Care-i păcatul naţional? Ăla din cauza căruia nu merg lucrurile bine în România. Ovidiu zice că invidia, chestia aia cu capra mea decedată şi capra de peste gard încă în viaţă. Turambar zice că avem două. Că nu gândim pozitiv şi că nu suntem perseverenţi.
Eu zic că toate trei sunt cuprinse într-unul. Lipsa de scopuri personale. Vrem să se întâmple, nu să facem. Într-un cuvânt delăsarea.
Suntem invidioşi pentru că la alţii "s-a întâmplat", nu pentru că ei au făcut ceva şi noi n-am făcut nimic. Nu gândim pozitiv pentru că nu se întâmplă din senin. Nu perseverăm pentru că aşteptăm să se întâmple. Suntem o ţară de oameni care aşteaptă să câştige la loto.
Vestea tristă este că de la sine nu se întâmplă nimic bun. Nu trece criza, nu cresc salariile, şeful nu devine mai bun, Guvernul mai inteligent, Opoziţia mai vie, ratele mai mici, berea mai ieftină, Justiţia mai bună şi taxele mai puţine.
Când fiecare o să încerce să schimbe ceva în viaţa personală fără ajutorul altora atunci o să primească ajutor. Pentru că e o vorbă veche "Dacă faci acelaşi lucru de ce te aştepţi să se întâmple altceva?"
Delăsarea, ăsta-i răspunsul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
19 comentarii:
Subscriu. Eu ii ziceam superficialitate. Sau slefuirea formelor fara fond:D
Invidia neconstructiva (capra vecinului) ar fi pacatul #1. As mai adauga faptul ca indiferent de circumstante romanul se plange IN PERMANENTA- ceea ce duce la o atmosfera toxica in jurul nostru.
Si, last but not least, ura de sine. Nu cred ca exista popor care sa de denigreze si sa se vorbeasca de rau cum facem noi. (asta daca generalizam)
...iar pentru delasare dam vina tot pe altii, de obicei: "e pentru ca suntem balcanici, Balcanii sunt de vina!" :)
Eu zic ca pacatul cel mare este ca nu constientizam ca facem parte din comunitati si de aici nu punem accent pe responsabilitatea sociala si pe obiectivele comunitatii.
Ne privim ca indivizi si ne comportam ca indivizi, luptandu-ne unii cu altii, in loc sa facem ceva impreuna.
Unii construiesc si altii demoleaza. Actionam ca in povestea mesterului Manole.
Nu progresam pentru ca nu avem o societate cilila, nu ne comportam ca o natiune, suntem o turma, o populatie fara fara idealuri si fara obiective comune si pe termen lung.
Va recomand sa cititi Schimbarea la fata a Romaniei de Emil Cioran. Puteti gasi acolo raspunsul la intrebarea dvs
Subscriu! Si "impotenta"! si lenea! Si lipsa de onestitate! Iar toate astea ne-au transformat intr-o natiune de "asistati" care asteapta "para malaiata", intotdeauna de la altul (tatucul), si care au dezvoltat pana la extrem mania persecutiei (intotdeauna altii sunt sursa problemelor noastre si au ceva cu noi).
Acum 20 de ani eram in "piata". Incepusera cele 54 de zile care ar fi putut schimba istoria romaniei. Si, parere personala, cea mai jenanta, penibila si infioratoare imagine din istoria post '89 a romaniei nu este cea a minerilor dezlantuiti ci a celor de pe margine care-i aplaudau si le ofereau flori...
Impostura, cred eu ca e cel mai mare pacat.
Cititi Miorita , atitudinea ciobanului e raspunsul !
Ipocrizia.
Spunea cineva mai sus "ura de sine". Mi se pare cel mai aproape de radacina (daca chiar exista una). As zice mai degraba rusine de sine. Sinele in acest caz fiind tocmai atributul lui de roman si tot ce pune el insusi si altii in carca acestui atribut, ca sa ma rezum la ce-au scris ceilalti: invidie, delasare, superficialitate etc. Si ce exprima cel mai bine aceasta rusine decat perpetua interogare despre "cine suntem noi romanii si mai ales cum putem fi asa cum suntem"... sau care e pacatul national.
Delăsarea, într-adevăr. Se pare că şi Carol I, după ce a ajuns în România, a constatat acelaşi lucru: Prea mult "pizda măsii!"
Eh aici cred ca gresesti mon cher.
Nu cu mult, exista si delasare, dar asta pentru ca "delasatorii" sunt preocupati sa ajute la "propasirea vecinului", iar statul cu ochiu pe dansul nu carecumva sa propaseasca consuma muuuuuulta energie. De fapt pe toata. Cauza deci (izvorul) e mai adanc nitel. Ce poate face un ruman sa piarda vremea cu asa ceva? Invidia- e tentant sa zici ca asta, dar omul nostru actioneaza preventiv. Adica in lipsa obiectului de invidiat- vecinu e sarac, capra lui e paduchioasa si pe moarte, nevasta l-a parasit, copii au ramas prin romania la niste bunici carora prin vot aleg sa le scada pensiile etc.Cum poti sa invidiezi stirile de la ora 5? Sa fim seriosi.
Cauza trebuie sa fie alta. Mai adanca. Mai bazala. Mai de la facerea lumii.
Si atunci, sa ne indreptam atentia spre un alt pacat, si anume vanitatea. Adicatelea acea "necesitate" (nu, nu e o necesitate decat pentru cei care au acest pacat) de a fi "peste" tot ce vezi cu ochii capului si mintii. Indiferent daca ce vezi tu este un rahat, un hoit, o voma, tu tre sa fii peste. De fapt catch-ul acestui pacat este tocmai ca bietul vanitos ajunge prin firea lucrurilor departe de frumos, de liniste, de dragoste, de orice ar presupune o relatie intre el si "restul" de egalitate sau de inferioritate chiar. De aici va las pe voi sa meditati (sper) la cum apar stirile de la ora 5. Cum a ajuns Romania "Tzara de la ora 5". Cum a iesit unu care "o sa ii beleasca" presedinte, etc.
De aia, dragul meu Dan, mor eu de nervi cand aud ca "poporul" face o droaie de biserici, ca statul trebuie "laicizat", ca icoanele trebuie scoase din scoli. SUNTEM un popor jos jos jos ca si spirit. SUNTEM laici de fapt. Mai bagam si niste fatzarnicie afisand cum construim noi biserici, in timp ce amaratii de copii fara parinti mor de frig prin adaposturi de beton.
Este reteta perfecta pentru dezastru national.
Aia cu urechi, auziti rogu-va
Eu i-am zis servilism fatarnic.
Cum bine zici "lipsa scopurilor personale" e cauza multor rele. Dar delasarea "face sens" ca pacat in masura in care exista scopuri care sunt abandonate.
Ori ... din moment ce exista actiuni exista motivatii deci scopuri. Faptul ca declinarea scopurilor primare e rudimentara ... poate fi un pacat.
Eu cred ca din declinarile de scopuri cel mai pacatos e "servilismul" fatarnic
Una-s scopurile si alta dorintele, suntem plini de dorinte dar lipsiti de scopuri. Nu facem transformarea intre cele doua. De aici delasarea.
Nu cred ca exista un "pacat national". Acest concept "unificator" e numai bun sa ne justifice la modul mistic orice esec trecut, prezent sau viitor si in virtutea celor spuse de dumneavostra, domnule Selaru, sa ne balacim in continuare in delasare. De ce sa ne obosim sa mai facem ceva, cand oricum vom esua din cauza "pacatului nostru national". Asta nu inseamna ca totul e minunat si viitorul luminos. Din pacate problema noastra are radacini mult mai adanci si nu stiu daca se poate trata cu "team buliding" :) As indrazni sa afirm evidenta: lucrurile merg prost pentru ca pur si simplu nu stim sa le facem sa mearga bine si aceasta dintr-un motiv evident: per total nu suntem prea inteligenti. Dincolo de coruptia sau lichelismul unora sau altora este prostia prea multora. Si asta, din pacate, tine de genetica, nu de mistica.
neseriozitatea, superficialitatea... si de aici toate celelalte
Singurul pacat e SOCIALISMUL!!!!
:D
@John
Bine zis :-). Adica sistemul ala care te asigura ca "ceilalti" sunt tinuti la acelasi nivel . "Tu" te descurci ce mama reaq :)))
Eu cred ca pasivitatea e un veritabil radix malorum la noi. Tragic e ca in timp aceasta lipsa de reactie a dus la
cresterea unei tumori, benigne zic eu, dar de dimensiuni infricosatoare. Am ajuns sa trecem pe langa lucruri
care ne macina intens fara macar o mica tresarire ca am putea face ceva.
Memoria de peste ne-a taiat outele pe care le-am
inlocuit cu o bere in mana seara,
traind la fel de ineficace si resemnat a doua zi. Peste toate astea mai vine si ambiguitatea perversa a oricarei categorii
sociale, tigani munitori si de treaba, medici buni, politisti corecti, functionari de necorupt exista dar cum pana mea stii
ca ai unu' in fata? Trist....
Trimiteți un comentariu