joi, 28 mai 2009

41

Azi poate să fie o zi mare pentru români. Nu pentru România. Pentru România e o zi obişnuită, cu campanii deşănţate, poze cu starleta X părăsită de poponeţul Y şi discuţii interminabile despre gripa porcină.

Azi la Chişinău se încearcă alegerea unui preşedinte pentru Republica Moldova. Pe 21 mai, cei 41 de deputaţi din opoziţie au oprit alegerea unui preşedinte comunist. Dacă şi azi cei 41 rămân uniţi, se repetă alegerile parlamentare.

Incredibil, 41 de români din care să nu cedeze niciunul avantajelor, fricii, ameninţărilor, banilor puşi pe masă. Şi la toate acestea au fost supuşi toţi. Şi înainte de 21 mai. Prima oară au reuşit să reziste.

Dacă azi cei 41 rezistă, redau demnitatea românilor. Ne arată, nouă românilor din România, că noi românii suntem capabili să alegem un grup de oameni care chiar constituie o clasă politică. Care respectă principii, care nu se vând, care nu cedează. Care nu se compromit. Şi care respectă o promisiune din timpul alegerilor mai mult de o lună.

Azi, nu Moldova ar trebui să privească cu invidie spre România, membră UE sau NATO, ci România să privească spre Moldova cu respect.

Şi mai mult decât cu respect, cu speranţă. Speranţa noastră stă în 41 de oameni din altă ţară. Nu cred că în clasa noastră politică există prea mulţi care să-i privească pe cei 41 în ochi fără să roşească.

Sper să fie o zi mare pentru români. Doamne ajută!

11 comentarii:

Andrei spunea...

Blogul tau mai bine s-ar numii Romania subiectiva decat obiectiva pentru ca comentariul tau este extrem de subiectiv. Cum ai comenta tu daca un blog (ziar) din Budapesta ar aplauda o initiativa a UDMR cu bataie directa la o eventuala unire dintre Transilvania si Ungaria sau la declararea independentei Harghitei si Covasnei? Eu nu zic sa nu comentezi despre alegerea presedintelui din Moldova, nu zic sa nu lauzi pe cei 41 de parlamentari care isi respecta principiile care i-au dus in Parlament, dar nu pe tonul asta gata sa izbucnesti in lacrimi si nu lega Romania de Moldova, ca legatura a fost pana in '39, acum nu ne mai leaga nimic si ceea ce visati voi nu este posibil.

Manole Buican spunea...

@Andrei
Tu ai citit articolul? Hai sa-ti explic ce scrie in el: autorul incearca sa sublinieze efortul politicenilor moldoveni din opozitie (adica impotriva partidului comuinist) de a rezista la tentatiile puse pe masa de partidul comunist. Comunistii au nevoie de un singur vot pentru a desemna presedintele. Cam asta este in mare. NU se vorbeste NICAIERI despre unirea Moldovei cu Romania. Asadar, comparatia ta cu ziarul unguresc care face si drege este complet deplasata. Daca tot nu ai inteles nici acum, raspunde-mi si am sa-ti explic pana intelegi. Ca la militieni.

Anonim spunea...

nu e vb de obiectivism/subiectivism...de...udmr sau pcrm...cred ca...mai presus de toate e vorba de principiile unor politicieni! s-ar putea ca cei din chisinau sa aiba asa ceva|! ca astia de la noi nu au sigur principii!


SERJ

Andrei spunea...

manole, citez din articol:
"Sper să fie o zi mare pentru români. Doamne ajută!"; "Speranţa noastră stă în 41 de oameni din altă ţară"
Nu am citit articolul, am comnetat asa, aiurea in vant, sa vad daca imi raspunde cineva.

Manole Buican spunea...

@Andrei
E vorba de verticalitate, de pilda unei clase politice, omule. Chiar ai comentat aiurea-n vant.

Andrei spunea...

manole: ma leshi?

Manole Buican spunea...

@Andrei
Te las cu ideile tale putine si fixe.

Anonim spunea...

:((
dezamagirea e MAXIMALA!!! pt ce au amanat? ce face serafica fara frica la sedinta fractiunii pcrm?
Vad un vot...si straluceste ...auriu ...cumva?

Momarlanu spunea...

Felicitari pentru articol!
Majoritatea celor de peste Prut sunt romani, chiar daca in subsidiar se mai numesc si basarabeni sau moldoveni. Lupta dintre putere si opozitie este o lupta intre romanii care nu au uitat ca sunt romani si cei care, indiferent de nationalitate, sunt produse ale sovietismului: indivizi fara identitate, "oameni noi".
@Andrei, pentru un roman care mai are constiinta a ceea ce este, totul il leaga de cei din Basarabia: limba, credinta, istoria, si de ce nu, viitorul.

valer spunea...

cred că-i prea devreme să ne bucurăm; luna trecută ieşise lumea în stradă, credeam că unirea e aproape sau măcar că influenţa rusă e slăbită; şi? nimic, au recâştigat controlul

Anonim spunea...

Oameni buni, iaca ce mi-a trecut prin cap mie: daca se dovedeste ca in Republica Moldova politicienii au principii, isi tin promisiunile e o mare speranta pentru romanii de aici. De ce? Pentru ca Republica Moldova va avea un viitor si romanii din Romania vor putea sa se mute acolo. Si eu m-as duce acolo insa m-as lupta sa nu se uneasca Republica Moldova cu Romania. De fapt as fi de acord cu unirea numai in cazul in care capitala va fi la Chisinau si parlamentul si guvernul vor fi cele ale Republicii Moldova. Si inca o conditie: nici un politician din Romania sa nu aiba dreptul la vreo functie in structurile de conducere.
Si poate va fi bine si pentru Romania.