vineri, 9 octombrie 2009

Herta Muller şi festivismul

Dacă Herta Muller trăia în România era cetăţean român de origine germană, aşa este cetăţean german de origine română, în fapt este cetăţean german de origine germană născut în România.

N-a scris niciodată în limba română, limbă pe care a învăţat-o, conform propriilor declaraţii, la 15 ani.

Opera Hertei Muller se bazează pe universul concentraţionar al regimului comunist. Regimul comunist nu a fost un regim dorit în România, vezi rezultatul alegerilor din 46, regimul comunist a fost impus cu tancul de ruşi şi tolerat de restul naţiunilor prea obosite să înceapă un nou război.

Singura noastră contribuţie, a românilor, la acest premiu este adusă de Nicolae Ceauşescu prin regimul său, prin Securitate, şi prin faptul că a vândut-o pe Herta Muller. Mai lua Herta Muller premiul Nobel dacă rămânea în România? Sau dacă scria în limba română? Nu, la ambele întrebări.

Să fim serioşi. Toată sarabanda asta festivistă nu are nicio legătură cu România. Sau, mai corect, nu are nimic în comun cu partea bună a României, doar cu partea întunecată. Suntem ca un cerşetor care-ţi vâră sub nas bubele puroiate ca să capete puţină atenţie.

O nemţoaică a luat Premiul Nobel despre un regim rusesc dictatorial, acţiunea se petrece în România. Felicitări Hertei Muller.

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment.

40 de comentarii:

Bugsy spunea...

Corect!
Eu as fi vrut sa castige Amos Oz!

Theophyle spunea...

lipsa valorilor produce tendinta de "adoptarea" lor silita. Romanii au primit dreptul la participare la Nobelul dnei Muller pentru capitolul "inspiratie"

Anonim spunea...

total de acord. a se vedea si cazul lui George Emil Palade, doar ca dansul era totusi vorbitor de limba romana, insa Premiul Nobel pentru Medicina l-a primit in calitate de cetatean american. nimic surprinzator

macchiavelli spunea...

cred ca la intrebarea daca si Romania isi poate revendica intr-o oarecare masura premiul Nobel al doamenei Müller poate raspunde doar doamna Müller. Din cate am citit eu despre dansa, domnia sa se considera si romanca!

- spunea...

Postul asta e motivul pentru care nici un cetatean roman nu va primi vreodata Nobelul.
Nu exista nici un motiv eu ca roman care pot sa fac ceva sa raman in Romania, daca romani isi trateaza tara cu atata sictir.

Unknown spunea...

Este prima luare de pozitie (pe care o citesc eu cel putin)care clarifica o stare de fapt, si anume ca Herta Müller este o scriitoare de limba germana, care actualmente traieste in Germania, dar este de origine germana din Romania. Nu mi se pareau la locul lor declaratiile, cum ca ar fi o scriitoare de "origine romana".Sigur ca multi ar spune ca sintagma "de origine romana" e aplicabila, avand in vedere ca ea este originara din Romania. Nu cred ca este cazul insa....altfel de ce se mai vorbeste atunci de "cetateni romani de origine maghiara, germana, turca" etc. Cred ca Dan Selaru clarifica intr-un mod foarte clar aceste lucruri. Sigur ca Romania, experientele de aici si chiar si limba romana (chiar autoarea spunea, ca limba romana este intotdeauna prezenta atunci cand scrie) au avut o influenta imensa, covarsitoare as spune chiar, asupra artei ei. Felicitari. Sper ca romanele ei sa fie citite de mai multa lume din Romania.....mie mi se pare ca e interesant sa vezi perioada comunista din Romania si prin filtrul unui om, care a trait aici, dar care are o identitate culturala diferita de ceilalti scriitori, de limba romana spre exemplu.

Anonim spunea...

Exact Dane. E premiul ei nu al romanilor care se hranesc cu succesele personale ale unor indivizi ce au sau au avut cetatenia romana. Pentru ca suntem neputinciosi ne hranim cu succesele altora.

Anonim spunea...

Pentru mine, acest premiu Nobel pentru literatura ar trebui sa deschida o dezbatere asupra faptului ca nu numai cine scrie in limba româna e român. Herta Muller e in egala masura românca, germanca si europeana. Cu cât mai repede intelegem acest lucru simplu, cu atât mai repede vom reusi sa patrundem in universul de valori al secolului 21. Comunismul lui Ceausescu, desi "experimentat" pe români, nu le apartine doar acestora, ci apartine Europei intregi. Pâna la urma, Ceausescu a fost tolerat atât din interior, de catre români, cât si din exterior, de catre celelalte tari. Si inca ceva, ar trebui sa ne vindecam de complexul acesta de inferioritate exprimat prin afirmatii de genul: "daca Herta Muller ar fi fost românca, nu ar fi luat premiul Nobel". Astfel de rationamente nu ne fac in primul rand bine noua si simplifica o realitate foarte complexa.

Anonim spunea...

De ce prostia la romanii e cu mult mai mare ca la altii (fara vreo ordine anume):
- pentru ca se cred autostiitori...
- pentru ca vor sa le stie pe toate...
- pentru ca vor sa le rezolve singuri pe toate...
- pentru ca nu au incredere in nimeni ...si mai ales in cei mai destepti ca ei...
- pentru ca bineinteles nu accepta niciun sfat...
- se cred buricul pamantului...
- refuza sa se documenteze...
- nu cred in specialisti...
- cred in fel de fel de conspiratii si manipulari - desi asta este viata...
- nu cred ca tot ce se intampla la romani s-au intamplat la altii - mai de mult - si EXISTA DEJA SOLUTII CLARE SI VERIFICATE...

- etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc, etc.....................

La Subiect:

...simt ca Herta este cel putin 1/2 romanca...
...si mai simt ca 1/2 romanca si 1/2 nemtoaiaca la total a fost 1/1 dovedit si probat ca a rezistat onorabil...
...si din pacate putini sau deloc din cei ce sant galagiosi si isi afiseaza cu impunitate un fel de romanism deochiat nu pot dovedi integritate similara...
...si mai simt in sfarslt o consolare in recunoasterea oprobiului general al Romanilor fata de dictatura...
...si mai cred ca este un subiect de meditatie (daca nu o lectie) pentru toata 'inalta cultura (zis elita)' din Romania care a convietuit cum necum cu dictatura...

razvan spunea...

n-ati inteles nimic domnule dan.

nu e vorba de aproprierea autoarei, e vorba de faptul ca in 20 de ani noi am uitat mai mult si am facut mai putin legat de acest regim toxic decat o singura femeie, straina daca vreti dumneavoastra.

iar faptul ca ne pune sub lupa lumii partile intunecate surprinde pentru ca noi nu am facut-o.

Nobelul premiaza lucrarea literara, de ce sa ignoram contextul doar pentru ca noi o facem de 20 de ani?

KingSnake spunea...

Asta ziceam si eu ieri cand bubuia net-ul de comentarii gen "scriitoarea de origine romana a castigat Premiul Nobel". Inclusiv Hotnews-ul a avut toata ziua asta formularea pe prima pagina. Herta Muller este o cetateanca germana, de origine germana, nascuta in Romania, iar contributia Romaniei la rodul talentului ei este aceeasi cu contributia Germaniei in filmul La vita e bella.

Anonim spunea...

Nae Ionescu, vorbea, cu vreo 80 de ani, despre disputa dintre „bun român” și „român”. cred că problematica și argumentația sa rămân valabile și în prezent. oricum am lua-o, faptul cu adevărat relevant este că dna Mueller a simțit nevoia să emigreze.
iar macchiavelli punctează corect că autoarea este singura în măsură să clarifice această chestiune.

Anonim spunea...

Sunt si eu un cetatean germen de origine germana nascut in Romania. Am plecat si eu la 32 de ani din Romania si nu am mai fost pe acolo decit vreo 3-4 saptamini in ultimii 20 de ani.
Si iata ca va scriu pe blogul acesta, iata ca va scriu in limba romana !
Si puteti sa aruncati cit noroi vreti , stiu ca o veti face cu mult entuziasm : Ma consider roman!
Criticati-ma cit vreti ca am fugit de pe corabia care se scufunda, tratati-ma de tradator si ce mai vreti, nu ma schimbati in nimic !
In Romania si intre prieteni romani am trait cei mai frumosi ani ai vietii, cultura mea este romaneasca si cred eu ca simt si gindesc ca un roman.
Ca sa va dati seama, fiul meu care are 12 ani este fiu de cetatean german, de origine germane , nascut in afara Romaniei (viata a vrut ca el sa se nasca in Franta) , ei bine fiul meu spune cu umor : eu sunt 100 % german dar pe jumatate roman ! Stie citeva cuvinte pe romaneste, a fost in Romania o saptamina in viata lui , dar are un tata si o mama care au trait acolo si care vibreaza inca de emotie de fiecare dara cind aud numele acelei tari .
Este cel putin ciudat modul de a gindi al autorul articolului, si al mari majoritati al comentatorilor.
Pacat ca romanii gindesc astfel de cei care au fost si sunt "de-ai lor" !

Dan Selaru spunea...

Festivismul, nu Herta Muller, este subiectul, ea este sau nu romanca in masura in care decide Domnia Sa. Dar asta nu aduce nimic celor care se lauda cu succesul primirii Nobelului, nu are legatura decat cu uratenia Romaniei.

Consider plecarea nemtilor de la noi o drama pentru Romania si un drept al lor. Dar sa ne laudam dupa ce i-am vandut cu succesele lor este ipocrizie.

Gallus Mallus spunea...

Nu stiu cine esti, dar cred ca esti un om cu capul limpede, un om civilizat, european! Spun asta pentru ca eu sunt un cetatean raman de nationalitate maghiara.

Anonim spunea...

Ma bucur ca mai exista oameni ca dumneavoatra, draga "anonim". sunt momente cand nu imi pare ca m-am nascut in Romania si acesta este unul dintre ele. Eu sunt cetatean roman, de origine romana, nascut in Romania si traiesc de ceva vreme in Germania. Parerea nemtilor din pacate pt. noi, e foarte diferita de a romanilor, nu am auzit neamt sa spuna e 100% nemtoaica si meritul e al nostru. Meritul este in primul rand al doamnei Herta Muller, nu este nici al romanilor, nici al nemtilor. Ca intr-o perioada atat de neagra, s-a putut forma atat de frumos.
pt. Dan, cand a plecat din Romania 1987, incercase deja sa scrie in romana 1982. Ea nu a plecat de voie, ci nevoie si mai mult, nimeni nu "a vandut-o", cum mai comenteaza unii cetateni "de-ai nostri".

Dan Selaru spunea...

Statul a luat bani pentru fiecare neamt plecat in acele vremuri. Statul a vandut-o.

Tudorina spunea...

Nu, nu sunt de acord cu cei care afirmă că n-ar trebui să ne simţim mândri cu Herta Müller pentru că nu e româncă, ci nemţoaică. Pentru că România, dragilor, nu e doar a românilor, ea aparţine şi celorlalte etnii care au trăit şi trăiesc pe acest pământ. Pentru că România de azi nu ar fi la fel fără aportul grecilor, armenilor, evreilor, saşilor şi şvabilor, ungurilor şi aşa mai departe. Şi ei au clădit cultura noastră, şi-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre, chiar dacă în unele cazuri am încercat să le ştergem originea etnică ca şi cum n-ar fi fost. Câţi ştiu că Ion Luca Caragiale era grec, că Ana Aslan sau Spiru Haret erau armeni sau că Mihail Sebastian era evreu? Lucrurile astea trebuiesc spuse, nu să ne ruşinăm cu ele, pentru că nu înseamnă că ei ar deveni mai puţin importanţi pentru noi.

Dintre toate ţările de pe glob, noi ar trebui să fim cei mai interesaţi de premiul acordat Hertei Müller. Pentru că datorită acestui premiu, mâine mii de oameni din întreaga lume vor citi despre România şi vor descoperi suferinţele trăite sub regimul comunist.

Anonim spunea...

HERTA MUELLER

despre cartea ei "Animalul iubirii", iata ce scrie doamna H.M.

Am scris aceasta carte in memoria prietenilor mei romani care au fost ucisi in timpul regimului Ceausescu. Am simtit ca este datoria mea sa fac asta

Anonim spunea...

si eu sunt un fost cetatzean roman de origine germana. Mai mult, m-am nascut in exact un astfel de lagar ucrainean in care mama a fost deportata la virsta de 18 ani,scena pe care se desfasoara povestea din ultimul roman al Hertei Müller. Si pe mine m-a contrariat dictonul din comunicatul MAE "cetatzean german de origine romana" . Consider luarea de pozitzie a d-lui Selaru absolut corecta. Referitor la Herta Müller, am niste dubii: nu pot sa cred, ca ar fi invatzat romana abia la virsta de 15 ani! Este un adevar istoric, ca Romania, spre deosebire de alte tzari, permis si finantzat invatzamintul minoritatzilor in limba materna. Pentru aceasta, vesnica recunostiintza! In acelas timp, pot afirma din proprie experientza de fost scolar la Liceul German Bucuresti (nr. 21), ca noi am avut tot timpul, paralel, de invatzat si exact materia care se preda la limba si literatura romana in liceele romanesti. Cind mi s-a oferit la examenul de admitere la facultate posibilitatea de a fi audiat in limba materna, germana (!), am refuzat, nu pentru ca nu stiam perfect germana, ci pentru ca stiam la fel de bine Romana, si imi amintesc cu drag de profesorul de Romana, Nicolae Saftu. Nu mai spun, ca in curtea scolii vorbeam totzi, in ce limba se nimerea desi eram sashi, svabi, romani, evrei. Si azi, cind ne intilnim cu fostii colegi de scoala, in Germania mai ales, dar si in Romania, totzi, cu toate ca multzi sunt plecatzi de peste 45 de ani in Israel, America, Canada, Germania, vorbesc perfect, fara accent romana, si savureaza privilegiul, de a fi crescut cel putzin bilingv. Apropos de Herta Müller, aceasta a fost de curind foarte controversata in organul de presa al sashilor si svabilor din Germania, fiind banuita ca ar fi fost "ciripitoare". Herta Müller nu a infirmat aceste suspiciuni bazate pe indicii destul de solide.

n. < "50 spunea...

putina istorie de clasa VII.
cine este la originea raspandirii comunismului in estul europei?
•cauza:
cine a starnit "ursul" din est,in ww2?...r: germania, care ne judeca acum.
•cine n-a oprit "ursul ranit",care fugea dupa "vanator" si care a ocupat si marcat teritoriul si europei de est?...r: marile puteri,la yalta,care si ele ne tot judeca acum.
•efectul:
in toate tarile din estul europei,inclusiv germania de est,ocupate de armata "ursului", acesta a instaurat fortat cu comisarii lui,socialismul de ocupatie sub forma mascata a "regimurilor de democratie populara".
•in fine,marile puteri impreuna cu "ursul",la malta, sunt la baza rasturnarii de situatie din "89,la revenirea la situatia politica dinainte de ww2, dupa 45 de ani de comunism impus fortat de catre "urs".
•ultimii 20 de ani,in tarile din europa de est,eliberate din socialismul istoric ,aratat mai sus,sunt in tranzitie de la socialism la noul capitalism.
restul,e istorie!

popescu spunea...

daca nu cunoasteti specificul multiculturalismului din banat si transilvania nu va mai pronuntati.
datorita istoriei,in banat,traiau inainte de "80 mai multi nemti ca in alte parti a tarii.trebuie sa spunem ca nemti erau si in dobrogea,samd.
in anii 80-90, din banat si alte parti ale tarii, nemtii-cetateni romani,care au dorit sa plece definitiv la rude,pe baza de cerere si aprobare au emigrat in masa legal,pe baza de conventie intre tari, in germania de west. deci nu au fost alungati.din contra,se cauta ai lamuri, sa ramana.
dna laureata,cetatean roman de nationalitate germana,in anul 1987,a emigrat legal,prin procedura de mai sus .

Anonim spunea...

nu mai reduceti neamul romanesc la: romani sunt prosti, romanii sunt frustrati, romanii sunt si nu sunt... ! domnilor, toate neamurile sunt la fel, caci suntem oameni. daca d-na Muller era frantuzoaica, toata Franta se lauda cu ea..., e logic si acest gest de "auto-lauda" al unei natiuni intregi, dintr-un anumit punct de vedere, ar fi fost considerat de multi ca gest ipocrit si in Franta, nu numai la noi.

in privinta dansei cred ca ea este singura care poate spune ce e si cum e, caci premiul la primit ea. daca dansa ne face onoarea sa se considere romanca, sigur stie pentru ce... (la fel si contrariul)

daca cei ce acorda premiul asta se uita doar la natii sau sunt animati doar de interese ca in fotbal, atunci nu pot decat sa fiu dezamagit. sper sa nu fie asa.

oricum, nu pot decat sa ma bucur ca lumea occidentala mai vede inca victimele si amploarea dramelor comunismului.


felicitari castigatoarei!

Anonim spunea...

cred că discuția este inutilă și tinde să simplifice prea mult lucrurile. afirmații de genul „românii sunt cumva...”, „a fi român inseamnă asta..” nu duc niciunde. premiile nobel se distribuie individual și pentru merite personale. înainte de a fi „naționalități” ce vorbesc - dintr-un capriciu al destinului - diverse limbi, română, germană etc, suntem oameni ce suferim, uneori. aceia cu talent pot sintetiza și transpune mai bine realitățile înconjurătoare în opere valoroase. contează prea puțin cum o categorisim pe dna Muller, la fel cum naționalismul militant sau desconsiderarea excesivă și generalizată a unui întreg popor sunt ambele niște idei absurde și desuete, în special în context european mai larg. just my $0.02

Francesco spunea...

Premiul Nobel pentru Hertha Muller reinvie intr-un fel publicitatea pe care o are Romania prin romanul Dracula al lui Bram Stocker.

Numai ca de data aceasta este vorba de de Romania comunista, nu despre o Transilvanie ipotetica.

Francesco spunea...

Scuze, Bram Stoker nu B. Stocker.

dell_barocco spunea...

Originea etnica a HM poate fi verificata in cartea http://wiki-de.genealogy.net/Nitzkydorf,_OFB,
Acolo sunt publicate registrele matricole ale parohiei catolice din Nitzkydorf. Am aceasta carte si am redactat deja arborele ei genealogic de mai de mult timp, are numai stramosi germani pe ambele linii, materna si paterna. Stramosii paterni vin de undeva de langa Heidelberg.

Anonim spunea...

se pare ca nimeni nu-si da seama de lipsa de legatura dintre creatia literara si obtinerea unui premiu nobel. cartile sint scrise si pleaca in lume, isi urmeaza soarta iar soarta lor e "sub vremuri". lumea vorbeste de parca herta muller ar fi alergat suta impreuna cu amos oz si altii si a ajuns prima, deci are un "merit" mai mare decit ceilalti. Cel mai mare "merit" in acordarea acestui premiu il au vremurile in care traim, in care un scriitor de talia lui rushdie nu primeste nobelul ca sa nu-i supere pe musulmani iar nobelul este acordat unor scriitori cit mai putin legati de controverse politice (lessing, le clezio si acum muller, singura exceptie din ultimii ani intareste regula - orhan pamuk). Sigur, meritul dansei e ca a scris cartile, insa au scris si altii carti mai bune si n-au luat nobelul. Doamna Muller s-a declarat surprinsa pe buna dreptate, ea singura isi cunoaste cel mai bine valoarea. Cit despre meritul Romaniei, discutia e ridicola de-a dreptul. Poate daca ar avea un pic de umor doamna Muller ar putea multumi acum regimului comunist care in acest fel intortocheat i-a adus un nobel dupa ce a chinuit-o ani de zile. fara comunism, securitate si fuga din romania n-ar fi luat nici premiul uniunii scriitorilor.

Anonim spunea...

"Statul i-a vandut" zice domnul Selaru. Cine este acest "stat"? Ce atitudine trebuie sa adoptam noi ca sa nu fim tratati de "cersetor cu bube puroiate" cand ne bucuram ca cineva a avut o reusita? De ce trebuie sa ma identific eu cu statul din acea epoca si eventual sa ma autoflagelez zicandu-mi : "Nu sunt demna de a ma bucura ca sunt nascuta in aceeasi tara ca si Herta Muller"?? Sau, si mai frumos, in stilul caprei vecinului, atat de romanesc: "Mai bine nu lua premiul Nobel, nu ne mai crea probleme de constiinta si identitate". Ceea ce transpira din articol, domnule Selaru este un mare complex de a fi roman. La limita negationismului: "Toata treaba asta nu are nici o legatura cu Romania" - este o enorma eroare - ca vrem sau nu, s-a petrecut aici si nu in alta parte. In loc sa cautam solutii sa ne recunoastem greselile si astfel sa ne vindecam ranile mai bine sa inchidem ochii si sa ignoram totul. Genul "oricum suntem niste rahati!" Asa cum am facut-o cel putin in ultimii 50 ani. Cu o atitudine ca asta nici nu o sa ajungem departe.
Mirela.

DanielR spunea...

Herta Muller a plecat din Romania la varsta de 36 de ani. Herta Muller vorbeste perfect romaneste. S-a nascut si a crescut in Romania. Sub Ceausescu a lucrat ani de zile, dupa facultate, la fabrica Tehnometal din Timisoara, suferind alaturi de ceilalti romani din cauza comunismului.

Este o romanca de etnie germana, lucru care este auto-evident. Ca intre timp a obtinut si cetatenia germana asta nu e decat un aspect juridic si o consecinta a vietii traite in Germania. Ceea ce nu o face mai putin romanca. Romanca va ramane toata viata.

Cred ca numai romanii pot abera in halul asta in legatura cu niste lucruri evidente precum romanitatea Hertei Muller.

Alunelu spunea...

Meritul nostru este ca i-am dat sutul in fund care a propulsat-o inainte. Culmea cinismului, prin faptul ca incercam sa ne asociam cumva cu acest premiu, aproape ca vrem si multumiri pentru sus-numitul sut.

Ce mi se pare absolut scandalos este ca , desi au trecut 20 de ani de la Revolutie, statul roman nu a catadixit sa faca gestul minimei decente de A-SI CERE SCUZE pentru felul josnic in care si-a tratat proprii cetateni.

Ne spunem - nu am fost noi, a fost Ceausescu cel care a facut acele orori. Atunci ce ne impiedica pe noi, romanii sa facemce este corect si decent?

O mica corectie - Herta Mueller a scris si in romaneste (Este sau nu este Ion, 2005). Si, apropo, ascultati inregistrarile cu ea vorbind romaneste. Chiar daca romana nu este limba ei materna, pot sa afirm cu mana pe inima ca vorbeste o limba mult mai frumoasa si mai corecta decat cea care se vorbeste acum in Romania.

Anonim spunea...

Si ceilalti ce spun? Exemplu elvetienii care preiau de pe radio nemteasca:
"Mais, plus profondément, s’inquiétait jeudi un critique sur une radio culturelle, est-ce un Prix Nobel pour la littérature allemande? Sans doute, si l’on s’en tient à la poésie et à la précision de la langue de Herta Müller. Moins sans doute si l’on considère l’environnement de l’écrivaine et le monde qui constitue l’essentiel de son œuvre: la Roumanie, l’histoire de l’Europe de l’Est, la dictature stalinienne ou celle de Ceausescu, le sort des minorités dans le monde communiste."
Ce "fericita" trebuie sa fie Herta Muller sa vada ca nemtii n-o vad tocmai o nemtoaica, iar romanii n-o vad nici ei o romanca. Eterna problema a dezradacinatilor: pentru ceilalti nu sunt nici una, nici alta, pentru ei sunt si una si alta dar nimeni nu-i intelege.

Anonim spunea...

Vorbesti despre partea buna a Romaniei.Te rog sa ma lamuresti si pe mine care ar fi aceasta si cum ar putea un scriitor (roman ori ba) sa ia Nobelul scriind despre ea.
Altfel,riscam sa intetim corul babelor indignate ca "tarisoara" noastra este terfelita.Un cersetor poate sa-si arate bubele si atat,asta pana cand va invata sa se ridice ,sa se spele si sa devina putin mai demn.Cinste celui care ii pune in fata oglinda sa se vada asa cum este!

Deceneu spunea...

Pozitia oficiala si aprecierea autoritatilor romane se vede in distinctile si titlurile acordate de Uniunea Scriitorilor, de Academia Romana si de Presedentie.

Germania a propus-o la premiul Nobel de trei ori.
Romania ce a facut pentru ea, ca sa aiba pretentia sa revendice eventuale merite?
A tracasat-o ca sa plece, pentru ca era incomoda.

Dupa schimbarea de regim nu s-a schimbat nimic in atitudinea oficialitatilor romane.

H Muller cu siguranta ca se simte apropiata de locuri si de romanii cu care a trait vremurile respective, dar e distanta cu oficialitatile care o considera acelasi "dusman" al Romaniei, pentru ca ea vrea democratie si transparenta, si la varf autoritatile sunt intesate de indivizi care nu au interesul sa se afle trecutul, pentru ca e compromitator pentru ei.

Marius Micle spunea...

Iar se umfla mamaliga-n noi de mindrie pentru performantele unui "roman" de-al nostru si iar mi se umfla mie foarte tare o vena. Nu stiu cit de romanca se considera Herta Muller dar cu siguranta Romania nu are nici un merit pentru premiul obtinut.

Comunitatea germana din tara ar putea revendica oarece influenta dar noi ceilalti, care am impartit o vreme aerul mioritic cu ea, trebuie sa recunoastem ca Herta Muller nu a apartinut niciodata, cu adevarat, lumii noastre.
Stiu toate argumentele pe care le au cei mindri, stiu ca formarea si educatia Hertei s-au intimplat in Romania. Daca ar fi scris in romaneste poate vreunul din aceste argumente ar fi stat in picioare dar din pacate ea a scris doar in germana. Sint uluit ca a fost interzisa. Eram convins ca securistii nostri nu stiau sa citeasca nici in romana daramite in germana.

Cred ca veti fi de acord ca talentul nu are nimic de-a face cu locul unde te-ai nascut. Si ca talentul singur nu te duce prea departe. El trebuie ingrijit, hranit, incurajat. Asta s-a intimplat in Germania. Ce i s-a intimplat Hertei Muller in Romania comunista a fost tocmai opusul. Chiar daca i-a dat subiecte. Daca pentru a cistiga Nobel-ul trebuie sa fi umilit, sa te calesti infruntind o multime de greutati si nedreptati, atunci poate ca regimul comunist a avut ceva de-a face cu acest premiu. Nu-i face asta comunisti pe cei care se mindresc cu succesul ei?

Cred unii ca alegerea celor de la academia suedeza a fost motivata si de aniversarea a 20 de ani de la caderea comunismului. Nici acolo nu prea avem cu ce ne mindri.

parerea.com

Iulian Leibovici spunea...

Intrebarea este: Ar fi primit Herta Muller premiul Nobel daca nu se nastea si traia in Romania? Eu nu cred!

etranger spunea...

poate o dovada a faptului ca nu poate fi castigat Premiul Nobel de catre un roman care traieste in Romania si scrie in limba romana este si faptul ca exista atatea carti remarcabile in limba romana despre perioada comunista, dintre care de exemplu "Jurnalul fericirii" al lui N Steinhardt care sunt foarte putin cunoscute la nivel international...

si apoi mai este un aspect: strainii sunt in general interesati de Romania (sau de o alta tara) atunci cand afla lucruri negative, urate. pana la urma, "Jurnalul Fericirii" are asa multa frumusete chiar daca descrie josnicia la care au fost supusi oamenii sub comunism, incat poate nu mai prezinta asa mult interes.

Poppy spunea...

Si totusi nu sintem singurii. este o sitatie, as spune clasica. Tot in acest an, o alta femeie cu nationalitate dezbatuta de doua tari a primit premiul Nobel pentru Medicina: Elizabeth Blackburn. Nascuta in Tasmania (Australia), finalizandu-si studiile (ca si D-na Muller) in tara de origine, si-a gasit implinirea profesionala in America, fiind cercetator mai intii la Yale si apoi la John Hopkins Institute. Paralela e evidenta. Subliniez ca topica discutiilor din presa romaneasca s-au regasit si aici, fara a avea, evident, accentele tensionate si acide, insa perfect justificabile precu cele din Romania. Australienii o considera 100% aussie. In afara de bagajul universitar, nu au investit nimic in cerecetarile ei, si ca si in cazul celorlalti doi laureati de Premiu Nobel in Medicina de origine Australiana, (primiti pentru descoperirea Hellicobacter Pilori si papilloma Virus), a intimpinat mari dificultati in a obtine cel mai mic sprijin finananciar si stiintific in AU. Cu toate astea, australienii nu schiteaza cea mai mica urma de vinovatie si-si atribuie in totalitate meritele. Ar fi castigat Blackburn Nobelul daca nu ar fi emigrat in US? Cu siguranta nu! Noi de ce sa trecem prin atatea procese de constiinta? Nici Herta Muller nu ar fi ajuns prea departe in Romania; dar ar fi ajuns prea departe nici daca NU AR FI avut experienta Romaneasca, care este, pana la urma, quintesenta cartilor ei. Sa nu ne facem iluzii, suntem o tara care se confrunta deja cu destule probleme, avem multe tare si ne istovesc multe fantome din trecut. In plus nu avem nici situatia economica a Australiei, pentru a ne invinovati. Noi abia ne ducem existenta (si nevoile si neamul). Ce am fi putut noi sa-i oferim unui scriitor de geniu in afara de ceea ce am oferit: o conjunctura sociala ca imensa sursa de inspiratie, o scoala care sa-i slefuiasca simturile, si energia unui pamant ca sa i le dezvolte. Eu cred ca e destul. De-aici orice geniu poate sa-si ia singur zborul, nu-i asa?

Antoaneta spunea...

Dane, jos palaria, ai zis-o foarte bine, eu tot încerc sa-mi adun gândurile si sa scriu. Ce-i mai rau, este ca multi dintre cei care si-au dat cu parerea, nu au citit nimic de Herta Müller, si eu vreau sa avansez cu "Herztier"/The Land of Green Plums, ca sa-mi fac o parere. Mi se pare evident ca din punct de vedere cultural dna Müller este un hibrid schwabo-româno-german. Traim într-o lume a hibridelor. Cineva l-a mentionat pe Rushdie, oare el e reprezentativ pentru India sau pentru Pakistan? Dar regizorul Paradjanov, armean nascut în Georgia si trait în Ucraina. S-o lasam cu metisajul ei cultural si sa ne bucuram ca scrie despre ororile dinainte de 89, într-o limba de circulatie.

Tanke spunea...

Cred că cea mai importantă prezenţă românească în operea Hertei Muller este descrisă de ea însăşi aici:
“Am învăţat româna la 15 ani, când am ajuns în oraş, la liceu. Eram la vârsta la care citeam deja cărţi, aveam deja privirea îndreptată asupra cuvintelor. Am constatat ce minunate sunt imaginile poetice în limba română, ce imagini senzuale creează ea. Limba română atinge în mod direct chestiunile existenţiale.

Aşa este şi în folcorul românesc, care este foarte autentic şi grandios. Am învăţat limba foarte repede, am şi vrut să o învăţ. La multe lucruri pe care le auzeam în română mă gândeam că se potrivesc în limba asta mai bine firii mele, mai bine decât aşa cum erau formulate în germana mea maternă, care era un dialect al germanei.

După ce am învăţat româna, semnificaţiile lucrurilor au avut me reu două staţii. De exemplu, în română “trandafirul” e un domn, în germană e o damă. Aşa se nasc două perspective din acelaşi punct, iar acestea sunt împreunate în capul meu: nici nu le pot diferenţia. Pentru că aceste două perspective coexistă, bineînţeles că româna scrie mereu cu mine”, spune scriitoarea.

sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871985/Herta-Mller-Romana-se-potriveste-mai-bine-firii-mele/