Trăim mai bine?
Postări
Avem dialog
Cu 24 minute în urmă
20 iulie 2009
Dupa 20 de ani
M-am gândit să caut chermezele populare la care a participat Traian Băsescu. Adunări cu ţuici, oi, popi, oale de lut, băi de mulţime, SPP şi doamne rrome. Plus câteva vizite "de lucru" în cel mai ceauşist stil, ornate cu indicaţii preţioase şi antieconomice cum e aia cu "fierul-beton".
* 24 aprilie: Turnu-Severin (Ziua oraşului)
* 25 aprilie: Cluj (Congresul UDMR)
* 3 mai: Satu-Mare („Sâmbra oilor”)
* 16 mai: Bucureşti (Congres Studenţesc)
* 24 mai: Bucşoaia (Hora Bucovinei)
* 24 mai: Bistriţa (Ziua oraşului)
* 29 mai: Alba-Iulia (Ziua oraşului)
* 26 iunie: Miercurea-Ciuc (Ziua Drapelului)
* 27 iunie: Târgu-Mureş (Ziua oraşului)
* 29 iunie: Huşi (Întronizarea Episcopului)
* 5 iulie: Sibiu (Festivalul „Bujorului”)
* 11 iulie: Mureş (Festival de Tradiţii)
* 18 iulie: Tuşnad (Tabăra de Tineret)
* 19 iulie: Muntele Găina („Târgul de fete”)
Este evident că Traian Băsescu îşi schimbă electoratul. Se mută la ţară. Acolo unde participarea la vot este mai mare, unde oamenii nu sunt la fel de informaţi, unde primarul are influenţă şi unde există o tradiţie a votului cu Puterea şi a găleţii de partid.
Traian Băsescu a înţeles sau a aflat că lupta se dă în cadrul celor 30 de procente din numărul de alegători care mai vin la vot. Şi smulge fără milă din electoratul PSD. La Tuşnad a atacat şi electoratul Tribunului. Aveţi aici o demonstraţie a demagogiei din spatele discursului de la Tuşnad. Dacă huiduielile de la Tuşnad au fost provocate, cele adresate Elenei Udrea, lui Geoană sau oul adresat lui Boc ar trebui să-i pună pe gânduri.
Boc s-a specializat în cositul pe marginea şanţului, jucatul cu diferite scule, de la fierăstraie electrice la roboţi medicali, Elena Udrea cântă la fluier. Ecaterina Andronescu, în încercarea de a opri degradarea noţiunii de educaţie, este admonestată de spiritul lui Vanghelie întrupat în Geoană.
PSD şi PDL se bat pe acelaşi electorat. Toate măsurile luate de Guvernul comun sunt de stânga în ciuda aparentei ideologii de dreapta a PDL. Egalitatea procentuală din toate alegerile şi sondajele ne spune că electoratul nu poate face deosebire între cele două partide.
Am ajuns înapoi în 1990. Trist este că atunci aveam un Coposu pe partea dreaptă. Acolo acum sălăşluieşte Norica. Brucan a greşit cu cel puţin 20 de ani.
* 24 aprilie: Turnu-Severin (Ziua oraşului)
* 25 aprilie: Cluj (Congresul UDMR)
* 3 mai: Satu-Mare („Sâmbra oilor”)
* 16 mai: Bucureşti (Congres Studenţesc)
* 24 mai: Bucşoaia (Hora Bucovinei)
* 24 mai: Bistriţa (Ziua oraşului)
* 29 mai: Alba-Iulia (Ziua oraşului)
* 26 iunie: Miercurea-Ciuc (Ziua Drapelului)
* 27 iunie: Târgu-Mureş (Ziua oraşului)
* 29 iunie: Huşi (Întronizarea Episcopului)
* 5 iulie: Sibiu (Festivalul „Bujorului”)
* 11 iulie: Mureş (Festival de Tradiţii)
* 18 iulie: Tuşnad (Tabăra de Tineret)
* 19 iulie: Muntele Găina („Târgul de fete”)
Este evident că Traian Băsescu îşi schimbă electoratul. Se mută la ţară. Acolo unde participarea la vot este mai mare, unde oamenii nu sunt la fel de informaţi, unde primarul are influenţă şi unde există o tradiţie a votului cu Puterea şi a găleţii de partid.
Traian Băsescu a înţeles sau a aflat că lupta se dă în cadrul celor 30 de procente din numărul de alegători care mai vin la vot. Şi smulge fără milă din electoratul PSD. La Tuşnad a atacat şi electoratul Tribunului. Aveţi aici o demonstraţie a demagogiei din spatele discursului de la Tuşnad. Dacă huiduielile de la Tuşnad au fost provocate, cele adresate Elenei Udrea, lui Geoană sau oul adresat lui Boc ar trebui să-i pună pe gânduri.
Boc s-a specializat în cositul pe marginea şanţului, jucatul cu diferite scule, de la fierăstraie electrice la roboţi medicali, Elena Udrea cântă la fluier. Ecaterina Andronescu, în încercarea de a opri degradarea noţiunii de educaţie, este admonestată de spiritul lui Vanghelie întrupat în Geoană.
PSD şi PDL se bat pe acelaşi electorat. Toate măsurile luate de Guvernul comun sunt de stânga în ciuda aparentei ideologii de dreapta a PDL. Egalitatea procentuală din toate alegerile şi sondajele ne spune că electoratul nu poate face deosebire între cele două partide.
Am ajuns înapoi în 1990. Trist este că atunci aveam un Coposu pe partea dreaptă. Acolo acum sălăşluieşte Norica. Brucan a greşit cu cel puţin 20 de ani.
19 iulie 2009
Money for nothing
În palavrele de ieri m-am întrebat, retoric, care sunt resursele naturale aflate încă în proprietatea Statului român. Am mai avea nevoie, noi cetăţenii, de o listă a tuturor redevenţelor pe care Statul le încasează din exploatarea resurselor.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie, 25 de procente din banii din redevenţele actuale şi cele viitoare intră într-un fond de investiţii selectat după criterii de eficienţă probate pe o perioadă suficientă de timp. Există în lumea asta astfel de fonduri. O entitate externă României. Totul transparent, cu sumele care au intrat, de unde provin, în ce sunt investiţi banii. Cu interzicerea investiţiilor în afaceri care se bazează pe resurse neregenerabile.
În fiecare an fondul plăteşte dividende tuturor cetăţenilor români în viaţă la o dată anume.
În felul acesta atingem următoarele scopuri. Toată lumea se simte proprietară pe o parte din România, creştem coeziunea socială. Guvernul nu-şi mai poate permite afaceri ca Petrom, Rompetrol, Sterling şi câte şi mai câte de mai mică anvergură pe care nu le cunoaştem. Cetăţenii sunt cointeresaţi să verifice fiecare pas al oficialităţilor. Lăsăm generaţiilor viitoare ceva din ceea ce consumăm. Asigurăm o sursă de venit tuturor cetăţenilor. Acţiunea se poate extinde la proprietăţile comunale, orăşeneşti.
Pare comunistă şi irealizabilă ideea. A fost pusă în practică de statul Alaska. În 2008 s-au plătit câte 3269 de dolari cetăţenilor eligibili.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie, 25 de procente din banii din redevenţele actuale şi cele viitoare intră într-un fond de investiţii selectat după criterii de eficienţă probate pe o perioadă suficientă de timp. Există în lumea asta astfel de fonduri. O entitate externă României. Totul transparent, cu sumele care au intrat, de unde provin, în ce sunt investiţi banii. Cu interzicerea investiţiilor în afaceri care se bazează pe resurse neregenerabile.
În fiecare an fondul plăteşte dividende tuturor cetăţenilor români în viaţă la o dată anume.
În felul acesta atingem următoarele scopuri. Toată lumea se simte proprietară pe o parte din România, creştem coeziunea socială. Guvernul nu-şi mai poate permite afaceri ca Petrom, Rompetrol, Sterling şi câte şi mai câte de mai mică anvergură pe care nu le cunoaştem. Cetăţenii sunt cointeresaţi să verifice fiecare pas al oficialităţilor. Lăsăm generaţiilor viitoare ceva din ceea ce consumăm. Asigurăm o sursă de venit tuturor cetăţenilor. Acţiunea se poate extinde la proprietăţile comunale, orăşeneşti.
Pare comunistă şi irealizabilă ideea. A fost pusă în practică de statul Alaska. În 2008 s-au plătit câte 3269 de dolari cetăţenilor eligibili.
18 iulie 2009
Pisica lui Schrödinger şi resursele naturale
De fiecare dată când aflăm, cu mare întârziere, că o parte din resursele naturale ale României au dispărut spre o destinaţie privată începem să ne dăm de ceasul morţii, facem o comisie parlamentară, aburim situaţia şi totul rămâne cum s-a stabilit la început. Cu Roşia Montană suntem în perioada de aburire ca şi cu Marea Neagră.
Schrödinger a propus un experiment. Se ia o cutie în care nu putem să vedem. Se introduce o pisică, o cantitate de material radioactiv astfel încât să avem o probabilitate semnificativă ca măcar un atom să se dezintegreze într-o oră, un contor Geiger care să sesizeze posibila dezintegrare. La acesta din urmă este legat un dispozitiv care se declanşează când e sesizată dezintegrarea şi acest ultim dispozitiv ucide pisica. Cu ciocanul, cu o injecţie letală, în funcţie de preferinţe. Experimentul e pur teoretic, iubitorii de animale să stea liniştiţi. După o oră se pune întrebarea, în ce stadiu e pisica? Vie sau moartă? În mecanica cuantică e în ambele stări dar nu ăsta e subiectul. În realitate e fie vie, fie moartă dar nu putem afla decât dacă deschidem cutia.
Nu aşa se petrece şi în cazul resurselor naturale, când presa sau interesele politice deschid cutia vedem că sunt pierdute, totdeauna. Pisica, în acest caz, e totdeauna moartă sau agonizează fără putinţă s-o salvăm. Probabilitatea să moară e unu. Evenimentul e sigur. N-ar trebui ca noi să avem o listă cu toate proprietăţile României, publică, să ştim şi noi ce pisici mai avem, în ce stadiu sunt şi în ce cutie vrea Guvernul să le bage?
Schrödinger a propus un experiment. Se ia o cutie în care nu putem să vedem. Se introduce o pisică, o cantitate de material radioactiv astfel încât să avem o probabilitate semnificativă ca măcar un atom să se dezintegreze într-o oră, un contor Geiger care să sesizeze posibila dezintegrare. La acesta din urmă este legat un dispozitiv care se declanşează când e sesizată dezintegrarea şi acest ultim dispozitiv ucide pisica. Cu ciocanul, cu o injecţie letală, în funcţie de preferinţe. Experimentul e pur teoretic, iubitorii de animale să stea liniştiţi. După o oră se pune întrebarea, în ce stadiu e pisica? Vie sau moartă? În mecanica cuantică e în ambele stări dar nu ăsta e subiectul. În realitate e fie vie, fie moartă dar nu putem afla decât dacă deschidem cutia.
Nu aşa se petrece şi în cazul resurselor naturale, când presa sau interesele politice deschid cutia vedem că sunt pierdute, totdeauna. Pisica, în acest caz, e totdeauna moartă sau agonizează fără putinţă s-o salvăm. Probabilitatea să moară e unu. Evenimentul e sigur. N-ar trebui ca noi să avem o listă cu toate proprietăţile României, publică, să ştim şi noi ce pisici mai avem, în ce stadiu sunt şi în ce cutie vrea Guvernul să le bage?
A recunoaşte adevărul indiferent de cine e spus
Una din tarele României este faptul că adevărul nu este recunoscut decât în strânsă legătură cu cel care-l emite. Dacă persoana este credibilă atunci spune adevărul, dacă nu, nu. Mai ales în domeniul politic sau economic clasificarea este automată. Ba, mai mult, majoritatea nici măcar nu ascultă sau citesc ce spune un nepreferat de-al lor. Iar dacă un preferat emite o părere în contradicţie cu credinţele personale în loc de analiză a cauzelor spuselor respectivului se trece acesta în rândul indezirabililor personali. După un timp toată lumea ajunge singură, sau în grupuri foarte mici de oameni care se autovalidează unii pe alţii şi care pierd legătură cu realitatea. Societatea se atomizează, în cazul nostru fenomenul a avut loc.
Este rolul liderilor societăţii să găseacă subiecte care coalizeze societatea în atingere scopurilor de interes public. Dacă aceştia nu reuşesc societatea este în pericol. Oamenii caută scopuri comune, încearcă să găsească un sens societăţii în degringoladă. Se pot coaliza pentru scopuri ignobile cum sunt dictaturile. Sau se pot ralia unei campanii de presă care le apără drepturile.
Cei care sunt vizaţi de campania de presă nu înţeleg de ce ieri era linişte şi azi împotriva lor este o întregă masă de nemulţumiţi care de care mai vocali. Se autovictimizează, caută strategii, acuză, la rândul lor, pe toată lumea. Dacă victimele campaniei se află în rândul liderilor politici sfârşitul lor e aproape. Dacă nu au reuşit să dea un sens societăţii aceasta şi-a găsit sensul propriu, să-i înlocuiască de la putere.
O să urmeze un lung şir de scandaluri care o să măture mulţi dintre "liderii" politici. Şi dacă nu ne găsim un scop comun constructiv, în combinaţie cu criza economică, o să avem parte de vremuri tulburi. Să vedem ce vor aduce acestea la suprafaţă. Şi să învăţăm să ascultăm adevărul indiferent de cine e spus. E singura noastră şansă. Să ne alăturăm lui, adevărului, indiferent dacă ne place sau nu autorul.
Este rolul liderilor societăţii să găseacă subiecte care coalizeze societatea în atingere scopurilor de interes public. Dacă aceştia nu reuşesc societatea este în pericol. Oamenii caută scopuri comune, încearcă să găsească un sens societăţii în degringoladă. Se pot coaliza pentru scopuri ignobile cum sunt dictaturile. Sau se pot ralia unei campanii de presă care le apără drepturile.
Cei care sunt vizaţi de campania de presă nu înţeleg de ce ieri era linişte şi azi împotriva lor este o întregă masă de nemulţumiţi care de care mai vocali. Se autovictimizează, caută strategii, acuză, la rândul lor, pe toată lumea. Dacă victimele campaniei se află în rândul liderilor politici sfârşitul lor e aproape. Dacă nu au reuşit să dea un sens societăţii aceasta şi-a găsit sensul propriu, să-i înlocuiască de la putere.
O să urmeze un lung şir de scandaluri care o să măture mulţi dintre "liderii" politici. Şi dacă nu ne găsim un scop comun constructiv, în combinaţie cu criza economică, o să avem parte de vremuri tulburi. Să vedem ce vor aduce acestea la suprafaţă. Şi să învăţăm să ascultăm adevărul indiferent de cine e spus. E singura noastră şansă. Să ne alăturăm lui, adevărului, indiferent dacă ne place sau nu autorul.
17 iulie 2009
Muncă şi eficienţă
În România am văzut opinia că munca face şi drege, fără muncă nu o să avem succes. În principiu este adevărat. Dar în fapt nu. Mult mai importantă este eficienţa muncii. Raportul rezultate, muncă desfăşurată. Fără muncă n-o să avem niciun succes. Dar eforturile noastre disperate de a munci nedublate de eficienţă n-o să ne ducă prea departe.
Eficienţa, fără investiţii în plus, poate să crească prin obiceiuri corecte. De a face un singur lucru odată. Până la capăt. Nu mă apuc de altceva până n-am terminat. Nu ca gospodinele care gătesc, fac curat şi calcă, toate simultan şi prost. Dacă le-ar face pe rând le-ar face mai repede şi mai bine. Un alt obicei corect este acela de a face lucrurile în ordinea priorităţii. Lucrul cel mai important primul. Care e ordinea stabileşte fiecare. Al treilea obicei corect este cel de a comunica. A întreba, fără ruşine, când lucrurile te depăşesc sau a cere ajutorul. Şi a întreba pe cineva care ştie pe ce lume e nu pe vecinul de la doi. O altă metodă este neînceperea unui lucru nou dacă nu le-ai terminat deja pe cele aflate pe lista de priorităţi. A spune nu atunci când cineva, prieten de obicei, încearcă să te deturneze de la treaba ta e unul din cele mai benefice obiceiuri. Şi un principiu de bază, copiază, nu eşti la şcoală, nu totdeauna ideile tale sunt cele mai bune. Dar copiază-l pe cel mai eficient nu pe cel care-ţi place. Şi când te apuci de ceva, pentru numele lui Dumnezeu, înainte gândeşte şi fă un plan.
E greu dar merită şi nu costă bani. Nu trebuie să fii harnic, trebuie să fii eficient. Seamănă cu diferenţa dintre socialism şi capitalism.
Eficienţa, fără investiţii în plus, poate să crească prin obiceiuri corecte. De a face un singur lucru odată. Până la capăt. Nu mă apuc de altceva până n-am terminat. Nu ca gospodinele care gătesc, fac curat şi calcă, toate simultan şi prost. Dacă le-ar face pe rând le-ar face mai repede şi mai bine. Un alt obicei corect este acela de a face lucrurile în ordinea priorităţii. Lucrul cel mai important primul. Care e ordinea stabileşte fiecare. Al treilea obicei corect este cel de a comunica. A întreba, fără ruşine, când lucrurile te depăşesc sau a cere ajutorul. Şi a întreba pe cineva care ştie pe ce lume e nu pe vecinul de la doi. O altă metodă este neînceperea unui lucru nou dacă nu le-ai terminat deja pe cele aflate pe lista de priorităţi. A spune nu atunci când cineva, prieten de obicei, încearcă să te deturneze de la treaba ta e unul din cele mai benefice obiceiuri. Şi un principiu de bază, copiază, nu eşti la şcoală, nu totdeauna ideile tale sunt cele mai bune. Dar copiază-l pe cel mai eficient nu pe cel care-ţi place. Şi când te apuci de ceva, pentru numele lui Dumnezeu, înainte gândeşte şi fă un plan.
E greu dar merită şi nu costă bani. Nu trebuie să fii harnic, trebuie să fii eficient. Seamănă cu diferenţa dintre socialism şi capitalism.
În vizită la Guvern
În urma atât de comentatului concurs de propuneri anticriză iniţiat de Andreea Vass, ca prim participant sau ca autor al propriului program de măsuri, program care e aproape identic cu cel al oamenilor de afaceri, am fost la o discuţie şi o cină la Guvern.
N-am fost singur, au mai fost trei invitaţi şi Tiberiu Lovin de la Reporter Virtual, şi el tot invitat dar în calitate de reporter, presupun.
După bla, bla-urile de rigoare ne-am aşezat şase inşi la masă. Am comentat pe blogul Andreei şi pe cel al lui Tiberiu dar de văzut nu ne văzusem. La fel erau şi ceilalţi. Practic şase străini. Personajul cuceritor al întâlnirii a fost, scuze Andreea, Anca Vlad, venită ca din puşcă tocmai de la Timişoara, a primit invitaţia la 13 şi întâlnirea era la 18. Anca e juristă.
Au mai fost Cristian, broker, Marian, şef la resurse umane la o firmă cu câteva mii de angajaţi şi subsemnatul plus Tiberiu şi gazda, Andreea. O discuţie total lipsită de formalităţi. Cam în 2 minute a trecut orice fel de stânjeneală. N-am vorbit nimic politic aşa că dezvăluiri incendiare n-am. Tiberiu a făcut poze.
S-a vorbit despre o grămadă de lucruri şi am făcut rost şi de nişte cifre. Am să vorbesc despre ele mâine. Am vorbit despre legea salarizării unice, absorbţia banilor UE, aici Anca a scos la iveală o nouă dramă a României. La un calcul sumar pentru absorbţia tuturor banilor este vorba de cam 100.000 de proiecte a 3-400.000 proiectul. Fiecare proiect are nevoie de un manager de proiect. Să zicem că fiecare poate duce cam 3 proiecte. Avem nevoie de 30.000 de manageri de proiect. Pe care nu-i avem. S-a mai ajuns la concluzia că numai informatizarea poate elimina birocraţia şi hoţia, am venit toţi cu idei. Greu de spus dacă se pot aplica, e nevoie de un plan naţional.
Măsura anticriză aleasă de Andreea a fost folosirea mâinii de lucru, obligatorii, conform legii, a deţinuţilor în folosul comunităţii. E vorba de 20.000 de oameni care au acest drept sau obligaţie. Există fonduri UE pentru asta. Dacă-i punem la reîmpăduriri şi la curăţarea de gunoaie a zonelor mizerabile, râuri de pildă, se pot lua bani, tot de la UE, pentru Mediu. Toată lumea e mulţumită, deţinuţilor le scade pedeapsa şi lucrează în aer liber, punem păduri unde au fost tăiate aberant, facem curat şi nu cheltuim bani de la noi. Totul e mai complicat dar asta e ideea. Recunosc că părea o idee aberantă.
Despre cină n-am ce să zic că toată lumea a vrut să scape de ea repede ca să stăm de vorbă.
Toată discuţia a fost între oameni interesaţi să schimbe în bine România, normală. N-a fost o acţiune de PR a Andreei pentru că ne-a primit cu un draft de hotărâre de urgenţă, chiar vrea să schimbe, cu ajutorul nostru, ceva. O să mai fie trei întâlniri. A fost chiar o experienţă. Situaţia economică e albastră. Andreei, singura dedicaţie posibilă.
N-am fost singur, au mai fost trei invitaţi şi Tiberiu Lovin de la Reporter Virtual, şi el tot invitat dar în calitate de reporter, presupun.
După bla, bla-urile de rigoare ne-am aşezat şase inşi la masă. Am comentat pe blogul Andreei şi pe cel al lui Tiberiu dar de văzut nu ne văzusem. La fel erau şi ceilalţi. Practic şase străini. Personajul cuceritor al întâlnirii a fost, scuze Andreea, Anca Vlad, venită ca din puşcă tocmai de la Timişoara, a primit invitaţia la 13 şi întâlnirea era la 18. Anca e juristă.
Au mai fost Cristian, broker, Marian, şef la resurse umane la o firmă cu câteva mii de angajaţi şi subsemnatul plus Tiberiu şi gazda, Andreea. O discuţie total lipsită de formalităţi. Cam în 2 minute a trecut orice fel de stânjeneală. N-am vorbit nimic politic aşa că dezvăluiri incendiare n-am. Tiberiu a făcut poze.
S-a vorbit despre o grămadă de lucruri şi am făcut rost şi de nişte cifre. Am să vorbesc despre ele mâine. Am vorbit despre legea salarizării unice, absorbţia banilor UE, aici Anca a scos la iveală o nouă dramă a României. La un calcul sumar pentru absorbţia tuturor banilor este vorba de cam 100.000 de proiecte a 3-400.000 proiectul. Fiecare proiect are nevoie de un manager de proiect. Să zicem că fiecare poate duce cam 3 proiecte. Avem nevoie de 30.000 de manageri de proiect. Pe care nu-i avem. S-a mai ajuns la concluzia că numai informatizarea poate elimina birocraţia şi hoţia, am venit toţi cu idei. Greu de spus dacă se pot aplica, e nevoie de un plan naţional.
Măsura anticriză aleasă de Andreea a fost folosirea mâinii de lucru, obligatorii, conform legii, a deţinuţilor în folosul comunităţii. E vorba de 20.000 de oameni care au acest drept sau obligaţie. Există fonduri UE pentru asta. Dacă-i punem la reîmpăduriri şi la curăţarea de gunoaie a zonelor mizerabile, râuri de pildă, se pot lua bani, tot de la UE, pentru Mediu. Toată lumea e mulţumită, deţinuţilor le scade pedeapsa şi lucrează în aer liber, punem păduri unde au fost tăiate aberant, facem curat şi nu cheltuim bani de la noi. Totul e mai complicat dar asta e ideea. Recunosc că părea o idee aberantă.
Despre cină n-am ce să zic că toată lumea a vrut să scape de ea repede ca să stăm de vorbă.
Toată discuţia a fost între oameni interesaţi să schimbe în bine România, normală. N-a fost o acţiune de PR a Andreei pentru că ne-a primit cu un draft de hotărâre de urgenţă, chiar vrea să schimbe, cu ajutorul nostru, ceva. O să mai fie trei întâlniri. A fost chiar o experienţă. Situaţia economică e albastră. Andreei, singura dedicaţie posibilă.
16 iulie 2009
Starea naţiunii
Care sunt nevoile de bază ale populaţiei. Hrană. Aproape toată din import. Deşi suntem capabili să hrănim cel puţin dublul populaţiei. Avem teren arabil dublu pe cap de locuitor faţă de media mondială. Stă pârloagă. Apă, rezervele noastre sunt suficiente dar din nefericire poluate într-o proporţie mult prea mare. Aer, suprafaţa despădurită creşte constant fără contramăsuri.
Securitate. La nivel naţional suntem membri NATO. Aici am reuşit. Dar siguranţa locului de muncă? Aici nu stăm aşa bine şi o să stăm şi mai rău. Securitatea personală. Se înrăutăţeşte, vezi numărul de accidente auto, sistemul medical sau creşterea infracţionalităţii. Securitate financiară. Cine poate spune că financiar este sigur. O minoritate infimă.
Încrederea. În reuşita personală, foarte scăzută prin mijloace morale. Încrederea în alţii, foarte scăzută, atomizarea populaţiei e evidentă, în sistemul România, se apropie de zero, 78 din populaţie crede că mergem într-o direcţie greşită. În clasa politică. În sistemul juridic. Nu comentez.
Ce putem face? De unde să începem? Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoaşterea că problema există.
Suntem o naţiune care se dezintegrează, criza a scos toate tarele noastre la suprafaţă, suntem la un pas de mişcări sociale, nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens. Care-i pasul următor?
Împărţirea unei probleme mari în probleme mai mici. Ar trebui o listă deschisă cu problemele fundamentale ale României.
Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie.
Securitate. La nivel naţional suntem membri NATO. Aici am reuşit. Dar siguranţa locului de muncă? Aici nu stăm aşa bine şi o să stăm şi mai rău. Securitatea personală. Se înrăutăţeşte, vezi numărul de accidente auto, sistemul medical sau creşterea infracţionalităţii. Securitate financiară. Cine poate spune că financiar este sigur. O minoritate infimă.
Încrederea. În reuşita personală, foarte scăzută prin mijloace morale. Încrederea în alţii, foarte scăzută, atomizarea populaţiei e evidentă, în sistemul România, se apropie de zero, 78 din populaţie crede că mergem într-o direcţie greşită. În clasa politică. În sistemul juridic. Nu comentez.
Ce putem face? De unde să începem? Cred că primul pas în rezolvarea oricărei probleme este recunoaşterea că problema există.
Suntem o naţiune care se dezintegrează, criza a scos toate tarele noastre la suprafaţă, suntem la un pas de mişcări sociale, nu ne putem baza pe clasa politică pentru a ne da un sens. Care-i pasul următor?
Împărţirea unei probleme mari în probleme mai mici. Ar trebui o listă deschisă cu problemele fundamentale ale României.
Eu o spun pe prima. Revizuirea Constituţiei. S-a ajuns ca separarea puterilor în Stat să nu funcţioneze. Justiţia dă salarii, Parlamentul judecă, Guvernul dă legi. Curtea Constituţională dă soluţii particulare dar şi hotărârile ei sunt luate în derâdere de Justiţie.
15 iulie 2009
O problemă de morală sau una financiară
Până unde un ziarist ascultă de ordinele patronului şi de unde calcă deontologia? Presa este o afacere privată, place sau nu place, singura alternativă este presa finanţată guvernamental.
Presa trebuie doar să informeze o să spună mulţi. Ok. Poate exista financiar o presă care doar informează şi nu face niciun comentariu. Asta lăsând la o parte că şi din informare, sau lipsa acesteia, se poate manipula. Dar, să zicem, că informează corect.
Interviurile o să fie de genul "Cum comentaţi ştirea X?". Moderatorii o să dea cuvântul sau o să-l ia şi atât. Investigaţiile de presă nu-şi au rostul pentru că atacă pe cineva şi imediat apare acuzaţia de părtinire. Rezistă financiar o asemenea presă? Părerea mea sinceră este că nu.
Şi dacă se introduc comentariile până unde sunt permise? Pentru că sunt făcute de un om care are păreri. Nu există om imparţial, cel mai evident loc este tocmai locul în care este cel mai strigat acest deziderat, în comentariile cititorilor. Sunt de departe cei mai părtinitori, virulenţi, agresivi dar nu permit tocmai celui care scrie, cu mult mai puţină virulenţă, dreptul la o părere. Pentru el e lipsă de deontologie.
Şi, cel puţin în mediul virtual, nu există deosebire între autor şi comentatori, doar că ultimii, de multe ori, sunt anonimi. N-am văzut pe site-urile ziarelor străine asemenea comentarii virulente, în afara subiectului, vădit partizane cum sunt la noi.
De fiecare dată când autorul are o părere care diferă de a unora e clasificat ca vândut. Pentru că-şi câştigă pâinea din scris. Şi atunci trebuie eliminat. Ok. Dar totdeauna o părere o să aibă oponenţi. Nu putem elimina toate părerile pentru că ajungem la presa care nu se susţine financiar.
Suntem într-un cerc vicios din care există o singură ieşire. Piaţa. Să lăsăm piaţa să judece, numai ea poate curăţa presa de lucrurile nedorite. Nu există o altă ieşire. Şi acest fenomen a început să se întâmple, nu morala ci banii şi publicul o să cureţe presa. Asta e valabil şi pentru deontologi şi pentru tonomate.
Jurnaliştii o să moară pe limba lor sau o să satisfacă nevoile publicului, indiferent care sunt acestea. Singurul care poate opri curăţirea presei este Guvernul care poate finanţa, pe ascuns, presa.
Cu curăţarea presei o să înceapă şi curăţarea clasei politice. Care a început şi ea.
E şi criza bună la ceva.
Presa trebuie doar să informeze o să spună mulţi. Ok. Poate exista financiar o presă care doar informează şi nu face niciun comentariu. Asta lăsând la o parte că şi din informare, sau lipsa acesteia, se poate manipula. Dar, să zicem, că informează corect.
Interviurile o să fie de genul "Cum comentaţi ştirea X?". Moderatorii o să dea cuvântul sau o să-l ia şi atât. Investigaţiile de presă nu-şi au rostul pentru că atacă pe cineva şi imediat apare acuzaţia de părtinire. Rezistă financiar o asemenea presă? Părerea mea sinceră este că nu.
Şi dacă se introduc comentariile până unde sunt permise? Pentru că sunt făcute de un om care are păreri. Nu există om imparţial, cel mai evident loc este tocmai locul în care este cel mai strigat acest deziderat, în comentariile cititorilor. Sunt de departe cei mai părtinitori, virulenţi, agresivi dar nu permit tocmai celui care scrie, cu mult mai puţină virulenţă, dreptul la o părere. Pentru el e lipsă de deontologie.
Şi, cel puţin în mediul virtual, nu există deosebire între autor şi comentatori, doar că ultimii, de multe ori, sunt anonimi. N-am văzut pe site-urile ziarelor străine asemenea comentarii virulente, în afara subiectului, vădit partizane cum sunt la noi.
De fiecare dată când autorul are o părere care diferă de a unora e clasificat ca vândut. Pentru că-şi câştigă pâinea din scris. Şi atunci trebuie eliminat. Ok. Dar totdeauna o părere o să aibă oponenţi. Nu putem elimina toate părerile pentru că ajungem la presa care nu se susţine financiar.
Suntem într-un cerc vicios din care există o singură ieşire. Piaţa. Să lăsăm piaţa să judece, numai ea poate curăţa presa de lucrurile nedorite. Nu există o altă ieşire. Şi acest fenomen a început să se întâmple, nu morala ci banii şi publicul o să cureţe presa. Asta e valabil şi pentru deontologi şi pentru tonomate.
Jurnaliştii o să moară pe limba lor sau o să satisfacă nevoile publicului, indiferent care sunt acestea. Singurul care poate opri curăţirea presei este Guvernul care poate finanţa, pe ascuns, presa.
Cu curăţarea presei o să înceapă şi curăţarea clasei politice. Care a început şi ea.
E şi criza bună la ceva.
14 iulie 2009
Sorina Luminiţa Plăcintă
"Maya Machinery S.A., Villars-sur-Glâne
14 mars 1997
Maya Machinery S.A., à V i l l a r s -s u r -G l â n e, représentation, achat, vente, courtage et promotion de tous biens mobiliers, etc. (FOSC du 24. 01. 1994, no 16, p. 447).
Nouvelle raison sociale: Maya Textiles S.A. (Maya Texliles AG) (Maya Textiles Ltd).
Nouveau but: achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles; représentation, achat, yente, location, courtage et promotion de tous biens mobiliers; représentation, achat, vente, courtage, promotion, restauration et gérance de tous biens immobiliers sis à l'étranger; fourniture de tous services et de tous conseils, notamment de marketing, en matière de commerce international.
Capital-actions: les 100 actions de fr. 1000 au porteur ont été transformées en 100 actions de fr. 1000 nominatives Restrictions de transmissibilité des actions. Statuts entièrement révisés le 27. 02. 1997.
Capital actuel: fr. 100 000, entièrement libéré, divisé en 100 actions de fr. 1000, nominatives.
Administration: Serguey Solod, administrateur inscrit, a démissionné, sa signature est radiée. Philippe Chételat, de Courtételle, à Courrendlin, Sorina Placinta, de Roumanie, à Focsani (Roumanie) et Ernest Stefan Sobota, de Suède, à Focsani (Roumanie) sont nommés administrateurs, tous trois avec signature collective à deux."
De aici.
"Letzte SHAB-Meldung der Maya Textiles SA
SHAB: 058 / 2009 vom 25.03.2009
Maya Textiles S.A., à Villars-sur-Glâne, CH-217-0137770-9, achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles, etc. (FOSC du 31.08.1999, p. 5950). Auberson Yves, Chételat Philippe et Placinta Sorina ne sont plus administrateurs, leur signature est radiée. Sobota Ernest Stefan, administrateur inscrit, est nommé président, et Julmy Georges, président inscrit, est nommé secrétaire, tous deux avec signature individuelle."
De aici.
Declaraţia de interese 15.12.2008
Trageţi voi concluziile. Ca să nu se spună că sunt rău. În dreapta scrie în germană "Ultimele trei modificări". Am plecat de aici, nu-s eu foarte deştept. Datele contează. 12 decembrie 08 e înainte de 25 martie 09.
14 mars 1997
Maya Machinery S.A., à V i l l a r s -s u r -G l â n e, représentation, achat, vente, courtage et promotion de tous biens mobiliers, etc. (FOSC du 24. 01. 1994, no 16, p. 447).
Nouvelle raison sociale: Maya Textiles S.A. (Maya Texliles AG) (Maya Textiles Ltd).
Nouveau but: achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles; représentation, achat, yente, location, courtage et promotion de tous biens mobiliers; représentation, achat, vente, courtage, promotion, restauration et gérance de tous biens immobiliers sis à l'étranger; fourniture de tous services et de tous conseils, notamment de marketing, en matière de commerce international.
Capital-actions: les 100 actions de fr. 1000 au porteur ont été transformées en 100 actions de fr. 1000 nominatives Restrictions de transmissibilité des actions. Statuts entièrement révisés le 27. 02. 1997.
Capital actuel: fr. 100 000, entièrement libéré, divisé en 100 actions de fr. 1000, nominatives.
Administration: Serguey Solod, administrateur inscrit, a démissionné, sa signature est radiée. Philippe Chételat, de Courtételle, à Courrendlin, Sorina Placinta, de Roumanie, à Focsani (Roumanie) et Ernest Stefan Sobota, de Suède, à Focsani (Roumanie) sont nommés administrateurs, tous trois avec signature collective à deux."
De aici.
"Letzte SHAB-Meldung der Maya Textiles SA
SHAB: 058 / 2009 vom 25.03.2009
Maya Textiles S.A., à Villars-sur-Glâne, CH-217-0137770-9, achat, vente, fabrication, consultation et toutes opérations commerciales et financières dans le domaine des textiles, etc. (FOSC du 31.08.1999, p. 5950). Auberson Yves, Chételat Philippe et Placinta Sorina ne sont plus administrateurs, leur signature est radiée. Sobota Ernest Stefan, administrateur inscrit, est nommé président, et Julmy Georges, président inscrit, est nommé secrétaire, tous deux avec signature individuelle."
De aici.
Declaraţia de interese 15.12.2008
Trageţi voi concluziile. Ca să nu se spună că sunt rău. În dreapta scrie în germană "Ultimele trei modificări". Am plecat de aici, nu-s eu foarte deştept. Datele contează. 12 decembrie 08 e înainte de 25 martie 09.
PDL-ul şi presa
Una din marotele susţinătorilor PDL sunt mogulii. Presa ticăloşită şi vândută le ia lor voturile, nu-i susţine, denaturează adevărul, minte şi apără pe toţi ceilalţi şi pe ei nu. Sau, în spiritul lor, tot ce spune presa negativ despre ei e fals, tot ce spune pozitiv despre alţii e fals şi acoperă toate matrapazlâcurile duşmanilor lor politici.
Să zicem că este aşa. Ce reţine PDL-ul să facă un trust de presă concurent care să facă la fel dar pe invers? În felul acesta ar exista o tribună care să echilibreze balanţa. Nu cred că este lipsa finanţelor. Cred că este lipsa oamenilor. De ce nu se mută jurnaliştii, vânduţi, de la mogulii actuali la potenţialul mogul pedelist?
Ce nu pricepe PDL-ul este că dacă a înjura PSD-ul e ceva fără miză financiară, e comun, toată lumea se aşteaptă la asta, a înjura PNL-ul nu aduce cititori, e minor pentru că sunt în Opoziţie, a înjura PDL-ul şi pe Băsescu e un succes financiar. Pentru că ani de zile au pozat în cavaleri sub flamura dreptăţii. Şi acum avem atâtea stângăcii, erori, greşeli sau coţcării că toată lumea vrea să participe la târârea lor, gratuită sau nu, în noroi.
Aşteptările PDL-ului sunt exagerate nu atacurile împotriva lor. A spune că Geoană e un prostănac e un pleonasm. A spune că Norica e o Ană Pauker e la fel de comun. Astea nu sunt subiecte.
Nu presa are ceva cu ei, ei şi-au creat o imagine pe care acum n-o pot susţine cu fapte şi acum sunt la Putere. De când e lumea şi pământul Puterea a fost subiectul presei nu Opoziţia. Pentru că asta aduce bani şi audienţă deci influenţă.
Peste tot în lume cine are presă are influenţă şi putere. Şi la noi e la fel. Nu există presă obiectivă, asta e o gogoriţă infantilă. Soluţia e o presă cât mai largă ca opţiuni, toate taberele cu oficiosul lor care muşcă din duşman. Alternativa e o lipsă totală a presei. Ceea ce e o definitivă dovadă a lipsei de democraţie.
Să zicem că este aşa. Ce reţine PDL-ul să facă un trust de presă concurent care să facă la fel dar pe invers? În felul acesta ar exista o tribună care să echilibreze balanţa. Nu cred că este lipsa finanţelor. Cred că este lipsa oamenilor. De ce nu se mută jurnaliştii, vânduţi, de la mogulii actuali la potenţialul mogul pedelist?
Ce nu pricepe PDL-ul este că dacă a înjura PSD-ul e ceva fără miză financiară, e comun, toată lumea se aşteaptă la asta, a înjura PNL-ul nu aduce cititori, e minor pentru că sunt în Opoziţie, a înjura PDL-ul şi pe Băsescu e un succes financiar. Pentru că ani de zile au pozat în cavaleri sub flamura dreptăţii. Şi acum avem atâtea stângăcii, erori, greşeli sau coţcării că toată lumea vrea să participe la târârea lor, gratuită sau nu, în noroi.
Aşteptările PDL-ului sunt exagerate nu atacurile împotriva lor. A spune că Geoană e un prostănac e un pleonasm. A spune că Norica e o Ană Pauker e la fel de comun. Astea nu sunt subiecte.
Nu presa are ceva cu ei, ei şi-au creat o imagine pe care acum n-o pot susţine cu fapte şi acum sunt la Putere. De când e lumea şi pământul Puterea a fost subiectul presei nu Opoziţia. Pentru că asta aduce bani şi audienţă deci influenţă.
Peste tot în lume cine are presă are influenţă şi putere. Şi la noi e la fel. Nu există presă obiectivă, asta e o gogoriţă infantilă. Soluţia e o presă cât mai largă ca opţiuni, toate taberele cu oficiosul lor care muşcă din duşman. Alternativa e o lipsă totală a presei. Ceea ce e o definitivă dovadă a lipsei de democraţie.
13 iulie 2009
Puţină frondă nu strică, e bună la conştiinţă
N-am să mă dau anticomunist pentru că n-am fost. Gesturile mele împotriva regimului au fost câteva şi fără impact. Am refuzat să mă înscriu în PCR. Am refuzat funcţii în UASCR, promise dacă intram în partid. Le-am spus că nu sunt demn de această onoare, zâmbind. Au văzut că-mi bat joc şi m-au lăsat în pace.
La câteva luni de la refuzul de a intra în "minunatul" lor partid a avut loc, prin 87 sau 88, pe nepusă masă, o şedinţă la care din întâmplare m-am nimerit. De obicei chiuleam. Nu se întâmpla nimic.
Şi aflăm că subiectul era înfierarea publică a unui coleg, cu tată în nomenclatură, dar care tată fugise în Occident. Eu stăteam în ultima bancă. Voiau să-l dea afară din UTC. Şeful de partid al studenţilor de atunci a ajuns mai târziu mare sculă în PNŢ.
Stăteam în ultima bancă. Ostentativ, cu mâinile în buzunare, am traversat tot amfiteatru şi le-am comunicat că eu la aşa ceva nu particip. Nu m-a urmat nimeni. Când am ajuns în barul Arhitecturii mi s-a făcut frică, m-am întrebat dacă, nu cumva, a fost un gest de frondă gratuit.
Am aşteptat, cu sufletul la gură, pauza. S-a terminat şedinţa, l-au dat afară, nimeni n-a venit să se aşeze la masa la care stăteam. Doar victima, nu-mi aduc aminte cum îl cheamă, a venit şi mi-a mulţumit. I-am spus că nu are de ce, că, din principiu, eu nu particip la asemenea mizerii. Au fost singurele vorbe pe care le-am schimbat vreodată. Nu s-a întâmplat nimic. Nimeni nu mi-a spus o vorbă, n-am simţit că a contat, totul a trecut fără consecinţe.
În sala aia erau actuali europarlamentari, membrii ai corpului diplomatic, membrii, unii de vază, prin actualele partide politice. Nu-i costa nimic să nu ridice mâna pentru a condamna un coleg sau, din alt punct de vedere, un copil pentru faptele părinţilor, dar atunci nu ştiau, lăsând la o parte că totul era absurd.
De asta această ţară merge rău, pentru că totdeauna vedem posibilele consecinţe negative şi nu facem nimic, doar ridicăm mâna şi ne conformăm majorităţii, n-avem curaj. De multe ori aceste consecinţe nici nu există dar noi nu ştim asta. Nu ştiu azi ce aş face în aceeaşi situaţie. Sper că la fel.
La câteva luni de la refuzul de a intra în "minunatul" lor partid a avut loc, prin 87 sau 88, pe nepusă masă, o şedinţă la care din întâmplare m-am nimerit. De obicei chiuleam. Nu se întâmpla nimic.
Şi aflăm că subiectul era înfierarea publică a unui coleg, cu tată în nomenclatură, dar care tată fugise în Occident. Eu stăteam în ultima bancă. Voiau să-l dea afară din UTC. Şeful de partid al studenţilor de atunci a ajuns mai târziu mare sculă în PNŢ.
Stăteam în ultima bancă. Ostentativ, cu mâinile în buzunare, am traversat tot amfiteatru şi le-am comunicat că eu la aşa ceva nu particip. Nu m-a urmat nimeni. Când am ajuns în barul Arhitecturii mi s-a făcut frică, m-am întrebat dacă, nu cumva, a fost un gest de frondă gratuit.
Am aşteptat, cu sufletul la gură, pauza. S-a terminat şedinţa, l-au dat afară, nimeni n-a venit să se aşeze la masa la care stăteam. Doar victima, nu-mi aduc aminte cum îl cheamă, a venit şi mi-a mulţumit. I-am spus că nu are de ce, că, din principiu, eu nu particip la asemenea mizerii. Au fost singurele vorbe pe care le-am schimbat vreodată. Nu s-a întâmplat nimic. Nimeni nu mi-a spus o vorbă, n-am simţit că a contat, totul a trecut fără consecinţe.
În sala aia erau actuali europarlamentari, membrii ai corpului diplomatic, membrii, unii de vază, prin actualele partide politice. Nu-i costa nimic să nu ridice mâna pentru a condamna un coleg sau, din alt punct de vedere, un copil pentru faptele părinţilor, dar atunci nu ştiau, lăsând la o parte că totul era absurd.
De asta această ţară merge rău, pentru că totdeauna vedem posibilele consecinţe negative şi nu facem nimic, doar ridicăm mâna şi ne conformăm majorităţii, n-avem curaj. De multe ori aceste consecinţe nici nu există dar noi nu ştim asta. Nu ştiu azi ce aş face în aceeaşi situaţie. Sper că la fel.
12 iulie 2009
Despre logică, realitate şi politică
Defectul matematicienilor este perfecţionismul. De altfel fără acest defect nu poţi să faci matematică. Partea proastă e că încearcă să aplice aceeaşi strategie în lumea reală. Caută oameni perfecţi, instituţii perfecte, legi perfecte, judecăţi fără cusur.
Spiritul analitic blochează simţul realităţii. Se atârnă de concepte şi uită realitatea. Fondează edificii logice dar uită fundaţia realităţii. Toate judecâţile sunt nule atâta vreme cât axiomele de la care pleacă sunt greşite. Conceptele astfel create sunt nişte minunate edificii inutile.
Oamenii obişnuiţi nu înţeleg un şir mai lung de 3, 4 paşi logici. Trec mai departe şi concluzionează că omul bate câmpii sau se leagă de chichiţe şi nu vede pădurea din cauza copacilor. Câteodată oamenii au dreptate, câteodată nu.
A încerca să analizezi realitatea prin prisma logicii este o greşeală chiar de logică. Oamenii reali nu se comportă logic şi nu au încredere în logică, pentru că în momentul când nu mai pot urmări şirul logic au impresia că sunt păcăliţi. De multe ori şi sunt.
Ca om care foloseşte logica şi încearcă să spună ce înţelege din realitate mi-e foarte greu să scriu fondând logic fiecare pas cu exemple, cazuri particulare, cazuri limită şi aşa mai departe ca în cazul unei teoreme. De altfel e imposibil, şi plecând de la legi tot se ajunge la contradicţii pentru că legile nu sunt un sistem axiomatic. Şi nu ajung până la teorema de incompletitudine a lui Gödel.
Şi atunci intervine bunul simţ. Ce simte, un om lipsit de interese în situaţia dată, în privinţa chestiunii în cauză.
Cum majoritatea populaţiei nu are suficiente cunoştinţe politice, juridice sau economice, omul de rând trebuie să considere că deciziile pe care responsbilii din domeniu le iau sunt corecte. Doar bazându-se pe încredere. Arta politicii este arta de a lua decizii, raţionale sau nu, şi a le justifica astel încât populaţia să aibă încredere în acele decizii. Dacă deciziile nu contravin bunului simţ politicienii, în general, reuşesc să justifice orice. Chiar decizii ilogice care se plătesc mai târziu. Dar ce se întâmplă când deciziile sfidează bunul simţ?
Avem două cazuri. Deciziile sunt logice, complicate şi corecte dar sfidează bunul simţ. Şi greu de explicat. Sunt cazurile în care presa poate să dărâme o hotărâre corectă. Omul politic are nevoie de talent ca să-şi impună punctul de vedere în faţa opiniei publice. Şi trebuie să-şi pună la bătaie credibilitatea. Câteodată reuşeşte să convingă presa să fie de partea lui şi reuşeşte, în ciuda bunului simţ, să devină credibil.
Deciziile contrazic şi logica şi bunul simţ. Nu-l poate salva decât credibilitatea sa. Dar, de obicei, toţi clachează. Rămân alături de el doar fanaticii. O cantitate minoră şi, de obicei, penibilă. Sunt cei care pentru a susţine o poziţie aberantă încalcă şi mai mult logica şi bunul simţ şi se acoperă de ridicol.
De ce am scris toată povestea asta? Pentru că prea mulţi politicieni se folosesc de bun simţ ca să încalce logica sau încalcă bunul simţ folosind ca argument, doar ca argument, logica, târând toată discuţia într-o abracadabrandă pseudologică bazată pe un sistem aberant de norme creat tot de ei.
Dacă un om îşi schimbă opiniile pe parcursul evenimentelor nu înseamnă totdeauna că nu are convingeri, de multe ori înseamnă că nu e încremenit în proiect. Şi nu tot ce este legal este şi corect. Şi, ca exerciţiu de imaginaţie, dacă azi DNA dă un NUP doamnei Ridzi ce sentimente vă încearcă?
Spiritul analitic blochează simţul realităţii. Se atârnă de concepte şi uită realitatea. Fondează edificii logice dar uită fundaţia realităţii. Toate judecâţile sunt nule atâta vreme cât axiomele de la care pleacă sunt greşite. Conceptele astfel create sunt nişte minunate edificii inutile.
Oamenii obişnuiţi nu înţeleg un şir mai lung de 3, 4 paşi logici. Trec mai departe şi concluzionează că omul bate câmpii sau se leagă de chichiţe şi nu vede pădurea din cauza copacilor. Câteodată oamenii au dreptate, câteodată nu.
A încerca să analizezi realitatea prin prisma logicii este o greşeală chiar de logică. Oamenii reali nu se comportă logic şi nu au încredere în logică, pentru că în momentul când nu mai pot urmări şirul logic au impresia că sunt păcăliţi. De multe ori şi sunt.
Ca om care foloseşte logica şi încearcă să spună ce înţelege din realitate mi-e foarte greu să scriu fondând logic fiecare pas cu exemple, cazuri particulare, cazuri limită şi aşa mai departe ca în cazul unei teoreme. De altfel e imposibil, şi plecând de la legi tot se ajunge la contradicţii pentru că legile nu sunt un sistem axiomatic. Şi nu ajung până la teorema de incompletitudine a lui Gödel.
Şi atunci intervine bunul simţ. Ce simte, un om lipsit de interese în situaţia dată, în privinţa chestiunii în cauză.
Cum majoritatea populaţiei nu are suficiente cunoştinţe politice, juridice sau economice, omul de rând trebuie să considere că deciziile pe care responsbilii din domeniu le iau sunt corecte. Doar bazându-se pe încredere. Arta politicii este arta de a lua decizii, raţionale sau nu, şi a le justifica astel încât populaţia să aibă încredere în acele decizii. Dacă deciziile nu contravin bunului simţ politicienii, în general, reuşesc să justifice orice. Chiar decizii ilogice care se plătesc mai târziu. Dar ce se întâmplă când deciziile sfidează bunul simţ?
Avem două cazuri. Deciziile sunt logice, complicate şi corecte dar sfidează bunul simţ. Şi greu de explicat. Sunt cazurile în care presa poate să dărâme o hotărâre corectă. Omul politic are nevoie de talent ca să-şi impună punctul de vedere în faţa opiniei publice. Şi trebuie să-şi pună la bătaie credibilitatea. Câteodată reuşeşte să convingă presa să fie de partea lui şi reuşeşte, în ciuda bunului simţ, să devină credibil.
Deciziile contrazic şi logica şi bunul simţ. Nu-l poate salva decât credibilitatea sa. Dar, de obicei, toţi clachează. Rămân alături de el doar fanaticii. O cantitate minoră şi, de obicei, penibilă. Sunt cei care pentru a susţine o poziţie aberantă încalcă şi mai mult logica şi bunul simţ şi se acoperă de ridicol.
De ce am scris toată povestea asta? Pentru că prea mulţi politicieni se folosesc de bun simţ ca să încalce logica sau încalcă bunul simţ folosind ca argument, doar ca argument, logica, târând toată discuţia într-o abracadabrandă pseudologică bazată pe un sistem aberant de norme creat tot de ei.
Dacă un om îşi schimbă opiniile pe parcursul evenimentelor nu înseamnă totdeauna că nu are convingeri, de multe ori înseamnă că nu e încremenit în proiect. Şi nu tot ce este legal este şi corect. Şi, ca exerciţiu de imaginaţie, dacă azi DNA dă un NUP doamnei Ridzi ce sentimente vă încearcă?
11 iulie 2009
Sunt o zdreanţă!
În nimicnicia mea, ca un câine turbat, eu am crezut ce-am văzut cu proprii ochi, adică poza asta din Adevărul preluată, ce ironic, din Cuvântul Libertăţii.
Sunt o zdreanţă pentru că m-am îndoit de calitatea membrilor PDL de frunte, inclusiv de cei care au ajuns în Guvern, de Justiţia română care face grevă, pe bună dreptate, nu? Sau de competenţa Parchetului.
Sunt o zdreanţă aşa cum eşti şi tu, cititorule. Suntem buni de spălat podeaua, de stat legaţi în lanţuri cu o pancartă legată de gât. Cum avem îndrăzneala să credem ce vedem? Să acuzăm un om pe nedrept? Să-i stricăm imaginea? Să facem Justiţie televizată?
Iartă-ne Don Costel. Te rugăm.
Sunt o zdreanţă pentru că m-am îndoit de calitatea membrilor PDL de frunte, inclusiv de cei care au ajuns în Guvern, de Justiţia română care face grevă, pe bună dreptate, nu? Sau de competenţa Parchetului.
Sunt o zdreanţă aşa cum eşti şi tu, cititorule. Suntem buni de spălat podeaua, de stat legaţi în lanţuri cu o pancartă legată de gât. Cum avem îndrăzneala să credem ce vedem? Să acuzăm un om pe nedrept? Să-i stricăm imaginea? Să facem Justiţie televizată?
Iartă-ne Don Costel. Te rugăm.
10 iulie 2009
Puteai să copiezi, acum e prea târziu
Să luăm cazurile Remeş, Năstase, Ridzi.
Remeş, artistul căratului cu cârca al caltaboşilor a fost uşuit imediat din Guvern de Tăriceanu. Deşi cazul a fost de domeniul evidenţei s-au petrecut două lucruri, să zicem, ciudate. DNA-ul n-a făcut nimic, omul e bine merci. E un caz care practic a intrat în anecdotic. Impactul politic şi public a fost nul. Rezistă prin uitare.
Cazul Năstase. Mult mai complicat juridic. Nu a ajuns în Justiţie. S-a ţinut cu dinţii să nu vadă de aproape faţa unui judecător. Impactul politic, şi pentru partid şi personal, a fost imens. În ciuda inteligenţei, Năstase a acceptat aceste riscuri politice pentru a nu fi judecat. Ştie el de ce. Susţinut de PSD şi PNL rezistă încă.
Cazul Ridzi. Un caz care le combină pe cele două. De domeniul evidenţei ca în cazul lui Remeş, cel puţin din punct de vedere moral. Şi cu componenta partizană de tip Năstase. Cu fiecare ieşire publică Monica Ridzi se afundă tot mai rău. Şi face un enorm rău partidului.
Monica Ridzi a reuşit să greşească flagrant, ca Remeş, şi să se compromită politic împreună cu partid cu tot, ca Năstase. Dar spre deosebire de Năstase nu are sprijin parlamentar. Situaţia ei e imposibilă. DNA poate să dea NUP dar efectul asupra lui Băsescu e devastator. Sau poate să înceapă urmărirea penală şi s-o facă uitată. Dar se uită până la alegeri?
Soluţia era de tip Remeş. O demisie rapidă şi salvarea prin uitare. Mutarea la DNA, începerea urmăririi penale şi tărăgănarea timp de 3 ani.
Am mai spus, să fii original e de multe ori o dovadă de prostie. Chiar şi în politică, chiar şi în acoperirea nelegiuirilor.
Remeş, artistul căratului cu cârca al caltaboşilor a fost uşuit imediat din Guvern de Tăriceanu. Deşi cazul a fost de domeniul evidenţei s-au petrecut două lucruri, să zicem, ciudate. DNA-ul n-a făcut nimic, omul e bine merci. E un caz care practic a intrat în anecdotic. Impactul politic şi public a fost nul. Rezistă prin uitare.
Cazul Năstase. Mult mai complicat juridic. Nu a ajuns în Justiţie. S-a ţinut cu dinţii să nu vadă de aproape faţa unui judecător. Impactul politic, şi pentru partid şi personal, a fost imens. În ciuda inteligenţei, Năstase a acceptat aceste riscuri politice pentru a nu fi judecat. Ştie el de ce. Susţinut de PSD şi PNL rezistă încă.
Cazul Ridzi. Un caz care le combină pe cele două. De domeniul evidenţei ca în cazul lui Remeş, cel puţin din punct de vedere moral. Şi cu componenta partizană de tip Năstase. Cu fiecare ieşire publică Monica Ridzi se afundă tot mai rău. Şi face un enorm rău partidului.
Monica Ridzi a reuşit să greşească flagrant, ca Remeş, şi să se compromită politic împreună cu partid cu tot, ca Năstase. Dar spre deosebire de Năstase nu are sprijin parlamentar. Situaţia ei e imposibilă. DNA poate să dea NUP dar efectul asupra lui Băsescu e devastator. Sau poate să înceapă urmărirea penală şi s-o facă uitată. Dar se uită până la alegeri?
Soluţia era de tip Remeş. O demisie rapidă şi salvarea prin uitare. Mutarea la DNA, începerea urmăririi penale şi tărăgănarea timp de 3 ani.
Am mai spus, să fii original e de multe ori o dovadă de prostie. Chiar şi în politică, chiar şi în acoperirea nelegiuirilor.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
