joi, 20 august 2009

Dobânda de referinţă

Orice sportiv prins dopat este considerat trişor şi îndepărtat din viaţa sportivă. Rezultatele lui sunt şterse din tabele, nu-i mai este permisă participarea la competiţii şi este supus oprobriului public. Înşelătoria se pedepseşte şi medaliile sunt retrase.

Inflaţia este fenomenul prin care valoarea banilor se depreciază în timp. Ce anul ăsta se cumpără cu 1 leu peste un an o să se cumpere cu 1 leu şi 5 bani. O inflaţie de 5 procente.

Statele au o bancă centrală care reglementează o dobândă de referinţă la care se raportează toate dobânzile bancare.

Dacă dobânda de referinţă este mică şi inflaţia mare (diferenţa dintre ele este negativă sau zero) oamenii pot lua un credit relativ uşor şi pentru că inflaţia e mare pentru a nu pierde valoarea banilor împrumutaţi cumpără imediat bunuri şi servicii. Este stimulat consumul şi investiţiile pentru că banii sunt ieftini (dobândă mică) şi trebuie cheltuiţi repede pentru a nu-şi pierde valoarea. Investiţiile pot să aibă o rată a profitului mică pentru că dobânda e mică. Băncile comerciale nu sunt foarte interesate de bonitatea clienţilor. E o perioadă de boom economic. Orice investiţie e bună. Şomajul scade.

Să nu uităm că băncile comerciale împrumută cam de 10 ori mai mulţi bani decât au de fapt (cu cât acest număr e mai mic cu atât e mai mic pericolul de credit acordat prea uşor). Practic piaţa e inundată de bani inexistenţi. Devin astfel viabile investiţii pe termen lung care nu produc bunuri şi servicii decât peste o perioadă îndelungată de timp. Datorită competiţiei între antrepenori împrumuturile pe termen lung devin o "necesitate". Pentru că toată lumea cumpără se produce o scădere a economiilor populaţiei şi împrumuturile încep să fie cerute înapoi pentru că depozitele sunt bani reali nu inexistenţi în realitate cum sunt majoritatea celor împrumutaţi şi de aici dezastrul investiţional al multor împrumuturi luate prea uşor sau pe un termen prea lung.

Creşte cantitatea de bunuri şi servicii disponibile pe piaţă. Natural ar fi ca preţul acestora să scadă, să scadă inflaţia şi să se ajungă la echilibru dar producţia de bunuri şi servicii e incapabilă să ţină pasul cu cantitatea de bani existenţi pe piaţă. Scăderea inflaţiei este mult mai lentă şi echilibrul se atinge într-un ritm mult mai lent. Este posibil ca să nu se ajungă la echilibru, actorii economici falimentând iar producţia de bunuri şi servicii să nu crească. Prin falimente scade puterea de cumpărare, creşte şomajul scade consumul şi se ajunge la un cerc vicios şi la hiperinflaţie.

Când dobânda de referinţă e mare şi inflaţia mică (diferenţa lor e pozitivă) oamenii au tendinţa naturală de a păstra banii şi a limita consumul, este stimulată economisirea. Creditul este scump, investiţiile sunt reduse pentru că pentru a returna creditul eficienţa afacerilor trebuie să fie mare, profitul trebuie să depăşească dobânda mare. Băncile comerciale dau credite greu şi verifică bonitatea clienţilor. E o perioadă de limitare a dezvoltării economice. Investiţiile sunt rare. Scade cantitatea de bunuri şi servicii de pe piaţă. Natural ar fi ca preţul acestora să crească, să crească inflaţia şi să se ajungă la un echilibru. De asemenea rata şomajului este mare. Sunt favorizate investiţiile pe termen scurt cu rată a profitului mare. Rata profitului mare pe termen scurt se poate face legal prin exploatarea exagerată a resurselor naturale cu efectele cunoscute.

Practic băncile centrale stabilesc cu de la sine putere ce este bine şi ce este rău pentru economia unei ţări. Favorizează anumite ramuri economice mărind sau micşorând rata dobânzii de referinţă.

Creşterile economice bazate pe credite ieftine sunt precum sportivul dopat, criza ne arată că este dopat. Ce fac prea puternicii zilei? Măresc doza. Când dopingul nu există atletul mănâncă şi mâncarea copiilor.

Nu capitalismul şi economia de piaţă sunt vinovate de criză ci reglementarea dobânzilor prin bănci centrale şi împrumutul din bani inexistenţi. N-ar fi mai simplu ca să nu existe nicio dobândă de referinţă, dobânzile să se stabilească printr-un proces de negociere între antrepenor şi bancă în funcţie de proiect. O dobândă de referinţă prea mică dă un semnal al investiţiilor pe termen lung şi consumului, una prea mare mare investiţiilor cu termen scurt de recuperare. Oamenii se adaptează factorului incontrolabil numit dobândă de referinţă, acesta nu face parte din piaţă, este la îndemâna unui grup de oameni care stabilesc reguli. Preţul banilor e şi el un preţ şi trebuie lăsat liber.

Ăsta e un exerciţiu de logică economică cu care mai nimeni nu e de acord. Doar că-l trăim. Că e posibil un sistem bancar fără dobândă de referinţă este sistemul bancar islamic în care nu există dobândă iar acesta, sistemul, există şi înfloreşte. Şi aici e un articol interesant.

9 comentarii:

machiavellian spunea...

Totusi, sistemul bancar islamic e diferit din mai multe puncte de vedere.

Calin spunea...

Solutia este simpla: ori bancile functioneaza cu rezerva de 100% adica imprumuta doar banii pe care ii au fara a monetiza datoriile ori se nationalizeaza bancile si profiturile din dobanzi sunt distribuite ca un dividend national (la fel ca in Alaska cum ai aratat tu acum ceva timp). Piata "libera" nu trebuie lasata sa fixeze dobanda pentru simplu fapt ca in practica nu exista piata libera. Legea cererii si a ofertei nu functioneaza in lumea reala. Economistii ignora factorul "putere" atunci cand ridica in slavi legea cererii si a ofertei.

rad spunea...

Hai ma Dane da-o-n puii mei, parca esti copil. 90% din bani, in capitalism sunt inexistenti, ca vin de la banca sau din diferenta de facturare sau chiar, intr-un fel, prin simplul fapt ca sunt bani (un "titlu de credinta"). Fara credit (de orice fel, bancar, comercial etc) nu exista prosperitate, ci o cinstita si curata economie medievala.

qwerty spunea...

Foarte la obiect articolul, mai putin partea cu bancile islamice, care au la baza TOT sistemul bancar fractionar.
Nu intru in detalii de ce infloreste acest sistem, dar nu este cu nimic mai deosebit decat un sistem bancar fractionar foarte conservator -- banca pune banii doar daca tu vii cu garantii consistente, apoi iti cumpara bunul de care ai tu nevoie -- casa, masina, electronice, etc si ti-l revinde la un pret mai mare decat cel initial (in rate).
Asta pentru ca in Islam dobanda e interzisa, dar negotul nu -- ai voie sa vinzi mai scump decat ai cumparat.

Sistemul bancar islamic e de fapt aceeasi Marie cu alta palarie.

Eu cred ca istoria a aratat ca extremele nu sunt bune -- rezerva 100% == investitii minime, rezerve prea mici == bank run (Islanda?).

In opinia mea, bancile centrale ar trebui sa fie obligate sa nu scada dobanda de referinta sub o anumita valoare (3-4%) si sa nu depaseasca o anumita valoare, astfel incat participantii la joc sa stie exact la ce sa se astepte.
Regulile jocului trebuie sa fie aceleasi pentru toti si daca ele nu se schimba participantii la joc isi vor face calculele mult mai bine.
Nu mi se pare corect ca populatia care economiseste sa plateasca pierderile bancilor prin dobanzi de referinta extrem de mici cum nu mi se pare corect sa limitezi initiativa prin dobanzi foarte mari, la fel cum nu mi se pare corect ca o banca de investitii sa opereze cu parghie financiara peste 10X si sa se imprumute direct de la banca centrala la dobanda 0.X% si apoi banii sa-i foloseasca in scheme de arbitraj (in care pentru oamenii normali profitul e 3% iar pentru banca de investitii 30%).

Anonim spunea...

daca nu ma insel eu...sistemul islamic nu are dobanzi,nu?
http://www.iavion.ro - Fly Your Dream

prostiaucide spunea...

"Să nu uităm că băncile comerciale împrumută cam de 10 ori mai mulţi bani decât au de fapt"

Of, iarasi mitul cu bancile care fac bani din nimic...

Presupunand o rezerva minima obligatorie de 10%, bancile nu dau de 10 ori mai multi bani decat au, ci de maxim 0.9 ori "mai multi" bani decat au. Adica mai putini, nu mai multi.

"depozitele sunt bani reali nu inexistenţi".

Creditele si depozitele sunt doua jumatati ale unei balante, si sunt ambele la fel de reale. Practic depozitul este un credit pe care depunatorul il acorda bancii. Si cand cineva imprumuta bani de la banca, se poate spune ca banca face un depozit la cel creditat.

"Practic băncile centrale stabilesc cu de la sine putere ce este bine şi ce este rău pentru economia unei ţări.".

Conducerea BNR e numita la noi de Parlament, care la randul lui e ales de catre electorat. Deci indirect puterea lor vine de la electorat.

"Favorizează anumite ramuri economice mărind sau micşorând rata dobânzii de referinţă."

Nu vad cum s-ar putea face asta, in afara de cazul in care banca ar avea dobanzi de referinta diferite pe fiecare ramura economica. Tocmai asta e urat la acest parametru, ca actioneaza nediscriminatoriu si daca il modifici poti sa repari ceva intr-o parte a economiei, si sa strici altceva in alta.

Si, in sfarsit, culmea aberatiei: "N-ar fi mai simplu ca să nu existe nicio dobândă de referinţă, dobânzile să se stabilească printr-un proces de negociere între antrepenor şi bancă în funcţie de proiect.".

Toate bune si frumoase dar, in felul acesta, sistemul va functiona ca si cum dobanda de referinta ar fi 0 cand va fi surplus de bani pe piata, si infinita cand exista deficit de bani pe piata.

Hai sa ne imaginam ce se intampla daca BNR facea dobanda de referinta 0 cand piata era inundata de bani in urma cu doi ani? Vezi, exact asta propui tu.

Ca banca centrala poate gresi, e adevarat. Dar s-a dovedit ca lasate de capul lor bancile comerciale pot gresi mai mult, din lacomie, prostie, interes propriu, sau pur si simplu lipsa de viziune.

Intr-o economie utopica, unde se pot face previziuni economice pe 100 de ani inainte cu precizie de 99%, pentru fiecare domeniu de activitate, si toate bancile actioneaza pe principiul "do no evil" poate ar putea functiona asa ceva.

Teoria cu autoreglarea functioneaza oriunde in economie e o aberatie. Te rog sa-mi spui cum se autoregleaza un monopol de exemplu, si cum se transorma singur intr-un sistem concurential.

In sfarsit, e bine sa mai inveti despre sistemul bancar si dintr-o carte de economie, nu numai din filmulete de pe Youtube.

qwerty spunea...

@Vladimir

"Of, iarasi mitul cu bancile care fac bani din nimic...

Presupunand o rezerva minima obligatorie de 10%, bancile nu dau de 10 ori mai multi bani decat au, ci de maxim 0.9 ori "mai multi" bani decat au. Adica mai putini, nu mai multi."

"Creditele si depozitele sunt doua jumatati ale unei balante, si sunt ambele la fel de reale."

Un simplu experiment mental dovedeste ca nu sunt deloc reale:

Am un depozit la banca si ma duc si ii intreb:

-"Domnii mei, depozitul meu e real?"
-"Evident"
-"Atunci vreau toti banii intr-o plasa, in acest moment"

Sa presupunem ca in spatele meu se afla toate persoanele care au depozite si vor sa verifice daca depozitele sunt reale sau nu si fiecare isi cere banii cash in acel moment.

Vrei sa facem un pariu unde se termina povestea?
Pai simplu, primesc banii doar X% din deponenti, unde ... ai ghicit... X% e exact rezerva minima obligatorie.
Daca rezerva e 10%, doar 10% isi vor putea primi banii innapoi pe loc, deci 90% nu isi vor primi acesti bani....

Daca tu ai avea dreptate si banii reintorsi in banca ar fi echivalenti cu niste simple depozite, nu vad de ce ar mai fin nececsara rezerva minima?
De ce sa nu lasam ciclul sa mearga la infinit?

Te mai intreb un lucru, de unde vin trilioanele de dolari imprumutati de SUA?
I-a tiparit Benjamin Franklin sau i-au tiparit bancile comerciale?

qwerty spunea...

@Vladimir

"Conducerea BNR e numita la noi de Parlament, care la randul lui e ales de catre electorat. Deci indirect puterea lor vine de la electorat."

Adica, "dai in mine, dai in fabrici si uzine".

"Nu vad cum s-ar putea face asta, in afara de cazul in care banca ar avea dobanzi de referinta diferite pe fiecare ramura economica. Tocmai asta e urat la acest parametru, ca actioneaza nediscriminatoriu si daca il modifici poti sa repari ceva intr-o parte a economiei, si sa strici altceva in alta."

Cred ca realizezi ca te-ai contrazis singur in a II-a fraza.
La al-II-lea argument al tau as mai avea de completat:
-cursul de schimb si nivelul dobanzilor
-efectul nociv asupra claselor de active: dobanzi mici => preturi mai mari la clasele de active considerate "investitii" -- vezi imobiliarele => supraproductie in repesctivul domeniu (imobiliare de exemplu) cu ignorarea totala a ramurilor traditionale care aduc profituri mai mici (de ce sa produc chibirituri in Romania daca pot investi "sigur" in imobiliare cu randamente de 30% pe an).

In fine, e corecta afirmatia lui Dan ca dobanzile sunt diferite pentru diferite ramuri (si falsa negatia ta) pentru ca bancile se pot imprumuta la banca centrala cu o dobanda mai mica decat cea practicata de piata -- la noi nu e evident, dar in euro/dolari dobanda bancii centrale e aproape 0.
Anumite capuse privilegiate se pot imprumuta de la banca centrala cu dobanda aproape 0% si apoi sa imprumute plebeii cu dobanda X% sau si mai grav sa se lanseze in diverse speculatii cu acesti bani.

Bogdan Glavan spunea...

Nu vreau sa fiu rautacios, dar ma mananca uneori (rareori) limba sa ii intreb pe cei cu care nu sunt de acord: ce studii aveti fratilor, ce ati citit pana acum?
Cam asta as vrea sa-i intreb pe cei care neaga importanta rezervelor fractionare, ba mai mult, avanseaza ideea complet nastrusnica, nemaiauzita pe planeta, cum ca o rata a rezervelor de 10% arata ca bancile nu multiplica bani, din contra...!!!
Mai sunt si cei care opineaza ca in absenta rezervelor fractionare si a expansiunii creditului ne-am intoarce la epoca de piatra. Lor le-as dori sa aiba, macar pentru o zi, tot creditul din lume, fara sa detina insa nicio resursa reala. Sa vedem cum se descurca. Poate asa vor intelege ca dezvoltarea si prsperitatea depinde de investitii (acumulare de capital), care depind la randul lor de economisiri. Acordarea de credite dincolo de sumele economisite de public nu inseamna altceva decat redistributie (inflatie) - un soi de "economisiri fortate". Saracu' Ceausescu, ce a mai construit el, cat ne-a dezvoltat el multilateral!