Sursa foto
Dacă-i citeşti pe cei de la PDL când vorbesc despre Congresul PNL vezi numai partea stângă a fotografiei, dacă-i citeşti pe cei de la PNL vezi numai partea dreaptă.
Realitatea e undeva la mijloc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
skip to main |
skip to sidebar
"L' humour est la politesse du désespoir." Pierre Desproges
Faceți căutări pe acest blog
Postări
Share
Filozofii
Lista mea de blog-uri interesante cu care nu sunt neapărat de acord
-
-
-
-
Sfârcolaci!Acum 13 ore
-
The American EmpireAcum 15 ore
-
despre iubireAcum o zi
-
-
-
Aritmetica electoralăAcum 6 zile
-
Lupta cu cancerul de colon: filmul evenimentelorAcum o săptămână
-
Skate America 2024 GalaAcum 2 săptămâni
-
Life ExpectationsAcum 3 săptămâni
-
Oil shortages lead to hidden conflicts–even warAcum 3 săptămâni
-
Ribbonfarm is RetiringAcum 3 săptămâni
-
-
-
Unde-s distraiele, unde-s cafelele?Acum 7 luni
-
-
-
Inovația calendaruluiAcum un an
-
ArchivedAcum un an
-
-
-
-
Romania si alte tari in zodia CovidAcum 4 ani
-
-
-
-
La mulți ani, Ponică!Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
-
Demnitatea se câştigă !Acum 7 ani
-
-
-
Opera — o solutie institutionalaAcum 8 ani
-
-
It's really very simpleAcum 9 ani
-
-
NICOAcum 9 ani
-
Lectii din sahAcum 10 ani
-
-
-
-
Who the fuck is Aspazia?!Acum 12 ani
-
-
Etichete
?
(46)
Am şi eu slăbiciunile mele
(65)
Analiză subiectivă
(16)
Băncuţe politice
(3)
cu m
(1)
Diverse
(18)
Evenimente istorice
(8)
Jocuri şi concursuri
(380)
mă boule.
(4)
MB
(91)
Monştrii politicii româneşti
(111)
No comment
(5)
Obiectiv
(53)
Palavre economice
(41)
Panflet
(26)
Rahatul în care ne scăldăm
(284)
Rahatul în care ne scăldăm.
(9)
Reformă
(4)
Semi obiectiv
(7)
Sisteme politice
(7)
Subiectiv
(47)
Terorism
(3)
Turambar's style
(24)
Vocea poporului
(14)
Arhivă blog
Despre mine
Persoane interesate
Copyright: 99% din evoluţia lumii s-a făcut prin copierea şi modificarea ideilor altuia, nu toţi suntem originali, totul e liber aici. O citare merit.
16 comentarii:
"PNL, partidul care se lăuda peste tot că este cel mai democratic partid, a ajuns să-și dea afară membrii marcanți pentru delicte de opinie, să excludă parlamentari pentru că nu au vrut să voteze precum li s-a spus de la partid, în fine, să fie condus de un președinte căruia vorbitorii la Congres nu contenesc să-i spună cît este de iubit, în timp ce vocile critice sînt reprimate cu violență" CE ESTE FALS AICI?
"chiar mai e momentul sa ne uitam sa vedem daca ne place sau nu fata Noricai? Chiar mai e timp sa-i numaram negii? Sau lui Fenechiu firele de par din nas?" CE ESTE ADEVARAT AICI?
Fara indoiala, adevarul este undeva la mijloc, dupa cum spuneati. Exista plusuri si exista minusuri in ceea ce priveste PNL-ul. Este normal ca cei din PDL sa vada numai minusurile, preferand sa-si canalizeze atentia spre paiul din ochiul celuilalt, in loc sa-si vada barna din ochii lor. In aceeasi masura este explicabil ca cei din PNL vad doar barna din ochiul PDL si omit paiul din proprii ochi. Dincolo de toate, cred ca PNL-ul este un partid de viitor daca va stii sa-si construiasca viitorul. In analiza ce am facut-o pe blogul meu am pus in balanta atat elementele negative cat si pe cele pozitive.
Antonescu il acuza pe Basescu de dictatura ce a facut acum cu votul pe echipe,32 de oameni(Stolojan a fost modest cand a sustinut un sistem asemanator cu 11),bine ca nu a numit si portarii,ii mai lipsea zvastica.
Cand PNL va fi un partid pe picioarele lui nu un SRL a lui Patriciu probabil va merita votul meu.
Paradoxal PSD ramane partidul cel mai democrat de pe scena romaneasca,este singurul partid care nu si-a decapitat fostii lideri vezi Stolojan,Stoica,Roman...
@Dan, asa cum am promis, am scris despre pensii. Textul este lung si imi cer scuze pentru asta. O sa-l trimit in mai multe parti. Multumesc pentru ocazia de a dialoga si pentru foarte interesantele tale comentarii, pe care le citesc intotdeauna.
"Dacă reuşeşti să demonstrezi cum se susţine şandramaua...."
(Dan Şelaru, 3 martie, 2010, 12:25, pe blogul lui)
Acesta a fost comentariul lui Dan Şelaru la propunerea mea de a-i înfăţişa şi o altă perspectivă asupra sistemului public de pensii. Îmi cere să-i demonstrez cum se susţine şandramaua pensiilor publice din România, despre care toată lumea ştie că este la ananghie. Evident, eu nu înmulţesc peştii şi azimele, deci nu pot demonstra că sistemul actual de pensii este viabil. Că nu este. Dar am ferma convingere că problema pensiilor nu este corect formulată şi înţeleasă, nici de mulţi oameni deştepţi.
Problema fundamentală nu este aceea a sustenabilităţii financiare a pensiilor publice, aşa cum le cunoaştem astăzi. Problema pensiilor plătite de sistemul de asigurări sociale de stat nu este numai o problemă de bilanţ, de deficit sau de gestionare. Acestea sunt aspecte esenţiale, importantissime, dar nu fundamentale. Fundamental, problema pensiilor este o problemă politică, aşa cum a fost şi atunci când sistemul a fost inventat. Această problemă politică structurează răspunsul adevărat şi durabil. Dacă vom continua să nu punem bine întrebările, vom găsi doar răspunsuri temporare, din ce în ce mai parţiale în problema pensiilor.
Iar problema politică este: cine şi cum organizează credibil şi durabil gestionarea marelui risc social de a rămâne fără resurse pentru trai la bătrâneţe, când puterea de muncă s-a dus?
Să îşi pierzi capacitatea de muncă odată cu înaintarea în vârstă nu este ceva observat de curând. Dar cât timp comunităţile umane erau restrânse, cât timp familiile multi-generaţionale gospodăreau împreună, cât timp suzeranul şi bisericile aveau în responsabilitate pe văduve, orfani, bolnavi şi handicapaţi, problema supravieţuirii la bătrâneţe nu era fără soluţie. Când oraşele au înflorit, meşteşugarii s-au înmulţit şi statele şi-au formulat mai bine interesele a apărut problema asigurării unei surse de venit la bătrâneţe pentru anumite categorii de populaţie, acele categorii care se deplasaseră de pe domeniile aristocraţilor în târguri şi oraşe.
Bogatele şi puternicele abaţii benedictine au fost printre primele care asigurau un fel de pensie slujitorilor lor mireni devotaţi. Apoi, Colbert, ca ministru al lui Ludovic al XIV-lea al Franţei, în plină expansiune a regatului pe mări, a asigurat pensii marinarilor, pensii finanţate prin contribuţii ale acestora şi ale Coroanei. Acest tip de pensii a fost extins, în secolul al XVIII-lea, la ofiţerii armatei. Pensii pentru structurile de putere ale regatului deci, pentru loialul lor serviciu.
Dar adevăratul părinte al asigurărilor sociale este Otto von Bismarck. Cancelarul, după războiul câştigat în faţa Franţei în 1870, a croit planuri mari pentru germani, pentru imperiu: industrializare accelerată, urbanizare susţinută. În câteva decenii, înainte şi după 1870, se crease deja o muncitorime germană, dezrădăcinată din cadrul larg familial post-medieval, destul de prost plătită şi fără resurse semnificative pentru economisire. Iar von Bismarck se confrunta cu imensa problemă a unei mişcări socialiste în ascensiune rapidă.
Aristocratul conservator şi protestant s-a gândit, după cum chiar a mărturisit apropiaţilor săi, să-i bată pe social-democraţi cu armele lor. Mai întâi i-a cam prigonit, le-a desfiinţat mişcarea, apoi a promovat cel mai revoluţionar sistem de asigurări sociale. În doar două decenii, muncitorii germani aveau asigurări pentru pensii, pentru boală, pentru şomaj. Mişcarea social-democrată nu a sucombat, dar nu s-a ajuns la revoluţie. Von Bismarck s-a ales cu renumele de "conservatorul roşu".
La ce probleme anume a răspuns sistemul german de asigurări sociale?
În primul rând, a asigurat o sursă de venit la bătrâneţe pentru lucrătorul german., sursa fiind alimentată prin contribuţiile sociale plătite de angajaţii activi şi patroni.
În al doilea rând, a asigurat condiţii pentru atractivitatea condiţiei de angajat în industria care se dezvolta şi care avea nevoie de mână de lucru.
În al treilea rând, a pus bazele fidelităţii muncitorului pentru fabrica sau atelierul în care lucra, aşa că fluctuaţia de personal nu a mai afectat producţia.
În al patrulea rând, şi cel mai important pentru omul de stat, a asigurat stabilitate socială şi consolidarea unei largi categorii sociale sigure pe resurse şi doritoare de stabilitate politică.
Care au fost resursele implicate în soluţionarea problemelor?
În primul rând, resursa demografică. Generaţiile tinere erau mereu mai numeroase decât cele vârstnice.
În al doilea rând, interesul patronilor în a-şi fideliza salariaţii, interes pe care au acceptat să-l finanţeze.
În al treilea rând, şi cel mai important, un mare proiect de naţiune împărtăşit şi susţinut de elitele germane: Marea Germanie, dezvoltată, puternică şi prosperă.
Din 1889 au trecut mulţi ani. Între timp, problema resurselor la bătrâneţe a primit o mulţime de variante de soluţii în ţările lumii.
Unele soluţii sunt mai liberale, ca în S.U.A. şi Marea Britanie, unde pensia publică asigură un minim de subzistenţă şi este finanţată larg nu numai din mici contribuţii, ci şi din impozitele generale. Totuşi, grosul veniturilor bătrânilor provin din fonduri private de pensii sau fonduri ocupaţionale (sau profesionale, organizate la nivelul companiei si încurajate fiscal de stat).
Alte soluţii sunt mai "conservatoare", mai corporatiste, cum este sistemul bismarckian adoptat şi la noi.
Alţii au fost mai social-democraţi, precum nordicii, şi au adoptat soluţia finanţării abundente a pensiilor, atât din impozitele generale, cât şi din contribuţii gestionate de sindicate împreună cu patronatele.
În ultimele două decenii însă, toate guvernele au adoptat ajustări sub presiunea evoluţiei demografice şi a efectelor globalizării. Ajustările au mers mult în sensul "corcirii" sistemelor de pensii şi în cel al măririi vârstei de pensionare sau a stagiului de cotizare. Aproape toate statele au încurajat fondurile suplimentare de pensii, publice sau private, unde pensia este strict legată de contribuţie şi de durata cotizării.
Dar astăzi aceste ajustări nu mai sunt suficiente. S-a schimbat complet peisajul economic şi politic.
Stabilitatea lucrătorului la locul de muncă, fidelitatea faţă de firmă nu mai sunt virtuţi, ci păcate.
Elitele economice nu mai sunt ataşate de mari proiecte naţionale, ele sunt deja globalizate. Aşa de globale au devenit interesele elitelor economice şi financiare, încât nu se sinchisesc dacă au prilejul de a fenta fiscul naţional!
Stabilitatea politică la nivelul unui stat nu mai este o condiţie de succes economic pentru care elitele economice să mai angajeze resurse proprii, ci condiţionalităţi impuse guvernelor pentru "investiţii".
Singura problemă care a rămas neschimbată este aceea a veniturilor la bătrâneţe, în condiţiile în care oamenii au rămas la fel de "miopi" în privinţa economisirii şi amânării consumului pentru un timp mult prea îndepărtat.
Ce-i drept, la noi este şi greu să ceri economii unor adulţi care au în familia cu doi adulţi şi doi copii, în medie, venituri lunare de 2.200 lei, dar minimul de trai decent este de peste 2.500 lei...Minimul de trai decent pentru un adult in mediul urban este de peste 800 lei, dar mulţi salariaţi au salariul net mai mic decât acest minim.
Aşa că, adevărata problemă de aici porneşte. De la comportamentul cam clandestin al "patronilor" care-şi "optimizează" finanţele şi activităţile pe toate căile, şi au destule căi în ultimele trei decenii, pe de o parte. Şi de la obligativitatea de a da răspuns unui risc social care ameninţă bunăstarea unei foarte largi categorii de persoane. Atât de largă este categoria aceasta, încât a devenit esenţială pentru stabilitatea politică şi democratică a unei ţări şi pentru arhitectura guvernamentală.
În urmă cu peste un secol, în plină epocă a migraţiilor către Lumea Nouă, patronii erau strict interesaţi ca muncitorii să aibă şi ei interesul stabilităţii în locul de muncă. Salariaţilor le-a fost oferit un răspuns la neliniştea lor legată de bătrâneţe, boală, şomaj: PAYG.
Astăzi, istoria s-a cam schimbat. Dar slăbiciunile şi fricile umane, nu.
Atunci, stabilitatea era plătită şi răsplătită. Astăzi "libertatea" de circulaţie este răsplătită, dar nu este plătită. Vechiul PAYG se poate adresa în viitor capitalurilor, în cadrul principiului bonus-malus. Odată, capitalurile şi-au "cumpărat" stabilitatea forţei de muncă şi stabilitatea politică. Astăzi, ar trebui să-şi "cumpere" ticketul de călătorie prin lumea largă şi stabilitatea politică a comunităţii în care se implantează. Un fel de TVA social, dar într-o formulă valabilă pe pieţe mai largi decât cele locale, poate la nivelul UE?
Competiţia fiscală la nivel internaţional nu lasă prea multe şanse realiste de soluţionare "de bună voie" a problemei pensiilor. Iar problema pensiilor trebuie să fie rezolvată, sub riscul unor probleme politice şi de securitate copleşitoare pentru orice guvern.
De aceea, doar pensiile corelate cu contribuţiile sociale plătite de salariat şi angajator, oricum le va masacra Boc, vor oferi un amărât de răspuns parţial şi temporar problemei. Nivelul lor real va fi într-o continuă scădere. Ele trebuie să fie completate în viitor cu pensii naţionale servite după 65-70 de ani de către stat, din impozitele generale, cu pensii private, cu pensii profesionale.
Economisirea personală sau investiţiile personale constituie un răspuns credibil doar pentru o categorie mică de persoane: cele care au resursele necesare şi sunt prevăzătoare din fire. Pentru ceilalţi, sistemele mutuale sunt obligatorii.
Cum determinăm capitalurile să-şi asume o parte din costurile unei probleme la ivirea căreia au contribuit masiv? Impunându-le costuri ale libertăţii lor de circulaţie în lumea largă, într-un sistem fiscal renovat şi coordonat la nivel cel puţin continental. Capitalurile se pot lipsi de salariaţii "mofturoşi" dintr-o ţară, dar nu se pot lipsi de "consumatorii-stăpâni" de pe pieţele de desfacere solvabile.
Aceasta este perspectiva pe care ţi-o propun, Dan Şelaru. Una ceva mai largă. Cu pălăria pe cap. Bismarck a formulat corect problema. Economiştii şi sociologii vremii au dat soluţia. Chiar dacă nu sunt Bismarck, aştept şi eu provincia!
Excelenta fotografie - escelent aleasa - excelent explicata.
PNL = Partidul National Liberal. Asta nu inseamna neaparat liberalism. Romanul este prin gandire, prin comportament, prin reactii un liberal. Singura lui problema (majora) este ca nu stie...
Casandra, multumesc. Maine o sa-l public.
acest partid este de rusine, acesti oameni din partid se duc acolo doar de dragul ca fac parte dintrun partid dar nimeni nu actioneaza in vreun fel exista , acest,, crin'' si acest ,,orban'' de parca ar fi partidul sau mai bine zis familia lor de acasa, asa ii manipuleaza pe cei din partid iar membrii sunt foarte ascultatori nu ridica tonul , se supun si fac exact ca la acrte , nu am mai pomenit asa ceva , cel putin la psd oameni siau spus cuvintul au ripostat cumva si sa vazut ceva actiune dar in pnl toti dorm e liniste si pace ce spune tata crin , sau mai ingaima ceva si taica ludovic care cred ca nu mai are nimic nici in pantaloni de ingimfat ce este , este foarte corect restul sunt marionete , sau pur si simplu nui intereseaza, halala partid .... rusine
Draga ANONIMULE (ce "ciudat" ca esti anonim)
TE ROG ...
FA UN PARTID.
Al oamenilor liberali, ambitiosi, cinstiti, care sa "traga " cupa ei alte zeci-sute de oameni-angajati, care sa FACA nu dupa reguli de partid sau legi eliptice, ci dupa necesitati, dupa bunul simt al nevoilor societatii, al nostru ....
Fa-l, si trece-ma al doilea dupa tine ....
Sau ultimul.
FA CEVA !
Sa vad la anonimul atat de vehement cum strange singur 100 de oameni sa-l asculte.
@ Casandra
Norvegia integreaza sistemul national de pensi cu profiturile obtinute de fondul statal de investitii(300 miliarde de dolari alimentat cu taxele obtinute din exploatarea petrolului in apele teritoriale din Marea Nordului ).
In rest , perfecta dreptate .
Globalizarea fara reguli general valabile (doar goana dupa profit fara responsabilitate universal aplicata)va duce tarile dezvoltate de azi la mari probleme pensionistice .
@casandra. Nu cred ca exista un sistme optim de pensii, caci daca ar fi l-ar aplica toti. Si momentul aplicarii si durata conteaza. Eu nu cred ca putem ignora fondurile private de pensii (apropos, stiai ca actionarul majoritar la unul din gigantii auto din USA este fondul de pensii al profesorilor californieni?). Dar ce este permis fondului privat nu este permis sistemului public de pensii, adica investitia si profitul (cu plusurile si minusurile sale). Cresterea progresiva a pilonului2 si promovarea agresiva a pilonului 3 mi se pare promitatorae. Mai ales, combinata cu incetarea denigrarii sistematice a pilonului 2 si 3 practicate de unele parti ale mass-media. Retin informatia ca in acest an pilonul 2 va avea 300 mil. euro de investit in economia romanesca. Facem un mare tam-tam dintr-un investitor strain care aduce 75 mil $ si trecem sub tacere 300 milE. Ti se pare onest?
NAIV? Motiunea finala PNL e o foarte frumos redactata insiruire de lozinci. In afara de distrugerea PDL, nu vad vreo referire la integrarea european. Ori tratatul de la Lisabona exista. Nu poti sa faci politici economice radical diferite de vecini (avem spatiul Schengen) si nu poti face politici sociale diferite de UE.
Trimiteți un comentariu