miercuri, 4 mai 2011

De ce criza nu e aproape de sfârşit

1. Baltic Dry Index este singura măsură a realităţilor economice mondiale care nu poate fi influenţată de speculatori sau State. Pe scurt, măsoară cantitatea de mărfuri transportate naval pe principalele rute comerciale.


După cum vedem nu sunt semne de înviorare, ba dimpotrivă. Evoluţie este de aici. Nu merge comerţul, nu merge economia.

2. Inflaţia la nivel mondial nu pare să se tempereze. Preţurile la energie şi alimente nu scad. Asta înseamnă mai puţini bani pentru restul produselor, o cerere mai mică, o producţie mai mică. Politica monetară a "Marilor Puteri" ne-a adus aici. Până dobânzile nu devin real pozitive nu avem niciun motiv să credem că preţurile o să devină rezonabile. Moartea lui Osama este doar un factor conjunctural.

3. Naţionalizarea resurselor. Venezuela şi excentricul Hugo sunt campionii. Ştiu că pentru mulţi, inclusiv la noi, apărarea resurselor de mâna hrăpăreaţă a exploatatorilor străini pare o politică rezonabilă. Ceea ce e fals. Trecerea în mâna Statului sau a oligarhilor locali a resurselor conduce la creşterea preţurilor. Trebuie să ne uităm doar la "eficienţa" termocentralelor noastre. Bolivia, Ecuador sunt exemple, Partidul Comunist Canadian cere şi el, Michael Moore aberează şi el. Un articol lămuritor aici.

4. Datoriile suverane sunt pentru zona Euro de 80 de procente din PIB iar pentru US de 90 de procente, pentru Japonia cam 200. Cum o să plătească asemenea datorii fără tăieri apocaliptice? Prin inflaţie, ca până acum, sau prin reducerea cheltuielilor Statului. Iar tăierea cheltuielilor o să conducă la o recesiune economică. Suntem într-un cerc vicios. De ce ieşim ultimii din recesiune? Pentru că am tăiat fără milă. Pe termen lung e corect, pe termen scurt păgubos, să vedem dacă mai prindem termenul lung.

5. Nordul Africii şi Orientul Mijlociu nu par să se liniştească. "Succesul" din Libia dă măsura capabilităţii Occidentului de a pune în regulă lucrurile sau măcar de a le stabiliza.

Părerea mea.

10 comentarii:

Adrian Stoica spunea...

Ce inseamna criza? Inseamna ca nu putem produce. De ce nu putem produce? Fiindca nu avem resurse sau nu avem piata - e nerentabil. Banii nu conteaza, banii sunt niste hartii sau nici atat, niste impulsuri electronice.
Ce facem in aceste conditii? Alergam mai departe dupa resurse. Si mai departe? Mai departe ce vom face? Fiindca, cu cat vom consuma mai multe resurse, cu atata va creste si apetitul pentru resurse.
Pe termen lung, avem doua sanse: fie desoperim noi resurse, colonizam alte planete etc., fie (re)invatam sa ne descurcam cu resurse limitate. Si o nesansa: ne autodistrugem.

Optimistu' spunea...

Nunta regala si uciderea (?) lui OBL nu sunt decat evenimente prezentate astfel incat sa "redea increderea". Impactul lor a fost insa mult sub cel scontat. Multi si-au pus intrebarea daca nu este cumva anacronica monarhia in criza, iar uciderea lui OBL este primita cu semne de intrebare. Este drept, dolarul a crescut putin, petrolul s-a ieftinit vreo doi dolari, dar dezastrul ramane. Rusia a stopat exporturile de petrol si asta se va simti mai devreme sau mai tarziu. O stire mult mai importanta decat uciderea lui OBL spunea ca daca vrem sa avem acelasi tip de societate in scurt timp ar trebui sa avem de vreo 200 de ori mai multa energie electric (apropos de masinile electrice) dar si infrastructura pentru transportul acestei cantitati de energie, practic imposibil. In loc sa vedem luminita de la capatul tunelului vom vedea intunericul (blackout-ul) de la capatul tunelului. Chiar si cuvantul de "criza" este o tampenie daca staruim sa-l analizam. Inseamna de fapt "lipsa unei cresteri economice perpetue". Poate ce intelegem noi prin "normal" crestere la infinit nu este normal, nu? Poate "criza" este normalul. Poate ultima suta de ani am fost drogati cu energie.

Flavian spunea...

1.Corectie: BDI nu masoara cantitatea de marfuri ci costul transportului acestora. Acest cost depinde intr-adevar de cantitatea de marfuri, dar si de dimensiunea flotei sau costul carburantilor.
2.Preturile sunt mai mult decat rezonabile daca folosesti Au sau Ag ca moneda de referinta in loc de Euro sau USD.
3.Apararea resurselor ce scad de la o zi la alta este o politica rezonabila indiferent daca exploatatorii hrapareti sunt straini sau locali.
4.Daca cercul e vicios, eu zic sa renuntam la el. La cerc adica. A obosit si hamsterul saracul de cand il fugaresc keynesianistii.
5.It ain't over till Saudi Arabia lady sings... :)

Dan Selaru spunea...

1.Cand preturile la energie cresc, nu sunt vase cu panze, si BDI scade tu ce crezi, creste cantitatea de marfuri transportata?

2. Cand ti-ai luat salariul in aur ultima data?

3. In general, resursele sunt pe la aia mai amarati si oligarhii locali sunt mai ineficienti decat aia mondiali, vezi cazul nostru.

4. Aici suntem de acord.

5. A cantat Rusia, daca mai canta nitel si Iranul Arabia Saudita canta degeaba.

Marcu spunea...

Actuala "criza" este generata de impartirea inechitabila a resurselor, nu de lipsa lor. Pamantul are destule resurse, insa noi oamenii suntem problema acestei planete - suntem niste paraziti care consuma resurse fara sa puna nimic in loc, in timp ce putini oameni ii exploateaza pe cei multi pentru bunastarea primilor (sistem economic neschimbat pe Pamant de mii de ani, schimbandu-se numai cifrele si metodele). Acest sistem nu poate sa conduca decat la autodistrugere, este doar o chestiune de timp. E nevoie de un miracol ca aceasta directie sa fie evitata. Iar personal nu am vazut niciun miracol in cei 35 de ani de cand populez planeta.

Flavian spunea...

1.Nu disput logica ta, voiam doar sa completez ca BDI reprezinta costul transportului unde pe langa volumul de marfuri mai intervin si alte elemente. De exemplu faptul ca in perioada de "boom" din 2006-2007 s-au lansat in constructie multe nave de mare tonaj. Acestea au fost finalizate pe la inceputul crizei, contribuind si ele la colapsul BDI.
2.Eu am negociat o clauza care zice ca nu se indexeaza cu inflatia ci cu pretul unciei de argint. Iar bunicul care a mai cumparat bunicii cate o salba de aur in loc sa bage banii la cec zice ca pe ei tot o moneda ii costa si acum un rand de haine bune pentru nunta nepotilor. Ba mai ramane si ceva in plus pentru dar.
3.Daca e vorba de hotie, nu stiu daca eficienta este neaparat in avantajul meu... :)
5.Pe rusi unii ii acuza ca din cand in cand mai canta si fals, pe cand sauditii nu prea canta fara voia licuriciului.

Turambar spunea...

"De ce ieşim ultimii din recesiune? Pentru că am tăiat fără milă." Asta e fraza de 1000 de puncte si restu monezi de aur din acest post.

@ Marcu: "suntem niste paraziti care consuma resurse fara sa puna nimic in loc". Gresit. Wrong. Nu luam, nu punem, doar le mutam dintr-un loc in altul. Singurele resurse pe care le-am consumat cu adevarat au fost acele rachete trimise in Cosmos, pe care intr-adevar le-am furat Pamintului. In rest, vinturam materie de ici colea. Entropia o sa ne manince pe toti, dar pina atunci mai e ceva cale lunga luminii sa-i ajunga. Be cool, Marcule. Catastrofismul dauneaza graz sanatatii si echilibrului spiritual. O sa murim cu totii, dar nu chiar acum. Pina atunci, mana pe lopata, ca avem treaba :) :wink:

Pongo spunea...

Dane, m-am gandit zilele astea la graficul ala. Ar mai fi o interpretare: ca intre 2007 si starsitul lui 2008 lucrurile o luasera razna prea tare.Toata lumea cumpara orice si oricat. Pana la urma nivelurile pre 2007 nu sunt cu mult diferite fata de ce avem acum, iar economia in 2005 era ok.

John Galt spunea...

Un <a href="http://www.freerepublic.com/focus/f-news/2709613/posts>grafic mai competent</a>..

Andrei spunea...

Stimate domnule

Ma numesc Andrei si sunt un cititor ocazional al acestui blog. Vreau sa va felicit atat pentru articolele scrise dar si pentru faptul ca ati ajuns unde sunteti (un blogger respectat si citit de multe persoane).
Eu sunt un student care isi doreste sa castige un ban cinstit oferind meditatii la limba engleza. Deoarece nu sunt un profesor si nu am contact zilnic cu nenumarati copii, m-am hotarat sa ma promovez pe internet.
Am un blog de prezentare in care scriu articole utile pentru parinti in ceea ce priveste educarea copiilor. Momentan am putine articole dar mi-am propus sa scriu zilnic.
Am apelat la dvs. in speranta ca m-ati putea ajuta. Orice ajutor este binevenit, de la un sfat prietenesc pana la recomandarea unei personae interesate de meditatii (prima sedinta este gratuita). Momentan am vazut ca google nu m-a indexat si cum vine in curand vacanta, sansele sa mai gasesc elevi interesati scad pe zi ce trece. V-as ramane indatorat daca am putea face un link exchange in care sa ramaneti cat timp am eu blogul in blogroll iar dvs. sa imi tineti link-ul pe blog-ul dvs. timp de o luna.
Imi cer scuze daca prin acest mail v-am ofensat in vreun fel. Stiu ca ati ajuns unde sunteti prin munca si timp si va multumesc ca mi-ati citit acest mail.
Cu respect,
Andrei

PS Puteti sa stergi acest comentariu off-topic.