sâmbătă, 4 februarie 2012

Viaţa şi epoca Preşedintelui Richard Nixon

Titlul este o parafrază a titlului filmului "Viaţa şi epoca judecătorului Roy Bean", personaj real şi atât de diferit în film faţă de realitate, Paul Newman face un rol genial. E făcut în 72, în plină epocă Nixon.



Lumea şi-l aduce aminte pe Richard Nixon ca fiind singurul Preşedinte american care şi-a dat demisia, îşi aduce aminte doar de afacerea Watergate, de premiul Pulitzer luat de Bob Woodward şi Carl Bernstein, poveste descrisă, romanţat bineînţeles, în "Toţi oamenii Preşedintelui".



Preşedintele Richard Nixon a avut cea mai mare influenţă asupra lumii dintre toţi preşedinţii americani de după război, la concurenţă cu Ronald Reagan. Să încercăm să dovedim această aserţiune. Pentru asta trebuie să facem, ca de obicei, niţică istorie.

Compensaţiile cerute Germaniei după Primul Război Mondial au condus la hiperinflaţia din Germania, căderea Republicii de la Weimar şi ascensiunea lui Hitler. După cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita repetarea istoriei, chiar înainte de sfârşitul războiului câştigătorii războiului, mai puţin URSS, au semnat acordul de la Bretton Woods.

Atunci au apărut FMI şi Banca Mondială, dar, mai important, un sistem monetar internaţional. Ratele de schimb între diferitele monede erau fixe în limita a 1%, şi, mai important, dolarul a devenit moneda "de referinţă", sau de rezervă, dolarul era convertibil în aur la o rată de 35 de dolari uncia, posesorii de dolari puteau să ceară aur în schimbul dolarilor.

Totul a fost frumos până când cealaltă parte a câştigătorilor războiului, URSS şi aliaţii, au dorit să-şi extindă aria de influenţă. Punctul central a fost războiul din Vietnam.

"Containment doctrine" a fost răspunsul SUA dat politicii expansioniste a URSS. Preşedintele Johnson, urmaşul lui Kennedy şi predecesorul lui Nixon a escaladat implicarea US în război folosindu-se de containment doctrine. Dar, ca orice război, şi războiul din Vietnam a cerut sume enorme de bani. Cei care cred că libertatea se obţine uşor să privească filmul, pentru cine s-au bătut americanii atunci? Cu curaj.



Deficitul bugetar al US a crescut. Preşedintele Johnson, ales ca urmaş al lui Kennedy, a pus în practică "Războiul împotriva sărăciei", "food-stamp". Medicaid, Medicare. La acestea se adaugă cheltuielile pentru programul Apollo.

Simultan cu războiul din Vietnam a avut loc şi peak-oil pentru US, undeva între 1965 şi 1970, vârful producţiei de petrol. Era începutul importurilor petroliere pentru US.

Pe plan extern Razboiul de 6 zile între Israel şi ţările arabe, acestea din urmă sprijinite de URSS, puneau presiune asupra surselor de petrol americane.

Cam aceasta era atmosfera intrării în scenă ca preşedinte a lui Richard Nixon la începutul anului 1969 din partea Partidului Republican, prima campanie prezidenţială o pierduse în 1960 în faţa lui Kennedy.

Influenţat de Henry Kissinger, primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce o apropiere de blocul comunist. Aici intră şi Ceauşescu în ecuaţie. O altă poveste, deşi ne influenţează mult e un subiect minor.



Pe plan extern a detensionat relaţiile cu comuniştii, vizite în China şi Rusia, şi a retras trupele din Vietnam, în 1973 rămăseseră doar voluntari. În 1975, după demisia lui Nixon, US au pierdut războiul. Pierderea războiului a avut o influenţă majoră asupra Americii, urmele acestei traume se manifestă şi azi.

Mult mai dramatice, pentru întreaga lume, au fost măsurile economice pe care le-a luat Nixon.

O explicaţie a situaţiei economice a US înainte de venirea lui Nixon găsiţi aici, iar aici e o scurtă istorie a evoluţiei economiei americane după război.



Deficitul comercial, imaginea de mai sus, deficitul bugetar, inflaţia şi lipsa de încredere în Guvernul US au condus la cererea schimbării rezervelor Elveţiei şi, mai ales, Franţei de dolari în aur. La sfârşitul anului 1970 dolarul mai era acoperit doar 22% în aur, la începutul anului era 55%. Germania, de frica inflanţiei, a părăsit sistemul Bretton Woods urmată de Elveţia. În 15 august 1971, Nixon a anunţat sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur şi, implicit, sfârşitul tratatului de la Bretton Woods. Monedele fluctuau liber unele faţă de altele.



Dar acţiunile lui Nixon nu s-au limitat la eliminarea aurului şi la eliberarea imprimantelor. Pentru că dolarul a rămas moneda de rezervă. Şi ne întoarcem la peak oil.



În 1973 Preşedintele Nixon, aflat la cel da-al doilea mandat, l-a convins pe Regele Faisal al Arabiei Saudite să pretindă doar dolari pentru petrolul exportat, iar dolarii obţinuţi să fie investiţi în datoriile Guvernului Statelor Unite, US se obligau să apere Arabia Saudită. Până în 1975 toţi membri OPEC aderaseră la folosirea dolarului ca monedă unică în comerţul cu petrol.

Ca un fapt, nu tocmai divers, în 1972 apăruse "Limits to Growth", o viziune cataclismică asupra lumii bazată pe terminarea resurselor, de la petrol la apă. S-ar putea ca pe lângă viziunea cataclismică să fie si reală, altă poveste.

Cert este că dolarul era acoperit de comerţul cu petrol şi sprijinit de armata americană. De aici numele petrodolari. Statele Unite erau, practic, posesorii întregului petrol mondial, dolarii tipăriţi, fără acoperire în nimic, cumpărau energia necesară mersului lumii înainte.

Prin intermediul dolarului lumea trecea de la stabilitatea aurului la efemeritatea energiei.

Mai rămân de spus ultimele cuvinte ale lui Nixon din poziţia de Preşedinte.



Sistemul pus la cale de Nixon la începutul anilor 70 a rezistat mai mult decât Bretton Woods. Acum începe să se destrame.

PS Nu contează ce ştii, doar ce poţi dovedi. Cred că am fost destul de convingător asupra influenţei lui Nixon asupra lumii.

10 comentarii:

Ștefan A. spunea...

De adus aminte ca inainte de a declara sfirsitul convertibilitatii dolarului cu aur , administratia Nixon deja tiparise cam 90 miliarde dolari fara acoperire . Cum se spune , "prima editie" a banilor din pix . Tot ce a urmat ulterior si pina azi e doar cresterea acestui "bulgar" initial care cu trecerea anilor a crescut prin rostogolire si umflare devenind planetar , colosal si ramificat in toate sectoarele . Nu se mai tine cont de cite ori "editile de bani" au fost reeditate si bineinteles , corectate . In sus . Acum e ceva obisnuit sa citim de tipariri de bani de mii de miliarde de dolari . Si UE recupereaza puternic terenul pierdut in acest domeniu.Oricum e sfirsitul unui model de capitalism care pentru a ramine influent planetar era bazat pe servicii financiare , datorii si leviere financiare dar mai putin pe realizarea de produse tangibile . Cine vor fi "patronii lumii" peste 50 de ani ?

Turambar spunea...

Pentru a ramine influent planetar, pe linga servicii si leviere financiare mai este nevoie neaparat si de o flotila imbatabila de portavioane, care sa controleze majoritatea zonelor de extractie cit si totalitatea cailor de transport ale petrolului

Ștefan A. spunea...

Mister Turambar :) flota aia si tot ce inseamna putere militara a unei natiuni are nevoie de 2-ua elemente strict nationale . 1- Creiere in stare sa poiecteze , realizeze, intretina si sa foloseasca "bijuteriile " militare . 2- Banii . :)
Al 3-lea element e in general, (nu obligatoriu )strain .Din afara granitelor tarii . Respectiv materiile prime , energia de baza numita petrol pentru a putea realiza punctul 1 dar si pentru a autoasigura punctul 3 . Deci , puterea militara mondiala e pusa in pericol de pierderea puterii economice si financiare . Aceste 3 "puteri" sint strins legate intre ele . Un fel de vase comunicante in care cresterea nivelului unui "vas" duce la scaderea nivelului in celelalte . Cam de pe vremea romanilor e tot asa .

Anonim spunea...

Si cu riscul ca odata ce nu-i mai platesc suficient pe tehnicienii, marinarii si soldatii aferenti problemele existente sa creasca exponential ( si accelerat ) ... :(

Iulian spunea...

Felicitari!!! Un articol excelent ce ar trebui promovat cumva... chiar si in Piata Universitatii!

alex@formidabilii.org spunea...

"În 1973 Preşedintele Nixon, aflat la cel da-al doilea mandat, l-a convins pe Regele Faisal al Arabiei Saudite să pretindă doar dolari pentru petrolul exportat, iar dolarii obţinuţi să fie investiţi în datoriile Guvernului Statelor Unite, US se obligau să apere Arabia Saudită. Până în 1975 toţi membri OPEC aderaseră la folosirea dolarului ca monedă unică în comerţul cu petrol.".

Treaba a stat un pic altfel (sau cel putin eu stiu povestea altfel). Secretul se numeste: Saudi Aramco. Initial firma americana 100% (Standard Oil, Texaco, Mobil) cu concesiuni de explorare.

In momentul in care americanii au sprijinit Israelul in razboiul din 1973, arabii au declarat ca vor nationaliza compania si au inceput sa acumuleze actiuni.

Americanii (Kissinger a negociat toata treaba) i-au lasat pe arabi sa nationalizeze resursele de petrol (printr-o preluare mai mult sau mai putin ostila in prima faza, ulterior controlata) cu conditia ca sa deruleze contractele cu petrol in dolari- iar dolarii rezultati sa fie investiti in bonduri americane.

Dan Selaru spunea...

Pai asta inseamna ca i-au convins :-)

alex@formidabilii.org spunea...

Eu nu imi aduc aminte de "US se obligau să apere Arabia Saudită"...de-aia am zis doar "un pic" altfel.

Dan Selaru spunea...

The U.S. Treasury, under Jack Bennett, the man who had helped
steer Nixon’s fateful August 1971 dollar policy, had established
a secret accord with the Saudi Arabian Monetary Agency, SAMA,
fi nalized in a February 1975 memo from U.S. Assistant Treasury
Secretary Jack F. Bennett to Secretary of State Kissinger. Under the terms of the agreement, a sizeable part of the huge new Saudi oil revenue windfall was to be invested in fi nancing the U.S. government deficits.

A century of war - William Engdahl

alex@formidabilii.org spunea...

Partea financiara e clara. Mie mi-e mai putin clara partea militara. Sunt niste nuante acolo, iar SUA nu s-a obligat sa apere Arabia Saudita.