România obiectivă

Pe ce dau banii românii

2009-07-20T16:00:00.001+03:00

Aşa le-am luat, aşa le dau mai departe.

Trăim mai bine?

Dupa 20 de ani

2009-07-20T09:15:00.005+03:00

M-am gândit să caut chermezele populare la care a participat Traian Băsescu. Adunări cu ţuici, oi, popi, oale de lut, băi de mulţime, SPP şi doamne rrome. Plus câteva vizite "de lucru" în cel mai ceauşist stil, ornate cu indicaţii preţioase şi antieconomice cum e aia cu "fierul-beton".

* 24 aprilie: Turnu-Severin (Ziua oraşului)
* 25 aprilie: Cluj (Congresul UDMR)
* 3 mai: Satu-Mare („Sâmbra oilor”)
* 16 mai: Bucureşti (Congres Studenţesc)
* 24 mai: Bucşoaia (Hora Bucovinei)
* 24 mai: Bistriţa (Ziua oraşului)
* 29 mai: Alba-Iulia (Ziua oraşului)
* 26 iunie: Miercurea-Ciuc (Ziua Drapelului)
* 27 iunie: Târgu-Mureş (Ziua oraşului)
* 29 iunie: Huşi (Întronizarea Episcopului)
* 5 iulie: Sibiu (Festivalul „Bujorului”)
* 11 iulie: Mureş (Festival de Tradiţii)
* 18 iulie: Tuşnad (Tabăra de Tineret)
* 19 iulie: Muntele Găina („Târgul de fete”)

Este evident că Traian Băsescu îşi schimbă electoratul. Se mută la ţară. Acolo unde participarea la vot este mai mare, unde oamenii nu sunt la fel de informaţi, unde primarul are influenţă şi unde există o tradiţie a votului cu Puterea şi a găleţii de partid.

Traian Băsescu a înţeles sau a aflat că lupta se dă în cadrul celor 30 de procente din numărul de alegători care mai vin la vot. Şi smulge fără milă din electoratul PSD. La Tuşnad a atacat şi electoratul Tribunului. Aveţi aici o demonstraţie a demagogiei din spatele discursului de la Tuşnad. Dacă huiduielile de la Tuşnad au fost provocate, cele adresate Elenei Udrea, lui Geoană sau oul adresat lui Boc ar trebui să-i pună pe gânduri.

Boc s-a specializat în cositul pe marginea şanţului, jucatul cu diferite scule, de la fierăstraie electrice la roboţi medicali, Elena Udrea cântă la fluier. Ecaterina Andronescu, în încercarea de a opri degradarea noţiunii de educaţie, este admonestată de spiritul lui Vanghelie întrupat în Geoană.

PSD şi PDL se bat pe acelaşi electorat. Toate măsurile luate de Guvernul comun sunt de stânga în ciuda aparentei ideologii de dreapta a PDL. Egalitatea procentuală din toate alegerile şi sondajele ne spune că electoratul nu poate face deosebire între cele două partide.

Am ajuns înapoi în 1990. Trist este că atunci aveam un Coposu pe partea dreaptă. Acolo acum sălăşluieşte Norica. Brucan a greşit cu cel puţin 20 de ani.

Money for nothing

2009-07-19T10:00:00.004+03:00

În palavrele de ieri m-am întrebat, retoric, care sunt resursele naturale aflate încă în proprietatea Statului român. Am mai avea nevoie, noi cetăţenii, de o listă a tuturor redevenţelor pe care Statul le încasează din exploatarea resurselor.

Să facem un exerciţiu de imaginaţie, 25 de procente din banii din redevenţele actuale şi cele viitoare intră într-un fond de investiţii selectat după criterii de eficienţă probate pe o perioadă suficientă de timp. Există în lumea asta astfel de fonduri. O entitate externă României. Totul transparent, cu sumele care au intrat, de unde provin, în ce sunt investiţi banii. Cu interzicerea investiţiilor în afaceri care se bazează pe resurse neregenerabile.

În fiecare an fondul plăteşte dividende tuturor cetăţenilor români în viaţă la o dată anume.

În felul acesta atingem următoarele scopuri. Toată lumea se simte proprietară pe o parte din România, creştem coeziunea socială. Guvernul nu-şi mai poate permite afaceri ca Petrom, Rompetrol, Sterling şi câte şi mai câte de mai mică anvergură pe care nu le cunoaştem. Cetăţenii sunt cointeresaţi să verifice fiecare pas al oficialităţilor. Lăsăm generaţiilor viitoare ceva din ceea ce consumăm. Asigurăm o sursă de venit tuturor cetăţenilor. Acţiunea se poate extinde la proprietăţile comunale, orăşeneşti.

Pare comunistă şi irealizabilă ideea. A fost pusă în practică de statul Alaska. În 2008 s-au plătit câte 3269 de dolari cetăţenilor eligibili.

Pisica lui Schrödinger şi resursele naturale

2009-07-18T14:00:00.001+03:00

De fiecare dată când aflăm, cu mare întârziere, că o parte din resursele naturale ale României au dispărut spre o destinaţie privată începem să ne dăm de ceasul morţii, facem o comisie parlamentară, aburim situaţia şi totul rămâne cum s-a stabilit la început. Cu Roşia Montană suntem în perioada de aburire ca şi cu Marea Neagră.

Schrödinger a propus un experiment. Se ia o cutie în care nu putem să vedem. Se introduce o pisică, o cantitate de material radioactiv astfel încât să avem o probabilitate semnificativă ca măcar un atom să se dezintegreze într-o oră, un contor Geiger care să sesizeze posibila dezintegrare. La acesta din urmă este legat un dispozitiv care se declanşează când e sesizată dezintegrarea şi acest ultim dispozitiv ucide pisica. Cu ciocanul, cu o injecţie letală, în funcţie de preferinţe. Experimentul e pur teoretic, iubitorii de animale să stea liniştiţi. După o oră se pune întrebarea, în ce stadiu e pisica? Vie sau moartă? În mecanica cuantică e în ambele stări dar nu ăsta e subiectul. În realitate e fie vie, fie moartă dar nu putem afla decât dacă deschidem cutia.

Nu aşa se petrece şi în cazul resurselor naturale, când presa sau interesele politice deschid cutia vedem că sunt pierdute, totdeauna. Pisica, în acest caz, e totdeauna moartă sau agonizează fără putinţă s-o salvăm. Probabilitatea să moară e unu. Evenimentul e sigur. N-ar trebui ca noi să avem o listă cu toate proprietăţile României, publică, să ştim şi noi ce pisici mai avem, în ce stadiu sunt şi în ce cutie vrea Guvernul să le bage?

A recunoaşte adevărul indiferent de cine e spus

2009-07-18T09:45:00.001+03:00

Una din tarele României este faptul că adevărul nu este recunoscut decât în strânsă legătură cu cel care-l emite. Dacă persoana este credibilă atunci spune adevărul, dacă nu, nu. Mai ales în domeniul politic sau economic clasificarea este automată. Ba, mai mult, majoritatea nici măcar nu ascultă sau citesc ce spune un nepreferat de-al lor. Iar dacă un preferat emite o părere în contradicţie cu credinţele personale în loc de analiză a cauzelor spuselor respectivului se trece acesta în rândul indezirabililor personali. După un timp toată lumea ajunge singură, sau în grupuri foarte mici de oameni care se autovalidează unii pe alţii şi care pierd legătură cu realitatea. Societatea se atomizează, în cazul nostru fenomenul a avut loc.

Este rolul liderilor societăţii să găseacă subiecte care coalizeze societatea în atingere scopurilor de interes public. Dacă aceştia nu reuşesc societatea este în pericol. Oamenii caută scopuri comune, încearcă să găsească un sens societăţii în degringoladă. Se pot coaliza pentru scopuri ignobile cum sunt dictaturile. Sau se pot ralia unei campanii de presă care le apără drepturile.

Cei care sunt vizaţi de campania de presă nu înţeleg de ce ieri era linişte şi azi împotriva lor este o întregă masă de nemulţumiţi care de care mai vocali. Se autovictimizează, caută strategii, acuză, la rândul lor, pe toată lumea. Dacă victimele campaniei se află în rândul liderilor politici sfârşitul lor e aproape. Dacă nu au reuşit să dea un sens societăţii aceasta şi-a găsit sensul propriu, să-i înlocuiască de la putere.

O să urmeze un lung şir de scandaluri care o să măture mulţi dintre "liderii" politici. Şi dacă nu ne găsim un scop comun constructiv, în combinaţie cu criza economică, o să avem parte de vremuri tulburi. Să vedem ce vor aduce acestea la suprafaţă. Şi să învăţăm să ascultăm adevărul indiferent de cine e spus. E singura noastră şansă. Să ne alăturăm lui, adevărului, indiferent dacă ne place sau nu autorul.

Muncă şi eficienţă

2009-07-17T15:00:00.001+03:00

În România am văzut opinia că munca face şi drege, fără muncă nu o să avem succes. În principiu este adevărat. Dar în fapt nu. Mult mai importantă este eficienţa muncii. Raportul rezultate, muncă desfăşurată. Fără muncă n-o să avem niciun succes. Dar eforturile noastre disperate de a munci nedublate de eficienţă n-o să ne ducă prea departe.

Eficienţa, fără investiţii în plus, poate să crească prin obiceiuri corecte. De a face un singur lucru odată. Până la capăt. Nu mă apuc de altceva până n-am terminat. Nu ca gospodinele care gătesc, fac curat şi calcă, toate simultan şi prost. Dacă le-ar face pe rând le-ar face mai repede şi mai bine. Un alt obicei corect este acela de a face lucrurile în ordinea priorităţii. Lucrul cel mai important primul. Care e ordinea stabileşte fiecare. Al treilea obicei corect este cel de a comunica. A întreba, fără ruşine, când lucrurile te depăşesc sau a cere ajutorul. Şi a întreba pe cineva care ştie pe ce lume e nu pe vecinul de la doi. O altă metodă este neînceperea unui lucru nou dacă nu le-ai terminat deja pe cele aflate pe lista de priorităţi. A spune nu atunci când cineva, prieten de obicei, încearcă să te deturneze de la treaba ta e unul din cele mai benefice obiceiuri. Şi un principiu de bază, copiază, nu eşti la şcoală, nu totdeauna ideile tale sunt cele mai bune. Dar copiază-l pe cel mai eficient nu pe cel care-ţi place. Şi când te apuci de ceva, pentru numele lui Dumnezeu, înainte gândeşte şi fă un plan.

E greu dar merită şi nu costă bani. Nu trebuie să fii harnic, trebuie să fii eficient. Seamănă cu diferenţa dintre socialism şi capitalism.

În vizită la Guvern

2009-07-17T09:20:00.003+03:00

În urma atât de comentatului concurs de propuneri anticriză iniţiat de Andreea Vass, ca prim participant sau ca autor al propriului program de măsuri, program care e aproape identic cu cel al oamenilor de afaceri, am fost la o discuţie şi o cină la Guvern.

N-am fost singur, au mai fost trei invitaţi şi Tiberiu Lovin de la Reporter Virtual, şi el tot invitat dar în calitate de reporter, presupun.

După bla, bla-urile de rigoare ne-am aşezat şase inşi la masă. Am comentat pe blogul Andreei şi pe cel al lui Tiberiu dar de văzut nu ne văzusem. La fel erau şi ceilalţi. Practic şase străini. Personajul cuceritor al întâlnirii a fost, scuze Andreea, Anca Vlad, venită ca din puşcă tocmai de la Timişoara, a primit invitaţia la 13 şi întâlnirea era la 18. Anca e juristă.

Au mai fost Cristian, broker, Marian, şef la resurse umane la o firmă cu câteva mii de angajaţi şi subsemnatul plus Tiberiu şi gazda, Andreea. O discuţie total lipsită de formalităţi. Cam în 2 minute a trecut orice fel de stânjeneală. N-am vorbit nimic politic aşa că dezvăluiri incendiare n-am. Tiberiu a făcut poze.

S-a vorbit despre o grămadă de lucruri şi am făcut rost şi de nişte cifre. Am să vorbesc despre ele mâine. Am vorbit despre legea salarizării unice, absorbţia banilor UE, aici Anca a scos la iveală o nouă dramă a României. La un calcul sumar pentru absorbţia tuturor banilor este vorba de cam 100.000 de proiecte a 3-400.000 proiectul. Fiecare proiect are nevoie de un manager de proiect. Să zicem că fiecare poate duce cam 3 proiecte. Avem nevoie de 30.000 de manageri de proiect. Pe care nu-i avem. S-a mai ajuns la concluzia că numai informatizarea poate elimina birocraţia şi hoţia, am venit toţi cu idei. Greu de spus dacă se pot aplica, e nevoie de un plan naţional.

Măsura anticriză aleasă de Andreea a fost folosirea mâinii de lucru, obligatorii, conform legii, a deţinuţilor în folosul comunităţii. E vorba de 20.000 de oameni care au acest drept sau obligaţie. Există fonduri UE pentru asta. Dacă-i punem la reîmpăduriri şi la curăţarea de gunoaie a zonelor mizerabile, râuri de pildă, se pot lua bani, tot de la UE, pentru Mediu. Toată lumea e mulţumită, deţinuţilor le scade pedeapsa şi lucrează în aer liber, punem păduri unde au fost tăiate aberant, facem curat şi nu cheltuim bani de la noi. Totul e mai complicat dar asta e ideea. Recunosc că părea o idee aberantă.

Despre cină n-am ce să zic că toată lumea a vrut să scape de ea repede ca să stăm de vorbă.

Toată discuţia a fost între oameni interesaţi să schimbe în bine România, normală. N-a fost o acţiune de PR a Andreei pentru că ne-a primit cu un draft de hotărâre de urgenţă, chiar vrea să schimbe, cu ajutorul nostru, ceva. O să mai fie trei întâlniri. A fost chiar o experienţă. Situaţia economică e albastră. Andreei, singura dedicaţie posibilă.

Starea naţiunii

2009-07-16T08:45:00.001+03:00

Care sunt nevoile de bază ale populaţiei. Hrană. Aproape toată din import. Deşi suntem capabili să hrănim cel puţin dublul populaţiei. Avem teren arabil dublu pe cap de locuitor faţă de media mondială. Stă pârloagă. Apă, rezervele noastre sunt suficiente dar din nefericire poluate într-o proporţie mult prea mare. Aer, suprafaţa despădurită creşte constant fără contramăsuri.

Securitate. La nivel naţional suntem membri NATO. Aici am reuşit. Dar siguranţa locului de muncă? Aici nu stăm aşa bine şi o să stăm şi mai rău. Securitatea personală. Se înrăutăţeşte, vezi numărul de accidente auto, sistemul medical sau creşterea infracţionalităţii. Securitate financiară. Cine poate spune că financiar este sigur. O minoritate infimă.

Încrederea. În reuşita personală, foarte scăzută prin mijloace morale. Încrederea în alţii, foarte scăzută, atomizarea populaţiei e evidentă, în sistemul România, se apropie de zero, 78 din populaţie crede că mergem într-o direcţie greşită. În clasa politică. În sistemul juridic. Nu comentez.

Ce putem face? De unde să începem? Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoaşterea că problema există.

Suntem o naţiune care se dezintegrează, criza a scos toate tarele noastre la suprafaţă, suntem la un pas de mişcări sociale, nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens. Care-i pasul următor?

Împărţirea unei probleme mari în probleme mai mici. Ar trebui o listă deschisă cu problemele fundamentale ale României.

Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie.

O problemă de morală sau una financiară

2009-07-15T08:45:00.002+03:00

Până unde un ziarist ascultă de ordinele patronului şi de unde calcă deontologia? Presa este o afacere privată, place sau nu place, singura alternativă este presa finanţată guvernamental.

Presa trebuie doar să informeze o să spună mulţi. Ok. Poate exista financiar o presă care doar informează şi nu face niciun comentariu. Asta lăsând la o parte că şi din informare, sau lipsa acesteia, se poate manipula. Dar, să zicem, că informează corect.

Interviurile o să fie de genul "Cum comentaţi ştirea X?". Moderatorii o să dea cuvântul sau o să-l ia şi atât. Investigaţiile de presă nu-şi au rostul pentru că atacă pe cineva şi imediat apare acuzaţia de părtinire. Rezistă financiar o asemenea presă? Părerea mea sinceră este că nu.

Şi dacă se introduc comentariile până unde sunt permise? Pentru că sunt făcute de un om care are păreri. Nu există om imparţial, cel mai evident loc este tocmai locul în care este cel mai strigat acest deziderat, în comentariile cititorilor. Sunt de departe cei mai părtinitori, virulenţi, agresivi dar nu permit tocmai celui care scrie, cu mult mai puţină virulenţă, dreptul la o părere. Pentru el e lipsă de deontologie.

Şi, cel puţin în mediul virtual, nu există deosebire între autor şi comentatori, doar că ultimii, de multe ori, sunt anonimi. N-am văzut pe site-urile ziarelor străine asemenea comentarii virulente, în afara subiectului, vădit partizane cum sunt la noi.

De fiecare dată când autorul are o părere care diferă de a unora e clasificat ca vândut. Pentru că-şi câştigă pâinea din scris. Şi atunci trebuie eliminat. Ok. Dar totdeauna o părere o să aibă oponenţi. Nu putem elimina toate părerile pentru că ajungem la presa care nu se susţine financiar.

Suntem într-un cerc vicios din care există o singură ieşire. Piaţa. Să lăsăm piaţa să judece, numai ea poate curăţa presa de lucrurile nedorite. Nu există o altă ieşire. Şi acest fenomen a început să se întâmple, nu morala ci banii şi publicul o să cureţe presa. Asta e valabil şi pentru deontologi şi pentru tonomate.

Jurnaliştii o să moară pe limba lor sau o să satisfacă nevoile publicului, indiferent care sunt acestea. Singurul care poate opri curăţirea presei este Guvernul care poate finanţa, pe ascuns, presa.

Cu curăţarea presei o să înceapă şi curăţarea clasei politice. Care a început şi ea.

E şi criza bună la ceva.

Sorina Luminiţa Plăcintă

2009-07-14T19:45:00.005+03:00

"Maya Machinery S.A., Villars-sur-Glâne
14 mars 1997
Maya Machinery S.A., à V i l l a r s -s u r -G l â n e, représentation, achat, vente, courtage et promotion de tous biens mobiliers, etc. (FOSC du 24. 01. 1994, no 16, p. 447).
Nouvelle raison sociale: Maya Textiles S.A. (Maya Texliles AG) (Maya Textiles Ltd).
Nouveau but: achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles; représentation, achat, yente, location, courtage et promotion de tous biens mobiliers; représentation, achat, vente, courtage, promotion, restauration et gérance de tous biens immobiliers sis à l'étranger; fourniture de tous services et de tous conseils, notamment de marketing, en matière de commerce international.
Capital-actions: les 100 actions de fr. 1000 au porteur ont été transformées en 100 actions de fr. 1000 nominatives Restrictions de transmissibilité des actions. Statuts entièrement révisés le 27. 02. 1997.
Capital actuel: fr. 100 000, entièrement libéré, divisé en 100 actions de fr. 1000, nominatives.
Administration: Serguey Solod, administrateur inscrit, a démissionné, sa signature est radiée. Philippe Chételat, de Courtételle, à Courrendlin, Sorina Placinta, de Roumanie, à Focsani (Roumanie) et Ernest Stefan Sobota, de Suède, à Focsani (Roumanie) sont nommés administrateurs, tous trois avec signature collective à deux."

De aici.

"Letzte SHAB-Meldung der Maya Textiles SA
SHAB: 058 / 2009 vom 25.03.2009
Maya Textiles S.A., à Villars-sur-Glâne, CH-217-0137770-9, achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles, etc. (FOSC du 31.08.1999, p. 5950). Auberson Yves, Chételat Philippe et Placinta Sorina ne sont plus administrateurs, leur signature est radiée. Sobota Ernest Stefan, administrateur inscrit, est nommé président, et Julmy Georges, président inscrit, est nommé secrétaire, tous deux avec signature individuelle."

De aici.

Declaraţia de interese 15.12.2008

Trageţi voi concluziile. Ca să nu se spună că sunt rău. În dreapta scrie în germană "Ultimele trei modificări". Am plecat de aici, nu-s eu foarte deştept. Datele contează. 12 decembrie 08 e înainte de 25 martie 09.

PDL-ul şi presa

2009-07-14T08:30:00.005+03:00

Una din marotele susţinătorilor PDL sunt mogulii. Presa ticăloşită şi vândută le ia lor voturile, nu-i susţine, denaturează adevărul, minte şi apără pe toţi ceilalţi şi pe ei nu. Sau, în spiritul lor, tot ce spune presa negativ despre ei e fals, tot ce spune pozitiv despre alţii e fals şi acoperă toate matrapazlâcurile duşmanilor lor politici.

Să zicem că este aşa. Ce reţine PDL-ul să facă un trust de presă concurent care să facă la fel dar pe invers? În felul acesta ar exista o tribună care să echilibreze balanţa. Nu cred că este lipsa finanţelor. Cred că este lipsa oamenilor. De ce nu se mută jurnaliştii, vânduţi, de la mogulii actuali la potenţialul mogul pedelist?

Ce nu pricepe PDL-ul este că dacă a înjura PSD-ul e ceva fără miză financiară, e comun, toată lumea se aşteaptă la asta, a înjura PNL-ul nu aduce cititori, e minor pentru că sunt în Opoziţie, a înjura PDL-ul şi pe Băsescu e un succes financiar. Pentru că ani de zile au pozat în cavaleri sub flamura dreptăţii. Şi acum avem atâtea stângăcii, erori, greşeli sau coţcării că toată lumea vrea să participe la târârea lor, gratuită sau nu, în noroi.

Aşteptările PDL-ului sunt exagerate nu atacurile împotriva lor. A spune că Geoană e un prostănac e un pleonasm. A spune că Norica e o Ană Pauker e la fel de comun. Astea nu sunt subiecte.

Nu presa are ceva cu ei, ei şi-au creat o imagine pe care acum n-o pot susţine cu fapte şi acum sunt la Putere. De când e lumea şi pământul Puterea a fost subiectul presei nu Opoziţia. Pentru că asta aduce bani şi audienţă deci influenţă.

Peste tot în lume cine are presă are influenţă şi putere. Şi la noi e la fel. Nu există presă obiectivă, asta e o gogoriţă infantilă. Soluţia e o presă cât mai largă ca opţiuni, toate taberele cu oficiosul lor care muşcă din duşman. Alternativa e o lipsă totală a presei. Ceea ce e o definitivă dovadă a lipsei de democraţie.

Puţină frondă nu strică, e bună la conştiinţă

2009-07-13T08:30:00.002+03:00

N-am să mă dau anticomunist pentru că n-am fost. Gesturile mele împotriva regimului au fost câteva şi fără impact. Am refuzat să mă înscriu în PCR. Am refuzat funcţii în UASCR, promise dacă intram în partid. Le-am spus că nu sunt demn de această onoare, zâmbind. Au văzut că-mi bat joc şi m-au lăsat în pace.

La câteva luni de la refuzul de a intra în "minunatul" lor partid a avut loc, prin 87 sau 88, pe nepusă masă, o şedinţă la care din întâmplare m-am nimerit. De obicei chiuleam. Nu se întâmpla nimic.

Şi aflăm că subiectul era înfierarea publică a unui coleg, cu tată în nomenclatură, dar care tată fugise în Occident. Eu stăteam în ultima bancă. Voiau să-l dea afară din UTC. Şeful de partid al studenţilor de atunci a ajuns mai târziu mare sculă în PNŢ.

Stăteam în ultima bancă. Ostentativ, cu mâinile în buzunare, am traversat tot amfiteatru şi le-am comunicat că eu la aşa ceva nu particip. Nu m-a urmat nimeni. Când am ajuns în barul Arhitecturii mi s-a făcut frică, m-am întrebat dacă, nu cumva, a fost un gest de frondă gratuit.

Am aşteptat, cu sufletul la gură, pauza. S-a terminat şedinţa, l-au dat afară, nimeni n-a venit să se aşeze la masa la care stăteam. Doar victima, nu-mi aduc aminte cum îl cheamă, a venit şi mi-a mulţumit. I-am spus că nu are de ce, că, din principiu, eu nu particip la asemenea mizerii. Au fost singurele vorbe pe care le-am schimbat vreodată. Nu s-a întâmplat nimic. Nimeni nu mi-a spus o vorbă, n-am simţit că a contat, totul a trecut fără consecinţe.

În sala aia erau actuali europarlamentari, membrii ai corpului diplomatic, membrii, unii de vază, prin actualele partide politice. Nu-i costa nimic să nu ridice mâna pentru a condamna un coleg sau, din alt punct de vedere, un copil pentru faptele părinţilor, dar atunci nu ştiau, lăsând la o parte că totul era absurd.

De asta această ţară merge rău, pentru că totdeauna vedem posibilele consecinţe negative şi nu facem nimic, doar ridicăm mâna şi ne conformăm majorităţii, n-avem curaj. De multe ori aceste consecinţe nici nu există dar noi nu ştim asta. Nu ştiu azi ce aş face în aceeaşi situaţie. Sper că la fel.

Despre logică, realitate şi politică

2009-07-12T09:00:00.003+03:00

Defectul matematicienilor este perfecţionismul. De altfel fără acest defect nu poţi să faci matematică. Partea proastă e că încearcă să aplice aceeaşi strategie în lumea reală. Caută oameni perfecţi, instituţii perfecte, legi perfecte, judecăţi fără cusur.

Spiritul analitic blochează simţul realităţii. Se atârnă de concepte şi uită realitatea. Fondează edificii logice dar uită fundaţia realităţii. Toate judecâţile sunt nule atâta vreme cât axiomele de la care pleacă sunt greşite. Conceptele astfel create sunt nişte minunate edificii inutile.

Oamenii obişnuiţi nu înţeleg un şir mai lung de 3, 4 paşi logici. Trec mai departe şi concluzionează că omul bate câmpii sau se leagă de chichiţe şi nu vede pădurea din cauza copacilor. Câteodată oamenii au dreptate, câteodată nu.

A încerca să analizezi realitatea prin prisma logicii este o greşeală chiar de logică. Oamenii reali nu se comportă logic şi nu au încredere în logică, pentru că în momentul când nu mai pot urmări şirul logic au impresia că sunt păcăliţi. De multe ori şi sunt.

Ca om care foloseşte logica şi încearcă să spună ce înţelege din realitate mi-e foarte greu să scriu fondând logic fiecare pas cu exemple, cazuri particulare, cazuri limită şi aşa mai departe ca în cazul unei teoreme. De altfel e imposibil, şi plecând de la legi tot se ajunge la contradicţii pentru că legile nu sunt un sistem axiomatic. Şi nu ajung până la teorema de incompletitudine a lui Gödel.

Şi atunci intervine bunul simţ. Ce simte, un om lipsit de interese în situaţia dată, în privinţa chestiunii în cauză.

Cum majoritatea populaţiei nu are suficiente cunoştinţe politice, juridice sau economice, omul de rând trebuie să considere că deciziile pe care responsbilii din domeniu le iau sunt corecte. Doar bazându-se pe încredere. Arta politicii este arta de a lua decizii, raţionale sau nu, şi a le justifica astel încât populaţia să aibă încredere în acele decizii. Dacă deciziile nu contravin bunului simţ politicienii, în general, reuşesc să justifice orice. Chiar decizii ilogice care se plătesc mai târziu. Dar ce se întâmplă când deciziile sfidează bunul simţ?

Avem două cazuri. Deciziile sunt logice, complicate şi corecte dar sfidează bunul simţ. Şi greu de explicat. Sunt cazurile în care presa poate să dărâme o hotărâre corectă. Omul politic are nevoie de talent ca să-şi impună punctul de vedere în faţa opiniei publice. Şi trebuie să-şi pună la bătaie credibilitatea. Câteodată reuşeşte să convingă presa să fie de partea lui şi reuşeşte, în ciuda bunului simţ, să devină credibil.

Deciziile contrazic şi logica şi bunul simţ. Nu-l poate salva decât credibilitatea sa. Dar, de obicei, toţi clachează. Rămân alături de el doar fanaticii. O cantitate minoră şi, de obicei, penibilă. Sunt cei care pentru a susţine o poziţie aberantă încalcă şi mai mult logica şi bunul simţ şi se acoperă de ridicol.

De ce am scris toată povestea asta? Pentru că prea mulţi politicieni se folosesc de bun simţ ca să încalce logica sau încalcă bunul simţ folosind ca argument, doar ca argument, logica, târând toată discuţia într-o abracadabrandă pseudologică bazată pe un sistem aberant de norme creat tot de ei.

Dacă un om îşi schimbă opiniile pe parcursul evenimentelor nu înseamnă totdeauna că nu are convingeri, de multe ori înseamnă că nu e încremenit în proiect. Şi nu tot ce este legal este şi corect. Şi, ca exerciţiu de imaginaţie, dacă azi DNA dă un NUP doamnei Ridzi ce sentimente vă încearcă?

Sunt o zdreanţă!

2009-07-11T09:00:00.002+03:00

În nimicnicia mea, ca un câine turbat, eu am crezut ce-am văzut cu proprii ochi, adică poza asta din Adevărul preluată, ce ironic, din Cuvântul Libertăţii.

Sunt o zdreanţă pentru că m-am îndoit de calitatea membrilor PDL de frunte, inclusiv de cei care au ajuns în Guvern, de Justiţia română care face grevă, pe bună dreptate, nu? Sau de competenţa Parchetului.

Sunt o zdreanţă aşa cum eşti şi tu, cititorule. Suntem buni de spălat podeaua, de stat legaţi în lanţuri cu o pancartă legată de gât. Cum avem îndrăzneala să credem ce vedem? Să acuzăm un om pe nedrept? Să-i stricăm imaginea? Să facem Justiţie televizată?

Iartă-ne Don Costel. Te rugăm.

Puteai să copiezi, acum e prea târziu

2009-07-10T09:00:00.005+03:00

Să luăm cazurile Remeş, Năstase, Ridzi.

Remeş, artistul căratului cu cârca al caltaboşilor a fost uşuit imediat din Guvern de Tăriceanu. Deşi cazul a fost de domeniul evidenţei s-au petrecut două lucruri, să zicem, ciudate. DNA-ul n-a făcut nimic, omul e bine merci. E un caz care practic a intrat în anecdotic. Impactul politic şi public a fost nul. Rezistă prin uitare.

Cazul Năstase. Mult mai complicat juridic. Nu a ajuns în Justiţie. S-a ţinut cu dinţii să nu vadă de aproape faţa unui judecător. Impactul politic, şi pentru partid şi personal, a fost imens. În ciuda inteligenţei, Năstase a acceptat aceste riscuri politice pentru a nu fi judecat. Ştie el de ce. Susţinut de PSD şi PNL rezistă încă.

Cazul Ridzi. Un caz care le combină pe cele două. De domeniul evidenţei ca în cazul lui Remeş, cel puţin din punct de vedere moral. Şi cu componenta partizană de tip Năstase. Cu fiecare ieşire publică Monica Ridzi se afundă tot mai rău. Şi face un enorm rău partidului.

Monica Ridzi a reuşit să greşească flagrant, ca Remeş, şi să se compromită politic împreună cu partid cu tot, ca Năstase. Dar spre deosebire de Năstase nu are sprijin parlamentar. Situaţia ei e imposibilă. DNA poate să dea NUP dar efectul asupra lui Băsescu e devastator. Sau poate să înceapă urmărirea penală şi s-o facă uitată. Dar se uită până la alegeri?

Soluţia era de tip Remeş. O demisie rapidă şi salvarea prin uitare. Mutarea la DNA, începerea urmăririi penale şi tărăgănarea timp de 3 ani.

Am mai spus, să fii original e de multe ori o dovadă de prostie. Chiar şi în politică, chiar şi în acoperirea nelegiuirilor.

Toţi sunt la fel?

2009-07-09T19:00:00.008+03:00

O zi tristă. Pentru toţi cei care au votat PDL în speranţa unei clase politice mai curate. Nu e o victorie a PSD sau PNL, e şi pentru ei o înfrângere, e mai mare înghesuială pentru voturile celor care se lasă cumpăraţi. Şi un precedent periculos. Şi o dovadă a faptului că viitorul politic nu arată bine

O să-mi spună talibanii PDL că nu există nicio dovadă, că e o făcătură politică, opera mogulilor, că sunt vândut, că sunt prost. Pentru că mă cred prost. Aşa cum cred ei că este întregul popor român. Pentru că ei cred că toţi suntem ca ei.

Victoria este a celor care au făcut posibil ca noi să aflăm cum ne sunt cheltuiţi banii. Dar nu este nici pe departe altceva decât ridicarea oficială a unui colţ de perdea. Şi nu cred că Monica Iacob Ridzi o să păţească ceva.

Simt o mare dezamăgire pentru votul meu acordat Coaliţiei DA în 2004 şi voturile pentru Băsescu din 2004 şi 2007. Atunci da, am fost un prost. Nu mai am nicio pretenţie de la Traian Băsescu. De la Boc n-am avut niciodată.

Mi-e milă de Monica Macovei, Cristian Preda şi TRU. Iar Sever Voinescu a devenit dintr-un posibil mare jurnalist un mic şi meschin politician. Ridzi a probat că toţi sunt la fel. Imorali.

O tempora! O mores!

2009-07-09T08:45:00.002+03:00

"La ţepe băieţi, în piaţa Victoriei după 28 noiembrie!" - Traian Băsescu

"Ce vremuri! Ce moravuri!"

Cicero, discurs prin care, la 7 noiembrie 63 î. Cr, marele orator, consul în acel an, denunţa în faţa Senatului conspiraţia patricianului Lucius Sergius Catilina (108 – 62) împotriva Senatului. Vorba s-a folosit mereu ca expresie retoricâ a indignârii împotriva stricăciunii vremilor şi a societăţii.

(Francois Bluche, De la Cezar la Churchill, Editura Humanitas) via Bucăţi din cărţi.

Măsuri anticriză

2009-07-08T08:30:00.001+03:00

Scopurile urmărite: repornirea economiei private, scăderea deficitului bugetar, eficientizarea Statului, un mediu de afaceri mai adecvat, folosirea coerentă a banului public, eliminarea pe cât posibil a economiei subterane, creşterea încrederii mediului de afaceri şi populaţiei în acţiunile guvernamentale.

Economice

E1. Plata TVA la încasare.
E2. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit.
E3. Dacă tot există "Prima casă", să se aplice doar pentru construcţia de noi locuinţe.
E4. Desfiinţarea impozitului forfetar.
E5. Compensarea datoriilor Stat - firme, firme - Stat.
E6. Creşterea impozitului pe proprietăţile imobiliare deţinute de persoanele fizice.
E7. Creşterea primei în programul "Rabla" cu păstrarea sau creşterea sumei totale şi extinderea la toate vehiculele. Extinderea şi pentru firme.
E8. Primă procentuală pentru plata la timp a taxelor şi impozitelor.
E9. Stoparea amânării plăţii taxelor şi impozitelor cum vrea să facă sau face acum Guvernul.
E10. Falimentarea tuturor actorilor economici care se află de fapt în faliment, dacă sunt de Stat vânzarea lor pe 1 leu plus plata datoriilor la buget.
E11. Privatizarea managementului tuturor firmelor care încă aparţin Statului dacă nu e posibilă privatizarea. Plata la obiectiv.
E12. O strategie pentru agricultură. Aici nu se poate face nimic repede.
E13. Stabilirea unui număr de proiecte prioritare de infrastructură şi canalizarea investiţiilor spre acestea. Nu 800 de biserici, ci electrificare, canalizare, drumuri, gaze, apă, şcoli, irigaţii, energie. Nu autostrăzi interminabile ca finalitate ci proiecte mici care pot să fie monitorizate uşor şi aduc bunăstare imediat. Ca şi locuri de muncă. Să ieşim din Evul Mediu până să intrăm în UE, suntem doar în scripte în UE. Găsirea unui mod de parteneriat public - privat pentru investiţiile de mare anvergură. Nu suntem în stare să ducem la capăt asemenea proiecte.
E14. Din cauză că nu există nicio relaxare fiscală, scăderea TVA cu 1 sau 2 procente şi a CAS-ului la nivelul anului trecut.
E15. Tratarea unitară a datoriilor, Statul să plătească aceleaşi penalizări la întârzierea plăţilor către firme ca şi penalizările la care sunt supuse firmele.
E.16 Scăderea taxelor pentru noii angajaţi pe o perioadă de un an sau doi.

Administrative

A1. Curtea de Conturi, Garda Financiară, ANAF, toate instituţii de control financiar să facă ce trebuie să facă. Plata funcţionarilor în funcţie de matrapazlâcurile descoperite.
A2. Transferarea licitaţiilor în domeniul electronic.
A3. eGuvernare să se transforme într-un proiect real nu în altă ratare. Informatizarea tuturor instituţiilor Statului şi transparenţă decizională. Obligativitatea postării online a tuturor actelor şi deciziilor luate de instituţiile Statului.
A4. Scăderea numărului de funcţionari publici la nivelul 1 ianuarie 2007. Nu s-a petrecut nimic dramatic ca să se justifice creşterea acestui număr.
A5. Destituirea tuturor celor care se ocupă de absorbţia fondurilor europene în cazul lipsei de rezultate. Păstrarea unui funcţionar se face printr-o analiză trimestrială. Externalizarea acestui domeniu în cazul în care se observă incapacitatea de absorbţie a fondurilor. Plata firmelor se face ca procent din banii aduşi.
A6. Corelarea veniturilor bugetarilor cu veniturile bugetare, în ambele direcţii. Scad veniturile, scad şi salariile, cresc veniturile, cresc şi salariile
A7. Desfiinţarea ministerelor aberante, Tineret, Turism, IMM-uri, Transporturi, Cultură, Mediu, Comunicaţii, Relaţie cu Parlamentul.
A8. Scăderea numărului de taxe şi impozite. Din cele 300 rămase câte aduc bani la buget şi câte sunt o povară pentru buget?
A9. Înfiinţarea de ghişee unice în toate domeniile, să nu mai trebuiască firma sau cetăţeanul să umble pe la 15 instituţii şi 30 de ghişee pentru orice.

Juridice

J1. Dublarea sau triplarea pedepselor pentru toate infracţiunile economice.
J2. Judecarea infracţiunilor economice în regim de urgenţă.
J3. Creşterea pedepselor pentru corupţie.
J4. Înfiinţarea de tribunale specializate.

Comunicare

C1. Prezentarea situaţiei economice reale, necoafate electoral, a României opiniei publice.
C2. Stabilirea cu sindicatele a condiţiilor de aplicare. Încercarea, pe cât e posibil, a evitării mişcărilor sociale. Asumarea programatică a acestora.
C3. Stabilirea unui grup consultativ din rândul patronatelor cu care să existe un dialog real de care să se ţină cont.
C4. Un purtător de cuvânt pe probleme economice care ştie pe ce lume este.

Orice măsură care se dovedeşte benefică şi care intră în contradicţie cu Comisia Europeană se pune în practică şi cu asta basta, ne socotim mai târziu. Nu există o ordine a priorităţilor, fiecare trebuie să aibă în spate un studiu de impact. Se stabilesc priorităţile în funcţie de impact nu după ureche ca până acum. Fiecare măsură trebuie evaluată ca impact financiar. Ce aduce şi ce ia din buget. Unele măsuri pot să nu ducă în direcţia dorită şi atunci e necesară eliminarea lor şi găsirea altora. Cât de rapid se pot implementa? Unele imediat, unele în ani. Prioritate pentru cele rapide. Este necesar un studiu global asupra întregului pachet de măsuri pentru că în cazul economiei suma părţilor nu dă întregul.

Am scris asta pentru că am fost admonestat că n-am soluţii. Nu le am eu, ele există şi fără mine dar nu sunt puse în practică din motive electorale şi de incompetenţă, din frică şi dezinteres. Nu am pretenţia de originalitate sau inteligenţă, lista e doar un subiect de discuţie şi orice adăugire e binevenită.

Adevărata situaţie economică a României

2009-07-07T12:00:00.002+03:00

Şomajul a atins, după standarde necontrafăcute, aproape 7 procente în primul trimestru, cât e acum Dumnezeu ştie. FMI ne prognozează o scădere a PIB de 8 procente. Numărul restanţierilor s-a dublat într-un an. Plăţile între companii au ajuns să se facă şi cu întârzieri de aproape un an. Finanţele fac scenarii de majorare a TVA şi a cotei unice. În mai, salariul net a scăzut cu 3,7 procente. Deficitul bugetar merge spre 6 procente. Se prevede un Euro de 4.5 RON.

Este imposibil cu acest Guvern să oprim prăbuşirea. Din motive electorale. Este necesar un Guvern tehnocrat care să aibă libertatea de mişcare în domeniul economic şi care să lase politica deoparte. Nu cred că ne mai permitem să ne jucăm cu Pogea şi Boc de-a uite criza, uite măsura anticriză. Nu merge cu jumătăţi de măsură, cu măsuri cosmetice, cu palavre electorale, cu glume cum e cea cu 28 de măsuri gata duse la bun sfârşit, cu palavrele lui Geoană. Gata! Asta dacă mai există o urmă de responsabilitate printre membrii clasei politice.

Hotărârea DAN

2009-07-07T09:30:00.000+03:00

În cazul Ministrului Ridzi, în urma anchetei preliminare, s-a stabilit că nu există elementele constitutive infracţiunii bla-bla, contractele încheiate între MTS şi firmele bla-bla fiind legale. Nu există nicio dovadă care să sugereze săvârşirea infracţiunii bla-bla şi hotărăşte neînceperea urmăririi penale.

Vă pup,
Dan Şelaru

False argumente

2009-07-06T08:30:00.011+03:00

M-am plictisit de falsele argumente pe care PDL-ul le vehiculează în sprijinul Monicăi Iacob Ridzi. Să le luăm pe rând.

1. Să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul. Orice om trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.

Un ministru are ca principal scop administrativ folosirea eficientă în domeniul pe care-l păstoreşte a banilor publici în scopul atingerii scopurilor din programul de guvernare.

Prezumţia de nevinovăţie spune că până la un verdict definitiv persoana în cauză trebuie considerată nevinovată. Dar pe întreg cuprinsul lumii o persoană, în cazul în care există suspiciuni majore că a comis o faptă gravă, până la stabilirea definitivă a unui verdict este ţinută în custodia autorităţilor.

Nimeni nu cere reţinerea Monicăi Ridzi. Dar, deoarece există o suspiciune gravă de folosire ineficientă a banului public, Monica Ridzi trebuie, pe timpul anchetei, să nu mai poată gestiona treburile ministerului. Să nu mai aibă acces la gestionarea banului public, cel mai important act administrativ. Chiar în acest moment Monica Iacob Ridzi are dreptul să semneze contracte în numele nostru. Acest drept trebuie să-i fie oprit. Nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie care se aplică. Monica Ridzi trebuie suspendată, demisă sau să demisioneze până la lămurirea legalităţii actelor sale.

2. A fost foarte eficientă, s-au cheltuit doar 6 Euro de persoană.

Acest argument e cel puţin ridicol. Rolling Stones a strâns în 2007 60000 de persoane, nu a avut loc pentru mai multe, şi a avut un profit de ordinul milioanelor. Monica Ridzi a pus la cale nişte spectacole. Dacă acestea aveau valoare comercială ministerul avea profit, nu pierdere. Avem mentalitatea greşită că Statul trebuie în orice condiţii să dea bani. Dacă Monica Iacob Ridzi o aducea pe Madonna şi cerea 50 de Euro pe bilet strângea 30000 de persoane şi colecta 1.5 milioane Euro, dădea 1 milion Madonnei şi rămânea cu bani să organizeze şi altceva. Plus că găsea sponsori să acopere toate cheltuielile. Faptul că s-a cheltuit 1 Euro este o dovadă de ineficienţă şi prost management.

3. Şi la alte partide există astfel de cazuri.

Acest argument poate sta în picioare în luptele lor politice care aduc a înjurături între ţaţe. Cu atât mai rău că se întâmplă peste tot. E o ruşine şi vreau ca dacă se foloseşte acest argument să se dea exemple iar vinovaţii să suporte rigorile legii, să nu fie doar un argument vocal. Faptul că alţii sunt incompetenţi sau încalcă legea nu-mi permite să fac la fel. Acest "argument" conduce logic la ideea că de fapt problema e cine ajunge primul la resurse ca să le spolieze nu că managementul acestor resurse trebuie să fie eficient.

4. Este un atac politic şi media.

Da, şi? Adevărul are o valoare absolută, nu contează de cine e spus. Are aceeaşi valoare ca replica "Să mă judece colegii mei, academicienii." E ca şi cum ai spune că o parte din populaţie, selectată după criterii subiective, nu are dreptul să sesizeze faptele reprobabile. E absurd.

5. E un atac împotriva generaţiei tinere din politică.

Faptul că eşti tânăr nu te scuză cu nimic. Nu există drepturi specifice vârstei după atingerea majoratului în domeniul respectării legii.

6. Sunt responsabili angajaţii ministerului.

În aceeaşi măsură ca şi ministrul care a semnat actele. Toţi trebuie să răspundă pentru faptele lor. Singura diferenţă este responsabilitatea politică a ministrului care răspunde pentru tot ce se petrece în minister. Acestea sunt dezavantajele funcţiei.

Iar replica de la Cristoiu a doamnei Ridzi "Sunt un soldat disciplinat, care am crescut în PD-L" aduce în discuţie corectitudinea întregului partid şi seamănă a şantaj.

Aştept argumente noi sau eliminarea din fruntea ministerului. Şi show-ul continuă. Mecanismul generic al corupţiei este descris perfect aici. Şi ăsta e un caz mult mai grav decât cazul Ridzi. Pentru că este vorba despre cum este o ţară luată în stăpânire de o clasă politică.

Traian Băsescu are de luat o decizie grea

2009-07-05T10:00:00.002+03:00

Din 2004 PDL-ul şi Traian Băsescu au susţinut că ei sunt morali, corecţi şi că au ca interes binele public. În 5 ani au ajuns de la cel mult 15 procente la un aproape 40 (în combinaţie cu PLD-ul) în 2007 ajungând acum la 33. Cu un vârf incredibil pentru Traian Băsescu de peste 70 de procente.

Rezultatele tuturor acestor alegeri dau o percepţie corectă asupra credibilităţii unui partid în rândul electoratului. De asemenea prezenţa la vot dă o percepţie corectă a încrederii publicului în clasa politică.

Trendul încrederii în clasa politică este evident. În scădere. Ce se întâmplă cu PDL-ul? Acelaşi trend.

În primul rând în PDL există cel puţin 4 grupuri.

Grupul foştilor PNL-işti. Singurii care au în spate o ideologie. De dreapta. Valeriu Stoica o exprimă credibil şi unic în peisajul politic românesc în "Reconstrucţia dreptei". Aceasta ar trebui să fie şi ideologia PNL-ului, singurul de acolo care e coerent de dreapta şi foarte aproape de Stoica ideologic este Dinu Patriciu. Restul au ideologia "Jos Băsescu!". Din nefericire pentru PNL credibilitatea politică a lui Dinu Patriciu este minimă tocmai conflictelor cu Traian Băsescu. Ruperea PLD-ului de PNL a adus cel mai mare scor partidelor care-l susţineau pe Traian Băsescu. Unificarea PLD-ului cu PD-ul a adus noul partid la scorurile de dinaintea ruperii. Cele 7 procente aduse de Stolojan s-au pierdut. Este cea mai mare greşeală politică făcută de Stoica, Stolojan şi Băsescu. PLD-ul lua un mare număr din voturile PNL-ului la parlamentarele din 2008. Coaliţia PD, PLD, UDMR trimitea în opoziţie PNL-ul şi PSD-ul şi nu aveam struţo-cămila de azi. E tardiv dar orice face omul poate şi desface. Cel mai interesant grup, tras pe linie moartă.

Grupul fondatorilor PD. Cu Berceanu cel mai reprezentativ. Un grup trecut prin multe. Şi care e singurul capabil să se opună, măcar vocal, lui Traian Băsescu. Au câştigat şi au pierdut împreună. Sunt oameni politici care miros cum bate vântul electoral. Fără scrupule. Au dovedit-o la mazilirea lui Petre Roman. Osatura partidului rezistentă la orice intemperii. Calcă peste cadavre la nevoie.

Grupul tinerilor. Acest grup este opera lui Traian Băsescu creat şi promovat cu scopul contraponderii vechii gărzi. Elena Udrea este reprezentantul. De aici vin problemele. Excelează prin incompetenţă, tupeu, proastă creştere şi probleme cu legea. Aduc în comportament cu cele mai sinistre figuri din PSD.

Grupul veniţilor din societatea civilă. Din naivitate, interes sau pur şi simplu bună credinţă aceştia au intrat în politică, solicitarea intrării a avut ca scop recâştigarea încrederii unei părţi din electoratul pierdut odată cu coaliţia cu PSD-ul. De altfel au fost maziliţi la Bruxelles şi o să fie scoşi ca moaşte la viitoarele alegeri. Nu au niciun rol. Reprezentant Monica Macovei.

Pentru a nu da o mai mare putere unuia din grupuri Traian Băsescu a inventat un personaj fără personalitate ca preşedinte, Emil Boc. Faptul că Emil Boc a acceptat să conducă un Guvern făcut peste capul său este definitoriu. Nu aşa se face un Guvern şi nu ăsta e rolul unui Prim Ministru. Ieri a dezvelit plăcuţe cu noile nume ale vechilor staţii de metrou. Ridicol.

Scandalul Ridzi este un moment dramatic pentru PDL. Talibanii pro Băsescu, mai ales cei tineri, sunt gata să facă orice s-o apere, sunt promovaţi de Traian Băsescu, fac legătura Ridzi-EBa şi consideră că în acest fel fac pe placul lui Traian Băsescu. La capătul opus stau cei veniţi din societatea civilă, ei spun, în limita disciplinei de partid, că scandalul nu este un scandal al mogulilor şi opoziţiei politice ci o lovitură reală.

Grupul liberal, cel mai echilibrat, încearcă salvarea imaginii spre deosebire de vechii democraţi care încep să simtă că le pleacă preşul electoral de sub picioare şi devin vocali cu scopul recuperării vechilor poziţii.

Şi ştim toţi că totul depinde de Traian Băsescu. Care tace. Ce să facă pentru a mai salva ceva din imaginea din prima propoziţie şi a păstra coerenţa partidului? Mai ales că încet, încet, scandalul, real sau nu în această privinţă, se mută spre Elena Băsescu. N-aş vrea să fiu în pielea lui.

Monica Ridzi poate să fie sau să nu fie legal vinovată. Dar sigur a călcat în picioare orice fel de morală. Şi poate şi şansa unui al doilea mandat al lui Traian Băsescu. Pentru că întrebarea de acum este "Unde sunt banii?".

Inteligenţă artificială, orgoliu şi curaj

2009-07-04T09:00:00.002+03:00

Inteligenţa artificială este un domeniu relativ nou al ştiinţei. Este o sumă de instrumente proceduri, algoritmi, teorii care au o caracteristică inexistentă până acum, găsesc soluţii aproximative la problema pusă fără a urma o cale raţională.

Nu înţelegem raţional decât calea urmată nu şi cauza pentru care funcţionează. E un afront la inteligenţa noastră, mulţi urăsc pur şi simplu domeniul pentru că nu pot răspunde la întrebarea "De ce?". Majoritatea tehnicilor din inteligenţa artificială se bazează pe biologie şi pe evoluţionism, pe funcţionarea creierului.

Pentru cei care pot renunţa la orgoliu e fascinant. Pui o problemă şi cumva, din pălărie, apare o soluţie suficient de bună pentru a fi folosită în practică. Poate nu este cea mai bună dar este suficient de bună.

Din fericire pentru noi s-au găsit cercetători care au demonstrat că orice algoritm clasic, pentru anumite probleme, conduce la un timp de procesare atât de mare încât depăşeşte evoluţia fenomenului. Găsesc o soluţie într-un timp mult mai lung decât ia fenomenului să evolueze. Nu vă închipuiţi că e vorba de probleme foarte complicate. Sunt probleme simple pentru care timpul de procesare depinde exponenţial de numărul entităţilor care intră în procesare.

Şi atunci căutăm soluţii aproximative, satisfăcătoare, şi, câteodată, fără să înţelegem decât procedura nu şi modul cum au fost găsite. Psihologic există persoane care nu suportă o asemenea procedură şi încearcă să-şi dea cu părerea, să tragă concluzii logice şi să impună reguli care în opinia lor sunt evidente. De fiecare dată realitatea desfide logica şi soluţiile obţinute sunt mai proaste.

Legea de bază este să păstrezi cât mai puţine reguli şi să ştii exact ce ceri de la soluţie. Prin încercări potriveşti nişte parametri şi aştepţi soluţia. Inteligenţa artificială este mai curând o artă decât o ştiinţă. Trebuie să te laşi în voia numerelor.

Ieri am vorbit despre neuroeconomie. Azi despre faptul că în probleme complicate, mai ales în cele în care avem nevoie de optimizarea unui proces cu un număr foarte mare de variabile, o raţiune superioară care impune reguli este în cele mai multe cazuri păguboasă. Cu cât sunt mai multe reguli cu atât soluţia este mai schimonosită şi mai departe de scopul dorit.

Economia de piaţă se bazează pe concurenţă. Seamănă cu evoluţia, firmele mor şi se nasc, se dezvoltă şi se prăbuşesc, numărul de variabile este extrem de mare. Cu cât Statul intră mai mult în economie şi impune reguli cu atât schimonoseşte dezvoltarea naturală a economiei şi ne aduce în locuri pe care nu le dorim.

Ştiu că este neplăcut pentru orgoliul unora să lase lucrurile să evolueze natural şi există credinţa că logica este argumentul suprem. Din nefericire realitatea ne arată că nu totdeauna este aşa şi că, cu cât avem o problemă mai complicată, cu atât logica este mai păguboasă.

Acestea sunt motivele pentru care Statul nu trebuie să intervină în economie dar aici e o problemă de orgoliu şi curaj.

Lumea în care trăim - neuroeconomie şi concluzii personale

2009-07-03T09:00:00.001+03:00

Impresia generală a publicului, dacă există aşa ceva, despre matematică este că are de a face cu o ştiinţă aridă, complicată şi care nu prea foloseşte. Câteodată şi eu simt asta.

Matematica e fenomenal de simplă. E o sumă de instrumente, unele fenomenal de greu de înţeles, dar care odată validate pot să fie folosite ca atare fără să te intereseze cum funcţionează. Câţi şoferi cunosc ciclul Carnot?

Instrumentele respective, din momentul în care ai capabilitatea să le foloseşti, devin universale. Se pot aplica în orice domeniu care se pretează descrierii cu ajutorul lor. Şi se pot combina atâta vreme cât logica validează procesul.

Henri Poincare la sfârşitul secolului XIX a făcut o descoperire epocală. Că pornind de la nişte ecuaţii diferenţiale relativ simple se poate ajunge la un comportament al soluţiilor atât de complicat că, din punct de vedere practic, este haotic. Poară numele de haos determinist. El a descoperit fenomenul în mecanica cerească.

Fenomenul apare în meteorologie, electronică, mecanică, în aproape orice domeniu.

Mai explicit, pornind din locuri foarte apropiate un sistem poate ajunge într-un timp relativ scurt la distanţe foarte mari. Deoarece noi nu suntem capabili să măsurăm perfect locul în care ne aflăm, datele iniţiale, nu ştim unde o să ajungem. Nu toate sistemele au un asemenea comportament şi chiar pentru acelaşi sistem nu toate datele iniţiale conduc la astfel de comportamente. Se poate totuşi, în medie, afla cât de departe pot ajunge soluţiile, se cheamă coeficienţi Lyapunov.

Dar, cu cât un sistem este mai complicat, are mai multe variabile, cu atât e mai probabil un comportament haotic. Există sisteme care depind de parametri, dacă se modifică nesemnificativ aceştia comportamentul se poate schimba dramatic. Ce părea liniştit şi calm se transformă în ceva sălbatic şi de neînţeles. Cam asta înseamnă teoria catastrofelor.

Pentru sistemele complicate este posibil ca din această mişcare haotică să apară noi tipare de comportament, sistemul să evolueze spre noi forme de organizare, inexistente înainte, fără intervenţia cuiva. Dezvoltarea de noi structuri este naturală. Se cheamă emergenţă sau auto-organizare. Cam asta înseamnă, foarte sumar şi incomplet, teoria complexităţii.

Gazul dintr-un recipient este format din milioane de molecule care se ciocnesc şi se supun, într-o aproximaţie suficient de bună, legilor lui Newton. Putem afla caracteristicile globale ale sistemului prin statistică şi probabilităţi.

Dar ce se întâmplă dacă componentele sistemului îşi corelează comportamentul, şi-l schimbă în funcţie de mediu? Şi, mai mult, dacă moleculele sunt oameni?

Ce se întâmplă se poate modela pe baza simulărilor computerizate. Nu e nevoie de foarte mulţi agenţi (molecule) şi de legi complicate ca să apară lucruri noi şi necunoscute. Pentru înţelegerea legilor la nivel micro trebuie introdusă psihologia, trebuiesc înţelese mecanismele reale prin care oamenii iau decizii. Şi cum deciziile se schimbă atunci când mediul economic se schimbă. Descrierea acestor decizii în limbaj matematic presupune traducerea psihologiei, traducere mai mult sau mai puţin corectă, în formule matematice.

Prin combinarea teoriei complexităţii cu psihologia şi neurologia şi cu simularea pe calculator se dezvoltă, suntem la început, o nouă ştiinţă care se străduieşte să modeleze lumea în care trăim, neuroeconomia. Ca orice model este imperfect dar este mult mai aproape de realitatea actuală decât Adam Smith, John Maynard Keynes, Milton Friedman sau alţi corifei ai economiei clasice. Aici este o diferenţiere a celor două abordări.

Până aici a fost obiectiv, de aici e subiectiv.

Cel care va dezvolta cel mai viabil model va stăpâni lumea din punct de vedere economic. Ideile politice de stânga sau dreapta sunt pur şi simplu palavre fără acoperire economică, toate ideologiile politice sunt desuete, politica, aşa cum o ştim, este o reminiscenţă istorică. Sistemul economic global intră de capul lui în fibrilaţie iar măsurile luate pot să conducă la orice. Nu există profeţi, doar păreri, unele o să se potrivească, acum toţi bat câmpii. Ce se întâmplă este peste puterea noastră de înţelegere, cel puţin pe moment, s-ar putea să existe deja modele viabile, în orice caz nu sunt publice, e o ipoteză în care nu cred. Sistemul o să se reaşeze cum ştie el mai bine şi când ştie el. Putem să avem un război, putem să ne prăbuşim foarte jos, putem să avem un foc de paie.

Aici este un jurnal ştiinţific serios care abordează subiectele descrise. Nu e popularizare şi nici Wikipedia.

Ultima înregistrare video cu MJ

2009-07-02T22:32:00.006+03:00

A apărut acum 30 de minute pe CNN. Cu două zile înainte de sfârşit. Primul.

Update.