sâmbătă, 4 septembrie 2010

Bono, Frank Sinatra and Mârgău

Acum câteva zile m-a întrebat un prieten dacă-mi iubesc ţara? I-am răspuns că "am şi eu slăbiciunile mele" când o iubesc. M-a obsedat întrebarea. Singurul răspuns este clipul de mai jos. O iubesc. Şi cred că nu e o greşeală. Singura nuanţă pe care o aduc este că nu confund ţara cu conducerea ei. Mai nouă sau mai veche.



M-am uitat de curând la Noi, cei din linia întâi, film cu grave derapaje comuniste. Dar nu despre asta e vorba. Mârgău, un om care-i ura pe unguri, n-am să las niciun comentariu naţionalist, este ucis atunci când hrănea ungurii ascunşi printre ruine. Nu cred că a existat un asemenea caz şi nu are legătură. E vorba despre solidaritatea între oameni.

De asta o să avem nevoie. Pentru că vremurile sunt de război. Trebuie să uităm că suntem privaţi sau bugetari, pensionari sau angajaţi şi orice diferenţieri mai putem inventa. Situaţia o să fie înfricoşătoare pentru unii dintre noi, mai ales pentru o parte a pensionarilor. De data asta trebuie să dăm dovadă de solidaritate. Dacă n-o s-o facem e încă o dovadă în plus că toţi banii băgaţi în biserici sunt aruncaţi în vânt.

Eu sunt ignostic (până nu pune cineva corect problema nu discut subiectul), dar asta nu înseamnă că nu consider mesajul lui Isus corect din punct de vedere uman, etic sau moral. Aşa că sper ca majoritatea covârşitoare să priceapă că rolul lui Mârgău nu-i gratuit. Pentru că am ajuns să ne urâm unii pe alţii.

De data asta Mârgău trebuie să existe şi să trăiască.



O să spuneţi că sunt patetic. Aşa, şi? Nu mai e voie? Că tot mi-a spus Preşedintele că trebuie să iubesc ţara dar să nu aştept nimic de la Statul care o reprezintă. Asta nu înseamnă că mă simt bine aici.

Şi ca să încheiem apoteotic cităm din Churchill.

“Now this is not the end. It is not even the beginning of the end. But it is, perhaps, the end of the beginning.” Sir Winston Churchill - Speech in November 1942

PS Cine n-a văzut până la capăt ambele clipuri nu trebuie să comenteze. :-)

9 comentarii:

Unknown spunea...

Damn, iar nu pot sa comentez :(((((

Ninulescu spunea...

Eu pot ca am parcurs toate etapele :)
Cei ca Margau sint putini, si problema este ca vor devenii si mai putini, Despre Unguri nici eu nu comentez, sint Roman si tocmai de aceea astept tacut sa ma extermine.

John Galt spunea...

"There will come a time when you believe everything is finished. That will be the beginning." - L'Amour, Louis

:)

Dan Selaru spunea...

“The people who fear humor - and there are many -are suspicious of its power to present things in unexpected lights to question received opinions and to suggest unforeseen possibilities”

Pongo spunea...

In principiu cam toti oamenii sunt ignostici de facto :-).

Daca deja I-l asteptam pe Margau sa ne rezolve problemele e grav, si inseamna ca trebuie sa fim pregatiti. Asta pentru ca tot el ne-a zis cum va fi perioada celor trei vremuri si jumatate. Adica nashpa. Pe baza de pierdere a ceea ce avem mai pretios in noi, desi nu o vedem. Chestia care i-l face pe aghiutza sa ne vada ca resurse valoroase.
Orice teorie care nu are asta in vedere e clar falsa (inclusiv aia despre aur...).

Cat despre Margau, de data aia (era sa zic asta..) nu mai poate fi ucis. Orice om e dator cu o moarte. Iar El a murit deja.

Horatiu spunea...

Foarte patetic, poate chiar exagerat de patetic pt moment.
Ne aflam probabil la inceputul razboiului tuturor impotriva tuturor cu care va lua sfirsit a cincea epoca de cultura postatlanteana.
Dar drumul e foarte lung, bursa e in crestere, inca nimeni nu s-a debransat de la tembeliziunea prin cablu iar la buticurile de telefonie mobila e coada mai mare decit la alimentara.
Ce inseamna ignostic ?

Bogdan Alexandru Filip spunea...

E abia sfarsitul inceputului. Partea de mijloc, aia in care alternativele sunt potential infinite, va insemna razboi, ura, dar si eroi, compasiune, altruism. Pe final, cand nu prea va mai fi mare lucru de pierdut, vom avea si solidaritate.

Din pacate, va fi doar un happy ...ending.

Dan Selaru spunea...

:-) Trist.

John Galt spunea...

Insa viata e DREAPTA!!

:)