Revoluţii mici

Teoctist a murit. Dumnezeu să-l ierte. Alături de el doi oameni au rezistat din 1990, Mircea Sandu şi Mugur Isărescu.

Pe ultimul pare să nu-l clatine nimic. Avem şi noi ceva stabil.

Povestea este despre Mircea Sandu. Am vazut la televizor, cu ochii mari, o mare violetă la Timişoara, contestându-l pe Mircea Sandu. Băsescu sau Geoană ar da un deget pentru un asemenea miting entuziast. Se pare că pilonul "stabilităţii" fotbalului românesc se clatină.

Când e să se ducă ceva dracu', Dumnezeu ajută, pe căi ascunse, prăbuşirea. Marele antrenor şi marii jucători de la echipa naţională au făcut un lucru incredibil, au luat bătaie de la Lituania. Nu m-am uitat la meci din două motive, unul că nu mă prea interesează, şi doi, credeam că-i batem măr.

O revoluţie mică e în plină desfăşurare. Unul din cei doi imuabili ai societăţii româneşti începe să se prăbuşească. E ca în politică, a început, a avut succes în 1994, după aia trăieşte din palavre şi construcţii megalomanice, Casa Fotbalului, întâlniri grandioase, vizitele ălora de la FIFA şi UEFA. Sforăriile ies la suprafaţă, cei mai apropiaţi prieteni trădează, vezi Mitică Dragomir, şobolanii părăsesc corabia. Revoluţia mică e începută din aceeaşi Timişoară cu apetenţă pentru schimbări radicale.

În fotbal, politică, sau orice altceva organizat revoluţiile sunt la fel. Mijloacele sunt aceleaşi doar scopurile sunt diferite.

Să vedem dacă mica revoluţie reuşeşte şi mai ales cine profită.