miercuri, 21 iulie 2010

Regatul Valahiei, cum să faci un brand de "ţară"


Istoric

Povestea începe prin secolul XIV când un grup de păstori transilvăneni au plecat, cu oi cu tot, spre Moravia, zonă din Cehia actuală. Pe vremea aia parte a Imperiului Habsburgic. Stabilindu-se într-o zonă muntoasă şi ţinând la libertatea lor s-au bătut pentru independenţă până prin 1640. Se numea Valahia moravă (Vlahă).

Să ne adâncim puţin în lupta lor pentru libertate. Şi-au păstrat vechile legi şi erau în orice moment gata să plece la război. Cum erau valahi erau consideraţi, din principiu, infractori. Au intrat în conflict cu Imperiul Habsburgic şi cu Biserica Catolică. Între 1621 şi 1640 au avut nenumărate bătălii cu Imperiul din care au ieşit victorioşi, au fost aliaţi cu ungurii, cu danezii, cu suedezii dar au câştigat şi singuri. În 1644 au pierdut şi peste 20 de procente din bărbaţi au fost ucişi în luptă sau executaţi, a venit apoi ciuma, apoi recensământul şi vremurile glorioase au trecut. Şi-au păstrat obiceiurile până în ziua de azi. Au cel mai vechi ansamblu folcloric din Cehia.

Valahii se întorc



În 1997, Tomáš Harabiš, un fotograf, "înfiinţează" Regatul Valahiei, o glumă, pe teritoriul fostei Moravii Valahe. Cu steag, stemă, paşapoarte, monedă. Tot ce are nevoie un Stat. Înfiinţează chiar şi o Universitate. Despre ea o să vorbim mai târziu. Mai mult, omul are "drepturile" de folosire pentru marca "Regatul Valahiei". O să conteze. Dar orice regat are nevoie de un rege. Să observăm că Harabiš nu se înscăunează. Şi astfel intră în scenă Bolek Polívka, clovn, actor şi posesor al unui show săptămânal televizat. Aveţi mai jos un clip din tinereţea viitorului rege.



Acesta este întronat sub numele de Boleslav I, cel Graţios, pentru Totdeauna.

Şi de aici începe nebunia, Boleslav bătea săptămânal câmpii la televizor, Harabiš vindea paşapoarte cu 7,69 USD, Boleslav umbla în limuzina regală, un Trabant galben, vând zeci de mii de paşapoarte, toată lumea râde iar turismul înfloreşte. Vaclav Klaus devine cetăţean al regatului, şi George W. Bush primeşte un paşaport dar cetăţenia îi este retrasă după invadarea Irakului.

Criza monarhică

În 2001 "Guvernul", adică Harabiš, îl detronează pe Boleslav care ceruse 1 milion de coroane pentru serviciile lui. Acesta dă în judecată, pe bune, Guvernul, circul durează până în 2008 când scandalul ajunge până în The New York Times. Publicitatea e enormă.

Din 2002, în urma unui concurs de dansuri, cântece şi, presupun, băut şliboviţă este întronat Vladimir Zhanel sub numele de Vladimir al II-lea. Lucrător în construcţii.



Boleslav susţine că din cele 28 de localităţi 23 îi sunt loiale, ca şi Forţele Aeriene, 6 avioane Cesna care erau ornate cu emblema Forţelor Aeriene ale Regatului Valahiei, un pui de găină care cădea din cer, toate astea nu fac decât să crească publicitatea. Povestea scandalului e mai pe larg aici.

Turismul

Una din atracţiile Regatului este Universitatea Regală, are o singură specializare în Distilat şi Studii despre Şliboviţă, oricine poate să obţină atestatul dacă se duce şi bea ceva şliboviţă pe acolo, cu note şi diplomă. Şi clienţi se găsesc.



Despre Universitate puteţi să aflaţi mai multe aici. Bucăţi din broşura de prezentare a Regatului puteţi să găsiţi aici. E savuroasă, mai ales partea cu Serviciul Meteo şi cu evenimentele la care se poate participa. Cum e întoarcerea primului astronaut valah.

De ce a mers atât de departe o asemenea glumă? Un răspuns e aici, are legătură cu totalitarismul. Dar cred că un răspuns mai bun e acela că o glumă bună, dacă e făcută în mod serios, poate să aducă foarte mulţi bani. Vezi şi Săpânţa.

Aşa că să râdem mai mult dar s-o facem în cel mai serios mod cu putinţă.

PS Am uitat să spun că un pakistanez a cerut azil politic şi a fost cu greu convins că nu e într-o ţară reală.

6 comentarii:

br3b spunea...

E o zicala in teatru/cinematografie: "Umorul este o treaba foarte serioasa".

Turnofftheglory spunea...

Foarte misto.

Viorel spunea...

harabis = base
bolestlav (aprox =) boc
Restul e ... istorie.
Partea proasta e ca nu ies bani.
La cat de priceputi sunt nici nu are cum.

alex@formidabilii.org spunea...

Ar trebui sa deschidem un consulat si sa le dam pasapoarte romanesti :)

Der Frost spunea...

@alex

Regatul Valahiei, pamant romanesc!

Sagy, spunea...

Super farte!