luni, 16 mai 2011

a hard day's night

Recunosc paragina în care am lăsat blogul. Dar evenimentele din ultima vreme mă fac să trag nişte concluzii. Scurte.

1. US au atins limita de îndatorare. O să urmeze ceva freamăt pe pieţe.

2. Circul DSK este nepreţuit. Să vedem cât o să-i coste pe greci. Ştirea asta o acoperă deplin pe prima.

3. Noi am ieşit din recesiune, ştiu şi în ce am intrat dar sunt doamne de faţă aşa că nu spun.

4. Boc este Prim Ministru până la alegeri. Că n-a lăcrimat Preşedintele degeaba la amintirea răutăţilor lui Petre Roman. Cel debarcat cu minerii. Ce vremuri.

Ne vedem la următoarea criză, adică în curând. Vă las cu Peter Sellers

duminică, 8 mai 2011

Şobolanii care detectează tuberculoza



Ăsta are traducere şi în română.

joi, 5 mai 2011

Securitatea, sentimente, model, realitate

Nu e vorba despre defuncta instituţie.



De la TED. În acest registru trebuie privită moartea lui Osama sau scutul antirachetă. Sunt cele două evenimente un "târg" bun. Care sunt adevăratele pericole care ne pândesc? Ce facem în mod real ca să ne apărăm.

Criza alimentară sau Rusia? Inflaţia sau terorismul? Proasta guvernare sau gripa aviară? Infracţionalitatea sau încălzirea globală? Fricile de zi cu zi sau evenimentele catastrofice? Ce dăm şi ce primim, conform cărui model şi cu ce preţ?

PS Din păcate are subtitrare doar în engleză.

miercuri, 4 mai 2011

De ce criza nu e aproape de sfârşit

1. Baltic Dry Index este singura măsură a realităţilor economice mondiale care nu poate fi influenţată de speculatori sau State. Pe scurt, măsoară cantitatea de mărfuri transportate naval pe principalele rute comerciale.


După cum vedem nu sunt semne de înviorare, ba dimpotrivă. Evoluţie este de aici. Nu merge comerţul, nu merge economia.

2. Inflaţia la nivel mondial nu pare să se tempereze. Preţurile la energie şi alimente nu scad. Asta înseamnă mai puţini bani pentru restul produselor, o cerere mai mică, o producţie mai mică. Politica monetară a "Marilor Puteri" ne-a adus aici. Până dobânzile nu devin real pozitive nu avem niciun motiv să credem că preţurile o să devină rezonabile. Moartea lui Osama este doar un factor conjunctural.

3. Naţionalizarea resurselor. Venezuela şi excentricul Hugo sunt campionii. Ştiu că pentru mulţi, inclusiv la noi, apărarea resurselor de mâna hrăpăreaţă a exploatatorilor străini pare o politică rezonabilă. Ceea ce e fals. Trecerea în mâna Statului sau a oligarhilor locali a resurselor conduce la creşterea preţurilor. Trebuie să ne uităm doar la "eficienţa" termocentralelor noastre. Bolivia, Ecuador sunt exemple, Partidul Comunist Canadian cere şi el, Michael Moore aberează şi el. Un articol lămuritor aici.

4. Datoriile suverane sunt pentru zona Euro de 80 de procente din PIB iar pentru US de 90 de procente, pentru Japonia cam 200. Cum o să plătească asemenea datorii fără tăieri apocaliptice? Prin inflaţie, ca până acum, sau prin reducerea cheltuielilor Statului. Iar tăierea cheltuielilor o să conducă la o recesiune economică. Suntem într-un cerc vicios. De ce ieşim ultimii din recesiune? Pentru că am tăiat fără milă. Pe termen lung e corect, pe termen scurt păgubos, să vedem dacă mai prindem termenul lung.

5. Nordul Africii şi Orientul Mijlociu nu par să se liniştească. "Succesul" din Libia dă măsura capabilităţii Occidentului de a pune în regulă lucrurile sau măcar de a le stabiliza.

Părerea mea.

luni, 2 mai 2011

Deschide gropare mormântul

Să servească şi gura lor neşte mici.



Poza e şutită de aici. E şi poze cu grătarul printre cruci.

Oare Incredibil de Preafericitul, care este, ce zice? Participă activ sau trece pasiv pe deasupra fumului spre cele fără de prihană şi repede aducătoare de arginţi, ca monopolul pe lumânări.