joi, 18 iunie 2009

Inseparabilitatea puterilor în Stat

Parlamentul a devenit un loc în care se iau măsuri judecătoreşti. Adrian Năstase nu poate ajunge în Justiţie din cauza şmecheriilor avocăţeşti pe care o lege i le permite. De ce trebuie un parlamentar să aibă imunitate pentru orice faptă? N-ar fi mai simplu să se abroge bucata din lege care-i dă acest drept? Nu, niciun partid nu doreşte acest fapt, toate au personaje pasibile de a lua locul lui Năstase. Se doreşte belirea lui Năstase, nu stârpirea corupţiei din rândul aleşilor, Năstase este un trofeu, nu o reuşită a sistemului. Dacă sistemul funcţiona, Năstase era în Justiţie de 3 ani.

În vremea în care Parlamentul se ocupă cu Justiţia, Executivul se ocupă cu emiterea de ordonanţe. Guvernul s-a substituit Parlamentului. Nu cred că a existat vreodată un asemenea ritm de emitere de ordonanţe. Parlamentul, în schimb, freacă menta. Peste toate, Guvernul mai bagă şi Ordonanţa 61 din 2009 prin care poate modifica legile până la intrarea în vigoare şi nu mai sunt necesare studiile de impact. O adevărată bombă anticonstituţională. Guvernul subfinanţează Justiţia ca nu cumva să rămână un loc în care nu-şi bagă nasul şi să nu aibă influenţă. Şi pentru ca amestecul să fie total ieşit din normal Guvernul o să-şi asume răspunderea pentru renumitele Coduri făcute de o echipă care e un melanj între Guvern şi Parlament.

Traian Băsescu, din poziţia incertă pe care o are, cu un Guvern docil şi incompetent, se transformă într-un substitut al acestuia şi-l somează să-şi asume răspunderea pe legi propuse de o comisie prezidenţială, intrând astfel şi în zona legislativă. Despre zona juridică nu mai vorbesc, DNA-ul afirmă că Preşedintele comunică la televizor date din anchete nefinalizate şi cărora le dă şi sentinţe deşi nu au ajuns în Justiţie.

În tot acest circ nimeni nu mai poate preciza care sunt instituţiile care reprezintă o putere a Statului. Curtea Constituţională cârpeşte, cu interes sau nu, toate aceste aberaţii. De fapt nu face decât să complice şi mai mult lucrurile pentru că ia decizii pentru cazuri particulare.

Este absolut clar că este necesară o altă Constituţie care să descâlcească toată această bulibăşeală care blochează toate instituţiile Statului şi care face ca atribuţiile acestora să se suprapună şi contrazică.

Nu o să se întâmple, un sistem simplu conduce la situaţii limpezi, rezolvabile rapid. Un sistem complicat permite tergiversări interminabile, jumătăţi de măsură, lipsă de responsabilitate. Clasa noastră politică se mişcă natural în aceste ape tulburi.

PS Să nu uităm că votul pentru această Constituţie a fost cel puţin dubios, ce începe prost continuă şi mai prost.

9 comentarii:

public voice spunea...

N-am inteles de ce e nevoie de o alta Constitutie. Pentru ca pe asta n-o respecta nimeni? E un argument cel putin ridicol.

Controlul parlamentar al inceperii urmaririi penale a unor demnitari are o ratiune foarte simpla si evidenta: demnitarii (spre exemplu fostii ministri) sunt susceptibili de atacuri politice de catre executivul in functie prin intermediul procuraturii.

Daca lupta anti-coruptie nu era discreditata intr-o asemenea masura de Traian Basescu, poate ca partidele l-ar fi sacrificat pe Nastase ceva mai usor. Asa, si dreptate sa aiba procurorii, un lucru e cert: ancheta e la comanda de la Basescu. Restul sunt baliverne.

Băşcăliosul spunea...

Ai cuprins admirabil sechele importante din cadrul democraţiei de privată, (răs)turnată în formele stabilităţii originale (forme de exprimare ale puterii, atat de inseparabilă, încât echilibrul s-a transformat într-o condiţie teoretică anacronică sau, mai grav, imposibilă). Constatarea lor merită însoţită de identificarea cauzelor reale, ajutătoare la înţelegerea fenomenelor - nenaturale - în profunzimea lor şi, implicit, la identificarea zonei de operare şi tratamentul postoperator.

Dau doar două exemple explicative:
1. În problemele justiţiei, dacă nu am ajuns să vedem cauzele principale la cei mai influenţi farisei din ICCJ (şi CSM) bine plantaţi şi stropiţi (cu interese şi implicări de natură politică), ne îndepărtăm de pârghiile - existente, te asigur-de soluţionare eficientă (în mare măsură).
2. Dacă încerci să întrevezi căile de valorificare a observaţiilor tale- corecte-legate de constituţie, te vei lovi de una din cauze: reticenţa celor care nu au interes să o revizuiască, pe ici-colo şi mai ales prin părţile esenţiale. Când vrei să înţelegi mai bine cine sunt aceştia şi de ce poziţia lor nu converge cu a ta, mi-e teamă că vei nimeri (şi) peste o bună parte din cei pe care tocmai i-ai văzut demni de susţinerea ta, pe ici-colo şi prin părţile esenţiale. Poftim (?), înţelegere!

Dan Selaru spunea...

Nu mai sustin pe nimeni de mult. Forta Civica nu se pune. Ma duc si votez toti pacalicii. Si la Camera pe Varujan. Si gata.

Băşcăliosul spunea...

Înţeleg ce spui. Poate ar fi fost de completat despre partea simetrică (negativul). Cred că eram ceva mai edificator altfel: prefer -chiar incomodă de-ar fi- aplicarea principiului, uneori „onorabil”, să mă fac frate cu dracul gol şi să trec puntea-chit că nu mi-ar sta (confortabil) în caracter- fiindcă am trecut de multă vreme de faza saturaţiei, de când dracii bine îmbrăcaţi ne tot dau în cap... cu puntea.

Aş adăuga un al treilea exemplu.
Consider de neconceput tranferul – faptic, aproape integral- de responsabilitate de la parlament- organ suprem, pe dracu’ ! (funcţia nu-l creează nici pe timp de linişte şi pace)- la guvern. Mai bine zis, e vorba de fugă parlamentară premeditată, de implicare şi răspundere, chipurile, pe timp de criză. Scopul execuntantului-guvern- nu este unilateral şi nu scuză nicium mijloacele legislativului de a adopta legi stringente, inclusiv şi mai ales în materiile legate de criză. Nu-i opreşte nimeni pe parlamentari să-şi justifice rostul de a fi fost aleşi şi existenţa în forul legiuitor. Deja productivitatea lor pe anul acesta e consumată prin inexistenţă, tardivitate şi vacanţa mare.
În replică, tare le-a da şi eu (cu) puntea, de-ar fi să se poată prinde- de la un capăt la altul- să treacă şi ei... de atâta iresponsabilitate.

Dan Selaru spunea...

Cinstit sa fiu observ o degradare a clasei politice care ma sperie, e vorba de aparitia personajelor tinere care fac din Hrebenciuc un tip rasat, decent si capabil de compromisuri care sa foloseasca tuturor, dupa ce-si ia partea. La astia tineri nu mai exista decat, si repet, decat interesul personal sau de grup. Viitorul nu suna deloc bine.

Băşcăliosul spunea...

Ăsta e unul din cele mai nedorite adevăruri, poate cel mai trist.

Anonim spunea...

asta cu tinerii mincatori din palma invechitilor in rele am halit-o la greu de cind m-am intors in romania. ei sunt de fapt vlastarele ceausismului matur si or sa ne duca mult peste prevederea brucasniana.

Bilbofil spunea...

Asa cum spunea A, controlul parlamentar asupra urmaririi penale a ministrilor are ratiuni temeinice. Problema in toate cazurile citate este ca si natura politica are oroare de vid.

Parlamentul prin grupurile parlamentare (partide) trebuie sa refecte vointa nationala in pluralitatea ei. Nu o face pentru ca doarme in post pe bani publici inca mai abitir ca electoratul Romaniei pe care il reprezinta. Conform constitutiei si bunului simt parlamentul ar fi cel care sa sesizeze parlamentul ca ceva nu este in regula cu un fost sau actual ministru, pentru ca in principiu el are si mijlocaele si interesul sa urmareasca indeaproape activitatea membrilor guvernului. Tot palamentul (majoritatea prlamentara) ar trebui sa promoveze legislatia necesara in functie de recomandarile guvernului pe care l-a validat sa se ocupe de inclusiv de redactarea si prioritizarea legislatiei. Insa cu cetateni care refuza sa se implice in functionarea partidelor, acestea s-au tranformat in ceea ce au devenit toate formele fara fond post-comuniste: retele de interese personale lipsite miop de orice procupare pentru consecintele la scara societatii sau pe termen lung.

Parlamentul a devenit un club de privilegiati care isi inchipuie, anticonstitutional, ca beneficiaza de imunitate si pe care statutul lor de mulgatori ai banului public ii apropie mult mai mult intre ei decit ii separa discursurile electorale lipsite de convingere.

Guvernul, parchetele si instantele trebuie sa arate ca lucreaza, trebuie sa participe la (re)alocarea resurselor nationale fara a provoca protestul celorlalti actori interni sau sanctiuni ale actorilor externi. Presedintele pe de alta parte a inceput sa simta morcovul deocamdata subtire si racoros al viitoarelor alegeri si de aceea se agita in continuare mai mult decit guvernul, care inca nu a terminat de impartit si rontait placinta guvernarii si deci este inca tentat la o dulce siesta.

Pestele se impute de la cap, sistemul nostru politic este putred de la baza si, oricit am schimba forma constitutionala, pina nu schimbam fondul in abordarea cetateanului Romaniei, nu vom avea institutii politice reale si cu atit mai putin o separare a puterilor lor.

Bilbofil spunea...

ERATA

parlamentul ar fi cel care sa sesizeze PARCHETUL