luni, 6 iulie 2009

False argumente

M-am plictisit de falsele argumente pe care PDL-ul le vehiculează în sprijinul Monicăi Iacob Ridzi. Să le luăm pe rând.

1. Să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul. Orice om trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie.

Un ministru are ca principal scop administrativ folosirea eficientă în domeniul pe care-l păstoreşte a banilor publici în scopul atingerii scopurilor din programul de guvernare.

Prezumţia de nevinovăţie spune că până la un verdict definitiv persoana în cauză trebuie considerată nevinovată. Dar pe întreg cuprinsul lumii o persoană, în cazul în care există suspiciuni majore că a comis o faptă gravă, până la stabilirea definitivă a unui verdict este ţinută în custodia autorităţilor.

Nimeni nu cere reţinerea Monicăi Ridzi. Dar, deoarece există o suspiciune gravă de folosire ineficientă a banului public, Monica Ridzi trebuie, pe timpul anchetei, să nu mai poată gestiona treburile ministerului. Să nu mai aibă acces la gestionarea banului public, cel mai important act administrativ. Chiar în acest moment Monica Iacob Ridzi are dreptul să semneze contracte în numele nostru. Acest drept trebuie să-i fie oprit. Nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie care se aplică. Monica Ridzi trebuie suspendată, demisă sau să demisioneze până la lămurirea legalităţii actelor sale.

2. A fost foarte eficientă, s-au cheltuit doar 6 Euro de persoană.

Acest argument e cel puţin ridicol. Rolling Stones a strâns în 2007 60000 de persoane, nu a avut loc pentru mai multe, şi a avut un profit de ordinul milioanelor. Monica Ridzi a pus la cale nişte spectacole. Dacă acestea aveau valoare comercială ministerul avea profit, nu pierdere. Avem mentalitatea greşită că Statul trebuie în orice condiţii să dea bani. Dacă Monica Iacob Ridzi o aducea pe Madonna şi cerea 50 de Euro pe bilet strângea 30000 de persoane şi colecta 1.5 milioane Euro, dădea 1 milion Madonnei şi rămânea cu bani să organizeze şi altceva. Plus că găsea sponsori să acopere toate cheltuielile. Faptul că s-a cheltuit 1 Euro este o dovadă de ineficienţă şi prost management.

3. Şi la alte partide există astfel de cazuri.

Acest argument poate sta în picioare în luptele lor politice care aduc a înjurături între ţaţe. Cu atât mai rău că se întâmplă peste tot. E o ruşine şi vreau ca dacă se foloseşte acest argument să se dea exemple iar vinovaţii să suporte rigorile legii, să nu fie doar un argument vocal. Faptul că alţii sunt incompetenţi sau încalcă legea nu-mi permite să fac la fel. Acest "argument" conduce logic la ideea că de fapt problema e cine ajunge primul la resurse ca să le spolieze nu că managementul acestor resurse trebuie să fie eficient.

4. Este un atac politic şi media.

Da, şi? Adevărul are o valoare absolută, nu contează de cine e spus. Are aceeaşi valoare ca replica "Să mă judece colegii mei, academicienii." E ca şi cum ai spune că o parte din populaţie, selectată după criterii subiective, nu are dreptul să sesizeze faptele reprobabile. E absurd.

5. E un atac împotriva generaţiei tinere din politică.

Faptul că eşti tânăr nu te scuză cu nimic. Nu există drepturi specifice vârstei după atingerea majoratului în domeniul respectării legii.

6. Sunt responsabili angajaţii ministerului.

În aceeaşi măsură ca şi ministrul care a semnat actele. Toţi trebuie să răspundă pentru faptele lor. Singura diferenţă este responsabilitatea politică a ministrului care răspunde pentru tot ce se petrece în minister. Acestea sunt dezavantajele funcţiei.

Iar replica de la Cristoiu a doamnei Ridzi "Sunt un soldat disciplinat, care am crescut în PD-L" aduce în discuţie corectitudinea întregului partid şi seamănă a şantaj.

Aştept argumente noi sau eliminarea din fruntea ministerului. Şi show-ul continuă. Mecanismul generic al corupţiei este descris perfect aici. Şi ăsta e un caz mult mai grav decât cazul Ridzi. Pentru că este vorba despre cum este o ţară luată în stăpânire de o clasă politică.

41 de comentarii:

Anonim spunea...

Vise umede! Asa ceva in romania - niciodata!

AristotelCostel spunea...

Ritzi spune că ancheta din Parlament s-a transformat în circ.
Îl pun pe Boureanu să pleaznească replici tâmpe din 5 în 5 minute şi... voila... concluzia.
Fătuca asta are argumente puternice pentru bulău.
Aşteptăm continuarea serialului Florin Anghelescu. Eu merg pe Căşuneanu. Voi?

Tino spunea...

Dna Ridzi nu a inventat roata prin semnarea acelor contracte si prin folosirea banilor de la buget in modul asta.
Asta se intampla de ani buni in mai toate ministerele, si cred ca putem desemna si campioana: Ministerul Transportului (indiferent de culoarea politica a celui care ii era pastor), prin vestitele programe care anuntau constructia a 'nshpe mii de km de autostrazi, sosele de centura, etc.
Atunci cand cei din PDL afirma ca este un atac adresat tinerilor din politica au dreptate: cei tineri nu stiu inca cum se face. Nu au experienta unui Mitrea / Berceanu / Orban. Nu mai spunem de un Nastase / Tarciceanu. Cel din urma a reusit performanta aprobarii unui nod rutier exact in fata reprezentantei Citroen din Baneasa. Asta in conditiile in care un km mai spre oras se construia deja unul.
Revenind la Dna Ridzi - lipsa de experienta in contracte de genul asta a lasat-o nitel descoperita. Jalnica este si strangerea randurilor din partea PDL - Aripa Tanara in jurul dumneaei. Oare nu realizeaza cat de penibili sunt?
JALNIC

uhitto spunea...

haioasa e chestia aia cu si alte partide.

- Ioane, esti betiv.
- Da' sa vezi cit bea Vasile.

Asta e ceva specific unei mentalitati prin care o infractiune daca e generalizata devine act legal.

Anonim spunea...

Mare scula pe bascula...
Te-ai dedulcit si tu la banii lui Patriciu, emiti judecati inainte ca justitia sa se pronunte !!!
D-na Ridzi e NEVINOVATA !!!!!

Dan Selaru spunea...

:-) Am spus eu ca e vinovata?

Anonim spunea...

DA !!!

Dan Selaru spunea...

Unde? :-)

machiavellian spunea...

Dane, nu tu ai spus, ci banii lui Patriciu pe care ii iei. ;)

Dan Selaru spunea...

Si tu, Brutus! :-)

Tino spunea...

Dane, acum inteleg! Dar, intre noi fie vorba, ca nu ne aude nimeni aici, cum naiba pot face si eu sa iau bani de la Patriciu? Promit ca nu ma intereseaza nimic altceva decat ce zice sefu'. Nu voi avea atitudine duplicitara ca...altii, deci nu voi critica decat pe sens unic

Tino spunea...

uhitto> EXACT. Dar vezi si reactiunea, nu numai actiunea

Dan Selaru spunea...

Nu pot sa-ti spun ca e criza si nea Dinu are si el banii numarati. Rariti cainii sau mariti ciolanul. :-)

Tino spunea...

Bineeee....lasa ca imi gasesc si eu mogulu' meu. Ciolan sa fie. Sensul unic e tot sens unic indiferent de directie.
P.S. Eu as prefera rarirea cainilor, ciolanul e acelasi. Conteaza insa si la ce parte a ciolanului ai acces. Parerea mea.
Ti-as "subtiliza" Solicitarea din blog, dar mi-e ca nu fac decat sa ofer in loc sa primesc

AristotelCostel spunea...

Eu n-am luat bani ca Dan, iar Ritzi n-are nicio vina. Ce for din Romania ar condamna o delapidare marunta?

Anonim spunea...

Da, da, acelasi mishto ieftin specific hienelor anti-Basescu... Nu poti sa dai in presedinte pentru ca nu te ridici la nivelul lui si atunci dai in oamenii din jurul presedintelui. Mie greatza !!

Dan Selaru spunea...

Ia un Emetiral.

Tino spunea...

Pentru ultimul Anonim> Macar asa, nitel acolo, ne descurcam? Mi-ar parea rau sa nu facem o impresie, acolo, cat de cat.
PS. Nu vreau sa ma ridic la nivelul nimanui.
PS2. Merge si zeama de varza sau borsul

Pintea Haiducul spunea...

Dane,ma uimesti! Toate contraargumentele tale sunt perfect valide si irefutabile! Se vede ca ai pregatire de om de Stiinta,versat intr-ale Logicii!Plus ca ai un acut simt civic si moral.Si eu am prezentat ieri tot vreo 6 argumente pe Hotnews,pe alta tema de discutie,dar dintre ele vreo doua-trei scartaiau bine de tot dpdv logic...Ideea e ca nu poti argumenta eficient daca nu prezinti clar toate datele problemei.O sa-mi fie o lectie utila pentru viitor,multumita tie.

richard spunea...

Citind postul acesta, n-am mai avut citeva clipe senzatia aia de "singur intre dusmani" :). Logica este elegant minuita. Ce scapa totusi logicii este de ce nu se pune reflectorul si pe mijlocul (firmele) care au sifonat banii. Declaratia prin care aceasta doamna (MIR) invita la privitul in alte ograzi ministeriale este calea spre adevar, cel putin tehnic. Daca se vroia adevarul la un anumit nivel, era de mult aflat, ca doar si Nixon si-a luat-o la glezne, nu-i asa?
Pe plaiurile mioritice insa functioneaza perfect zicala aia care zice : Ciini latra, caravana trece. Sau cum se zice in jargon, ne doare la bascheti.
PS. Nu sint de acord cu Academia Romana privind folosirea "a" in loc de "i".

Băşcăliosul spunea...

„Aştept argumente noi sau eliminarea din fruntea ministerului.”

Nu am fost, nu sunt de partea practicilor şi atitudinii Monicăi Ridzi. Toate argumentele tale pot fi interpretate ca fiind corecte, dar pălesc în preferinţa ta pentru mersul dezechilibrat pe bârna din proprii ochii, cînd tragem din paiul altuia, în faţa unui argument nou şi vechi.
*
Motto-mentă de tăiat doar frunze la câini, când ne dăm aici pe legi stăpâni:
*
Noi suntem burombi, noi suntem burombi,
La ţeastă formaţi pătraţi şi rombi.
Ne dăm peste cap... ochii după bani,
Probe de orgasm şi de organi.
*
BURÓMB, burómbi, s.mfn. 1. Buricul ombilicului în jurul Pământului, după cum se crede. 2. În viaţa reală, legiuitor născut prematur, cu ombilicul în jurul gâtului ca medalionul şi limba scoasă în centrul atenţiei, poate-poate pricepe pe ce lume se află buricul 3. Buricoşi hrăniţi artificial şi vădit încurcaţi prin cordonul ombilical al prefăcătoriei incurabile – Din fr. grandbouro manque.
Sursa: IN-DEX 2009 | Actualizat după obiceiul oricărui fudul destul |
Sinonome: Mulţimea lor n-are pereche.
Antonime: Ăştia se cred şi în tabăra opusă.
*
Argument noi şi vehi: Constituţia Romaniei.
Ăştia sunt legiuitorii din comisia „Şo(u) pe Ridzi!”, instanţa extraordinară, făcătură de organ suprem-judiciar în stat de drept de-a curmezişul constituţiei, de mare încredere imparţială în cadrul Direcţiei Naţionale Anticonstituţie, pe baza lozincii prostiuţionale „Nimeni nu e mai presus de lege ca noi, de când suntem burombi” (art. 16. alin. 2).
În afară de prevederile legate de revocarea unui ministru şi tromboanele despre supremaţia legii sau constituţiei, pe mine mă interesează ordinea de drept, înţelegerea şi recunoaşterea ei, mai ales din poziţiile, argumentele sau minciunile, exprimate de parlamentari, analişti, jurnalişti, oameni politici, bloggeri şi nu numai.

1. Alina Gorghiu aşteaptă, împreună cu ceilalţi burombi, ca de la Parchetul General/DNA, (c-aşa a scornit capul lui Bogdan Olteanu), să fie anunţată comisia „Şo(u) pe Ridzi!”că „a început urmărirea penală” impotriva Mănicăi Ridzi.
Dacă reuşeşti să vezi şi să-mi spui- sub aspectul îndeplinirii, transpunerii în fapt- ce diferenţă este între această pretenţie/posibilitate şi o altă situaţie, de exemplu, cand tot B. Olteanu ar zice că „nu se poate însura cu a doua nevastă, pe considerentul că aceasta încă nu a devenit bărbat”, atunci eu te felicit şi voi recunoaşte (alături de argumentele tale) că nimeni nu e mai presus de lege sau constituţie în comisia dominată de „sindromul Buromb”

2. Dacă eventual recunoşti importanţa supremaţiei legii, inclusiv (sau mai ales) pentru cei care se dau legiuitori ai ţării în camera deputaţilor şi în comisia cu pricina, aşa cum a susţinut şi Doc în ultimul articol... 74 alin 1şi 2 din regulamentul camerei-cu valoare de lege- se pune problema dacă membrii comisiei şi deputaţii au habar de înţelesul „deschiderea unor proceduri judiciare” din moment ce ŞTIAU deja că PNL-iştii a sesizat prin deniunţ Parchetul General la 19 iunie şi totuşi au hotărât ULTERIOR înfiinţarea comisiei, pe 23 iune. Cu alte cuvinte, cât timp deputaţii şi membrii comisiei nu cunosc dacă denunţul cunoscut ESTE PRIMUL ACT DE PROCEDURA judiciară, înregistrat la Parchetul General, poate îmi spui tu de ce crezi că n-ar fi aşa şi comisia n-ar fi culmea ci SUB(!) legea care, la art 74 alin 2, odată începută o anchetă judiciară, le impune desfiinţarea imediată a comisiei cu burombi.

3. Cât timp PNL-iştii aşteaptă tramvaiul în comisie, nu vezi nicio imbecilitate când un asemenea partid- denunţător în premieră- să nu mai ştie de propriul demers, al sesizării Parchetiului General? În sincronizarea cu ceilaţi deputaţi, asemnea dentistului Nicolae Bănoiciou sau zugravului Robert Negoită, realizezi ce pagube pot produce asemenea catastrofe legiuitoare în această ţară? Dacă nu, te rog să mă scuzi!

Dan Selaru spunea...

Cea mai simpla metoda de manipulare este deturnarea atentiei spre alt subiect.

AristotelCostel spunea...

@Dan

In comisia antiRiţi nu-s decat doi latrai.

@Bascaliosul

Viata poate fi si dura, iar crizele sociale pot genera creieri pe asfalt. In principiu mizeria va fi rosie, dar sa nu uitam de... portocaliu.

Manole Buican spunea...

Pana sa comentez eu sunt postate 23 de comentarii si ANDRA n-a aparut. Voi sta de veghe. Cine pune pariu cu mine ca apare???

cata spunea...

Intr-un singur caz din cate stiu eu un politician tanar a fost executat cat ai zice "peste" - "sugatoarea" Ana Birchall a fost repede indepartata de PSD, desi se profila a fi un varf al lor. Au indepartat-o si n-au pierdut la capitolul imagine. PDL-ul devine zi de zi din ce in ce mai antipatic prin modul in care trateaza cazurile din ograda proprie. Si eu sunt convins ca nu Ridzi e cea care a orchestrat smenul (desi doar daca arunca un mic ochi trei cm mai sus pe contract si tocmai fiindca e din generatia tanara stie, sau ar trebui sa stie cat costa o trupa, daca nu sa mearga la Bestfest cum au facut-o Geoana si Nastase - bravo lor, sincer !!) dar a te incapatana sa ramai in functie cand ai in ograda j-de federatii cu rezultate carora nu le aloci nici macar bugetul scenei din Costinesti e o magarie si o nesimtire fara seaman. Alta data d-na Ritzi ar face bine sa fie mai atenta ce semneaza, ce oameni are in jur, acum ar fi bine sa-si un concediu. Prelungit. Sa traiti domnu' Basescu, v-a iesit cacealmaua (aaa ... fondurile) si de data asta !

Andra spunea...

Niciun argument nu sta in picioare

Se confunda in mod intentionat doua procese diferite: demisia si anchetarea lui MIR, cu campania mediatica impotriva ei.

Demisia e normala, campania mediatica insa, NU.

CAUZA: NU A EXISTAT UN PRECEDENT pentru o astfel de campanie, si nici nu va urma o continuare a campaniilor politice+media de acest tip - decat numai exclusiv daca e vorba de PDL, asa cum s-a intamplat si pana acum.


Altfel spus, daca aceeasi Presa ar fi facut aceeasi campanie si ar fi cerut anchetarea lui Tariceanu la momentul OPORTUN, adica exact in momentul in care se intamplau infractiunile - august 2007 pentru Sterling si august 2008 pentru cei 9.000 de mp din Marea Neagra pentru Patriciu - atunci campania aceasta era LEGITIMA si corecta.

Nu, un atac politic si media nu e legitim, atat timp cat:

1. se exercita numai intr-o singura directie
2. si partea atacata nu recurge NICIODATA la acelasi tip de atac - vezi cazurile de mai sus. –

Altfel spus, cand DETII PUTEREA mediatica, indiferent cine conduce politic o tara - folosirea PUTERII in abuz si unidirectional nu poate fi “legitima”.

Cei care strecoara tantzarul ca sa inghita camila se numesc de 2000 de ani: "calauze oarbe".

Doar ele STAPANESC azi Romania.

PS: Vorba asta va deveni reper de cinism si va deschide o noua era in mizeria politica si mediatica construita de PSD si PNL in ultimii 5 ani:

- E un atac politic si mediatic.
Selaru: “Ei, si ?!”

Dan Selaru spunea...

Manole, ai castigat!

Rad spunea...

Dane, argumentele rationale sunt prea putin convingatoare. Nu stiu cum se face ca de cand se pupa Kant pe frunte mandru ca a descoperit de ce ar trebui ratiunea sa ne motiveze actiunile, numai ratiunea n-a mai reusit sa motiveze pe nimeni.

Mai bine spui si tu acolo ca moare lumea de foame, ceva cu copiii sarmani etc, nu stiu, ceva muncitoresc care sa scoale lumea de pe scaun, sa provoace balute verzi si pumnul ridicat catre burghezo-mosieristi.

Cassirer (cred) spunea ca mitul face legatura intre idee si actiune, pentru nu ideea, ci mitul ascuns in ea, ne motiveaza. Se pare ca ratiunea (atunci cand nu e magie stiintifica) a ramas un mit de mana a doua.

Dan Selaru spunea...

Asa mi-e naturelul, logic. :-)

Băşcăliosul spunea...

Nu m-am referit deloc la alt subiect, numai la acest caz, aşa cum înţeleg să-l privesc în ansablul lui, dar, dacă egalitatea de tratament în faţa legii şi supremaţia ei în cazul Monica Ridzi, ţi se par că deturnează taman de la preferinţa ta pentru unele unităţi de măsură,ar avea un înţeles observaţia ta. (doar că rezolvă picătura trasa cu paiul tău de interes mai aparte, mai uşor de consumat, decât consider eu că se impune în interes mult mai general, fără nicio scutire în favoarea Monicăi Ridzi).
Când ne mulţumim să recidivăm în a nu vedea pădurea din cauza copacilor, ne vom alege cu aceleaşi frunze de mentă tăiate la câini, în timp ce caravana ne trimite aceleaşi bezele trecătoare, din 4 în 4 ani.

Ovidiu256 spunea...

Desi pe fons ai dreptate, permite-mi sa te contrazic la 2, scopul unui minister nu este de a vinde bilete si a scoate profit, si nici de a face competitie unor firme private. Exemplul ales de tine nu este bun.

Dan Selaru spunea...

Eu nu m-am referit la comisie in niciun fel. Ce legatura are una cu alta. E exact argumentul, daca altii sunt ilegali pot si eu. Nu pot sa vorbesc despre Ridzi pentru ca exista o comisie ilegala? Unde-i logica?

Dan Selaru spunea...

Ovidiu Este de a promova eficient actiunile in sprijinul tinerilor. De ce sa promoveze pe bani publici daca se poate pe banii altora? Daca tot trebuiau sparti banii pe 2 mai.

Băşcăliosul spunea...

Ai dreptate, se vede că vorbim limbi diferite, din moment ce chiar tu ai propus ORI-ORI, ori argumente NOI , ori demiterea ministrului.
Faptul că nu accepţi un argument nou, al altcuiva sau un contraargument, e cu totul altceva, dar nu un motiv să afirmi lipsa de legatură cu cazul Ridzi, cu pretenţia ta de demitere sau chiar cu comisia. Doar fiindcă nu te-ai referit tu la ea? EU m-am referit la comisie, în susţinerea argumentului meu, nici nu era necesar să o faci şi tu, din moment ce tocmai despre asta discutam aici, de argumente DIFERITE.
Mai bine ai fi scris din start: "Argumente noi sunt numai cele care susţin punctele mele de vedere,deci ministrul trebuie debarcat oricum şi imediat"

Dan Selaru spunea...

Comisia poate sa fie ilegala. Ma depaseste legal. Sunt argumente pro si contra. De aceea nici nu m-am apropiat de legalitatea faptelor Monicai Ridzi. Pentru ca nu e treaba mea sa judec, acord prezumtia de nevinovatie.

Dar ce spui tu nu e un argument. Care e argumentul? Pe scurt te rog, faci niste povesti care aproape pierd subiectul. :-) Esti foarte greu de urmarit.

AristotelCostel spunea...

@Bascaliosul

Naparcile DNA ii vor da NUP ca hartiile sunt legale.

Incepand de cand a devenit ilegal sa aloci sume de la minister in conturile unor smecheri?

Comisia asta face prea mult tam-tam, trezeste suspiciuni electoratului cu idoli chei... deci, nu e buna.

Bogdan Stroe spunea...

Uimirea doamnei Ridzi e de ce a fost aleasa tocmai ea pentru a fi "deconspirata" cand de fapt toti fac la fel.
Faptul ca presa si Tolo nu se lasa pagubasi dupa cateva saptamani e iarasi o mare uimire pentru politicienii nostri care de obicei ingropau un asemenea scandal in cateva zile.
Si mai periculos e precedentul care s-ar crea daca Ridzi ar fi demisa pentru "atata lucru".

Concluzia: Ridzi trebuie sa plece.

Băşcăliosul spunea...

Păi, aşa spune, că n-ai putut să mă urmăreşti suficient! Aşa mai vii de-acasă.
În acest caz o voi lua niţel mai de departe, până revin la cele 3 ale mele, notate.

Constituţia şi legea privind responsabilitatea ministerială nr. 115/1999, prevăd că un ministru poate răspunde politic, civil, contravenţional, disciplinar sau penal.
Singura răspundere colectivă este cea politică, datorită solidarităţii guvernamentale şi a faptului că parlamentul acordă şi retrage încrederea guvernului în întregul său, fără posibilitatea constituţională de a pretinde demiterea unui singur ministru. (vezi tentativa anti-Monica Macovei, respinsă de CC!). Cât timp un prim-ministru nu are motive întemeiate să sancţioneze ori să demită un ministru (care nu înţelege să-şi prezinte demisia) sau premierul îşi asumă menţinerea unui ministru (împotriva căruia Dan Şelaru şi alţii invocă motive de natură morală), vorbim despre pretenţia ta de a începe cu Monica Ridzi o nouă eră guvernamentalo-parlamentară: a moralităţii şi perfecţiunii suspiciunii.

În rest, există prevederi regulamentare, începând de la remanierea guvernamentală şi terminând cu retragerea încrederii întregului guvern din partea parlamentului, iar între acestea, cu cât se alege aplicarea legii în condiţii întemeiate, cu atât mai bine pentru democraţia noastră, şi-aşa anormal de originală.
Oricât mi-ai fi de simpatic, sunt nevoit să-ţi atrag atenţia că-până în acest moment- nu ai nico acoperire legală pentru pretenţia ta de demitere, iar eu tocmai argumentam că din burta fărădelegii ne trezim cu măsuri aleatorii, subiective, necontrolate, în partea diametral opusă ordinii de drept, adică prea departe de singura cale pe care putem să vorbim aceeaşi limbă. (Asta dacă înţelegi să nu preferi vorbitul de unul singur în continuare).

Pe ce te bazezi? Pe descrierea unor fapte, deocamdată incomplet relatate pentru a se putea stabili gradul de implicare şi de responsabilizare INDIVIDUALA a Monicăi Ridzi ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII. Cine descrie faptele? Uite cine vorbeşte şi cine le evaluează! Vorbesc Tolontan, bloggeri, comisia, analişti şi alţi zombi-prezenţi: prima dată era vorba că Monica Ridzi a plătit 75.000 euroi pt o scenă şi am luat-o de bună. După aia că scena a fost plătită de fapt de alţi Pro-plătitori. E acelaşi lucru? Te simţi mai edificat decât la început? Poate e mai grav pt madam MR decât dacă o plătea MTS, dar răspunderea individuală nu înseamnă MTS ci persoanele care au avut posibilitatea să facă pierduţi nişte bani-(inclusiv vele de altă provenienţă decât pdl-istă), mai mulţi bani decât 75.000, or, nu orice persoană implicată se identifică cu Monica Ridzi, oricât am vrea noi, şi nu putem să facem abstracţie de prioritatea stabilirii răspunderii penale-individuală, oricât ne-am grăbi s-o vedem întâi mazilită pe Ridzi, fiindcă „penalul ţine în loc civilul”, iar latura civilă poate fi soluţionată şi în cadrul procesului penal.

Băşcăliosul spunea...

Cine să cerceteze? Comisia aia căzută din PNLună, care deja stabileşte cine poate fi recepţioner şi cine nu, după aia pretinde că ar în stare să mai cântărească ceva cu atâta dăruire lucrativă, fiindcă aşa vrea grupul orbit de „sindromul Buromb” fără nicio acoperire a legii?

Adică, tocmai în timp ce aruncăm la gunoi legile existente, să pretindem alte legi, dar inexistente- ale moralităţii şi perfecţiunii suspiciunii- dar, în acelasi timp, să mai admitem că vorbim de ordinea de drept? Doar dacă vorbim singuri, aducem orice alte reguli dorim.

Din aceste motive am făcut trimitere la potenţialul dreptului înţeles la nivelul nulităţilor Bogdan Olteanu şi Alina Gorghiu, care au găsit un pretext strigătoar la cer, cum că încă nu au fost anunţată comisia de începerea urmăririi penale. Sensul întrebării şi observaţiei mele a fost acela că Parchetul General/DNA nu are cum ÎN VECI să anunţe comisia cu începerea urmăririi penale împotriva MR din simplul motiv că mai întâi art. 109 din constituţie şi o decizie a CC interic DNA-ului o astfel de măsură ci NUMAI PLENUL CAMEREI DEPUTAŢILOR poate să ceară urmărirea penală, după o eventuală solicitare a PG. Abia dacă se adoptă o hotărâre de aprobare în camera dep, DNA poate să procedeze la ÎNCEPEREA urmăririi penale. Deci AG, BO şi ceilalţi burombi aşteaptă tramvaiul, în loc să constate că sunt în afara cadrului legal, şi să fi recunoscut de la început că această comisie nici nu mai trebuia înfiinţată după 19 iunie.

Pe de altă parte, PNL-iştii au avut cunoştinţă de propria lor sesizare prin denunţ. Acesta este primul act de procedură judiciară, e foarte important, uneori constatarea nulităţii actului de sesizare-pe cale excepţiei de procedură- poate conduce la anularea acelor următoare, subsecvente; alteori chiar instanţa de judecată poate fi învestită direct cu actul de sesizare, alteori lipsa sesizării din partea unei anumite persoane atrage neîndeplinirea condiţiei de începere a urmăririi penale, cum e la plangerea prealabilă; oricum fără actul de sesizare nu este permisă nicio anchetă judiciară şi nici urmărira penală nu poate începe)

Pe de altă parte, procurorii Ministerului Public nu au obligaţia să divulge date legate de întocmirea actelor premergătoare urmăririi penale, dimpotrivă, divulgarea lor poate afecta cursul anchetei (de ex obţinerea aprobării de la judecător pt ascultare-înregistrare telefoane, citarea-ascultarea unor persoane, inclusiv sub acoperire).

Toate astea trebuie cunoscute măcar de fariseii deputăţimii, dominaţi de „sindromul Buromb” şi de satisfacţia că procentele din indemnizaţia de deputat, primite suplimentar pentru nepreţuita activitate din comisia buricoşilor, le sunt cuvenite... ca pt oricare alta, precedentă. Şi ei vorbesc singuri, prezentându-se drept făcători de minuni printre fărădelegile legiuitorilor.

Dan Selaru spunea...

Prea bine, sa ramana acolo bine merci pana cand asemeni carnatilor lui Remes o sa se imputa si noi o sa uitam de ei. E perfect. Adrian Nastase e un tip corect. Asupra afacerii Sterling nu exista nimic dubios iar eu ma apuc de scris despre binomul lui Newton. Acum esti multumit?

Dan Selaru spunea...

Citeste-l si pe Doc.
http://doc.hotnews.ro/ridzi-sterling-nemirschi-anchetele-parlamentare-intre-legal-si-politic.html