luni, 9 februarie 2009

Dreptul la replică

Domnul doctor Florin Chirculescu alias scriitorul Sebastian Corn răspunde linşajului mediatic la care medicii sunt supuşi.

"SCRISOARE DESCHISĂ MINISTRULUI SĂNĂTĂŢII - un autodafé

Domnule Ministru,

Sunteţi absolvent al UMF Carol Davila şi, deşi n-aţi practicat medicina clinică niciodată, ar trebui să vă reamintiţi că factorul care determină o bună practică medicală, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca şi în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigură ani buni de colaborare benefică sau, din contră, de suspiciuni şi dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este că nu costă bani.

Mă tem că atitudinea dumneavoastră din ultima vreme nu a ţinut cont de acest deziderat elementar. Sper că numai din necunoştiinţă de cauză aţi accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, şi aşa profund şubrezit de mulţi dintre predecesorii dumneavoastră, într-o relaţie antagonică: pacienţii şi medicii au ajuns să se privească unii pe alţii precum şoarecele şi pisica...

Această discuţie nu este altceva decât chintesenţa a ceea ce înseamnă acum încrederea populaţiei faţă de medici. Cu tristeţe, trebuie să extrapolez de o manieră care o să vi se pară cinică: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul său, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai că, această maladie este foarte bine mascată – v-aţi pus, vreodată, problema, cum de a ajuns să fie acoperită cu atâta perfecţiune?

Oare o să vă miraţi când o să vă spun că practicienii din România n-au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o să vi se pară bizar dacă o să vă spun că mă aştept la un deznodământ similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez? ...

Acest lucru are loc şi din vina mea, domnule ministru, şi iată în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rău, am fost de acord ca împreună cu colegii mei să asigurăm urgenţele în timpul nostru liber, neplătiţi, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfântă imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii noştri colaboratori vor fi recompensaţi pentru cei trei (3!) ani de alergătură pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sărbătoare sau, pur şi simplu de week-end, asta ca să nu mai amintesc de zilele săptămânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, aşadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai noştri să obţină post în spitalul în care au muncit fără rezerve, chiar şi în tranşe de 48 de ore neîntrerupte, fără să solicite vreo clipă contravaloarea muncii lor, nici de la pacienţi şi nici de la cei care erau îndrituiţi să-i plătească.

Nu a fost să fie aşa. După ce spitalul şi-a văzut 3 ani de urgenţe acoperite fără să scoată măcar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care să-l împartă la doi. Ştiţi cu cât erau plătiţi, fiecare, ca proaspeţi medici specialişti?

Cu zece milioane de lei pe lună, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casă în Bucureşti. Era un ins cu reală aplicaţie chirurgicală, dar nu mai avea cum să lucreze într-o ţară în care chiria era aproape egală cu venitul său lunar de medic specialist. În consecinţă, a plecat în Belgia, domnule ministru. Să ştiţi că îi e bine acolo deşi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce să-i faci – era doar un băiat simplu din Ploieşti, cu părinţi care nu erau în stare să-l rezolve nici măcar cu o amărâtă de chirie, darămite cu un post. Şi nu, nu avea decât o Solenza cumpărată la mâna a doua, domnule ministru…

Vreţi să vă spun unde o să capotăm, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infectă şi nu mă interesează consecinţele unei scrisori deschise, aşa că o să vă spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriaţi. Dacă aveţi dificultăţi în a pricepe succesiunea raţionamentelor, rugaţi-l pe d-l doctor Raed Arafat să citească materialul – fiind practician, dânsul îmi va înţelege argumentele la justa lor valoare.

Aşadar, suntem 3 inşi plus 1 într-un serviciu care necesită 6 plus minimum 3. Când şi când (s-a întâmplat chiar în ultimele două săptămâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihnă legal. Atunci, rămânem în serviciu doar 2 specialişti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru aş fi eu de specialitatea mea, nu vreau să fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internaţionale de bună practică, necesită la anumite intervenţii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în faţa următoarelor situaţii: fie aleg să fac o echipă operatorie dintr-un număr mai scăzut de medici decât sunt necesari pentru buna desfăşurare a operaţiei, astfel încât să mai am un om care să urmărească pacienţii de pe secţie şi/sau care să primească urgenţele, fie intru cu echipa completă, conform cărţilor, numai că atunci nu mai rămâne nici un om care să urmărească pacienţii de pe secţie sau care să primească urgenţele...

Am constatat că plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie să depăşească 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a ieşit: 70 de euro per pacient, că am făcut şi proba la împărţire, domnule ministru! Păi, zău că m-aş chinui să fac şi treaba asta, că m-am obişnuit să lucrez în condiţii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce să mă fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, mă trezesc că respectivul medicament NU se află în farmacia spitalului?...

Mă refer la absenţa celor mai elementare facilităţi de practică medicală serioasă, domnule ministru. Am colegi care lucrează în provincie, am colegi care-şi cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastră s-au lăudat cu nenumăratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumpărat, cu investiţiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am văzut pe nici un ministru, însă, şi, din păcate, nici pe dumneavostră nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sănătate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpără Z din oraşul M un echo doppler dacă nu are cine să-l folosească. Degeaba cumpără acelaşi Z din acelaşi oraş M o trusă de endoscopie dacă n-are cine s-o folosească. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Argeş chirurgi generalişti dacă nu există suficienţi anestezişti astfel încât să-şi poată efectua operaţiile...

Se duc banii de asigurări doar în sistemul sanitar? Dacă da, ce anume se întâmplă cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criză financiară perpetuă? Cine răspunde de fondurile prost investite în sănătate? Dacă toată lumea e nemulţumită, de ce nici unul dintre şefii Casei de Asigurări nu a dat explicaţii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de altă parte, dacă noi, medicii, suntem nişte proşti în ce priveşte administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem după ce mulţi manageri de spitale au fost selectaţi din alte profesii? Şi dacă nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lăsaţi pe bară colegii dumneavoastră de la Institutul de Sănătate Publică, domnule ministru? De ce n-am văzut nici un specialist în sănătate publică în funcţii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastră aveau scuza că n-au auzit de aceşti specialişti – dar, în ce vă priveşte, vorbim despre colegii dumneavoastră de rezidenţiat, vorbim despre conferenţiarii şi profesorii dumneavoastră, domnule ministru…

Chiar aşa o părere proastă să aveţi despre cei care v-au învăţat cum să fiţi ministru, domnule ministru?..."


Toată scrisoarea e aici. Dacă l-am apărat pe Raed Arafat, care deja e atacat violent, şi medicii trebuie apăraţi. Ce vedem acum este o metodă comunistă de înfierare a unui grup social în totalitatea lui. Oamenii trebuie judecaţi pentru faptele lor nu pentru apartenenţa la un grup. Este o ruşine ce se petrece în media românească.

2 comentarii:

Tio spunea...

NU. Ii aparam pe medici doar dupa cea mai mica tentativa de autocritica.

Ii cunosc (unul dintre ei a candidat ca senator), am discutat cu ei, am fost in casele lor de +400m2, am rude tratate prost de aceiasi oameni pe care am crezut ca-i cunosc etc etc. am stat 3 saptamini la terapie intensiva pentru a compensa... chiar si cu pile si bani.
Relatie medic pacient? O relatie presupune doua parti. Ce avem noi e un sistem feudal in care un grup profesional a luat sistemul de sanatate ca ostatec.

Dar au dreptate ca un sistem nu se schimba asa de usor. Exista teorie si practica aplicabila la schimbari de organizatii. Exemplul personal sau pedepse dau efecte marginale. Dar vrea cineva cu adevarat?

Trebuie platiti in functie de resursele de care este capabila societatea asta. Vor un milion de euro si abonament la Scala sa plece in alta parte.

P.S.are cineva adresa de mail a lui Arafat?

swordfish spunea...

NU.
Acesti "zei in alb" au uitat ca exista ceea ce se numeste "chemare" catre medicina. O ai sau n-o ai, acolo nu ajuta nici studiile, nici salariul.
Astept ziua in care nu se vor mai uita cu scârba la pacienti, dând vina pe conditiile proaste de munca si pe salariul mic,abia atunci ii voi privi iar cu respect.