vineri, 19 decembrie 2008

"Walking On Broken Glass" sau "Mi-a dispărut toate!"

Am un prieten care are o fetiţă de 3 ani, Irina, zisă Dom Inginer, acţiunea se petrece astă-vară. O găsesc în mijlocul casei uitându-se, total dezorientată, într-un rucsac, gol. Ridică privirea spre mine şi zice ingenuă şi într-un fel fascinată "Mi-a dispărut toate!" Rucsacul era, într-adevăr, gol. Nici măcar nu era rucsacul ei. Exact aceeaşi figură pierdută şi consternată am văzut azi la Vosganian când mărea deficitul bugetar la 4 procente cu bătaie spre cine ştie cât.

În programul de guvernare ne menţinem la un deficit sub 3 procente dar persistă creşteri de pensii, salarii minime, pensii sociale, alocaţii. Cota unică se menţine dar cu piruete, ăia cu venituri reduse au compensaţii. Caută surse pentru finanţarea sistemului de pensii. O uită pe aia cu mărirea cu 50 de procente a salariilor profesorilor, rămâne doar o salarizare "corespunzătoare". Adică atât cât e.

La Sănătate se măresc sumele. Se compensează minim 90 de procente din preţul medicamentelor pentru pensionari şi cei cu venituri mici. Incredibil, minim 90. O să fie medicamente compensate cu 110 procente domnule importator de Ferrari?

Cresc salariul minim şi ăla mediu ca la vadul lat. Şi mai bagă şi o pensie minimă garantată. Şi elimină şi nişte inechităţi plus o mie de kilometri de autostradă.

Să-i comunicăm Preşedintelui jucător, Prostănacului superjucător, Primului Ministru neinvestit dar cu istoric de testator al legii atracţiei gravitaţionale, o să aibă nevoie de experienţa asta, că toţi banii pe care-i împart frenetic sunt de la popor, datorii ale poporului sau de la imprimantă.

Cred că ar trebui chemată Dom Inginer să le joace scena cu "Mi-a dispărut toate!", o să aibă nevoie de exerciţiu de 1 martie când Boc o s-o joace public, la televizor.

Dacă nu pot să ofere pâine, măcar circ, a şi început, Nicuşor Constantinescu, Gigi şi Piţurcă sunt trimişi în instanţă. Se pregătesc...mulţi. Asta e miza ministrului Justiţiei.

Iar noi o să:

7 comentarii:

Anonim spunea...

Cred că e riscant să numeşti "circ" trimiterea în judecată a unor lichele.

Unii ar putea crede că e doar un spectacol organizat de Băsescu fără nici o legătură cu hoţia.

LiaLia spunea...

Băselu deja pune în scenă spectacole groteşti cu pitici, corul de boarfe virgine la cap şi hiene unse cu toate alifiile reeşapate. Deja "circ" e prea puţin spus. S-au mai pregătit mulţi să fie trimişi în instanţă şi cu alte ocazii. Şi? Să fim noi săraci cât au stat ei în puşcărie. Cât despre pâine, nu ne-or da, dar ne dă Oprescu cel mai lung cârnat din lume. Lume, lume!

Dan Selaru spunea...

Suntem noi in cartea recordurilor?

LiaLia spunea...

Cică aşa vrea Oprescu. Să intrăm în cartea recordurilor nu cu gropile din asfalt şi cu traficul blocat, ci cu cel mai lung cârnat din lume şi cu cei mai mulţi Moşi Crăciuni (4000) pe străzi. Tichie de mărgăritar, nu? :)

Dan Selaru spunea...

Tocmai pun astia tichia alegerilor prin Parlament.

LiaLia spunea...

Neee, acolo e mult mai profund. E moţul la căcat. Părerea mea :D

Anonim spunea...

Nu treuie sa ne mire masurile populiste ... Avem un Guvern in totalitate de stanga. PDL nu isi merita "L"-ul din titulatura. Gasca asta este un FSN in toata regula si vor sa lustruiasca imaginea proasta pe care o au in ochii lumii cu niste "ajutoare". Dn bani cui? Cum a scris Dan ... ori producem mai mult, ori ... Dam PRINT si ne-am c¤¤¤t pe noi ...