Aseară mi-a căzut privirea pe cărţile care mă înconjoară. Şi m-am întrebat ce, sau dacă, am învăţat din ele?
Şi prin cap au început să-mi treacă titluri. "Martin Eden" al lui Jack London şi "Idiotul" lui Dostoievski mi-au spus că indiferent cât de inteligent, bun sau perseverent eşti totdeauna ai nevoie de noroc sau compromis pentru a fi fericit, asta în cazul câ eşti capabil de un asemenea sentiment care nu există. Şi că banii n-aduc fericirea.
"Împăratul muştelor" al lui William Golding m-a învăţat că frica totdeauna învinge raţiunea şi că victoria fricii duce la teroare şi tiranie. Şi că oamenii care-şi bazează faptele pe raţiune trebuie să stea uniţi, în ciuda neînţelegerilor dintre ei, pentru că în faţa terorii nu există altă şansă decât raţiunea.
"Podul de pe râul Kwai", o carte scrisă de Pierre Boulle, m-a învăţat că respectarea orbească a ordinelor sau a regulilor învăţate fără a analiza contextul te transformă în masă de manevră, într-un imbecil care poate să facă orice ticăloşie în numele unor principii sau legi care nu se potrivesc locului sau momentului.
Din "Crimă şi pedeapsă" a aceluiaşi Dostoievski am învăţat că scopul nu scuză mijloacele.
"Jurnalul fericirii" al lui Nicu Steinhard mi-a spus că nimic, în orice circumstanţe, nu trebuie tratat fără umor. Doar umorul pune lucrurile la adevărata lor valoare. Un om lipsit de umor e un om prost sau rău. Un om cu simţul umorului poate să fie rău dar nu prost. Şi, în primul rând, e o datorie faţă de tine însuţi să nu te iei niciodată prea în serios.
"Civilizaţie şi tipare istorice" a lui Neagu Djuvara mi-a spus că istoria se repetă, că noi, oamenii, urmăm de mii de ani acelaşi drum în cerc şi că de fiecare dată avem aroganţa să spunem că nu-i aşa, spunem că evoluăm, dar de fapt, la scară istorică, nu facem decât să ne învârtim.
"Diplomaţia" lui Henry Kissinger mi-a spus că în politică nu există sentimente şi că niciun om care-şi manifestă sentimentele nu-i bun de politician. Interesul este singurul motor pe care un adevărat om politic îl are. Ca şi pentru un adevărat om de afaceri.
Nenumăratele articole ştiinţifice despre haos determinist şi complexitate m-au învăţat că e imposibil să controlezi lucrurile. Toţi cei care "ştiu sigur" trebuie trataţi fie ca proşti, fie ca având interese. Doar ştiinţele exacte au monopolul adevărului, şi nici ele nu-l exprimă totdeauna.
"Fabrica morţii", o carte despre Auschwitz pe care nu mai ştiu cine a scris-o, şi "Patimile după Piteşti" a lui Paul Goma mi-au arătat că merită să facem orice sacrificiu pentru libertate.
M-a inspirat cererea asta pentru normalitate. E normal ce fac eu aici? Când ţara arde, baba se piaptănă. :-)
PS N-am dat link-uri să nu spuneţi că fac reclamă. Mulţumesc pentru clip.
joi, 4 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
15 comentarii:
Nenumăratele articole ştiinţifice despre haos determinist şi complexitate m-au învăţat că e imposibil să controlezi lucrurile. Toţi cei care "ştiu sigur" trebuie trataţi fie ca proşti, fie ca având interese.
E normal. E normal, omule... E greu, dar dificil. Si merita.
Txs for the support, mate!
:)
:-)
Dan, multumesc pentru clipul YouTube!
e al naibii de normal. și reconfortant - pe lângă funcția informațională, cărțile ca formă de evadare :)
1 - Cartile , mai ales cele care trag inspiratie din evenimente reale, sint o comoara pentru a invata din greselile trecutului.
2 - Asigura o buna capacitate de a intelege realitatea.
3 - Combinind invatamintele trase din puncul 1 + 2 , se poate face o previziune a viitorului .
Previziunea, prin definitie , nu poate fi perfecta ,fara erori .
4 - Organismul uman , prin activitate fizica se intareste si devine mai rezistent .
Lectura , asigura creierului aceleasi imbunatatiri calitative . Nu vom vedea un creier "umflat". Vom obtine un creier mult mai eficient . Adica un homo sapiens mai inteligent .
"Doar stiintele exacte detin monopolul adevarului." Stiintele exacte sunt intr-o continua evolutie si uneori rezultatele noi le contrazic pe cele vechi. In plus, ce este adevarul? Ce suntem, incotro ne indreptam, care este sensul vietii sau are viata un sens? Nicio stiinta exacta nu poate da raspuns acestor intrebari. Cred ca ar trebui sa recititi, cu mai mare atentie, "Jurnalul fericirii".
10x :)
@ Paul Slayer Grigoriu
nu cred că este vorba vorba că științele exacte nu se schimbă/nu evoluează, ci de perenitatea metodei științifice ca unică furnizoare de cunoaștere veritabilă. poți căuta pe youtube un clip de 1 min cu Richard Feynamn - The key to science. e tare instructiv :)
@slayer Tu ai raspunsuri sigure la intrebarile alea?
Prima jumatate din lista ta se afla si in jurul meu. Dupa aceea cartile devin mai amestecate, diferente de gust si orientare culturala. Ceea ce nu inteleg este partea cu "Doar stiintle exacte detin monopolul adevarului." In cateva cuvinte sunt atatea contradictii! Stiinta exacta este doar una, care si aia nu prea este stiinta ci altceva (sistem formal, zic unii). Inlocuind stiintele exacte cu stiintele, tot rau iese: nu stiu prea multi oameni de stiinta care sa afirme asa ceva. Nu mai vorbesc de partea cu "monopolul adevarului", care este atat de aroganta!
stiintele naturale poate ca era mai bine.
nu degeaba fizica se numea înainte filosofie naturală :)
pai poate cumperi si de la mine o carte, tata doar fofografii sa vezi ce te inspira:)
http://uhitto.wordpress.com/2009/12/17/tata-doar-fotografii-7/
p.s. fabrica mortii e scrisa de doi polonezi prizonieri la auschwitz. mia- ramas in cap din copilarie.
domnuuu selaru, da-mi si mie un semn pe mail, la mihnead[at]gmail[.]com, ca am o propunere sa-ti fac :)
Cred doar ca raspunsurile la acele intrebari nu le da stiinta. Cred ca raspunsul cautarilor noastre este Hristos, dar a dobandi acest raspuns - in sensul de a trai viata in El - este o cale ce tine o viata intreaga.
Trimiteți un comentariu