Trei bufoni fără caracter

Engleză-buffoon, franceză-bouffon, din italiana veche buffone. Un personaj ridicol. Un personaj îmbrăcat comic care distrează populaţia cu şmecherii şi comportament ridicol. De aici.

Sau din dexonline "Personaj comic îmbrăcat în haine groteşti, care întreţinea o atmosferă de veselie la curţile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun."

Prin Evul Mediu bufonii aveau un rol important, pe la curţile suveranilor, bufonii aveau dreptul să spună care este realitatea fără să fie pedepsiţi. Totul pe o linie subţire în funcţie de nervii stăpânitorului. Tot bufonii aveau rolul de a spune veştile proaste. Jokerii din pachetele de cărţi sunt imaginea bufonilor, pot lua orice poziţie.

Păstrând sursa aflăm că în accepţiunea actuală un bufon este un personaj public care are un comportament care provoacă amuzamentul printr-o apariţie neadecvată şi/sau comportament.

Personaje de acest gen apar în toate civilizaţiile.

De la Rabelais aflăm că un bufon este un panglicar, confident, ţap ispăşitor, profet şi consilier, toate într-unul.

Bufonii erau consideraţi nebuni pentru că spuneau adevărul fără să-şi pună problema situaţiei personale. Personaje marginale, în fapt. Una din metodele de persuasiune pe care un bufon le folosea era, în cazul unei decizii greşite, să o aprobe şi să susţină consecinţele acesteia până la absurdul consecinţelor.

În general bufonul era văzut ca un susţinător al poporului. Şi un personaj cu reală influenţă politică deşi, în realitate, influenţa era nulă aproape.

Păcat că părţile pozitive pe care le avea bufonul, din lipsă de caracter, nu mai sunt profesate. Unde sunt bufonii de altă dată?

La el m-am gândit. Şi la el. Şi ultimul e la fel.

Mă antrenez pentru scrisul fără personaje. Se poate.