duminică, 30 august 2009

Şansele lui Remus Cernea

Remus Cernea, posibilul candidat la Preşedinţie din partea Partidului Verde, are la o primă vedere şanse nule. Omul e singur, fără un partid în spate, fără bani, prea tânăr, prea netuns, cu un discurs prea sofisticat şi o ideologie care nu corespunde nici pe departe cu media naţională, e prea de dreapta. În contextul actual ecologia e un moft pentru majoritatea electoratului. Un slogan în limba engleză e de neînţeles pentru majoritate.

Mai mult, omul se străduieşte să elimine biserica din stat. În plus, nu există niciun primar care să îndemne cu ceva ulei, găleţi sau mai ştiu eu ce populaţia rurală la urne în favoarea sa. Nu are nici măcar o minimă structură prin care să existe un om care să-l reprezinte la fiecare secţie de vot.

La toate astea se adaugă blocajul mediatic la care o să fie supus, violenţa atacurilor care o să apară şi eventualele bube reale din biografie care o să fie fluturate ca un stindard. Plus lipsa unei echipe profesioniste care să-l sprijine în deciziile pe care trebuie să le ia. În cele trei luni până la alegeri e posibil nici să nu ajungă vestea candidaturii sale până la urechile majorităţii electoratului.

Să trecem la atuurile sale. Nu are legătură cu sistemul. E energic, dacă te uiţi la câte a organizat până la cei 35 de ani pe care-i are e clar că ajutat e capabil să bântuie prin ţară. Nu are probleme cu limba engleză.

Cât de bun comunicator e, cât de credibil, ce strategie o să încerce pentru a sparge barajul mediatic, ce strategie are în abordarea contracandidaţilor şi multe altele rămân o necunoscută. Să presupunem că are toate calităţile de care are nevoie la un nivel superior lui Geoană sau Antonescu.

Şansa sa este Internetul. Şi faptul că trebuie să intre în turul doi. Ca să intre în turul doi are nevoie de 30 de procente din electoratul care participă la vot, să zicem 45 de procente din întreg electoratul, adică 13.5 procente din total sau 2.4 milioane voturi. Cred că sunt de ajuns 2 milioane. Asta înseamnă că trebuie să aducă 2 milioane de cetăţeni care nu ar veni la vot în lipsa candidaturii sale.

Poate Remus Cernea să scoată din casă 2 milioane de cetăţeni pe care să-i aducă la urne? În România au acces la Internet 40 de procente din populaţia cu drept de vot, cam 7 milioane. Numai şi numai de aici poate să obţină Remus Cernea voturi. O campanie cum nu a mai fost făcută, dacă are cine s-o facă şi ştie cineva s-o facă, poate să aducă două milioane de voturi la nişte costuri rezonabile în comparaţie cu milioanele de afişe care o să împânzească ţara.

Turul doi este o altă poveste, pitorescul situaţiei o să-l poarte, cu ajutorul mogulilor avizi de senzaţional şi mânaţi de lupta anti Băsescu, spre victorie. Nu trebuie să se gândească la turul doi.

Dacă personajul e rezonabil, merită văzut într-un interviu pe Hotnews sau altundeva online, poate să fie o şansă a celor care nu se regăsesc în actuala clasă politică, şi aceştia sunt majoritari. Deşi pare o glumă, cu puţină inteligenţă şi o campanie furibundă pe Internet, Remus Cernea are o şansă, minimă, de a câştiga.

Doar încercarea de a destabiliza sistemul merită interesul. Şi decât să stai acasă mai bine te duci şi votezi împotriva sistemului, măcar din curiozitate.



PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

67 de comentarii:

Bleen spunea...

E prea de dreapta? Mie mi se pare la stînga rău de tot. Cernea e o telenovelă pentru corporatişti care se duc cu maşina la sală. Pentru revoluţionari care renunţă la o revoluţie nedotată cu locuri de parcare special amenajate. Ziua internaţională de luptă împotriva discriminării pe criterii de gusturi muzicale şi "lifestyle"?

Dan Selaru spunea...

El e de dreapta, daca e vazut ca de stanga e in favoarea lui ca media romaneasca e de stanga.

Ovidiu spunea...

Interesant. Nu are nici o șansă, evident, dar sunt tentat să-l sustin.

Are deja 2 bube identificate:

1. imaginea de "neserios". Nu o să ia nici măcar un vot de la candidații mari, ceea ce-l forțează către buba 2.

2. trebuie să mobilizeze tinerii, cărora nu le pasă. Ca efort e mai simplu să furi electorat de la candidații mari, pentru că măcar oamenii ăia sunt deciși să iasă din casă și să meargă la vot.

Dar cine știe, îi urez succes.

Cristian Orgonas spunea...

Zero sanse, indiferent de expunerea mediatica si de cine il va sustine. In Romania, cu parul lung nu se castiga voturi (desi omul imi aminteste de mine cand eram mai tanar :-)).
In alta ordine de idei, Basescu va obtine al doilea mandat, cu sau fara Oprescu in cursa.
Trebuie sa ne pregatim psihic pentru inca 5 ani cu Basescu.

Dan Selaru spunea...

Neglijezi lehamitea generala si curiozitatea. Depinde de el. Pe Internet nu conteaza cat esti de netuns sau ce suvita ai, vezi Basescu.

Unknown spunea...

Sa fim seriosi: daca si omul asta e de dreapta, cu discursurile occidental-ecologiste puternic de stanga, cu noua fitza - sa "troznim" Biserica pe unde o apucam etc...

Cred ca, intr-adevar, majoritatea activilor pe internet sunt de dreapta, tocmai de aceea nu vad cum un stangist clar ca si el o sa ia voturi din acest bazin.

Dan Selaru spunea...

Omul spune clar ca vrea stat minimal.

mihai spunea...

nu mai sunt sigur de notiunile pe care le detin: ecologistii nu sunt de stanga?

Charles Lutwidge Dodgson spunea...

Eu o să-l votez cu drag. Un vot pozitiv, cum s-ar spune. Imi plăcea Cernea încă dinainte de a se lua de cât cu bigoţii, vizigoţii şi alţi cotropitori ai şcolilor. Îmi aduc aminte de el de când avea o societate literară / editură - Noesis parcă se numea.

Nu pot însă să nu îmi pun problema ce va urma după eventuala lui alegere ca Preşedinte. Ce va face din acea poziţie? Ce va putea face, dat fiind presupusul său rol apolitic?

Într-un fel, mi-aş dori să piardă spectaculos, pentru că atunci în jurul lui s-ar putea coagula în următorii trei ani o mişcare politică realmente nouă cu şanse să răstoarne de la putere putregaiurile de acum.

Dan Selaru spunea...

Sunt de stanga dar cetateanul nu avea niciun partid in spate si banuiesc ca ecologistii l-au vrut. Oricum are nevoie de un om la fiecare sectie, fara un partid nu are nicio sansa.

Unknown spunea...

Va putea oare sa stranga 300 de mii de euro fara sponsori interesati si 500 de mii de semnaturi fara o armata de simpatizanti? Pacat ca nu se pot trimite liste de adeziuni pe internet. Au avut grija politicienii sa fie posibil sa se stranga semnaturi doar in schimbul unor pomeni electorale.
La urma urmei tipul doar vrea sa "provoace sistemul". Ce se face insa daca, printr-un concurs de imprejurari extraordinar, va castiga? Ce ne facem noi?!

Dan Selaru spunea...

Cred ca e ultima noastra problema. Cu astia ce am facut? Nimic.

Bugsy spunea...

1. Prin pozitia pe acre o are fata de Biserica (rolul ei in stat, de fapt) si prin alipirea de verzi e de stanga!

2. La aceste alegeri nu are nici o sansa. Sau, are sansa de a se face cat de cat cunoscut. Tinta lui trebuie sa fie urmatoarea campanie!

3. Cine ii acorda sanse acum, la campania din noiembrie 2009, .... trebuie sa se apuce sa scrie SF! Ar castiga bine!

4. Imi place RC!

Anonim spunea...

observ ca se discuta mult despre orientarea ideologica a lui remus cernea: stanga, dreapta, prea de dreapta etc. cred ca in romania ideologiile sunt atat de volatile si maleabile incat nici nu merita vorbit despre ele (situatie valabila, intr-o masura mai mica, si in restul europei). oricum, incadrarea stanga-dreapta, pe o singura axa, e destul de simplista si rigida. o idee mai buna mi se pare cea a coordonatelor carteziene in plan. o cautare pe goole dupa "political compass" este edificatoare. in rest, tipul imi pare interesant, proaspat, un outsider, neasimilat de sistem. s-ar putea sa-l votez, dupa o cercetare mai atenta a sa si a programului propus de el. oricum, este imbucurator faptul ca exista tineri ca au curajul sa intre in competitia politica

Lucian Ancu spunea...

Foarte greu sa cred ca are o sansa reala. Totusi in mod sigur prin aparitia lui in dezbaterile electorale v-a da o nota distincta fata de ceilalti candidati. Asta in masura in care v-a avea accesul accordat de media in aceste dezbateri.

Probleme de imagine in grosul electoratului roman exista. Ceea mai mare greseala a lui acum ar fi, de exemplu, sa isi tunda parul, sa isi schimbe pozitia fata de BOR.

Mie imi aduce aminte situatia din jurul acestei candidaturi de Partidul Piratilor din Suedia. Sa nu uitam ca si acel partid nu era creditat la a castiga in Europarlamentare, dar totusi a obtinut 2 locuri in Parlamentul European.

dor spunea...

omul ăsta e o glumă, ce caută el să candideze la orice? e un oportunist, un stângist, un plângăreţ.

ce a făcut el până la vârsta asta? a scris cuvinte şi a rostit vorbe. ce s-a schimbat după aşa-zisele lui proteste?

şi duda e mai potrivit pentru funcţia asta decât cernea.

la unii orgoliul e nemăsurat şi dorinţa de a deveni cunoscuţi le afectează judecata.

Dan Selaru spunea...

Asta e descrierea lui Geoana? Sau a lui Antonescu?

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

omul asta e gluma, si inca una nereusita. este exclus sa votez un astfel de personaj. idei de stanga, demagogie, fara program, etc.

Logosfera spunea...

Stanga, dreapta? Nu v-ati saturat oameni buni de atata pozitionare? In 20 de ani am avut politicieni din toate segmentele? Ce-ar fi sa-i impartim pe politicieni in demagogi si sinceri, in destepti si inepti, in corupti si cinstiti?
Unde s-ar pozitiona Remus Cernea daca am folosi alte metode de categorisire si unde s-ar pozitiona politicienii actuali? Asta e intrebarea care trebuie sa v-o puneti.

Dan99 spunea...

Chiar conteaza daca-i de dreapta, stanga, centru sau orice alta combinatie? Avem in Romania partide de dreapta? Dar de stanga? Am avut in ultimii 20 de ani stanga sau dreapta?

Romania are nevoie sa fie condusa de oameni care sa nu mai fure naibii atat de mult. Ca-i de stanga sau dreapta nu conteaza acum.

Desi nu-l vad pe Cernea cu mari sanse, sper sa obtina macar un loc 3 la alegerile din toamna si peste 5 ani sa fie cu adevarat o alternativa cu sanse reale.

DanBruma spunea...

Iata un mesaj binevenit. Felicitari. Eu cred ca are sanse daca reuseste sa-si faca un staf de campanie serios si muncitor si care sa mearga in mod activ spre elector. Trebuie sa abordeze chestia à l'americaine, pe calea internetului cum spui. Si trebuie sa stranga bani de campanie à l'americaine. Eu l-as sponsoriza, dar mai intai as vrea sa-i vad programul. Cateva observatii: are in spate partidul verzilor care nu e de neglijat tinand cont de rezultatul lor la europene (vorbesc de verzii europeni si nu de cei din RO care nu au luat nici un mandat de europarlamentar cred), verzii sint de centru (asa se definesc pe situl lor), tipul a facut filozofie ceea ce iese putin din tiparele pe care electoratul incepe sa le respinga, chestia cu parul lung nu cred ca e o problema si apoi o ora la frizerie poate rezolva treaba (sacrificiul capilar nu este un mare sacrificiu daca vrei sa ajungi presedinte). Sint chiar nerabdator sa vad cum se organizeaza tipul.

machiavellian spunea...

Serios, Dane, dar daca vrei sa destabilizezi sistemul, votezi Becali, nu Cernea.

Dan Selaru spunea...

Becali e asociat cu PDL-ul la Primarie, e din sistem.

Adrian Năstase spunea...

M-am uitat pe site-ul lui şi-mi place ce spune. Nu chiar tot, bineînţeles. Oricum, alţi candidaţi emit mai multe aiureli şi totuşi sunt creditaţi cu şanse reale.
Eu zic că nu internetul l-ar putea sprijini eficient, ci doar o televiziune care să-i facă zilnic loc pe sticlă. Şi nu una cvasi invizibilă; degeaba s-ar duce labeunuteve de ex. Dar treaba asta mi se pare imposibilă, aşa că nu-l văd ajuns prea departe.
Poate, totuşi, dacă grupuleţele care încearcă acuma să se coaguleze şi-ar călca pe orgolii, s-ar lipi de Partidul Verde şi ar crea urgent filiale în toată ţara...
P.S. Ecologist care susţine statul minimal??? E o contradicţie în termeni.

Dan Selaru spunea...

Da, e o contradictie de termeni. Dar asta spune omul ca e libertarian. Te iei de-un semiton. :-)

Anonim spunea...

Intr-un popor crestin vine Cernea si ne spune sa scoatem biserica afara. Ba aud c-ar fi de dreapta. mai mai ... parca-l aud si cu icoanele din scoli ce scandal a mai facut. Asta ne-ar mai trebui la presedentie, un prieten de-a lui nenea Moise.

Anonim spunea...

Spunea cineva mai sus ca ce a facut omu'. Simplu, a reusit sa anuleze demolarea Mausoleul Eroilor din Parcul Carol unde B.O.R.-ul (stiti voi , ala cu preoti homosexuali si spagari) vroia sa construiasca Catedrala Neamului. Cred ca este de ajuns si asta ;)!

Sato spunea...

Desigur ca e de stinga, sau, in orice caz, liberal-progresist: e anti-popi, pro-gay, pro-minoritati, verde si, in general, singurul de pe scena politica romaneasca care intelege ce inseamna o societate moderna si inteligenta. Tocmai de-aia trebuie votat. E naiv sa-ti imaginezi ca va cistiga, sau chiar ca va ajunge in turul doi -- evident ca nu. Ideea e sa obtina o masa critica de voturi -- cel putin 6-7 la suta -- care sa zguduie sistemul si sa duca la o schimbare de paradigma politica in Romania. Cu alte cuvinte, sa trimita un semnal clasei politice ca exista un segment semnificativ din electorat care respinge consensul religios-patriarhal-corupt predominant in Romania. Nu sa cistige, ci sa forteze politicienii mainstream sa-si insuseasca o parte din mesajul lui. Nu sa devina presedinte, ci sa deplaseze parametrii dezbaterii.

hippiemuslim spunea...

Din cate am inteles eu e libertarian de dreapta, dar din moment ce Romania e democrata, ramane doar dreapta.
Domnul Remus Cernea nu a rasarit el asa de ieri de azi, daca sunteti capabili sa cautati pe google sau chiar mai inteligent direct pe wikipedia "Remus Cernea" veti gasi imediat informatii despre el. Pupatorii de icoane sa se abtina.
Daca doriti sa il ajutati sa stranga voturi, downloadati formularul de pe http://remuscernea.ro/ .

Dedalus spunea...

Nici nu ma obosesc sa comentez ideologia lui, intr-o tara in care deosebirea dintre partidele politice consta numai in perioada in care au furat din buget.

Va lua probabil toate voturile de revolta din tara (adicatelea aia care nu se regasesc in nici unul dintre candidatii ceilalti, din motivul ca nu se regasesc in ceea ce aia vor).

Voturile de revolta se exprima si prin:
a) neprezentare
b) buletine anulate

Basescu are un electorat dur, nu vor pleca de la el la acest nou candidat.

Geoana e un prostanac, dar beneficaza de voturile PSD, si alea masive la tara. Nici de aici nu va lua prea multe.

Va lua de la Antoenscu ceva si va scadea si voturile lui Oprescu - daca va fi cazul.

Eu as sta cu ochii pe el. Daca ia peste 3% din voturile exprimate, atunci la urmatoarele algeri parlamentare vom avea si un partid castigator cu totul nou, probabil pozitionat intr-adevar la dreapta. La extrema dreapta.

Omul e un indicator de fapt.

Adrian spunea...

Interesanta analiza, ar fi o "revolutie electronica" o eventuala reusita a acestui candidat. Cred ca Internetul va putea fi cel mai bun filtru pentru aflarea informatiilor despre candidati. Despre Remus Cernea, vad ca deja se pot afla destule direct de pe site-ul lui: remuscernea.ro

Vasile D spunea...

evident nu are nici o sansa de a ajunge in turul doi insa daca ia cateva procente va primi botezul vietii politice si cine stie peste 5 ani poate va porni cu mai multe sanse

Anonim spunea...

Eu am cu omu' asta 2 probleme:

1. E ecologist, bazandu-si platforma pe cea mai mare sarlatanie de dupa Y2K - incalzirea globala. Asa ceva nu exista. Am intrat intr-un nou ciclu solar, clima e in racire. Ah, da, e OK sa militezi pentru reducerea poluarii in Romania, unde s-a depasit orice limita a nesimtzirii, dar asta n-are a face cu ce se intampla in restul lumii.
2. Faptul ca omul e un extremist antireligios. Intr-adevar, dupa 45 de ani de ateism de stat, acum s-a trecut intr-un mod tipic romanesc intr-o alta extrema, in care tot ce tine de religie e bagat in fata fara jena. Pana la un punct o astfel de atitudine e normala, dupa ce timp de cateva zeci de ani religia a fost marginalizata. Daca ne gandim bine, trecerea romanilor dintr-o extrema in alta s-a petrecut in toate domeniile: inainte nu era TV-acum e plin de canale TV cu toate porcariile; inainte nu era porno-acum e peste tot; inainte nu erau masini-acum romanii isi defuleaza frustrarile cumparandu-si masini smechere; inainte nu puteai pleca nicaieri in afara-acum daca nu-ti faci vara in Grecia si Revelionu' la Viena esti considerat dobitoc. Totusi, dupa timp de peste 40 de ani am avut pe peretele de deasupra tablei portretele lui Dej si Ceausescu, mi se pare cam ridicol ca Dl. Cernea sa strambe din nas la vederea chipului lui Dzeu sau a fiului Sau. Dupa ce timp de zeci de ani copiilor li s-a ascuns existenta lui Dzeu, e bine sa se mai compenseze putzin acum. Faptul ca exista clase tapetate cu icoane e o chestiune de prost gust, asta nu se combate cu o candidatura la Presedintie.
In rest, intr-adevar, platforma Verzilor pare ca iese putzin din tiparul stangist al verzilor europeni, ceea ce e demn de aplaudat.
Omul n-are nici o sansa atat timp cat nu exista o criza acuta care sa scoata lumea la vot.

Dan Selaru spunea...

Nu cred ca mai trec 2 saptamani pana la criza. Sper sa gresesc.

Alex spunea...

Se pare ca in aceasta campanie domnul Cernea nu va putea scapa de un stigmat care nici macar nu are legatura cu el: faptul ca a militat pentru scoaterea icoanelor din scoli nu are nicio legatura cu o campanie impotriva bisericii. Daca biserica vine si va spune tuturor sa va puneti icoane la servici, prin case, in institutii, acum trebuie sa ne plecam in fata lor si sa executam un ordin? Sau sa ni le cumparam si sa le pretuim la adevarata lor valoare,acolo unde ni se pare noua ca ele se afla cel mai bine? Pentru ca a militat pentru respectarea drepturilor minoritatilor religioase, acum e facut ateu? de cine? de toti ortodocsii care vad cu ochi rai un catolic,un protestant,un musulman! Nu e nicio diferenta intre talibanii fundamentalisti din Afganistan si cei care il acuza ca e impotriva bisericii!!! Cu un discurs bazat pe ratiune si argumente, omul asta vrea sa deschida un dialog, nu sa fie partas la discutiile mizerabile de ghetou care au loc prin mass media. Cred ca internetul va juca un rol important in reusita sau esecul campaniei lui. Pentru fundamentalistii religiosi: urmariti atent pasii proceselor impotriva bisericii si ganditi-va putin de ce a avut castig de cauza de fiecare data, intr-un stat care este in continuare aservit acestei institutii!!! Oare nu cumva pentru ca erau prea flagrante incalcarile legii facute de mult preaiubita voastra bisericuta?

Dan Selaru spunea...

Sper sa nu se degenereze in atei vs. credinciosi ca nu are legatura cu subiectul.

Anonim spunea...

Daca ia mai mult de 0,5% e o mare performanta.

Pongo spunea...

"Nu are legătură cu sistemul." : mai cauta.

Anonim spunea...

Si la a doua, si la a treia vedere tot sanse nule are. Si putem continua :)

DanBruma spunea...

Adu si cateva argumente pentru teoria ta. Totusi exista 75% de abstinenta de la vot in RO. Nu cred ca abstinenta asta este din prea multa iubire pentru Basescu Geoana sau Oprescu. Eu cred ca are mari sanse daca isi face un staf care sa lucreze ca la americani, zi si noapte. Iar staful ar trebui sa colecteze fonduri. Daca nu are fonduri sa faca spectacol à l'americaine sansele sint mici. Spectacole fara mici si bere, dar cu balonase si confeti. Si bineinteles un program de campanie serios. Deja liniile generale sint bune, stat de drept, humanism, despartirea puterilor in stat. Aduce un suflu nou. Ralierea cu verzii este moderna. In plus tipul a avut rezultate in activitatea de pana acum, parcul Carol de exl. Analiza sistemului electoral romanesc in comparatie cu sistemele europene pe care a facut-o pe rocultura.ro este excelenta. Premizele sint bune dupa parerea mea.

ameţitul spunea...

evident că şi 1% ar fi o performanţă, dar are votul meu, fie şi numai pentru activitatea AUR. ce să fac, mă atrag persoanele care se luptă cu morile de vânt :)

Nicu spunea...

Dan, trebuie sa te contrazic un pic. In momentul in care omul si-a incrustat pe sabie manifestul umanist, el a declarat razboi total nu numai bisericii ca institutie ci de-a dreptul religiei crestine. Si atunci nu vad cum se poate evita un conflict ideologic pe aceasta tema. (Iar "ecologist de dreapta" trebuie inregistrata la OSIM)

DanBruma spunea...

Pentru Nicu: cred ca exagerezi cand vorbesti despre sabie. Nu e vorba despre nici o sabie. Tipul mi se pare destul de cool: http://remuscernea.ro/2009/08/de-ce-ma-consider-liber-cugetator/

B spunea...

Dan, iti multumesc ca ne-ai atras atentia. Oameni buni, nimeni nu e perfect, eu sunt o persoana care cred dar sunt impotriva bisericii ca instituitie in forma actuala. E greu sa gasesti omul potrivit, toti avem defectele noastre. Eu stiu ca daca nu facem nimic sistemul politic actual o sa ne sufoce si votul e singurul mod in care putem schimba si sa evitam ca alti tineri sa moara cum s-a intampla in '89 la precedenta schimbarea de regim ca noii guvernanti sa aiba legitimitate.
Eu am inceput deja sa strang semanturi pt acest tip.

Nicu spunea...

@DanBruma: sa nu uitam ca omul este Preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române. Iar din punctul asta de vedere nu mi se pare "destul de cool" pentru a primi votul meu.
Permite-mi te rog sa-mi mentin afirmatia de la mesajul anterior. Cu stima.

Unknown spunea...

http://www.antoniomomoc.com/dati-i-o-portavoce-lui-remus-cernea/

G.Huxley spunea...

Daca e ateu inseamna ca face parte din "sistem".Eu nici n-as sta pe aceeasi strada cu astfel de oameni.

DanBruma spunea...

Pentru Nicu: Faci ce vrei cu votul tau, bineinteles, dar daca tipul asta nu e cool probabil e cool Oprescu sau Geoana sau Basescu sau Antonescu. Fiecare cu gustul lui. Dar inca o data, faci ce vrei cu votul tau, nu e vorba despre asta. Dar sa spui ca Cernea are o sabie in mana pentru ca e presedinte al Asociaţiei Umaniste Române e ridicol. Cu aceeasi stima.

denny spunea...

Este adevarat ca in momentul de fata sansele domnului Cernea sunt foarte mici, insa daca ne dorim cu adevarat o schimbare in aceasta tara, si cred ca toata lumea este de acord ca de asta chiar avem nevoie, ne strangem cu totii si il sprijinim pe acest candidat care chiar vine cu idei noi si chiar isi doreste sa faca ceva pentru binele tarii. Ar trebui sa nu ne mai gandim la ce sanse mici are, ci pur si simplu sa incercam sa facem ceva in privinta aceasta!

Anonim spunea...

Nu cred ca se se pune problema sa ajunga (acum) presedinte, dar, fie si doar pentru a creea o bresa in sistemul de clici si grupuri de interese (ale politicienilor, corporatiilor, oligarhilor, bancilor, rechinilor imobiliari, numai ale populatiei -angajati, mici intreprinzatori, pensionari- nu) care conduce acum Romania, merita sustinut, pentru ca, asa cum multi vad ca gandesc, ne-am intors la situatia de acum 20 de ani, la acel "asa nu se mai poate", iar drumul pe care suntem acum duce doar la dezastru, iar cu "actualii" indiferent care, nici o iesire nu e posibila.

Anonim spunea...

O sa-l sustin in limita posibilittilor. Bafta Remus!

Anonim spunea...

http://meschin.blogspot.com/2009/09/eu-cu-cine-votez.html

Anonim spunea...

Nu are nicio sansa. Si cine il voteaza, nu face decat sa incurajeze un tur doi cu Basescu si Geoana. E doar un heirupism ceea ce incearca el sa faca, heirupism care nu ne poate face nimic bine. Daca vreti Geoana si Basescu in turul doi, stampilatzi-l....

Unknown spunea...

Iti urez mult succes si ar fi un viitor mult prea bun daca lumea ar putea sa vada dincolo de haine, par, machiaje, muzica...dar s-au chinuit si altii inainte sa arate ca "nu conteaza cat de lung am parul" si din pacate nu au reusit nimic in locul asta in care maneaua si atitudinea de shatra sunt la mare valoare...cat despre biserica, ar fi trebuit sa stea la locul ei dintotdeauna fara sa se amestece acolo unde e noroiul mai mare, cat despre stat si sistem sunt doar niste mecanisme defecte si ruginite prin care ii sunt furate omului de rand visele si sperantele...Am incredere in schimb ca putinii oameni ca tine si ca mine si ca altii vor schimba ceva! Mult noroc si sper ca intro zi situatia actuala in tara noastra sa para doar o amintire urata!

Mircea Capatina spunea...

Sunteti atat de ingusti la minte cu stanga-dreapta si alte aberatii.
In 20 (doua zeci) de ani ati avut pe pielea voastra tot ce se poate in materie de politicieni si de culori politice, de stanga-dreapta. Si nu au facut nimic bun. Tara asta a crescut pt ca eu si tu lucram 8 ore pe zi si vrem sa ne fie bine si in niciun caz pentru ca au altii vreun merit.

Iar cu Remus Cernea, iarasi nu ati inteles nimic, nu e vb de el. Este vorba de esenta lucrurilor si anume :
1 E NEVOIE de ceva nou, e nevoie de ceva care sa loveasca in cei de acum
2 E vorba de a da sansa si ALTORA decat cei existenti. Cernea e un simbol. Sansa lui de a urca (zero sanse sa ajunga presedinte) reprezinta sansa pentru o politica noua in Romania, pt o adevarata schimbare.
Dar din pacate prea putini oameni folosesc creierul pentru a intelege, ci doar pt a judeca... pe oricine altcineva mai putin pe voi

Anonim spunea...

este super inteligent!
Imi doresc sa reuseasca!

Anonim spunea...

Fratilor pentru REMUS CERNEA haideti sa ne unim!!! Sa facem ce nu s-a facut demult! Curatenie in clasa politica actuala! Sustin un candidat din randul nostru... Care nu are averi si nu este corupt! Incoruptibil si Vertical! Echilibrat si Inteligent!

Anonim spunea...

CITEZ ! "Remus Cernea, posibilul candidat la Preşedinţie din partea Partidului Verde, are la o primă vedere şanse nule. Omul e singur,..."
pai ... ori e singur ori e presedintele partidului verde..
like *duhh*

Anonim spunea...

i-as da votul omului asta.. dar din pacate nu are nici o sansa. nu il cunoaste mai nimeni..:(

Anonim spunea...

Consider ca merita sa merg la vot pentru el.

Anonim spunea...

fratilor nu trebuie sa-i dam voturile lui basescu..trebuie sa schimbam foaia chiar daca nu avem cu cine vota..ew zic sa incercam toti spre un candidat mai necunoscut..nu zic sal votam pe domnul remus cernea..dar daca mai ies burtosii din pdl psd ew zic ca vom murii de foame.. :) majoritatea dintre noi mor si acum.. abea astept sa iasa lumea in strada..cred ca voi fi in frunte :)) nu vreau sa mai vad copii infometati si cu ghiozdane goale!!

George Botez spunea...

Domnul Cernea este indiscutabil un tip inteligent. Tocmai din aceasta perspectiva apreciez ca este sigur de imposibilitatea de a obtine mai mult de 20.000.- de voturi. Nu cred ca notorietatea sa este mai mare. O actiune de genul "plangere la OSCE"este menita, de fapt, sa ii aduca voturi in plus dar fara prea mare rezonanta. Este bine ca dl. Cernea sa isi construiasca o imagine si in acest an ( ca si dl. Manole) iar din punct de vedere social sa exceleze in domeniul "verde" care nu ar trebui sa reprezinte doar o rampa de lansare ci un crez politic constant. Romania nu va prospera atat timp cat toti tintesc puterea la nivel national iar nivelul local/particular ramane doar un os de ros "categoria a II-a". Desi sunt un roman nationalist si am considerat statul unitar ca fiind de esenta Romaniei atat ca o necesitate istorica, cat si, mai ales, de siguranta nationala, cred ca o autonomie locala accentuata prin descentralizare administrativa severa este singura cale de a accede repede si sigur catre lumea civilizata. Regiuni, Landuri ( macar pentru dl. IOHANNIS ) vor avea nevoie de guverne proprii iar d-nii Manole si Cernea vor avea astfel posibilitatea de a isi pune "la lucru" proiectele la nivel micro si abia apoi macro. Insa, la acest moment sunt in imposibilitate absoluta de a accede la mai mult. De ce ? Din cel putin 2 motive :
1. Ca independenti nu au in spate parghiile politice necesare pentru a pune in practica rapid programele pretinse in campanie si vor avea de suferit de pe urma unei reactii virulente a sistemului actual care se vede pus in pericol letal ;
2. Proiectele acestor domni nu sunt inca suficient de bine cristalizate iar identitatea lor nu este bine definita. Pentru o mai buna intelegere a acestei exprimari exemplific cu traditionala "culegere de matematica" in care, la sfarsit, sunt trecute rezultatele exacte ale problemelor ( ceea ce fac si acesti domni) insa simpla afirmare a posibilitatii de a rezolva o problema este insuficienta in conditiile in care nu afirmi si modul de solutionare incluzand mijloacele si resursele atrase, evident nu fantasmagoric cum face dl. Vadim Tudor.
Deci.....fie la nivel mai mic, fie la domenii sociale particulare. Acestea sunt posibilitatile actuale de a castiga ale domnilor Cernea si Manole.

TZM spunea...

La pariu ca daca ajunge Remus in turul 2 cu Base, media il va sprijini pe Base ?

Anonim spunea...

"Anonim spunea...

i-as da votul omului asta.. dar din pacate nu are nici o sansa. nu il cunoaste mai nimeni..:("



Ideea asta cu "votul util" e cea mai mare prostie.

Nu numai că nu votezi aliniat cu cel pe care-l susţii, neajutândul să poată să negocieze implementarea unor măsuri din programul lui (poate chiar cele pe care le agreezi cel mai mult), dar votezi cu altul, votul tău anulând votul unui om care îl votează.

Cu alte cuvinte faci candidatului tău preferat rău de trei ori:
- nu poate negocia implementarea unor puncte din platforma lui
- întăreşti poziţia unui adversar
- anulezi un vot al candidatului preferat


Deci, votează cu cel care te reprezintă ideologic cel mai bine!

Anonim spunea...

Dupa confruntarea dintre cei trei favoriti tot cu Remus Cernea voi vota. Macar sa dau un vot POZITIV nu sa aleg raul cel mai mic ca pana acum.

ateologu spunea...

Cei care cred în democraţia adevărată au doar două opţiuni duminică:
- votul ca aici: http://www.youtube.com/watch?v=WReTbvWd_mg
- votul anulat

Dar în niciun caz să stea acasă, că aşa nu se schimbă nimic.