Dimensiunea realităţii

Care e suprafaţa României? Cartea de geografie ne spune că 238391 kilometri pătraţi. Cine nu crede să ridice mâna sus, eu am ridicat-o.

Dacă luăm graniţele şi nu ne punem problema ce avem înăuntru şi presupunem că totul e plat rezultatul e prin preajma cifrei de mai sus.Dar munţii şi văile au suişuri şi coborâşuri. Să zicem că fiecare suprafaţă de 1 kilometru pătrat e perfect plată şi bucăţile se îmbină astfel încât să semene cât mai bine cu relieful locului. Acoperim ţara cu astfel de bucăţi şi o să descoperim că avem o suprafaţă mult mai mare. Reducem la 1 hectar suprafaţa considerată plată. Iar creşte suprafaţa. La 1 metru pătrat creşte abrupt. La 1 centimetru pătrat contabilizăm toate pietricelele, la 1 milimetru firele de nisip, suprafaţa tot creşte. Cu cât ne uităm mai de aproape cu atăt e mai mare suprafaţa.

De fapt suprafaţa Romăniei nu se măsoară în kilometri pătraţi. Şi nici în kilometri cubi ci există o dimensiune între cele două, suprafaţa Romăniei e ceva între suprafaţă şi volum. La fel lungimea graniţelor e ceva între lungime şi suprafaţă.

În realitate nu există dimensiunile pe care le învăţăm în şcoală, asta este doar simplificarea noastră ca să putem face socoteli, destul de folositoare în realitate, ca dovadă că funcţionăm. Obiectele din jurul nostru, noi înşine, avem dimensiune fractală. Dimensiunea fractală a obiectelor reale poate fi estimată, nu avem o tehnică să o calculăm exact. Realitatea cea mai simplă este doar estimabilă, şi deci supusă erorii, nu calculabilă.

Acum e evident că orice întrebare despre societate presupune un răspuns mai complex decât răspunsul, aparent simplu, al întrebării "Care e suprafaţa României?" pe care mulţi credeau că-l ştiu.

Răspunsul dat de o sumă de indivizi la întrebarea "Acest post e bun?" cu doar două posibilităţi, alb sau negru, da sau nu, nu reprezintă o dimensiune corectă în care se cere răspunsul. Răspunsurile sunt distructive atât pentru cel care întreabă căt şi pentru cel care răspunde. Primul nu află realitatea, cel de-al doilea nu poate să aleagă. Unui răspuns i se adaugă partea emoţională şi cea cognitivă pe lângă cea raţională şi logică. Reclamele oferă doar această opţiune, cumperi sau nu cumperi, nu există altă alternativă. Din fericire există mai mulţi producători.

Tot aşa, poziţiile pe care le au diferiţi indivizi faţă de un subiect au o dimensiune continuă. Să dăm un exemplu.

Salariile profesorilor. Scot din calcul profesorii şi politicienii, toţi au interese în domeniu şi deci păreri exprimate deformat. De asemenea excludem toţi comentatorii care se apropie extrem de unul din capetele spectrului, da-ul hotărât sau nu-ul disperat, aceştia nu denotă decât prostie sau interes şi excludem şi persoanele dezinteresate de subiect. Dimensiunea cuprinde economicul, socialul şi politicul.

Ce ne rămâne, un spectru continuu de opţiuni între da şi nu. Care e răspunsul corect? Putem doar să-l estimăm. E pe undeva pe lângă "putem, nu cu 50 de procente, pe etape, diferenţiat în funcţie de venituri şi rezultate", totul negociabil cu cifrele pe masă. Stupiditatea legii votată unanim, indolenţa şi lipsa de flexibilitate a Guvernului precum şi incapacitatea de a înţelege repercusiunile faptele lor de către liderii de sindicat nu conduc decât spre ideea că pierde toată lumea.

Ce blochează sistemul să funcţioneze? Orgoliul, interesul şi prostia. Plus întrebarea pusă greşit de la început. Legea votată unanim şi care plasează situaţia într-o dimensiune greşită. Când cineva responsabil pune o întrebare trebuie să aibă şi plaja de răspunsuri posibile în vedere, dacă întrebarea respectivă are răspunsuri în dimensiunea corectă. Răspunsul la întrebarea despre salariile profesorilor e primordial în dimensiunea economică dar răspunsul a fost eminamente politic. Cei care au dat legea nu au calculat reacţiile celorlalţi bugetari şi nu şi-au pus întrebarea dacă e posibil economic.

Parlamentul poate să dea o lege care să încalce legile fizicii, şi să vrea ca Guvernul s-o pună în aplicare. Absurd. Guvernul nu vrea să negocieze. Absurd. Profesorii intră în grevă. Absurd.

Orice extremism e păgubos pe termen lung. Orice persoană sau organizaţie care declară că are adevăruri absolute este interesată, stupidă sau extremistă. Asta include religii, inclusiv ateiştii, ideologii şi ce vă mai vine în cap. Se exclud oamenii din ştiinţele pozitive care vorbesc despre domeniul lor şi cu dovezi experimentale.

Trebuie să găsim întâi dimensiunea corectă în care se află răspunsul şi după aia care este acesta. Şi asta în domeniul social se face prin dialog. Şi nu totdeauna estimarea e corectă. Pentru că rezultatul e doar estimabil, nu calculabil.

Cât e suprafaţa României? Răspunsul corect este o ridicare din umeri şi o stabilire a dimensiunii unde căutăm răspunsul. În cartea de geografie sau în realitate. Pentru unele lucruri e bună cartea, pentru altele măsurătorile la faţa locului.

Aveţi răbdare să vedeţi clipul de mai jos. Cum lucrurile se repetă, puţin diferit, la nivele din ce în ce mai mici. Realitatea e relativă. Absolutul?