vineri, 20 septembrie 2013

Câteva puncte despre Roşia Montană

Proiectul Roşia Montană ridică grave semne de întrebare, şi pentru a nu fi uitate să le enumerăm şi analizăm:

1. Guvernul ne prezintă exploatarea aurului de la Roşia Montană ca proiect “de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit”. De ce e un proiect de interes public nu ştim, de ce exploatarea de la Certej nu e clasificată la fel? Dar putem reţine că este de "interes public naţional", deci toţi avem dreptul şi obligaţia de a ne exprima părerea, nu e de interes local, părerea celor din Bucureşti contează la fel de mult ca a locuitorilor Roşiei Montane. De la Guvern citire.

2. Proiectul nu are aviz de mediu. Guvernul spune că va aviza proiectul DUPĂ votul Parlamentului. Parlamentarii nu au specialişti în mediu, ăsta e şi motivul pentru care e necesar avizul, ca în eventualitatea unei legi Parlamentul să se bazeze pe o părere avizată. Decizia Parlamentului este luată pe criterii politice, nu tehnice, deci, în principiu, este o părere lipsită de orice valoare tehnică. Parlamentul poate vota modificarea tabelului lui Mendeleev, asta nu schimbă realitatea.

3. Cum Guvernul nu a fost capabil să îşi spună părerea trebuie să privim spre forurile care au expertiză tehnică. Acestea sunt Academia Română şi Institutul Geologic al României, ambele şi-au expus părerea, ambele păreri sunt negative. Acuza adusă contestatarilor că nu ştiu despre ce vorbesc nu este susţinută de fapte, cum Guvernul nu a fost capabil să-şi spună părerea orice opinie tehnică a Guvernului e lipsită de orice suport, contestatarii se sprijină pe Academie şi institutul de specialitate.

4. Atât Traian Băsescu cât şi Victor Ponta s-au acuzat că au primit mită în cazul în speţă. Mai mult, Victor Ponta, Prim Ministru, a declarat că a fost luată mită de politicieni de la RMGC. Într-un caz atât de controversat o asemenea declaraţie ar trebui elucidată ÎNAINTE de orice vot. Dacă în cazul Petrom acuzele de mită au fost ale Partidului România Mare, puţin credibile, acum acuzele sunt aduse de Primul Ministru, evident mult mai credibile, fiind necesară investigarea lor. Acest proiect a început cu controversatul personaj Frank Timiş, acesta e doar începutul neclarităţilor legale ale proiectului.

5. RMGC şi Guvernul susţin că mineritul este singura soluţie pentru zonă şi singurul mod în care apar locuri de muncă. Absolut fals, există nenumărate zone montane care există fără minerit. De altfel, mineritul în subteran nu are nicio legătură cu actualul proiect, acesta este un proiect de suprafaţă, minerii de subteran nu au niciun rol, experienţa lor anterioară e inutilă. Deschiderea proiectului o să creeze locuri de muncă, indiscutabil, nu ştim câte pentru cei din zonă, dar câte locuri de muncă DISPAR prin deschiderea proiectului? Locuri de muncă deja existente în fabrici de mobilă, agricultură sau turism. Zona a fost, politic, declarată monoindustrială blocându-se orice dezvoltare, la Albac, la 30 de kilometri sunt zeci, dacă nu sute, de pensiuni.

6. De fiecare dată ne este spus că Roşia Montană este deja un dezastru ecologic, perfect adevărat, ce reţine Ministerul Mediului să acceseze fonduri europene şi să ecologizeze zona oferind locuri de muncă şi o şansă celor din zonă, argumentul că este un dezastru ecologic deja este fals şi răuvoitor, "dacă e rău să facem mai mult rău că oricum nu contează". Este metoda absolut evidentă de a distruge definitiv orice şansă pentru cei din zonă în afara proiectului RMGC.

7. Cum în ţară părerile sunt emoţionale şi extrem de divergente, acuzele de mită şi incompetenţă la ordinea zilei, o soluţie capitalistă este expertiza exterioară, Statul poate să ceară ca întreg proiectul să fie asigurat de un mare asigurator internaţional. Acesta lucrează pe banii lui şi, în consecinţă, nu poate fi influenţat. RMGC a încercat să se asigure la Allianz, Allianz a refuzat. Putem aştepta până RMGC este asigurat? Evident.

8. Există acuzele că în spatele mişcării împotriva proiectului se află forţe străine reprezentate de Soros. În favoarea proiectului sunt, de asemenea, forţe străine reprezentate de Paulson şi Steinmetz şi care. conform Primului Ministru, s-au folosit de corupţie. Dacă asta e situaţia de ce nu căutăm o altă soluţie?

9. Există zvonuri destul de întemeiate că în zona propusă spre exploatare există şi alte minerale, care este situaţia juridică a acestora? Nu cumva, prin corupţie, acestea au fost excluse din redevenţe? Este de datoria Statului să clarifice public acest aspect ÎNAINTE de a aviza proiectul.

Aceste câteva puncte mă fac să declar fără dubiu că în acest moment proiectul Roşia Montană este profund dăunător României, un proiect bazat pe corupţie, minciună, desconsiderare a specialiştilor, manipulare.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Economie fără ideologie

Economia mondială este interconectată cu mediul, iar economia funcţionează cu energie. Orice altă viziune economică este în general partizană a unui model economic care, în ultima vreme, au devenit adevărate ideologii. Întregul fenomen economic trebuie tratat la nivel global, unitar, mai ales azi câmd economia este globală în strânsă legătură cu mediul şi cu resursele energetice.

În două articole, Timothy J. Garrett tratează civilizaţia umană ca pe un sistem termodinamic care transformă energia înconjurătoare într-o ordine locală superioară (fie că se manifestă prin creşterea populaţiei sau creştere economică) simultan transferând căldură mediului şi producând reziduuri. Ideea nu e aşa nouă, dar economiştii o neglijează.

Modelul matematic nu depăşeşte nivelul liceului, aproape oricine îl poate studia. Averea mondială estimată în termeni financiari este direct legată de consumul mondial de energie. Creşterea economică conduce la creşterea interfeţei civilizaţiei cu mediul, aceasta fiind capabilă să colecteze şi mai multă energie din mediul înconjurător. Are loc o buclă cu feedback pozitiv. Simultan, o parte tot mai mare a energiei este dedicată menţinerii civilizaţiei (proporţională cu dimensiunea acesteia), menţinerea infrastructurii existente este un exemplu. Modelarea este similară cu cea a relaţiei cu mediu a unnui organism, are loc creşterea până când întreaga energie colectată din exterior este consumată pentru menţinerea funcţionarii, se ajunge la echilibru dacă există resursele energetice necesare.

Legătura cu economia exprimată în termeni financiari este dată de rata consumul energetic necesar pentru a obţine 1 dolar 1990 (sunt făcute ajustările cu inflaţia) şi anume, 9.7 mW pentru 1 dolar 1990. În această ecuaţie intră şi eficienţa energetică, eficienţă care creşte în timp şi se manifestă prin creşterea populaţiei, creşterea standardului de viaţă, etc. Dar, aşa cum ne spune Paradoxul lui Jevons, creşterea eficienţei energetice nu conduce la scăderea consumului aşa cum se speră, dimpotrivă.

Un articol care demonstrează acest fenomen este cel care studiază eficienţa energetică a iluminatului în Marea Britanie pe o perioadă de timp de 700 de ani. În cei 700 de ani, eficienţa energetică a iluminatului a crescut de 1000 de ori, numărul de lumeni oră per capita consumaţi a crescut de 6500 de ori, o creştere a consumului de energie de 6,5 ori.

Creşterea economică este dependentă de consumul energetic, conducând, prin arderea combustibililor fosili, la emiterea de dioxid de carbon în atmosferă. De la un nivel de 275 ppm (părţi per milion) în epoca preidustrială s-a ajuns la 315 ppm în 1960, nivelul actual fiind de 395 ppm. Trebuie precizat că între anii 1000 şi 1800 variaţia a fost de 7 ppm. Se considerată că 350 ppm este limita de siguranţă, limită deja depăşită. Efectele creşterii peste această limită nu sunt cunoscute, echilibrul întregului sistem fiind pus în pericol. Nivelul de 450 ppm este considerat periculos.

Modelul lui Garret ia în considerare rata actuală naturală de eliminare a dioxidului de carbon din atmosferă şi modelează coerent atât creşterea economică cât şi emisiile de dioxid de carbon.



Un alt fenomen, deja existent, este efectul fenomenelor naturale asupra civilizaţiei, chiar în lipsa unor modificări climatice. Extinderea civilizaţiei face ca fenomenele naturale să producă o creştere a ratei de energie consumată pentru menţinerea acesteia. Erupţia vulcanul islandez, uraganul Sandy au creat efecte economice negative majore faţă de exact aceleaşi fenomene întâmplate acum 500 de ani. Şi acesta este inclus în model.

Luând în considerare toţi aceşti factori şi rulând diferite scenarii privind eliminarea combustibililor fosili autorul ajunge la următoarele concluzii. Fie economia colapsează rapid şi scădem consumul de combustibili fosili reuşind să rămânem sub 450 ppm, fie, în cazul unei creşteri economice de 2,2%, ajungem în 2100 la 1100 ppm şi un consum energetic anual de 126 TW de la cei 16 TW actuali, o situaţie evident imposibilă, un asemenea nivel al concentraţiei de CO2 conducând prin efectele avute la colapsul economic.

Trebuie spus că articolele sunt ştiinţifice, publicate în reviste onorabile. O asemenea modelare pune economiştii în faţa realităţii fizice, lucru prea rar în zilele noastre.



Garrett, T. J., 2012: No way out? The double-bind in seeking global prosperity alongside mitigated climate change, Earth System Dynamics 3, 1-17, doi:10.5194/esd-3-1-2012

Garrett, T. J., 2011 Are there basic physical constraints on future anthropogenic emissions of carbon dioxide? Climatic Change, 104, 437-455, doi:10.1007/s10584-009-9717-9

Roger Fouquet, J.G. Pearson "Seven Centuries of Energy Services: The Price and Use of Light in the United Kingdom (1300-2000)" The Energy Journal, Vol. 27, No. 1

luni, 11 februarie 2013

Noua revoluţie industrială

Natura face lucrurile prin "adunare", prin creştere şi diversificare. Procesele industriale actuale fac lucrurile prin "scădere", dintr-o bucată de material este "extras" obiectul necesar, lăsând în urmă o cantitate de reziduuri.

Următoarea revoluţie industrială, care a început deja, presupune inversarea procesului, revenirea la modul natural, fabricarea prin "adunare". Întregul proces poartă numele de 3D Printing.

În momentul acesta există astfel de imprimante pentru plastic, metal, ceramică. Dar tehnologia evoluează repede, o să apară imprimante pentru mediul biologic, care folosesc celule vii pentru a "imprima" un întreg organ gata pentru transplant, deja s-au "imprimat" vase de sânge. Sau imprimante care produc un automobil sau o casă.

Implicaţiile sunt profunde. Inventivitatea umană devine singura care ne mai stă în cale, fiecare o să fie capabil să-şi producă propriile obiecte. Este o democratizare a producţiei, eliminarea monopolurilor. Implicaţiile economice sunt profunde, se elimină mâna de lucru ieftină ca argument economic. Practic, ideea de "mână de lucru" dispare, avantajele economiei de scală dispar, tot atât costă pe unitate să tipăreşti 10 pagini sau 10000. Se elimină transportul, în loc să trimit maşina, trimit modelul digital şi o printez la client cu opţiunile acestuia. O să fie un coşmar pentru apărarea drepturilor de autor.



Creşterea eficienţei energetice este un alt mare avantaj, obţinut prin eliminarea transportului. Se produce o reciclare naturală, deja există maşinării asemănătoare cu o maşină de tocat carne care transformă sticlele de plastic în fire pentru imprimantele 3D. În loc ca procesul de reciclare să fie unul complicat, îmi transform sticlele de plastic în, să zicem, piese de şah pe care le vând la piaţă.



La fel o să se petreacă cu dozele de metal. Piesele de schimb sunt fabricate local, din materiale locale, fără timp de aşteptare, la costuri insignifiante, din materiale reciclabile.

Schimbarea design-ului unui produs nu o să mai necesite schimbarea liniei de producţie, doar schimbarea modelului digital, o eliminare care are efecte în întreg procesul economic, sunt eliminate verigi ale lanţului economic, linia de producţie a lui Henry Ford o să devină istorie. Timpul necesar până la realizarea unui prototip o să coboare de la luni sau ani la ore sau zile, în funcţie de complexitate, diversificarea producţiei şi modelele noi o să apară cu viteze ameţitoare ca să dispară la fel de repede. Aşa cum azi există în lumea digitală "creaţii" virale, texte, imagini, cântece sau video, o să se ajungă la obiecte virale, apanajul actual al unor firme ca Apple sau marilor firme de modă. O firmă absolut insignifiantă, dar care are un moment de geniu se poate transforma într-un star în câteva zile.

Modelele de business o să se schimbe într-un mod nebănuit, atâta vreme cât pentru un produs complex acum sunt necesare investiţii fabuloase, noua paradigmă completată cu open sources va permite apariţia "din senin" a unor concurenţi pentru marii producători, cu costuri mult mai mici, cu idei originale şi care vor pune la dispoziţia oricui design-ul produselor.

Vor apărea probleme inexistente acum, oricine, sau aproape oricine, îşi va putea printa o armă sau droguri sintetice iar modelul digital odată răspândit nu mai poate fi retras. De asemenea, o să existe nenumărate modele nefuncţionale, periculoase, netestate suficient, cu consecinţe necunoscute. Ca în orice revoluţie, finalul e necunoscut, o să existe victime şi momente dureroase, câştigători şi momente glorioase. În ziua de azi revoluţiile sunt rapide.

PS Varujan propune un program naţional pentru 3D Printing. Nu m-am vorbit cu el. :)

http://www.marketplace.org/topics/tech/entrepreneurs-try-popularize-3d-printing
http://www.digitaljournal.com/article/343179
http://www.sciencedaily.com/releases/2013/02/130208105901.htm
http://www.engineeringnews.co.za/article/3d-printing-may-shape-a-new-manufacturing-revolution-2013-01-18
http://www.spiegel.de/international/business/3d-printing-technology-poised-for-new-industrial-revolution-a-874833.html
http://www.thecreatorsproject.com/blog/how-shapeways-is-leading-the-3d-printing-revolution
http://www.guardian.co.uk/artanddesign/architecture-design-blog/2013/jan/15/filabot-home-3d-printing-recycle
http://www.theglobeandmail.com/report-on-business/small-business/sb-digital/innovation/the-3-d-printing-revolution-has-begun/article8043259/

miercuri, 6 februarie 2013

Drumul spre colaps

Avem o atitudine oarecum negativă pentru extremism, deşi omul este produsul extremismului, al extremei inteligenţe pe care evoluţia ne-a impus-o. inteligenţa umană este similară în extremismul ei cu coada păunului sau gâtul girafei. Ieşind din sfera biologiei putem trece în sfera politicii internaţionale.

Cele mai înfloritoare state sunt cele mici şi cele federale în care nu există un stat dominant. Ca o paranteză, UE nu face parte din acest club, Elveţia, da. Luxemburg, sau Singapore sunt exemple de bunăstare. Statele mari au tendinţa naturală de a creşte spre un maxim care să le asigure securitatea. Dacă există "spaţiu vital" limitele sunt doar cele geografice, niciodată graniţele vecinilor mai neajutoraţi care sfârşesc înglobaţi sau exterminaţi.

Dacă privim istoria ţărilor cu adevărat mari găsim acest pattern. Un exemplu este Rusia, sub toate formele ei statale, de la Rusia Kieviană la cea de azi, pentru detalii vezi Stratfor - The Geopolitics of Russia: Permanent Struggle.

Istoria Chinei este o lung luptă pentru asigurarea securităţii, Marele Zid este dovada supremă a necesităţii limitării geografice, în acest caz artificiale, pentru asigurarea securităţii.

Lipsa vecinilor suficient de puternici conduce la extinderea geografică până la întâlnirea unei bariere naturale sau până la confruntarea cu o forţă comparabilă. Problema Rusiei este că trecerea spre Europa, de la Munţii Carpaţi până la Marea Baltică nu oferă nicio graniţă naturală, de acolo au venit şi Napoleon şi Hitler şi polonezii care în secolul XVII au cucerit Moscova.

Dacă privim harta Franţei vedem o singură slăbiciune, graniţa cu Belgia, locul prin care au trecut toate războaiele cu Germania.

Aceasta din urmă are problema luptei pe două fronturi, neexistând frontiere naturale nici spre Vest cu Franţa, nici spre Est cu Rusia, forţele comparabile. Ultimele mari războaie din Europa au adus Germania, de fiecare dată, să lupte pe două fronturi. Necesitatea siguranţei face ca Germania să încerce continuu să se extindă.

O consecinţă a acestui fenomen este apariţia "statelor tampon", state care suplinesc lipsa barierelor geografice, state ale căror graniţe sunt garantate de forţe exterioare celor care constituie actorii conflictului. Dar nu ăsta e subiectul.

Extinderea unei entităţi de orice natură conduce la ceea ce se cheamă diminuarea "profitului", ca să folosim un termen economic. Cu cât o entitate este mai mare, cu atât eficienţa acesteia scade, complexitatea proceselor creşte şi viteza de reacţie scade. În domeniul social fenomenul e vizibil în educaţie şi domeniul sănătăţii, deşi cheltuielile cresc rezultatele şcolare scad iar morbiditatea creşte.

Motivul este dimensiunea sistemului, numărul incredibil de mare de reguli şi proceduri care trebuie urmate, încercarea, cu orice preţ, a evitării erorii. De aici un fenomenal consum financiar, uman, de timp, energetic în afara scopului principal al sistemelor: educaţie şi sănătate.

La acest proces se adaugă complexitatea tehnologică a societăţii, care produce la rândul ei noi şi noi entităţi şi procese care cresc birocraţia şi consumul, deşi apariţia lor dă impresia simplificării. Până la un punct acestea au un rol benefic, după acel punct conduc la rândul lor la diminuarea "profitului" sau chiar la pierderi.

Se poate spune că există o lege a scăderii productivităţii în relaţie directă cu dimensiunea sistemului respectiv. Fenomenala diviziune a muncii de azi conduce la apariţia unei specializări atât de stricte încât problemele "umanităţii", cele care presupun o viziune a întregului tablou rămân în mâinile cele mai nepotrivite - ale clasei politice, în general incapabilă şi mai ales neinteresată să le rezolve, scopurile acesteia, chiar bine intenţionată fiind, rezumându-se la termene mult mai scurte.

În acest moment tehnologia şi sistemul financiar au creat din umanitate un singur sistem, globalizarea face ca aproape toţi să fim parte a unui singur sistem, extrem de complex, ale cărui complexitate şi dimensiune cresc fără ca să existe vreo forţă capabilă care să se opună.

Avem aici două direcţii contradictorii, pe de-o parte ţările considerate acum dezvoltate aflate sub presiunea scăderii complexităţii sociale, cu un consum din ce în ce mai mic energetic, într-o deja perpetuă criză economică şi a căror osificare conduce la autoritarism pentru păstrarea status quo-ului.

Islanda este singura ţară care a scăpat din acest proces şi întregul "Occident" a hotărât că este un caz singular. Pieţele financiare aleg conducerile statelor iar UE crede, pentru siguranţa Germaniei, că doar o mai strânsă integrare este soluţia. Finalul o să fie o explozie socială sau dezintegrarea.

Cea de-a doua direcţie este cea a statelor în curs de dezvoltare, cu o structură socială mult mai simplă, cele pentru care tehnologia este o binefacere şi care mai au un drum lung în faţă până să se compare cu ţările dezvoltate. Acestea consumă din ce în ce mai multă energie şi într-un ritm lent, dar inexorabil, erodează şansele ca Occidentul să-şi poată păstra supremaţia pentru mult timp.

Dar, simultan cu acest transfer lent de putere cu efecte mai ales sociale, omenirea are în faţă două probleme contradictorii şi un curs inexorabil spre colaps.

Dacă în ţările Occidentale populaţia îmbătrâneşte şi scade, fluxul de imigranţi permiţând o continuare a funcţionării sistemelor sociale cu preţul tensiunilor sociale inerente ciocnirii între culturi diferite, în restul ţărilor populaţia creşte consumând tot mai multe resurse. Acest trend se suprapune cu cel al creşterii nivelului de trai în aceste ţări.

Nivelul mondial actual de consum energetic per capita, anual este de 80 GJ, aproximativ cel din China, jumătate din cel european şi un sfert din cel din Statele Unite. Se estimează o populaţie de aproximativ 9 miliarde în 2035, nu mai e mult, cam cât a trecut de la căderea comunismului. La un consum mediu de 120 de GJ consumul energetic global aproape se dublează.

Ideea atât de iubită a energiei regenerabile este o himeră, avem în acest moment o întoarcere la cărbune, cel mai poluant combustibil, cel care produce cea mai mare cantitate de dioxid de carbon eliminată în atmosferă. O dezvoltare bazată pe cărbune va conduce la schimbări climatice imposibil de evaluat, dar cu consecinţe catastrofice.

Scăderea emisiilor de dioxid de carbon conduce ţările în "dilema prizonierului", ori e globală, ori nu există. Încetarea unilaterală nu face decât să permită altora să consume mai mult. În consecinţă, aproape nimeni nu face nimic, eşecul protocolului de la Kyoto fiind dovada. O încetare globală ar conduce la subdezvoltare ţările care azi au o creştere explozivă sau la o redistribuire drastică spre acestea a consumului din ţările actual dezvoltate, lucru evident imposibil şi insuficient.

Creşterea populaţiei, creşterea consumului energetic în ţările în curs de dezvoltare, scăderea nivelului de trai în ţările dezvoltate, epuizarea resurselor energetice, de apă, de teren arabil, încălzirea globală nu pot fi depăşite simultan. Va trebui să se renunţe la o parte din ele dacă se menţine actualul sistem global.

Cine va pierde din această situaţie fără ieşire ne poate spune doar viitorul, din ce în ce mai sumbru.

Şi pentru că lucrurile sunt încă frumoase, să facem reclamă Florăriei Online Altfel.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Energie şi populaţie

Există impresia că omenirea a trecut de la o sursă la alta de energie ca urmare a unui proces de creştere a informaţiei utile, a ştiinţei şi tehnologiei. Trecerile au avut loc ca urmare a necesităţii, a limitării resursele cu un EROEI mare. Procesul creşterii eficienţei energetice prin ştiinţă şi tehnologie este un proces "interior" unei etape (vânători - culegători, agricultură, combustibili fosili) din existenţa omenirii, acest proces lent fiind datorat scăderii treptate a EROEI pentru tipul de resurse energetice folosite, ştiinţa şi tehnologia compensând acest fenomen.

Istoric, există două teorii concurente vis a vis de evoluţia populaţiei, cea a lui Malthus, în "An essay on the principle of population" - Un eseu asupra principiului populaţiei - 1798, şi cea a Esterei Boserup în "The Conditions of Agricultural Growth" - Condiţiile creşterii agricole - 1965.

Esenţa teoriei lui Malthus este că populaţia are un ritm exponenţial de creştere, în timp ce resursele au o creştere liniară, existând un moment când se ajunge la suprapoluţie, moment urmat de războaie, foamete, epidemii. Boserup susţine că sub presiunea populaţiei se dezvoltă noi tehnologii care permit creşterea producţiei agricole, ciclul creşterii populaţiei reluându-se. Trecând peste diferenţele conceptuale între cele două teorii, acestea pornesc de la cauzalităţi diferite, pentru Malthus creşterea producţiei agricole conduce la creşterea populaţiei, pentru Boserup creşterea populaţiei conduce la schimbarea tehnicilor agricole şi la creşterea producţiei.

Ambele teorii pot fi susţinute cu exemple, au existat societăţi care au găsit o metodă de a depăşi problema suprapopulaţiei, dar şi societăţi care au trecut prin criza preconizată de Malthus. La nivelul întregii civilizaţii umane teoria lui Boserup a avut succes, de fiecare dată inventivitatea umană a reuşit să depăşească problema suprapopulaţiei.

Chiar în epoca agricolă folosirea combustibililor fosili, pe scară redusă, a făcut diferenţa local în creşterea populaţiei. Cazul cel mai pregnant este cel al Olandei, unde turba (cărbune inferior) a fost folosită pe scară largă chiar după anul 1000, o consecinţă a acestui fapt este creşterea substanţială a populaţiei comparativ cu restul Europei. Dacă între anii 1000 şi 1300 populaţia Europe s-a dublat, cea a Olandei a crescut de 4 ori. Fenomenul a condus la o urbanizare rapidă, ajungându-se ca aproximativ 45 de procente din populaţie să locuiască în oraşe, situate, în general, lângă turbării, tocmai în scopul asigurării facile de energie. Acest proces a condus la o creştere locală a complexităţii, unul din motivele apariţiei capitalismului.

Graham Zabel consideră că o nouă sursă de energie influenţează creşterea populaţiei în momentul când atinge 20 de procente din întreaga energie consumată. Acest nivel a fost atins de cărbune în 1850, petrol în 1950 şi de gaze naturale în 1990.

Toate aceste schimbări ale surselor energetice au condus la o dinamică a creşterii populaţiei profund diferită de cea a epocii agricole. Fiecare nouă sursă de energie a condus la o creştere a capacităţii de susţinere a populaţiei mondiale.

Epoca vânătorilor culegători s-a bazat pe o extindere teritorială, fără o influenţă majoră asupra mediului, aceştia reuşind să colonizeze aproape întreg globul. Creşterea populaţiei a fost direct proporţională cu teritoriul ocupat, extrem de lentă.

Până la descoperirea focului populaţia a atins o cifră care variază între 70.000 şi 1.000.000 de indivizi. Folosirea focului a permis extinderea habitatului la întreg globul, până la începuturile agriculturii populaţia ajungând la aproximativ 4 milioane de indivizi.

Folosirea focului a fost prima revoluţie energetică, permiţând, pe lângă etinderea habitatului, diversificarea surselor de hrană. Această diversificare a permis transformările anatomice care au condus la creşterea capacităţii craniene până la dimensiunile celei actuale. Omul a avut mai mult timp şi a trecut la o primă formă de înglobare a energiei în obiecte, haine, unelte, acesta fiind momentul când economia a apărut prin schimburile între indivizi. Creşterea populaţiei a fost insignifiantă, cu o rată anuală aproximativă de 0.01%.

Cifrele au ca sursă Atlas of World Population History - Colin McEvedy, Richard M. Jones, 1978.

Epoca agricolă, cea mai lung istoric documentată, prezintă, pe lângă un foarte lent ritm de creştere seculară o oscilaţie specifică teoriei lui Malthus, de fiecare dată şi oriunde, atingerea capacităţii de susţinere a condus la perioade de regres a populaţiei, de instabilitate politică, război civil, foamete, epidemii. Un model matematic, limitat de inerentele evenimente imposibil de luat în calcul, cum ar fi schimbările climatice sau personalităţile istorice, este cel al lui Peter Turchin, model care este într-o anumită măsură în agrement cu datele istorice.

Creşterea seculară a fost permisă de posibilitatea stocării energiei în cereale şi domesticirii animalelor. Acestea au permis reducerea suprafeţei necesare pentru asigurarea hranei pentru o persoană la câteva hectare de la 1 kilometru pătrat, populaţia crescând până la peste 200.000.000 de indivizi în jurul anului 1 AD.

Dublarea populaţiei Europei între secolele XI şi XIV a avut ca motiv creşterea temperaturii medii, extinzând suprafeţele susceptibile agriculturii şi crescând producţia agricolă. Creşterea a fost întreruptă de epidemiile de ciumă, care au condus la o scădere a populaţiei cu peste 25%, perioada a fost urmată şi de o scădere a temperaturii medii, urmată de o scădere a ratei de creştere. Se poate estima că în această perioadă populaţia a avut un ritm de creştere de peste 1 la mie, anual. Anii 1600 au avut o creştere de sub 1 la mie, anual, fenomen datorat scăderii temperaturii medii.

Înglobrea informaţiei utile, în ADN-ul plantelor şi animalelor selecţionate de-a lungul secolelor, tehnicile agricole, plantele noi aduse de peste Atlantic au condus la o creştere a producţiei agricole. Înaintea Revoluţiei Industriale, creşterea populaţiei avea o rată de peste 4 la mie, anual. În anul 1800 populaţia era undeva în jurul unui miliard.

Folosirea combustibililor fosili a schimbat total ritmul de creştere a populaţiei.

PS Asta e o parte din capitolul 24, sau 25, dintr-o lucrare, nu prea ştiu ce e, carte, blog, despre complexitate, societate şi energie. Îmi fac reclamă, caut sponsori :)))