E un adevărat Corn al Abundenţei în România. Premierul Tăriceanu ne promite fapte nebănuite în viitorul său mandat, săreau sutele de milioane ca stropii după aruncarea unei pietre într-un butoi cu zeamă de varză. Asta ca să aducem şi mirosul în discuţie. Noroc că n-o să existe acest al doilea mandat.
PDL-ul face planuri anti-criză. De parcă ar sta criza la citit şi şi-ar zice în barba ei "Ce-mi place planul ăsta anti-criză al lui Stolojan, pe ăsta-l pun în practică". Despre Geoană care iese din atentate traumatizat nu pot comenta.
Băsescu vede lovituri de stat. Cum Hrebenciuc umblă mascat, precum Zorro, pe sub gardul Cotrocenilor, încercând să-i deseneze pe frunte Preşedintelui nişte trandafiri, să nu mai poată acesta să iasă să spună că nu-l pune pe Geoană Prim Ministru.
Într-un cort mic asezat strategic în faţa sediului Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului încearcă să afle ce are de contestat mâine. Sindicatele sunt neînfricate în lupta lor cot la cot cu Parlamentul, lipsit de cvorum ca Preşedintele de plete, în contra Guvernului.
Oana Mizil umblă cu vidanja. Iliescu, Năstase, Băsescu şi Tăriceanu sunt laureaţi la Premiile Bula Demnitarului, parcă mai trebuia să se facă şi un bal pentru asta că noi nu ştiam.
Euro e doar 3,83 RON. Dacia, Arcelor Mittal, Kraft Foods închid, mai mult sau mai puţin, porţile. Oltchim reduce activitatea.
Iar fraierii ăia din Parlamentul European o aleg Femeia Europei pe Monica Macovei. Ca să vezi cât de tari suntem, noi am dat-o afară de incompetentă.
joi, 13 noiembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
Dan, e prima data cand iti citesc o postare, dar am ras cu lacrimi... o asa imagine pitoreasca a realitatii romanesti, mai rar, nenicule... :)
Cora_
De, a inceput sa ma sperie inconstienta politicienilor nostri.
Ti-am "rasfoit" blogul si mi-a placut ce am citit... mai ales despre sirul lui fibonacci. Despre politica, pe mine nu ma mai mira nimic referitor la Romania, desi sunt un om optimist in general, sunt cat se poate de posimista vis a vis de situatia in tara asta "a nostra"...
Bafta multa si vaccineaza-te cu indiferenta, daca esti in Ro.
Cora_
Dupa nr de greseli din textul de mai sus, cred ca e cazul sa merg la culcare. Noapte buna/ O zi buna(dupa fus...)
Cora_
Poate ei au dat-o afara pe MM, nu noi.De cand ai intrat in echipa Hotnews ai devenit cam crispat si te autocenzurezi. Sa inteleg ca nu te-ar deranja o Romanie condusa de Iliescu, Nastase, Geoana, Hrebenciuc, Felix, sustinuta de Tariceanu si echipa sa de fideli, pentru ca asta este alternativa la Base & Co ?! Sa nu ne amagim , in acest moment, cu o a treia cale.
De unde pana unde. E ceva fals in ce-am spus? E absurd sa credem ca nu se urmaresc doar voturi cu orice pret. Si atunci oamenii trebuie sa vada absurdul din fiecare tabara. Ca sa poata alege in cunostiinta de cauza. N-am sa-l iert pe Basescu pentru ca sunt la Hotnews sau pentru ca nu sunt.
Nu-i nimic fals in ceea ce spui.Da' stii ce scrie pe pagina a doua in "Dilema": Adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea! (William Faulkner)
Taberele s-au asezat strategic pe "cimpul de lupta" si isi ascut sabiile.Daca rezultatul alegerilor nu va fi cit de cit clar, cred ca vom avea razboi.
Cit despre Monica Macovei, ce, e prima data cind ne batem joc de oamenii nostri de valoare iar strainii ii premiaza?
Razboi nu. Doar exact ce nu trebuie sa se intample cu tara asta. Despre asta maine dimineata. La 7.
Prea matinal. :)
O seara buna atunci!
Stă toată ziua. E deja scris dar am un ritm. Numai dacă mă străbate vreun fior liric mai bag ceva în seara asta.
Trimiteți un comentariu