Politică internaţională cu Băsescu călător

Datorită hulitei clase politice româneşti, sunt un hulitor al acesteia dar nu absurd, lui Traian Băsescu i se oferă şansa de a se poziţiona în situaţia de lider politic regional, visul refuzat, pe bună dreptate, preşedintelui Constantinescu.

Întreaga clasă politică românească, promit că e ultima dată când folosesc nepeiorativ expresia, a refuzat independenţa Kosovo. Motivele deciziei mă lasă rece, nu cred că e vorba de realpolitik-ul Bismarkian ci mai curând de sentimentalisme regionale şi calcule electoral elementare. Cum să-i belim noi pe sârbi? Dacă ne folosea-i beleam şi gata.

Asta în Parlament, nu şi la Cotroceni unde mirosul animalului politic Băsescu i-a spus acestuia să fie de partea sârbilor şi să promoveze poziţia pro sârbă.

Poziţia noastră, exprimată unanim şi zgomotos, i-a adus României câteva avantaje majore. Ne-a pus în poziţia de reprezentant politic al Uniunii Europene la Belgrad, de negociator onorabil şi nepărtinitor între părţi. Să nu ne închipuim că UE neglijează o piaţă de vreo 9 milioane aflate peste gard. A dat, de asemenea, impresia de independenţă a României faţă de licuricii de diferite mărimi şi luminozităţi. Şi ne-a adus vis a vis de subiect lângă Rusia. Sârbii sub sfatul transmis de la Bruxelles prin gura lui Băse au lăsat-o mai moale cu Kosovo şi se vor integra, mai repede sau mai încet, în Uniune.

Marota băsesciană cu Marea Neagră, de care toată lumea a făcut mişto, l-a adus pe acesta să facă filmuleţe promoţionale cu Bush şi fundal maritim pe la Neptun. Să nu ne închipuim că licuriciul i-a facut lui Băse vreo concesie de genul "Hai bă să ne pozăm cu marea ta să nu-ţi mai aud gura." Bush s-a pozat cu Băse pentru că pe aici era varianta de trecut ţeava cu petrol, ţeavă care trebuia securizată şi la care aveau şi americanii ceva acces la robinet. Şi aici era cea mai nouă tarla în care bombardelele americane aveau voie. E uşor să dai drumul la bombardier de la Constanţa, fără turci care fac fiţe şi fără să te întrebe cineva de sănătate.

Mai sunt interese americane prin partea locului pe care România, am eu impresia, nu le-a negociat prea prost. Un Bechtel, un F16 de cumpărat şi altele. Plus o încruntătură a americanilor la ruşi peste gard cu ameninţarea de integrare a Georgiei şi Ucrainei în NATO.

Acum Băse are posibilitatea să se încrunte la grangurii UE şi să le comunice, cu tupeu, că s-au mişcat încet, ceea ce e perfect adevărat. Încearcă s-o dreagă Franţa şi Germania dar e oarecum prea târziu şi recunosc implicit că au fost nişte dobitoci speriaţi de preţul la gaze. Noi importăm doar 40 la sută din gaze, ei mai mult.

Pe cine poate să trimită NATO, credibil, prin turneu pe la ţuţării speriaţi de ruşii care s-au pus pe dezgheţat conflicte. Pe unul care refuză schimbarea graniţelor şi care are interese prin preajmă, singura în cauză e România, cu Băse la timonă. L-au trimis în turneu că nu aveau pe cine, nu că era Băse vreun geniu politico-diplomatic. Şi România este singura voce care poate să zică răspicat că nu trebuie schimbate graniţele, i-o spune Rusiei cu care a fost în aceeaşi tabără. Şi mai e ceva, n-am fost isterici ca balticii şi polonezii.

Madam Rice o spune şi ea, cu o amnezie tipic geonistică uită Kosovo, penibil.

Şi uite aşa am început să contăm pe hartă. E meritul clasei politice româneşti şi buna gestionare a situaţiei de către Băse. Mă bucură faptul că n-am auzit vreo loază politică oficială cârâind în contra poziţiei României şi a cârmaciului. Io-te că fac şi ei ceva bine şi unitar. Să nu se spună că-s un cârcotaş răuvoitor şi nu văd şi părţi bune.