marți, 11 noiembrie 2008

Martor ocular

Cea mai convingătoare dovadă în justiţie este degetul acuzator, al unui martor, îndreptat spre acuzat şi însoţit de cuvintele "El a fost!". Tragic, această dovadă de netăgăduit, de multe ori este fără suport faptic. Este, pur şi simplu, eronată. Oameni nevinovaţi intră pentru ani lungi după gratii după ce un deget acuzator a fost îndreptat asupra lor. Şi nu mă refer la martorii rău intenţionaţi ci la veridicitatea sintagmei "Am văzut cu ochii mei!".

În US, din 200 de acuzaţi eliberaţi pe baza probelor ADN, 75 de procente erau acuzaţi pe baza depoziţiilor unor martori oculari. În Marea Britanie cauza principală a erorilor judiciare în cazurile majore sunt martorii oculari.

Cauzele sunt de sistem dar şi "obiective", în sensul greşelilor, inocente, ale martorilor. Modul de identificare al acuzaţilor conduce la o multitudine de erori. Există însă erori care nu pot fi atribute autorităţilor, din cauza memoriei martorilor, care se prăbuşeşte în obiectivitate în două zile şi care, cu timpul, este influenţată de diferiţi factori.

O poveste sinistră despre adevăr. Aşa cum e văzut chiar cu ochii noştri. Siguranţa unor aserţiuni este de multe ori doar o impresie, câteodată sinceră, a unor greşeli de percepţie de care toţi ne putem face vinovaţi. Chiar fiind nevinovaţi de asta consecinţele sunt dezastruoase şi câteodată acuzaţii suntem chiar noi înşine.

În România scepticismul este un viciu, de care, cu mândrie, eu mă fac vinovat. Iar siguranţa pe care majoritatea oamenilor o au în susţinerea cauzelor pe care le apără mă face să mă îndoiesc de intenţiile lor. Asta pentru că, de ieri, sunt, într-un fel, membru al echipei Hotnews şi vreau să ştiţi cu cine aveţi de-a face.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Scepticismul e bun, ne tine in "garda" si uneori incasam "socurile neprevazutului" mai usor. Nu l-as trece la vicii.

Si ce inseamna "intr-un fel"? Puteti fi mai clar? Ca sa stiu cu cine am de-a face. :))

Dan Selaru spunea...

Ca m-au pus pe pagina lor. Nu fac bani din asta daca asta e intrebarea. :-)

Ma bucur ca ai comentat. Ma simt stingher in situatia asta noua.

Anonim spunea...

Aha... Acum am intrat pe Hotnews si am priceput.
Ca sa va simtiti si mai stingher, am sa va spun ca meritati sa fiti acolo. Postarile dvs. pun la "treaba" si mintea si sufletul.Recunosc ca nu fac fata la toate, dar cu ceva tot ramin.

Dan Selaru spunea...

Merci si nu mai folosi persoana a doua ca ma simt prost.

Anonim spunea...

O sa fie greu, nu mi-am tutuit niciodata profesorii. :)

Nu se poate comenta la urmatoarea postare. Sau asa tb sa fie?

Dan Selaru spunea...

Nu sunt profesorul nimanui. :-) Asa trebuie sa fie. Nu vreau sa fie cineva aberant langa oamenii care merita respectul. E o actiune preventiva si poate nedreapta.