marți, 11 mai 2010

Furtuna ce-o să vină

"...în următoarele luni, vom lua măsuri suplimentare de reducere a numărului de angajaţi în sectorul public. Dacă aceste acţiuni se dovedesc insuficiente pentru a atinge ţinta de deficit pentru acest an, vom lua măsuri suplimentare, inclusiv măsuri de majorare a impozitelor şi taxelor"

Pentru orice om serios textul de mai sus e evident, o să crească taxele şi impozitele. Înnebunesc când văd că singurul scop pe care guvernanţii îl au în acordul cu FMI este să scadă deficitul. Nu există nicio măsură pentru creşterea PIB. Dubiul e în textul lor şi în istoria ultimului an şi jumătate.

Dacă luăm numai măsuri de reducere a veniturilor populaţiei scade PIB-ul în mod evident. Singura metodă pentru scăderea sănătoasă a deficitului e creşterea economică.

Deja se vehiculează o scădere de 0,5 procente pentru PIB, dacă se repetă scenariul de anul trecut, ceea ce e foarte probabil, o să avem o scădere de cam 3,5 procente.

Dezastrul de care o să avem parte este mult mai mare decât cel deja anunţat. Guvernul n-o să fie în stare să ia măsurile de tăiere, o să dea vina pe sindicate, moguli şi pe Curtea Constituţională, Boc nu recunoaşte că e vinovat nici dacă-l fugăreşti cu coasa, şi o să crească taxele şi impozitele lovind din nou în economia reală.

Lena Horne a murit duminică.

20 de comentarii:

Cristian Banu spunea...

Când te afli în groapă, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te opreşti din săpat. După aia mai vezi cum ieşi de acolo. Atâta timp cât România nu se opreşte din săpat - ba chiar o face cu entuziasm stahanovist - orice tentativă de a ieşi va duce la prăbuşire.
Economia privată nu are nevoie neapărat de ajutorul statului pentru a se redresa.

Dan Selaru spunea...

Are, sa taie forfetarul, sa i se scada taxele.

Anonim spunea...

Mai Dane, multi zic chestia asta, dar macar tu nu mai zi nimic. Orice masura de crestere a PIB inseamna bani bagati in economia reala. De unde sufletul meu bani ?

Anonim spunea...

Dane, ai avut vreodata curiozitatea sa te uiti la buticul din colt? sa faci o evaluare a incasarilor? si apoi sa constati ca NU emite bonuri fiscale? si face totul la negru (inclusiv munca)? Inafara de reparatiile prin asigurari emite vreun service auto bon fiscal? In afara de restaurantele bune, da cineva factura? cum ii impozitezi? Sa nu spui ANAF: cati functionari ar trebui sa aiba ANAF ca sa controleze o singura data pe an, o singura zi cele 600 000 de IMM?

Anonim spunea...

cum creste guvernul un PIB, in afara de contributia adusa de firmele de stat?

Anonim spunea...

aritmos. Dane am facut un calcul simplu: 5 milioane de fumatori consuma tigari de contrabanda de 1 euro pe zi (extrem de conservator). Se aduna 1,6 miliarde de euro pe an. Cine favorizeaza evaziune fiscala? alt calcul: 10 milioane de romani cumpara de 10 lei pe zi marfa la negru (fara bon fiscal). Uite 720 milioane de TVA necolectat si vreo 200 mil de impozit necolectat. Cine favorizeaza evaziunea fiscala?

Daniel I spunea...

Imi plac discutiile astea pe tema crizei.

Mai nou, am aflat ca singurul scop pentru care exist e sa platesc taxe.
Si vina pt problemele bugetare e neplata impozitelor, nu bugetul care depaseste cu mult incasarile ...

Frobenius spunea...

Mie imi tresare constiinta de fiecare data cind cineva foloseste exemplul tigarilor de contrabanda.
Cind tigarile "albe" erau 1.3 si cele negre 1 (extrem de conservator, sic!) nu-mi bateam capul sa cercetez colturile de strada. Cind un "destept" a facut raportul sa ajunga la 2 m-am hotarit sa-l las pe "destept" sa puna de la el diferenta.
Presupun ca "anonimul" care se intreaba cine favorizeaza evaziunea isi cumpara doar sosete cu pret dublu (acelasi model; de sosete, nu de tigari, tigarile find daunatoare) doar pentru a-si linisti constiinta de platitor de impozite.
Colac peste pupaza, in acest moment ma intereseaza teribil unde as putea gasi niste asigurari de sanatate "la negru". Fiind fumator, cu siguranta ma voi imbolnavi cindva. Nu-mi convine de fel sa fiu taxat suplimentar ca sa fiu omorit prin spitalele "albe". Sint un evazionist sadea!

Pongo spunea...

Aia cu coasa va deveni in curand o idee buna.

Adrian spunea...

Dupa ce se vor legifera impozitele pe toate veniturile, pe proprietate, pe contul bancar, pe televizor, pe radio, pe telefon, pe trotuar, pe copii sau pe lipsa copiilor ... urmeaza si stabilirea unor impozite pe impozite.
Unii spun ca toti guvernantii, toti presedintii acestei tari de dupa revolutie ar fi vinovati de ce ni se intampla acum, si nu portocalii care sunt acum la putere. Poate sunt fiecare din ei vinovati de cate ceva, dar eu nu-mi aduc aminte ca din 1990 pana in 2010 sa se fi pus macar odata problema scaderii veniturilor salariale, a pensiior, a alocatiilor... Poate ma contrazice cineva dar aceste venituri, nominal, au crescut continuu, chiar daca intr-un mod nesanatos,. chiar asociat cu inflatie s.a.m.d.
Acele cresteri nominale chiar daca adesea duceau la o scadere rapida a puterii de cumparare, nefiind o crestere reala si sanatoasa au avut mereu girul societatii. Au fost facute la cererea si presiunea sindicatelor si au avut darul de a ne tine cu moralul ridicat, cu speranta ca va fi mai bine.
Poate ca acesta este raul cel mai mare: prabusirea increderii in noi, in tara noastra, in tot ce misca in tara aceasta si instaurarea unei stari de neputinta individuala si comuna.

Viorel spunea...

Pentru anonimul care ia apararea ANAF-ului.
Vad ca deja s-au pus mainile pe piept cand vine vorba de strangerea impozitelor. Nu are cine.
Asta este o mare prostie, bagata in cap de onor guvernantii, ca sa poata baietii destepti sa-si vada de treaba in continuare. Nu s-a platit inca campania.
Lucrurile sunt extrem de simple si se pot rezolva foarte rapid. Pedepse foarte mari - puscarie, confiscarea averii administratorilor pana la rude de gradul III etc. etc. - masuri ce trebuiesc mediatizate "la greu".
Credeti ca IRS-ul la americanii controleaza toate firmele. NU. Dar toata lumea stie ca daca a furat 1 dolar face puscarie. La noi NU. Poate sa fure si 10.000.000 (pot sa dau cel putin 10 nume). Am un prieten american care isi ia avocat care sa-i completeze declaratiile. Il intreb: sunt complicate formularele?
Raspuns: NU. Dar imi este frica sa nu gresesc.
Concluziile le trageti fiecare dintre dvs.

Viorel spunea...

... pentru ala cu buticul nefiscalizat.
De ce nu merg 10 baieti de la ANAF, intr-un cartier sa inchida scurt 10 de buticuri.
Seara, masura sa fie mediatizata pe toate canalele media.
Maine, la fel, in alt cartier - alte 10 buticuri.
Poimaine la fel, alte 10.
Garantez ca din a patra zi vor zornaii casele de marcat precum clopoteii de Craciun.

Viorel spunea...

... pentru ala cu tigarile.
Mestere, uita de problema.
De tigari cica se ocupa Blaga. Asa zice presa. Presa aia rea. Iar azi de dimineata cand m-am trezit aflu ca Blaga este inca la putere.
Deci, cum spuneam, uita.

Viorel spunea...

... pentru cel cu sapatul.
Este total incorect ce spui.
S-a demonstrat ca Pamantul este rotund. Daca sapi suficient de mult iesi la lumina (pe partea cealalta). Singura problema este ca taman la mijloc te arzi. (o demonstraza "ala" cu nume imposibil de blocheaza traficul aerian).
A fost o gluma.

Dan Selaru spunea...

Am rezolvat si aceste cazuri.

Anonim spunea...

cine ofteaza ca nu are salariu si pensie ca in Germania sa-si aduca aminte ca in Germania nu se (prea) vand tzigari nefiscalizate, ca pachetul este cam 6 euro. Cine nu vrea impozite ca in Germania sa nu tanjeasca dupa Germania. PS. Stiu foarte bine ce face IRS, dar... (1) reteaua Voicu functioneaza (2) la noi -traiasca Constitutia Iorgovan- fiscul trebuie sa dovedeasca ca esti ilicit si tare as vrea sa vedem cum! Pt. restul te apara Sergiu Andon, Alice Draghici etc. A fost condamnat Bradisteanu, care in USA ar fi stat la SIng-Sing?

Dan Selaru spunea...

Astia toti trebuiau de mult bagati la Aiud.

Stefan A. spunea...

Orgonas vrea sa bage politicii la Gherla .
Dan Selaru ii vrea la Aiud .
Posibil ca doar in Ardeal vreti sa steie astia ?
La Jilava e rezervat pentru altii ?
La taiat stuf in delta nu ar fi mai bine ? :)

Dan Selaru spunea...

Nu, ca-i rezervatie. :-) La Craiova e bine? Aiud mi-a venit primul in minte.

Stefan A. spunea...

No multam de raspuns . La Craiova , cu mafia care este acolo , scapa repede din celula !
Mai bine la munca fortata . Tot vor sa faca canal Bucuresti - Dunare ?
Astia ar fi buna mina de lucru !
La 2 zile de munca fortata (12 ore), se scade o zi de puscarie .
Fundatile la CUG CLUJ au fost construite cu puscariasi in acest model si nimeni nu a plins !