luni, 26 ianuarie 2009

Raed Arafat

"Raed Arafat a venit sa studieze medicina în Romania din pura întamplare: a fost prima tara, dintre cele în care îsi depusese dosarul, care l-a acceptat la studii medicale."

O întâmplare care a adus în România un om, care plecând de la nimic, a reuşit să dezvolte un sistem funcţional de stat.

Cum a reuşit? Cu ajutorul pompierilor şi a donaţiilor internaţionale. Împotriva sistemului sanitar care a vrut continuu să-l desfiinţeze. De ce? Pentru că nu era din sistem.

"Nu v-ati gandit niciodata sa ramaneti în Marea Britanie, în Elvetia, tari care au o alta deschidere si alte posibilitati pentru aceasta meserie?

Nu aveam de gand sa raman în Romania, dar, o data ce am început proiectul SMURD, nu mai plec, pentru ca nu las ceva început si neterminat. Si cum ceea ce am început este foarte greu, e aproape imposibil de terminat într-o viata de om.
"

Nu prea seamănă a mentalitate românească. De fapt, nu este. Aducerea lui Raed Arafat în Guvern de către Premierul Tăriceanu şi păstrarea lui de către Guvernul Boc este una din puţinele măsuri coerente şi pe termen lung ale Puterii. Şi poate singura şansă a sistemului medical de reformare.

Păcat că în cei aproape 20 de ani nu a fost creată, nu s-a dezvoltat, o clasă de personalităţi de acest fel în rândul personalului bugetar. De la directori de şcoală la prefecţi sau manageri de spital, judecători sau poliţişti. Iar cei care au reuşit să-şi facă treaba onest, eficient şi responsabil sunt nişte iluştri necunoscuţi. Pentru că într-un mod pervers noi nu vrem să ne recunoaştem valorile, actuale sau trecute.

Mai mult, când cineva le recunoaşte e acuzat de populism şi de interese politice. Raed Arafat a salvat sute, poate mii, de vieţi, noi l-am ţinut ani de zile ca să-i dăm cetăţenia română.

Încă nu e contestat. Încă. Dacă o să încerce să reformeze sistemul medical o să vedeţi cea mai urâtă campanie de până acum. Şi atunci o să fie necesar să-i fim alături necondiţionat, chiar dacă nu înţelegem, pentru că acest om a dovedit că ştie ce face, cu fapte nu cu vorbe.

Presa ar trebui să găsească toţi oamenii simbolizaţi de Raed Arafat, şi să-i sprijine, nu să caute toate ciurucurile pe care să le transforme în imaginea negativă a României. Nu sunt pentru acoperirea realităţii, sunt pentru prezentarea acesteia şi a soluţiilor de rezolvare a disfuncţionalităţilor sistemului numit România şi a oamenilor care pot face asta.

56 de comentarii:

Anonim spunea...

Jos palaria ptr Raed Arafat. Asa cum am spus:unul dintre putinii romani seriosi. Sa tot avem asa romani.
Dar vreau si sa atrag atentia asupra duplicitatii PUTERII. Se pare ca atunci cind nu are incotro (si doar atunci) PUTEREA este capabila sa identifice, si sa promoveze, talent si competenta.

Cristian spunea...

Cred ca acest domn este mai român decât multi altii de pe aici.

Anonim spunea...

RESPECT!

Anonim spunea...

Bravo articol bun subiect bun
vezi ca se poate :-))

Anonim spunea...

Sistemul nostru medical a fost organizat de un alt mare român venit din Franţa: Carol Davilla.
Iată că istoria se repetă la interval de un secol.
Este totuşi o deosebire.
Carol Davilla a fost rugat de Carol I să vină în ţară.El a fost sprijinit de guvernele de atunci.
Cu Raed Arafat "ne-am făcut ai dracului" cum ar spune Zdreanţă.
Îi doresc să reuşească tot ce îşi propune.

Anonim spunea...

L-am vazut pe Raed Arafat tinand o prezentare la Cisco Expo (un eveniment cu expuneri pur tehnice) despre modul in care medicii ar trebui sa foloseasca tehnologia pentru a-i ajuta in stabilirea diagnosticului si a medicatiei pentru fiecare pacient. A expus ideea ca medicului nu trebuie sa ii fie frica sa spuna ca nu stie si sa se documenteze pentru a da un diagnostic cat mai corect si pentru a se feri de eventualele greseli si ca trebuie sa foloseasca tehnologia pentru a face cercetari in fiecare caz. O astfel de mentalitate nu prea am intalnit-o la medicii romani si asta demonstreaza viziunea pe care Raed Arafat o are asupra drumului pe care medicina din Romania Isi nu numai) ar trebui sa mearga. Am tot respectul pentru el si sper sa nu se ajunga in situatia de a fi discreditat in fata opiniei publice.

hbunny spunea...

Am avut norocul sa aflu de domnul Arafat si de SMURD cu mult inaintea marii majoritati a romanilor, deoarece am prins chiar inceputurile acestui proiect la Targu-Mures. Ba chiar am avut ocazia sa ii vad in actiune si chiar stiu pe cineva a carui viata a fost salvata tocmai pentru ca SMURD-ul a rectionat prompt si cu profesionalism.
Ma bucur sa vad ca mai sunt oameni care stiu sa apecieze un lucru bun(comentariile de mai sus si nu numai), dar oricat m-ar durea cred ca as prefera sa nu il bagam pe domnul doctor in aceeasi gramada cu marea masa a romanilor. Merita mai mult.

Anonim spunea...

Poate v-ati gandit ca a facut bine ... in mare parte, dar nu v-ati gandit nici o clipa ca acum se baga intr-un sistem facut de altcineva si tinut putred de altcineva. Domnul Raed ar trebui sa-si pastreze SMURD-ul si sa nu se bage peste UPU.
Daca printre voi ar fi si medici (nici eu nu sunt, dar stiu foarte multi) ati vedea ca nu totul este asa cum va lasa presa si "impresiile" unora sa vedeti.
Nu spun ca nu s-a gresit la Slatina, va spun doar ca un incapabil de ministru s-a crezut mai presus de Lege si a desfacut contracte de munca la oameni nevinovati (fara sa aiba vreun drept) iar domnul Raed se baga in seama ptr ca are nevoie de imagine buna si publicitate multa ... parvenitismul in Romania este cea mai usoara cale de la nimeni la personalitate.

Unknown spunea...

Toata cinstea domnului Arafat. A facut mai multe pentru romani decat au facut romanii pentru ei insisi.
Merita titlul de omul anului. Ce-ar fi sa candideze la presedintie? Sigur ar duce la bun sfarsit ceea ce ar incepe. Ce bine ca mai avem si astfel de exemple si ce bine ca atatia oameni au fost salvati pentru ca acest medic a stiut sa lupte.
Dumnezeu sa-l binecuvanteze.

Anonim spunea...

Deja au aparut contestatarii, desigur sunt din breasla medicilor.Momentan sunt timizi pentru ca acest OM are cota sa.Daca mai sustine sau mai ia cateva masuri dure in sistem vom vedea ventilatorul cu murdarii activat si catre el.Bineinteles ca va deveni un pupin basescian.

Anonim spunea...

Pana una alta, eu am donat bani la Smurd si ma bucur ca am avut ocazia.

Viorica spunea...

"domnul Raed se baga in seama ptr ca are nevoie de imagine buna si publicitate multa "
Indraznesc sa-l contrazic pe ilustrul anonim si sa-i spun ca l-am ascultat pe Raed Arafat cu mai multi ani in urma (cred ca a fost la Profesionistii Eugeniei Voda) si m-am intrebat de ce un om atat de indragostit de meseria lui nu poate face mai mult. Acum, cand chiar face (totusi ideea cu presedintia nu cred ca e buna, e competent in meseria lui, nu stiu cat de competent ar fi in politica, vezi cazul Theodor Stolojan) vine neica nimeni anonim sa-l discrediteze. Uite-asa putem descuraja pe cel mai tenace si mai dezinteresat facator de bine. Sper ca RA va mai continua multi ani sa faca ce stie mai bine: sa salveze vieti aflate in pericol.

Anonim spunea...

Si eu am avut ocazia sa il cad in actiune in anul 2000 atunci cand SMURD exista doar la Targu Mures si aveau un elicopter. Pe vremea aceea Raed Arafat era medic pe elicopter si salvau oameni oriunde puteau ajunge (in cazul asta era pe undeva langa Sibiu). Am fost impresionat irevocabil de domnul Raed si de profesionalismul de care a dat dovada. Ca sa nu mai mentionez faptul ca la vremea respectiva tehnica pe care o avea o mai vazusem doar in documentarele Discovery. Ma bucur enorm ca a reusit sa isi implementeze proiectul la nivel institutional si sper din tot sufletul sa ajunga ministru.

Anonim spunea...

Uite ce zicea lumea pe Wikipedia:

http://en.wikipedia.org/wiki/Raed_Arafat

In late 2005, his project to have SMURD function as an additional rescue service at a county level was passed into law, but raised opposition from the physician and Social Democratic politician Sorin Oprescu, who had drafted an alternative proposal.[4] A reference to Arafat as "the Ayatollah of Romanian emergency medicine" and the stress he placed on the latter's country of origin brought Oprescu to the attention of the National Anti-Discrimination Office.

Adica dupa ce ca omu a bagat banii lui in treaba asta, au fost unii care i s-au pus in cap...

Anonim spunea...

multumesc pentru articol. merita sa fie cat mai des citat, pentru a impiedica tocmai inlaturarea sa. si sa nu ignoram nici echipa cu care lucreaza, formata, cel putin la inceput, integral din voluntari, acei medici adevarati care inca mai incearca sa salveze vieti, nu sa asiste la decese.

Anonim spunea...

A reusit ce si-a propus in pofida sistemului pt ca omul a dat dovada de o calitate in plus, calitate pe care putini romani o au: consecventa.
Sint destui romani bine intentionati si profesionisti, dar cum intra in sistem, la primele obstacole cedeaza si activitatea lor incepe sa se "muleze" dupa cum ii sileste sistemul.

Anonim spunea...

Dl. Arafat ar merita cu prisosinta functia de ministru al sanatatii. Dansul a facut multe tacand, spre deosebire de detractorii sai (ex. Oprescu), de care deocamdata e numai vorba.

Anonim spunea...

Anonim,
la 10,43

vorbeşti repetat de "altcineva". Cine "altcineva"?!
Domnul Raed,cum îl numeşti crezi că are nevoie de "indicăţii" de la Anonim?!
Concret cine "altcineva",concret tovarăşe Anonim.

Anonim spunea...

Domnilor ce dati cu gura din intamplari auzite, nu l-am criticat pe domnul Raed decat prin prisma a ceea ce vedeti domniile dumneavoastra. Il vedeti deja ministru (poate ca ar fi mai bun decat unul care nu a profesat medicina ci politica, vezi actualul ministru) dar, asa cum singur domnia sa declara, serviciul SMURD este un proiect ce dureaza mai bine de o viata de om, nu credeti ca luandu-l de la un proiect neterminat se va alege praful si de acel proiect asa cum s-a ales praful si de demnitatea tarii acesteia? Din "opinii" ale unora cu gura mare dar total neinformati ajungem sa fim condusi de incompetenti in domenii cheie (vedeti mai multe ministere). Intelegeti ce vreti si cum vreti oricum in tara asta avem atatia "ilustrii" incat ajungi sa-ti doresti din ce in ce mai tare sa pleci peste hotare. Sa va dea Domnu' o tara asa cum o meritati si conditii de viata / plata / servicii de orice fel, pe masura.
PS: NU, nu sunt medic si nici nu sunt in sistemul medical asa cum din nou dau unii din gura ...

Anonim spunea...

Cum te cheama pui de dac? Boloni.

Arafat asta e roman numai daca are el chef sa se cheme roman. Altfel, nui patati reputatia cu asa un cuvant murdar numai pentru ca a realizat ceva si, numindul fortat roman, credeti ca aveti si voi vreun merit.

Anonim spunea...

raed arafat este eroul meu, il admir din toata inima. sper sa nu-l ajunga dezgustul prea curând.

(trebuie sa marturisesc ca am avut o strângere de inima când am citit titlul postarii in feed. m-am temut ca a inceput campania impotriva lui)

<)))<

Dan Selaru spunea...

Nu fac nicio campanie, nu am surse sa fac o campanie, surse de informare pe care sa le pot sustine cu dovezi. Am zvonuri, unele credibile, unele confirmate. Nu pot sa spun lucruri pe care nu le pot sustine chiar in justitie. Multumesc sustinatorilor lui Raed Arafat, este un om care a dovedit prin fapte. Celor care sunt impotriva lui le urez sa dovedeasca dreptatea pe care o sustin prin fapte si prin lipsa de anonimitate.

Anonim spunea...

A, si mai are ceva deosebit Raed Arafat: pasiune pentru meseria sa. Cred ca ar face acelasi lucru si cu 10% din salariul pe care il are acum.
Din pacate sint medici romani care chiar daca ar avea salarii de 5000 de euro/luna tot si-ar face treaba de mintuiala.

Anonim spunea...

Un tip interesant care îşi face bine treaba... Profesionist într-o lume în care oamenii "de meserie" sunt daţi, de foarte multe ori, mult prea repede la o parte fiindcă nu fac "jocurile de interese"...

Anonim spunea...

Mi-aş dori să existe cât mai mulţi oameni ca el şi sper să nu aflăm într-o bună zi şi lucruri mai puţin plăcute...

Anonim spunea...

Mi-a placut ultima fraza a articolului, bine ca ati inteles si voi jurnalistii, adica un numar foarte mic, probabil, din randul vostru, care ar trebui sa fie rolul presei!!!!
Mai lasati-i Doamne iarta-ma de violatori, infractori si cersetori, ii stim cu totii, ajunge! Hai sa mai facem si ceva constructiv, ca daca ii spui unui om ca greseste dar nu si unde si mai ales, cum sa indrepte greseala, degeaba! Asumati-va si voi si un rol etic al profesiei, nu doar pe cel de producatori de stiri de senzatie...
As dori sa citesc mai multe articole din care sa si "aflu" ceva, nu doar lucruri care-mi provoaca spaime, angoase, bucurii gen- a murit si capra vecinului- ma transforma intr-un "manelist".
Hai pa si numai bine.

Dan Selaru spunea...

Omule, eu nu sunt jurnalist, n-am nimic cu jurnalismul. Eu sunt matematician. Ca ma preia Hotnews este doar un mijloc de promovare a ce scriu. N-am pretentii de jurnalist.

Anonim spunea...

Da, doctorul Arafat este o prsoana extraordinara. Pentru proiectul SMURD, atunci cand nimeni nu-l sprijinea, a cheltuit din averea personala.
Rar am vazut un om atat de dedicat si de pasionat de profesia/menirea sa si atat de iubitor de oameni.

Il putem numi roman pentru ca dumnealui a solicitat cetatenie romana.

Este posibil sa se incerce impotriva domniei sale si campanii de denigrare. Dar nu cred ca vor avea efect. Oricare ar fi subiectul. Am citit cu ceva vreme in urma, tot pe net, ceva despre orientarea sexuala. De parca ar avea vreo importanta!
Nu suntem atat de limitati in gandire si de lipsiti de masura umanului incat sa ne clinteasca admiratia pentru dr. Arafat orice murdarie i s-ar pregati.
ACEST OM A SALVAT MII DE VIETI, ALATURI DE ALTI MEDICI ROMANI VOLUNTARI. DOAR ASTA CONTEAZA.

Anonim spunea...

RESPECT ! Presa ar trebui sa promoveze valorile ca RA nu gunoaile care le vedem in fiecare seara pe sticla , politicieni corupti,ziaristi pupincuristi,etc

Anonim spunea...

Jos palaria pt dl. Raed. Un profesionist in tot ce face. Ca de altfel toti ofiterii de informatii plantati de serviciile secrete in tari straine. Mai ales de cele siriene. Prietenii stiu de ce. Si sa nu credeti ca sunt ironic cu privire la devotamentul sau priceperea d-sului. E chiar pe bune. E un profesionist.

Anonim spunea...

Un tip absolut decent.
Imi place de el.
Cind ma uit la alti neica-nimeni care apar aproape ca un wallpaper pe televizorul meu...
Stima.

Anonim spunea...

Cu onor pentru domnia sa (Raed Arafat) si pentru ceea ce pana acum a realizat, am fi recunoscatori daca am auzi din partea sa macar un murmur care sa apere onoarea si demnitatea Profesorilor si colegilor medici, din sistemul medical romanesc de la care a avut de invatat meserie. Poate le aminteste si titlurile profesionale si meritele recunoscute de inalte institutii medicale din lume. Poate le si multumeste(asa cum se obisnuieste, e drept, la alte case)sau le dedica vreo distinctie sau premiu obtinut si datorita efortului lor comun. Ce vreau sa spun de fapt(fara nici o rautate), pentru cei care inteleg mai greu, este ca de fapt SMURD aplica procedurile de prim ajutor acolo unde se mai poate si transporta pacientii cu maximum de eficienta, in timp ce salvarea vietii pacientilor se face totusi in spitale de echipe complexe de specialisti din cadrul UPU si a altor sectii medicale, despre a caror eforturi, uneori supraomenesti, nu se spune niciodata nimic, nu apar in emisiuni spectaculoase, nu li se iau interviuri. Poate o va face dumnealui in calitatea pe care o are in cadrul ministerului, prezentand si problemele grave cu care se confrunta aceste sectii spitalicesti. Deocamdata pentru SMURD se pare ca sunt asigurate fondurile necesare, ceea ce e bine. Putem fi siguri ca, daca o vrea Dumnezeu, putem ajunge la spitale. Ce o fi acolo...tot cu mila Lui, om vedea.

Anonim spunea...

Poate reusesc sal conving pe Michael Jordan sa ceara cetatenia romana casa va puteti voi lauda cu extraordinara scoala romana de baschet. Data vitoare cand ma intalnesc cu el ii spun. Pana atunci dativa mari cu cat de generosi sunt romani ca isi sacrifica averea si timpul pentru o idee pentru alti oameni, ca Arafat asta care cred casa nascut si a crescut la Slobozia, nu?

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Antoniu Ciurdariu spunea...

Doctorul Raed Arafat este un profesionist pasionat, dedicat mesereie si omului. Dar , din fericire astfel de specialsti mai avem. Ceeace e important este ca Arafat nu face rabat de la morala , de la etica, de la calitate. In acest domeniu avem multi repetenti inteligenti. Ar fi ideal ca macar o parte din ei sa-l ia ca exemplu. Caci asa ceva ne lipseste...

Anonim spunea...

Domnul sau doamna anonim este cu siguranta de la serviciul de ambulanta. Am dat o cautare si am gasit acest site. superb ce ati scris. Iar Anonimul este chiar foarte smecher(a) aplicand proverbul "if you can't beat them, join them". A vazut reactia la primul comentariu si a inceput sa laude dar sa bage si venin. Chestii cu orientari sexuale, cu faptul ca arafat nu e singur si multe altele introduse atent in mesaje aparent pozitive. Faptul ca astfel de persoane exista printre noi trebui sa ne ingrijoreze. Cu ce este deranjat(a) anonimul? de ce este asa de invidios sau invidoasa. Am vazut acest pseudonim in mai multe site-uri si intotdeauna a comentat urat pe doctorul Arafat si a folosit limbaj de mahala. Cu siguranta este din sistemul sanitar.

Unknown spunea...

Tot respectul pentru acest cetatean roman, am cunoscut conationali de-ai lui foarte buni in medicina...au ajuns respectati in germania, olanda...daca voi romanii ati invata la fel de bine la facultate, (fara sa va platiti examenele) cum au facut acesti oameni ati fi si voi la nivelul lor

Anonim spunea...

domnul raed cum poti sa ii ceri unui pensionar cu o pensie de sase milioane , zece ca fara nu pleci din spital, si mai ales ca i-ai vazut si talonul

Pongo spunea...

Are nevoie de sustinerea noastra. Am vrut sa ii scriu sa ii multumesc pentru tot ce a facut. E important sa stie ca nu e singur impotriva unui descreierat cu toata puterea de partea sa.

Pongo spunea...

Are nevoie de sustinerea noastra. Am vrut sa ii scriu sa ii multumesc pentru tot ce a facut. E important sa stie ca nu e singur impotriva unui descreierat cu toata puterea de partea sa.

Cultul Personalitatii spunea...

Arafat Raed a fost format de medicina din Romania si pentru asta nu am auzit de la el vreo multumire sau macar atitudine decenta de recunostinta.

Exact cum bine declara, il durea in cot de Romania si romani, a depus cereri sa plece pe la altii dupa ce s-a format aici, dar nu a fost bine primit, e propria lui declaratie.

S-a intors in Romania pentru ca avea ideea aceea de SMURD si a fost inteles si ajutat direct de oameni din sistem, medici la Tg Mures, nu de martieni.

A avut meritul unei atitudini de monomaniac obsedat de o idee (asa cum s-a intamplat si cu altii, Arafat nu e o exceptie a naturii, nici macar a celei romanesti).

Dar nu o putea pune in aplicare daca nu intalnea intelegere si sustinere politica si profesionala, ca SMURD-ul nu l-a facut cu banii lui de acasa sau cu rudele sale, ci cu oameni din Romania si cu banii contribuabililor romani.

Si nu Arafat a salvat 'poate' (bine spuneti) mii de vieti, ci profesionistii angajati la SMURD, cred ca e de bun simt sa ii pomeniti.

Altfel ce ati spune daca Boc sau Boagiu s-ar bate cu caramida in piept ca ei au facut singuri 55 km de autostrada ?

Arafat a acceptat sa ocupe o functie politica, aceea de secretar de stat (e politica in toate statele UE), nu l-a obligat nimeni, dar i-a placut functia, prestigiul si autoritatea derivata din ea.

Insa nu a acceptat si regulilel jocului politic, una dintre ele fiind disciplina in interiorul Guvernului.
Nu-ti convine, iti dai demisia si revii la meseria de baza, medic urgentist. Diploma de medicina din Romania ii poate folosi.

Este inacceptabil sa sustinem indirect mafiile si monopolurile din sistemul de sanatate, profitand de simpatia pentru unul sau altul.

Sprijinul acordat lui Arafat nu trebuie sa se transforme nici in cultul personalitatii si nici intr-un ajutor dat mafiotilor care vor ca sistemul de sanatate sa ramana asa cum este.

Anonim spunea...

Cred ca se confunda mere cu pere. Nimeni nu a negat ca Raed a facut un lucru EXTRAORDINAR cu SMURD. Doar ca este greu pentru oricine ajunge (si sta mai mult) la putere sa ramana impartial. Cum sa il propui ministru cand el spune cu gura lui ca nu se pricepe decat la sistemul de urgente. Sistem de urgente care poate fi reformat oricum dar nu care cumva sa apara un concurent pentru SMURD. Spuneti ca avem nevoie de mai multi Raed; de acord dar ce sa faca ceilalti daca primul odata ajuns sus nu mai lasa si altora posibilitatea sa se afirme? Voua la toti va convine din punct de vdere logic afirmatia d-lui cum ca fondul este si asa mic si uite ca de acum se va omparti la mai multi? Ciudat mod de a vedea dezvoltarea, reforma, progresul. La SMURD a fost exceptional dar ca actor al reformei in Sanatate... la Urgente sa nu se schimbe nimic iar la restul cica nu se pricepe. Vi se pare ok?

Lumi Cluj spunea...

Este un adevarat OM care stie ce face. Isi face meseria cum stie mai bine, nu are rost sa plecam urechea spre cei care stim cum isi fac meseria. Si in alte domenii avem specialisti dar nu se vrea descoperirea lor, pnetru ca cei de sus ne vor prosti ca sa aibe ce manipula. Si cu cat vor fi mai multi cei pe care ei ii pot duce unde vor cu atat e mai bine pentru cei de la putere. Nu te lasa calcat in picioare, ai coloana DOMNULE ARAFAT.

Anonim spunea...

Cu un Presedinte palavragiu si incult. Cu un prim ministru "carpa de sters pe jos" si o clasa politica, in totalitate aservita FMI si a sistemului bancar ce se poate face, decat distrugerea integrala a sistemelor sociale specifice unei tari cu traditii in sanatate si cultura.
Credeti ca Grecia nu a patit la fel?
Va inselati si Grecia, alaturi de alte tari din Europa au fost distruse de catre "purtatorii de carnete de smecheri".
Asa ca interventia Presedintelui intro emisiune televizata care nu se referea la domnia sa este un abuz incredibil, iar cel care ar trebui sa-si dea demisia imediat este Presedintele.

Anonim spunea...

citesc si ma intreb... ce are de-a face personalitatea si profesionalismul doctorului Arafat cu subiectul demisiei sale? Omul nu e de acord sa fie servicii SMURD private, ci sa existe numai cel implementat de el, de stat! Ma asteptam la un articol si la comentarii daca e bine sau nu sa fie si servicii SMURD private, nu la aceasta molfaiala de cuvinte pe alocuri patetice...

dragan florin spunea...

arafat, te iubim, ca ca tine nu gasim! principial, ideea lui base e mai buna ca a lui arafat. base vrea concurenta pe ambulante, deci un sistem eficient, arafat zice ca doar smurd-ul asigura ambulante de calitate si ca daca mai intra cineva pe piata dispare smurd.
deci, base vrea concurenta, arafat spune ca e un sistem prea sensibil unde nu trebuie discutat in termeni de eficienta ci de eficacitate. asta-i discutia. arafat a salvat vieti? si unchi'meu tache a salvat, ca si el lucreaza pe ambulanta. s-a bagat base in resuscitare, descarcerare?

Anonim spunea...

Azi (acum vreo ora si ceva) dl. doctor Read a avut o conferinta de presa. Radio "Romania Actualitati" a transmis cam vreo 5 (maxim 10) minute din declaratiile doctorului.
A intrerupt transmisia in direct si a continuat cu muzica pina la ora 15,00. A amintit apoi ceva (maximum un minut) despre demisia doctorului Raed si declaratia sa si gata !...
Am sunat la Romania Actualitati (am nimerit la relatii cu publicul) si le-am spus la telefon ca (dupa parerea mea, in calitate de cetatean si platitor de taxe, inclusiv cea de radio-TV) ce au facut este o porcarie si o nesimtire fata de ascultatori, si ca - dupa pararea mea - ar trebui sa le fie rusine de ce au facut. Le-am mai spus si ca faptul ca daca sefii lor (numiti politic) stabilesc niste masuri si ei le aplica nu scuze fapta in sine (cum invocau si o parte din cei judecati la Nurenberg). Intrebarea mea este : am gresit ?...

Respectuosul spunea...

Dupa Carol I si Carol Davila, Raed Arafat este inca un exemplu al faptului ca Romania nu poate fi schimbata de romani.
Pe de alta parte, bugetul alocat SMURD ramasese, poate, ultimul necapusat si nejefuit de clica actualului guvern.
Iar, legat de DOCTORUL Arafat: inca o data se adevereste vorba aia americana - " Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita ".
De Base', mi-e greata sa comentez...

Dan Selaru spunea...

Dragi tovarasi, acest text are 3 ani.

Anonim spunea...

Treziti-va romani din somnul indiferentei!
Haideti sa fim intr-al 12-lea ceas macar,alaturi de cel mai roman dintre romani Raed Arafat.Sa starpim fiara(rele)care distrug natia romana.
Cinste dumneavoastra domnule doctor Arafat pentru ceea ce insemnati in vietile romanilor!
Suntem alaturi de dumneavoastra!

Anca spunea...

L-am cunoscut pe Dr. Arafat acum multi ani, cand deja facuse o minunatie in sistemul de urgenta la Tg Mures si nu era lasat sa intre si in Bucuresti...aici erau alte interese, cui ii pasa de pacienti?? Acum este aceeasi incercare de a-l opri si e asa de rusinos!!!

Anonim spunea...

Imi pare rau pentru acest om deosebit. Prin propriile puteri, a resit sa realizeze intr-o Romanie haotica, un sistem care functioneaza. A continuat sa lupte pentru idealul si crezul sau intr-o tara care nu l-a bagat in seama, nu l-a ajutat prea mult si care i-a pus mereu piedici. Mi-as dorii sa fie mai multi ca el... Mai multi romani. E printre putinii straini care au facut ceva pentru tara asta. Iar asta e un lucru mare. Jos palaria domnule Raed Arafat. Ma-nclin!

Codruta spunea...

Exista "dislike" pentru "Cultul personalitatii" (postarea de azi, de la 14,30)?
CE tot trancani cu "disciplina in guvern", to'arashu Boc?
"Disciplina" aia e ceva cazut din cer? Nu e vorba despre niste "negocieri", intre oameni?!!
De UNDE vine "disciplina", de la Zeus?
DE CE nu sunteti in stare, in guvernul ala (si asa de 2 bani, plin de incompetenti, in general) sa ascultati observatiile pertinente ale unora? si sa dezbateti? si sa gasiti solutii BUNE?!!
ASA dispretz fatza de cei din jur (asta incluzand intreg poporul roman) ca la guvernul vostru (repet: de 2 bani si in general plin de lepre lacome si lenese si in general fara scoala) eu n-am vazut in viata mea in Romania! Usche-o de aici!!!

Anonim spunea...

S-a dus si ultimul mohican ...

db spunea...

Pe toti aia care spun - hai sa se dea liber la competitie (prin externalizarea serviciilor catre mai multi privati) si in interventia de urgenta - adica la accidente grave, situatii grave care pun viata in pericol, nu numai a celor accidentati dar chiar si a altora care se gasesc in preajma - unde e nevoie de oameni bine calificati, echipati si de reactie rapida, iata cateva argumente contra:
- daca bugetul va fi acelasi sau mai mic, urmand sa fie impartit catre mai multi actori, acestia nu vor avea forta economica sa se doteze nici macar la nivelul de acum. Daca bugetul va fi mai mare - n-are de unde - care mai e argumentul de economisire din buget?
- privatii nu fac munca patriotica, deci se vor baga la interventii doar daca le ies banii cheltuiti + profitul actionarilor; pai, inseamna ca acum ne permitem si sa cheltuim banii necesari sa salvam vietile si sa dam de taxe si impozite pentru profit si sa ramana si actionarilor ceva? Cum pzdm-s?
- in majoritatea tarilor serviciile tip SMURD sunt de stat si punct. Daca criteriile devin economice, privatul va alege la care interventie merge si la care nu, sau daca face o interventie completa sau una minima, ca o costa prea mult. Cand sa-i tragi la raspundere? Dupa ce a murit omul? Si daca ii tragi la raspundere, ce se intampla? data viitoare nu va mai avea acelasi criteriu, sa nu cheltuie?
- SMURD este un serviciu public non-profit, finantat de stat prin MS si MI, cu fonduri din AS si buget, care intervine numai in situatii deosebite, mobilizand URGENT cadre pregatite unitar special pentru interventia in regim de urgenta - resursele umane pentru asa ceva se califica cu costuri de timp si bani si neaparat unitar. Daca acum, cand sunt in aceeasi organizatie, sunt tot felul de probleme, cand vor fi in n-spe organizatii, cum sa-i tii la fel de bine pregatiti, dotati si 'la posturi"? se poate face asta cu costuri mai mici decat acum? Nu, va trebui facut un dispozitiv mai mare de coordonare/pregatire a serviciului, care va fi tot la stat si care va costa mai mult decat acum.
- E o idee buna ca serviciile de tip SMURD sa-i salveze numai pe cei care platesc si asigurari private sau numai pe cei care platesc asigurari? Nu! Oricine (si Traian Basescu)se poate afla la un moment dat in viata fara asigurare de sanatate platita din varii motive.

Am dat cateva argumente, din fuga, de bun simt. Iata si o intrebare, tot de bun simt: de ce nu introducem competitia in toate aspectele guvernarii: ministerele - sa fie mai multe de acelasi fel, sa vedem competitia cum scoate ce-i mai bun si mai economicos? Sa le impartim aceeasi bani la mai multi de ex. 100 milioane sa facem 3-4 ministere de sanatate. Sa fie competitie si la presedintie, sa avem vreo 2-3 si sa vedem care face treaba mai buna si sa reziliem contractul cand vedem ca unul nu-si face treaba!