Toată lumea presupune motivul cărăbănirii lui Tăriceanu din Primăverii pe la Bragadiru, s-au unde s-o duce. E aritmetic.
De boi, peneliştii din comisia de desenat colegii i-au făcut unul mic şi cochet, cu vedere la noua şi vechea nomenclatură, în Primăverii. Cine i-a sfătuit nu ştiu dar e un prost sau un infiltrat băsescian.
Ăla, colegiul, avea vreo 40000 de votanţi. În acelaşi timp la Cuca Măcăii penelistul Costică era trimis într-un colegiu de 80000 de inşi, cam toţi de la ţară făcut în contra PDL pentru PSD.
La locale prezenţa la vot a fost la nivel naţional la ţară 61,26 la oraş 40,77. În Ilfov a fost 64,70, în Bucureşti 31,5, la Cuca Măcăii am să iau valoarea judeţului 48,13, media naţională a fost de 49,38 deci putem considera că la Cuca Măcăii a fost o prezenţă de 60 la sută.
Şi acum 30 la sută din 40000 dă 12000 voturi. Cât să ia? 40 la sută adică 4800 voturi. Ăla de la Cuca Măcăii are 60 la sută prezenţă, din 80000 ne dă 48000 voturi. Cât să ia, media PNL în Argeş la locale, vreo 20 la sută adică aproape 10000 de voturi, dublu decât Tăriceanu. Şi după aia vine redistribuirea unde necunoscutul Costică-l bate de-l rupe pe inginerul Tăriceanu cu dublul numărului de voturi.
O să candideze în Ilfov unde a fost cea mai mare prezenţă la vot. Şi într-un colegiu mare.
Hai mă băieţi, puţină aritmetică, o meditaţie ceva? Ieftin, parcă-i văd pe Mitrea, Boc şi ăla de la PNL, cu caiete cu pătrăţele, în băncuţe despărţite cu garduri să nu se bată. Şi Mitrea e mai bun la aritmetică decât PNL-ul, sunteţi partid de ingineri băăăăă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Votul uninomial poate fi lung dezbătut. Dar trebuie luat in considerare ca oferă sansă unor oameni noi.
Însa ce ne facem când PRM-ul împreuna cu partidul prezindenţial încearcă să oprească votul. PRM a depus la Curtea Constituţionala o contestaţie a uninominalului.
PRM-ul va dispărea , oameni noi au şansa.
1. Oamenii noi sunt alesi intamplator, in functie de aritmetica locala si de strategiile de campanie.
2. Toate partidele urasc votul nominal nu numai cele doua precizate de tine.
3. Asa zisa alianta PRM-PDL e o chestie gazetareasca, daca tu crezi asemenea prostii doar pentru ca sunt spuse de multa lume gresesti. Pedeleii au fost niste boi si baietii din partea ailalta le-o trag. Peremeii profita. Joc politic.
Oooooo, primul politician, catindat, pe blogul meu, de la PNL. Domnul meu legea e aiurea, hotararea de guvern e aiurea, cand scrii intr-o hotarare de guvern ca o chestie se aplica "de regula" atunci trebuie sa spui si in ce conditii nu se aplica regula, ca pot sa-mi fac, legal, daca am puterea, colegiu la mine acasa. Sunt in mod total pentru votul uninominal. Total. Dar inainte de asta sunt pentru respectarea legii. Si daca statul n-o respecta cum poate cetatenilor s-o respecte. Este dreptul constitutional al PRM-ului sa conteste legea. Daca este ilegala atunci trebuie schimbata. Nu fura nimeni nimic.
Domnul meu, momentul in care PRM-ul depune aceasta contestatie este unul nepotrivit si arata disperarea de care dau dovada, ei ca si PDL-ul nu sunt pregatiti pentru o asemenea lupata.
Sa nu uitam ca PNL-ul a fost primul partid care si-a anuntat majoritatea candidatiilor.
Legea nu este perfecta , dar reprezinta primul pas spre o clasa politica mai interesata de problemele cetateanului.
Am sa mai revin pe blogul dumneavoastra si va invit si la mine pe blog http://cornelpieptea.blogspot.com/
O seara buna
Am fost pe blog Dvs. Respectarea legii nu are momente potrivite sau nepotrivite. Primul pas nu trebuie sa fie ilegal. E exact ca intrebarea la care nu raspunde nimeni "Cum ai facut primul milion?" Si ce daca si-a anuntat primul candidatii, in opinia mea, faptul ca si-a anuntat primul candidatii inseamna ca sunt slabi la aritmetica. Si nu mi-a placut ca nu comentati continutul postului, Seamana a campanie electorala, n-am s-o las sa se desfasoare pe blogul meu. Va urez succes!
Trimiteți un comentariu