.

Germania a fost depăşită de Grecia. În anul 1943 preţurile se dublau la 28 de ore, în Germania "doar" la 49 de ore. Ca să avem o idee, o drahmă din 1953 se schimba contra a 50 de mii de miliarde de drahme din 1943. În cifre 50.000.000.000.000 drahme vechi la una nouă.

Campioana absolută a fost însă Ungaria, preţurile se dublau în 1946 la 15 ore. La 1 august 1946 forintul a fost introdus la o rată de schimb de 400,000,000,000,000,000,000,000,000,000 = 4 × 10 la puterea 29 pengõ, nu cred că are nume o asemenea rată de schimb, 1 forint era egal cu 400 de mii de mii de miliarde, sper că am numărat bine. Sârbii s-au oprit la 10 la puterea 28.

Secretarul Trezoreriei Statelor Confederate în timpul Războiului Civil din US a hotărât să accepte şi banii falşi ca fiind valabili.

Aveţi aici toată istoria hiperinflaţiei. Ar fi de râs dacă n-ar fi tragic. Şi probabil.

PS O istorie a banilor, merită citită.

Subiectul zilei

Văd că se fac liste cu persoane indezirabile ca pe vremea comuniştilor, sau cum făcea în anii 90 Corneliu Vadim Tudor, cu cei care nu văd arestarea lui SOV şi percheziţia de la o locuinţă a acestuia ca fiind foarte legale.

Nu am nici cea mai mică simpatie pentru personajul în cauză, ba dimpotrivă. Dar pe mine mă deranjează violenţa cu care a avut loc percheziţia, într-o locuinţă în care se ştia că nu era la momentul respectiv delicventul naţional. Cum să intri şi să tragi, chiar cu gloanţe de cauciuc, la o percheziţie. Cum să bagi un om cu dizabilităţi la închisoare preventiv pentru favorizarea infractorului după ce acesta (infractorul) a făcut fapta? Nu poate schimba nimic din înregistrări, era deja în consemn la frontieră, nu este un pericol public, ce putea să facă Vântu?

De ce apar stenograme în presă? Justiţia televizată nu e justiţie, e manipulare. Când şedinţa de judecată nu e publică cum apar stenograme? Ce relevanţă are discuţia lui SOV cu fiică-sa? Sau discuţiile despre copii între SOV şi şmecherul ăla din Indonezia? Simplu, scriem ca-n Cancan sau Libertatea ca să atragem masele populare şi să le implicăm emoţional ca fiind Vântu duşmanul poporului.

E Vântu duşmanul poporului? Da, într-o anumită măsură, sunt 300.000 de cetăţeni care în mod sigur îl doresc pe Vântu după gratii. Dar asta nu înseamnă că au dreptate. Dreptatea nu este o decizie a majorităţii. Este o problemă a respectării legii. Altfel se ajunge la linşajele Vestului Sălbatic sau la cele din Pakistan. Asta e tirania majorităţii. E diferenţa între Democraţie şi Republică.

Şi să vedem câtă Republică avem. Judecat pentru tâlhărie în libertate, la Constanţa, pentru viol, la Iaşi, în libertate, şapte oameni acuzaţi de şantaj, tâlhărie şi omoruri lăsaţi în libertate la Ploieşti, oamenii lui Ghenosu. Pot continua aşa la nesfârşit.

Să ne uităm la cazurile Solomon, Vântu, Penescu, de unde până unde ăştia trebuie judecaţi în arest şi cazurile de mai sus în libertate? N-am văzut niciun foc de armă la nenumăratele percheziţii şi descinderi la interlopi. De acolo se scoteau arme şi droguri, aici au găsit un copil de un an şi o bătrână. Excesul de zel este abuz şi încălcarea drepturilor omului. De ce trebuie şoferul mogulului arestat?

Cine crede că-l apăr pe Vântu e definitiv prost, apăr drepturile lui Vântu, care sunt şi ale mele şi ale celui care crede că-l apăr pe Vântu, ale oricui. Avem noi, poporul român, o vorbă "Răzbunarea, arma prostului". Ne străduim din greu să-l neglijăm, o s-o plătim. Pentru că la toată această Justiţie aberantă suntem complici dacă tăcem. Mai avem Justiţie în ţara asta?

„Când a venit Gestapoul sã-i aresteze pe comunisti, nu am spus nimic cã nu eram comunist. Când a venit sã-i aresteze pe evrei, nu am spus nimic cã nu eram evreu. Când au venit sã-i aresteze pe catolici, nu am spus nimic cã nu eram catolic. Când au venit sã mã aresteze pe mine (1937) nu a mai fost nimeni care sã mã apere.”

vineri, 10 septembrie 2010

Vânarea de vânt nu ţine de foame

E plină presa de SOV, şi la ce ne foloseşte arestarea? Păgubiţii de la FNI nu recuperează nimic.

S-a făcut dreptate. Să fim serioşi, mai sunt ani până la un rezultat şi zile până la eliberare. În ce ţară credeţi că trăiţi?

Unii jubilează, alţii sunt devastaţi. Penibili, şi unii şi alţii. N-a trecut criza, nici n-a început. Uitaţi-l în puşcărie pe SOV şi vedeţi situaţia economică.

Răfuielile între securişti sunt răfuieli între securişti, cu securişti mai mici pe margine. Grotesc. Cum bine spune Dan Tapalagă, presa lucrează pentru Vântu. Sau pentru Securitate. Aveţi grijă la facturi.

miercuri, 8 septembrie 2010

Raportul DOW Jones - aur



Graficul e de aici. Căderea raportului s-a oprit în 32 la 2,9 apoi noul minim a fost de 1,6. Cât o să fie de data asta? Să nu exagerăm, să zicem că o să avem un minim de 3 (cred că o să fie sub 1) ca să fim rezonabili.

În 29 s-a prăbuşit DOW Jones, în 80 a crescut preţul aurului. Ce o să fie de data asta? O cădere a DOW Jones la 4000? Asta ar însemna o prăbuşire îngrozitoare. O nouă depresiune. O creştere a preţului aurului la peste 3000 de dolari uncia? Mai există şi varianta să scadă DOW şi să crească preţul aurului. Un 6000 Dow Jones şi 2000 de dolari uncia de aur.

Prima oară am avut depresiune şi deflaţie, apoi stagflaţie (inflaţie şi şomaj mare simultan). Cred că de data asta repetăm istoria anilor 80, inflaţie şi şomaj, şi o să crească valoarea aurului la nişte cote apocaliptice. Vin vremuri interesante. Să nu uităm că în anii 30 toate monedele erau acoperite în aur. În 80, ca şi acum, nu.

Am scris asta pentru că aurul a ajuns la 1257,45 dolari uncia, un nou maxim istoric. De la începutul anului raportul a căzut de la 10 la 8,2. Nici nu-mi pot imagina ce înseamnă un raport subunitar.

La mulţi ani sărbătoriţilor.

PS Un articol despre subiect aveţi aici. Şi unul despre preţurile la mâncare.

luni, 6 septembrie 2010

Try to remember the kind of september

Inflaţie, pe înţelesul tuturor, creşterea preţurilor. Deflaţie, inversul inflaţiei, scăderea preţurilor.

Dar ce ne facem când avem pentru o parte din bunuri, cele de folosinţă îndelungată, maşini, case, deflaţie iar pentru cele necesare imediat inflaţie? Adică exact ce se petrece acum la noi. Hrana, combustibilul şi alte lucruri imediate suferă o creştere a preţurilor iar bunuri ca maşini, terenuri sau case suferă un proces deflaţionist?

1. Majoritatea populaţiei, îndatorată, începe să plătească mai greu creditele, creşterea cheltuielilor curente lasă mai puţini bani pentru plata ratelor. Cei cu lichidităţi s-ar putea spune că o să cumpere proprietăţi, fals, aşteaptă să se stabilizeze preţurile, să ajungă la cel mai de jos punct din punct de vedere al preţului. Dacă la asta se adaugă, ca la noi, o tăiere a salariilor şi o creştere a impozitelor, banii rămaşi populaţiei sunt şi mai puţini, situaţia se agravează de la sine. În general toată lumea încearcă să ţină banii la saltea.

2. Firmele nu se mai pot finanţa, garanţiile lor au scăzut ca valoare, producţia scade datorită consumului scăzut, creşte şomajul, există o multitudine de firme care dau faliment. La rândul lor încep să nu poată să-şi plătească datoriile, încep întârzierile în plata creditelor şi a dărilor către Stat. Arieratele şi creşterea taxelor şi impozitelor înrăutăţesc situaţia.

3. Băncile simt presiunea creditelor neperformante şi sunt nevoite să-şi crească provizioanele, ezită să scoată proprietăţile executate pe piaţă pentru că trebuie să recunoască pierderi masive iar inundarea pieţei cu proprietăţi conduce la scăderea, încă o dată, a preţurilor.Băncile sunt nevoite să crească dobânzile pentru a strânge puţina lichiditate de pe piaţă. Cu creşterea dobânzilor pentru cei îndatoraţi.

4. Statul simte presiunea scăderii veniturilor colectate atât de la populaţie cât şi de la firme, chiar fără dezechilibre iniţiale, creşterea şomajului şi economia la negru, care creşte, produc o creştere a deficitului bugetar care trebuie cumva acoperit. Prin creşterea taxelor şi impozitelor şi prin împrumuturi. Şi intrăm într-un cerc vicios care se învârte din ce în ce mai repede.

Să vedem care e veriga cea mai slabă. Opinia mea este că, deşi aparent cel mai puternic, Statul o să cedeze primul. E cel mai prost condus.

Alte mici adăugiri. Faptul că exporturile cresc e bun dar la noi exportul e o parte destul de mică din PIB, Polonia are un export mai mare ca pondere în PIB. Cum căderea exporturilor nu i-a condus pe polonezi la recesiune aşa nici pe noi exportul nostru mult mai mic n-o să ne scoată din groapă. Până una, alta e singura veste bună.

Ar fi interesant să vedem ce poate face BNR. Devalorizarea monedei naţionale ar uşura viaţa exportatorilor dar ar pune o presiune enormă pe cei îndatoraţi în valute străine şi pe bănci. Să nu uităm că Statul are o datorie în care valutele străine sunt majoritare Plus o sărăcire generală. O redistribuire a datoriei în rândul celor care nu au nicio vină. În acelaşi timp un RON slab ar conduce la scăderea importurilor pentru că în situaţia dată produsele româneşti ar fi mai ieftine decât cele din import. Asta în cazul în care mai există asemenea produse care să le înlocuiască pe cele din import. Altfel ar fi o lovitură în plus pentru populaţie.

Starea de spirit a populaţiei este un factor care influenţează decisiv evoluţia viitoare. Aveţi aici Eurobarometru, luat de la Theophyle. Suntem cei mai disperaţi.



Nu contează cum am ajuns aici, putem să aruncăm vina pe oricine, pe bănci, pe populaţie, pe toate guvernele, pe Tăriceanu, pe Boc. Problema e cum ieşim. De asta avem nevoie de profesionişti, nu de istericale, cinism sau demagogie.

duminică, 5 septembrie 2010

Vorbe

“No drug, not even alcohol, causes the fundamental ills of society. If we're looking for the source of our troubles, we shouldn't test people for drugs, we should test them for stupidity, ignorance, greed and love of power.”

P. J. O'Rourke


“A society that will trade a little liberty for a little order will lose both, and deserve neither”

Thomas Jefferson


“It is in justice that the ordering of society is centered.”

Aristotle


“What's done to children, they will do to society”

Karl Menninger Dr.


“The most dangerous creation of any society is the man who has nothing to lose.”

James Arthur Baldwin


“Individual commitment to a group effort -- that is what makes a team work, a company work, a society work, a civilization work.”

Vince Lombardi


“The world is made up for the most part of morons and natural tyrants, sure of themselves, strong in their own opinions, never doubting anything”

Clarence Darrow


“Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy.”


Earnest Benn


“Politics is the gentle art of getting votes from the poor and campaign funds from the rich by promising to protect each from the other”


Oscar Ameringer


“A statesman is he who thinks in the future generations, and a politician is he who thinks in the upcoming elections.”


Abraham Lincoln


“Political extremism involves two prime ingredients: an excessively simple diagnosis of the world's ills, and a conviction that there are identifiable villains back of it all.”

John W. Gardner


“The more laws are enacted and taxes assessed, the greater the number of lawbreakers and tax evaders”

Lao Tzu


“Governments don't reduce deficits by raising taxes on the people; governments reduce deficits by controlling spending and stimulating new wealth.”

Ronald Reagan


“There's a lot of evidence you can sell people on tax increases if they think it's an investment”

Bill Clinton


“Government's view of the economy could be summed up in a few short phrases: If it moves, tax it. If it keeps moving, regulate it. And if it stops moving, subsidise it”

Ronald Reagan


“An economy hampered by restrictive tax rates will never produce enough revenue to balance our budget, just as it will never produce enough jobs or enough profits”

John Fitzgerald Kennedy


“Nothing is more destructive of respect for the government and the law of the land than passing laws which cannot be enforced.”


Albert Einstein

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Bono, Frank Sinatra and Mârgău

Acum câteva zile m-a întrebat un prieten dacă-mi iubesc ţara? I-am răspuns că "am şi eu slăbiciunile mele" când o iubesc. M-a obsedat întrebarea. Singurul răspuns este clipul de mai jos. O iubesc. Şi cred că nu e o greşeală. Singura nuanţă pe care o aduc este că nu confund ţara cu conducerea ei. Mai nouă sau mai veche.



M-am uitat de curând la Noi, cei din linia întâi, film cu grave derapaje comuniste. Dar nu despre asta e vorba. Mârgău, un om care-i ura pe unguri, n-am să las niciun comentariu naţionalist, este ucis atunci când hrănea ungurii ascunşi printre ruine. Nu cred că a existat un asemenea caz şi nu are legătură. E vorba despre solidaritatea între oameni.

De asta o să avem nevoie. Pentru că vremurile sunt de război. Trebuie să uităm că suntem privaţi sau bugetari, pensionari sau angajaţi şi orice diferenţieri mai putem inventa. Situaţia o să fie înfricoşătoare pentru unii dintre noi, mai ales pentru o parte a pensionarilor. De data asta trebuie să dăm dovadă de solidaritate. Dacă n-o s-o facem e încă o dovadă în plus că toţi banii băgaţi în biserici sunt aruncaţi în vânt.

Eu sunt ignostic (până nu pune cineva corect problema nu discut subiectul), dar asta nu înseamnă că nu consider mesajul lui Isus corect din punct de vedere uman, etic sau moral. Aşa că sper ca majoritatea covârşitoare să priceapă că rolul lui Mârgău nu-i gratuit. Pentru că am ajuns să ne urâm unii pe alţii.

De data asta Mârgău trebuie să existe şi să trăiască.



O să spuneţi că sunt patetic. Aşa, şi? Nu mai e voie? Că tot mi-a spus Preşedintele că trebuie să iubesc ţara dar să nu aştept nimic de la Statul care o reprezintă. Asta nu înseamnă că mă simt bine aici.

Şi ca să încheiem apoteotic cităm din Churchill.

“Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning.” Sir Winston Churchill - Speech in November 1942

PS Cine n-a văzut până la capăt ambele clipuri nu trebuie să comenteze. :-)

vineri, 3 septembrie 2010

Ce remaniere frumoasă

Întotdeauna realitatea bate filmul.

joi, 2 septembrie 2010

Petre Roman

Într-un post cu o vizibilitate scăzută, din 18 septembrie 2008, când totul era calm, criza nu ne bântuia şi economia duduia am comparat evoluţia politică viitoare a ex-Premierului Petre Roman cu o istorie care implica necrofilia homosexuală la răţoi. Un subiect destul de aparte.

În nemernicia mea, ca un câine turbat, recunosc că am denigrat viitoarea carieră politică a primului Prim Ministru de după incidentul din 89 fără argumente.

În aceste momente când remaierea guvernamentală acoperă orice subiect părerea mea este că viitoarea propunere a alianţei PSD-PNL ca Premier "de criză" este Petre Roman. Asta înainte de a depune moţiunea de cenzură. Singurul care a trecut pe la toţi, nu a tăiat gâtul nimănui. Şi care mai are încă aura de rebel şi o imagine mondenă cool. Părerea mea, nu am surse, doar logică. Şi ceva semne.



S-a bătut cu Iliescu, a fost bătut de Băsescu, le ştie pe toate, şi are şi copil mic. Ee?