Despre jocuri

Multă lume crede că toate jocurile au următoarea natură; când cineva câştigă altcineva pierde. Suma implicată în joc este aceeaşi la sfârşitul lui cu suma de la început.

Şi în economie unii cred că bogăţia este neapărat obţinută prin spolierea altora, că e practic un furt făcut de cei bogaţi în detrimentul celor săraci.

Într-o economie liberă jocurile sunt, în general, cu sumă pozitivă. Toată lumea câştigă într-o măsură mai mică sau mai mare. Pe parcursul activităţii economice s-a produs plusvaloare.

" If A had more corn than he can consume, but wants cattle, and B has more cattle but wants corn, an exchange is a gain to each; hereby the common stock of comforts in life is increas'd. [1783]" - Benjamin Franklin

Numărul de vite şi cantitatea de porumb sunt egale la sfârşitul tranzacţiei dar vitele lui B au ce să mânînce iar A poate creşte şi el vite, sau le poate mânca, treaba lui. Amândoi o duc mai bine.

Şi aici este vorba de un compromis, cei doi trebuie să se înţeleagă la preţ. Fără asta jocul e cu sumă nulă.

Un joc cu sumă negativă e hoţia, cel furat pierde totul iar hoţul nu poate recupera întreaga valoare a bunului pe care l-a furat, suma e mai mică după furt decât înainte. Aici trebuie să intervină statul.

De ce-şi mai bagă nasul statul în economie? Pentru că sunt cazuri în care un joc cu sumă pozitivă e nedrept. Să zicem că prin pădure aveţi o întâlnire cu ursul care hotărăşte să vă mănânce. Apare şi vânătorul care vă spune că vă scapă de urs dar trebuie să intraţi în sclavie. Jocul e cu sumă pozitivă, unul scapă cu viaţă celălalt se alege cu un sclav. Aici intervine statul şi zice că aşa ceva e ilegal. E un exemplu exagerat dar semnificativ.

Putem să exagerăm şi să inventăm din nou Marxismul. Să spunem întotdeauna că jocul deşi are sumă pozitivă e nedrept şi deci ilegal.

Şi acum să vorbim despre angajaţi. Dacă există un singur angajator e ca în povestea cu ursul, angajaţii n-au unde se ducă şi au salariile impuse de unicul angajator. Dar, în general, există mai mulţi angajatori care o să mărească salariile ca să aibă angajaţi competenţi şi astfel între angajatorul respectiv şi angajaţii săi are loc un joc cu sumă pozitivă. De asta s-au dat legile antimonopol. Să nu se solidarizeze angajatorii şi să ţină salariile jos sau preţurile sus.

Există un caz special, dacă eu sunt singurul producător de, să zicem, tratament pentru cancer, şi pun un preţ exorbitant ajungem în situaţia cu ursul, nu există competiţie, piaţa nu este liberă. Doar aparent, pentru că este posibilă competiţia, poate apărea oricând o nouă firmă care să facă un nou produs cu preţul la jumătate. Şi tot aşa, cu o condiţie, ca statul să ajute competiţia prin taxe mai mici pentru noile afaceri, să încurajeze aceste afaceri prin diferite mijloace.

Deci treaba statului e să elimine hoţia, să declare ilegale acţiunile monopoliste şi să încurajeze noile afaceri.

Actualul Guvern este ca vânătorul cu profesorii, nu negociază, am spus că fără negociere suma jocului e nulă, dacă profesorii intră în grevă se transformă într-un joc cu sumă negativă, pierd copiii, dacă se dau mai mulţi bani decât e sustenabil economic pierdem toţi din cauza inflaţiei. De asta s-a dus calitatea educaţiei în România, e un proces de 18 ani.

Actualul Guvern patronează hoţia din care pierdem toţi, vezi cazul Bancorex, Petrom, maşinile de ieri pentru Poliţie.

Actualul Guvern nu sprijină sub nicio formă dezvoltarea de noi afaceri. Astfel angajatorii din Europa au plătit mai mult decât cei de aici şi angajaţii au plecat acolo unde era mai bine. Acum e o lipsă notorie de capital uman.

Când vorbesc despre Guvern mă refer la toată clasa politică din ultimii 18 ani.