luni, 8 martie 2010

Drept la replică. Sistemul de pensii de Stat, o explicaţie

Am spus că nu paradisul este destinaţia actualei clase muncitoare. Casandra, predestinat nume, ni-a cerut un drept la replică. Pe care sunt onorat să-l acord. O altă viziune asupra pensiilor.

"Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.

Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.

Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?

Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.

Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.

Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.

Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".

La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.

În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.

În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.

În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.

Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.

În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.

În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.

Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii. Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat). Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi. Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.

În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.

Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic. Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate. Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!

Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".

Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.

Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.

Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.

În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.

Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.

Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?

Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.

De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.

Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.

Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.

Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!"

Lipsa de mişcare a capitalului o să conducă la o profundă lipsă de capitalizare a economiei româneşti, la o scădere a nivelului salarial şi, în concluzie, la lipsa finanţării sistemului de pensii actual, renovat sau nu de Boc. Soluţia propusă de tine este adecvată la un nivel politic, UE, care nu există. Să vedem lipsa de ajutor pe care o încasează meritat Grecia.

Şi asta ar reduce şi mai mult competitivitatea Europei în faţa restului lumii.

Ce propui tu este o sărăcie generalizată în locul sacrificării actualei generaţii de pensionari, cinică soluţie, pe care o propun eu în speranţa unui viitor mai bun pentru generaţiile viitoare. Dar asta e de discutat. Sunt gata oricând să păstrez vie discuţia. Rămân la ideea că economii personale şi cât mai mulţi copii sunt soluţia. Nu creşterea pensiilor ci a alocaţiilor prin reduceri semnificative de impozite, nu finanţare directă.

La mulţi ani tuturor femeilor!

25 de comentarii:

Deceneu spunea...

Sistemul de pensii este o politica sociala, la fel ca ajutoarele sociale si de somaj, care au rolul sa-i asigure cetateanului posibilitatea sa supravietuiasca fara sa devina infractor.

Este o politica de securitate sociala, o securitate care afecteaza pe toata lumea, pe cei care contribuie si pe cei care beneficiaza.
Uneori e mai scump sa tratezi infractionalitatea decat sa previi. Poate costa mai mult sistemul de supraveghere si mentinere a linistii publice, decat sa contribui cu sume la pacea sociala.

Unde se situeaza optimul este dificil de stabilit, pentru ca el este subiectiv si din acest motiv decizia este politica.

Acest optim este dinamic si pe perioade scurte depinde de
- fluxurile care alimenteaza fondul, unde intra: intra numarul contribuabililor, volumul veniturilor care participa la contributii si ponderea contributiei in venituri, subventii de la bugetul de stata
- fluxurile de iesire - care contine: numarul asistatilor si marimea ajutorului

Se pot discuta masuri pentru a majora sau pentru a micsora un element sau altul.
Cand anumite fluxuri se diminueaza se pot lua masuri sa compenseze prin majorarea altor fluxuri sau se diminueaza calitatea servicilor celor asistati.
Nu cred ca poti sa mentii numarul si puterea de cumparare a celor asistati cand economia este in criza si se contracta.
Solidaritatea trebuie sa se manifeste si la bine si la greu.

Camil Stoenescu spunea...

in concluzie, solutia nu-i deloc una simpla si la indemana oricui: economisire si copii. pentru ca depinde de veniturile actuale, care la randul lor depind si ele de cadrul economic, adica de cate persoane active exista vs nr total al populatiei, apoi mai avem factorul politic care nu poate ignora o categorie sociala atat de numeroasa samd. oricum s-ar rupe pisica, va fi nasol

Anonim spunea...

prudent. Canada si USA si Chile au descoperit de mult ca pilonul 2 si/sau 3 aduc o rezolvare acceptabila. Solutie geniala nu exista, altfel s-ar fi dat de mult un Nobel pt.asta. Ne trebuie putina rabdare ca sa vedem sumele acumulate in pilonul 2 (300 mil.euro in 2010) si pilonul 3 cum se reintorc in economie. Ne trebuie si putina incredere, caci niciun sistem de pensii nu aduce rezolvari in doi ani. Ne trebuie si (cel putin) o neutralitate binevoitoare din partea mass-media, caci panica nu aduce nimic bun decat pescuitorilor in apa tulbure. Ca un comentariu absolut neutru, sistemul (imaginat revolutionar de PNL) nu este altceva decat pilonul adus la 100% si renuntarea la pilonul 1. Admitand ca nu e putra demagogie, crede cineva ca poate deveni operational inainte ca cei ce intra acum pe piata muncii sa aiba drept la pensie, adica peste 65-18=47 ANI.

parvan spunea...

Hmm.. abordarea asta cu "noaptea celor 100 de ani" de la Bismarck la Boc ignora unele repere pe care "sociologii si economistii" le-au tot pus de-a lungul vremii:

1. varianta finantarilor publice din razboaie publice s-a dovedit nefunctionala pe termen mediu.

2. ameliorarea conditiilor de viata si dezvoltarea sistemului sanitar a prelungit durata de viata deci si a duratei de "beneficii" de la sistemul de pensii

3. prelungirea perioadei de scolarizare a scurtat perioada de "contributie"

4. dezvoltarea securitatii muncii a micsorat numarul de "accidente" micsorand astfel numarul de persoane care erau contributori neti

5. natalitatea variaza clar cu gradul de dezvoltare sociala si generatiile tinere (contributoare)au inceput sa fie mai mici decat generatiile in varsta (beneficiare)

6. politicile de imigratii prin care se importa populatii active (contributoare) are in lumea globala si efectul invers ca de undeva emigreaza populatie activa si mareste decalajul. In momentul in care sursa de imigranti nu este o tara cu natalitate mare si speranta de viata mica ... lucrurile devin dramatice pentru acea tara.

7. materialele de constructii, modurile de a construi, improvementurile pe microclimat au favorizat atomizarea locuirii micsorand numarul de membrii de familie si implicit si "ajutorul social" din familie.

8. subdezvoltarea infrastructurii mari contribuie si ea la aglomerari urbane si la imposibilitatea perpetuarii familiilor mari (cu mai multe generatii)

9. Exista guverne inconstiente care desi stiu toate astea actioneaza in sensul agravarii problemei de dragul unor voturi punctuale:

parvan spunea...

9.1 sprijinina achizitia de case de catre tineri si separarea de familia extinsa.
9.2 egalizeaza pensiile fara sa tina cont ca asta are efect si in aplatizarea contributiilor (la ce bun sa contribui mai mult decat minim daca oricum risc ca peste X ani sa vina un Boc sa micsoreze diferentele.
9.3 ii condamna public pe cei care "tin firme" doar pentru a plati contributii la pensii
9.4 ii condamna public pe cei care pe langa pensie incearca sa aiba si salarii obligandu-i sa se transforme in beneficiari neti ai pensiilor si refuzandu-le contributia suplimentara
9.5 vantura iminenta colapsului sistemului de pensii si nevoia de hotarare administrativa a cuantumului beneficiilor fara sa realizeze ca aceste informatii au efect mai ales asupra celor ce au puterea de a decide daca mai platesc pentru pensia pe care unii ca Boc o sa le-o returneze peste zeci de ani.

9.6 pentru ca voturile sunt egale si nevoia de voturi e uneori mai actuala decat agravarea problemei pensiilor ... se introduc pensii minime, sau asistenta sociala minima independente de contributii ... eliminand astfel unul din principaleleargumente pentru contributorii care aleg daca sa plateasca sau nu.

9.7 incertitudinea data de lipsa de decizie creeaza fenomene punctuale aparent nesemnificative la nivel de populatie intreaga dar
foarte importanta pe grupuri tinta care avand acelasi sens prin insumare devin semnificative.

9.7.1 cand zici ca s-ar putea sa maresti varsta de pensionare fara s-o maresti efectiv toti cei aflati in intervalele vizate se vor intreba daca nu cumva e mai bine sa se pensioneze inainte sa apara masura
9.7.2. cand zici ca modifici conditiile de pensionare fara sa le modifici efectiv toti cei care pot se vor intreba daca nu cumva e bine sa prinda oferta veche
9.7.3 cand zici ca vei inaspri conditiile de pensionare medicala fara sa le faci efectiv, toti cei care nu stiu daca o sa se mai poata incadra in noile conditii vor incerca sa profite de cele actuale.
9.7 populatia e entuziastmata de "masurile" explicate frumos si continua sa crediteze "rationalitatea" guvernelor irationale.

Istoria cu angajatorul dornic sa-si asigure angajatii de beneficii la pensie are ca si conditie necesara aprecierea angajatului ca acea contributie este importanta pentru el.
Cat timp angajatul e convins ca pensia depinde mai mult de boci decat de contributia sa ... e posibil sa aleaga alte mecanisme prin care sa-si "asigure batranetile". Iar asta se vede in cifre.

PS: sorry de replica lunga. nu mi-am dat seama in timp ce scriam :(

casandra spunea...

@parvan

De acord cu toate observatiile tale. Toate avertismentele au fost date de-a lungul vremii.

Acum ne aflam deja in alta lume decat aceea in care sistemul asigurarilor a funtionat foarte bine, premizele s-au schimbat dramatic, "metabolismul" economic si social este altul.

Dar solutia REALISTA mai poate fi inversarea trendului istoric de atomizare a familiei si de putini copii in familie? In ce conditii? Sunt astazi populatiile mai putin "mioape" cu privire la marile riscuri sociale? Putem conta pe asa ceva in proiectarea solutiei adevarate (nu doar o ajustare amarata si instabila, cum vrea Boc)?
Ce resurse, de toate tipurile, pot fi mobilizate pentru innoirea sistemului?

parvan spunea...

Evident ca nu se poate inversa trendul pentru ca factorii care-l produc sunt puternici si dezirabili social. Interventia pe o buna parte din acesti factori ar fi considerate (si chiar ar fi in mod real) acte criminale.

Miopia la nivel social probabil ca e mai mare dar cred ca a scazut miopia la nivel individual (aia de care vorbea dan in postul initial.

Resurse? :
- piloni privati de pensie incurajati de stat.
- incercarea de a nu mari viteza decalajului pentru ca multe din deciziile individuale sunt greu reversibile (dupa ce i-ai dat unuia pensia e greu s-o iei inapoi, dupa ce l-ai facut pe unu sa renunte la contributia la pensii e greu sa revina cu sume mari)
- apel la SOLIDARITATEA cetatenilor inclusiv prin transfer de la bugetul de stat :( dar si prin deduceri din impozitul catre stat pentru sumele cheltuite in scopuri sociale.

- segmentarea pensiilor in partea contributiva dand senzatia celor care contribuie ca pot alege variante mai putin riscante.

- politici de infrastructura, natalitate, migratie care sa aiba ca scop diminuarea vitezei maririi decalajului.

- privatizarea "asistentei sociale" colaterale (scutiri la transport, ajutoare de caldura, servicii medicale gratuite etc) si legarea ei stricta de finantare (donatii, voluntariat, chiar contributii ale comunitatilor locale). Sumele eliberate astfel din sarcina statului devenind suport pentru sistemul general de pensii de stat.

Pepi spunea...

In primul dumneavoastra articol porniti de la o premis acum nu se poate mai falsa: si anume ca sistemul de pensii de stat e un sistem cu acumulare. Ei bine nu, e un system de solidaritate. Pentru ca din banii cu care contribuia acum angajatul se platesc pensile actualilor pensionari. Si din contributiile viitorilor cotizanti se vor plati pensiile actualior salariati.
Ca sa merg pe logica dumneavoastra stramba: actualii pensionari care au contribuit si in vremea lui Ceausescu sau in anii 90, cu ce suma totala au contribuit (in ROL)? Mult mai putin decat primesc acum. Daca ar fi fost sistem cu acumulare, acum pensiile lor ar fi fost infime, ca respectivul capital a fost erodat de inflatie. Si acesta este marele avantaj al sistemului de solidaritate: e relativ imun la perioadele de instabilitate economica.
Si sa-mi spun si eu scurt opinia despre sistemul de pensii. Pensia de stat, care e descrisa mai sus, ar trebui sa fie pur si simplu numai o forma de protectie sociala: sa existe o valoare minima, cateva paliere legate relativ de contributie, dar obligatoriu o valoare maxima care sa nu fie, sa spunem mai mare de 2-2,5 ori decat pensia minima. Dar contributia sa fie pur si simplu legata de venit, nu numai de salariu si sa fie intr-un procent care sa poata suferi usoare modificari in functie de prognoze pentru a aacoperi perfect necesarul pentru plati. De ce spun ca suma contribuita nu trebuie sa aiba un prag maxim si in schimb pensia sa aiba. Pentru ca ar fi intr-adevar o forma clara de solidaritate: cei care au venituri mari in timpul vietii active vin o contributie (mult) mai mare fata de cat vor obtine la pensionare, ei avand posibilitatea si mijloacele sa economiseasca suficient, spre deosebire de cei cu venituri mici.

Dan Selaru spunea...

Nu pornesc de la aceasta premiza, am spus-o de vreo 2 ori in comentarii.

Pongo spunea...

Economisirea nu iti garanteaza nimic. Am cunoscuti in Canada care tocmai au ramas fara banii pentru pensie, multumita crizei. De banii astia "economisiti" au grija din cand in cand crizele, fie ca sunt bonusuri la retragere (ca in defunctele companii aviatice americane) fie ca sunt investitii pe termen lung in fonduri mutuale.

Flavian spunea...

Cred ca si observatiile lui parvan ar merita un articol dedicat. Si as mai adauga una, pe care las la latitudinea lui daca si unde poate fi incadreata in lista.

Natalitatea sustenabila desi scade baza de colectare, vine cu avantajul scaderii necesarului de resurse. De exemplu cei 1-2 copii ai unui cuplu actual nu vor trebui sa isi construiasca fiecare casa lui ca pe vremea cand erau 5-6 frati intr-o familie.

In plus, constientizand populatia de avantajul productiei bunurilor cu utilizare indelungata in loc de cele cu inlocuire rapida, se poate beneficia per total la intreg nivelul societatii. Prin redistribuirea fortei de munca sau chiar reducerea acesteia in multe cazuri.

dromichaetes spunea...

@parvan spuneti ca s-ar gasi resurse din "piloni privati de pensie incurajati de stat"? Cum adica "incurajati"? Probabil prin introducerea unei obligativitati, nu? Asa cum s-a facut in cazul pilonului II.

Mi se pare extrem de periculos sa invoci "miopia" generatiei actuale ca argument pentru introducerea unei restrictii/impuneri ce favorizeaza crearea de monopoluri private.

Statul nu ar trebui niciodata sa privatizeze portiuni din solidaritatea inter-generationala tocmai pentru ca pe piata nu vor exista niciodata garantii suficiente [in afara celor oferite de stat, si asa destul de subrede] pentru randament/sustenabilitate economica. Este exact ca atunci cand statul ia toti banii si ii joaca la casino, sustinand in cel mai chipes limbaj guvernamental ca nu "risca", ci "investeste".

parvan spunea...

Flavian. multumesc de aprecieri.
e discutabila influenta amelioranta a natalitatii reduse chiar cand vorbim de case. Din 5-6 e mai probabil sa se gaseasca (macar)unul care sa ramana cu familia de origine si deci sa-si asume intretinerea acestora ... preluand riscul social.

In plus, asta cu 1-2 in familiile/societatile mai "avute" vine concomitent cu o crestere a costurilor pentru case si deci presupune o cheltuiala la varste active si o expunere la "batranete".

Exemplu la extrema: bordeiul din Zambia e mai ieftin decat apartamentul din NY cu un raport mai mare de sa zicem 8 la 0.7 cat sa zicem ca ar fi numarul mediu de copii ai unui cuplu.

Discutia interesanta (dar stufooasa) ar putea fi apetitul pentru "casa in proprietate" care este cumva o forma de acumulare facuta la varste active pentru "batraneti linistite" dar e de vazut daca chiar functioneaza asa si nu cumva in practica predominante sunt fenomenele contrare (legate de costuri de intretinere, de imobilitate sociala, de tendinta de a folosi casa facuta pentru batranetile proprii ca si capital pentru achizitia locuintelor generatiei viitoare etc)

individul_x spunea...

Eu renunţ la pensie. Nu mă interesează pensia şi nu vreau să plătesc pensia altuia. Asta mă face infractor? Într-un sistem în care libertatea individului reală nu mai există ci doar un set de restricţii şi obligaţii foarte posibil.

Dan, dacă îmi permiţi, problema fundamentală nu este una politică nici socială nici economică ci una mentală.
Problema reală este ego-ul individual care ne face pe fiecare din noi să ne punem în centrul Universului şi să încercăm să ne facem mai importanţi decât suntem, să trişăm natura.
Prefer să trăiesc cât pot şi apoi să mor. Este atât de simplu. Viaţa nu este nici a mea nici a ta, nici a nimănui. Viaţa doar este. Iar noi suntem expresii în această curgere ciclică unde moartea este la fel de importantă ca şi viaţa.
Raţiunea umană în limitarea ei inconştientă încearcă să controleze toate astea şi cauzează probleme nenecesare. Uitaţi-vă la sistemul ăsta hidos în care trăim...
Când o să ne oprim din această aiurare şi o să începem să trăim?

parvan spunea...

dromichaetes: am nuantat in raspunsul catre casandra. Pana la urma vorbim de constientizarea/asumarea riscului de catre cel care contribuie si de cultivarea "increderii" pentru a-l face sa "depuna", conteaza mai putin ca e de stat sau privat ... pot fi si sisteme publice alternative atata timp cat se creeaza incredere ca nu-i monopol si deci nu depinde de decizii arbitrare. Zic private tocmai pentru ca acolo prezumtia de monopol e mai mica decat la stat... si e mai probabil sa se intretina diferentieri intre care "contribuabilul" sa aleaga.

Obligativitatea in sine nu e o solutie pentru ca daca ar fi ar functiona si la stat :) . Dupa cum se vede mai ales in ultimele luni doar cu norme care "obliga" nu inseamna neaparat ca maresti contributiile.

Statul poate ajuta in primul rand prin deduceri fiscale (chiar daca asa se pierd banila bugetul de stat, se pierd probabil mai putini decat ar fi dat inspre asigurarile sociale)dar vorbim si de reglementare/garantare etc, sau chiar reglementari colaterale in care "contributia la un sistem de pensii" sa fie conditie pentru diverse "prestatii".

Dan Selaru spunea...

E prea filozifica problema, dar corecta. Cand si pentru ce traim. :-)

Nu ma simt in stare sa raspund decat pentru mine.

individul_x spunea...

Problema o fi una filosofică însă, implicaţiile ei sunt reale.
Poate că n-ar fi rău ca fiecare să-şi răspundă pentru sine...

Dan Selaru spunea...

Asta presupune responsabilitate. Si nu vad cum o sa ajungem la ea fara a spune ca e necesara.

Pepi spunea...

@ Dan Selaru:
Nu am citit comentariile la articolul precedent, numai articolul. Dar in momentul in care spuneti ca nu porniti de la premisa sistemului cu acumulare, comparati merele dumneavoastra (contributia) cu perele tatalui dumneavoastra (pensia). Ori un sistem social de solidaritate nu functioneaza cu comparatii de genul asta, peste generatii.

p spunea...

@individul_x
˝Prefer să trăiesc cât pot şi apoi să mor. Este atât de simplu.
Poate că n-ar fi rău ca fiecare să-şi răspundă pentru sine˝

Foarte frumos si brav.Numai sa nu uiti si sa te tii de cuvant cand va veni timpul.

Cioran saracu a innegrit mii de semne facand apologia sinuciderii cu o arta extrema, ca sa zic asa.
Iar cand l-au ajuns batranetile n-a avut inima s-o faca.A murit - sordid sau inaltator, depinde cum privesti - ca orice om, neputincios, macinat de boli.

Aia e.Cand esti tanar zici una, esti plin de avant, dai cu barda-n Dumnezeu si crezi ca la o adica vei fi mai iute ca moartea, luand-o inaintea acesteia inainte de soroc si punandu-ti singur capat zilelor.

Din punct de vedere al eficientei economice pure, optimul ar fi ca fiecare om sa raspunda singur pentru sine iar acei oameni care ajung neputinciosi (adica nerentabil) sa devina mai iuti ca moartea si sa se suprime singuri.
S-ar economisi astfel resurse pretioase.

Sau s-ar pierde alte resurse pretioase, dar simbolice ?

Depinde cum privesti.

individul_x spunea...

@p

Aici nu este vorba despre sinucidere.
Este vorba despre aberaţia ideii că ai nevoie de o "autoritate" care să-ţi gestioneze viaţa. Singurul cârlig prin care această "autoritate" se poate insinua în viaţa omului este frica, pe care o va produce şi o va susţine cât poate..

Dan Selaru spunea...

A compara merele mele cu perele tatalui nu e o prostie pentru ca e acelasi sistem. Statul care-l pastoreste are datoria sa respecte egalitatea merelor cu perele, nu e in stare, sa-si ia talpasita.

Care e responsabilitatea Statului? A inventat un mecanism care nu functioneaza si da vina totdeauna pe alticineva. Calculul meu e perfect moral. Poate nu realist.

casandra spunea...

@Dan Selaru

Nimeni nu stie cat va trai si, mai ales, cat va trai batran fiind. Media statistica a perioadei de plata a pensiei este importanta doar pentru calculul economic, dar pentru fiecare om in parte nu are nicio relevanta.Unii dintre asiguratii activi merg la Cer inainte de a incasa o singura pensie. Altii triesc si au nevoie de venituri si 4 decenii dupa pensionare. De aceea este nevoie de sistemul PAYG, pentru ca asigura un venit pana in ultima clipa a vietii, un venit previzibil (in tarile civilizate, unde statul nu face legi cu efect retroactiv niciodata, nu in Romania lui Boc!).

Acumularea privata, dincolo de riscurile mult mai mari legate de investire, mai are cateva aspecte mai putin cunoscute:
1. Din suma acumulata, la pensionare, se poate stabili plata unei rente lunare penru o anumita perioada de tim. Daca pensionarul decedeaza, familia primeste restul sumei. Daca pensionarul traieste mai mult, ramane fara venit!
2. Din suma acumulata se stabileste o pensie lunara (mai mica decat renta de la pct. anterior) care se plateste pana la sfarsitul vietii. Suma se stabileste prin calcul actuarial si depinde esential de genul pensionarului. In Chile, acum, o femeie medic primeste o pensie cu 45% mai mica decat un barbat medic pensionar, pentru aceeasi perioada de contributie si aceeasi contributie platita. Doar pentru ca speranta medie statistica de viata este mai mare la femei. Dar nu neaparat la femeia-medic respectiva, ea poate trai 2 ani din pensie si apoi....
Tot in Chile, s-a constatat dupa primii ani de plata a pensiilor din pilonul II ca societatile de administrare au cam luat multi bani, prea multi!, din sumele asiguratilor. E un intreg scandal!
Sa-ti amintesc ca FMI (ca avocat al societatilro de administrare a fondurilor de la noi) insista ca guvernul sa nu impuna garantarea unui randament cel putin egal cu inflatia?
Pai, daca nici inflatia nu este luata in calcul - nu mai vorbim de ceva participare la profit pentru asigurati! -, in conditiile in care legea obliga pe cetatenii de anumite varste sa se asigure, despre ce poveste capitalista minunata mai vorbim? Cu ce sunt obligati salariatii sa constituie fonduri, care sa participe in piata, si sa-si asume o parte din riscurile investitionale - ce desteapta metoda de gestiune a riscului au inventat marii detinatori de capitaluri!- daca nu-si recupereaza nici macar banii cu care contribuie, la valoarea reala a lor?
Pentru fondurile private de pensii private optionale, alta este situatia, acolo nimeni nu-i obliga pe oameni sa-si asume riscul.

P.S. Spui ca trebuie sa facem copii mai multi. Eu recunosc, nu am copii, am nepoti doar, copii ai fratilor mei. Tu cati copii ai? Cati copii ai planificat sa ai? Cati copii iti poti permite sa ai, fara a-i supune riscului de a trai cu mult mai rau decat ai trait tu?

ionut spunea...

Va tot invartiti in jurul cozii fara sa puneti punctul pe I: sistemul de pensii de stat este un "caritas" (schema ponzi) cu contributie obligatorie (altfel schemele ponzi de orice fel sunt interzise!) si asta-i de fapt problema.
Solutii:
- pe tot parcursul vietii active invatati sa economisiti, adica sa acumulati CAPITAL.
- dati-i talpasita statului.

individul_x spunea...

Dan, apropo de "o problemă prea filosofică", un răspuns mai larg aici