miercuri, 6 februarie 2013

Drumul spre colaps

Avem o atitudine oarecum negativă pentru extremism, deşi omul este produsul extremismului, al extremei inteligenţe pe care evoluţia ne-a impus-o. inteligenţa umană este similară în extremismul ei cu coada păunului sau gâtul girafei. Ieşind din sfera biologiei putem trece în sfera politicii internaţionale.

Cele mai înfloritoare state sunt cele mici şi cele federale în care nu există un stat dominant. Ca o paranteză, UE nu face parte din acest club, Elveţia, da. Luxemburg, sau Singapore sunt exemple de bunăstare. Statele mari au tendinţa naturală de a creşte spre un maxim care să le asigure securitatea. Dacă există "spaţiu vital" limitele sunt doar cele geografice, niciodată graniţele vecinilor mai neajutoraţi care sfârşesc înglobaţi sau exterminaţi.

Dacă privim istoria ţărilor cu adevărat mari găsim acest pattern. Un exemplu este Rusia, sub toate formele ei statale, de la Rusia Kieviană la cea de azi, pentru detalii vezi Stratfor - The Geopolitics of Russia: Permanent Struggle.

Istoria Chinei este o lung luptă pentru asigurarea securităţii, Marele Zid este dovada supremă a necesităţii limitării geografice, în acest caz artificiale, pentru asigurarea securităţii.

Lipsa vecinilor suficient de puternici conduce la extinderea geografică până la întâlnirea unei bariere naturale sau până la confruntarea cu o forţă comparabilă. Problema Rusiei este că trecerea spre Europa, de la Munţii Carpaţi până la Marea Baltică nu oferă nicio graniţă naturală, de acolo au venit şi Napoleon şi Hitler şi polonezii care în secolul XVII au cucerit Moscova.

Dacă privim harta Franţei vedem o singură slăbiciune, graniţa cu Belgia, locul prin care au trecut toate războaiele cu Germania.

Aceasta din urmă are problema luptei pe două fronturi, neexistând frontiere naturale nici spre Vest cu Franţa, nici spre Est cu Rusia, forţele comparabile. Ultimele mari războaie din Europa au adus Germania, de fiecare dată, să lupte pe două fronturi. Necesitatea siguranţei face ca Germania să încerce continuu să se extindă.

O consecinţă a acestui fenomen este apariţia "statelor tampon", state care suplinesc lipsa barierelor geografice, state ale căror graniţe sunt garantate de forţe exterioare celor care constituie actorii conflictului. Dar nu ăsta e subiectul.

Extinderea unei entităţi de orice natură conduce la ceea ce se cheamă diminuarea "profitului", ca să folosim un termen economic. Cu cât o entitate este mai mare, cu atât eficienţa acesteia scade, complexitatea proceselor creşte şi viteza de reacţie scade. În domeniul social fenomenul e vizibil în educaţie şi domeniul sănătăţii, deşi cheltuielile cresc rezultatele şcolare scad iar morbiditatea creşte.

Motivul este dimensiunea sistemului, numărul incredibil de mare de reguli şi proceduri care trebuie urmate, încercarea, cu orice preţ, a evitării erorii. De aici un fenomenal consum financiar, uman, de timp, energetic în afara scopului principal al sistemelor: educaţie şi sănătate.

La acest proces se adaugă complexitatea tehnologică a societăţii, care produce la rândul ei noi şi noi entităţi şi procese care cresc birocraţia şi consumul, deşi apariţia lor dă impresia simplificării. Până la un punct acestea au un rol benefic, după acel punct conduc la rândul lor la diminuarea "profitului" sau chiar la pierderi.

Se poate spune că există o lege a scăderii productivităţii în relaţie directă cu dimensiunea sistemului respectiv. Fenomenala diviziune a muncii de azi conduce la apariţia unei specializări atât de stricte încât problemele "umanităţii", cele care presupun o viziune a întregului tablou rămân în mâinile cele mai nepotrivite - ale clasei politice, în general incapabilă şi mai ales neinteresată să le rezolve, scopurile acesteia, chiar bine intenţionată fiind, rezumându-se la termene mult mai scurte.

În acest moment tehnologia şi sistemul financiar au creat din umanitate un singur sistem, globalizarea face ca aproape toţi să fim parte a unui singur sistem, extrem de complex, ale cărui complexitate şi dimensiune cresc fără ca să existe vreo forţă capabilă care să se opună.

Avem aici două direcţii contradictorii, pe de-o parte ţările considerate acum dezvoltate aflate sub presiunea scăderii complexităţii sociale, cu un consum din ce în ce mai mic energetic, într-o deja perpetuă criză economică şi a căror osificare conduce la autoritarism pentru păstrarea status quo-ului.

Islanda este singura ţară care a scăpat din acest proces şi întregul "Occident" a hotărât că este un caz singular. Pieţele financiare aleg conducerile statelor iar UE crede, pentru siguranţa Germaniei, că doar o mai strânsă integrare este soluţia. Finalul o să fie o explozie socială sau dezintegrarea.

Cea de-a doua direcţie este cea a statelor în curs de dezvoltare, cu o structură socială mult mai simplă, cele pentru care tehnologia este o binefacere şi care mai au un drum lung în faţă până să se compare cu ţările dezvoltate. Acestea consumă din ce în ce mai multă energie şi într-un ritm lent, dar inexorabil, erodează şansele ca Occidentul să-şi poată păstra supremaţia pentru mult timp.

Dar, simultan cu acest transfer lent de putere cu efecte mai ales sociale, omenirea are în faţă două probleme contradictorii şi un curs inexorabil spre colaps.

Dacă în ţările Occidentale populaţia îmbătrâneşte şi scade, fluxul de imigranţi permiţând o continuare a funcţionării sistemelor sociale cu preţul tensiunilor sociale inerente ciocnirii între culturi diferite, în restul ţărilor populaţia creşte consumând tot mai multe resurse. Acest trend se suprapune cu cel al creşterii nivelului de trai în aceste ţări.

Nivelul mondial actual de consum energetic per capita, anual este de 80 GJ, aproximativ cel din China, jumătate din cel european şi un sfert din cel din Statele Unite. Se estimează o populaţie de aproximativ 9 miliarde în 2035, nu mai e mult, cam cât a trecut de la căderea comunismului. La un consum mediu de 120 de GJ consumul energetic global aproape se dublează.

Ideea atât de iubită a energiei regenerabile este o himeră, avem în acest moment o întoarcere la cărbune, cel mai poluant combustibil, cel care produce cea mai mare cantitate de dioxid de carbon eliminată în atmosferă. O dezvoltare bazată pe cărbune va conduce la schimbări climatice imposibil de evaluat, dar cu consecinţe catastrofice.

Scăderea emisiilor de dioxid de carbon conduce ţările în "dilema prizonierului", ori e globală, ori nu există. Încetarea unilaterală nu face decât să permită altora să consume mai mult. În consecinţă, aproape nimeni nu face nimic, eşecul protocolului de la Kyoto fiind dovada. O încetare globală ar conduce la subdezvoltare ţările care azi au o creştere explozivă sau la o redistribuire drastică spre acestea a consumului din ţările actual dezvoltate, lucru evident imposibil şi insuficient.

Creşterea populaţiei, creşterea consumului energetic în ţările în curs de dezvoltare, scăderea nivelului de trai în ţările dezvoltate, epuizarea resurselor energetice, de apă, de teren arabil, încălzirea globală nu pot fi depăşite simultan. Va trebui să se renunţe la o parte din ele dacă se menţine actualul sistem global.

Cine va pierde din această situaţie fără ieşire ne poate spune doar viitorul, din ce în ce mai sumbru.

Şi pentru că lucrurile sunt încă frumoase, să facem reclamă Florăriei Online Altfel.

15 comentarii:

camil spunea...

Statele mici au fost/sunt prospere și independente doar în perioada modernă. În evul mediu timpuriu și renaștere au fost mai mereu la discreția vecinilor mai puternici și mai expansioniști (a se vedea cazul orașelor și statelor italiene, al puzderiei de stătulețe germane, al țărilor române etc). Singura poveste reală de succes, pe termen lung, istoric, este Elveția, datorită mai ales unor condiții naturale specifice.

Modelul occidental de dezvoltare economică (industralizare + capitalism) nu mai poate fi urmat pe aceleași coordonate de statele emergente (de la China și India la Nigeria și Brazilia) din motive obiective. Ceea ce mergea între 1750-1900 (revoluția industrială bazată pe cărbune și petrol) nu mai merge astăzi, când populația e de 6-7 ori mai mare iar resursele sunt mai puține și mai greu accesibile. Chiar mai deunăzi citeam despre poluarea din Beijing. Iar asta nu e decât începutul. Pe termen mediu aceste state nu au spațiu de evoluție, distanța ce le separă de „Occident” este încă mare (în indicatori sociali, nu macro) și tot mai greu de recuperat, ceea ce va naștere unor conflicte, având ca miză resursele rămase.

În loc de concluzie, dacă nu se va schimba cu totul paradigma economică actuală (marota „creșterii economice” – creștere presupus infinită, dar bazată pe resurse finite, ceea ce se uită adesea) viitorul va fi sumbru. Nu se mai poate crește pentru că nu mai avem de unde. Este nevoie de control demografic, oricât de neplăcut ar suna asta. Soylent Green is people.

Dan Selaru spunea...

:) ori ne luam la bataie, ori ii face pe amarati sa ramana amarati pentru totdeauna

camil spunea...

Prea târziu. Cred că mai e activă campania aceea cu voluntari pentru Marte. Pare tentantă.

Alexandru Nicolin spunea...

Pana la urma poate trai lumea si fara masina, fara plasma, fara prea multe electrocasnice, cum au trait cei din generatiile trecute. N-au murit din asta. Preturile la energie trebuie lasate sa creasca (defapt e imposibil pe termen lung sa fie impiedicate sa creasca) astfel incat sa aiba loc o ajustare a consumului. Mai bine una treptata, din mecanismele de piata, decat una brutala, cand guvernele nu mai pot tine fraiele. Bineinteles, guvernele pot si ajuta la optimizarea utilizarii, suprataxand energia.

Dan Selaru spunea...

Reducerea consumului e solutia, dar e insuficienta scaderea consumului in OECD pentru a redistribui in BRICS, aia consuma tot mai mult.

Alexandru Nicolin spunea...

A zis cineva ca o sa se intample echitabil lucrurile, sau ca tarile respective isi vor putea continua cresterea in ritmul din ultimele decenii, ori ca economiile tarilor dezvoltate nu se vor contracta in continuare? Partea buna e ca recesiunea, si cresterea incertitudinii pe care o produce, are ca efect scaderea fertilitatii medii. Consecinta e ca la nivel global, vom scadea sub rata de inlocuire cu cateva decenii mai devreme decat era preconizat, iar plafonarea si caderea populatiei va fi de asemenea mai rapida. Costul energiei se reflecta in toate bunurile si serviciile, iar reducerea procentului activ al populatiei va exacerba si mai mult fenomenul. Pe scurt, speranta de viata va scadea cu 10-15 ani in tarile dezvoltate, pentru ca de batranii care nu mai pot munci, nimeni nu va mai avea grija. Practic, sistemul de pensii e falimentar peste tot, iar tinerii vor fi mult prea preocupati pentru a mai da o mana de ajutor, nici in cadrul familiei, in conditiile in care batranii vor fi mai numerosi. Daca lucrurile merg asa, estimez ca populatia se va plafona la 8 - 8.5B prin 2025-2030, si apoi va scadea pana la 3.5-4.5B pana in 2100.

Dan Selaru spunea...

dracu' stie :)

Alexandru Nicolin spunea...

Pentru cine nu mai poate trage ... Jalalabad :D

Tino spunea...

Complicat.....totusi insa - Welcome

alex@formidabilii.org spunea...

Nu cred ca o sa scada la 4 miliarde in 2100. Oricum n-o sa putem verifica, decat daca ne criogenam :)

Ștefan A. spunea...

Homo Sapiens se distruge singur prin suprapopularea aceluiasi apartament numit Terra .Si prin exploatarea pina la epuizarea totala a tuturor resurselor . E deja evident in pescuit . Se cauta pestele cu nave super tehnologice dar in zone atit de indepartate ca cu doar 30 de ani in urma nici dracu nu pescuia pe acolo . Un alt exemplu , tonul mediteran . Cindva se pescuiau doar exemplarele de +/- 100 kg. Au disparut total si pescarii se multumesc cu pesti de 40- 50 kg . In putini ani specia asta va disparea complect din Marea Mediterana .

incomod spunea...

cam toate proiectiile astea vad ca au in vedere doar evolutii liniare, extrapolarea situatiei existente in momentul actual... ce cred eu ca e sigur, e ca poate chiar si numai peste 20 de ani, lumea va arata cu totul altfel decat isi imagineaza majoritatea... cat despre cresterea populatiei... aia e o problema falsa

Dan Selaru spunea...

mai treci prin piata si vezi preturile

Alexandru Nicolin spunea...

Daca suprapopularea e o problema in tarile in curs de dezvoltare, cele dezvoltate (Romania e totusi dezvoltata, comparativ cu restul tarilor din lume) se confrunta cu depopularea puternica a anumitor zone. De exemplu, Romania, datorita sporului natural puternic negativ va pierde inca 3-4 milioane de locuitori in urmatorii 20-30 de ani. Chiar mai mult, daca are loc si un colaps al sistemului sanitar, iar cei mai vulnerabili nu pot primi ingrijire.

Sincer sa fiu, mi s-ar parea interesant sa traiesc intr-o tara cu TFR<1, si populatie de 12-15 milioane, si cu sute de sate si orasele abandonate :)

Flavian spunea...

Stai linistit ca nu ajungem noi acolo. Ca tot vorbeai de priviri de ansamblu: de ce nu iei in calcul si sanatatea atunci cand vorbesti de populatie ?

In vest presiunea pe acest sistem este tot mai mare, iar in China poluarea a depasit orice critica. Iar la piata, daca pana acum 15 ani mai gaseai rosii cu gust crescute in conditii cat de cat sanatoase, azi nu mai gasesti decat globuri din plastic vandute drept legume.

Toate astea, plus urbanizarea si industrializarea feroce cu stresul de rigoare, duc la cresterea exponentiala imbolnavirilor. Cancer, leucemie, inclusiv la copii, devin deja banale. Asa ca nu mai discutati de 2035. In anul 2015 va fi atins maximul populatiei la 8 miliarde.

V-am mai zis sa cititi Sal Rachele daca vreti privire de ansamblu cu adevarat. Solutii ? Aur, ferme, energie. Banii din cont schimbati in MP, panouri voltaice si soba cu lemne, plus gradina la tara. Nu pleci singur, mai cauti cativa dezghetati la cap si puneti de o comunitate unde sa cresteti sanatos kinderii si sa va ajutati impreuna.