marți, 25 noiembrie 2008

Poporul român

În toată povestea asta cu criza mondială, care o să ne lovească peste glezne, e şi o cantitate substanţială de campanie electorală. Să nu fim ipocriţi şi să recunoaştem că România trăieşte, cu rare momente de ieşire, în criză. Nu e un lucru nou, nu e o chestie de care n-am mai auzit, e într-un fel normalitatea României. Economia României după ce a duduit două luni o să gâfâie 4 ani. Şi? În subconştientul nostru ştiam toţi că aşa e. O nouă palavră iluzorie a unui guvern. De când credem noi în guverne?

Suntem imposibil de guvernat şi supravieţuitori. Că e istoria de vină sau gena de român, nu contează. Aşa suntem. În acest moment în toate casele româneşti se fac planuri de supravieţuire personală. Nimeni nu crede ce spune Preşedintele sau Primul Ministru. Ei au treaba lor să ne mintă, noi avem treaba noastră să nu-i credem şi să supravieţuim. Dacă putem să-i păcălim să ne mai dea ceva e în regulă. Dacă nu, vedem noi la următoarele alegeri.

Unii, isterici, o să spună că suntem aşa şi pe dincolo, nişte inadaptaţi la marile cuceriri pe care civilizaţia Occidentală le-a făcut. Le-a făcut! Şi? O să dispară când litrul de petrol o să fie 30 de dolari. Peste vreo 30 de ani. Şi să-i văd atunci pe occidentalii care la o pană de electricitate se omoară şi se fură mult mai urât decât noi.

Să-i văd trăind fără cărţile de credit care o să le facă explozie în nas peste căteva zile sau luni. O să facă şi la noi un fâsâit. Nesemnificativ.

E uşor să fii inteligent, sclipitor, glamour când totul e în regulă, când nimic nu zguduie sistemul. Când sistemul se dă cu capul de pământ să vedem cum se descurcă. De data asta bunul simţ, neaoş, ăla de tipul, "N-ai bă de unde să plăteşti, nu-ţi dau!" la noi a funcţionat. La ei nu.

Şi cu asta am încheiat. Cel mai adaptat supravieţuieşte. Să vedem care pe care că nu prea mai e loc pentru toţi. Noi avem vreo 2000 de ani de experienţă. De mult căutam o dovadă ştiinţifică pentru teoria supravieţuirii ca grup. De neînţeles pentru alţii. E aici.

Şi nu ştiu dacă e bine sau rău dacă suntem aşa.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ma amuza asta: unii, isterici,...

si sunt curios ce intzelegetzi d-voastra prin "isteric"? nemultzumit, optimist, pesimist... sau ce?

Eu cred ca americanii isi vor reveni mult mai repede decat noi.
Intai, pentru ca nu se lamenteaza. Apoi, pentru ca lumea-i larga. Si, in sfarsit, pentru ca (vorba lui Obama), they can.

Dan Selaru spunea...

Asteapta putin pana cand o sa vezi cum fac boom cartile de credit. Mai vorbim dupa.

robin spunea...

Si eu am incredere in puterea de revenirea a SUA. A mai trecut prin crize de tot felul si a revenit pe pozitii si mai puternice.
Asta doar daca nu se abate in mod decisiv de la valorile care au stat la baza societatii americane.

Dan Selaru spunea...

Will see!

adi spunea...

Ei au avut un '68 noi o sa avem 68% roz-Bombonel la Mizil, ei au avut un compozitor care a surzit, noi punem surzii sa ne dirijeze, ei il vor pe Obama, noi...(Oh, mama, mama) pe e-Vanghelie si Piedone, la ei se spune smart, la noi smecher...In concluzie ei traiesc, noi supravietuim(descurcam).

Dan Selaru spunea...

Cam asa.