joi, 30 aprilie 2009

Veveriţo, de data asta nu poţi să-mi spui că te doare capul

Avem criză. Asta e evident. O să treacă în câteva luni sau câţiva ani. Mai pune lucrurile la punct, nu-i o mare dramă, am mai avut şi ne-am descurcat.

Lucrurile sunt mult mai grave din alt punct de vedere. Nu mai facem copii. Nici noi, nici restul Europei, doar America de Sud e neatinsă de acest flagel. Asta în lumea creştină.

Chinezii au frâna de mână trasă la copii de la Stat, asta în China nu în emigraţia chineză, pe indieni îi doare-n bască. Musulmanii produc generaţie după generaţie. Fără drame.

Pentru ca o societate să se perpetueze e nevoie de 2.1 copii pentru fiecare familie. Prin Europa cu greu se ajunge la 1.8 dar asta în ţările în care comunităţile musulmane sunt mari. Şi cei mai mulţi copii fac parte din aceste comunităţi. În US emigranţii din Sud menţin rata de 2.1, US nu se islamizează se sud-americanizează. Cel puţin pe moment.

Nevoia de mână de lucru ieftină face ca emigraţia musulmană să fie binevenită în Europa. Şi, de aici, creşterea actualelor, viitoare foste, minorităţi musulmane.

Ce n-a reuşit Baiazid sau Mehmed II reuşim singuri. Să ne lăsăm cuceriţi. România face cu voioşie parte din curentul demografiei negative. Dar problema asta e mult mai complicată decât poate un mandat de 4 ani să rezolve.

Această problemă trebuie rezolvată sau renunţăm la palavrele cu românii "au stat scut Europei", "atleţii creştinătăţii" şi alte palavre.

Aşa că să mai citim o dată titlul. Ca un răspuns la articolul ăsta.

4 comentarii:

Logosfera spunea...

Era o vreme cand ne-am fi dorit sa fim cuceriti de americani. A fi cucerit nu inseamna neaparat ceva rau. Pana acum toate s-au facut prin razboi si d'asta avem repulsie fata de cucerire. Din pacate cucerirea, se va face concomitent cu islamizarea iar copii nostri au toate sansele sa se inchine unui zeu la fel de inexistent ca cel la care se inchina majoritatea europenilor astazi.

Anonim spunea...

Roma a fost salvată de gîşte.

De ce n-ar fi salvată Europa de veveriţe?

:)

Anonim spunea...

Am solutia cea mai simpla posibil.

nora damian spunea...

Ma tem ca stilul de viata, egoismul si suficienta postcrestinilor europei civilizate nu pot fi schimbate indiferent de consecinte.