sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cum văd eu situaţia politică

E o analiză personală, fără nicio informaţie în plus faţă de cele publice. Şi nici acelea toate.

Grivco Corporation se menţine. Nu o să se schimbe nimic până luni când susţine Negoiţă că o să apară în Parlament. Miniştri o să fie cam tot ăia din episoadele anterioare. Cu puţine sau nule şanse să treacă.

PDL nu mai are nicio personalitate. Ca partid s-a aliniat perfect în spatele lui Traian Băsescu. Jos pălăria. Nu are personalitate în sensul că mizează totul pe Traian Băsescu. Cred că mulţi simt o transpiraţie rece pe spate.

PSD e cumva în umbră pentru că Johannis a intrat iar sub lumina lui Antonescu dar partidul (PSD) merge înainte. Cred că în PSD există deja un fenomen de pierdere a suflului. Asta în media, ce e pe la ţară habar n-am.

PNL are aceeaşi imagine confuză dar pare mai coerent, mai ales că situaţia i-o permite, se va pierde coerenţa foarte curând. Singura şansă pe care o are e să provoace scandal între PDL şi PSD şi să nu se bage şi ei în păruială.

UDMR şi minorităţile au un punct clar împotriva lui Băsescu, un Parlament de 300 de deputaţi reduce capacitatea de a influenţa scena politică a UDMR şi elimină minorităţile, ăsta e motivul înverşunării şi intransigenţei celor două grupuri.

Să trecem la persoane.

Oprescu face campanie. În stilul lui. Nu-mi dau seama cu ce succes. Trebuie să susţină un program.

Antonescu face ce ştie, ţine discursuri. Dacă partidul nu împarte găleţi nu prea are şanse fără o prezenţă la vot semnificativă. Trebuie să-şi modifice discursul pentru susţinerea prezenţei la vot cât mai mari. Dar să ceară o prezenţă la vot fără sloganuri de tip "Votaţi-mă pe mine!".

Geoană trebuie plimbat prin ţară. Şi să spună cât mai puţine palavre de provenienţă personală. Să citească doar discursuri prefabricate. Ar trebui să-l ascundă pe Hrebenciuc, să-l lase la sfori nu la televizor.

Traian Băsescu joacă la cacealma. Măreşte miza la fiecare mişcare. Dar, şi acest fapt o să-l coste, clipeşte mult prea des.

Merită o analiză mai detaliată pentru că el face jocurile. Alegerile anticipate sunt cartea mică pe care o are în mână dar pe care o flutură ca fiind mare. Pentru că PDL are în Parlament acum cam 40 de procente şi în niciun sondaj n-a ajuns la o asemenea cifră (ştiu că 40 nu e cifră, e o figură de stil). Şi dizolvarea Parlamentului o să se vadă negativ pentru PDL la un eventual vot.

La fiecare nominalizare Grivco Corporation rămâne mai mică, se erodează. Dacă nu trece, prin neparticipare, referendumul s-ar putea ca UDMR şi minorităţile să basculeze spre PDL, dacă trece rămân în tabăra PSD-PNL. Referendumul a fost o mişcare strategică a lui Traian Băsescu, de aia acum nu mai zice nimeni nimic, nu e interesat să treacă.

Ce se joacă e un joc al nervilor, timpului şi trădărilor, Traian Băsescu trage de timp şi joacă nominalizare după nominalizare ca PDL să rupă cât mai multe bucăţi din restul partidelor şi să facă o majoritate cu UDMR, minorităţi şi traseişti, atunci o să apară adevăratul candidat de Prim Ministru. Între cele două tururi, după ce a căzut referendumul şi UDMR şi minorităţile sunt eliberate de spectrul decimării. Croitoru a fost sacrificat. Pe Negoiţă trebuie să-l pice repede, înainte de primul tur ca să aibă timp de o nouă nominalizare.

Şi validarea unui Prim Ministru de la PDL între cele două tururi este avântul clar pentru câştigarea alegerilor de către Traian Băsescu. Să vedem dacă strânge suficienţi trădători. Mai are nevoie de doi.

Am luat de aici ultimele cifre
PDL: 115 + (51+1) = 167
PSD: (114-5) + (49 -1) = 158
PNL: (65-10) + (28 – 4) = 79
UDMR: 22+9 = 31
Min(orităţi): 18 + 0 = 18
Ind(ependenţi): (0+14) + (0 + 4) = 18
Vacant: 1 + 0 = 1

Total = 471
Jumătate = 236

PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.

20 de comentarii:

Anonim spunea...

chiar daca PDL si T. Basescu reusesc sa stranga destule voturi pentru un guvern, va fi o majoritate fragila, cu care nu se poate guverna. eu cred ca presedintele ar fi trebuit sa negocieze acceptarea lui k. johannis, dar sustinut de o alianta pdl-pnl, cu pnl dislocat de langa psd (cu care nu are oricum aproape nimic in comun, afara de antibasescianism). insa presupun ca nu si-ar fi dorit un prim-ministru din alta tabara, asupra caruia sa nu aiba mai apoi niciun control (precum s-a intamplat cu tariceanu). altfel dl basescu risca sa piarda alegerile, pe propria-i mana

Anonim spunea...

exista un simt al turmei la votantii romani fata de cel mai tare si incrancenarea politica se duce pe axa "murim si nu cedam".
dar, tot la romani mai exista convingerea ca "cel mai destept cedeaza". Politicianul care va lua in calcul si acest factor, va putea inclina balanta in directia sa. NU vad motivatia si intelepciunea la PSD PNL UDMR si PDL pentru a face asta.
sincer, eu unul imi doresc cat mai grabnic sa-i vad inapoi in urne pe parlamentarii mei de botosani care stau ascunsi acum sub carnete de partid si se gandesc prea putin ca s-ar putea sa-i scuip intre ochi cand vor ajunge prin zona.

Dan Selaru spunea...

E un soi de poker pe banii nostri, daca Basescu trece un guvern intre tururi castiga alegerile, daca nu cred ca o sa piarda.

Anonim spunea...

eu nu cred ca va mai castiga alegerile, orice ar face in cele 2 saptamani ramase. dar s-ar putea sa ma insel...

Dan Selaru spunea...

Intre cele doua tururi, nu inainte.

Anonim spunea...

Da, Dan Selaru, asa e. Dar cate gloante are? 2 sau 2+2? (Daca declanseaza anticipate nu pierde doar PDul, pierde si Basescu)

Vasile D spunea...

Daca Basescu trece un guvern chiar si cu fix 236 va fi un semnal iar tradatorii se vor inmulti adica dintr-o majoritate fragila poate deveni una consistenta.
De remarcat este pozitia intransigenta a udmr+minoritati de ce oare nu vor sprijinirea unui guvern ?,cu voturile lor un guvern ar trece iar tinand seama de situatie vor avea benefecii maxime,la un guvern PNL+PSD+UDMR+Minoritati halca ar fi mult mai mica,de ce nu se araunca la halca ceva nu e in regula ...

Dan Selaru spunea...

Depinde de referendum, in 300 de deputati nu incap 18 minoritati si 30 de insi de la UDMR. De aia sunt intransigenti.

Cristian Banu spunea...

Teoretic ai dreptate şi este singura explicaţie logică a acţiunilor lui Băsescu. Din păcate însă, timpul lucrează împotriva sa. Am serioase dubii că UDMR sau minorităţile s-ar risca să schimbe partea înainte de turul II, în condiţiile în care majoritatea sondajelor arată că TB pierde indiferent cu cine intră.
Pe de-o parte, trădarea este singura variantă de câştig pentru el, pe de altă parte, tocmai faptul că soluţia sa se bazează pe trădare face să aibă şanse din ce în ce mai puţine în turul II. O nominalizare între cele două tururi va fi amânată până după alegeri, deci şansele de a-i reuşi manevra sunt minime. Dacă intră fără guvern în turul II, e terminat. Dar mă îndoiesc că va fi lăsat să o facă. Nici ceilalţi nu sunt statui.

Dan Selaru spunea...

E singura explicatie pe care am gasit-o, mai exista doar una, e haotic.

Grandpa Smurf spunea...

Dl Basescu are nevoie sa castige din primul tur, sau nu va castiga deloc. Din cauza narativului sau de tip "cine nu e cu noi e impotriva noastra", votantii celorlalti candidati se vor grupa in turul doi in jurul adversarului lui Basescu, cu sau fara declaratii de sprijin ale respectivilor candidati. In schimb, potentialul de acretie electorala al lui Basescu e consumat. Cine e pentru Basescu e deja in tabara lui.


("Basescu [...] clipeste mult prea des"? Huh? Clarificari, pls.)

Grandpa Smurf spunea...

Hmm, in mod clar imi lipsesc cunostintele de jucator de poker. Dupa o cautare pe Google, mi-am clarificat metafora de "clipeste la cacealma". Mai pe intelesul profanului, isi tradeaza intentiile. Scuze pentru apostrofarea neavenita.

LiaLia spunea...

Negoiță a anunțat că luni deja vrea să prezinte lista de miniștri, așa că se mișcă destul de repede spre picaj :))

Dan Selaru spunea...

Unii au jucat poker la viata lor. :-)

Dan Selaru spunea...

Cred ca o sa urmeze inca o propunere, serioasa de data asta. Daca nu e cred ca Basescu a pierdut.

niku_elektriku spunea...

si ce va bucuratzi asa ?

am intzeles ca revista 22 e noua "romania mare"

sa va traiasca !

parvan spunea...

Trei nuante:
1.Dupa dusul FMI deja nu mai e doar un joc intern si cred ca timpul nu mai lucreaza in favoarea "decimarii". Sunt tot mai multe companii care iau in calcul doua scenarii pentru 2010 iar asta se va simti rapid si-n "decimari"

2. Nu doar ca e o carte mica ci e o carte nejucabila. Ca sa ajunge s-o joace ar insemna sa fie reales. Ca sa fie reales e esential sa-i treaca referendumul. Ca sa aiba sanse la peste 40 ar trebui sa treaca un buget si eventual sa micsoreze numarul la 300. Ca sa faca asta ar trebui sa onvinga inclusiv actualii parlamentari PD-l + cei racolati recent ceea ce e improbabil.In plus daca deja ar avea majoritate de ce ar mai juca acea carte riscanta?

3. Coerenta PNL se poate pierde doar din cauza oamenilor pentru ca altfel PNL-ul oricum e cel mai castigat din picarea PD-l chiar daca nu castiga presedentia.

Si o opinie tabloida:
Nu e poker e şeptic. :)

parvan spunea...

@Grandpa Smurf:varianta "castigarii din primul tur" e o bazaconie intretinuta doar pentru a intretine iluzia de liga superioara. Jumatate din alegatorii cu drept de vot nu se poate intampla in Romania nici daca ar fi candidat unic.

Dan Selaru spunea...

Ba, duşi cu forţa ca în tinereţe.

parvan spunea...

Corect. Dar asta ar insemna ca acea fortza sa se instaleze inainte de alegeri. Si atunci... la ce bune alegerile? :)