miercuri, 27 mai 2009

Nimic

"Prefer sa fie un presedinte care tunde oile decat un candidat la presedintie care se joaca in nisip". Diferenţa e că unul tunde oile pe bani publici iar celălalt se joacă pe banii partidului.

Coregrafiile ovine, puse în fapt de Gheorghe Flutur, nu sunt altceva decât imaginea grotescă, după 20 de ani, a pupincurismelor ceauşiste.

E cel puţin deplasat să crezi că asemenea acţiuni ar putea să aducă turişti în Bucovina. Pentru simplul fapt că potenţialii turişti români gândesc ca mine, văd doar o odă ovină adusă Preşedintelui Băsescu, iar potenţialii turişti străini nu au auzit de evenimentul în discuţie. Şi chiar dacă un asemenea eveniment ar face o ştire pe CNN, turiştii n-ar trece de podul de la Marginea, ăla neterminat.

Domnule Tatulici s-a făcut podul? Vine scadenţa.

Prinţul Charles încearcă să salveze Transilvania. Cine să-l asculte? Agricultura e devastată instituţional, lipsită de finanţare, lipsită de viziune, lipsită de speranţă, îmbătrânită la propriu şi la figurat.

De parcă nu ne era de ajuns avem parte şi de o secetă devastatoare. De care ştia toată lumea. Doar când Traian Băsescu a adus-o în faţa opiniei publice s-au găsit şi autorităţile să se dea de ceasul morţii. Şi televiziunile să ia interviuri.

Putem să hrănim 100 de milioane de oameni. Noi importăm 70 de procente din produsele agricole consumate. Pentru Parlamentul European nu avem nici măcar un candidat cu studii în domeniu. Iar legislaţia agricolă se face la Bruxelles. Unde trebuie să cerem subvenţii mai mari. Pentru că subvenţiile prea mici din România fac necompetitive produsele noastre în lupta cu produsele din ţările cu subvenţii mari.

Programul de calculator nu funcţionează, fermierul nu are subvenţii. Asta e realitatea. Totul se usucă pe câmp. Că sistemul de irigaţii, ăla care mai e, nu funcţionează. Ne trebuie alt program de calculator. Prin iulie o să-l avem. Când nu mai contează.

Avem milioane de hectare nefolosite. Bune pentru agricultură ecologică. Şi la ce ne folosesc? La ce foloseşte textul ăsta? Şi pământul şi textul aduc României cât un jucat cu lopăţica sau o coregrafie ovină. Nimic.

4 comentarii:

dromichaetes spunea...

Dane,
ai dreptate 100%! Ma intreb eu acum ce anume le-au promis in octombrie anul trecut politicienii alora de prin Dolj de exemplu, unde seceta are deja efecte grave? Ca o sa le sara in ajutor duhul divin?

Anonim spunea...

oile au fost tunse pentru a se furniza lana dnelor care croseteaza ciorapei in direct la tv?

Escu spunea...

Ai dreptate. Noi de ce sa nu exportam? de ce sa nu facem bani de pe urma agriculturii noastre?

mircea spunea...

CONFORM TEORIEI LUI CONFUCIUS CARE SPUNE SA N-AI INCREDERE IN FRIZERUL CHEL SI BUCATARUL SLAB,PRESIMT CA ACESTI MISEI,CARE AU TUPEUL SA NE CONDUCA SI CARE CHIAR O FAC,NU SE INCADREAZA IN NICIUNA DIN CELE DOUA DE MAI SUS.IN CONCLUZIE SUNTEM SI VOM FI LA INFINIT CONDUSI DE FRIZERUL CHEL SI DE BUCATARUL SLAB PENTRU CA SI SOCIETATEA IN CARE TRAIM E CHEALA SI SLABA