joi, 4 august 2011

Articolul 103 din Constituţie

ARTICOLUL 103 - Investitura

(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.


La acest articol a făcut referire Preşedintele Traian Băsescu, cu privire la numirea unui candidat la funcţia de Prim Ministru în cazul câştigării de către USL a alegerilor, cu peste 50 de procente. (cam încâlcit dar ştie toată lumea la ce mă refer).

Să-l luăm sau nu pe Traian Băsescu în serios? Postacii şi imbecilii îl iau în serios.

Păi să citim primul paragraf, unde scrie că desemnatul trebuie să fie din partidul ăla care câştigă cu peste 50 de procente? Trebuie doar să se consulte, nu să numească din partid. Aşa că USL se poate face şi partid, nimic din Constituţie nu-l obligă pe Preşedinte să numească pe cineva din partidul respectiv.

E atât de prost scrisă Constituţia că Preşedintele poate să desemneze pe oricine doreşte, indiferent de rezultatul alegerilor, USL poate să câştige toate locurile în Parlament.

Sper că e clar. Să continuăm. Există şi consecinţe.

Ce se întâmplă dacă o alianţă, un partid sau o coaliţie căştigă alegerile şi Preşedintele nu vrea să numească un PM din gruparea respectivă. Situaţia e simplă, e suspendat Preşedintele, e propus de Preşedintele interimar un Prim Ministru care trece, poporul îl înlătură sau nu pe Preşedinte ales şi cu asta, basta.

Dacă ne închipuim că Traian Băsescu nu ştie consecinţele unui asemenea gest în condiţiile în care USL câştigă cu o majoritate absolută de fapt nu ştim noi pe ce lume suntem.

E admirabil cum Traian Băsescu face agenda, din păcate sunt şi postaci care nu au indicaţiile de comportament.

65 de comentarii:

alex@formidabilii.org spunea...

ARTICOLUL 89
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Dan Selaru spunea...

Si, dupa primul refuz e propusa suspendarea.

Claudiu Minea spunea...

Nici macar nu e nevoie sa se ajunga la primul refuz pentru a declansa suspendarea...

Dan Selaru spunea...

Se castiga timp :-)

Anonim spunea...

"Postacii si imbecilii il iau in serios." Sa va fie rusine dle Selaru. Eu nu sunt nici postac si nici imbecil. Si il iau in serios pe Basescu. Aveti vreo problema? Sa va fie rusine pentru modul in care intelegeti sa-i jigniti pe cei care (fie ei si postaci) gandesc altfel decat dvs! Ce va este neclar in art 103 din Constitutie? Faptul ca acesta este un articol cat se poate de explicit si care nu lasa loc de interpretari va da greturi si va provoaca angoase? Pot sa ma intreb de ce? Presupun ca nu sunteti un imbecil. Sau sunteti?

Dan Selaru spunea...

Anonimule, unde contrazic eu articolul 103? Citeste-l pe Tapalaga, iti explica el. Ti-am spus ca nu ai citit agenda de la partid, trebuie sa-l injuri pe Ponta, care e la imbecili. :-) Oricum a durat mult pana am prins primul analfabet functional.

Dan Selaru spunea...

Am uitat, esti postac, macar un nume ai.

skortzy spunea...

Mai este o chestie simpatica in Constitutia noastra: nu zice nicaieri cat trebuie sa dureze consultarile si nici in ce termen trebuie presedintele sa desemneze candidatul pentru functia de premier dupa acele consultari :) Interimatul lui Boc ar putea fi destul de lung... Tot la suspendare se ajunge, dar pe alt traseu.

NewLevel spunea...

Deci Constitutia asta e absolut idioata pentru ca poate duce la niste situatii fara iesire.
Presedintele, respectind art. 103, se consulta cu partidul majoritar si zice: "bine, eu il pun pe Ionel premier". Care Ionel e de la alt partid.
Partidul majoritar se supara, bineinteles. Si da sa-l suspende pe Presedinte dar... pentru ce? Ca n-a incalcat Constitutia. Ori, din cite stiu eu, Presedintele poate fi demis daca a incalcat Constitutia. Daca totusi il suspenda si poporul il voteaza iar pe acelasi om ca Presedinte... GOTO pasul initial, o luam de la cap.
Pe de alta parte, daca il respinge de doua ori pe Ionel, Presedintele dizolva Parlamentul si se trece iar la alegeri; numa' ca populatia votanta ii voteaza tot pe aia in Parlament. GOTO indarat, o luam de la cap.

ariel spunea...

Nu va merge chiar pana acolo; de numit va numi din USL, dar nu pe cine va desemna alianta - cel putin asa spunea in 2008:

“Problema este legata de autodesemnarile ca prim-ministru. Chiar vad cate unii candidati vorbind cu aroganta despre aceasta calitate si eu vreau sa-i informez pe romani, preventiv, ca nici cand un partid obtine 51% persoana nu poate fi impusa presedintelui, ci doar partidul. Daca un partid obtine 51% are dreptul garantat de Constitutie sa dea primul-ministru, dar cand vine vorba de persoana este o discutie care trebuie facuta cu presedintele si acceptul presedintelui. Asa e cladita Constitutia, asa e scrisa”, a sustinut seful statului, vineri, in cadrul emisiunii “Sfertul academic” de la postul national de radio.”

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/109032/Basescu-Nici-cand-un-partid-obtine-51-nu-poate-impune-presedintelui-o-anumita-persoana-ca-premier.html

Adica poate sa puna premier un usl-ist de la Cuca Macaii :) Daca mergem pe varianta asta, ce se intampla daca toti premierii desemnati il vor refuza pe presedinte?

Anonim spunea...

Observ ca va simtiti extrem de confortabil in postura de nesimtit calificat. "Imbecil", "analfabet functional", etc... domnule (???) Selaru, sunteti cumva platit de Hotnews pentru jignirile pe care le aduceti celor care nu sunt in acord cu dumneavoastra si domnul Tapalaga? As fi tare curios sa aflu asta. Pentru ca, nu-i asa?, credeti cumva ca este normal sa publicati comentarii in care sa-i jigniti pe cei care le citesc si posteaza comanterii care nu va cad bine? Nu aveti deloc simtul masurii, al ridicolului si al bunului simt dle Selaru. Suneti un pui de dicator caruia ii place sa-si dea dreptate. As fi tare curios sa aflu daca va aflati pe statele de plata ale domnului Sima... Oare domnia sa este de acord cu modul in care intelegeti sa faceti "jurnalism" online? Sunt convins ca nu.

P.S. Si inca ceva... Nu va trageti de bracinari cu mine domnule Selaru! Pentru simplul fapt ca nici n-am fost colegi de gradinita si nici armata n-am facut-o impreuna. Dovediti dispret fata de cei care nu va impartasesc opiniile iar asta nu va onoreaza defel. Constat ca nu aveti rusine si ca jigniti in continuare... Continuati domnule Selaru! Daca asta va face sa va simtiti bine si sa va amuze.
Daca 1 implica 2 iar 2 implica 3, asta nu inseamna ca 1 implica 3. Nu toti anonimii sunt postaci domnule Selaru. Puteti pricepe asta? Si inca ceva... daca nu va convine, eliminati optiunea "anonim" pentru "identitate". Stiu, dvs purtati un nume. Insa pentru mine nu sunteti nimic mai mult decat un anonim dle Selaru. Si asa veti ramane.

Calin spunea...

"Domnule..." Dan Selaru, a publca si comenta anumite remarci despre postaci si imbecili nu-ti face cinstea de a te numi Domn nici chear ziarist (asta inseamna sa ai un grad de cultura, de baza, ceva mai ridicat decat noi postacii, incearca sa-mi raspunzi politicos, nu ca altora; si nu pune patos mai mult decat trebuie).

prostiaucide spunea...

Mda, limbajul autorului, ma refer la afirmatia cu "imbecilii" imi suna rau de tot a Vadim Tudor.

Cu tot respectul, incercati sa nu mai puneti mana pe tastatura cand sunteti nervos.

Sau daca asta este modul dumneavoastra de a va exprima in mod normal, poate ar fi bine ca hotnews sa nu mai publice acest gen de articole.

Mai iau in calcul si varianta folosirii acestui limbaj cu unicul scop atrage vizualizari si comentarii cat mai multe.

In acest caz, va recomand sa bagati si niste sani, sutiene, funduri, si alte chestii de genul asta prin titlul articolului.

Anonim spunea...

articol de 2 lei

Anonim spunea...

Si ca sa inchid definitiv "dialogul" cu dvs. "domnule" Selaru (observati modul diferit in care ma adresez "domniei" voastre, da?)... Am sa incerc sa aflu in ce masura conducerea Hotnews cunoaste modalitatea total nepotrivita si lipsita de o minima deontologie in care ii tratati pe cititorii hotnews.ro. Ma rog, pe unii dintre ei. Am sa incerc sa aflu opinia domnului Sima, sau a altor domni din conducerea Hotnews, daca apelativele precum "imbecili", "postaci" si "analfabeti", pe care le-ati folosit cu multa generozitate in a-i caracteriza pe cititorii Hotnews, corespund cu normele jurnalismului care se doresc a fi promovate de acest site. Nu meritati sa mai publicati pe Hotnews "domnule" Selaru. Retineti inca ceva! Macar domnul Tapalaga are decenta si politetea de a-si trata cititorii cu respect, chiar si cand acestia din urma abuzeaza de invective si de un limbaj nepotrivit la adresa sa. Sa va fie rusine!

Anonim spunea...

1)presedintele Basescu a invocat art.103 din Constitutie deoarece ii era favorabil, iar interpretarea sa este corecta;
2)deci, legiuitorul a considerat ca numai daca exista un partid ce castiga majoritatea simpla in Parlament, presedintele sa fie obligat sa desemneze candidatul pentru functia de prim-ministru, nu si in cazul in care o coalitie de partida obtine majoritatea simpla;
3)daca presedintele Basescu spune un lucru si interpreteaza corect acel articol, nu poate fi caracterizay in fel si chipin, trebuie observat, ca in eventualitatea ca in urma discutiei cu coalitia majoritara, daca presedintele nu desemneaza un candidat agreat si de aceasta coalitie, se ajunge la un conflict intre puterile statului, conflict pentru care si presedintele este raspunzator, conflict care poate duce la o criza;in consecinta, pozitia presedintelui trebuie sa fie sprijinita de argumente puternice(ca si cea a coalitiei in cauza), sa nu fie un simplu joc politicianist;
3)discutia care se poarta acum ete insa prematura, argumentele sunt lipsite de substanta, fiind doar parti-priuri.

Vercix spunea...

Referitor la suspendare, parca e nevoie si ca CCR sa se pronunte asupa vreunei incalcari de Constitutie, nu? Daca nu exista incalcare, nema suspendare...

Mai exista teoria ca se declanseaza procedura de suspendare si pana la pronuntarea CCR-ului presedintele Senatului care devine presedintele interima al Romaniei va numi un premier pe care apoi Basescu nu-l va putea da jos pt ca nu-l lasa constitutia. Da' cica si aici CCR-ul poate intrerupe repede procedura de suspendare, insa nu mi-e clar ce si cum

kLM spunea...

Presedintele poate dizolva Parlamentul in 60 de zile de la prima propunere de PM; Parlamentul l-a suspendat pe Basescu la 2 luni si vreo 10 zile deci cine castiga?

joness spunea...

Eu am scris chestia asta din Aprilie: http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2011/04/07/la-ce-foloseste-usl/

Iar ala cu canibalii a spus-o chiar inaintea mea.

Nu imi este clar daca astia (aka Basescu, Ponta plus "analistii") sunt prosti sau doar se fac. Daca ar trebui sa pun un pariu, as zice ca politicienii fac pe prostii, analistii chiar sunt.

Personal cred ca Basescu doar face pe eroul. Pus in fata unei majoritati USL in Parlament va incerca sa negocieze un nume acceptabil. Dar n-as exclude total scenariul de cosmar in care moare cu Boc in brate si nu iese de la Cotroceni decat luat pe sus. Tipul e cam instabil.

Insa cel mai probabil nu vom avea niciodata ocazia sa aflam asta pentru ca pur si simplu va gasi o majoritate pentru o marioneta de-a sa, poate chiar Nutzi, ca merita fata. :P

incomod spunea...

Sincer, cred ca expresia "postacii si imbecilii" a fost prea blanda, de-a dreptul duioasa... :) Aveti dovada printre comentsriile de mai sus...
Cat despre Basescu, de data asta nu cred ca preocuparea lui e sa faca agenda... Mai degraba aduce a cotoi (fara suparare dle. Sever Voinescu) incoltit, care scuipa in speranta ca-si sperie adversarii...:)

Anonim spunea...

Din cate stiu, presedintele interimar are atributiuni restranse si, parca, nu poate desemna premierul.

nu sunt 100% sigur, dar parca asa imi amintesc

filadel spunea...

Ce se întâmplă dacă o alianţă, un partid sau o coaliţie căştigă alegerile şi Preşedintele nu vrea să numească un PM din gruparea respectivă. Situaţia e simplă, e suspendat Preşedintele

N-am înțeles în ce bază constituțională este suspendat preșesintele. În aceeați din 2007.

Păi atunci nu ne mai trebuie constituție. Ne ajunge unul ca Voiculescu ca să împace orice logică cu realitatea absconsă.

Anonim spunea...

D-le Şelaru,

Nu cumva porniţi cu o idee preconcepută cînd spuneţi că cine îl ia în serios pe preşedinte e ori postac, ori imbecil?

De ce ar fi, mă rog, aşa?

De ce să nu poţi crede, cu bună credinţă, că dacă s-ar fi gîndit şi la alianţă, legiuitorul ar fi prevăzut, pur şi simplu, această posibilitate?

Da, conform actualei Constituţii, preşedintele poate desemna primul ministru chiar dacă există o alianţă care face peste 50%.
(Nu e de vină Băsescu că citeşte ceea ce este scris şi nu altceva).

Teoretic, nimic nu împiedică faptul ca un premier desemnat de el să găsească o majoritate parlamentară care să-l susţină, chiar dacă, evident, pentru aceasta alianţa aceea de peste 50% trebuie să se spargă.
Singura majoritate care îl constrînge, îl restricţionează pe preşedinte e aceea dată de un singur partid. (Pentru că doar pentru această posibilitate există prevedere expresă în Constituţie).
În rest, chiar dacă există o alianţă preelectorală, decisivă e majoritatea post-electorală, aceea care se obţine în cadrul Parlamentului.

Am văzut că şi Tapalagă foloseşte acelaşi contra-argument: că n-a procedat la fel în 2004.
Dar a procedat exact la fel.
Cum nici un partid n-a cîştigat peste 50%, a nominalizat un premier care a reuşit să obţină o majoritate - chiar dacă pentru aceasta a apelat la "soluţia imorală", pe care a rupt-o de PDSR.

Imbecilul postac sau postacul imbecil spunea...

Dan Selaru ma face imbecil. Nu-mi place si de aceea il numesc pe Dan Selaru prost informat fiind de urmatorul articol: http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/08/04/buclucasul-articol-103-din-constitutie-%E2%80%9Cpartid%E2%80%9D-%E2%80%9Calianta%E2%80%9D-si-%E2%80%9Ccoalitie%E2%80%9C/

Am citit acolo un pasaj interesant despre planul USL de suspendare: "sa nu uitam ca dupa alegeri Presedintele Senatului nu va mai fi Mircea Geoana, ca intre timp CCR, gratie amendamentului Sova, poate opri procedura de suspendare, ... amenintarea cu suspendarea e o arma de care Basescu nu se mai teme.

Goppo spunea...

basescu nu mai are nimic de pierdut. asta e primul si cel mai tare argument. noua discutie deschisa de el are alt rol. sa-i faca pe uslasi sa schimbe constitutia ca atunci cand vor avea (spera ei) 50%+1 sa guverneze fara probleme.
basescu e mult prea destept pt toti politicienii nostrii sau pt multii jurnalisti care au impresia ca le stiu pe toate.
a face pe cineva imbecil doar ca avem frustrari nu inseamna ca punctul tau de vedre este absolut adevarat si corect. nu asa se procedeaza... in fine, fiecare cu optiunea si frustrarile lui. nu insist pe tema asta
sfarsitul articolului arata ca articolul este scris cu scopul de a jigni, nu de a aduce lamuriri.
sa ma explic
daca o alianta castica cu 50%
+1 nu inseamna ca are suficienti parlamentari sa suspende un presedinte. adica le trebuie doua treimi daca nu ma insel. asta inseamna 66% voturi. ori diferenta este mare.
a concluzion ca ce se intampla daca o alianta castiga alegerile presedintele este automat suspendat este o scapare care arata scopul articolului si anume acela de a face idioti pe unii.

acest articol este doar o fortare asta ca sa nu spun mai mult

ps: spar ca inca exista democratie pe acest blog si mesajul va fi publicat. daca nu... atunci am avut dreptate!

Anonim spunea...

Inainte de comentarii aprinse trebuie ca USL sa castige alegerile, si vedem pe urma cine va fi premier nu ?
Sau poate au castigat deja si nu am observat noi? :)

Anonim spunea...

Ce tare. Un blog unde ai sansa unica sa fii facut idiot. Adio.

Dan Selaru spunea...

1. Ponta si Antonescu sunt imbecili, restul sunt postaci.
2. In ce temei sa fie Presedintele suspendat? Exact in ala din 2007, ca asa vrea Parlamentul. CCR poate sa-si dea cu parerea.
3. Articolul nu are legatura cu USL sau Traian Basescu ci cu Constitutia care este scrisa cu...

Tapalaga foloseste termenul pelicani, se poate introduce alaturi de postacii portocalii si uselistii imbecili.

Victor Dragomirescu spunea...

oare postacii cred ca postac este sinonim cu idiot?

FaneBabanu spunea...

Interpretarea Presedintelui Basescu a fost 100% corecta vis-a-vis de interpretarea USL care habar nu au pe ce lume traiesc. Care e problema pana la urma ca Basescu ia la bani marunti toti securistii si va da lectii din Constitutie ??? Ati citit repede articolul 103 si tot nu ati inteles nimic b@i ziaristi de 2 bani.

TotEu spunea...

Ziarist analfabet se scrie "prostac" si nu "postac" dar daca ai terminat la FF nu conteaza ....

Dan Selaru spunea...

:-)

Anonim spunea...

un lucru e sigur: ne trebuie o noua constitutie pe care sa intemeiem statul modern, iesit finalmente din tranzitie

Pongo spunea...

Ingrijoratoare e usurinta cu care "postacii" renunta la orice libertate democratica de dragul unui giugel ajuns care vorbeste pe limba lor.
Si eu cred ca interpretarea "la limita" a constitutiei duce la abolirea de facto a republicii parlamentare - daca o fi fost vreodata.
Si mai ingrijorator e faptul ca imbecilii care vor sa ne conduca nu numai ca nu inteleg necesitatea suspendarii, dar nu pricep ca in situatii "la limita" omleta faci doar cu oua sparte. Intregi nu merg.

Iar chestia asta "ne trebuie o noua constituuutieee" - e ca o tanguire, asa- e o alta falsitate. Nu ne putem substitui raspunderea alegerii liderilor nostri printr-o bucata de hartie. Im amintesc de domnii si doamnele care plang cu certificatu de casatorie in mana ca partenerul ii/le insala. Penibil si necrestin, lasati-l fratilor odata.

Anonim spunea...

@Pongo:
"Ingrijoratoare e usurinta cu care "postacii" renunta la orice libertate democratica de dragul unui giugel ajuns care vorbeste pe limba lor."
- poate si d dragul unui venit (de la site sau de la partid, oricare)
"Si eu cred ca interpretarea "la limita" a constitutiei duce la abolirea de facto a republicii parlamentare - daca o fi fost vreodata."
- nu a fost niciodata republica parlamentara, ci semiprezidentiala (Iliescu stie!). Prin deductie, semiparlamentara. Si cum din doua semisfere nu se poate face o sfera decat intr-un singur caz, tot prin deductie, noi avem o semirepublica.
"Iar chestia asta "ne trebuie o noua constituuutieee" - e ca o tanguire, asa- e o alta falsitate. Nu ne putem substitui raspunderea alegerii liderilor nostri printr-o bucata de hartie. Im amintesc de domnii si doamnele care plang cu certificatu de casatorie in mana ca partenerul ii/le insala."
Dar daca acei domni si doamne ar avea in mana si un contract prenuptial langa certificatul de casatorie?

KingSnake spunea...

Pe mine ma distreaza faptul ca oameni care se dau si se cred a fi de dreapta si mari iubitori de democratie sunt gata sa sustina pana in panzele albe un om care printr-o chicita legislativa incearca practic sa suspende insasi principiul de baza al democratiei (acela ca majoritatea - 50%+1 - decide). Pe de alta parte, parca USL se ducea in cap si nu face 50% in 2012 (cel putin asa ne anunta mereu oameni competenti precum Lazaroiu), deci despre ce discutam ?

P.S. Avem ghinionul de a avea de a face cu marlani semidocti in fruntea statului si a tuturor partidelor (poate in afara de UDMR), iar a ii sustine in orice tampenie care o scot pe gura doar de dragul ca "le-a tras-o" mi se pare a fi cea mai mare piedica in evolutia inspre o societate civilizata. Nu, faptul ca ceilalti fac la fel nu e o scuza.

Pongo spunea...

@Anonim: sa vad eu politicianul ala care voteaza o lege prin care isi da singur in cap. Singurul contract prenuptial valabil cred ca ar fi doar vointa poporului de a iesi cu bate ciomege sau arme ( vezi America) daca e nevoie. Numai ca la noi deja manifestaiile se fac pe categorii socioprofesionale si cu aprobare.De ce oare?...
Principiul "eu te-am facut eu te omor" ar trebui aplicat fara rusine sau retineri.

Anonim spunea...

(sunt anonimul de la 23:34, ca să nu existe dubii :) )

D-le Şelaru,

Ioan Stanomir ce e: postac sau imbecil?

Anonim spunea...

rating, dane:)))

Dan Selaru spunea...

:-) ma distrez cand vad atata incrancenare, vin vremuri tulburi.

alex@formidabilii.org spunea...

Problema e chiar incrancenarea, eu nu m-as distra asa de mult :)

alex@formidabilii.org spunea...

Vezi ca Base sta si cu parlamentul unicameral "la cotitura". Daca nu ii iese pasenta altfel o sa o bage pe-aia cu "poporul a votat parlament unicameral", sa vezi atunci amuzament :)

Parvan spunea...

Dan: "vin vremuri tulburi" ? Se prea poate. As zice insa ca aceasta recunoastere (prematura si nefortata) a unei infrageri electorale viitoare ... nu le tulbura ci le clarifica.

Dan Selaru spunea...

Nu ma refer la noi, la noi vremurile sunt tot timpul tulburi, ma refer la haosul cvare vine din afara.

alex@formidabilii.org spunea...

Stii cum e atunci cand tragi cu rachete in norii cu grindina. Asa si la noi...balacareala noastra interna s-ar putea sa anihileze cu succes haosul care vine din afara.

Depinde si de noi. Vorba dintr-un film: "at the precipice we change". Noi avem sansa sa ne schimbam in bine, ca de rau suntem satui.

Acum inteleg de ce te amuzi tu. "Lumea arde si tara se piaptana". :)

Dan Selaru spunea...

:-) Ca de obicei noi avem alte prioritati.

murphy spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Dan Selaru spunea...

Fara violente :-)

Stoie spunea...

Ma mirasem de mult de formularea cretina din Constitutie, dar imi ziceam ca nu o fi nimeni atat de nebun incat sa ia ad-literam formularea.

Ne asteapta distractie in continuare, macar vreo 5 ani, zic eu.

Bun articol si curajos punct de vedere expus in vremuri din astea....

Anonim spunea...

sunt curios NU imbecil. Intre 2007 si 2011 a intervenit amendamnetul SOVA (e drept nu a fost testat inca). La un referendum de suspendare, care va fi rezultatul daca Basescu joaca cu Constitutia pe masa si cu rezultatul referendumului unicameral? mai apare cert rezultatul? mai par USL campionii democratiei infrangand dictatorul??

Dan Selaru spunea...

Grele intrebari, partea interesanta e ca PDL-ul si UDMR-ul nu-si prea doresc.

Parvan spunea...

In art.95 nu exista referendum de suspendare ci doar "referendum pentru demiterea preşedintelui". E firesc sa nu-i mai intereseze pe cei care vor fi pierdut deja alegerile legislative si votul contra suspendarii.

Bulz-al-arab(8 stele-4 pe fiecare epolet) spunea...

@Parvan
Pe portocalii nu, dar de
Stars&Stripes ce zici? Abia asteapta sa-si puna scutul intr-o tara condusa de PSD si Antonescu, in vremurile astea asa de calme.

Parvan spunea...

Zic ca trebuie sa fi fost si ei surprinsi de anunt. Dar judecand dupa repozitionarea dupa precedenta declaratie de infrant a unui presedinte roman cu un an si ceva inainte de alegeri ... nu i-as banui de incapacitate de adaptare. + s-ar putea ca o perioada sa aiba agenda ocupata de alt fel de probleme.
PS: ma abtin sa speculez (despre ultima aparitie a protejatului Hosni, sau despre grabnica reglare de conturi cu Bechtel) ca sa nu ma includa Dan in categoriile celor care iau in serios declaratia cu pricina :)

ThinkAgainRo spunea...

Domnule Selaru este o dovada de inteligenta sa admiti si opinii diferite de a ta.Sau mai degraba sa le tolerezi.Am vazut genul asta de atitudine si la DAn Diaconu(trenduri economice) si la Lucian davidescu(riscograma).Pur si simplu fiecare trebuie sa inteleaga ca sunt sustinatori si opozanti ai regimului Basescu.Eu sunt un sustinator fiindca ceilalti sunt mult mult sub nivelul politic, intelectual, managerial etc.Nu inseaman ca maine daca vad un lider adevarat cu mult mai valoros decat Basescu nu o sa-l sustin pe acesta.E regretabil ca la nivelul dvs de pregatire aveti astfel de reactii regretabile.Da ca unul dintre votantii lui Basescu sunt de acord sa treaca peste USL chiar daca are 99% majoritate.Nu uitati ca sunt 5 milioane de votanti care nu l-au dorit pe Geoana si pe Porumbacu Antonescu.Daca e nevoie de razboi civil pentru a clarifica acest aspect eu unul sunt de acord.Cand va exista o alternativa viabila( de exemplu Cristian Diaconescu,Razvan ungureanu)o voi sustine pe aceasta .Deocamadata sunt sustinator a l lui Basescu.Nu sunt membru PDL nu am benficiat deloc de pe urma lui Basescu ba dimpotriva mi-am pierdut jobul de bugetar.Cu toate acestea Basescu reprezinta tot ceea ce mi-am dorit de la un presedinte:autoritate(opozitia numeste asta dictatura) si curaj de a exprima liber niste opinii( nu neaparat cele mai corecte).Sper ca ati reusit sa intelegeti punctul meu de vedre fara sa ma calificati drept postac, idiot sau portocaliu!

Bulz-al-arab(8 stele-4 pe fiecare epolet) spunea...

Las la o parte ca nu prea suporta comparatie situatia de pe teren din primavara anului 2000 cu cea din primavara lui 2012. La referendumul pentru demitere s-ar ajunge daca Diktatoru' nu l-ar nominaliza pe Ponta. Scopul lor este sa schimbe raportul de forte. Sunt destui prin USL pe care Basescu i-ar putea desemna fara nici o problema-MRUngureanu, GMaior, Tanasescu, chiar Geoana.Insa nici unul din baietii astia nu cred c-ar fi foarte ascultatori de actualii fruntasi uslamisti. Daca tu-l vezi pe Antonescu ca pe o figura acceptabila pentru americani...we agree to disagree. Altfel, in actuala asezare a polilor de putere, vezi pe cineva dezirabil americanilor care sa-l invinga pe CA in primavara lui 2012? Isarescu...hmmmm...greu,greu, multa munca si alergatura. Sa nu-mi zici de Oprescu, ca alea-s filme cu Bud Spencer in America Latina:)

Deceneu spunea...

Constitutia este foarte clara daca este citita in intregul ei si interpretata in spiritul ei.
Presedintele nu are drepturi de decizie. El verifica respectarea Constitutie si face acte formale/protocolare.

Daca avea dreptul sa desemneze pe cine vrea atunci Consitutia nu prevedea consultarea cu partidele politice. Scria simplu "Presedintele desemneaza Premierul". Nimeni nu-l impiedica sa se consulte cu partidele si in cazul ca nu era prevazuta consultarea in Constitutie.
Consultarea este o exprimare diplomatica, pentru ca trebuia sa prevada un cadru oficial, in care partidele majoritare sa-i transmita Presedintelui numele Premierului convenit. Presedintele urmeaza sa-l "desemneze oficial", asa cum si dupa aprobarea cabinetului ministri depun juramantul la Presedentie. Desemnarea este o forma protocolara si nimic mai mult.

Presedintele este ca un notar, este arbitru si nu este jucator.

Vad ca "lustrasii" au misiunea sa pregateasca opini publica pentru o eventula incalcare a Constitutiei.

Dan Selaru spunea...

@bulz De unde ai tras tu concluzia ca eu sunt impotriva astora si pentru ailalti? Toti ganditi tipic extremist "daca nu e cu mine e impotriva mea", ceea ce e sinistru si ne arata o periculoasa lipsa de educatie.

parvan spunea...

Bulz: departe de mine gandul de a impartii oamenii in funcluburi pt exhibitionisti (asta nu ma impiedica sa constat ca persoanele numite de tine nu-s cel mai bine plasate pt a canibaliza funclubul existent) Ziceam doar ca licuriciul s-a dovedit adaptabil si n-a avut probleme sa includa romania in NATO desi presedintele care s-a declarat infrant in 99 urma sa fie inlocuit de un simbol al altui regim (pe logica ta indezirabil). Si era complicat si atunci (doar atacurile asupra belgradului ar putea sa te puna pe ganduri) iar presedintele cu barbita nu se declarase nostalgic al planului Barbarosa.

Bulz-al-arab(8 stele-4 pe fiecare epolet) spunea...

@Dan Selaru
Da' tu in urma carei inferente ai tras concluzia ca mesajul iti era adresat tie? Mai usor cu epitetele si
etichetele...ca nu stii cand dai cu oistea-ntr-un gard plin de etichete dublu adezive.
@Parvan
Ramane cum am stabilit...we agree to disagree :-)

Dan Selaru spunea...

Mai rau ca marca de scrisoare :-).

Parvan spunea...

:) desigur. pe opinii si interpretari e mereu loc de un astfel de agreement. pe fapte e mai greu :)

PS: totusi, daca ai trecere la consilierii de comunicare (al celui de acum sau al celui din 99) poate-i convingi sa povesteasca in memorii care era "strategia" cu infrangerea admisa timpuriu.

Dan Selaru spunea...

PS Ala cu Stanomir, Stanomir zice ca mine, uita sa zica partea cu suspendarea, postac. :-)

Anonim spunea...

Daca USL castiga alegerile cu 51% si basescu refuza numirea unui premier propus de USL poate fi suspendat pentru incalcarea grava a art. 2 din Constitutie:
"
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
"
Asadar daca parlamentul nu-si poate alege premierul si guvernul care sa-i puna in aplicare politicile, se cheama ca basescu impiedica exercitarea (pin parlament ca organ reprezentativ) suveranitatii poporului roman.
Q.E.D.

Dan Selaru spunea...

Asta spun si eu dar boboru' se opune.