Toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar când cineva e acuzat de fapte de corupţie apar de la preoţi la bolnavi psihici să-l apere pe presupusul vinovat. Prezumţia de nevinovăţie presupune să-l considerăm nevinovat dar acţiunile de stradă înseamnă presiuni asupra Justiţiei.
Las la o parte cazul halucinant al primarului Gutău care a devenit cetăţean de onoare în închisoare fiind.
Cel mai sinistru fapt este că angajaţii Primăriei Craiova sunt în stradă. Ei sunt angajaţii administraţiei locale, ai Statului Român, nu ai primarului Solomon. Ca şi angajaţii Teatrului Liric unde sunt ridicate ode pentru eliberarea prea pomenitului primar. Şi ei dependenţi de Primărie, nu de primar.
Asta ne conduce la ideea că în România se conduce după principii de tip feudal, vasalii apără seniorul. Ideea de Justiţie ca organism al Statului care împarte dreptatea este neglijată, mai ales de masele populare, care cu o mentalitate de Ev Mediu apelează de la rugăciuni la balade populare sau culte sau proteste în stradă pentru a-şi exprima susţinerea. Nimeni nu ştie faptele. Susţinerea e iraţională. Nu mă refer la cei care sunt plătiţi s-o facă.
A cui e vina? A unei lungi istorii care a încetăţenit ideea de "tătuc", de om care ia hotărârile în numele celor mulţi. Şi care nu poate greşi.
După comunismul care a dus ideea la paroxism au urmat "tătucii" Iliescu şi acum Băsescu.
Dacă ar depinde de mine, primul lucru pe care l-aş schimba ar fi tipului de republică, din semi-prezidenţială, produsă pentru Ion Iliescu, cu o republică parlamentară cu un preşedinte de paie, ales cu scop decorativ de către Parlament.
După ceva timp s-ar induce ideea cooperării, nu obedienţei, ca metodă de a merge înainte. Oamenii sunt mult mai ataşaţi de persoane decât de partide sau idei. Ar presupune mai multă raţiune şi mai puţine sentimente. Şi cred că asta ar fi de bun augur pentru România.
O asemenea idee este fără speranţă. Cel puţin acum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
30 de comentarii:
Eu ii zic mai simplu: socialism. Aia e cauza infectiei.
Suntem ca in Evul Mediu din cauza lor, ciumati, decimati, flacari violet, vindecatori etc.
(dap, asta e noul meu nick)
:)
Idee este fara speranta pentru ca mass-media nu are in vizor (non)functionalitatea institutilor si cauzele ei, si dezbate doar declaratiile persoanelor politice sugerand ca de ele depinde totul.
Cand toata ziua ti se spune ce nazbatii au mai declarat sau au facut presedintele si premierul, e firesc sa le considereri persone importante pentru viata politica si sociala.
hai sa spun cateva banalitati: adevarul afirmatiei "fiecare popor are conducatorii pe care ii merita" are si un revers> conducatori prosti inseamna popor prost. si, din pacate, nu problema tatucului e cea mai devastatoare pentru democratia romaneasca, desi e grava, ci faptul ca cetateanul roman obisnuit are un respect total inexistent fata de ceea ce se cheama "domnia legii". iar asta se vede de la hartiile de pe strada si elevii ce agreseaza parinti si profesori, pana la "cetatenii de onoare".
iar apropo de "tatuc", e o iluzie ideea ca schimbarea regimului constitutional ar duce la imbunatatirea nivelului clasei politice sau la imbunatatirea democratiei. singura schimbare ar fi ca nu am avea un presedinte autoritar, ci un premier autoritar si fara limitare la mandate.
Solomon facea legea acolo. Angajatii primariei erau angajati pe pile, iar putinii care au reusit prin concurs au fost mutati pe pozitii fara responsabilitate. Oamenii de acolo sint spalati pe creier. Intr-adevar, s-au reparat strazi acolo, insa la pret triplu. S-a investit in mofturi, fintini arteziene si parc in lunca, in loc de canalizari. Solomon lua spaga pentru retrocedarea terenurilor. Poate aflati de terenul din 1 Mai - doar acolo a luat 100.000 euro. A incalcat abuzid dreptul la proprietate demolind niste case. Omul asta trebuia sa infunde puscaria demult, dar ma indoiesc ca o va face. Daca ar incepe sa cinte, ar trage pe multi dupa el.
Deocamdata PDLu' nu da nici un semn ca vrea sa-l suspende din partid pe Solomon asa cum a sugerat Monica Macovei (care arata saraca din ce in ce mai stinghera si mai ciudata printre neamurile lui Mondialu')
Asteptam cu interes ridicarea lui Solomonin in randul cetatenilor de onoare si a sfintilor in acelasi timp.
Mda, socant ce se intampla cu coruptii in o guvernare ce pretindea pe vremuri ca lupta contra coruptiei este principalul obiectiv.
Solomon e prins intr-o inregistrare ca a luat spaga sa dea o aprobare de constructie a unui supermarket. Ce vor mai mult pedeii ? Vor sa arate ca e o inscenare pusa la cale de "inamitzii politici" ?
Afara cu specimenul ! (chiar daca a lins papucii lui Base toata campania). E singura cale sa descurajeze acte similare in viitor.
"Las la o parte cazul halucinant al primarului Gutău care a devenit cetăţean de onoare în închisoare fiind."
Mai halucinant mi se pare ca in noiembrie 2008 romanii au trimis in Parlament pe cineva care deja se gasea in inchisoare.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5245050-deputatul-liberal-virgil-pop-eliberat-din-arest.htm
Atat timp cat avem un becali, un vadim si o eba europarlamentari.. aveti pretenti prea mari de la poporul roman... si un parlament tot de paie mi-as dori.. de fapt asta si sunt... din 400 si ceva de parlamentari, conduc vreo 40. restu is de paie.
Eu cred ca explicatia are o cauza mai aproape de realitate: cetatenii-din Valcea, Craiova,sau de aiurea fac acest lucru (proteste,declarari de ,,cetratenii de onoare'' IMPOTRIVA JUSTITIEI luata ca atare; ptca,dupa parlament,sau la egalitate cu acesta, asa zisa justitie e perceputa ca cea mai corupta, ca cea mai mizerabila institutie din tara!
Solutia propusa nu foloseste la nimic, atata timp cat parlamentul si justitia raman ca astazi, iar bugetarii se fac in continuare ca muncesc. Pana la urma, mai bine un "tatuc" ca Antonescu, daca reuseste sa faca justitia sa functioneze si sa ii faca pe toti cei platiti de stat sa munceasca cu adevarat. Nu uita ca Chile a ajuns ceea ce este astazi dupa un astfel de regim.
Vina este numai a lui Basescu. El este vinovat ca primarii PDL intra la inchisoare si ar fi devina daca nu intrau.
Ce sa mai vorbim, toti primarii PSD si PNL sunt curati ca lacrima si numai cei ai PDL sunt corupti.
Al naibi treaba, daca Basescu vorbeste incalca constitutia, daca nu vorbeste are cancer si nu-si poate exercita mandatul.
Noi toti, electoratul, politicienii, guvernul, parlamentul, justitia, am fi perfecti. Problema este numai a lui Basescu!
Si daca manifestantii nu il plang pe Solomon-persoana, generoasa de altfel, din cate spun popii, ci pe Solomon-sistemul, cel care le-a dat serviciu la primarie desi e clar ca nu il meritau? Legea aia a functionarului public de care ne tot lovim in ultimele zile parca spune clar de ce parte a baricadei justitiei trebuie sa se afle angajatii la stat. Numai si pentru mitingurile acesta si acesti angajati sunt buni de zburat.
@Theo-Phyl: Basescu e ocupat sa se lupte cu sistemul ticalosit si corupt. Cu mogulii, chiaburii si mosierii. Cu flacara violet pe stindard. Numai tonomatele, judecatorii corupti si cei 322 nu vad lupta sa dreapta. LOL
@Theo
Ce treaba are Basescu? Asa o sa faca si daca era Mazare la zdup. E vorba de fenomen, nu de persoane.
poate ar mai fi o chestie, neincrederea in justitia noastra, nu credeti?
Nu esti trendy cu republica parlamentara si cu institutiile.
Adevarata democratie spune acum ca mult mai democratic sa vina presedintele cu o lista de sub 300 de parlamentari si s-a rezolvat problema :D
@Dane,
Fenomenul este generat de lipsa institutiilor functionale ale statului de drept, care nu au cum sa fie formate cu imbecilitati de genul "deconcentratelor" si a politicii pe "liste", "echipe" sau "motiuni"
Ati uitat de minunatul Gigi Becali, care si el a scos lumea in strada pentru a face presiuni asupra justitiei intr-un mod inca si mai violent decat Solomon.
Din pacate ne aflam intr-o situatie extrem de complicata, care rezuma toate tarele societatii si statului:1. legea si ordinea publica nu se respecta pentru ca nimeni - de pilda politia - nu le pune in aplicare: 2 justitia este corupta si ineficienta, o decizie nu seamana cu alta, un proces nu este aidoma celuilalt, dupa cum se poate vedea in cazul primarilor (procesele luiMazare treneaza iar cele impotriva jurnalistilor sunt castigate rapid de l, procesul lui Gutau a fost rapid;3. ceea ce nu inseamna ca primarii PDL nu sunt vinovati, doar ca justitia nu li se aplica tuturor cu aceeasi masura. La baza tuturor se afla coruptia, intretinuta de partidele politice. As vrea sa stiu cum vom iesi din aceasta increngatura de vicii dar nu stiu...
ca un craiovean nativ ce sunt îmi e jenă pentru acţiunea "Free Solomon" din urbea natală. penibilul şi servilismul au atins cote nebănuite, inclusiv din partea unor persoane de la care nu mă aşteptam la asemenea atitudini (actori de ex). suntem ca în evul mediu, cum bine zicea un antecomentator
Autorul. :-)
Mai logica ar fi limitarea numarului de mandate pe care le poate avea un primar, si de ce nu un prefect.
* ani sint suficienti daca vrei sa faci ceva, prea multi daca vrei doar sa furi.
da, mea culpa. am ramas cu John Galt in cap
in Italia au o lege care permite in cazuri din astea destituirea primarului si aducerea unui trimis guvernamental care sa coordoneze primaria pe restul mandatului.
se destituie primarul impreuna cu tot consiliul local, iar reprezentantul guvernului conduce singur.
Buna idee.
ce misto! craiovenii astia se prind mai greu,parca r fi ardeleni :) pai asta e modelul mazaresc de la malul marii. de vreo 5,6 ani mazare asfalteaza la pret triplu,face parcuri si fantani,aqualanduri toate cu firmele apropiatilor,are hoteluri pe numele altora,primaria e plina de oamenii lui etc etc. si dobitocii il votau! acum a trecut in alta faza,e pur si simplu scarbit de primarie,e prea mica pentru ambitiile lui,nici spaga nu mai ia,ca e prea mica. asta sigur se viseaza presedinte. ramane un mic impediment. sa nu-l salte si pe el pentru o spaga din vremea cand era fomist si 30.000 euro chiar erau bani
@Theo-Phyl: <<... imbecilitati de genul "deconcentratelor" si a politicii pe "liste", "echipe" sau "motiuni">>. La categoria imbecilitati intra si pretentia dlui Boc de a schimba membrii corpului de control la schimbarea primului-ministru? Din cate imi aduc aminte, pe atunci argumentul era "vine omul cu propria lui echipa", sa inteleg ca acel argument era eronat? Daca da, atunci suntem de acord :D
Pe mine ma cheama si Solomon si nu sunt ruda cu stimabilul. Am cazut pe jos de ras cand am vazut azi dimineata la stiri pancarda cu Solomon te iubim. Genial ! In fine da strabatem istoria ultimilor 20 de ani observam ca atunci cand oamenii ies in strada cu pancarda de genul asta persoanele in cauza sunt fie la puscarie (gen Gigi sau Solomon) fie impuscate (Ceausescu). De unde trag simpla concluzie ca poporul te iubeste daca esti la puscarie, sau te iubeste si te impusca. Asa ca feritiva de iubirea poporului.
Relativ (oarecum la tema de azi), citez din micro-opinia zilei de pe proletaru.wordpress.com:
"In Romania termenii de sef, sefime, conducere sint nu numai simboluri al puterii ci chiar necesitati organice. Necesitati organice pentru ca in lipsa lor nici aer n-avem, dar nici plaminul nu functioneaza. Handicapul de lider e nu numai o lipsa de ordin exterior dar si o defectiune interioara care ne macina intocmai unei boli.
Din aceasta cauza dictaturile si abuzurile de putere nu ne-au fost straine niciodata: cautam supraomul cu consecventa cu care odinioara Diogene cauta un om, cu lampa aprinsa ziua-n amiaza mare. Si cind il gasim, ne daruim lui trup si suflet, avind grija ca numai mintea sa ne-o pastram nesubjugata intrutotul: caci asa cum romanul a inventat necesitatea de lider, tot el a inventat si nemultumirea de lider, si injuratura pentru lider, si miriiala la adresa liderului. Temperament controversat, ce vrei: cind masochist, cind indaratnic.
Numai prin necesitatea descrisa mai sus se explica interpretarile politice ale zilei de astazi, in care un om ajuns la conducerea unui partid este in masura sa decida orientarea intregului partid... (s.a.m.d)"
Stima, Dane.
Dane, salut! O mentalitate nu piere prin schimbare constitutionala. Cine e vasal, vasal ramane( totdeauna va gasi pe cine sa "vasalizeze") cine e liber,ramane liber indiferent de forma de republica.
Nevoia de schimbare constitutionala deriva din alte motive,după mine.
corectez: totdeauna unii vor gasi stapani pe care sa-i slugareasca, altii pe cine sa "vasalizeze"
Nu scoateti din analiza cazul Gutau Mircia. Este la fel ca la Craiova. A ajuns cetatean de onoare pe baza semnaturilor angajatilor Primariei Ramnicului care au umblat cu listele prin birouri si au adunat semnaturi. Tot angajatii primariei si ai teatrului Ariel au aparut la televizor si au exprimat opinii pro Gutau cerand eliberarea lui.
Trimiteți un comentariu