sâmbătă, 12 februarie 2011

Planul B

Cred că toţi am fost dezamăgiţi în viaţa noastră. Planuri care au eşuat, visuri destrămate, accidente nefericite, influenţe nefaste asupra unor lucruri care păreau sigure. Lucruri incontrolabile.

Nu ne putem controla în totalitate viaţa. Dar putem să ne controlăm reacţiile. Şi să diminuăm consecinţele sau chiar, cu puţin noroc, să ajungem într-o situaţie mai bună după ce ne-a lovit o năpastă.

Pe moment trebuie să ne păstrăm calmul, niciodată dracul nu e atât de negru. Dar mult mai important e să ai un plan B. Câteodată şi un plan C.

Fiecare acţiune pe care o facem trebuie să aibă gândite înaintea începerii pe lângă speranţele reuşitei şi recuperarea consecinţelor nefaste în cazul insuccesului. Planul B.

Economia într-o lecţie, o carte care ar trebui citită, mai mult, predată la şcoală, ne dă următoarea frază.

"The art of economics consists in looking not merely at the immediate but at the longer effects of any act or policy; it consists in tracing the consequences of that 'policy not merely for one group but for all groups."

Adică, un act politic cu consecinţe economice trebuie să prevadă consecinţele sale pe termen lung şi să aducă beneficii tuturor. Pare evident. De bun simţ.

Planul nostru este de fapt planul FMI. Sunt consecinţele acordului cu FMI benefice pe termen lung şi pentru toată lumea? Puterea ne spune că "nu există altă soluţie" iar Opoziţia ne spune "Jos Băsescu!".

Şi dacă planul FMI eşuează care e planul B?

22 de comentarii:

Viorel spunea...

Dan, daca planul FMI esueaza urat, ne paste situatia Argentinei (cred ca anticipai si tu chestia sta intr-un articol trecut).
In cazul asta, baietii astia de la putere o vor zbughi in tari primitoare cu geamantanele de bani dupa ei.
Sunt gata sa tin pariu.

alex@formidabilii.org spunea...

Planul FMI nu are cum sa esueze: daca programul actual iese bine isi iau banii inapoi cu dobanda, daca nu iese bine mai luam un imprumut si se baga si mai adanc in sufletu nostru.

In schimb planul nostru poate esua. Ceea ce inseamna ca planul nostru nu e chiar planul FMI.

Dan Selaru spunea...

@alex Corect. Dar suntem cei mai mari datornici, pana la sfarsit daca nu platim inseamna ca esueaza si planul lor.

Pongo spunea...

De ce sa schimbi planul daca ai impresia ca functioneaza? Pentru "ei" totul este "on track", nu?

Ce, va e dor de cresterea economica? Nu cred.Era nesanatoasa. Ca strugurii vulpii.

i-conomics spunea...

decaord cu Viorel...


Argentina este o posibilitate....

pentru cei care nu stiu ce insemna ca te scoli diminetza si afli ca banciole sunt inchise, ca prin lege toate depozitele in alte monede sunt transformate automat un ROn la cursul zilei anterioare... si ca de la bancomate nu poti scoate mai mult cash pe zi de cat a zecea parte din valoarea unui salariu minim! Te scoli apoi buimac a doua zi si afli ca RON s-a devalorizat cu 90%... dupa care ti se da vestea buna ca poti sa iti accesezi bani din banca sa ii transformi iarasi in valuta!

alex@formidabilii.org spunea...

Deci o serie de firme private au fost "too big to fail", dar FMI o sa dea faliment daca Romania nu isi plateste datoria :)

FMI isi stie rolul foarte bine.

Dan Selaru spunea...

Nu da FMI faliment, dam noi. :-)

Anonim spunea...

Dan, ULTRA simplificand: esti in faliment daca incasezi mai tarziu decat platesti (si vice-versa). Ergo, iata o reteta precisa de faliment: TVA de 5% la ceva, TVA de 19% la totul, punct de pensie la 45%, revenirea pensiilor militare la 2010, reluarea subventiei la caldura, metrou,ajutoare sociale, abolirea legii salarizarii unitare. Toate intamplandu-se la D+1 a venirii la putere a lui Ponta &Co. Ampescuit promisiunile din discursurile USL. (prudent)

Dan Selaru spunea...

Faptele pe care le spui sunt adevarate. Nu suntem inca in faliment, inca.

Problema e daca nu reusim sa crestem economic nici anul asta. Asta inseamna ca practic am imprumutat degeaba.

Ce facem daca nu crestem?

Anonim spunea...

de fapt, ce s-ar putea sa vrea Dan sa spuna, dar nu spune, e ca sistemul democratic actual e in faliment, cu gandirea lui pe termen scurt cu tot, adanc grevata de lobby si pomeni electorale.
v-ati gandit vreodata, de ce fiecare cetatean are vot egal cu voi?
vorbesc de reprezentare dar si de sistem parlamentar. de ce puterea face legile? de ce nu castiga in parlament programul cel mai bun in fiecare caz in parte, ci programul puterii?
eu cred ca avem 2 feluri de cetatieni: obositi si blazati. eu unul sunt oboist.

Anonim spunea...

obosit

Flavian spunea...

Daca nu crestem e perfect. Avem sansa de a deveni sustenabili.

Planul B ? Parca l-a detaliat cineva mai sus: FMI da faliment. Imediat dupa FED. Apoi urmam noi.

Avem si planul C pentru curiosi. Daca FMI nu da faliment, ii putem da o mana de ajutor... :D

Dan Selaru spunea...

Adica dam noi primii :-), avem o datorie prea mica. Nu-i putem ajuta prea mult. Nu sistemul democratic e falimentar ci cel monetar.

alex@formidabilii.org spunea...

@Flavian; ce am zis eu cu falimentul FMI-ului era o gluma. Ben e la post.

@Dan: nu cred ca o sa dam faliment, dar ne vom indatora "la nivel occidental". Cu singura diferenta ca nimeni nu se uita la "gradul de indatorare net": la noi e practic egal cu datoria externa, ailalti au de incasat destul de la alte tari.

Flavian spunea...

Ei, dar cine a zis ca e vorba doar de noi astia din zona carpato-danubiano-este-europeana ?

Uite aici lovituri serioase incasate de FMI: South of the Border

Urmeaza arabii, urmeaza surprize-surprize si pentru Ben din partea JPM.. o sa fie fun, ce mai... ;)

Anonim spunea...

Dan, cresterea economica nu e decat o cifra MEDIE. Eu cred de exe.ca industria de lohn e pe duca (si criza a accelerat declinul). Cred ca nu-si va reveni constructia rezidentiala si unele sectoare ale comertului. Deci daca acestea sunt pe minus altele trebuie sa fie pe plus mai mare ca sa iasa acel 1,5%. DAR, cheltuirea imediata a unor mari sume de bani (legate de "programul"USL) in speranta ca -CANDVA- se vor intoarce e un RISC palpabil si IMEDIAT. prudent.

Viorel spunea...

Oameni buni. Indiferent cat bani luam de la FMI, UE, banci private etc etc. etc. economia tarii nu are cum sa creasca daca, reducand la un simplu exemplu, un km de autostrada costa 5 mld EURO din care 4 se fura si unul este cheltuit pe un studiu de fezabilitate.
Ce mama dracului ne invartim in jurul cozii.
Daca desfintam 100 de spitale care costau bugetul de stat X EURO ca dupa aia dam 10X pe borduri, panselute, branduri turistice si gondole nu ajungem nicaieri.
Ba da. Ajungem undeva. In situatia Argentinei.

Flavian spunea...

Da, ne invartim in jurul cozii. Cresterea la infinit e o tampenie.

Daca nu mai creste e perfect. Sustenabilitatea ar trebui sa ne doara, nu cresterea.

Viorel spunea...

Flavian, mai intai trebuie sa iesim din groapa asta.
Romania nu mai are industrie. Romania nu mai produce.
Trebuie sa avem cui sa aplicam termenul de "sustenabilitate".
Faptul ca ingropam miliarde de euro in borduri, panselute, gondole si alte cct-uri nu inseamna ca investim in infrastructura. Inseamna ca FURAM.
Atunci cand si in Romania km de autostrada o sa coste cat in Germania sau Polonia si km ala chiar o sa se construiasca, atunci da, investim in infrastructura.

Flavian spunea...

Eu vad latura plina a paharului.

Romania are mai putina poluare. Romania are natura nu kilometri de betoane. La noi solurile chimizate si speciile modificate genetic sunt mai putine. Nu suntem dependenti de infrastructura asa cum sunt altii. Statul ne antreneaza sa ne descurcam si singuri, sa nu asteptam nimic bun de la el. Politicienii nostri sunt cei mai buni la a ne demonstra ca politica e o tampenie.. etc... :)

In momentul in care sistemul asta mondial bazat pe crestere la infinit va face poc de tot, aia din vest vor fi mult mai putin pregatiti ca noi pentru reintoarcerea la o viata mai simpla si mai sustenabila... ;)

Viorel spunea...

Flavian, daca partea plina a paharului de care vorbesti ar aduce civilizatie, bunastare si confort asi fi de acord 100% cu tine.
In clipa de fata, din contra, vorbim de badaranism si saracie.
De clasa politica nici nu vreau sa mai vorbesc. Sigur imi sterge Dan postarea pentru cuvinte triviale.

Flavian spunea...

Prefer oricand un Moromete simplu unui Becali care se crede "civilizat".

Am spus deja ca politica e inutila, iar ai nostri au un talent excelent la a ne insufla scarba fata de ea. Ce nu inteleg este de ce Dan sau altii inca se incapataneaza si isi mai bat capul cu ea... :)