Pendulul lui Foucault

Să simplificăm cazul şi să spunem că este o sfoară cu o greutate atârnată la capăt. Şi e atârnat de lustra din sufragerie, din sufrageria voastră. Şi începe să se balanseze, nimerim bine şi nu are o mişcare de rotaţie, greu de făcut, uşor de spus. Să zicem că frecarea din punctul de legătură cu lustra şi cu aerul e atât de mică încât n-o băgăm în seamă. Nu-i aşa în realitate, ne facem că nu vedem. Singura şmecherie este că acesta se poate bălăngăni în orice direcţie, nu are o direcţie preferenţială ca pendula bunicii care se mişca de la stânga la dreapta când te uitai la ea, nu din faţă-n spate.

Direcţia după care oscilează se schimbă pentru că Pământul de sub pendul se roteşte în jurul propriei axe. Dacă-l punem la Polul Nord sau Sud se întoarce cam în 24 de ore la direcţia iniţială. E o formulă, la Ecuator nu-şi modifică direcţia. Aici o să vedeţi o descriere a experimentului. Primul pendul a fost montat de Foucault în 1851 în Pantheon-ul din Paris.

Şi de aici începe suspansul. Faţă de ce stă fix planul în care se mişcă pendulul? Faţă de Pământ nu. Faţă de Soare? Ne mişcăm cu Pământ cu tot în jurul Soarelui. Faţă de stelele depârtate? Ne mişcăm cu Sistem Solar cu tot faţă de ele.

Faţă de ce stă fix planul respectiv? Totul se mişcă în jurul planului respectiv, el stă fix. Pâi atunci pendulul legat de lustră e o chestie absolută, de referinţă, e buricul lumii, de lustra voastră stă atârnat absolutul. De fiecare lustră, din fiecare sufragerie, din toate casele din toate ţările, de pe toate continentele atârnă absolutul. Fiecare lustră e buricul Universului. Totul se mişcă în jurul lui.

Dar dacă fiecare are acasă un buric al Universului, care este cel corect? Cel veritabil? Pendulul lui Foucault ne spune că toate sunt la fel, buricul Universului e ceva comun, uzual, obişnuit, ordinar, fără o prea mare importanţă, nesemnificativ, insignifiant.

Şi acum ridicaţi privirea şi vedeţi cum totul se mişcă în jurul vostru.