joi, 11 august 2011

Amănuntele aşteptate

Să urmăm sfaturile prezidenţiale şi să nu provocăm panică. Aşa că începem cu un banc evreiesc.

"Un evreu trimite o telegramă cu textul:
Începeţi să vă îngrijoraţi. Stop. Amănunte mai târziu. Stop."


Vă întrebaţi de ce această strategie fiscală este atât de crâncenă, bruscă şi nu cadrează cu festivismul uzual al Guvernului? Răspunsul e în presă de câteva zile. Aici. De unde citez.

“România a avut o bună performanţă fiscală din iunie 2010 până în mai 2011. După ce au fost luate măsuri agresive de înăsprire a fiscalităţii la mijlocul lui 2010, deficitul la finele anului s-a diminuat rapid de la 8,9% din PIB în primul semestru al lui 2010 la 4,6% în mai (…) Deciziile guvernului de a reduce salariile în sectorul public şi beneficiile sociale precum şi creşterea TVA au diminuat deficitul lunar pentru un an întreg. Efectul de bază al acestor măsuri nu se mai resimte şi noi îmbunătăţiri nu pot fi imaginate fără măsuri adiţionale de înăsprire a fiscalităţii. Ne aşteptam ca aceste bune evoluţii în materie fiscală să ia sfârşit la un moment dat, dar datele negative din iunie 2011 ne arată totuşi că aceasta s-a întâmplat mai repede. Datele ne indică un deficit anualizat de 5,1% din PIB cu mult peste ţinta de 4,4% stabilită pentru finele anului 2011.” - o spune Daniel Hewitt - Barclays Capital, Londra

Dacă adăugăm cele 20 de miliarde RON arierate vedem că situaţia este violetă.

Mai adăugăm faptul că, după acţiunea iresponsabilă a lui Tăriceanu de mărire a pensiilor, pensia minimă dată de Boc la începutul lui 2009, marea "recalculare" a pensiilor militarilor din 2010, recalculare care a crescut pensiile de fapt şi le-a mutat din bugetul de Stat la bugetul de pensii, toate aceste trei acţiuni au îngropat definitiv bugetul de pensii.

Să nu uităm că am luat şi 20 de miliarde de Euro împrumut şi avem în următorii ani nişte bani de dat, cam mulţi. Afacerea cu Petrom nu a ieşit din lăcomie. Fonduri europene canci.

O curbă de sacrificiu nu vine niciodată singură. Pentru că am intrat într-un cerc vicios, şi nu acum, am intrat când a fost băgat impozitul forfetar. Unde se va ajunge?

Mai avem o singură soluţie, creşterea inflaţiei şi prăbuşirea cursului. Care o să ne ducă şi mai jos. Şi ce se întâmplă are foarte puţin de a face cu restul lumii. Dar e o scuză minunată.

O să ajungem la stabilitate macroeconomică, rigor mortis, de aia umplem ţara cu borduri.

"The future's uncertain, and the end is always near"




PS Dacă nu ştiţi de ce România e subdezvoltată citiţi "România şi Europa..." de Bogdan Murgescu.

PPS Sebastian Lăzăroiu ne spune "Nu mai aruncăm banii pe comsum, îi aruncăm pe investiţii", acum e clar.

18 comentarii:

Ștefan A. spunea...

Trebuie adaugat ca guvernul a decis sa faca infrastructura la tara .Idee necesara de 21 de ani . De cam 20 miliarde lei . Cum nu are banii necesari, au decis ca cistigatorii licitatilor sa aiba inprumuturi bancare cu garantia statului . Platile se vor face dupa alegeri. Daca adaugam si masa de bani pe care statul trebuie sa o ramburseze celor care au cistigat definitiv procesele cu statul *taierile de salarii ) , guvernul Boc si respectiv PDL vor lasa o "grea mostenire " viitorului guvern . :) Adica din lac in put . Inutil sa adaugam ca deja se discuta de planificari marete de buget cu cresteri optimiste de PIB . Nu au nimerit niciodata cifrele PIB . Cu agravantul ca atunci cind faceau bugeturi glorioase cu PIB pe + acesta era in realitate pe - . Oricum sint convinsi ei ca anul acesta nimeresc cresterea PIB .

Dan Selaru spunea...

Nu s-a prezentat nimeni la aiureala asta cu infrastructura la sate. O sa intre arieratele in deficit. Plus ca nu prea pare sa se lase cu crestere economica.

KingSnake spunea...

Mai curand pare ca se potriveste asta:

http://www.youtube.com/watch?v=_-2TNXqEP-Y

;)

Si cu toate astea culmea e ca toata lumea se inghesuie sa guverneze din 2012 incolo. Si iar ma intreb de ce, asa cum m-am intrebat in 2008 de ce sunt oamenii asa de disperati pe vreme de criza. Si raspunsul e ca din mamaliga e mai usor sa furi chiar si cand fierbe putin.

Dan Selaru spunea...

Versul e din ce am pus eu, plus ca e in ton cu Londra :-).

ALTmatei spunea...

Aha. Iar cresc taxele. Si iar o sa avem o piesa jucata cu vreo curte constitutionala. TVa-ul e la maxim urmeaza impozitul. muuulte succese!

KingSnake spunea...

Stiu ca versul e din Roadhouse blues. In fapt situatia este atat de albastra incat multe din cantecele lui The Doors se potrivesc.

Cat despre Londra, este doar un preview la ce se poate intampla intr-un stat slab, gandit doar din punct de vedere contabil. Mi se pare drumul mai scurt de la micile excrocherii cu asistenta sociala la infractiune mai serioasa decat la munca.

Anonim spunea...

riders on the storm

Riders on the storm
Riders on the storm
Into this house we're born
Into this world we're thrown
Like a dog without a bone
An actor out alone
Riders on the storm

aha...

Dan Selaru spunea...

De aia a murit Jim, stia el ce stia.

Pongo spunea...

Investitii in impopotzonari ale cavoului. Consum la mortzi ce e drept nu mai e necesar.

Cred ca l-a pacalit cineva pe Napoleone ca poate sa ia Nobelul in economie daca reuseste sa faca treaba sa mearga fara consum. Sau a facut misto de el si omu a luat-o in serios si mai e si consecvent.

Anonim spunea...

Barclay's a facut o predictie! o fi infailibila? depinde ce scop ai in viata si pe cine vrei sa injuri! inteleg arieratele sunt mult mai mici ca ROTUND 20 mld. ron (si nu-mi amintesc un articol la fel de acid despre arieratele lui Tariceanu care erau DUBLE). Din cele 17 mld FMI (ultima transa nu a mai fost trasa) cca 13 mld. se vor restitui de BNR din resurse proprii care nu au nimic in comun cu bugetul. Iar deficitul CHIAR de 5,1% -pesimist Barclay- e oricum mai mic decat Tariceanu-Vosganian 2008 (spre jalea cobitorilor de stanga). PS. intr-o economie in deficit trebuie imprumutati mai multi bani pt. consum? ciudata gandire economica!

Dan Selaru spunea...

Ce analiya misto ai facut, nici Boc nu o spunea mai bine. Pe cine am injurat?

Silvia Raicu spunea...

Domnul Bogdan Murgescu mi-a fost profesor in facultate si este un om deosebit. Lucrarea indicata este cea mai buna sursa pentru a intelege cauzele decalajelor dintre Romania si Occident.

Dan Selaru spunea...

Cred ca nu s-a scris de mult o asemenea carte in Romania. Istoria economica necoafata si tragica a Romaniei.

Parvan spunea...

Pongo: poate nu era vorba de Nobel ci de Guiness Book ca aia se ocupa de stupiditati cu multi participanti :D

Gigel tractoristul cult spunea...

Eu am o propunere: haideti sa ne angajeze pe toti statul roman. Am auzit ca fotbalistii castiga bine - sa fim cu totii fotbalisti la stat.
Cum salariile sunt foarte bune in fotbal, economia o sa creasca fulminant - si, ca plusuri, vom avea oameni mai sanatosi si nu vom mai avea someri. Facem si o liga a pensionarilor, ca sa castige si ei un ban in plus pe langa pensie.
Vom avea deci 0 someri si contributii enorme la fondul de pensii si la bugetele locale (vezi primaria Sibiului). Toata lumea va fi fericita si va avea pofta de mancare sanatoasa. Asa ca si eu, tractoristul cult, voi avea tot mai multi clienti care sa vrea sa-si are pamanturile cu munca mea si cu fonduri multe de la UE :)

Anonim spunea...

Dan, fara vreo conotatie negativa, iesim vreodata din conceptele marxiste (mai ales despre stat)??? prima consideratie: punem de-a valma guvernul si autoritatea locala. Cine Dzeu ne da dreptul noua sa cenzuram primaria din Tichilesti? sunt niste alesi locali (confuzia cea mai frecventa este ca primarul taie si spanzura) care raspund NUMAI in fata electoratului (si in fata legii), dat in ciun caz in fata unor pareristi -care cu date EVIDENT partiale, de la distanta si nu de putine ori cu parti-pris- se erijeaza in decidenti (dar fara sa-si asume si responsabilitatile aferente)! Guvernul NU PUNE borduri! iar daca primaria din Cocarlati decide sa faca scranciob si nu cismele so be it! Ca la Cocarlati vor fi si persoane care sa zica (in esenta) "decat sa se faca aia, mai bne sa-mi dea mie banii" e NORMAL (unanimitatea ar fi chiar suspecta)! Citeam anul trecut porcisme.ro si reiese ca mai toate sunt la nivelul autoritatilor locale. Iar la nivel local discutia POLITICA (iar introdusa de habarnisti) e altfel: primarii isi schimba culoarea destul de des, PDL de exemplu nu are decat vreo 30% din numarul de primarii, etc. Nu cred ca drumul care uneste doua comune are culoare politica si BINE ca se face (mai taiem unul de pe lista de TO DO).

Dan Selaru spunea...

Toate comunele iau banii din bugetul central, daca s+ar face descentralizare ar fi altceva asa ca parcurile si patinoarele din Tichilesti si Cochirleni sunt si in raspunderea noastra.

Carucioare spunea...

Degeaba..daca stau bosorogii pe locuri pe care ar trebui sa le ocupam noi!