luni, 30 martie 2009

România

Am protestat contra acceleratorului de particule, acum protestăm contra cipurilor din protezele medicale. După proteste împotriva paşapoartelor biometrice. Euro parlamentari se bat în cârciumi. Tăiem fondurile cercetării. 60 de procente din medici vor să plece din ţară. Avem manual creaţionist de biologie. Jumătate din copii nu înţeleg ce citesc. Oamenii fac podurile singuri, fără autorităţi, care sunt incapabile. Şi sunt ameninţaţi cu puşcăria. Medicii de familie nu mai acordă consultaţii decât pe bani deşi noi plătim dările. Legile votate ieri nu se mai aplică mâine. S-au "inaugurat" 5 kilometri de autostradă anul trecut. Bucureşti-Constanţa, 5 ore cu trenul. Sunt 15000 de diplome false, cunoscute, oferite contra cost. Mazăre&Co pun taxe pe drumurile judeţene. Se moare ca în filme. Cocalari si printzese. Sunt puse în funcţii administrative tot felul de personaje penale. Se fură arme din unităţile militare. Nu le mai găseşte nimeni. Se concesionează bucăţi de mare care nu aparţineau României. Sunt prinşi judecători beţi la volan care fac scandal, nu se întâmplă nimic. Sunt acceptate probele obţinute sub tortură. Poliţistul e pus să sufle în fiolă de un candidat la Parlament. Salariile sunt mai mari la Stat decât în mediul privat. Se dă şpagă ţuică şi cârnaţi unui ministru, e acceptată! 0-3, 2-3,...

Piticul porno, Sexy Brăileanca, Fraţii Cămătaru, Monica Columbeanu, Dan Diaconescu, Victor Piţurcă, Mihaela Rădulescu, Floricel Achim, Dinu Patriciu, Emil Boc, Adi Mutu, Mircea Geoană, Traian Băsescu, poporul român.

Asta e!

11 comentarii:

rost spunea...

Fiecare vede ceea ce isi doreste sa vada.

AristotelCostel spunea...

Aşa-ti trebuie dacă nu te prezinţi la vot.

Dacă-l alegeai pe Iliescu în locul lui Constantinescu poate că situaţia era alta!
Dacă-l votai pe WC în locul lui Iliescu poate că situaţia era alta!
Dacă ieşea Năstase în locul lui Băsescu poate că eram deja cetăţeni într-un stat african VERITABIL!

Să vezi acum, când va câştiga Antonescu ce lapte cu 3% grăsime şi ce miere zaharisită vor curge pe ... autostrăzile patriei.

Puterea e în noi!

P.S. Dacă nu plecăm noi din România, vrei să ne exileze ei?

Anonim spunea...

Da, e foarte frumos stilul asta al utecistului pe probleme de moral al fabricii.
Lipsesc din lista Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu, de hotnews scanteia nici nu mai vorbesc, vorbesc singure articolele, mai ales alea din josul paginii.

pamflezistul spunea...

Are mare dreptate "rost", cu "fiecare vede ceea ce isi doreste sa vada". Tu faci parte din categoria alora care vad lucrurile astea nasoale prima data. Ca si mine. Iar asta nu e un lucru bun. Si apoi, parca e si greu sa nu le vezi si sa le ignori complet... Nu-i asa "rost"?
Domnule Selaru... cine v-a suparat azi domnule?

AristotelCostel spunea...

E important să-nţelegem fenomenul Andra&anonimi.

Fostul secretar general al PSD susţine că, în timp ce social-democraţii au 2-3 postaci, PD-L are 10-15, iar PNL, 6-7

Dan Selaru spunea...

Sunt suparat pe multe subiecte, unele care nu au legatura cu cele scrise dar societatea romaneasca se destructureaza, devenim din popor populatie. Si asta nu tine de supararile mele partuculare.

robin spunea...

Mai mult nu se poate deocamdata.

gabriela spunea...

Ma intreb uneori daca sunt in tara gresita sau doar intr-o pasa proasta a ei :(

LiaLia spunea...

Zilnic primesc lecţii de viaţă de la oameni care au ajuns la diferite vârste "onorabile" cu telecomanda în braţe şi cu două pisici la picioare şi cam atât, mulţumite că "trăiesc confortabil, nu merg la vot că n-am pe cine vota, mă uit pe Animal Planet că îmi plac animalele, în rest nu am de cine să-mi pese. În plus, noi ne-am sacrificat, acum e timpul vostru să faceţi ceva". Iar eu am senzaţia că mă zbat într-o rotiţă din aia de şoricel şi simt că îmi moare spiritul. Şi tu ştii, Dane, cam ce spirit am eu. De data asta, aş fi vrut să nu îţi înţeleg textul ...

costin spunea...

Romania is my country

iepurasul de plus spunea...

Oh da. Mai ales cocalari si printese