Bileţelul roz, purtat doi ani de Nuţi Udrea în Vuitton, a fost scos la momentul oportun în încercarea debarcării Guvernului Tăriceanu, atunci a început scandalul. De ce după doi ani? Ca să intrăm în UE. Deci, spre binele naţional (ironic), i-am păcălit pe papagalii ăia de la UE cu un Prim Ministru presupus sau chiar corupt şi când am reuşit să intrăm am scos corupţia pe masă. Asta e varianta oficială. De fapt nu s-a mai întâmplat nimic, Tăriceanu e bine merci.
Să-mi spună şi mie cineva de ce dacă Geoană a pupat condurul lui Putin, chiar în mod privat, de ce nu l-a dat nimeni în gât când s-a întors. Care era interesul naţional pentru care giumbuşlucurile politice, geostrategice ale lui Geoană au fost dosite? De ce nu s-a făcut scandal public atunci? Poate nici nu mai candida. Că se ştia de atunci e evident, doar nu pleacă al doilea om din Stat prin lume şi nimeni nu ştie pe unde e.
Să gândim logic. Nu s-a făcut scandal atunci pentru că de fapt Geoană n-a făcut nimic pe acolo, l-au tratat ăia conform poreclei ceea ce e probabil. A fost un fapt banal. Şi atunci de ce se face scandal acum? Că e campanie.
Geoană la Moscova, ce-mi trece mie prin cap, sunt doar supoziţii, a cerut bani pentru campanie care să intre prin firme ruseşti de aici în conturi private de neurmărit, a oferit la schimb privatizarea gazului românesc către Gazprom şi boicotarea Nabucco şi alte fapte de acest gen. Sunt doar supoziţii, habar n-am ce-a făcut pe acolo. Deci, să presupunem că a făcut tot felul de fapte ruşinoase.
De ce scandalul e făcut acum? Pentru că suntem în campanie şi asta e o lovitură pe care, din motive de interes propriu, electoral, trebuia s-o încaseze Geoană acum de la Traian Băsescu.
Oricum o dai Geoană iese prost, e fie încă o dată prostănac, fie face acţiuni politice care-i compromit cariera şi, mai grav, negociază interesul naţional în mod privat.
Dar Traian Băsescu? Fie pune relaţiile noastre cu Rusia, şi aşa proaste, în pericol şi în discuţie pentru un prostănac, din interese electorale, fie ascunde mai bine de jumătate de an faptul că al doilea om din Stat negociază interesele personale pe spinarea interesului naţional.
Dacă în cazul bileţelului roz motivul amânării scandalului era interesul naţional care e motivul acum? Interesul electoral al lui Traian Băsescu. Şi bietul interes naţional care oricum iese terfelit de unul din cei doi? De citit pe aceeaşi temă.
PS Regulile comentariilor sunt aici, încălcarea lor se pedepseşte cu ştergerea fără avertisment. Nu sunt ziarist, n-am legătură cu mogulii sau partidele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
21 de comentarii:
"De fapt nu s-a mai întâmplat nimic"
Fals! A fost suspendat Presedintele
Sincer, partea proasta este ca ne jucam cu vorbele si cu interesul national. Acum cateva zile, intr-o emisiune televizata presedintele Basescu (ca sa fim politically corecti) afirma ca va desecretixza dosarul Haysam ca sa arate unele documente vazute de presedintele Iliescu (tot pentru politically). Din cate se vede, te joci cu documentele secrete (daca nu sunt secrete, nu trebuiau secretizate) pentru a-ti sustine puncte de vedere din campania electorala. Mesajul din substrat e ca tara e a lui, documentele ale lui, noi ai lui, si ai urmasilor urmasilor lui.... conditii in care sper ca EBA sa se marite cu cineva cu zestre genetica buna
Se pare că ţi-am reamintit de bileţelul roz la cafeaua de dimineaţă. :) Ai dezvoltat foarte elocvent ce-a trebuit să înghesui eu fugar, ca disclaimer, intr-un singur paragraf.
Exact asta e şi opinia subsemnatului despre timingul şugubăţ al acestor dezvăluiri. Ticăloşia faptelor date în vileag concurează cu ticăloşia modului şi momentului când au fost făcute publice.
E cea mai simplă şi încuietoare întrebare care se poate pune adepţilor lui Băsescu. De ce nu o reacţie imediată în fiecare caz?
De la tine e ideea. Recunosc.
Dane, am şi eu o curiozitate: de câte ori a spus băsescu ce a discutat, în vizite oficiale, cu omologii săi? Că papagalul ăla de-i serveşte de purtător de tăcere nu spune nimic, băsescu spune şi mai puţin. Pot să dezvolt şi eu o paranoia pe tema asta? Interesul naţional e periclitat doar dinspre Rusia? Alţii sunt mieluşei şi altruişti? Ne vor doar binele?
Este ruşinos ceea ce se întâmplă, nu pentru că şi-o ia Geoană, ci pentru că tema este una ruşinoasă: stimularea urii faţă de o naţiune. Şi mă uimeşte reacţia intelectualilor, care gândesc în clişeele naţionaliste ale lui Ceauşescu. Este o nebunie, care ne descalifică, inclusiv din perspectiva valorilor europene. A servit băsescu interesul naţional, dând drumul acestei isterii anti-ruse? Răspunsul, îţi place sau nu, este negativ. Va fi(şi vom fi) şi mai izolat(ţi) în Europa, pentru că europenii n-or fi ei fani Putin, dar nici nu le place ca unul dintre ei să se poarte ca un derbedeu, compromiţând valorile pe care încearcă să le impună, ca argument al generalizării modelului european. Dimensiunea asta europeană a tâmpeniilor autohtone pare să ne scape. Nu-i nimic: nota de plată va fi extrem de încărcată...
Asa e, ne dam antirusi dar de fapt nimic nu e serios. Pai ori spunem ca taiem relatiile si facem pe istericii fie incercam sa ne purtam rational. Noi nu facem niciuna. Ne aflam in treaba.
Traiesc in spatiul ex-sovietic de vreo 5 ani.
Asa ca o sa va spun o mica traditie din tarile ex-sovietice:
Inainte de alegerile prezidentiale, candidatul face o vizita “de curtoazie” la Moscova. in mare, ca sa spuna “cine suntem si ce vrem”.
Daca acel candidat are sanse reale de succes, si este dorit de URSS (ups, mi-a scapat, ma scuzati), are o intalnire cu lideri de importanta (chiar Putin sau Medvedev, pentru cei cu adevarat importanti), eventual e primit si in Duma de Stat.
Daca nu este dorit, i se asigura primirea de catre femeia de serviciu de la Kremlin. asta in cazul in care mai ajunge pana la Moscova.
“Intamplator”, de obicei respectivul candidat are succes in alegeri. ca un exemplu concret si recent: Moldova. Unde Lupu a fost primit, iar Voronin a fost trimis la plimbare.
Vizita lui Geoana la Moscova mi se pare croita fix pe calapodul asta, ceea ce are darul de a ma indispune destul de tare. Si de a ajunge la concluzia ca mai degraba il votez pe puscariasul Nati Meir decat pe Geoana. Ca-s satul de 50 de ani de binefaceri de la poporul rus, care bunastarea ne-o adus.
Sigur, as putea sa ma insel. sau nu.
Marea diferenta intre vizita lui Geoana si cele ale pretendentilor la sefia de stat in spatiul ex-sovietic este ca aia nu fac vizita secreta, ba chiar dimpotriva.
Asta pentru ca primirea de catre tatucii URSS arata alegatorilor din tara sa faptul ca omul e sub pulpana ocrotitoare a Maicii Rusii, fapt care le poate aduce oarecari beneficii cetatenilor (un regim mai lejer de acordare a vizelor de munca sau chiar a cetateniei ruse), dar cu siguranta ar aduce multe belele SA NU FII sub pulpana aia ocrotitoare. Cum ar fi diverse sanctiuni incepand de la embargo pe produse (vin, vodca, carne, legume, etc) pana la aparitia ostasului sovietic eliberator, batand amabil cu bocancii la usa.
p.s. insusi Prostanacul, in prostia lui nemasurata, recunoaste scopul vizitei la Moskva:
"Contactele neoficiale sunt contacte neoficiale, ele au pregatit acest moment politic care se prefigureaza".
despre ce "moment politic care se prefigureaza" credeti voi ca vorbeste Prostanacu???
Dracu
Voila!
Anonimule traitor in spatiul ex-sovietic, te invit si in articolul meu cu acest comentariu. Asa, ca reminder, pentru unii-altii mai neatenti, ca sa nu zic uituci. :)
@br3b
nu-s 100% anonim, am obiceiul sa ma semnez la sfarsitul comentariului.
Dracu :)
He he, credeam ca-i o ironie si "momentul politic care se prefigureaza" este ca am dat de ...
Dracu'.
:D
Incantat de cunostinta, asa ca-ntre clienti frecventi ai acestei cafenele virtuale, gospodarita de Dan Selaru.
politicienii români - fie că-i cheama, tăriceană, geoană sau băsescu - sunt chelneri de bacșiș mic. în afară, acolo unde contează, sunt incluși la categoria „alții”
rectific - tăriceanu. neatenția asta...
Onorabile, de ce te numeri printre aceia care vor sa mute atentia de la carnazti la cameramanul care a luat imaginile cu carnatzii?
Cred ca e util sa stim si despre cameraman dar mai intai as vrea sa stiu cat mai multe despre carnatzi.
Iti dai seama ca daca nu vor mai fi carnazti - sau macar din ce in ce mai putini -, nici aia cu camerele de filmat carnatzi nu o sa prospere.
Parerea mea, ca sa-l citez pe Nea Nicu, acest Hagi al orice...
Pai despre ce carnati vorbim, sunt iluzorii, eu nu-i vad.
pai daca-s iluzorii unde-i buba cu "reactia imediata"?
reactie imediata la iluzii? la... mirosuri??:D
de ce acu? pentru ca acu si o iluzie, poate fi exploatata. in general si in particular acu e vremea iluziilor. cele mai vandabile, mai atragatoare, mai respingatoare etc...
O porecla daca nu este verificata din cand in cand nu are nici o relevanta. Daca intr-un grup de copii unuleste poreclit Grasu', nu mai are niciun farmec sau relevanta daca se continua a i se spune asa in cazul in care a slabit.
Asa si cu Mircea Geoana, el s-a reconfirmat porecla prin drumul secret la Moscova nereusind sa intuiasca posibilele intrebari si consecinte ale actiunii sale. Atitudinea de cocosel batos pe care o afiseaza in legatura cu acest subiect face parte din recuzita personala a oricarui ins prins cu ocaua mica. Geoana incrimineaza un anume antirusism, pe care il pune in balanta cu o "politica realista" pe care arface-o dumnealui, dar de ce trebuia ca vizita sa la Moscova sa fie secreta? Ce era de ascuns? Cand avea de gand sa spuna si de ce trebuia sa vorbeasca prima data Hotnews sau Basescu despre asta?
Asta intreb si eu.
Cred ca, de fapt, Geoana a sesizat ca in Romania incepe sa nu prea mai mearga antirusismul. Desigur, rusii nu-l baga pe el in seama mai mult ca pe altul. Ideea e ca o vizita misterioasa la Moscova poate face mai mult bine decat rau la votare. Lumea viseaza cu ochii deschisi cum scade pretul la gaz, fiindca s-a dus Geoana la Moscova.
Nu avem in politica un om care sa negocieze cu rusii si sa le impuna respect. Despre faptul ca acestia ar avea o simpatie pentru stanga altor tari, ca aliat: fals. Aparent, mai bine spus. In fond, in Iran e teocratie...
Dupa cum au mai spus si altii, si aici in comentarii si prin alte parti, si mie mi se pare scopul vizitei unul de a primi ajutor electoral. Atunci de ce-l acuzi tot pe Basescu ca a folosit electoral tocmai aceasta nemasurata prostovanie?
Sa fim putini seriosi, chiar ar trebui sa inghita toate atacurile astea?
Trimiteți un comentariu