Cristian Preda s-a opus măsurii de boicot mediatic proclamată de Boc. Dar a câştigat alături de Teo Trandafir împotriva vechii gărzi care a venit cu candidatul Honorius Prigoană. După victorie bântuia pe la Antena 3.
Sever Voinescu, în mod raţional, critică proiectul absolut imbecil de revizuire a Constituţiei propus de acelaşi Boc.
Monica Macovei şi TRU nu mai apar public, sinecura de la Bruxelles i-a liniştit.
Cu 2 flori nu se face primăvară. Dar măcar sugerează o grădiniţă, sau măcar începutul uneia.
La PSD, Ponta încearcă, cu oarecare succes, să schimbe imaginea partidului de mamut socialist pe care a moştenit-o. Din păcate nu e ajutat de nimeni, soarta pare oarecum pecetluită dar încă luptă.
PNL arată ca în campanie, mult zgomot pentru nimic. O lipsă totală de idei, de soluţii, de discurs constructiv, de politică nedemagogică.
Cei trei cetăţeni, Preda, Voinescu şi Ponta sunt singurii care par a avea ceva în cap. Şi ceva planuri de viitor. Sunt singurii care merită sprijiniţi, eu nu sunt de acord, doctrinar vorbind, cu niciunul dar prefer nişte oameni raţionali, care gândesc cu capul lor, tonomatelor de partid. Asta dacă-i uităm pe unguri care se dovedesc încă o dată singurul partid politic coerent de la noi.
Avem deci, doi membri fără putere la PDL, un şef de partid singur la PSD, nimic la PNL şi UDMR-ul ca partid. Cam puţin. Aştept adăugiri.
marți, 27 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
15 comentarii:
nu se poate l-ai uitat pe Geoana :P
Esti optimist.
Ponta merita sprijinit? Sper ca e o gluma.
Vasile Dancu.
[...sau, altfel spus, o mana de oameni pentru asteptari de milioane de votanti si de alte (multe) milioane de nehotarati.]
Da, V Dancu. Corect.
I-as adauga listei pe Vasile Puscas si pe Valeriu Stoica.
Poate Adriana Saftoiu de la liberali.
La o adica e printre cei 3 politicieni care au blog pe VoxPublica alaturi de Vasile Dancu si Sever Voinescu.
Si e destul de coerenta in ce scrie pe acel blog.
Puscas nu se prea baga. Stoica incearca sa impace toate caprele si verzele. Adriana Saftoiu e torpilata de Elvis, de la liberali e cea mai coerenta.
De acord. Din pacate. :(
La potentiali i-as mai adauga pe Mihai Voicu, Varujan Vosganian, Vasile Dancu, CP Tariceanu si Andreea Vass.
Toti insa au retineri, anumite interese sau pur si simplu nu au curajul celor trei mentionati mai sus.
Nu se schimba nimic cu cativa indivizi minoritari in propriul partid, care nu au nici o strategie coerenta de reforma.
Viata politica nu se modifica cu desidenti care critica actiunile conducerii, dar nu pun nimic in loc.
Crin Antonescu a fost in PNL un fel de Preda in PDL. Ce a facut dupa ce a ajuns lider? Nimic.
In afara de un discurs mai normal, ce masuri au in vedere Preda, Ponta, Macovei, Saftoiu, Stoica ?
Nu au nimic care sa surprinda, asa ca sperantele in ei sunt apa de ploaie.
Nu stiu daca se pune, dar unul din parlamentarii de calitate este Varujan Pambuccian.
Voicu, Vass si Pambu sunt ok.
Dupa ce evaluam prestatia unui parlamentar?
Eu o apreciez dupa valoarea intitativelor si consecventa cu care le sustine.
Romania a avut un singur parlamentar care dovedit valoare, pe Ticu Dumitrescu, care a avut intitativa deconspirarii fostilor colaboratori, o initiativa la care a dedicat toata energia.
Ca partide, PNTCD a sustinut retrocedarea proprietarilor.
In rest partidele si parlamentarii au facut retusuri si au adminstrat "alunecarea in prapastie", sa se produca lent, sa nu avem caderi bruste care sa le prejudicieze lor pozitia la conducere.
Remus Cernea. Partidul Verde.
Sa sintetizam Preda, Voinescu, Ponta, Dancu, Puscas, Vass, Pambuccian, Saftoiu, Voicu. Si Remus Cernea ca sa avem 10. Putin rau.
Trimiteți un comentariu