Bernal Diaz del Castillo

Personajul e necunoscut. Dar nu lipsit de importanţă. E singurul martor ocular al cuceririi Mexicului, pe care a descris-o. Un conchistador la modul propriu. Există o carte "Adevărata istorie a cuceririi Noii Spanii" scrisă de personajul în cauză şi tradusă în 1986, asta e ediţia pe care o am eu, care descrie faptele de la faţa locului. Într-un fel e un reportaj de acum 500 şi ceva de ani. Până la sfârşit băiatul s-a scos. Oricum merită un Pulitzer post-mortem.

Surprinzător, personajul e obiectiv. Oricine citeşte cartea vede că marele Cortez a fost doar un şmecher. Aztecii s-au prăbuşit sub atacul celorlalte triburi, revoltate de teroarea aztecă, şi conduse de Cortez. De altfel e imposibil să cucereşti o asemenea suprafaţă cu câteva sute de oameni.

N-am să intru în detalii asupra faptelor, cartea e mult mai în măsură să descrie faptele. Singurul lucru pe care vreau să-l spun este despre inocenţă.

Băieţii ăia conduşi de Cortez habar n-aveau de ce o să găsească, ideea că au plecat puşi pe omor e falsă. Ce-au găsit a fost o masă enormă de nemulţumiţi. Aztecii nu erau nişte tipi prea înţelegători. Conduceau prin teroare. Cortez s-a folosit de nemulţumirea justificată a maselor. Au dărâmat regimul şi l-au impus pe-al lor. Care pănâ la sfârşit a fost la fel, dacă nu mai rău. Inocenţa i-a pierdut pe mexicani.

Vin alegerile. Profesorii sunt nemulţumiţi, funcţionarii publici la fel, doctorii la fel. Şi în campanie vor apărea tot felul de întruchipări de conchistador, lider fără prihană. Mexicanii şi-au redobândit libertatea după sute de ani.

Aviz amatorilor. Inocenţa ucide. Ca şi sărăcia.