luni, 19 ianuarie 2009

Publicat pe 25 septembrie 2008

"Un cetăţean inteligent învaţă din greşelile altora, unul mediocru din greşelile proprii, unul prost nu învaţă.

Suntem în 1997. Până la această dată, jumătate din banii investiţi în ţările în curs de dezvoltare plecau în Asia de Sud Est. Era vorba de un miracol economic. Dobânzile la monedele locale erau mari prin state ca Singapore, Thailanda, S. Korea, Malaiezia şi Indonezia. Aşa creşteau şi preţurile la bunuri (case mai ales). Creşterile economice erau între 8 şi 12 la sută pe an. Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional lăudau din greu ţările respective. Curgea lapte şi miere.

În 1994 Paul Krugman zice că toată creşterea asta e din cauza valului de investiţii. Şi cum ştia carte zice că o productivitate mai şmecheră, e cu formule şi economie, şi care se cam leagă de muncă, de calitatea acesteia, de şcoala muncitorului, de fapt, n-a prea crescut. Şi că de fapt asta duce la creştere economică reală, nu creşterile PIB-ului.

Să nu ne complicăm, omul zice că e groasă. Lumea se hăhăie şi merge înainte, un bou care nu vede realizările.

Ne mutăm înapoi în 97. În Thailanda, Malaezia şi Indonezia creştea economia, intrau o grămadă de bani, cu cât intrau mai mulţi cu atât se cereau mai mulţi. În Malaezia era cum era capitalismul dar în Indonezia era nasol pentru că era un capitalism în care banii ajungeau pe mâna "băieţilor deştepţi indonezieni", ăştia nu era cine ştie ce manageri şi făceau afaceri după ureche dar numai ei le puteau face. Banii intrau cu condiţia să iasă profitul repede, altfel de ce ar fi fost atractive ţările respective. Şi mai aveau ţările respective un deficit de cont curent maaaaare rău. Şi ţineau moneda strânsă, nu prea fluctua. Exporturile mergeau prost. Împrumuturile se dădeau uşor, era veselie.

La un moment dat îndatoraţii au început să nu mai poată plăti. Şi au început falimentele. Băncile au crescut dobânzile. Investitorii s-au cărat. Ăia care aveau monede de astea au început să vândă. Băncile naţionale s-au străduit să susţină cursul. Cât au putut, când n-au mai putut i-au dat drumul şi cursul s-a prăbuşit.

De acum a început circul şi au dat, ca de obicei, vina unii pe alţii. Ca să scoată din rahat ţările FMI a băgat 20 de miliarde de dolari în Thailanda, 23 în Indonezia, tot a avut o cădere a PIB de 13,5 procente. Korea era plină de credite neperformante. Moneda s-a făcut jumătate, falimente, circ. Şi tot aşa.

Vă aduce aminte de ceva?"

Cum nu se ştia de criză? Numai un idiot nu ştia.

2 comentarii:

Jean-Claude spunea...

La noi n-o sa fie asa.

De ce?

1. Pentru ca Romania e sac fara fund. Cu cit fura unii mai mult, cu atit se poate fura si mai mult.

2. Sintem in urma cu fix 50 de ani (aia de am trait in comunism).

3. Sintem putini la o suprafata mare. Cind o sa dea cu adevarat foametea, fiecare o sa aiba ceva de ros de pe undeva. Romanu se descurca.

Vaca verde spunea...

Ei, cum naiba sa nu se stie de criza? Se stia, dar vezi, din anumite motive, pe care eu nu le pot pricepe (da' nu cred ca-i foarte grav, se poate sa fiu eu defecta...), unii cetateni fac actiuni desi stiu clar ca nu sunt capabili sa le faca cum trebuie si sa le duca la bun sfarsit. Sunt la fel de...infantili ca aia de isi luau zeci de credite cu buletinu'.
Ramane de vazut cum se va gestiona criza pentru ca ea, vorba unui amic, "a sosit". E aici. S-a instalat comod si, parerea mea, are de gand sa stea o vreme.

Parte din aia cu creditele cu buletinu' au luat-o razna vazand ca nu mai au cum sa se descurce, altii chiar s-au sinucis. Nu sugerez nimic, nimanui...
Solutii poate s-ar gasi, dar pentru asta tre' sa existe, inainte de toate, un minimum de bun-simt. O exista pe undeva, da' eu nu-l vad. O fi din cauza crizei... Se poa'