De la geologul Hubbert la preţul făinii şi al terenului lăsat pârloagă în România

În 1956 geologul Hubbert a prezis că producţia (extracţia) oricărei resurse neregenerabile (petrol, gaze naturale, cărbune, metale) pe o suprafaţă dată urmează o curbă care seamănă cu o căciulă, cam aşa. La un moment dat producţia atinge un vârf după care urmează un declin inexorabil mai mult sau mai puţin rapid. S-a întâmplat în anii 70 în SUA cu petrolul, mai recent cu Marea Britanie şi Norvegia ca să vorbim doar de producătorii mari de petrol. Şi cred că şi Arabia Saudită a intrat pe trendul descendent, de la 9,5 milioane barili pe zi în 2005 la 8.7 în 2007, tot despre petrol vorbim.

British Petroleum susţine (vezi aici ceva informaţii) că producţia mondială zilnică maximă a fost atinsă în 2006. Dacă veştile sunt adevărate urmează declinul şi dacă mă uit la preţul actual al petrolului cred că sunt adevărate. Preţul crescut şi noile tehnologii nu fac decât să îndulcească caderea, să facă agonia mai lungă sau pozitiv să ne dea timp să găsim alternative, la fel ne putem uita şi la războiul din Irak, e mai curând un factor pozitiv (dacă suntem puţin imorali), amână căderea.

Ca să concluzionăm, cam gata cu creşterile producţiei de petrol mondiale, a început declinul şi n-o spun eu ci următorii:

• 2006-2007 Bakhitari, A.M.S. Iranian Oil Executive,
• 2007-2009 Simmons, M.R. Investment banker,
• After 2007 Skrebowski, C. Petroleum journal Editor,
• Before 2009 Deffeyes, K.S. Oil company geologist (ret.),
• Before 2010 Goodstein, D. Vice Provost, Cal Tech.

Nu toţi sunt de acord:

• Around 2010 Campbell, C.J. Oil company geologist (ret.),
• After 2010 World Energy Council World Non-Government Org.
• 2010-2020 Laherrere, J. Oil company geologist (ret.),
• 2016 EIA nominal case DOE analysis/ information,
• After 2020 CERA Energy consultants,
• 2025 or later Shell Major oil company,
• No visible peak Lynch, M.C. Energy economist.

şi aici devin subiectiv, cred că primii au dreptate (toate datele sunt de aici).

Dacă am dreptate, o să tot crească preţul la carburanţi şi niciun guvern, preşedinte sau parlament n-o să-l poată opri, economia globală de piaţă nu iartă.

Vorbeam despre soluţii, una este biofuel-ul, Brazilia şi USA sunt campionii producţiei de biofuel. Ce fac dânşii, simplu, în loc să exporte producţia agricolă suplimentară o transformă în gaz pentru maşini. O sută de litri de bio hrănesc un om un an, orice SUV american consumă la sută hrana unui om pe trei luni, ca să fiu un domn. Chiar George Bush recunoaşte aici că "85 percent of the world's food prices are caused by weather, increased demand and energy prices", and recognized that "15 percent has been caused by ethanol". He added that "the high price of gasoline is going to spur more investment in ethanol as an alternative to gasoline. And the truth of the matter is it's in our national interests that our farmes grow energy, as opposed to us purchasing energy from parts of the world that are unstable or may not like us."

Despre vreme nu prea avem ce să vorbim, e cald şi bine, producţia de hrană scade din cauza biofuel-ului şi a schimbărilor climatice, evidente de altfel. Şi asta nu e totul, două ţări. China şi India, adică 40 la sută din lume a început să evolueze vertiginos, clasa medie, sute de milioane în cazul dat, vor să mănânce friptură (eu nu cred că n-au voie), ceea ceea ce nu pare cine ştie ce, dar 200 de milioane de mâncători de friptură necesită o grămadă de porci şi vaci care trebuie hrănite şi iată cum scade iar suprafaţa destinată hrănirii oamenilor. Luată una peste alta scade suprafaţa destinată hrănirii populaţiei din cauza biofuel-ului, a schimbărilor climatice, a deşertificării produse de despăduririle necesare obţinerii de noi suprafeţe de teren arabil şi schimbărilor alimentare din ţările emergente, şi noi suntem în tabăra asta, şi una peste alta ucide ţările sărace. Creşterea preţurilor la alimente e absolut naturală, economia nu iartă. Deci preţul făinii e corect la nivel mondial.

Ba mai mult, terenul arabil urmează aceeaşi lege a domnului Hubbert iar populaţia creşte mai ales în ţările sărace. ONU a pierdut bătălia cu eradicarea foametei.

Acum trebuie să ne ocupăm de România. Ca teren arabil suntem pe minunatul, fără ironie, loc 12, procentual din suprafaţa ţării noi avem 40 de procente teren arabil, întrega lume 11 procente. Ca suprafaţă absolută suntem pe 27 în lume. Mai contează ceva, pe ce loc ne aflăm la suprafaţa per capita iar acolo suntem pe locul 25. Din păcate n-am statistica pârloagelor mondiale, cred că am sta bine.

Aceste cifre ne comunică faptul că terenul lăsat pârloagă costă mult mai mult decât e actualul preţ, oriunde s-ar afla. Foamea mişcă oamenii. Cine a înţeles ştie ce are de făcut.

Mai bine cu burta plină pe întuneric decât goală şi la lumina becului.