Fundaţia

Cine nu a citit Fundaţia lui Asimov găseşte o scurtă descriere aici. E vorba de o serie de romane care au la bază ideea salvării cunoaşterii omenirii când civilizaţia începe să se destrame.

Totul începe de la un matematician, Hari Seldon, care vede istoria omenirii ca un proces care poate fi descris matematic, pentru că este guvernat de legi matematice care pot fi înţelese şi folosite pentru a prevesti viitorul.

Cei cu teoria conspiraţiei să se abţină, nu despre asta e vorba. Am explicat în câteva articole că nu cred în nicio teorie a conspiraţiei de genul grupului de iniţiaţi care vor Guvern mondial ca să... şi de aici fiecare conspiraţionist are varianta proprie. Şi nu cred, nu pentru că nu ar exista personaje care să încerce aşa ceva, ci pentru că lumea e prea complexă ca să se lase manipulată de minţile alea diabolice.

A înţelege un fenomen nu e similar cu a-l controla. Ştim ce e un cutremur dar nu putem să controlăm producerea lui.

Ar fi interesantă o lume în care un grup credibil de oameni de ştiinţă ar emite scenarii despre viitor, fiecare scenariu cu probabilitatea lui? Ce se întâmplă ar fi un joc al probabilităţilor. Nu am mai avea decât să aşteptăm să vedem care din variante are loc. Asta la nivel global, planetar, la nivel individual, personal, totul rămâne aşa cum ştim. Ar fi interesant?

Asemenea idei nu sunt noi şi, să nu minţim, fiecare dintre noi proiectăm viitorul personal şi al lumii care ne înconjoară în fiecare zi. Unii sunt mai buni în acest demers, alţii nu. Fiecare suntem un Hari Seldon, subiectiv.

De obicei proiectăm un viitor luminos, un viitor în care toate ne merg bine, toată lumea e fericită şi orice e realizabil. Şi aici intervin oamenii care şi-au dat seama că modul optimist de a gândi, mai ales al tinerilor, poate să conducă la vânzări mai mari. Aşa s-a inventat creditul, consumul viitor este făcut pe loc iar cel îndatorat primeşte, contra bani pe care o să-i plătească mai târziu, viitorul pe care şi-l doreşte.

Cu cât viitorul promis e mai luminos, cu atât mai mulţi oameni iau credit pentru a trăi acum acel viitor. De partea cealaltă, de partea celor care dau credit, se vede cum se realizează viitorul luminos, vânzările cresc, bonusurile cresc, totul e minunat. Ce se întâmplă? Se coboară standardele de creditare, tot mai mulţi primesc creditele fără să-şi mai pună cineva problema dacă sunt şi returnabile acele credite.

Şi vine momentul scadenţei, creditele nu mai pot fi returnate, creditorii dau faliment, acum nu mai dau, acum îi salvează Statul pe banii tuturor, totul se prăbuşeşte, iluzia viitorului luminos dispare. Aşa apar crizele.

Trăim într-o lume globală, statistic suntem suficienţi pentru un demers matematic. Ar fi interesantă apariţia unui Hari Seldon care să ne spună continuu care sunt scenariile viitorului pe termen mediu şi lung, obiectiv? Măcar atunci când luăm un credit să avem un reper general valabil, neinfluenţat politic şi economic, care să ne spună care ne sunt şansele?

Mai bine rămânem optimişti şi supuşi crizelor. Sau nu?

PS Ştiu încercările actuale de a crea modele matematice care descriu viitorul la modul general. Poate o să scriu despre ele. Nu despre asta e vorba.